CUM REGIA POATE FI BARIERĂ TALENTULUI ACTORILOR …
Norvegianul Henrik Ibsen este personalitatea care a impus în secolul XIX modernitate teatrului realist în dramaturgie. “Nora” sau “O casă de păpuși”, din 1879 când a fost scrisă, e piesa mereu prezentă în repertoriul teatrelor pe toate meridianele. În piesele sale, dramaturgul dovedește constant preocuparea de a analiza mediul social prin psihologia personajelor, implicarea lor morală în conflicte. “Nora” este exemplu unei astfel de analize aplicată familiei Helmer; Trovald, un om rigid în principii, primește conducerea unei bănci, iar bucuria soției, Nora, se va spulbera prin implicarea în conflictul iscat între soț și funcționarul avocat, Krogstad; personajele sunt definite caracterial minuțios de dramaturg prin replică și manifestări în situațiile conflictuale; Ibsen face parte și din categoria dramaturgilor care în piesă, descriu amănunțit cadrele acțiunii pentru a sprijini definirea complexă a personajelor.
Nora, personajul central al acțiunii, e îndrumată să urce pe “masă”, să se agațe de candelabru, să se așeze sub “masă”, să urce pe marginea barului și să se reazeme de tabloul familiei, toată această agitație a femeii nu își găsește motivare și distruge personajul de esența conținutului. Fără rost, Nora își va schimba rochiile în fața publicului și prin agitația mișcării scenice dictată de regie, își va arăta lenjeria intimă. Spectatorii, indiferent de locul unde stau, se confruntă cu imposibilitatea de a urmări în diverse scene ale conflctului, expresia unor actori, nevoiți să stea cu spatele la public prin formatul spațiului de joc. Îndrumarea haotică a mișcării scenice a actorilor, nu le mai oferă posibilitatea prezentării evoluției coerente în acțiune a personajelor. Aceste artificii regizorale se completează cu penibilul purtării unor măști mari, ridicole de către personajele venite de la un bal. Viziunea regizorală devine o barieră pentru actori în configurarea complexității personajelor interpretate, în special în cazul Norei și lui Trovald.
Liviu Pintileasa se confruntă în interpretarea lui Trovald cu aceiași dificultate, dictată de viziunea regizorală și creionează confuz două personaje diferite. Până spre final, prezintă un birocrat care cară dosare, soț iubitor care acceptă frivolitatea Norei, se revoltă autoritar însă, când descoperă falsul întreprins de soție, ca brusc, exterior, să își schimbe atitudinea când Krogstad a renunțat la denunț. Astfel tratat și “adaptat” de regie personajul nu mai are substanță. Florina Gleznea și Liviu Pintileasa în interpretarea personajelor piloni ai acțiunii, cad victime unui concept regizoral lipsit de o logică elementară și prin reducerea textului care anuează că Nora și Trovald au trei copii.
După “Liliom”, spectacol realizat tot la “Unteatru” care se joacă foarte rar (comentat pe acest blog), Zsuzsanna Kovacs exersează regia și la “Nora”; spectacolul atenționează însă, cum o viziune regizorală superficială poate afecta interpretarea unor personaje de către actori capabili prin talentul confirmat pe deplin cu prilejul unor alte concepte regizorale.
P.S. Spectacolul a figurat în programul "Zilele UNTEATRU 2018" (25 -29 iulie).