``BAZINUL DE NORD`` - ARCUB / Sala mare Hanul Gabroveni

 VIRTUOZITATE ÎN INTERPRETARE !

Este un spectacol surprinzător în două personaje, doi bărbați aflați într-o confruntare dramatică. ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București) înscrie în premieră națională piesa americanului Rajiv Joseph, dramaturg multipremiat, o analliză psihologică abilă a profilului uman provenit din două generații. Profesorul doctor Danielson, directorul adjunct al unei școli de stat, declanșează anchetarea elevului de 18 ani, Khadim Asman pentru comportamentul său. Statutul profesor – elev rămâne însă, un pretext pentru duelul dintre generații care dezvăluie caractere actuale indiferent de vârstă. Dramaturgul împletește o serie de teme prezente în viața curentă – mânuirea banilor ce determină și corupție, vina morală, educația, dorința de parvenire, apartenența la etnii diferite. Replica are consistență și e bine tradusă de Elena Morar. Acțiunea se dezvoltă captivant, cu suspans și un substrat de argumente impresionant într-un final dramatic. 

Regizorul Alexandru Mâzgăreanu este experimentat în tratarea unor drame psihologice, vezi și remarcabilul spectacol ``E adevărat, e adevărat, e adevărat!`` de la Teatrul Act comentat pe acest blog. Cu știința că un spectacol are în centru Actorul, regizorul urmează teoria lui Stanislavski impusă din 1938 și practicată astăzi în întreaga lume, ``Munca actorului cu sine însuși``. Alexandru Mâzgăreanu oferă un spectacol ``bijuterie`` cu două ``pietre`` prețioase, actori din două generații – Șerban Pavlu și Vlad Lință.

Decorul Alexandrei Boerescu , funcțional și aparent simplu, cu o masă de birou și scaunele de rigoare, plasate în centru spațiului de joc, regizorul nu îl completează cu efectele tehnicii moderne care au invadat mișcarea teatrală. Ilustrarea teatrală se întreprinde prin mișcarea continuă a actorilor, include și publcul devenit partener al interpreților. Mișcarea scenică e dirijată cu sens major pentru a accentua drumul ``războiului`` dintre cei doi bărbați. Ritmul acțiunii sporește, fiind punctat semnificativ și prin muzica originală aparținând lui Alexandru Suciu. Conceptul regizoral ca un filigran, conduce exploatarea conflictului cu tensiune prin performanța interpretării actorilor. 

VLAD LINȚĂ (Khadim), ȘERBAN PAVLU (Danielson) și ALEXANDRU MÂZGĂREANU (regizorul spectacolului)

Șerban Pavlu și Vlad Lință dau strălucire spectacolului. Sunt un exemplu de ce presupune ``arta actorului`` prin descifrarea în cele mai mici detalii a personajelor și stărilor prin care trec la solicitarea conflictului. Actorul Teatrului ``Bulandra``, Șerban Pavlu a obținut prestigiul de artist complex, atât pe scenă, cât și pe marele și micul ecran. Sporește valoarea prin interpretarea profesorului Danielson, omul cu două fețe. La început, pare un dascăl amabil, apropiat de elevi și apoi pas cu pas, își dezvăluie autoritatea, ambițiile, aroganța care îi acoperă o biografie dramatică și singurătatea. Șerban Pavlu se transpune în identitatea acestui Om cu existența afectată de tumultul societății. Prin gest, privire, expresie, actorul trăiește fiecare subtext al replicii cu subtilitate rostite. Este un autentic exemplu de creație interpretarea sa. Lui Danielson îi revin mai multe replici, decât partenerului Khadim. Rolul adolescentului solicită, un efort special de interpretare și relaționare cu partenerul. Vlad Lință, tânărul actor al Teatrului de Stat din Constanța, realizează excelent prezentarea cu substanță emoțională a personajului. Khadim are o biografie întâlnită astăzi în diverse contexte. S-a născut într-o țară arabă, Siria, a copilărit apoi, în alte țări, părinții sunt oameni de afaceri avuți, plecați în momentul acțiunii din America, unde locuiesc pentru afaceri în Arabia Saudită. A fost elev al unei școli particulare de top și transferat brusc la o școală modestă de stat. Profesorul caută motivarea transferului, dar nu o află de la conducerea școlii private. Părinții au plătit bani să fie tăinuită cauza transferului, să nu afecteze viitorul fiului. Tema corupției și educației în familie este pe deplin sugerată. Adolescentul a acționat pentru salvarea personalității sale în fața ofertei de educație a familiei bogate. Vrea să fie și el pentru bani, un om de afaceri. Acest personaj de mare complexitate, Vlad Lință îl asimilează cu talent și inteligență, la nuanță în caracterizarea senică. Răspunde aparent simplu prin cuvinte, întrebărilor profesorului, dar cu trăirea interioară care îi stârnesc în final evocarea unei drame care îl afectează, exprimată cu sensibilitate, cu lacrimă pentru pierdera iubitei. Să asculți la început replica partenerului și să îi dai un răspuns prin puține cuvinte până spre finalul conflictului, este foarte greu pentru un actor. Vlad Lință demonstrează însă, că nu e imposibil. Admirabil redă actorul evoluția unui Om tânăr care se confruntă cu hibele societății, cu imoralitatea ei. Se confirmă și prin alegerea distribuției de către regizor, că tânăra generație deține valori pentru viitorul teatrului, alăturate celor confirmate, precum este Șerban Pavlu. Cei doi actori relaționează minunat, cu plăcerea ofertei textului și regiei.

``Bazinul de nord`` cu un titlu poate discutabil pentru stârnirea atracției publicului, rămâne un spectacol de marcă de la care nimeni nu poate pleca deziluzionat. Este o oglindă a prezentului, o provocatoare emoțională cu minunați actori și reușit ambalaj regizoral.

``HEDDA GABLER`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala ``Ion Caramitru``

 O VERSIUNE SCENICĂ EȘUATĂ ȘI CA ... PIESĂ POLIȚISTĂ

Spectacolul se dorește a fi ``modern``, să transfere piesa llui Henrik Ibsen din 1890 în zilele noastre prin decorul spectaculos pentru o casă contemporană și prin importanța astăzi a ... unui laptop. Conflictul prin substanța personajelor și tematica piesei lui Ibsen sunt spulberate de ``versiunea scenică`` a regizorului Thomas Ostermeier. Rezultatul este invitația de a urmării o posibilă piesă polițistă, stângaci concepută, căreia îi lipsește o elementară logică în derularea subiectului împrumutat de la Ibsen.

Thomas Ostermeier este regizorul german care și-a construit o carieră de rezonanță și pe alte scene europene, începând din 1996. Succesul, dar și controversele iscate se datorează originalității expresiei teatrale cu substrat socio-politic de condamnare a sistemului capitalist dominat de puterea banului. Prin texte contemporane și mai apoi prin tratarea unor piese de Shakespeare și Ibsen, a urmărit același motiv tematic, e drept cu fantezie creatoare vizuală pentru ilustrarea modernă a celor clasice. Cariera sa în prezent se află spre apus. 

În 2006 montează la Schaubuhne din Berlin, ``Hedda Gabler`` în decorul arhitectului și scenografului Jan Pappelbaum, colaborator permanent al său. Vine acum la Teatrul Național ``I. L. Caragiale`` însoțit de aceiași echipă de colaboratori - Jan Pappelbaum (decor), Christoph Shletz (regizor asociat), Malte Beckenbah (muzica), Sebastien Dupouey (video), Erich Schneider și Carsten Sander (lighting design) pentru un remake al spectacolului de la Berlin. Repetă aproximativ o lună cu actorii Naționalului și propune ... ``Hedda Gabler`` de Henrik Ibsen cum precizează afișul teatrului. Se uită o specificare majoră că este ``o versiune scenică`` de Thomas Ostermeier sau ``o adaptare`` ori un spectacol ``după o piesă de Ibsen`` sau un ... experiment.

Se știe că Henrik Ibsen (1828 – 1906) s-a înscris în patrimoniul cultural drept o valoare prin dramaturgia sa. A revoluționat dramaturgia prin constructul psihologic realist al personajelor, fiind influențat și de filosoful Kierkegaard. Printre personajele sale celebre se află și Hedda Gabler apropiată în caracterizare de bovarism, starea de insatisfacție tratată de Flaubert în romanul ``Doamna Bovary``. Între piesa lui Ibsen și ``versiunea scenică`` a lui Thomas Ostermeier singura legătură rămâne titlul și scheletul acțiunii pentru un spectacol lipsit de o logică elementară cu efect cultural emoțional.

Arhitectul Jan Pappelbaum adaptează decorul pentu scena mare a sălii ``Ion Caramitru``, folosind central o scenă mai mică rotativă. Decorul printr-o manipulare a tehnicii de rotație, sugerează vila elegantă a unei familii cu pereții de sticlă ușor de manevrat ca posibile uși spre un exterior ... negru. Uneori ploaia lasă urme pe acești pereți ce îngrădesc o sufragerie, cu o canapea în centru și cîteva vaze cu flori. Rotația construcției determină a privi din mai multe unghiuri sufrageria cu un tavan o oglindă strâmbă a acțiunii. Decorul aflat în mișcarea prea mult folosită, se completează cu numeroase proiecții pe pereții de sticlă, fără o semnificație creatoare pentru ambianța conflictelor. Rotația decorului pentru fiecare scenă din acțiune, se vrea a fi sprijinită prin ``cortine`` muzicale violente sonor, asociate unor texte în engleză cu intenția de comentariu pentru situațiile dramatice. Privit ca aspect general, decorul este spectaculos, dar prin viziunea regizorală nu servește o posibilă analiză profundă a conflictului și caracterului personajelor.

Absent este modul de dirijarea interpreților de către regizor pentru a transmite credibil povestea dramatică a Heddei Gabler și substratul ei tematic. Fiica generalului Gabler, Hedda ar trebui să fie personajul central din subiectul acțiunii preluate de la Ibsen care motivează și caracterul specific unor femei astăzi. Ea moștenește din gena tatălui general. Este o femeie atractivă ca înfățișare, se căsătorește cu Tesman, profesor de istorie care îi promite o casă visată și un statut social deosebit prin obținerea catedrei de universitar. După căsătorie și luna de miere ajunge la locuința visată cumpărată de Tesman și se declanșează acțiunea și conflictele. 

Aici, se va întâlni cu prietenul profesorului, judecătorul Brack și cu fostu liubit, Lovborg, cu colaboratoarea sa Elvstedt la o carte pe care vrea să o publice, posibil să anuleze și concursul postului de universitar al soțului. Frumoasa Hedda atrage interesul a trei bărbați, dar comportamentul ei denotă o femeie ambițioasă, măcinată de nemulțumiri personale, Din ambiție ignoră perceperea relațiilor cu lumea, a sentimentului de iubire, note caracteriale provenite și din educația tatălui general. Vrea să salveze parvenirea la post a soțului și distruge manuscrisul lui Lovborg. Prin cadoul unui pistol moștenit de la general, dăruit lui Lovborg, produce moartea acestuia, iar cu celălat pistol se va sinucide în final. Pe scurt aceasta ar fi Hedda în povestea luată pretext de la Ibsen de regizor. În acest spectacol însă, Hedda trece în plan secund. Ea ... împușcă metaforic florile dintr-o vază, se plimbă mereu pe scena rotativă, distruge furioasă laptopul cu manuscrisul lui Lovborg, anunță soțul că e gravidă și se sinucide. Regizorul nu urmărește prin nici o îndrumare scenică să ofere interpretei Raluca Apostol prilej de relaționare cu partenerii pentru expunerea în profunzime a profilului Heddei, a situațiilor dramatice provocate. Îi acordă doar efecte scenice vizuale false. Raluca Aprodu și-a afirmat calitățile în alte spectacole, acum, este numai o prestatoare de servicii scenice. Regizorul Thomas Ostermeir vrea să aplice în cazul preluării moderne a piesei lui Ibsen, conceptul său estetic că banii definesc caractere. Scoate în evidență absurd, personajul profesorului Tesman, un intelectual preocupată de istorie. Acesta apare ca îndrăgostit sincer de Hedda în interpretarea lui Richard Bovnoczki, ca apoi viziunea regizorală să îl transforme în final, într-un egoist dornic de parvenire.Tesman e copleșit de emoție când soția îi comunică sarcina, că e gravidă, ca în scena următoare, când Hedda se sinucide, să fie total indiferent. Absurdul teatral al viziunii regizorale sporește în acest moment. Tesman caută disperat cu Elvstedt notițele pe hârtii colorate găsite după moartea lui Lovborg pentru textul distrus pe ... laptop de Hedda. Tehnica modernă cu laptop e cunoscută, dar ridicol e aplicată conceptului regizoral. Richard Bovnoczki este obligat de regizor să interpreteze două personaje pentruTesmam, un îndrăgostit naiv sincer și un profesor dornic de avuție, un pervenit. Actorul cu o mare personalitate valorică afirmată în alte spectacole, o face conștiincios. Distrus este de regizor și personajul Lovbord cel care a renunțat la alcool în timpul trecut după relația cu Hedda. Reântâlnirea cu ea îi va provoca întoarcea spre alcool, pistolul cadou primit e folosit într-o scenă fără replică, tot absurd, ca arma unei sinucideri. Se descoperă apoi prin judecătorul Brack, că a murit împușcat cu acest pistol într-un bordel. Alexandru Potoceanu, un alt actor de valoare al Naționalului bucureștean, execută docil indicațiile regizorale. Judectorul Brack, transformat în avocat, devine un doritor de pofte erotice cu Hedda, soția prietenului Tesman, într-o scenă inventată de regie, fără replică. Marius Manole este Brack, actor de marcă, dar mult prea activ în o serie de diferite spectacole, unele chiar șușe, încearcă și această prestație scenică. O întreprinde cu intenția regizorală de prezentare a unui bărbat superficial și imoral în orice relație umană, prietenie sau dragoste. Crina Semciuc se luptă cu rolul Elvstedt, de femeie care își părăsește familia pentru colaborarea cu Lovborg. Este o actriță dotată, dar regia o vede în rol, doar ca o femeie sexi prin costumul indicat de Rexandra Busneag, mereu răvășită de situații. Costumele cu dorința de adaptare comtemporană a piesei din 1890, nu servesc caracterizării personajelor. Ana Ciontea într-o singură scenă din debutul reprezentației, se achită corect de rolul mătușii lui Tesman care vrea să îl ajute financiar. Costumul său este însă, exagerat conceput. Toți actorii aleși de regizor sunt personalități, dar într-o astfel de regie făptuită de o celebritate cu pretenții de originalitate neargumentate logic pentru proiect, devin ... contribuabili la managementul instituției unde sunt angajați.

``Hedda Gabler``, cândva o piesă de Ibsen, este un eșec al regizorului Thomas Ostermeier în transpunerea unui remake după spectacolul de la Berlin. Spectacolul apare ca o piesă cu intenție de a fi polițistă, modernă, fără logica argumentării acțiunii prin imagine, personaje și conflict. Lipsit de constență emoțional culturală, spectacolul surprinde prin decor și prin ... laptop, dar plictisește spectatorul care îl urmărește aproape două ceasuri, fără să îi transmită nimic ca mesaj și să înțeleagă substratul subiectului. 

P.S, De ce Thomas Osterpeier nu a scris un text argumentat pentru curentul său estetic prin personaje și acțiune, conflict? A apelat la un nume clasic cultural valoric pentru ... popularitate.

``ULTIMA ORĂ`` - TEATRUL ``NOTTARA`` / Sala ``Horia Lovinescu``

 ÎNTÂLNIRE REUȘITĂ CU O PIESĂ MEREU ACTUALĂ

Teatrul ``Nottara`` a înscris inspirat în repertoriu, piesa lui Mihail Sebastian - ``Ultima oră`` și readuce în atenție personalitatea unui prețuit scriitor, atent la problemele realității. Scrisă în perioada tulbure a anilor `40, piesa este o comedie cu o temă actuală și astăzi – corupția și ... rostul presei. Când mai toți regizorii se căznesc să actualizeze piese scrise în alte timpuri, Erwin Șimșensohn respectă ``litera`` textului, nu îl ``adaptează``, nu plasează acțiunea în zilele noastre, iar tema scrierii prinde mai multă forță satirică cu țintă și pentru realitatea curentă. Publicul se amuză copios și aplaudă constatarea că și în prezent corupția e ... activă, iar mass media îi servește demersurile în marea sa majoritate. 

Regizorul Erwin Șimșensohn, manager priceput al teatrului din Constanța, conduce cu îndemânare acest spectacol fără efecte teatrale derizorii, dictează ritm acțiunii cu rezultat comic. În raport cu textul, fără să îl afecteze, regizorul își permite doar să transforme pe afaceristul Bucșan cel corupt care manevrează presa, într-o femeie afaceristă. Forța persoanei cu bani, lipsită de scrupule, cu un farmec feminin aparte, sunt excelent sugerate de Ada Navrot în rolul doamnei Bucșan. 

Afacerista crede că îi este afectat proiectul unei afaceri veroase, de un articol publicat în ``Deșteptarea``. Articolul publicat din lipsă de materiale senzaționale este scris de profesorul de istorie Alexandru Andronic și comunică fapte necunoscute din istoria celebrului Alexandru cel Mare din antichitate. Se declanșează o comedie a încurcăturilor cu subtile trimiteri satirice. 

În orice comedie de bună calitate, actorii interpretează personajele dramatic pentru a rezulta miezul comic al situațiilor. Regizorul urmărește acest aspect în conceptul său teatral cu rezultate apreciabile. Gabriel Răuță este ptofesorul Andronic, un intelectual naiv care nu înțelege scandalul iscat de articolul său, tipărit cu numeroase greșeli de nume și se revoltă solicitând o erată din partea directorului publicației Borcea. Candoarea, sensibilitatea profesorului cercetăror al istoriei sunt admirabil conturate de Gabriel Răuță. Îngânfarea, dorința de profit financiar, manifestate de directorul ziarului Borcea sunt redate reușit de Gavril Pătru. Studenta profesorului, pasionată și ea de istorie, Magda Minu este cea care manevrează conflictul iscat de articol, percepe cum poate fi exploatat pentru interesul studiului referitor la Alexandru cel Mare. Ana Radu rezolvă însă, parțial caracterizarea acestui personaj. 

Distribuția se completeză prin o serie de personaje argument în acțiune. Se detașează Ioana Calotă în Gaby cea nemulțumită de cronica la un spectacol, rol cu accent satiric bine creionat. Ireproșabile sunt și Crenguța Hariton (Ana) și Andreea Măcelaru Șofron (Werner). Definite mai mult sau mai puțin rezonabil sunt alte personaje secundare, în special cele din echipa de ziariști de la ``Deșteptarea``. 

Acțiunea se desfășoară în mai multe locații și scenografa Carmencita Brojboiu, cu harul cunoscut, găsește soluții credibile pentru un decor din vremuri trecute, ca și pentru costumele care definesc profilul personajelor.

``Ultima oră`` rămâne o alegere repertorială meritorie prin valoarea lui Mihail Sebastian și prin tema de strictă actualitate care provoacă aplauzele publicului. 

``VÂNĂTOAREA`` - TEATRUL ``BULANDRA``/ Sala ``Toma Caragiu``

RIGUROASĂ ANALIZĂ PSIHOLOGICĂ ...

... DESPRE NOI ȘI SOCIETATE. ``Vânătoarea`` este după filmul de Thomas Vinterberg și Tobias Lindholm, adaptare scenică David Farr, în traducerea adecvată a lui Adrian Nicolae cu vulgarități specifice mediului. În 2012, filmul a primit premi și nominalizări la Oscar și Globul de Aur. Poate să pară un experiment aducerea pe scenă a unui scenariu de film care solicită alte mijloace de tratare decât teatrul. Spectacolul regizat de Alexandru Mâzgăreanu cu o echipă de înaltă clasă, demonstrează că teatrul poate ... să bată filmul, fără să apeleze la revoluția tehnicii care a invadat teatrul în numele modernizării. Simplu și tulburător emoțional, spectacolul prinde viață pe scenă prin Actori și firește prin conceptul regizoral.

Acțiunea se petrece într-un orășel danez, o comunitate de oameni simpli, în care bărbații au un hobby – vânătoarea. Copiii merg la grădiniță și își prețuiesc educatorul, pe Lucas. Aparent totul pare liniștit în relațiile dintre localnici. Adevărul este însă, altul. Fiecare are traume, tăinuite, ce vor ieși la lumină pe parcursul acțiunii și le vor afecta viața. Micuța Clara printr-o declarație adresată directoarei grădiniței, declanșează conflictul și spulberă liniștea din comunitate. Familia ei – Theo și Mikala, are neînțelegeri grave. Clara caută iubirea părinților și a celor din preajmă. Colegul ei de grădiniță, Peter, cu telefonul mobil, în joacă îi arată Clarei niște imagini. Conflictele iscate în jurul relației Clarei cu Lucas, cea aflată în căutarea iubirii părintești, impun tensiune acțiunii și transmit publicului provocarea de a judeca relația de familie raportată la copii, în epoca tehnicii moderne. Declarația naivă a Clarei duce la acuza falsă de pedofilie pentru Lucas, devine motiv de ``vânătoare`` a bărbaților, prieteni cu el, tensiunea din comunitate crește însă, prin dezvăluiriea traumelor personale deținute de personajele mature. Subiectul acțiunii indică o temă foarte actuală, comportamentul relațional responsabil în familie și comunitate.

Acțiunea, și prin scenariu, se derulează în mai multe spații - grădiniță, sala pentru serbări unde se omagiază și Ziua Recoltei, cabana de vânătoare, biserica și slujba de Crăciun, casa lui Lucas. Fiecare loc are o semnificație simbolică. Scenografa Maria Miu, cunoscută pentru valoarea creativă, reușește să configureze ingenios fiecare loc al acțiunii prin amănunte esențiale pe ... o scenă goală. Un perete din lemn, ușor transfomabil pentru ieșiri spre altă lume, din fundal, servește semnificativ decorul susținut prin obiecte. Scaune diferite, podeaua cu puștile vânătorilor, un sac, trimit spre locul faptelor. Acest decor, folosit admirabil de regizorul Alexandru Mâzgăreanu, creează atmosferă pentru lumea frământată de tensiuni personale. Se completează atmosfera secvențelor și prin muzica datorată lui Alexandru Suciu. Melodic sau prin simple acorduri sonore, se sporesc intențiile de veselie, revoltă, sau disperare, cât și suspansul acțiunii. Corului de copii OMIS îi revin două momente de interpretare reușite.

Spectacolul provine dintr-un scenariu de film, dar regizorul nu apelează la proiecții sau alte artificii teatrale. Pentru regizorul Alexandru Mâzgăreanu principalul mod de expresie teatrală sunt Actorii, îndrumarea lor. Ei sunt cei care transmit mirajul publicului lăsat mereu cu respirația tăiată. Cum prim planul filmului este absent, regizorul îl suplinește prin tăceri trăite intens de interpreți în momentele de maximă tensiune din conflict. Accente subtile de simboluri dictate de situații sunt folosite inspirat de regizor. Cu pricepere, Alexandru Mâzgăreanu conduce configurarea scenică a rolului copiilor Clara și colegul Peter, îngrădind discret prezența lor în conflict. Cu gingășie Eva Panduru (Clara) și Andrei Voicu (Peter) își prezintă personajele. Viziunea regizorală denotă profunzime în ``citirea`` teatrală a unei impresionante rediografii de analiză psihologică a relațiilor umane. Spectacolul captează publicul prin tensiunea conflictelor cu rezultat emoțional și cultural educativ. Alexandru Mâzgăreanu se înscrie astfel, în rândul plutonului restrâns de maeștri pentru care teatrul adevătat presupune drept mijloc principal de transmiterea coerentă a unui mesaj - Arta Actorului, în umbra căreia se activează forța creativă a regizorului.

Echipa de actori din distribuție servește ireproșabil conținutul textului și conceptul regizoral. În centrul acestui joc al adevărului și minciunii naive este Lucas, educatorul, cu o viață personală amară. Se dezvăluie că e despărțit de soție, are un fiu pe Markus, s-a refugiat de la centru unde activa, în această comunitate de oameni simpli. Lucas este un personaj complex și parcă desprins din actualitatea curentă a zilelor noastre. Rolul este dificil de interpretat, dar Andi Vasluianu reușește o autentică cizelare, sensibil dezvoltată prin transpunerea în personaj, în omul cu probleme personale, cu un statut profesional reușit, dăruit cu tot sufletul, comunicării cu cei din preajmă. Singurătatea declanșată de destrămarea familiei nu îi afectează relația sinceră în fața revoltei comunității pe care nu o poate înțelege. Excelent construiește Andi Vasluianu acest personaj, ca un actor de mare valoare. 

Theo, tatăl Clarei, aflat în pragul destrămării familiei din cauza alcoolului, îl are amic pe Lucas, iar soția nu poate stabiliza releția de cuplu. Ambii o iubesc însă, pe Clara, dar problemele personale ale cuplului anulează grija de a îi arăta dragostea dorită de copilă. Sunt roluri dificil de creionat credibil, dar Cărălin Babliuc și Ioana Anastasia Anton o fac strălucit fiecare. La nuanță, în conflict trăiesc situațiile. Mirela Gorea în directoarea grădiniței, este un alt personaj de mare importanță, rezolvat desăvârșit de actriță. Confuzia directoariei în a percepe situația ivită, relația simplă de a comunica, lipsită de cunoaștere a profilului părinților, sunt transmise minunat de actriță. Personajului i se alătură Per, un funcționar al grădiniței, devenit anchetator al lui Lucas în urma declarației Clarei. Cu abilitate în exploatare rolului, Lucia Ifrim definește profilul omului simplu, lipsit de posibilitea perceperii situației, interpretarea fiind remarcabilă. În conflict intervine și Markus, fiul lui Lucas, venit să își vadă tatăl, în urma destrămării familiei. Ștefan Radu uimește prin abordarea rolului unui adolescent victimă a relațiilor de famile dar care își prețuiește tatăl și îl apară de falsa acuzție adusă de pedofilie. Se dovedește un tânăr de talent pentru profesia aleasă. Grupul de bărbați vânători, prieteni la o bere, dominatori ai comunității sunt lăudabil prezentați cu diferențieri tipologice și se completează prin Gabriel Vatavu și Ioan Paraschiv.

``Vânătoarea`` se integrează acelor puține spectacole de la care nu poți pleca indiferent. Este o nouă realizare excelentă a Teatrului ``Bulandra``. Publicul se va întâlni cu emoția și provocarea judecării de cât de periculoasă poate fi minciuna manipulatoarea pentru distrugerea unor destine și pentru comunitate.  

``E VINA TA! `` TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala Atelier

 UȘI DESCHISE PENTRU ... HIP-HOP

Se propune ``un spectacol de autor`` - Tomi Cristin – text, regie, ilustrație muzicală (alături de Rareș Varniote) și interpretarea unui personaj (Preotul). Cu ambiție, Tomi Cristin, actorul Naționalului bucureștean, a participat la ``Atelierul de scriere dramatică`` dirijat de Mimi Brănescu, organizat de Centrul de Cercetare și Creație Teatrală ``Ion Sava``. Rezultatul a fost piesa ``E vina ta!``, integrată proiectului ``Uși deschise pentru toți`` și repertoriului curent al Naționalului bucureștean.

Textul propune secvențe din viața agitată a unui cântăreț de hip-hop – Dinu. Ca dramaturg, Tomi Cristin concepe un scenariu, ca un rezumat al unei posibile telenovele. În debutul subiectului, personajul central Dinu se află la închisoare, ca apoi, etapă cu etapă, prin diverse secvențe, să fie evocate relațiile și conflictele care au dus la reținerea sa pentru uciderea accidentală cu o armă de foc a unei fete. În jurul său acționează familia cu părinții despărțiți - tatăl politician corupt, mama vedetă muzicală, impresarul în legătură cu traficanții de droguri, partenera de concert Iris, iubita Vera, gardianul violent provenit de la un orfelinat, un preot ce s-a visat a fi cântăreț, toți cu problemele lor. 

Acțiunea are suspans, dar povestea lui Dinu atacă mult prea multe teme de actualitate – mediul politic corupt, gravitatea fenomenului droguri, familia destrămată, orfanii , credința în Dumnezeu, sentimentul iubirii sincere. Versurile momentelor de hip-hop sunt inspirat compuse pentru a servi tematica bogată a acțiunii. Este un text simplu, ca al unei telenovele, plin de conflicte, atractiv pentru publicul, în special tânăr.

Regizorul Tomi Cristin conduce ritmat acțiunea pe o scenă goală, cu lateralele marcate ca pentru două cabine de machiaj. Daniel Vizitiu colorează cu pricepere reprezentația prin costumele atribuite fiecărui personaj. Distribuția implicată în acțiune este bine aleasă pentru a servi cerințele textului care solicită unor personaje momente muzicale, hip-hop. Ilustrația muzicală nu stânjenește interpretarea credibilă a fiecărui personaj. Nu e stridentă. Modest intervin și unele proiecții pe fundalul scenei pentru a indica locul acțiunii.

Unii actori din distribuție sunt cunoscuți publicului larg și din telenovele tv sau chiar concerte, precum Silviu Mircescu sau Teodora Calagiu. O performanță realizează Silviu Mircescu în personajul Dinu. Servește ireproșabil interpretarea momentelor de hip-hop, se înțeleg cuvintele rostite și trăite interior, cum mai rar se întâmplă în cazul interpreților consacrați ai acestul gen muzical. Actorul creionează atent și fiecare relație cu partenerii, dă astfel, sens major caracterizării personajului și subliniază intențiile tematice din text. În Iris, partenera concertelor lui Dinu se remarcă Teodora Calagiu prin interpretarea secvențelor de hip-hop, dar și prin definirea atitudinilor adoptate cu sens în relaționarea cu cei din preajmă. Actori cu experiență ai Naționalului, ca Monica Davidescu și Andrei Duban, conturează credbil profilul tipologic special al părinților lui Dinu. Lui Eduard Adam îi revine rolul impresarului lui Dinu, consumator de droguri implicat în conflict cu traficanți. Actorul se remarcată prin abilitatea punctării stărilor prin care trece cu disperare personajul. Un gardian marcat de viața la orfelinat este corect interpretat de Marcelo S. Cobzariu. O fană a concertelor lui Dinu, Vera e desenată cu farmec de Cristina Ioniță. Un preot care iubește oamenii și muzica, prinde contur prin Tomi Cristin care îi acordă nuanțe pentru prezentarea sensibilității interioare a personajului. 

``E vina ta!`` este un spectacol atractiv pentru un anume segment de public, prin povestea unei vedete de hip-hop, gen muzical la modă. Textul rezumă parcă un posibil scenariu de telenovelă, dar e mult prea fragil încărcat ca substrat tematic.

``HEDWIG IND THE ANGRY INCH`` - TEATRUL ``STELA POPESCU``

PERFORMANȚA UNUI ACTOR ÎNTR-UN RECITAL MUSICAL

Producția Teatrului ``Stela Popescu`` poate fi considerată un ``mini – musical``, un recital – concert cu un singur personaj central, complex – Hedwig care prezintă ``jurnalul`` vieții sale tumultoase. Textul aparține lui John Cameron Mitchell actor american consacrat cu multiple valențe ca dramaturg, scenarist, cântăreț, compozitor, regizor și producător. Muzica și versurile sunt semnate de Stephen Trask. Cu măestria bine cunoscută în conceperea unui musical, Răzvan Mazilu realizează regia, coregrafia și costumele, în decorul Adrianei Grand – personalitate marcantă în domeniu. Acest ``recital – concert`` este admirabil construit de Răzvan Mazilu folosind calitățile de excepție ale invitatului Lucian Ionescu, interpretul lui Hedwig. În altă reprezentație rolul ar reveni lui Tudor Cucu Dumitrescu  aparținând echipei  Teatrului ``Stela Popescu`` aflat în situația dificilă a lipsei unui sediu stabil și obligat să își prezinte proiectele în teatrele care îi acordă găzduire precum Teatrul Metropolis.

  

Lucian Ionescu este un actor remarcat în diverse spectacole la Teatrul de Comedie prin interpretarea unor personaje comice și dramatice, capabil de performanțe și în genul musicalului dovedind că știe să cânte, să danseze, dar cu dăruire în caracterizarea esenței personajului atribuit. Un exemplu este și personajul din ``Familia Addams`` un musical senzațional din repertoriul Teatrului Excelsior, în regia lui Răzvan Mazilu. În Hedwig actorul se confruntă cu un rol special și oferă un recital emoționant, unicat prin amplitudinea prezentării unui Om dornic să trăiască viața cu dăruire pentru muzica rock. John Cameron Mitchell redă tipologia lui Hedwig cu substrat tematic divers. În jurnal personajul evocă tinerețea trăită în estul Berlinului împărțit de acel zid blestemat al finalului celui de al doilea Război Mondial, cum mama era nemțoaică și tatăl american, cum acceptă transformarea sa sexuală din băiat în femeie printr-o operație. Dramaturgul pune accent pe transformarea lui Hedwig prin mărturii încărcate de sensibilitate. Suferințele lui Hedwig cel dornic de succes în concerte rock și nevoia de a avea un partener în viața personală, compun caracterizarea personajului. Rolul este foarte greu de interpretat credibil, dar Lucian Ionescu se transpune în personaj, îi dă viață impresionant. Se poate defini drept o creație interpretarea lui Lucian Ionescu în acest rol.

Actorul are un sprijin substanțial prin brendul The Angry Inch – Jonny Bica (pian), Irina Cărămizaru și Cristina Danu (brocking vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas) care oferă acompaniamentul muzical live. Remarcabilă este și Ana Maria Ivan în configurarea la nuanță a partenerului lui Hedwig, Yitzhak cel care îi afectează cariera. 

``Hedwig ind the angry inch`` este un recital musical special prin tematica sa bogată în nuanțe despre un Om aparte ca personalitate și context social și suferințele sale care îi pot degrada visurile de iubire pentru rock și viață.

P.S. În cadrul Galei Premiilor UNITER, juriul selecționer a nominalizat pe actorul teatrului, Tudor Cucu Dumitrescu pentru Premiul celui mai bun actor în rol principal – Hedwig, actor  remarcat și ca independent în proiectele regizorului Victor Ioan Frunză. Recunosc nu am urmărit și interpretarea sa în acest personaj complex, dar sper că selecționerii au urmărit pe ambii actori distribuiți în reprezentații diferite când au acordat această nominalizare. Rămân discutabile, nominalizările în Gală și pentru că de astă dată, nu este vorba de un Rol Principal, ci de un recital. În peisajul mișcării teatrale sunt multe astfel de recitaluri și în teatrele independente. Alarmant DISCUTABILĂ rămâne lipsa prezenței TEATRULUI INDEPENDENT din actualizarea proiectului UNITER pentru premiile anuale acordate. Merită remarcare valorică acest segment  pentru unele din spectacolele sale, interpretarea actorilor și conceptul regizoral. Vom comenta într-un comentariu și această ediție a Galei.

``NU SUNT TURNUL EIFFEL`` - TEATRUL DE COMEDIE / Sala Studio

 VIAȚA ÎN CUPLU BINE SUGERATĂ ...

Scrisă de Ecaterina Oproiu, publicist cunoscut, în 1964 piesa se dovedește și astăzi a fi actuală prin tema abordată – viața în cuplu cu bucuriile și necazurile ei. Textul este apropiat ca stil de suprarealism și dezvoltă în esență condiția cuplului pornită de la o dragoste la prima vedere care ajunge la viața de familie cu frământările ei, mereu aceleași. Acținea, conflictele sunt simplist, modest compuse, dar reale în substratul lor veșnic existent în relațiile unui cuplu. Și ieri în epoca de tristă amintire când a fost scrisă piesa și astăzi, Ea și El, se confruntă cu aceleași probleme.

Surptinzătoare rămâne realizare spectacolului de regizorul – actor, Dragoș Huluba care propune original teatral tratarea temei ca o balanță între alb și negru. Pe o scenă goală în negru se marchează cu cretă albă, drumul în viață al celor doi tineri.

LUCA RUSU și ANCA DUMITRA

Contribuie excelent la marcaj și Luca Rusu prin ilustrația muzicală live, compozitorul și interpretul la pian electric devenind un alt personaj principal. Jocul între alb și negru se definește admirabil și prin costumele create de maestra Doina Levintza, în special pentru prietenele tinerei femei devenită soție.

Anca Dumitra și Dan Rădulescu duc greul drumului în viață al cuplului și o fac ireproșabil prin sinceră trăire a dezvoltării personajelor pe muchia de cuțit între comic și dramatic. Cu abilitate creionează Anca Dumitra interiorul sufletului femeii visătoare la o căsnicie fericită confruntată cu realul situațiilor ivite în relația de cuplu. Anca Dumitra bine cunoscută Marelui Public din serialul tv de succes ``Las Fierbinți``, demonstrează din nou în teatru că este o actriță de valoare capabilă abordării unei game ample de roluri dramatic consistente. Dan Rădulescu este mereu atent la nuanțe în evoluția relațiilor de cuplu. Este îndrăgostitul și apoi cel cu forță în dorința afirmării profesionale, devine bărbat autoritar. De la un rol la altul Dan Rădulescu se afirmă drept un actor remarcabil în peisajul teatral. Are nu numai talent nativ, ci și inteligență în descifrarea personală a oricărui personaj atribuit de un regizor.

Distribuția se completează prin intervențiile unor personaje argument pentru conflict și tema textului. Dragoș Huluba compune în tentă satirică portretul tatălui care își vrea refugiul în casa tinerei familii. Prietenele tinerii femei sunt în substanță definite diferit tipologic în evoluția lor, de Andreea Samson și Violeta Huluba. Sunt roluri adiacente pentru acțiune, dar desăvârșit interpretate.

``Nu sunt Turnul Eiffel`` se poate înregistra ca un spectacol care nu deziluzionează publicul, îl atrage, amuză, dar îl și provoacă de a judeca relația de cuplu.

``IVONA PRINCIPESA BURGUNDIEI`` - TEATRUL ``NOTTARA`` / Sala ``George Constantin``

 UN SPECTACOL CAPTIVANT 

Aparent este povestea unei familii regale, cu un fiu frivol care își propune un exercițiu de farsă și alege ca soție pe Ivona. Aceasta aparține unui alt mediu social și e considerată a fi urâtă la chip, nu corespunde standardelor. Piesa scrisă în 1936 aparține romancierului și dramaturgului polonez consacrat, Witold Gombrowicz. Polonezul a fost considerat și un precursor al teatrului absurd. Conflictele iscate de alegerea prințului, conduc însă, la dezvăluiri surprinzătoare despre interiorul chipului strălucitor al familiei sale. Prin conflict și replică, se propune cu ironie a privi cum poate ascunde chipul, interiorul omului. Substratul piesei, aparent absurdă prin situații, rămâne perfect actual și astăzi. 

Fără intenția unei ``adaptări`` a textului, regizorii Andrei și Andreea Grosu construiesc captivant în termeni teatrali moderni, relatarea scenică, subiectul fiind transferat în zilele noastre. Nu apelează la efecte teatrale prin decor, costume, proiecții și tratează absurdul drept adevăr al realității curente. Publicul va fi repartizat în jurul celor patru laturi ale spațiului de joc. Scenograful Vladimir Turturică folosește inspirat posibilitățile tehnice ale sălii ``George Constantin`` și decorul se rezumă la o arenă cu trepte ce îngrădesc locul acțiunii, personajele fiind astfel mereu prezente în derularea conflictelor. 

Ele poartă costume obișnuite, ca și publicul. Ivona e singura care se diferențiază prin culoarea neagră a costumului cu anumite linii în croială, bine atribuite. În cadrul scenic special, actorii își definesc personajele în imediată apropiere a spectatorilor. Această condiție solicită o maximă concentrare a fiecărui interpret de a se transpune în personaj și a relaționa continuu cu partenerii. Toți cei din distribuție o fac cu trăire ireproșabilă a rolului atribuit.

Andrei și Andreea Grosu sunt întemeietorii teatrului independent ``Unteatru`` de prim rang în acest sector și au experiența de a conduce actorii ca element esențial pentru un spectacol într-un spațiu retrâns. O fac și acum. Conceptul regizoral pune în fața publicului ``oglinda`` sufletului strâmb al celor acoperiți de un chip atractiv, adevărul despre interiorul ascuns de imaginea personală și statutul social. Cu migală regizorii urmăresc evidențierea fiecărei scene din conflict prin îndrumarea actorilor. Viziunea regizorală arată că absurdul e propiu existenței curente și nu trebuie expus teatral prin efecte derizorii ... absurde.

Ivona este personaj lipsit de replică și doar un strigăt disperat într-un moment final cheie îi revine. Rolul este aproape imposibil de redat scenic impresionant. Florina Gleznea, actriță cu performanțe în teatrul independent, reușește să uimească însă, prin transpunerea în personaj, prin trăirea intensă a fiecărei implicări în conflict, transmisă prin delicate expresii gestuale, ținută și privire. Actrița înlocuiește replica prin intensitatea stărilor interioare dictate de relația cu partenerii, ``vorbește`` prin sufletul personajului de la debutul reprezentației când toți actori stau pe scările arenei primind publicul. Sugerează excelent actrița cum Ivona refuză iubirea lui Inocențiu, din mediul său și se îndrăgostește de fapt, de Principe, dar provocarea lui îi aduce moartea. Șerban Gomoiu descifrează în amănuntul expresiei structura Principelui, un tânăr superficial și frivol. O face admirabil lăsând cale liberă perceperii efectelor farsei inițiată alături de amicul Chiril pentru logodna cu Ivona. Relația ivită cu Ivona prinde alt aspect, de interes pentru sufletul ei, subliniat și prin strigătul final al Principelui când fata cade victimă părinților săi. Conflictul scoate la iveală și interiorul tăinuit de regină și rege, părinții Principelui. Isabela Neamțu (Regina) și Ion Grosu (Regele) servesc excelent fiecare moment al dezvăluirilor caracterului personal și oglinda chipului luminos al fiecăruia se sfarmă, când le afli sufletul. Rolurile celor patru sunt foarte dificil de interpretat, dar actorii le dau viață scenică cu abilitate prin fructificarea fiecărui cuvânt rostit și relaționarea cu partenerii. 

Dan Bordeianu este Șambelanul curții regale, cel care cunoaște bine această familie. Cu finețe actorul contribuie la dezvăluirea substratului ascuns de cei din preajmă, rolul fiind atent cizelat de interpret. Alte personaje de plan secund, prezente mereu în scenă, participă intens la acțiune și când nu au replică prin atitudine. 

Crenguța Hariton (Mătușa 1) și Mihaela Subțirică (Mătușa 2) sunt cele care o veghează pe Ivona. Actrițele prezintă ireproșabil personajele. Lăudabil este și modul în care Vlad Bălan în Inocențiu, interpretează pe îndrăgostitul naiv de Ivona. Vicleanul amic al Pricipelei, Chiril, este definit credibil de Adrian Nicolae. O fată naivă Iza, atrasă de Principe care pare fermecată de înfățișarea sa, revine actriței Raluca Gheorghiu Culda. Minunat susține actrița relația de pasiune tinerească a personajului față de cel care o dorește ca femeie. Sunt destul de rare spectacolele în care întreaga distribuție se remarcă prin participarea la conflict și transmiterea sensurilor sale tematice. Toți cei citați întreprind strălucit acest demers.

``Ivona principesa Burgundiei`` este un spectacol de ``teatru adevărat`` despre OM cu bunele și relele sale, o tragicomedie veșnic actuală cu referință la cine suntem prin chip, dar cum suntem ca suflet. Spectacolul este captivant și lasă publicul cu respirația tăiată. 

```OPERA DE TREI PARALE`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala ``Ion Caramitru``

 UN SPECTACOL CONFUZ ÎN INTENȚII

``Opera de trei parale`` lansată în 1928 de Bertolt Brecht este o piesă mereu actuală prin substratul tematic și specială ca stil teatral. Bertolt Brecht a dat o nouă direcție teatrului prin construcția distanțării epice și prin preocuparea sa ideologică de condamnarea dictaturii puterii cu repercusiuni asupra clasei oamenilor simpli. În ``Opera de trei parale`` , considerată a fi și un musical, teatru epic își spune cuvântul prin conflictul dezvoltat expresionist. Peachum, șeful cerșetorilor, un om bogat, intră în conflict cu Mackie Șiș, șeful hoților de care se îndrăgostește fiica sa Polly. Lupta pentru câștig imoral dintre aceste tabere este comentată moralizator ca într-o fabulă, de un cor, reprezentativ ca apartenența la conflict. 

În cazul lui Bertolt Brecht funcționează încă, legea vegheată de urmașii săi a respectării textului, (fără ``adaptări``), indicațiilor privind montarea scenică și participării unei orchestre pentru partea muzicală. Acest spectacol ambiționează însă, să speculeze tematica piesei cu trimiteri la realitatea noastră, exagerat și fără logică. Se apelează la o traducere inițială de Isaiia Răcăciuni, Ion Cantacuzino, combinată cu cea a ... regizorului Gelu Colceag, în lipsa posibilității unei ``adaptări``. 

De pildă, traducerea monologului final al lui Mackie Șiș aflat în pragul execuției, face trimiteri la prezentul nostru – pensii speciale, sărăcie, legi, etc. Monologul scris de Bertolt Brecht, devine o ``adaptare`` stridentă, se ... ``distanțează`` de conținutul piesei. Sub aspectul ilustrării scenice, apar și alte multe încercări de ``adaptare`` cu efecte fără motivare. Un exemplu ar fi și interpretarea lui Peachum ca un evreu șmecher.

``Teatrul epic`` dorit de Brecht e transformat de Gelu Colceag prin conceptul regizoral într-un spectacol cu intenții politice de strictă actualitate. Ansamblul corului comentator prin songuri moralizatoare apare expus teatral, în principal, de un grup de ... orbi cu baston și ochelari negri. Ei bat cu bastoanele ritmul muzicii lui Kurt Weill! Regia ar dori să facă astfel o trimitere la rezultatul unei puteri dictatoriale care orbește segmentul social sărac. Teatral efectul este o exagerare. Sunt numeroase exemplele de exagerări fără rost – nunta lui Meckie cu Polly cu daruri ... jucării și vălul mitesei plasat la soț, păruiala dintre femei, etc. 

Scenografia creată de Liliana Cenean și Ștefan Caragiu, personalități în domeniu, de astă dată deziluzionează. Nu servește prin nimic ca decor și costume, substanța temei. Soho, cartierul londonez al acțiunii, e marcat prin decorul rezumat la schele metalice, manevrate mereu prin rotirea scenei și nu sugerează prin nmic, atmosfera conflictelor. Costumele sunt lipsite de elemente esențiale pentru personalizarea personajelor principale, iar ansamblul - cerșetori și prostituate, e uniform desenat. Doamna Peachum și Jenny Speluncă prin machiaj, peruci devin caricaturi uniforme.

Surprinzător este modul superficial în care regizorul Gelu Colceag a folosit calitățile actorilor distribuiți, când el este recunoscut ca un profesor desăvârșit în arta actorului. Personajele lui Brecht sunt tipologii concret construite prin povestea epică a conflictelor. Interpreții desenează acum personajele exterior, schematic, de parcă ar fi la o primă lectură a textului. ``Distanțarea`` lui Brecht a teatrului epic, nu presupune ``distanțarea`` actorilor de personaje atribuite. 

Numeroasa distribuție cuprinde firesc, nume de vază din echipa Naționalului bucureștean. Marius Manole se află printre ele și este Mackie Șiș. Actorul apare în premierele teatrului, una dpă alta și activează permanent în turnee cu proiecte din alte teatre, unele independente. Această activitate intensă nu este întodeauna favorabilă talentului și îl duce spre manierism. În Meckie Șiș actorul execută docil indicațiile regiei, iar personajul nu mai are consistență. În Peachum, Mircea Rusu încearcă specularea că personajul ar fi un evreu manipulator. Tania Popa în doamna Peachum și Emilia Popescu în Jenny Speluncă, prezintă caricaturi de personaje. Interpretarea lui Polly de către Aylin Cadîr e lipsită de nuanțele esențiale de transformare în urma mariajului cu Mackie. Polițistul Brown, amic al lui Mackie, rol de inportanță pentru tema piesei este Silviu Biriș care recită exterior un text, ca și Medeea Marinescu în Lucy. Distribuția se completează cu o serie de actori remarcați în alte spectacole, dar care acum sunt executanți de prestări artistice. ``Gașca`` hoților partenerii lui Mackie, cerșetorii sau prostituatele sunt apariții de grup în aceiași formă simplistă, neconvingătoare.

Actorii sunt solicitați să și cânte, să interpreteze songurile lui Brecht. Orchestra alcătuită din 7 instrumentiști, găzduită în fosă ca la un spectacol de operă, execută muzica lui Kurt Weill, dar o face strident. Actorii interpretează songurile ca un exercițiu vocal reușit, dar lipsit de trăire a sensurilor majore dictate de cuvânt și raportate la conflict și temă. 

Firește, spectacolul are și proiecții de precizare a songurilor ca să suplinească falsul interpretării lor. Coregrafia cu unele puține aspecte reușite aparține Roxanei Colceag.

Acest spectacol este lung și plictisitor prin ilustrarea teatrală lipsită de miză emoțională. Este confuz ca intenții și se ... `\distanțează`` ... de substanța majoră a piesei. Reinterpretarea ``Operei de trei parale`` cu țintă actualitatea socială curentă la noi, este exagerată și distruge valoarea scrierii lui Brecht – manipularea oamenilor simpli de cei cu puterea decizională.

``OEDIP`` TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 ACT CULTURAL UNICAT

Teatrul se zbate de la un timp cu tendințe de modernizarea conținutului dramatic și expresiei teatrale, dar foarte puține spectacole reușesc să convingă emoțional publicul. ``Oedip`` de Robert Icke după Sofocle, în traducerea reușită a Irinei Velcescu, în regia magicianului ANDREI ȘERBAN, este un act cultural unicat, exemplar gândit pentru tendința modernizării teatrului, aducerea clasicilor în contemporaneitate. 

În urmă cu milenii, grecii Sofocle, Eschil și Euripide au lansat tragedia clasică, în ``epoca de aur`` a lui Pericle. De atunci, dramaturgia a prins aripi, dar substanța scrierii anticilor a rămas vie prin tema esențială – Omul și personalitatea sa în acțiunea existenței. Englezul Robert Icke, regizor și dramaturg, este deținător a mai multe premii pentru demersul creator al adaptării unor piese din dramaturgia consacrată, clasică, de la cele antice la Shakespeare sau urmașii săi. În 2018 a prezentat la Teatrul Internațional din Amsterdam, ``Oedip`` după Sofocle. Transferă subiectul anticului Sofocle în zilele noastre, într-un ... thriller psihologic, într-o piesă polițistă, dar respectă esența sa tematică – Omul aflat în căutarea identității.

Debutul acțiunii îl aduce pe Oedip în momentul final al campaniei electorale pentru funcția de președinte, când așteaptă rezultatul favorabil al voturilor. În ``prologul`` spectacolului Oedip, ca toți politicienii, promite multe prin intermediul presei care îl asaltează cu întrebări, iar printre promisiuni se află și aflarea adevărului despre moartea lui Laios, predecesor în funcția de președinte și documentul nașterii sale. ``Prologul`` manifestării electorale pare să anunțe subiectul unui spectacol de teatru politic. Derularea acțiunii trece apoi, în altă zonă, a unei analize psihologice în drumul căutării identității lui Oedip. El va afla adevărul despre identitate, despre patricidul și incestul făptuite fără voie. Regizorul Andrei Șerban abordează teatral memorabil transferul din antichitate în zilele noastre, a unei teme majore existențial – Omul și identitatea.

``Trilogia antică``, spectacol epocal , a fost marca din tinerețe a preocupării lui Andrei Șerban pentru rolul major astăzi al dramaturgiei din bătrâna Eladă. În ``Oedip``, personajul Tiresias, enigmaticul prezicător, rostind și replici în greaca veche, reamintește de ``Trilogia antică``, dar și de momentul lansării regizorului, la compania La MaMa din New York, condusă de Ellen Stewart. După o carieră internațională fulminantă, regizorul continuă calea revitalizării fenomenului teatral. Cu acest ``Oedip``. Andrei Șerban și regizorul asociat Daniela Dima, alcătuiesc un spectacol modern, ritmat, cu suspans, cu trimiteri emoționale puternice și cu o nețărmuită grijă pentru interpretarea actorilor. Realizează strălucit, de pildă, Cerasela Iosifescu rolul Iocastei, alături de Vlad Zamfirescu în Oedip. 

Pentru modernizarea tratării scenice, conceptul regizoral apelează la video proiecții (Radu Daniel) și la manevrarea luminii (Florin Manu), toate cu sens major pentru evidențierea subtextului conflictului și replicii. Scenografia concepută excelent de Carmencita Brojboiu este baza imaginii generale a spectacolului. Publicul va fi primit cu o primă proiecție pe fundalul scenei, cu imaginea arenei unui teatru antic, trimitere spre sala de spectacol de astăzi care îl găzduiește. Accentele discrete de video proiecții de dimensiuni și în locuri diverse intervin mereu reușit. Regizorul și adaptarea, vor a sublinia relația pasională a cuplului Iocasta – Oedip, relația de dragoste soție - soț, dar cu substrat și spre conceptul filosofic al lui Freud, mamă – fiu. Se aplică și video proiecții cu tabloul ``Originea lumii|`` de Gustave Courbet (tablou din Muzeul d`Orsey din Paris), cu sexul femeii. Finalul tragediei cu sinuciderea Iocastei și gestul disperat al lui Oedip de a își ucide ochii, se marchează răscolitor prin video proiecția unor ochi însângerați. La aplauze, actorii vor veni cu banderole negre pe ochi, cu excepția lui Vlad Zamfirescu (Oedip). Regizorul subliniază astfel tratarea temei, orbirea celor din preajma lui Oedip cel care a reușit tragic să își afle adevărul identității. Tendința modernizării teatrale prin proiecții, nu este de astă dată artificială. Scenografa Carmencita Brojboiu prin decor și costume susține viziunea regizorală. Decorul – sediu campaniei electorale pentru alegerea lui Oedip într-o funcție majoră, se transformă mereu. Este final de campanie, mobilierul se strânge, se face ... curățenie. Decorul marchează sediul prin pereții laterali cu trimiteri spre miezul acțiunii. Un perete are geamuri imense spre lumină, celălalt, un lavator, un loc de spălat pe mâini, cu o mică oglindă. Toate amănuntele din decor, ca și elementul de mobilier, o canapea roșie, dețin sensuri simbolice pentru tema centrală a textului. 

Cu bună inspirație, scenografa imaginează costumele moderne prin croială, colorate în principal în alb și negru. Spectatorii se pot mira de ce de la început sunt primiți de plasatoare îmbrăcate cu tricouri care poartă chipul lui Vlad Zamfirescu interpretul lui Oedip. Aceasta este uniforma tuturor celor implicați pentru a reprezenta tehnic campania electorală.

Portrete cu acest chip vor figura și la sediu acțiunii. Lumina este și ea manevrată insistent cu multe tonuri în roșu pentru a susține tensiunea tragică a conflictului. Am atenționat asupra imaginii generale a conceptului regizoral pentru că servește perfect transmiterea provocării de a înțelege și a judeca ce presupune descifrarea identității umane, tratată emoționant și în termeni teatrali inovatori. 

Regizorul Andrei Șerban deține știința că pentru Marele Public important și principal este cum îi servește Actorul tema și subiectul acțiunii. Stâlpii temei căutării identității sunt Oedip și Iocasta, roluri consistente și dificil de rezolvat prin interpretare. Cerasela Iosifescu și Vlad Zamfirescu o întreprind admirabil. În adaptarea lui Robert Icke se pedalează mai mult pe importanța femeii în viața evoluției umane, pe Iocasta. Trecutul ei dramatic cu Laios când avea doar 13 ani și a născut un copil, ea vrea să fie trecut uitării. Acum, Iocasta are un soț pe Oedip cu o relație de iubire pasională pe care îl dorește intim, dar și cu o reușită în demersul politic pentru o funcție cu rezultat benefic pentru ea și familie. Cerasela Iosifescu reușește senzațional să sugereze la nuanță, ambițiile Iocastei, o femeie senzuală, abilă în relaționarea cu familia, cu un trecut care i-a afectat identitatea, personaj de mare complexitate. Purtând până spre final un costum în alb și negru, definitoriu pentru ambiguitatea personajului, interpretarea sa poate fi considerată o creație actoricească rar întâlnită. Monologul Iocastei provocat de obligativitatea conflictului de a își dezvălui trecutul tragic, rămâne o perlă a spectacolui cizelată de un mare biujutier în persoana actriței Cerasela Iosifescu. Tema identității Omului deținută de text obține astfel sclipire. Interpretarea acestui monolog lasă publicul cu respirația tăiată. Talent și inteligență sunt caracterizarea acestei mari actrițe. Vlad Zamfirescu este actorul activ și cunoscut din numeroase alte spectacole, unele independente. El se confruntă acum, cu personajul mitic Oedip adus în contemporaneitate și o face ireproșabil. Publicul va privi un Oedip care aspiră, se pare sincer, la o înaltă funcție publică și vrea să fie crezut prin dezvăluirea unor adevăruri. Când ele ies treptat la iveală, Oedip e copleșit și singurul refugiu rămâne relația chiar erotică cu soția Iocasta, aspecte remarcabil configurate de actor. Vlad Zamfirescu cu atenție sugerează ambițiile personajului, orgoliile, dorința de adevăr în viața socială, dar și înfrângerea în căutarea și descoperirea adevărului personal. Prin acest rol, Vlad Zamfirescu trece pragul spre compartimentul actorilor care prin capacitățile talentului deținut nu ar accepta orice proiect teatral derizoriu.

În cazul de față, Robert Icke amplifică intenția de a da iz contemporan piesei lui Sofocle, prin accente tematice sporite în relațiile actuale posibile într-o familie. Se trece la trimiteri spre familia Iocasta – Oedip, unde copiii au diverse atitudini de existență. 

Fiica Antigona e preocupată de lectură personală, băieții sunt în conflict, unul e gay, altul părăsit de iubită. Tinerii din distribuție se achită corect de micile roluri, iar relațiile cu părinții sunt definite expresiv de regie. De referință pentru confictul major rămân însă, prezicătorul Tiresias, Merope, mama adoptivă a lui Oedip, Creon, șeful campaniei elctorale și fratele Iocastei, dar și alte personaje - argument pentru conflict, Șoferul și Corin. Dorința lui Andrei Șerban ca Tiresias să facă trimitere și spre capodopera sa ca regizor ``Trilogia antică`` se îndeplinește fascinant prin interpretarea Ioanei Ana Macarie. Rostind cu stare interioară replicile în română și în greaca veche, actrița furnizează mereu emoțiile iscate de conflictul prezicătorului ce bântuie ca o ``fantomă`` a adevărului în preajma familiei Oedip. Merope e mama lui Oedip în acte false și vrea să îi mărturisească după succesul în alegeri, acest adevăr. Manuela Ciucur compune minunat profilul unei femei simple, cu soțul pe moarte la spital pe care adevărul trâmbițat de Oedip referitor la certificatul de naștere, e de fapt fals. Relațiile cu familia fiului adoptiv sunt variat susținute de actriță cu forță expresivă. Lui Andi Vasluianu îi revine Creon, șeful campaniei electorale, personaj fragil ca intenții desenat în text. Actorul redă, cu pricepere, remarcabil, și posibilitatea ca acest Creon să fie duplicitar în intenții. Într-o singură apariție a Șoferului, Lucian Ifrim este nemaipomenit prin interpretarea unui om amărât implicat într-un accident tragic care a dus la moartea lui Laios. Într-un personaj discutabil configurat de text, Corin, reușește o apariție sugestivă Adrian Ciobanu pe intenția că personajul ar avea un sentiment special față de Iocasta.

Această adaptare de Robert Icke după Sofocle, mit devenit cazul Oedip, poate să poarte în titlu X nume pentru că este mereu actuală căutarea identității oricărei persoane indiferent de epocă. Spectacolul lui Andrei Șerban devine un exemplu cultural de inovație teatrală, reușit emoțional, de la care publicul pleacă provocat să gândească profund la aspectul realității. Va fi captivat de o aparentă piesă polițistă despre ce poate presupune personalitatea fiecărui Om. Este un autentic eveniment teatral premiera Teatrului ``Bulandra`` pentru mișcarea teatrală doborâtă de inovații teatrale fără conținut emoțional cultural.