INVITAȚIE PROVOCATOARE DE A PRIVI OGLINDA REALITĂȚII !
Spectacolul realizat
de Andrei Șerban poate fi considerat un eveniment aparte al mișcării teatrale,
o provocare pentru spectatorii care își poate regăsi optimismul chiar dacă
trăiesc într-o realitate tristă - “în acest moment de viață, când în societate
la toate nivelele, ne e tuturor foarte ușor să spunem că nu se face nimic. Și
de fapt asta e aproape adevărat”. Acesta este și motto-ul ales de Andrei Șerban
pentru viziunea sa regizorală, citând pe Peter Brook, o valoare a regiei
actuale. Acel “de fapt e aproape adevărat”, Andrei Șerban îl contrazice,
arătând că în teatru se mai poate face ceva, dacă realizatorii unui spectacol
sunt nu numai artiști, ci și cetățeni responsabili că trebuie să pună în fața
publicului, provocator, oglinda realității în care acesta trăiește.
Moment din repetiții cu regizorul Andrei Șerban și actorul Vlad Ivanov |
În teatrul nostru se practică insistent
de către regizori “traducerea” și mai ales “adaptarea” unor piese de referință,
ce se aplică însă, superficial, rezultatul fiind spectacole mult discutabile
cultural. Regizorul Andrei Șerban și Daniela Dima, propun o “traducere și
adaptare” a piesei lui Bertolt Brecht – “Omul cel bun din Seciuan”. Respectând
demersul acțiunii, “traducerea și adaptarea” sunt special gândite, cu
inteligență pentru publicul de astăzi din România, fiind un “jurnal” de fapte
existente și în realitatea noastră, ferit de trimiteri concrete spre politic.
Regizoral Andrei Șerban dezvoltă și tratează scenic coerent și original piesa
lui Bertolt Brecht și discutata sa teorie estetică a “distanțării”. Acțiunea
bogată a piesei prinde viață scenic emoțional și provocator. Regizorul se
îndepărtează ingenios de stilul didactic și moralizator al distanțării
brechtiene. Descifrează scenic excelent acțiunea luată drept pretext de judecare
a fiecărei scene, cu adresă directă la actualitatea noastră curentă. Cum
personajul central “omul cel bun” are o dublă față, și fiecare scenă a
reprezentației este construită regizoral cu dublu sens; pe deoparte ca imagine
concretă a realității de un comic amar adeseori, pe de altă parte pe linia
evidențierii substratului, cauzei ce motivează fiecare acțiune. Conceptul
regizoral determină spectatorul să judece, nu numai să privească “detașat” ce
se petrece în scenă ca o simplă poveste despre lupta dintre bine și rău.
Povestea încâlcită a femeii Shen Te
care ajută cu naivitate săracii, dar se și deghizează în vărul Shui Ta cel dur
și autoritar, ca să își salveze micul avut pentru viitorul copilului, se
petrece pe o scenă “mobilată” sugestiv de Iuliana Vîlsan. Ne aflăm într-o lume
cu susul în jos, cu un tavan din flori cu rădăcinile în sus, ce va dispare în
partea a doua a reprezentației, cu multe căsuțe dintr-un oraș, plasate în
fundal, printre ele fiind așezat muzicianul – compozitor și intrerpret al muzicii.
Pe laturile scenei prin panouri găurite ce pot fi geamuri sau uși, se indică
locul unde trăiesc cei de la marginea orașului și societății, personajele
piesei, sărace sau bogate. În centrul scenei, doar din bețe se va marca locul
tutungeriei obținute de prostituata Shen Te ca mijloc onest de existență,
răsplată pentru găzduirea “zeilor” aflați pe pământ în căutarea “omului cel
bun”. În afara decorului, Iuliana Vîlsan creează cu aplicație și costumele
diverselor tipologii ce argumentează acțiunea. Mai trebuie subliniat că o
contribuție apreciabilă pentru reușita reprezentației revine și lui Raul Kusak
pentru muzica compusă și interpretare, devenind un personaj activ în scenă,
purtând machiajul alb al feței ca toți partenerii. Nu absentează din vizualul spectacolului,
nici intervențiile unor panouri prin care se precizează și departajează ironic
scenele.
Aspect din repetiții |
În scopul de a oglindi pregnant
sensurile istoriei “omului cel bun”, regizorul Andrei Șerban alege o
distribuție capabilă de performanțe din care nu lipsesc tineri actori cărora le
oferă prilejul aprecierii ca valori ale teatrului nostru. “Distanțarea”
concepută novator de regizor se manifestă prin îndrumarea cu atenție a
actorilor de a compune în fața publicului stările diverse prin care trec
personajele. Fiecare personaj, singular sau în ansamblu, i-a însă, drept
partener direct publicul. Personajele nu relaționează constant între ele, se
expun la judecata spectatorului, pe care îl provoacă a nu rămâne indiferent la
ce se petrece în scenă. Meritoriu este și cum Andei Șerban conduce pentru trei
roluri o distribuție diferită de la o reprezentație la alta, interpreții
repartizați pentru Shen Te, Sun și Propietăreasa, dând o altă fațetă
personajelor, fără să afecteze demersul tematic al conceptului regizoral.
Prin Shen Te – personajul central –
regizorul conduce atacul tematic al viziunii sale asupra mentalității bolnave a
unei societăți în care furtul, minciuna, lenea, lipsa poftei de muncă, corupția
sunt dominante. Într-o reprezentație personajul este interpretat de Alexandra
Fasolă, în alta de Ana Ularu. Rolul este foarte greu, fiecare îl definește
diferit, dar cu substanță. Alexandra Fasolă, distinsă cu premiul UNITER pentru
Yentl din spectacolul cu același nume de la Teatrul Evreiesc (comentat pe acst blog),
este excelentă prin modul în care speculează cu sensibilitate esența datelor
caracteriale ale lui Shen Te. Personajul său este un om simplu care gândește
sincer asupra necesității respectării aproapelui său, a perceptelor esențiale
ale vieții. Actrița dezvoltă personajul prin travestirea sa în vărul Shui Ta
cel dictatorial, cu atenție în a exprima în subsidiar amărăciunea lui Shen Te,
că în lupta pentru existență doar autoritatea dură poate da rezultat. Tot
timpul, Alexandra Fasolă urmărește să arate conflictul interior cu sine însuși
al “omului cel bun”, atenționând impresionant cum acesta poate eșua în viață
când nu își află sprijin într-o societate bolnavă moral. La rândul său, Ana
Ularu – tânără actriță apreciată pentru roluri în teatru și film -, punctează
dramatic, în forță, disperarea lui Shen Te cauzată de necesitatea consolidării
existenței sale pe care imoralitatea celor din preajmă o poate nărui. Este
sensibilă, dar subliniază în principal, încrâncenarea pentru binele personal
sub chipul lui Shui Ta. Partea dramatică, autoritate lui Shui Ta, domină
interpretarea sa. În Sun, aviatorul perfid sunt distribuiți tinerii actori
Alexandru Potoceanu și Cătălin Babliuc. Cu temperament în ținută și rostirea
replicii, cu precizie în alegerea expresiei, Alexandru Potoceanu arată perfidia
celui viciat moral ce calcă în picioare pe oricine, chiar și pe cea
îndrăgostită de el, Shen Te. Profilul tipologic al unui șmecher imoral prezintă
în altă reprezentație, Cătălin Babliuc, cu abilitate. Celor doi actori le mai
revin și desenul Bunicului de care se achită conștiincios. Alte două profiluri
diferit tratate, arată Ana Covalciuc și Daniela Nane în personajul
Propietăreasa. Ambele actrițe sunt fermecătoare ca ținută, dar Ana Covaliuc
speculează pretențiile unei Propietărese motivate prin statutul social, iar
Daniela Nane merge în interpretare pe frivolitatea personajului.
“Purtătorul de cuvânt” al esenței
viziunii regizorale este însă, Vlad Ivanov care demonstrează din nou,
calitățile de mare actor al scenei noastre. Îi revin trei roluri – Vang, Shu Fu
și Femeia, și trece rapid, mereu de la o tipologie la alta. Vânzătorul de apă
într-o societate secată moral, Vang ce trăiește în canale, deschide
reprezentația printr-un monolog susținut admirabil de actor prin care se
precizează și convenția teatrală a viziunii regizorale de a privi în oglinda
realității. Este extraordinar Vlad Ivanov prin felul în care își modelează
expresia pentru a defini tipologii contradictorii caracterial. Susține în Vang,
dar și în frizerul bogat Shu Fu, relații directe cu spectatorii, diferit
concepute. Rostește cuvântul sau interpretează songuri, strălucit și nu uită
niciodată sensul dublu al replicii. Își confirmă valoarea de actor cu har și
inteligență, descifrând în amănunt fiecare personaj. Monologul final revine tot
lui Vlad Ivanov și sublinieză impresionant rostul pentru public al istoriei
femeii Shen Te, omul cel bun din Seciuan sau ... din România.
Senzaționale sunt Rodica Mandache,
Manuela Ciucur și Mirela Gorea, fiecare fiind distribuită în două sau chiar
trei personaje. Mai întâi cele trei actrițe propun rolul “Zeilor” care se
coboară din lumea lor printre oameni să descopere pe cel bun. Fiecare
interpretă cizelează diferit personalitatea unui Zeu ce devine și comentatorul
constatării tristei realități în care a coborât, unde nu se respectă legi și
percepte morale. Cu rapiditate schimbă costumele și se transpun în alte
personaje, fiind de nerecunoscut. Rodica Mandache va compune nuanțat portretul
bogat în semnificații al Doamnei Iang, mama pilotului lipsit de scrupule.
Nuanțele interpretării sale cuprind și accente satirice savuroase. În vecina
lui Shen Te, Doamna Shin cea interesată de bârfe, o caracterizare bogată în
coloratura expresiei realizează remarcabil Manuela Ciucur. Când Nepotul, când
Bătrânul devine Mirela Gorea, exemplar
prezentând tipologia personajelor. Cu pricepere propun a recepta rostul unor tipologii
implicate în acțiune, Adrian Ciobanu în Polițistul și Șomerul, alături de
Profira Serafim în Tâmplarul și Bătrânica. Un sprijin deosebit acordă calității
reprezentației echipa ce interpretează Familia – Marcela Motoc (Bărbatul),
Silvana Negruțiu (Băiatul), Mihai Niță (Cumnata), Adela Bengescu (Nepoțica) și
Simona Pop (Fratele). Sunt formidabili acești tineri actori prin modul în care
includ în situații personajele și la evidențiază menirea de argumente pentru
consolidarea tematicii spectacolului.
Songurile numeroase, ce revin atât
personajelor principale, cât și ansamblului sunt interpretate ireproșabil cu
sprijinul lavalierelor – microfoane discret purtate. Fiecare song își are
tâlcul său, iar ultimul precizează direct că spectacolul este oglinda noastră,
că “Aici, Seciuan e București”.
Acest spectacol nu dă verdicte
moralizatoare, nu atacă fenomenul politic mizer al societății, este o comedie
amară despre viciile mentalității bolnave ce macină societatea noastră. Ca un
maestru vrăjitor, alături de o echipă cu har, Andrei Șerban pune în fața
publicului “jurnalul” realității într-un spectacol memorabil. Inovația
convenției sale teatrale alătură
spectatorii drept judecători ai fenomenului social ilustrat de actori pe
scenă. Marele Public are șansa de a se bucura că teatrul îi este alături,
partener de viață. La cele două reprezentațiile vizionate, spectatorii au
răspuns la final provocărilor spectacolului și au aplaudat în ritm sacadat mai
multe minute în șir, cum rar se întâmplă cu alte producții teatrale.
P.S. Foto Cosmin Ardeleanu
Distinsa doamna Ileana Lucaciu ! Primiti aplauze in picioare pentru postarile dumneavoastra superbe ! Mi-am permis sa va scriu deoarece consider ca aceasta postare este un reper de frumusete si magie teatrala !
RăspundețiȘtergereDin pacate sunt dezolat de foarte multa vreme ; imi pare nespus de rau ca nu se mai fac turneele prin provincie ale teatrelor bucurestene, cele cu adevarat importante, nu cele mediocre si cred ca foarte multi iubitori de teatru din provincie rateaza evenimentele extraordinare din lumea teatrului, cum este si acest spectacol al lui Andrei Serban !
Recunosc insa ca o mare parte din vina o purtam noi, potentialii spectatori, ca nu stim sa ne urmarim interesele si nu fortam prin petitii "autoritatile" locale din domeniul cultural, de fapt aceeasi politruci de o viata, cozi de topor in slujba guvernantilor efemeri si straini , dusmani mereu ai culturii...
Iertati-mi divagatia si va asigur de gratitudinea mea !
Cristian Marcu
Brasov