“OMUL CEL BUN DIN SECIUAN” – “TEATRUL “BULANDRA” (Sala “TOMA CARAGIU”)

INVITAȚIE PROVOCATOARE DE A PRIVI OGLINDA REALITĂȚII !

         Spectacolul realizat de Andrei Șerban poate fi considerat un eveniment aparte al mișcării teatrale, o provocare pentru spectatorii care își poate regăsi optimismul chiar dacă trăiesc într-o realitate tristă - “în acest moment de viață, când în societate la toate nivelele, ne e tuturor foarte ușor să spunem că nu se face nimic. Și de fapt asta e aproape adevărat”. Acesta este și motto-ul ales de Andrei Șerban pentru viziunea sa regizorală, citând pe Peter Brook, o valoare a regiei actuale. Acel “de fapt e aproape adevărat”, Andrei Șerban îl contrazice, arătând că în teatru se mai poate face ceva, dacă realizatorii unui spectacol sunt nu numai artiști, ci și cetățeni responsabili că trebuie să pună în fața publicului, provocator, oglinda realității în care acesta trăiește.

Moment din repetiții cu regizorul Andrei Șerban și actorul Vlad Ivanov

         În teatrul nostru se practică insistent de către regizori “traducerea” și mai ales “adaptarea” unor piese de referință, ce se aplică însă, superficial, rezultatul fiind spectacole mult discutabile cultural. Regizorul Andrei Șerban și Daniela Dima, propun o “traducere și adaptare” a piesei lui Bertolt Brecht – “Omul cel bun din Seciuan”. Respectând demersul acțiunii, “traducerea și adaptarea” sunt special gândite, cu inteligență pentru publicul de astăzi din România, fiind un “jurnal” de fapte existente și în realitatea noastră, ferit de  trimiteri concrete spre politic. Regizoral Andrei Șerban dezvoltă și tratează scenic coerent și original piesa lui Bertolt Brecht și discutata sa teorie estetică a “distanțării”. Acțiunea bogată a piesei prinde viață scenic emoțional și provocator. Regizorul se îndepărtează ingenios de stilul didactic și moralizator al distanțării brechtiene. Descifrează scenic excelent acțiunea luată drept pretext de judecare a fiecărei scene, cu adresă directă la actualitatea noastră curentă. Cum personajul central “omul cel bun” are o dublă față, și fiecare scenă a reprezentației este construită regizoral cu dublu sens; pe deoparte ca imagine concretă a realității de un comic amar adeseori, pe de altă parte pe linia evidențierii substratului, cauzei ce motivează fiecare acțiune. Conceptul regizoral determină spectatorul să judece, nu numai să privească “detașat” ce se petrece în scenă ca o simplă poveste despre lupta dintre bine și rău.

         Povestea încâlcită a femeii Shen Te care ajută cu naivitate săracii, dar se și deghizează în vărul Shui Ta cel dur și autoritar, ca să își salveze micul avut pentru viitorul copilului, se petrece pe o scenă “mobilată” sugestiv de Iuliana Vîlsan. Ne aflăm într-o lume cu susul în jos, cu un tavan din flori cu rădăcinile în sus, ce va dispare în partea a doua a reprezentației, cu multe căsuțe dintr-un oraș, plasate în fundal, printre ele fiind așezat muzicianul – compozitor și intrerpret al muzicii.

Aspect din repetiții

Pe laturile scenei prin panouri găurite ce pot fi geamuri sau uși, se indică locul unde trăiesc cei de la marginea orașului și societății, personajele piesei, sărace sau bogate. În centrul scenei, doar din bețe se va marca locul tutungeriei obținute de prostituata Shen Te ca mijloc onest de existență, răsplată pentru găzduirea “zeilor” aflați pe pământ în căutarea “omului cel bun”. În afara decorului, Iuliana Vîlsan creează cu aplicație și costumele diverselor tipologii ce argumentează acțiunea. Mai trebuie subliniat că o contribuție apreciabilă pentru reușita reprezentației revine și lui Raul Kusak pentru muzica compusă și interpretare, devenind un personaj activ în scenă, purtând machiajul alb al feței ca toți partenerii. Nu absentează din vizualul spectacolului, nici intervențiile unor panouri prin care se precizează și departajează ironic scenele.

         În scopul de a oglindi pregnant sensurile istoriei “omului cel bun”, regizorul Andrei Șerban alege o distribuție capabilă de performanțe din care nu lipsesc tineri actori cărora le oferă prilejul aprecierii ca valori ale teatrului nostru. “Distanțarea” concepută novator de regizor se manifestă prin îndrumarea cu atenție a actorilor de a compune în fața publicului stările diverse prin care trec personajele. Fiecare personaj, singular sau în ansamblu, i-a însă, drept partener direct publicul. Personajele nu relaționează constant între ele, se expun la judecata spectatorului, pe care îl provoacă a nu rămâne indiferent la ce se petrece în scenă. Meritoriu este și cum Andei Șerban conduce pentru trei roluri o distribuție diferită de la o reprezentație la alta, interpreții repartizați pentru Shen Te, Sun și Propietăreasa, dând o altă fațetă personajelor, fără să afecteze demersul tematic al conceptului regizoral.

         Prin Shen Te – personajul central – regizorul conduce atacul tematic al viziunii sale asupra mentalității bolnave a unei societăți în care furtul, minciuna, lenea, lipsa poftei de muncă, corupția sunt dominante. Într-o reprezentație personajul este interpretat de Alexandra Fasolă, în alta de Ana Ularu. Rolul este foarte greu, fiecare îl definește diferit, dar cu substanță. Alexandra Fasolă, distinsă cu premiul UNITER pentru Yentl din spectacolul cu același nume de la Teatrul Evreiesc (comentat pe acst blog), este excelentă prin modul în care speculează cu sensibilitate esența datelor caracteriale ale lui Shen Te. Personajul său este un om simplu care gândește sincer asupra necesității respectării aproapelui său, a perceptelor esențiale ale vieții. Actrița dezvoltă personajul prin travestirea sa în vărul Shui Ta cel dictatorial, cu atenție în a exprima în subsidiar amărăciunea lui Shen Te, că în lupta pentru existență doar autoritatea dură poate da rezultat. Tot timpul, Alexandra Fasolă urmărește să arate conflictul interior cu sine însuși al “omului cel bun”, atenționând impresionant cum acesta poate eșua în viață când nu își află sprijin într-o societate bolnavă moral. La rândul său, Ana Ularu – tânără actriță apreciată pentru roluri în teatru și film -, punctează dramatic, în forță, disperarea lui Shen Te cauzată de necesitatea consolidării existenței sale pe care imoralitatea celor din preajmă o poate nărui. Este sensibilă, dar subliniază în principal, încrâncenarea pentru binele personal sub chipul lui Shui Ta. Partea dramatică, autoritate lui Shui Ta, domină interpretarea sa. În Sun, aviatorul perfid sunt distribuiți tinerii actori Alexandru Potoceanu și Cătălin Babliuc. Cu temperament în ținută și rostirea replicii, cu precizie în alegerea expresiei, Alexandru Potoceanu arată perfidia celui viciat moral ce calcă în picioare pe oricine, chiar și pe cea îndrăgostită de el, Shen Te. Profilul tipologic al unui șmecher imoral prezintă în altă reprezentație, Cătălin Babliuc, cu abilitate. Celor doi actori le mai revin și desenul Bunicului de care se achită conștiincios. Alte două profiluri diferit tratate, arată Ana Covalciuc și Daniela Nane în personajul Propietăreasa. Ambele actrițe sunt fermecătoare ca ținută, dar Ana Covaliuc speculează pretențiile unei Propietărese motivate prin statutul social, iar Daniela Nane merge în interpretare pe frivolitatea personajului.

         “Purtătorul de cuvânt” al esenței viziunii regizorale este însă, Vlad Ivanov care demonstrează din nou, calitățile de mare actor al scenei noastre. Îi revin trei roluri – Vang, Shu Fu și Femeia, și trece rapid, mereu de la o tipologie la alta. Vânzătorul de apă într-o societate secată moral, Vang ce trăiește în canale, deschide reprezentația printr-un monolog susținut admirabil de actor prin care se precizează și convenția teatrală a viziunii regizorale de a privi în oglinda realității. Este extraordinar Vlad Ivanov prin felul în care își modelează expresia pentru a defini tipologii contradictorii caracterial. Susține în Vang, dar și în frizerul bogat Shu Fu, relații directe cu spectatorii, diferit concepute. Rostește cuvântul sau interpretează songuri, strălucit și nu uită niciodată sensul dublu al replicii. Își confirmă valoarea de actor cu har și inteligență, descifrând în amănunt fiecare personaj. Monologul final revine tot lui Vlad Ivanov și sublinieză impresionant rostul pentru public al istoriei femeii Shen Te, omul cel bun din Seciuan sau ... din România.

         Senzaționale sunt Rodica Mandache, Manuela Ciucur și Mirela Gorea, fiecare fiind distribuită în două sau chiar trei personaje. Mai întâi cele trei actrițe propun rolul “Zeilor” care se coboară din lumea lor printre oameni să descopere pe cel bun. Fiecare interpretă cizelează diferit personalitatea unui Zeu ce devine și comentatorul constatării tristei realități în care a coborât, unde nu se respectă legi și percepte morale. Cu rapiditate schimbă costumele și se transpun în alte personaje, fiind de nerecunoscut. Rodica Mandache va compune nuanțat portretul bogat în semnificații al Doamnei Iang, mama pilotului lipsit de scrupule. Nuanțele interpretării sale cuprind și accente satirice savuroase. În vecina lui Shen Te, Doamna Shin cea interesată de bârfe, o caracterizare bogată în coloratura expresiei realizează remarcabil Manuela Ciucur. Când Nepotul, când Bătrânul devine Mirela Gorea,  exemplar prezentând tipologia personajelor. Cu pricepere propun a recepta rostul unor tipologii implicate în acțiune, Adrian Ciobanu în Polițistul și Șomerul, alături de Profira Serafim în Tâmplarul și Bătrânica. Un sprijin deosebit acordă calității reprezentației echipa ce interpretează Familia – Marcela Motoc (Bărbatul), Silvana Negruțiu (Băiatul), Mihai Niță (Cumnata), Adela Bengescu (Nepoțica) și Simona Pop (Fratele). Sunt formidabili acești tineri actori prin modul în care includ în situații personajele și la evidențiază menirea de argumente pentru consolidarea tematicii spectacolului.

         Songurile numeroase, ce revin atât personajelor principale, cât și ansamblului sunt interpretate ireproșabil cu sprijinul lavalierelor – microfoane discret purtate. Fiecare song își are tâlcul său, iar ultimul precizează direct că spectacolul este oglinda noastră, că “Aici, Seciuan e București”.

         Acest spectacol nu dă verdicte moralizatoare, nu atacă fenomenul politic mizer al societății, este o comedie amară despre viciile mentalității bolnave ce macină societatea noastră. Ca un maestru vrăjitor, alături de o echipă cu har, Andrei Șerban pune în fața publicului “jurnalul” realității într-un spectacol memorabil. Inovația convenției sale teatrale alătură  spectatorii drept judecători ai fenomenului social ilustrat de actori pe scenă. Marele Public are șansa de a se bucura că teatrul îi este alături, partener de viață. La cele două reprezentațiile vizionate, spectatorii au răspuns la final provocărilor spectacolului și au aplaudat în ritm sacadat mai multe minute în șir, cum rar se întâmplă cu alte producții teatrale.

P.S. Foto Cosmin Ardeleanu