“MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala “Radu Beligan”

“OGLINDA” LUMII NOASTRE SURPRINSĂ SPECTACULOS PRIN ÎNFRĂȚIREA 
TEATRU-FILM

       

  Pare imposibil să mergi la teatru, dar să vezi și … un film. Magicianul artist Andrei Șerban reușește performanța unică să înfrățească teatrul cu filmul pentru a ne arăta că Shakespeare …  trăiește astăzi, printre noi și surprinde în piesa “Mult zgomot pentru nimic”, actualitatea mileniului trei. Se cunoaște că proiecțiile, intervențiile cu filmulețe video sunt la modă în mișcare teatrală, intervin mereu în “viziuni regizorale”, fie să completeze decorul, fie drept efecte derizorii, dar cu pretenții metaforice și rămân doar, artificii vizuale căznite în numele inovației. Andrei Șerban inventează strălucit, cu motivare solidă, un nou concept regizoral, filmul și teatru pot fi frați într-o familie care captivează emoțional și provoacă la judecare interioară publicul într-o sală de teatru. 

         “Măsură pentru măsură” este o piesă considerată de planul doi în creația lui Shakespeare, dar și în această piesă, ca în mai toate, bătrânul Will nu uită niciodată intervenția în conflict și viața personajelor, a celor cu rang “înalt”; acest aspect major îl subliniază și Andrei Șerban în provocatorul și încântătorul său spectacol de teatru social-politic.

CREAȚIE PENTRU SUFLET ȘI MINTE

       

  “Istoria se repetă” este o constatare mereu confirmată de vremuri și pentru aceasta și Shakespeare, observatorul esenței vieții, rămâne o valoare universală actuală în orice epocă. Cu patru secole în urmă, el trăia într-o realitate “zgomotos” frământată de schimbări multiple pe toate treptele existenței, ca și noi astăzi. Regizorul Andrei Șerban alege “Mult zgomot pentru nimic” pe care o încadrează în zilele noastre, o povestește pe scenă senzațional ca să ne arate “zgomotul” lumii de astăzi. Precizarea din programul de sală, că ar fi o “adaptare (nepermis de liberă) de Daniela Dima și Andrei Șerban pornind de la o traducere de Lucia Verona”, e inadecvată relației Shakespeare – regizorul Andrei Șerban pentru că spectacolul rezultat respectă cu pioșenie esența intențiilor bătrânului Will pe care însă, îl face a fi prezent printre noi, să ne pună în față astăzi, “oglinda” sa, să ne descoperim adevăratele fețe ale sufletului. Rezultatul devine o satiră acidă de teatru social-politic. Firește, la primele scene ale reprezentației publicul poate fi nedumerit, șocat chiar de intervenția activă a filmului în povestea lui Shakespeare. Filmele proiectate sunt cu imagini în priză directă și devin “oglinzi” ale situațiilor, comentează stările interioare ale personajelor aflate în conflict. Andrei Șerban a inventat conceptul de teatru-film, cu o nouă convenție teatrală. 

         Regizorul transpune acțiunea piesei în zilele noastre, un sprijin fiind și personajul conceput drept Prezentator care precizează spectatorilor că acțiunea se petrece după finalul unuiu scrutin electoral. Se arată prin film că vom trăi într-o lume politică “zgomotoasă” în care firește, tineri ca Beatrice și Benedick, se îndrăgostesc. La Shakespeare, Don Pedro din Sicilia obține victorie într-o luptă și vine în Messina alături de prietenii săi, Claudio și Benedick care l-au susținut în război, însoțit și de fratele vitreg, Don John; vor primi găzduire de la un adversar al său, guvernatorul Leonato, un om foarte bogat. Acum, Don Pedro este “șeful unei mafii politice” victorioase în alegeri, adversarul îl primește umil în scopul de a realiza o relație convenabilă cu cel ajuns la putere. La Shakespeare povestea principală de dragoste dintre Beatrice, nepoata guvernatorului și Benedick, sfărâmată din cauza ambițiilor celor doi care trăiesc într-o societate cu lupte înterne, se reia și se confruntă cu “zgomotul” intrigilor iscate în jurul unui alt cuplu Hero, fata lui Leonato și Claudio, preferatul amic al lui Don Pedro. În spectacol, din primele momente se precizează relația dintre Beatrice și Benedick prin proiecția de mesaje dintre cei doi trimise pe telefonul mobil sau pe laptop, instrumentele specifice comunicării astăzi, dar acțiunea respectă demersul lui Shakespeare. Povestea bătrânului Will e admirabil trimisă în actualitatea curentă, cu ironie aureolată de filmulețe. 

        

 Sprijin de bază în această transpunere coerentă, a piesei din secolul al XVII-lea, fără stridențe, sunt “decorul și video Andu Dumitrescu” creator, înfăptuită practic la fiecare spectacol de o excelentă echipă din umbră, operatorii de imagine, dirijorii luminii, tehnicieni. Coordonatorul proiectului, Monica Similea, coordonatorul secund al proiectului, Bogdan Amarfi, întreaga lor echipă, merită felicitări pentru acest spectacol original. Decorul se rezumă la un ecran mare, bine încadrat ca o “oglindă” în fundalul spațiului de joc și la folosira unor scaune albe. Imaginile mereu surprinse pe acest mare ecran, provin din stradă, din interiorul teatrului, din sală, de pe scenă și ilustrează motivat, fiecare situație configurată de interpreți pe scândura scenei. Sunt imagini generale, prim- planuri, gros-planuri cu chipurile personajelor aflate în dispută pentru a arată fețele interioare ale unor oameni afectați de prea multul “zgomot” din lumea intereselor.

Mereu filmul în direct dublează personajul, îi expune ca într-o “oglindă” sufletul privit cu lupa. Andrei Șerban reușește această manipulare spectaculoasă a “oglinzilor”, atent fiind la montajul de imagini pentru rostul fiecăreia, raportat la situație și personaj. “Viziunea regizorală” transformă inteligent piesa în desfășurătorul unui scenariu de film și astfel Andrei Șerban, anulează convenția teatrală “clasică” și o înlocuiește cu îmbinarea tehnicii filmului și a teatralității obișnuite, fără să știrbească prin nimic tematica textului inițial – influența societății asupra sentimentelor umane. Andrei Șerban inventează un altfel de teatru adevărat al emoțiilor.

         Ca și în teatru și film, costumele au un rol foarte important pentru că subliniază tipologii umane, susțin stările personajelor și influența lumii în care trăiesc. Doina Levintza este un mare maestru în a atribui costumului rolul de “baterie” care alimentează cu energie caracterul celui care îl poartă și realizează pentru acest spectacol o sumedenie de costume moderne și măști pentru momentul balului, senzațional concepute în specificul zilelor noastre, completate cu amănuntul accesoriului semnificativ, de la pantofi, peruci, ochelari de soare sau colierele specifice bogătanilor parveniți. Imaginea generală a reprezentației de film-teatru se colorează prin costumele unui “fotograf” desăvârșit al realității care este Doina Levintza. 

         Din spectacolul despre “zgomotul” lumii nu puteau absenta muzica și dansul care intervin remarcabil în momente speciale, datorită lui Raul Kusak (muzica originală live) și Ștefan Lupu (coregrafie). 

ARTA ACTORULUI 

         Toată această “uzină” construită excepțional de Andrei Șerban și echipa sa pentru a sublinia tâlcul actual al piesei lui Shakespeare, prinde viață în fața publicului prin actori. Aceștia se confruntă cu un examen dificil fiindcă e o diferență între interpretarea unui rol pe scenă și unul în fața camerei de filmat; unii sunt mai experimentați în cerințele filmului, alții le-au învățat acum. Toți cei din dubla distribuție a spectacolului trec cu bine “examenul” conduși fiind de Andrei Șerban; le oferă prilejul unei lecții de studiu practic al interpretării în care să îmbine cele două tehnici pe linia subtilei ironii, a satirii dorită de conceptul regizoral. Expresiile interpreților se schimbă în funcție de situație și conflict, dictate de stările interioare, prin imagini de prim-plan ale chipului împinse uneori spre grotescul filmelor expresioniste din anii ’20 ai secolului XX. Comicul trece spre tragic, conform acțiunii, dar trecerile sunt dublate în substrat de ironie cu adresă directă la acel cadru social și politic în care debutează conflictul. Substratul politic rămâne prezent în subsidiar și ajunge în scena finală, susținută de Don Pedro, nu se pierde în povestea de dragoste, finalizată cu mariaje, din contră poveștile de dragostese au fost afectate grav. Replica din final a lui Don Pedro este “Nevasta mea e politica”, dar Conrada îi pune … cătușe, gest cu trimitere spre mai multe sensuri. “Zgomotul” conflictelor nu este pentru “nimic”, acel “nimic” ascunde de fapt, realitatea, ambiguitatea caracterelor dintr-o societate dominată de interesul politic. Fiecare actor, în interpretarea personajului atribuit, se adaptează, în funcție de personalitate, solicitărilor conceptului regizoral. 

       

 Distribuția e dublă cu excepția lui Don Pedro (Liviu Pintileasa) și Leonato, guvernatorul Messinei (Alexandru Conovaru), iar în funcție de reprezentație celelalte personaje pot fi interpretate de un actor sau altul. De asemenea, prezent în orice reprezentație este Alexandru Bogdan căruia îi revine sarcina dificilă de a fi personajul nou al acțiunii, Prezentatorul, dar și al abordarii unor personaje din planul secund, Mesagerul, Baltazar, Părintele Francisc și un polițist. O adevărată performanță realizează Alexandru Bogdan, dovedind a fi un actor complex, capabil să contureze rapid diverse tipologii, dar și să susțină dibaci o relație directă cu spectatorii. Regizorul Andrei Șerban a scos actorul din manierismul care i-a adus popularitate prin prezentarea unor manifestări culturale și Alexandru Bogdan se remarcă acum, drept o personalitate cu multiple posibilități. 
Don Pedro,și Leonato sunt cei care reprezintă actualitatea unui sistem social manevrat politic. Liviu Pintileasa întrupează cu farmec comic pe acel Don Pedro, "șeful mafiei politice", îi dezvăluie interesul pentru un posibil mariaj cu Hero, chiar al său sau al amicului "nobil" slujitor, Claudio, cu acea moștenitoare a bogatului guvernator. Actorul sugerează cu substrat ironic cum Pedro manipulează pe toată lumea, dar și cum cade în plasa intrigii puse la cale de fratele vitreg, Don John. La nuanță își caracterizează și impune personajul, Liviu Pintileasa. Pe aceiași cale a subtilității exploatării cu ironie, comic a personajului Leonato, un alt "mafiot" stăpân pe Messina, dezvoltă rolul Alexandru Conovaru; actorul arată cum pentru Leonato, căsătoria fiicei este prilejul major de a îi fi sporită avuția prin politicianul Don Pedro. Cei doi actori pun în fața publicului "oglinda" chipurilor celor dominați de interese personale pentru putere și bani; interpretarea nu alunecă în exagerări, arată cu intenție satirică adevărata imagine a realității curente. 

                 Andrei Șerban este meșter în folosirea pentru avantajul programării spectacolelor, a dublei distribuții, ca un antrenor al unei echipe de fotbal. Urmărind două premiere, se constată diferențe în interpretarea personajelor, fără efecte majore, fără să afecteze conceptul regizoral. Beatrice (Sabrina Iașchevici / Ioana Flora) și Benedick (Conrad Mericoffer / Emilian Oprea) sunt cuplul central de îndrăgostiți, aflat în conflictul care are la bază mediului social politic. Sabrina Iașchievici prezintă admirabil personajul Beatrice cea năzuroasă care amintește de “femeia îndărătnică”, cu atenție însă, în sugerarea expresivă și a judecării în interior a situațiilor conflictuale. Beatrice a sa iubește, dar se și revoltă și condamnă partenerul pentru acțiunile sale alături de Don Pedro; finețea îmbinării între cuvântul rostit și substratul său, caracterizează interpretarea acestei tinere actrițe.  Ioana Flora, actriță cu experiență în film, oferă o imagine complexă personajului Beatrice, accentuează încrâncerarea ei în a stabili adevărul dorit de ea; speculează prim-planul în dezvăluirea frământării interioare a personajului. Conrad Mericoffer colorează cu ironie portretul lui Benedick, un bărbat autoritar care iubește, dar în primul rând își dorește și remarcarea personalității în viața socială. Actorul dezvăluie cu atenție și cum pentru Benedick sentimentul interior de iubire pentru Beatrice, va învinge ambițiile sale. Emilian Oprea, actor lansat prin film, demonstrează adaptarea remarcabilă și la cerințele teatrului și prezintă un Benedick șmecher, îndrăgostit, dar și dornic să domine în relație. Ambele interpretări ale personajului Benedick susțin intențiile regiei. 

         Un alt cuplu de “îndrăgostiți” ar fi Claudio (Lucian Ionescu / Bogdan Cotleț) și Hero (Anca Dumitra / Alina Rotaru) în care “dragostea” este acaparată de interesul bărbatului pentru bani și de intriga lui Don John. Minunat, cu farmec îl caracterizează Lucian Ionescu pe Claudio care pare îndrăgostit de Hero, ca un Romeo, dar e un “nobil” sărac, interesat de averea miresei; Claudio prinde astfel descoperirea ambiguității unui caracter influențat de mediul social, condus de amicul Don Pedro și atras de banii guvernatorului, iar interpretul accentuează cu abilă ironie aceste aspecte. Bogdan Cotleț propune un Claudio superficial, preocupat de oferta de mariaj pentru banii miresei, naiv însă, în relațiile cu cei din jur, implicarea acestui  “nobil” în conflicte are drept rezultat comicul. Excelentă este Anca Dumitra în evoluția prezentării lui Hero, fiica guvernatorului care vrea să obțină de fapt, prin mariajul copilei, favoruri de la Don Pedro. Hero a sa este la începutul relației o încântătoare naivă, ca apoi când cade victimă intrigii lui John că ar înșeala pe Claudio, actrița sugerează cum personajul se trezește la realitatea din jur viciată moral; Anca Dumitra punctează prin expresie, drama interioară a celei care descoperă adevărul despre căsătoria cu Claudio și caracterul acestuia. Populară prin rolul Gianina din “Las Fierbinți”, un acid serial despre satul zilelor noastre, Anca Dumitra demonstrează în Hero că este o actriță cu multiple valențe. Alina Rotaru urmărește cu atenție în expresie, continuitate în implicarea naivei Hero în acțiune și afectarea dramatică, rezultată din intriga lui John; actrița realizează cu firesc desenul celei manipulate de Leonato și lumea în care trăiește. 

         Don John (Bogdan Cotleț / Anghel Damian) este un personaj important pentru povestea lui Shakespeare, dar și pentru conceptul regizoral. Bogdan Cotleț compune cu minuție, personajul Don John ca un tânăr captivat de ofertele societății, de drogurile ei la propriu și la figurat. Don John devine astfel un rezultat al mediului social, ignoră orice regulă morală pentru propriul interes, e capabil de orice și de intrigă. Actorul scoate în evidență excelent, pe linie satirică, un astfel de personaj întâlnit adeseori în realitatea curentă. Anghel Damian alege latura caricaturală a personajului, apropiată nefiresc de un spectacol de revistă; pare că nu a găsit rostul personajului în acest spectacol.  

         Roluri de importanță, dar de plan secund pentru conflictul major, sunt ireproșabil interpretate de cei din distribuție. Margareta (Dorina Chiriac / Anca Bianca Popescu)) este cea care participă involuntar la intriga pusă la cale de John. Dorina Chiriac scoate în evidență remarcabil relațiilei Margaretei cea aflată mereu în compania lui Hero, cu fiecare partener; e îndrăgostită și Margareta de Borachio, omul lui John, e ironică privind “zgomotul” iscat de venirea lui Don Pedro la propietatea lui Leonato. O altfel de Margareta, mai cinică, prezintă Anca Bianca Popescu. Mereu în preajma lui Don John, ca supuși ai lui, sunt Boracho (Dragoș Huluba / Dan Rădulescu) și Conrada (Andrada Corlat / Flavia Giurgiu). Fiecare interpret este ireproșabil în rolul atribuit; Dragoș Huluba subliniază prostia lui Borachio cu față de drăcușor, Dan Rădulescu supunerea necondiționată a acestuia în fața lui John. Andrada Corlat impune că și Conrada este o viciată ca și partenerul său Don John (Bogdan Cotleț), iar Flavia Giurgiu precizează superficialitatea personajului.

         Andreea Samson și Antonia Boantă au fiecare transformarea din Ursula în Grefierul de la poliție și o înfăptuiesc cu haz. Tot cu umor este redat de Silviu Debu și Dan Rădulescu - Dogberry-Coarnă, polițist anchetator care oferă alături de Șerban Georgevici (Verges-Aguridă) și Mihai Niță (Bodyguardul / un polițist) momente de savuroasă satiră; intervențiile polițiștilor stârnesc aplauze. 

         Trebuie subliniat că toți actorii din distribuție formează un “ansamblu” care execută ca într-un muzical momente de dans și cântec.

       

  “Mult zgomot pentru nimic” este un eveniment teatral produs al Teatrului de Comedie prin regizorul Andrei Șerban. Publicul se amuză copios și se întreabă apoi, să fie mai “NIMIC” ce se petrece "zgomotos" în jurul nostru când lumea s-a întors cu susul în jos? Și își va răspunde “NU”, așa zisul “nimic” ne poate afecta zilnic, cum ne arată acest spectacol extraordinar.