miercuri, 31 mai 2017

“DACĂ AM GÂNDI CU VOCE TARE” – TEATRUL NAȚIONAL “MARIN SORESCU” / CRAIOVA

FILE DE VIAȚĂ … MOTOTOLITE

         În trei ore cu pauză, spectacolul încearcă prezentarea unor “file” din viața locuitorilor unui bloc, cum precizează de la bun început personajul Iulia. Problema majoră a locuitorilor, indiferent de vârstă pare erotismul, sexul, ce duce la conflicte. Textul “Dacă am gândi cu voce tare” este piesa de debut a tânărului dramaturg Adnan Lugonic născut la Sarajevo, iar apreciatul regizor Radu Afrim îi dă viață scenică.
        
La intrarea în sală, privirea spectatorilor e atrasă de scena mare, mobilată excelent prin decorul realizat de Vanda Maria Studrza pentru a servi derularea acțiunii. Dramaturgul prezintă secvențe petrecute în apartamentele blocului, dezvoltate printr-un montaj alert, iar scenografa ingenios mobilează scena goală cu un mic magazin în fundal și o cortină de fier cu câte cinci fotolii așezate pe laterale, două în fundal și unul central. Pe aceste fotolii stau de la început personajele, locuitori ai diferitelor apartamente și vor fi manevrate în cursul acțiunii de actori spre locul central, dictat de diverse situații conflictuale. În debutul reprezentației, pe fotoliul din centru, un fel de casetofon emite strident sunete, scâncete. Pe parcursul acțiunii se va dovedi că acele zgomote ar indica disperarea copilului de câteva luni al Iuliei. “Copilul gândește”, dar nu poate vorbi fiind în primele luni de viață este sugestia care ar servi și titlul piesei cu personaje mature; și ele gândesc situațiile cuplurilor prezentate, dar nu comunică direct, sincer stările interioare ce le macină, legate de dragoste, erotism, sexualitate.       

  Fără să apeleze de astă dată la proiecții video, Radu Afrim își vizualizează teatral conceptul regizoral prin mișcarea scenică, prin dans pe reușita contrubuție a muzicii lui Alex Bâlă. Dansul ingenios conceput coregrafic de Flavia Giurgiu, ca și mișcarea pentru relațiile erotice, sugerează povestea cuplurilor dintr-un bloc. “Vizual” spectacolul servește tematica prin ritmul mișcării și în principal, prin sugestiile decorului Vandei Maria Sturdza completate prin costumele create de Lia Dogaru. Până aici spectacolul pare o reușită, dar teatrul presupune personaje, relații conflictuale solid arătate, replicii descifrate în amănunt, toate fiind demersuri dirijate regizoral pentru a transmite credibil propunerile textului. De astă dată, regizorul pare un bucătar care a pregătit un ghivechi pe gustul propriu, colorat, cu fantezie ambalat, dar … necomestibil convingător pentru consumator.
         În primul rând, piesa este tradusă simplist, fără grijă la nuanțele cuvântului, abundent trivială, iar “p…la mea” colorează limbajul. În al doilea rând, se face evidentă “adaptarea” când se pomenește fără rost într-o scenă importantă din acțiune, de … “coaliția de guvernare”,  de “antenele tv” , scenă asupra căreia vom reveni. În programul de sală nu se precizează, nici autorul penibilei traduceri a textului și nici că ar fi o “adaptare” după piesă. Adnan Lugonic poate că a scris în original replici triviale, dar în limba sa în raport cu situațiile, aveau altă rezonanță. Viziunea regizorală tratează pleonastic majoritatea scenelor cu intenția de a spori efectul satiric. De pildă, dacă replica pomenește cuvântul “ciolan”, “girofar” sau sex cu mai mulți bărbați în cazul Prostituatei, situațiile sunt ilustrate pleonastic în scenă, cu aducerea “ciolanului”, etc. Exagerările intervin cu intenție satirică și pentru prezentarea personajului Gay care trăiește o dramă personală în dragoste.
Spectacolul se vrea o satiră transformată spre final moralizator într-o dramă, dar situațiile propuse de dramaturg își pierd în scenă seva și nu își mai află motivare în acțiunea care devine confuz expusă teatral. Personajele par scheme, caricaturi, iar actorii se luptă să le creioneze convingător, unii fiind cu măsură în interpretare, dar alții parcurg calea exagerării. În genere, regizorul Radu Afrim cu fantezia sa debordantă, uită de îndrumarea atentă a actorilor pentru definirea esenței personajelor, relațiilor și configurarea teatrală credibilă a situațiilor. În “Dacă am gândi cu voce tare”, dansul în ansamblu încearcă să suplinească substratul situațiilor, ca și jocul luminii de a sugera delirul personajelor. Sunt folosite microfoanele pentru “songuri”, dar și lavalierele, în mod neadecvat. Aceste metode solicită efort actorilor și dezavantajează rostiriea cu sens a replicii.
La începutul reprezentației, Iulia, nominalizată în programul de sală Ea, susține un monolog pentru precizarea convenției cu personajele dintr-un bloc. Ea, numită în acțiune Iulia, se află în depresie postnatală și în conflict cu soțul, El. A renunțat la slujbă să stea cu copilul, El muncește, nu se comunică profesia lor, dar ea își dorește acte de iubire, sex. Conflictul dintre soți se agravează, Ea pleacă în lume, se întâlnește cu o boschetară din preajma blocului, numită în acțiune, Raluca, prietenă cu allți doi boschetari, copilul este plasat la doi bătrâni din două apartamente, reuniți cu poftă de dragoste. Blocul are mai mulți locatari printre care pe Gay, Taximetristul, Prostituata, Învățătorul, Patronul micului magazin din bloc în amor cu Gay și însurat având soția gravidă, etc. Povestea acestor numeroase personaje preocupate de sexualitate, se derulează în o serie de scene, montate pentru a spori tensiunea conflictelor cu intersectarea personajelor. La începutul reprezentației se sinucide vânzătorul de la magazin, iar în final, se va sinucide soțul, EL, și Iulia va rosti disperată “Te iubesc”. Sinuciderea vânzătorului e mereu pomenită de locatari, dar motivări nu există în text, gestul fiind un pretext de discuții. Aceasta ar fi pe scurt ce se poate înțelege din întortocheatul subiect al spectacolului confuz teatral, ce se dorește a fi și un fel de musical.

Actrița Iulia Colan în rolul Ea, reușește să se concentreze admirabil, în multe secvențe, pe stările interioare și evoluția personajului. Cătălin Vieru în El, face aceleași încercări, dar fără un rezultat convingător și din cauza regiei. Este suprasolicitată de regizor prezentarea unor personaje precum Primul, Al Doilea și A treia - boschetarii sau Gay, iar intervențiile lor devin grotești și vulgare. Claudiu Mihail (Primul boschetar), Alex Calangiu (Al Doilea boschetar) și Raluca Păun (A Treia boschetară) acordă o interpretare mult exagerată personajelor care par desprinse dintr-un “divertisment” de duzină tv. cu un limbaj trivial. Povestea “băieților de băieți”, boschetari, se complică prin întâlnirea cu Învățătorul lor. Eugen Titu reușește să exploateze importanța acestui Învățător în unele momente, dar personajul este complicat și fals compus dramatic. Învățătorul are pasiunea boxului și se antrenează mereu, mărturisește că ar fi impotent sexual, îi prinde pe cei doi “băieți de băieți” când vor să îi fure din casă, îi bate și le ține spre final o lecție moralizatoare. Le spune atunci – “Mai bine cenzură decât libertatea prostiei” cu referire la limbajul lor și chiar al emisiunilor “unor antene” ale căror programe se cer urmărite cu sonorul oprit. Trimiterile regizorului prin monologul Învățătorului spre zona politichiei, sunt forțate în contextul unei piese cu tematică precisă, referitoare la sexualitate.
         A Treia, Raluca, îi provoacă pe colegii boschetari de la început cu replica  “Să îmi arătați că nu sunteți poponari!”. Ei îi arată, dar replica are îndrumarea și spre locatarul Gay, mereu prezent în scenă, îmbrăcat în costume sofisticate, ridicole. George Albert Costea, un tânăr actor remarcat în alte spectacole pentru complexitatea talentului, execută conștiincios indicațiile regiei în prezentarea lui Gay. Grațiosul Gay care dansează, trăiește totuși o dramă personală, e gelos în relația de iubire cu vecinul, Patron și familist cu o soție gravidă! George Albert Costea nu reușește datorită regiei, să sugereze și frământările sufletului chinuit al personajului. Lipsit de credibilitate apare Patronul, simplist prezentat de Dragoș Măceșanu. Soția Patronului gravidă nu beneficiază de vreo replică, iar actrița Costinela Ungureanu face figurație banală în rol. Cei doi actori au neșansa de a configura personaje minor construite de dramaturg.
Locatari ai blocului sunt și Bătrânul și Bătrâna, fiecare cu copilul plecat peste hotare. Bătrânul o invită pe Bătrâna care vorbește … ardelenește (!) la o cafea și îi apare … pofta erotică! Lor le va fi lăsat și copilul “casetofon”. Tamara Popescu se remarcă prin reușita interpretare a Bătrânei, prin sensibile accente în situația de “paznic” al copilului. Se ferește abil de exagerări Constantin Cicot în relațiile Bătrânului care va pleca în final, la fiul din Australia.
Un cuplu ciudat alcătuiesc Taximetristul și Prostituata de care se îndrăgostește. Marian Politic sugerează convingător trista biografie a Taximetristului, dar Romanița Ionescu trebuie să execute indicații regizorale cu sens ironic forțat pentru prezentarea femeii de moravuri ușoare.
“Citirea” scenică a piesei vrea să evidențieze tema sexualității, dar o face grosier cu dorința de satiră muzicală și distruge substratul dramatic. Erotismul și iubirea pot fi dramatice și pentru cupluri heterosexuale și pentru homosexuali, cum sunt locatarii din blocul Iuliei. Dramele iubirii au nevoie de acel “dacă am gândi cu voce tare”, cum bănuim că ar vrea să sugereze titlul piesei.

Din păcate, Teatrul Național “Marin Sorescu” a înscris în repertoriu această piesă specială prin tematică, încredințată unui regizor de prestigiu, dar rezultatul este un spectacol confuz la care se amuză poate cei ce scriu pe pereți cu grafitti “muie” cum se scrie fără motivare majoră la un moment dat și pe peretele cortinei de fier din scenă.

luni, 22 mai 2017

“TOTUL E RELATIV” – TEATRUL “NOTTARA” (Sala “HORIA LOVINESCU”)

OFERTĂ PENTRU O SEARĂ PLĂCUTĂ

         Marele Public trăiește o realitate frământată de numeroase probleme care îi provoacă nemulțumiri și are nevoie să evadeze măcar pentru două ceasuri urmărind un spectacol. Teatrul “Nottara” aflat pe principalul bulevard al Capitalei, îi oferă acest prilej printr-o comedie bulevardieră de succes internațional, “Totul e relativ” de Alan Ayckbourn în cadrul proiectului “Regizori mari pe Bulevard”. Sir Alan Ayckbourn, înnobilat de regina Elisabeta a II-a pentru contribuția adusă la dezvoltarea teatrului britanic, se lansează în 1967 cu această piesă, tradusă și jucată pe numeroase scene ale lumii. 

“Totul e relativ” este o explozivă comedie de situații în jurul a patru personaje, cu o acțiune marcată de suspans și o replică abil mânuită în situațiile conflictuale pentru a provoca râsul. Traducerea textului de către o tânără actriță apreciată, Irina Velcescu, speculează cu pricepere dublul sens al replicii. Regizorul Felix Alexa își pune amprenta personalității sale cunoscute asupra piesei și propune un spectacol încântător. Urmărește atent să evidențieze și substratul scrierii ce are corespondență și în realitatea noastră. Colaborează pentru a da imagine scenică viziunii regizorale cu scenografa Andrada Chiriac. Decorul său este viu colorat, funcțional și îmbracă atractiv spectacolul. Reușita imaginii generale a reprezentației se completează prin costumele create de Andrada Chiriac pe profilul personajelor.        
Ambalată plăcut, elegant și condusă regizoral cu pricepere, comedia bulevardieră transmite însă, direct buna dispoziție dorită de spectatori, firește, prin interpreții personajelor. Vârfurile de lance din “Totul e relativ” sunt Sheila (Catrinel Dumitrescu) și Philip (Constantin Cotimanis), cuplul de “părinți” care declanșează umorul diverselor situații. Catrinel Dumitrescu punctează inteligent replica, efectul fiind comic și dezvoltă excelent atitudinile aparent naivei Sheila în raport cu judecata interioară a personajului. Temperamental, încrâncenat și plin de ifosele unui om de afaceri este soțul Philip, minunat interpretat la nuanță de Constantin Cotimanis. Cei doi actori de excepție, dețin știința de a trata situațiile comice cu firescul trăirii unor stări dramatice.
        
Gabriel Răuță, un alt actor important al Teatrului “Nottara”, chiar dacă distribuirea sa în tânărul îndrăgostit Greg, nu este întru totul apropiată de personalitatea interpretului, reușește să prezinte cu fin umor încurcăturile în care este implicat personajul. Raluca Gheorghiu dă viață scenică lui Ginny cea îndrăgostită de Greg. Personajul este motorul încurcăturilor numeroase, iar interpreta le amplifică speculând farmecul personal. În scena de debut a reprezentației, ritmul însă, trenează prin încărcătura de expresii a agitatei relații dintre Ginny și Greg.
“Totul e relativ” rămâne un spectacol de calitate care va fi primit cu bucurie de publicul aflat mereu în căutarea bunei dispoziții. Acțiunea de care nu am pomenit mai nimic dezvoltă un suspans comic provocator pentru aplauzele meritate de interpreți.
         Teatrul “Nottara” a integrat această premieră sărbătoririi a 70 de ani de existență. Inspirata alegere a acestei piese, arată că teatrul de pe bulevardul Magheru, poate dezvolta cu succes un segment repertorial dedicat comediei bulevardiere, preferată a Marelui Public.

Dorim succes și bună inspirație Teatrului “Nottara” pentru a își consolida personalitatea câștigată în cei 70 de ani de activitate cu echipe de mari actori, valorificate de importanți regizori ai mișcării teatrale!

marți, 16 mai 2017

“ALL INCLUSIVE” – PALATUL NAȚIONAL AL COPIILOR (TEATRUL TINERETULUI !!!)

 UN CADOU PENTRU … BUNĂ DISPOZIȚIE

         Multe din spectacolele de la Palatul Național al Copiilor ar aparține Teatrului Tineretului din Capitală! În sala mare a Palatului se prezintă însă, în general, fie producții de succes din teatrele instituționalizate din București, fie spectacole independente, unele “șușe” vulgare. O surpriză plăcută este însă, producția “All inclusive”, o comedie de situații, bine scrisă de Alexandru Popa în stilul clasic al comediilor bulevardiere despre veșnica problemă a familiei cu trădări de sentimente.



Alexandru Popa este un dramaturg încă, necunoscut, dar replica sa teatrală din “All inclusive”, de bună calitate comică, îl anunță ca un producător de piese de teatru de interes. Compune o acțiune cu situații întortocheate despre familia Margaret și Maurice aflată în praful destrămării conjugale, familie în care fata lor Adele, studentă la actorie anunță că este gravidă fiind îndrăgostită de profesorul ei, Vincent. Peste toate, tatăl este îndrăgostit de Monique care se dovedește a fi sora lui Vincent. Personajele au consistență în construct, iar acțiunea aduce surprize numeroase.
Apreciatul actor Vlad Zamfirescu se implică și în rolul regizorului, nu numai în cel al lui Vincent și reunește în jurul său nume apreciate ale mișcării teatrale. Regizorul realizează un spectacol amuzant de comedie, bine ritmat, provocator de meritate aplauze ale publicul, aflat în căutarea bunei dispoziții. Un merit deosebit al regizorului și actorilor este acela că ei construiesc situațiile cu credință și sinceritate, se feresc de exagerări, de vulgaritate și trăiesc dramatic conflictele care stârnesc râsul privitorului. Mădălina Marinescu propune un decor reușit din panouri cu elemente de moblier, ușor manevrabile pentru a defini mai multe spații de joc.


Întreaga distribuție este admirabilă. Tânăra actriță Diana Roman cu mult farmec prezintă pe Adele, studenta la actorie care la final, dă și o adevărată “lecție” de actorie profesorului de care este îndrăgostită. Adele a sa pare aparent naivă, dar se dovedește a fi atentă la situațiile din jur pe care le urmărește și se implică pentru a înfăptui ambițios gândurile proprii. Este excelentă această tânără actriță care demonstrează că deține capacitatea de a aborda partituri majore din dramaturgie. Marius Manole în Maurice își arată o altă față a personalității sale complexe de artist al mișcării, dansului, premiat și aplaudat recent în emisiunea tv de la Pro Tv – “Uite cine dansează”, interpret excelent în spectacole dramatice pe scena Naționalului bucureștean; construiește acum, nuanțat portretul bărbatului neglijent cu familia, timid care crede ca un adolescent că a întâlnit marea dragoste a vieții. Admirabilă este și colega sa de la Național, Medeea Marinescu în postura de soție și mamă, Margaret, femeie autoritară, energică, nemulțumită de viața de familie. În Monique pare greu de recunoscut Mirela Oprișor după interpretarea din serialul “Las Fierbinți”, oferind dibaci credibilitate portretului surorii lui Vincent în relațiile de familie, dar și în cele cu îndrăgostitul Maurice. Actrița conduce atent din umbră, suspansul conflictelor. Remarcabil este și Vlad Zamfirescu în acel profesor care caută iubirea. Actorul subliniază abil situația pe muchie de cuțit în care se află Vincent de dascăl îndrăgostit de studenta sa.

“All inclusive” este unul din puținele spectacole la care râzi cu poftă de situații întâlnite și în viața curentă, dar sunt dramatice pentru personajele interpretate ireproșabil de actori prețuiți. Râzi fără provocări vulgare, fără expresii teatrale exagerate, râzi la un spectacol de comedie spumoasă, bine condus. 

joi, 11 mai 2017

GALA PREMIILOR UNITER 2017 / EDIȚIA a XXV-a TEATRUL NAȚIONAL “MIHAI EMINESCU” / TIMIȘOARA

SĂRBĂTOAREA ANUALĂ – EDIȚIE ANIVERSARĂ


         De 25 de ani, UNIUNEA TEATRALĂ din ROMÂNIA (UNITER) pune în practică în fiecare an, proiectul acordării premiilor celor mai buni creatori ai breslei teatrale pentru activitatea dintr-un an calendaristic, completat cu distincții speciale acordate de Senatul Uniunii pentru cariera unor personalități. Gala Premiilor UNITER este o adevărată sărbătoare pentru breasla celor care slujesc TEATRUL, important segment al vieții culturale pe care sistemul social o consideră o Cenușăreasă și nu îi acordă importanța cuvenită. De 25 de ani, UNITER a organizat anual, cu eforturi financiare, Gala Premiilor. Ediția a XXV-a a fost cum era și firesc, aniversară și a reunit creatori din întreaga țară din familia mare a breslei la Timișoara care va fi Capitala Culturală a Europei în 2021, gazda manifestării fiind sala mare, elegantă a harnicului în evenimente Teatru Național “Mihai Eminescu”. Prezentată cu farmec de președintele UNITER, Ion Caramitru și transmisă în direct ireproșabil de televiziunea publică TVR 1, Gala a fost un eveniment spectaculos, încărcat de emoții.
         S-au acordat, ca de fiecare dată, 25 de premii dintre care 11, cele ale creațiilor anului 2016 de către două jurii și celelalte premii de către Senatul UNITER, British Council, președintele UNITER, plus cel al concursului “Cea mai bună piesă românească a anului 2016” și cel al primarului orașului de pe Bega.

PREMIILE PENTRU CREAȚII ÎN ANUL 2016

Nominalizările au fost selectate de un juriu alcătuit din trei critici de teatru cu personalitate – MONICA ANDRONESCU, ALICE GEORGESCU și MIRCEA MORARIU. Juriul final care a desemnat câștigătorii a cuprins pe Alexandru Darie – regizor, Luana Drăgoiescu – scenograf, Dana Dogaru – actriță, Florica Ichim – critic de teatru, Maria Sîrbu – jurnalist cultural. (S-a inventat o nouă profesie, cea de jurnalist … cultural?)
Din motive obiective nu am putut să urmăresc câteva din spectacolele nominalizate; majoritatea au fost însă, comentată pe blogul “Spectator”. Prezentăm premiile în ordinea comunicatului UNITER și nu în cea a spectacolului – eveniment de la Timișoara, cu unele scurte comentarii, când este cazul.

# Premiul pentru debut – IUSTINIAN TURCU pentru rolul Georg din spectacolul “Martiri” la Teatrul Național “Radu Stanca” / Sibiu / Secția Germană

# Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic  “BIBLIA NEAGRĂ A LUI WILLIAM BLAKE”, scenariul și regia ILINCA STIHI, producție a Societății Române de Radiodifuziune

# Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru tv: “VANDALUL” de Hamish Linklater, regia și adaptarea ANDREEA VULPE, coproducție a Societății Române de Televiziune și Teatrul independent “UNTEATRU”

# Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – GHEORGHE VISU pentru rolul Nozdriov din “Suflete moarte” / Teatrul de Comedie

# Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – ANA CIONTEA pentru moșiereasa din “Suflete moarte” / Teatrul de Comedie. Au mai fost nominalizate pentru interpretări remarcabile în spectacolul “Soldatul de ciocolată” de la teatrul Odeon în regia lui Andrei Șerban – ANA BIANCA POPESCU (pentru rolul Luka) și ANTOANETA ZAHARIA (pentru rolul Ecaterina). De ce nu se poate acorda un premiu ex aequo de interpretare? Spectacolul “Soldatul de ciocolată” nu a mai primit însă, și alte nominalizări pentru regie sau scenografie fiind considerat poate mediocru!!

# Premiul pentru critică de teatru – DOINA PAPP

# Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – ANDREI HUȚULEAC pentru rolul Wolfgang Amadeus Mozart din spectacolul “Amadeus” de la Teatrul Metropolis. Celor care nu merg la teatru, actorul le este poate cunoscut pentru rolul din serialul tv. “Ai noștri” realizat de Pro tv. Au mai fost nominalizați pentru admirabila interpretare a rolurilor dificile în care au evluat la Teatrul Național “I.L.Caragiale” – RICHARD BOVNOCZKI (personajul Ciki din spectacolul “No man’s land”) și CIPRIAN NECULA (personajul Christopher din spectacolul “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”) Nu se putea acorda un premiu ex aequo pentru interpretarea unui rol principal masculin?

# Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal – ANA ULARU pentru rolul “A” din spectacolul “O intervenție” de la Teatrul Act din Capitală (teatru independent)

# Premiul pentru cea mai bună scenografie – DRAGOȘ BUHAGIAR pentru scenografia spectacolului “Cafeneaua” de la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” / Iași

# Premiul pentru cea mai bună regie –YURI KORDONSKY pentru regia spectacolului “În adâncuri” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj Napoca. Au mai fost nominalizați – BOBI PRICOP pentru admirabilul spectacol într-o formulă teatrală originală “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” de la Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București și VICTOR IOAN FRUNZĂ pentru “Amadeus” de la Teatrul Metropolis. De ce nu se poate acorda un premiu ex aequo de regie?

# Premiul pentru cel mai bun spectacol – “AMADEUS”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, Teatrul Metropolis. Au mai fost nominalizate - “PASĂREA RETRO SE LOVEȘTE DE BLOC ȘI CADE PE ASFALTUL FIERBINTE”, scenariu și regie Radu Afrim, teatrul Național Târgu-Mureș, Compania “Tompa Miklos” și “ARTISTS TALK” un spectacol de Gianina Cărbunariu la ArCuB, co-producător Asociația Piese Refractare, cu sprijinul Institutului Goethe, Ambasada Franței la București și a Institutului Francez. Realizat de Gianina Cărbunariu, acest spectacol de excepție se integrează teatrului documentar. De ce nu funcționează în regulamentul Galei și posibilitatea de premiere a unui astfel de spectacol original pe o tematică foarte actuală?

Din cele unsprezece premii acordate, cinci sunt cu adevărat lipsite de posibilitatea unor comentarii negative. Regizorii BOBI PRICOP și GIANINA CĂRBUNARIU, alături de actorii CIPRIAN NICULA și RICHARD BOVNOCZKI rămân însă cei care pe nedrept nu au fost premiați în această Gală dedicată VALORII din care a lipsit și ANDREI ȘERBAN căruia primul juriu nu i-a acordat măcar nominalizarea pentru spectacolul remarcabil, cu trimitere la situația actuală, “Soldatul de ciocolată” de la Teatrul Odeon.

PREMIILE SENATULUI UNITER

Senatul UNITER este alcătuit din 15 membrii și 4 supleanți care reprezintă toate compartimentele breslei.

# Premiul de excelență – VICTOR IOAN FRUNZĂ.

“Excelență” nu include sperăm și cele trei spectacole “după” Shakespeare sub direcția sa de scenă. Stimatul și apreciatul regizor a venit să își ridice premiul și a citit un scurt discurs acuzator că breasla este împărțită în “triburi”, în găști dominate de INTERESE. Se pare că are dreptate pentru că și dânsul are o “gașcă” cum a arătat la premierea celui mai bun spectacol – “Amadeus”, discipolul său actorul George Costin. Acesta îl interpretează pe Salieri în spectacolul premiat la finalul Galei. George Costin a mulțumit din tot sufletul directorului Teatrului Metropolis, George Ivașcu, absent la sărbătoare, pentru activitatea sa de promovarea valorilor, etc. George Ivașcu într-adevăr a afiliat teatrului său, echipa de tineri actori, cizelați cu pricepere de Victor Ioan Frunză când activa la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” și realiza spectacole excelente. Din interese politice, primarul sectorului 4 a alungat echipa lui Victor Ioan Frunză și pe directorul de scenă, iar Centrul Cultural a tras cortina peste … cultură și teatru de calitate. Echipa a fost primită la Metropolis, un teatru de proiecte, astăzi mult discutabile pentru că realizează spectacolele mai multor “triburi”, unul chiar tributar vulgarității excesive, condus de o persoană multilaterală – dramaturg, regizoare și actriță care domină repertoriul teatrului prin proiectele sale. Mulțumirile lui George Costin din final, veneau în contradicție cu nemulțumirile mentorului care acuza de interese unele “triburi”. Aceasta este însă, lumea teatrului alcătuită se pare din găști, mai mult sau mai puțin conștiente de valoarea lor! Din păcate, interesele unora se sprijină de “peretele” imposturii.

# Premii pentru întreaga activitate – MARIANA MIHUȚ (actriță), DIONISIE VITCU (actor), SILVIU PURCĂRETE (regizor), LUANA DRĂGOIESCU (scenografă), MARIANA VOICU (critică și istorie teatrală)

PREMII SPECIALE

# Premiul special pentru proiecte inedite și realizări remarcabile – Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara pentru realizarea Sălii 2 (Manej)

# Premiul special acordat scenografei Eugenia Tărășescu-Jianu pentru o carieră excepțională în teatrul de păpuși și marionete

# Premiul special acordat Facultății de Teatru din cadrul Universității de Arte “George Enescu” din Iași pentru contribuția întregului corp universitar la dezvoltarea vieții teatrale și culturale naționale

# Premiul special acordat actriței IRENE FLAMANN CATALINA pentru o viață dedicată Teatrului Național “Mihai Eminescu” din Timișoara

PREMII DEOSEBITE

# Premiul Președintelui UNITER – SIMONA NEUMANN, director executiv al Asociației “Timișoara 2021, Capitală Europeană a Culturii”

# Premiul Mecena – MIRCEA STOIAN, conducătorul firmei SC GAUSS SRL

# Premiul special British Council (premiu găzduit) – MARINA CONSTANTINESCU, directorul artistic al Festivalului Național de Teatru, pentru activitatea de sprijinire și promovare a relațiilor culturale româno-britanice

# Premiul pentru cea mai bună piesă românească a anului 2016, concurs organizat de UNITER sub egida Casei Regale a României, “MASA PUTERILOR NOASTRE” de PETRE BARBU (Juriul concursului de dramaturgie a fost compus din Marina Constantinescu, Dan C.Mihăilescu și Marian Popescu)



# Premiul de excelență oferit de primarul Timișoarei, Nicolae Robu – ION CARAMITRU, nu numai ca artist, dar și ca președinte al UNITER. Subliniem că în cei 25 de ani de când conduce Uniunea, Ion Caramitru prin regulamentul Galei a interzis să îi fie oferit vreun premiu cu toate că a realizat ca regizor și actor acte artistice remarcabile.

MOMENTE ARTISTICE INEDITE

Au contribuit la animația Galei cu momente artistice deosebite – JazzyBIT JazzyBIT și M.C. Boean (Alexandru Marin Andrei), MC BEAN și Matei Chioariu (fragment din “Hamlet” spectacolul Naționalului din Timișoara), TONI GRECU, Narcisa Brumaru (solistă a Operei din Timișoara), EMY DRĂGOI BAND și EMY DRĂGOI BAND alături de ION CARAMITRU, ANCA SIGĂRTĂU.
Un excelent moment satiric a prilejuit revederea cu Tony Grecu artist desăvârșit al comediei; a propus un scurt istoric al trecerii prin epocile Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis cu sublinierea inteligentă  - “Gala UNITER rezistă!”. Remarcabile au fost și momentele cu Emy Drăgoi Band în care au intervenit Ion Caramitru și Anca Sigărtău.

SCURTE COMENTARII DE FINAL

“Țara râsul plânsului” din cântecul momentului artistic susținut de Ion Caramitru poate fi parafrazat cu referire la întâmplările Galei – “Teatrul râsul plânsului”!
Cei care predau colegilor premiile, cât și premianții au susținut mici cuvântări. Dintre ele, se adaptează pe deplin zicerii “Teatrul râsul plânsului” cele rostite de prețuitul regizor Victor Ioan Frunză și discipolul său, actorul George Costin.
Chiar dacă firește, ca deobicei, Gala a stârnit comentarii cu nemulțumiri sau mare bucurie, pentru că subiectivismul este specific în artă, această ediție aniversară a oferit un spectacol reușit. Meritele sunt ale echipei de la UNITER, ale gazdei Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara și ale televiziunii publice TVR 1 care a transmis în direct evenimentul în regia Luminiței Dumitrescu, producător Ruxandra Țuchel.