“IULIUS CAESAR” – FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU

MANIERĂ REGIZORALĂ: SPECTACOLUL DE GRUP ȘI IMAGINE

         Regizorul Silviu Purcărete și-a stabilit în timp, o manieră teatrală prin care trece în planul doi rostul actorului și spectacolul se bazează pe expresii de grup și imagine. Consideră imaginea demersul principal de prezentare a adaptării unei piese, dar nu imaginea video, preferata altor regizori, ci imaginea “vorbită” de grup, vie, cu sprijin substanțial în scenografie. Personajele sunt disipate prin această manieră, manevrarea ansamblului de actori are ca scop să sugereze conflictul, acțiunea. Aplică această manieră și piesei “Iulius Caesar” de William Shakespeare în spectacolul realizat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca.

       

  Într-un interviu, regizorul specifică realizarea “unui spectacol inspirat din piesa lui Shakespeare”. Păstrează din text numai miezul acțiunii – uciderea lui Caesar în intenția de contemporaneizare a motivului shakespearian și ignoră bogăția sugestiilor replicii. Shakespeare devine un pretext pentru un spectacol confuz prin comunicarea teatrală a unei tematici solid conturate. În spectacol, Caesar apare ca un personaj secundar, un conducător care se crede semizeu, însoțit mereu de un câine, considerat dictator de Brutus și o coaliție de senatori. Prin asasinarea lui Caesar, aceștia nu reușesc să stabilească ordinea dorită, provoacă un dezastru, haos, război civil și se ucid între ei. Piesa lui Shakespeare este inspirată din evenimente reale, consfințite de istorie, luate de marele dramaturg drept cadru și argument al unei dure analize despre ce presupune o crimă a intereselor politice, despre minciună și morală. În spectacol, conceptul regizoral anulează importanța personajelor și a substratului replicilor rostite, apelând la o excesivă vizualizare lipsită de transmiterea emoției și provocare la judecarea faptelor.        

Scenograful Dragoș Buhagiar servește cu abilitate conceptul regizoral. Propune un decor minimalist al unei scene goale, cu mobilier și obiecte prin care definește mai multe spații de joc, animate insistent de mișcarea grupurilor și unor personaje. Marcarea spațiilor se face prin manevrele mobilierului – scaune, masa nelipsită din spectacolele regizorului, o cadă de baie, patul, o măsuță de machiaj a lui Caesar cu lumini strident aprinse, care se sting când este ucis, o cutie de carton “domiciliul” unui personaj, etc; toate sunt manevrate de actori, dar și de mașiniști în unele scene. Decorul suprarealist, vrea să sugereze haosul lumii lipsite de principii. Costumele urmează aceiași linie, în alb și negru, în croiuri uniforme. Marchează la început prezentul, sugerează apoi epoca lui Iulius Caesar și se transformă spre final, în imagini stranii.

         Regizorul derulează spectacolul, permanent pe mai multe planuri active. Privirea spectatorului este astfel, furată de la concentrarea pe punctul principal al presupusului conflict și încearcă să descopere, de pildă, de ce în planul din fundal se agită un negru sau de ce o femeie face dragoste cu cineva, în alt plan, etc. Spectacolul devine un film cu scene proiectate deodată, lipsit de arta montajului.

        

Regizorul a avut la dispoziție o excelenta echipă de actori a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj Napoca, precum Zsolt Bogdan (în Iluius Caesar) sau Miklos Bacs (Marc Antoniu) ori Emoke Kato (Calpurnia, soția lui Caesar) și mulți alți interpreți care s-au supus docil viziunii regizorale să compună imagini, să ilustreze manifestări de grup și să uite exprimarea prin cuvântul căruia îi este necesară exploatarea sensurilor și motivarea prin relații credibile. Distribuția se completează prin prezența … unui câine lup alb, perfect dresat pentru a executa indicațiile regiei. Nu mai amintim că imaginea spectaculoasă a unui câine frumos, atrage pe scenă privirea spectatorului, mai mult decât un actor.

         “Iulius Cesar” de Silviu Purcărete în care Shakespeare este uitat, rămâne un spectacol de imagine, fără consistență ca sens. Câțiva spectatori apreciau la ieșirea din sală cât de actuală este tratarea regizorală, ca trimitere la … “revoluția din ‘89” de la noi!!!  Este doar un exemplu, din confuziile transmise ca mesaj de acest spectacol rod al unei maniere regizorale, în grabă aplicate de un mare regizor.

P.S. Marți, 25 octombrie, programul festivalului a mai cuprins o bogată paletă de spectacole – “THE SUNSET LIMITED “, regia Andrei și Andreea Grosu (UNTEATRU), “OAMENI OBIȘNUIȚI” – spectacole comentate pe acest blog și “Băiatul din Brooklyn”, “Trei nopți cu Madox”, “Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice”, regia Mariana Cămărășan (Teatrul Metropolis, București), “Clasa noastră”, regia Laszlo Bocsardi (Teatrul Național “Lucian Blaga”, Cluj Napoca) și “Prin vis”, regie, coregrafie Pal Frenak (Teatrul Național “Mihai Eminescu”, Timișoara).