vineri, 31 august 2018

“ AMOR … AMAR” – TEATRELLI / CREART

AMUZAMENT CU FINEȚE PROVOCAT

         Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului București (CREART) din Piața Romană, deține și o sală de teatru elegantă, un club cu bar, numit “Teatrelli”. Repertoriul de la “Teatrelli” nu are nicio legătură cu “tradiția” și “creația de artă” pe care ar trebui să le finanțează primăria din bani publici; repertoriul este doar prilej de recompensă pentru unii artiști, majoritatea simpatizanți ai culorii politice a primăriei și se axează în genere pe comedii. 

         “Amor … amar” e piesa care aparține lui Pierre Sauvil, dramaturg cunoscut prin comediile bulevardiere concepute în special, pe tema adulterului; în numeroasele sale piese, dramaturgul întoarce pe față și pe dos, această temă. “Amor … amar” vrea să ilustreze criza sentimentală a două cupluri. Traducerea datorată lui Radu Beligan și Liviu Dorneanu servește, ferindu-se de vulgaritate, sensurile comice ale acțiunii, iar regizorul Mircea Cornișteanu realizează un spectacol amuzant într-o distribuție apreciabilă. 
        
 Decorul lui Ștefan Caragiu este funcțional prin construcție și aspect general, solicitărilor acțiunii. Costumele create inventiv de Liliana Cenean, colorează imaginea reprezentației. Mircea Cornișteanu își construiește vziunea regizorală în primul rând având drept mijloc teatral principal, actorili pe care îi îndrumă cu precizie în interpretarea personajelor și a relațiilor dintre ele. Excelent și surprinzător este Liviu Lucaci în rolul principal, Jerome, șomer de mai mulți ani care își dorește să fie pictor și trăiește “artistul” din banii câștigați de concubina sa, Rosalie, activă într-o corporație. Liviu Lucaci găsește cu expresivitate calea de a prezenta un bărbat plin de pretenții, îngâmfat care neagă necesitatea sentimentului de iubire, “activitatea” lui Jerome fiind cu mult umor subliniată de interpret. Piesa prinde consistență satirică cu țintă ambițiile de artist ale lui Jerome prin modul remarcabil în care Liviu Lucaci definește personajul. Monica Davidescu, specializată în roluri de comedie bulevardieră, este Rosalie. Actriță compune caracterizarea unei femei distinse, elegante, cu fițe și preocupări mutiple, dar nu întodeauna reușește să dea strălucire comică, substratului “amorului … amar”, existent în cuplul Rosalie – Jerome. 
        
 Marina și Antoine, sunt celălalt cuplu, ei vor provaca adulterul prin relația amoroasă a ei cu Jerome și a lui cu Rosalie. Cunoscută și apreciată pentru roluri dramatice, Simona Popescu este minunată în Marina, o femeie prostuță, naivă, “cercetător” la … “institutul de câini” și încrâncenată în a descoperi dragostea prin manifestări frivole. Actrița “trăiește” cu sinceritate credința Marinei în beneficiul adulterului, rezultatul fiind un umor savuros. Mircea Constantinescu interpretează personajul Antoine, admirabilă fiind caracterizarea acestui individ că ar fi mereu confuz în relații și intenții, lipsit de cunoașterea unor principii morale. Actorii reușesc să dezvolte o spumoasă comedie despre perceperea adulterului ca soluție pentru salvarea relației sentimentale a unui cuplu.
         “Amor … amar” intră în categoria spectacolelor banale, dar reușit concepute a stârni buna dispoziție căutată mereu de public pentru a se desprinde din realitatea … “amară” a vieții de zi cu zi. 

P.S. La Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucureșt în sala “Teatrelli”, Primăria Capitalei investește fonduri în scop …  cultural și educațional ( !!! ), în alte comedii bulevardiere, precum “Regele gloabelor”, “Căsătorie în trei”, “Plăcintă cu mere”, “Arsenic și dantelă” … Aceasta e viziunea culturală a celor de la primărie, distracție fără sensuri majore de satiră sau … “aniversări” cu fonduri de aproape un milion de euro, precum “Vlaicu Vodă” din Piața Constituției, dedicat cică, centenarului Marii Uniri, spectacol jalnic, lipsit de suport cultural, comentat pe acest blog. Artiștii nu au vină, câștigă niște bani și sunt aleși după preferințele, în principal ale finanțatorului pentru spectacole - unele mediocre sau penibile, altele, mai rare, reușite. Așa manevrează CREAT fondurile publice provenite din taxele plătite de cetățeni!
          

joi, 23 august 2018

“DISEARĂ LA 7” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala Studio


ACTORII SALVATORI AI REGIZORULUI …

         Actorii, ILONA BREZOIANU și ALEXANDRU CONOVARU, reușesc performanța de a salva spectacolul de penibil și de confuzia aplicată prin regie și scenografie unui text mediocru. “Diseară la 7” îi aduce lui Aurelian Bărbieru în 2017, premiul întâi la Concursul de Comedie Românească, ediția a XII-a, proiect inițiat de Teatrul de Comedie cu speranța că va descoperii pe urmașii lui Caragiale; până acum nu i-a descoperit, dar rămâne demnă de stimă căutarea lor. 
        
 Piesa este debutul în dramaturgie al actorului Aurelian Bărbieru care a jucat în multe spectacole pe scene din Capitală, până în 2009 când s-a stabilit în Germania, unde activează tot ca actor. “Diseară la 7”, piesă în două personaje din medii sociale dferite, într-un act, dezvoltă un conflict ilogic, cu o replică simplistă. Se întâlnesc Ea și El într-un parc; Ea este o femeie de moravuri ușoare, o prostituată, El, un om cu bani care licitează opere de artă, cu idealul neîmplinit de a fi pictor, se află în pragul sinuciderii că l-a părăsit iubita … în urmă cu mulți ani! Între cei doi se leagă comunicarea destăinuirilor și Ea reușește să îl salveze din depresie. Această relatare a acțiunii este doar un  argument despre situații șubrede drmatic, despre conflictul susținut de personaje lipsite de consistență; actorii reușesc însă, să le dea credibilitate prin tratarea lor cu atenție pentru a sugera că fiecare replică ar asunde cuvinte nerostite despre nefericirea personală a fiecăruia. Tema piesei ar fi necesitatea comunicării sincere dintre oameni. 
         Chris Simion – Mercurian este o regizoare dedicată teatrului independent, manager remarcabil, activ care a înființat și unul din festivalurile teatrului independent “Untercloud”, aflat în prezent în desfășurare cu cea de a X-a ediție; ca regizor destul de rar a activat pe o scenă a teatrului instituționalizat. În programul de sală, regizoarea precizează că și-a dorit să realizeze “un spectacol dincolo de text”; cum textul e mediocru, dorința are motivare, numai că soluția teatrală găsită de regizoare e artificială; putea totuși să colaboreze cu dramaturgul pentru a îmbunătăți hibe ale scrierii. Apelează ca sprijin pentru viziunea regizorală, Chris Simion – Mercurian, la scenografa Adina Mastalier, iar aceasta propune un decor cu notă “fantastică”, absurdă care nu sugerează nimic prin încărcarea fără rost a spațiului restrâns din sala Studio. Spațiul de joc e dominată de un turn cu un văl negru, de construcția dărăpănată a unei scene pentru “teatru în teatru”, de două uși nefolosite în spectacol, pe laterale de o oglindă și un trunchi de copac, iar pereții sălii sunt decorați cu zdrențele unor pânze. Publicul e primit în sală pe o laterală a Studioului, “mobilată” și ea cu pânze de păianjăn. Acest decor este asurd conceput în raport cu solicitarea textului, acțiunii derulată realist de întâlnire într-un parc a celor doi protagoniști. “Textul îți dădea indicații clare, concrete. Acțiunea se întâmplă într-un parc, pe o bancă. M-am panicat. Nu știu să fac spectacole așa. Și atunci am încercat să creăm o lume, o atmosferă, o altă dimensiune, care să nu trădeze autorul, dar care să ne permită să fantazăm … “, mai precizează Chris Simion – Mercurian în programul de sală. Din păcate, ce a încercat să “fantazeze” scenografa, distruge textul, nu își găsește nici o motivare în scriere , iar “atmosfera” e penibilă. În aceast decor jalnic, completat și de costume vulgare, regizoarea mai dezvoltă și două momente absurde de dans între cele două personaje, luminate în roșu!  Prin acestă practică a unora de a fi regia mai presus de text se distruge nu numai un dramaturg la început de drum, ci mai ales… Shakespeare sau Cehov.
       
  Actorii cu inteligență, se luptă și trec peste artificiile regizorale și cadrul scenografic și reușesc să contureze cu sinceritate, trăirea stărilor indicate de dramaturg pentru cele două personaje. Ilona Brezoianu desenează abil portretul femeii, ajunsă să se prostitueze, pe care îl ferește de vulgaritatea ostentativă, dictată de costumele purtate. În debutul întâlnirii, privește cu atenție la bărbatul din parc, ca apoi destăinuirile sale să îi stârnească interesul și chiar să o implice în acțiunea de salvare a posibilului sinucigaș. Excelent Ilona Brezoianu trece personajul de la o stare la alta, cu sensibilitate sugerează cum Ea e impresionată de situația acelui bărbat fără nume, El. Actrița salvează personajul dându-i profunzime pentru a sublinia cât de importantă este comunicarea între oamen pentru a găsi soluții de viață
        
 El, bărbatul cu bani siguratic, aflat în depresie, primește o caracterizare nuanțată din partea actorului Alexandru Conovaru. Credibil actorul creionează frământările, nemulțumirile celui căruia existența i-a oferit bani, dar nu și împlinirea unor idealuri, fie cel de a deveni artist, fie cel de a avea alături femeia iubită. Alexandru Conovaru trăiește intens, substratul absent prin replică, pentru a da personajului motivarea disperării sle. Cei doi actori sunt admirabili prin modul de interpretare a personajelor  care le dă complexitate. Regretabile sunt efectele scenografiei și regiei care stânjenesc, adeseori, interpretarea. 
         “Diseară la 7” vrea să fie o comedie amară, salvată parțial din penibilul tratării teatrale de doi actori de valoare.

P.S. Și acest spectacol demonstrează că ambițiile regizorale pot avea drept rezultat, o reprezentație fără sensuri emoționale, falsă în raport cu intențiile majore dictate de textul distrus prin ilustrarea teatrală. DE CE ASTFEL DE REGIZORI NU ÎȘI SCRIU SINGURI TEXTELE PENTRU A ÎȘI EXPRIMA “ORIGINALITATEA” TEATRALĂ?! Ei uită voit că menirea regizorului este de a transmite scenic credibil tema tratată de un dramaturg, de a o “traduce” teatral prin actori, și se cred mai presus de autor. E drept, regizoarea Chris Simion – Mercurian în biografa sa artistică, nu s-a încumentat până acum, să îl atace pe Shakespeare, ci doar pe debutantul premiat pentru încercarea de a fi dramaturg, Aurelian Bărbieru.

miercuri, 15 august 2018

“ZARAZA” – TEATRUL “TOMA CARAGIU”, TEATRUL DE REVISTĂ “MAJESTIC” / Ploiești

UN AMALGAM DE BUNE INTENȚII …

Răzvan Mazilu, personalitate răsplătită cu premii pentru înfrățirea dansului cu teatru, este și singura personalitate de la noi în acest moment, capabilă pentru a regiza un musical. În reușitul program de sală al spectacolului “Zaraza”, mărturisește regizorul că și-a dorit un spectacol “inspirat din muzica românească interbelică”. Ideea sa este excelentă, muzica din acea perioadă a rămas în patrimoniul cultural, numai că de la ideea la punerea în practică e drum lung. Răzvan Mazilu mai precizează că “Împreună cu dramaturgul-actor Daniel Chirilă (o revelație într-un peisaj teatral sărac în condeie), ne-am documentat intens și am ales cele mai interesante, mai pline de ecouri în actualitate, mai seducătoare întâmplări din entertainmentul românesc interbelic”. Daniel Chirilă este într-adevăr, un nume cunoscut ca actor, regizor și dramaturg “în peisajul teatral sărac în condeie”, de astă dată însă, scenariul realizat pentru “Zaraza” e mult prea încărcat în secvențe care ajung să deservească ideea inițială a regizorului. 
Scenariul e alcătuit dintr-un amalgam de evocări ale epocii într-o acțiune încropită în jurul Zarazei, femeia fatală căreia celebrul compozitor Ionel Fernic îi dedică melodia cunoscută și astăzi, lansată de interpretul Cristian Vasile, îndrăgostit de fermecătoarea divă. Scenaristul și regizorul, vor să îmbine în spectacol, două teme –dragostea cu o satiră la adesa problemelor sociale care marcau acea vreme, iar unele se pot întâlni și astăzi. Satira se axează pe evocarea marelui artist, Constantin Tănase și “marelui trubadur care s-a opus comunismului”, Jean Moscopol, iar tema dragostei pe relația Zaraza și Cristian Vasile. Acțiunea nu are însă, coerență și substanță credibilă în intenții. Răzvan Mazilu precizează în “Argument” că a “deschis cutia cu minuni: povești seducătoare, povești decadente, întâmplări reale și legende urbane, personaje misterioase și figuri ce au făcut istorie, charleston, tango și horă, romantism, dive fatale și bărbați-dandy, prostituate și cuțitari, Alhambra, Târgul Moșilor din Obor, regi, amante, staruri de revistă, Crucea de Piatră, aventurieri, melancolie, întâlniri nocturne, iubiri pătimașe și sinucideri din iubire …”; “cutia sa cu minuni” înghesuie de-a valma mult prea multe intenții. 

Într-un musical, un rol important revine scenografiei, aspectului vizual general. Decorul creat de Ioana Smara Popescu nu are strălucire, iar intenția indicării funcționale a patru spații de joc e mediocru realizată. Principalul spațiu este o scenă mică unde apar vedetele epocii, dar fiind plasată la etajul decorului, dezavantajează interpreții; lateralele scenei devin două spații de joc, completate de cel central, folosit pentru dansuri. Decorul este lipsit de farmec.  Regizorul și coregraful, Răzvan Mazilu, realizează și costumele reprezentației, în spiritul epocii, inventiv, dar multe dintre ele, în special cele ale ansamblului sunt sărăcăcioase din lipsa unei susțineri financiare pentru materiale. 
Fiecare secvență de evocare a perioadei interbelice, se completează prin momente de dans, în inspirata coregrafie a lui Răzvan Mazilu, executată ireproșabil, cu profesionalism de “baletul Majestic” al teatrului. Hibele scenariului se simt însă, în construcția personajelor de către Daniel Chirilă; unele sunt firav schițate, altele au cât de cât, consistență. Ion Pribeagu este personajul care conduce drumul evocărilor și actorul George Liviu Frîncu interpretează excelent acest rol; cu subtilitate redă monologuri în versuri, cântă și dansează admirabil. George Liviu Frîncu trăiește intens fiecare intervenție în acțiune și este cheia succesului reprezentației. Actorului îi mai revine și apariția în Șchioapa de la “Crucea de Piatră, strada desfrâului” în care realizează o amuzantă compoziție. Acestui artist senzațional se mai alătură cei cărora le revin invocarea vedetelor epocii, în încercări mai mult sau mai puțin reușite. Cu un farmec aparte creionează Nico pe celebra Silly Vasiliu. O reușită este invocarea Mariei Tănase de către Daniela Răduică, evitând o imitație vocală și de expresie banală. Se remarcă Romeo Zaharia, în interpretarea nuanțată a intervențiilor personajului Jean Moscopol. Personaj rămas în istoria teatrului de revistă este Constantin Tănase, rol susținut convingător de actorul Ion Radu Burlan, atent în a sublinia cu umor substratul satiric în monologuri. O evocare apreciabilă prezintă și Karl Baker a compozitorului Ionel Fernic, dovedind o grijă sporită în relaționarea mereu cu cei din jur. Actorii punctează în esență aceste evocări ale unor personaje de referință pe care scenariul le aduce drept argumente al acțiunii.
Scenariul vrea să extindă tema satirizării aspectelor sociale din epocă și prin evocarea cuplului istoric Carol al II-lea și Elena Lupescu, forțat adusă în contextul revitalizării teatrale a muzicii interbelice. Vulgaritatea domină această evocare prin scenariu și regie, iar interpreții – Cosmin Șofron (Carol al II-lea) și Manuela Alionte Frîncu (Elena Lupescu), nu pot reuși să ferească interpretarea rolurilor de trivialitate . Se amplifică vulgaritatea reprezentației prin tratarea scenică a fetelor de la Crucea de Piatră; actrițele practică strident, prezentarea unor compoziții – Raluca Alexandru (Mona Curdefier), Mihaela Duțu (Napoleon Luminița), Petty Mușat (Mimi Moft) și Robert Anton (Terente). 
Tema dragostei dorită de scenariu prin încropirea cuplului, Zaraza și Cristian Vasile, nu își află susținere nici prin interpreți. Dana Vulc nu reușește să întrupeze farmecul provocator al Zarazei (Domnișoara Feerie), e exterioară, dar nu are sprijin nici în replică. Andrei Radu compune stângaci personajul artistului Cristian Vasie și sub aspect vocal și sub cel al îndrăgostitului de Zaraza; scenariul nu exploarează aceste personaje importate pentru acțiune, cum nici pe cele precum, Titi Botez (George Capanu) sau Nelu Ficat (Robert Oprea) cărora actorii încearcă să le susțină împlicarea în conflict. Un alt personaj – Băiatul cu ziare, necesar definirii epocii istorice, încântător prezentat de Alexandru Vasilescu, rămâne neglijat de îndrumarea regizorală.        
“Zaraza” este un spectacol inițiat pe o ideea demnă de laudă, dar  afectată de mult prea multe evocări istorice, unele chiar plictisitoare și lipsite de sens, dezvoltate regizoral uneori exagerat. Păcat că se pierde în această reprezentație,  buna intenție a lui Răzvan Mazilu, existentă parțial și în scenariul lui Daniel Chirilă, pusă în practică scenică reușit de unii actori. Teatrul “Toma Caragiu” și secția Teatrului de Revistă “Majestic”, merită aprecieri pentru inițierea acestui proiect de musical, dedicat evocării istoriei, unui gen preferat de public întodeauna. 

P.S. Teatrul “Constantin Tănase” din Capitală care poartă numele marelui artist, părinte al genului, nu deține un astfel de proiect ingenios, pornit și de la ideea actualizării istoriei sale. 
De pildă, la teatrul de revistă, Teatrul “Cărăbuș” sub conducerea lui Tănase, a debutat și Maria Tănase, iar comemorarea artistei nu a fost marcată de teatrul de pe calea Victoriei care … își tot caută scritori de texte și nu îi află.

luni, 6 august 2018

“20 DE MINUTE CU ÎNGERUL” – TEATRUL DE COMEDIE / Sala Studio

UN MOMENT DE ADEVĂR DIN REALITATEA CURENTĂ

         Trăim într-o societate “dezafectată” de sentimente umane, iar piesa într-un act, scrisă în 1962 de cunoscutul dramaturg Aleksandr Vampilov, se dovedește și în zilele noastre foarte actuală. Piesa este o comedie amară, ce poate fi considerată o parabolă referitoare la degradarea omului, marcat de traiul într-o societate egoistă. 
        
 Povestea lui Ugarov și Anciughin se poate întâlni la tot pasul; aflați fără nici un sfanț în urma unei beții, cei doi solicită ajutor financiar și o persoană răspunde solicitării și vrea să le dea o sută de ruble. Acea persoană, Homutov, este considerată de cei doi și cei din preajmă, un individ periculos prin dărnicia sa și toți vor reacționa violent în fața … “îngerului salvator”. 
         Regizorul Felix Alexa tratează teatral piesa, cu bună inspirație pe linia teatrului realist pentru a exploata subtextul și tematica dorită de autoru. Scenografa Andrada Chiriac suprasolicită însă, viziunea regizorală printr-un decor suprarealist în care înghesuie numeroase obiecte în camera de hotel cu pereții ciudați, unde se află personajele centrale, Ugarov (Gabriel Răuță) și Anciughin (Alexandru Conovaru). Acest decor nu se adaptează, nici spațiului de joc restrâns oferit de Sala Studio și nici intențiilor viziunii regizorale, aplicate în amănunt interpretării actorilor și mișcării scenice. 
         
 Spectacolul cucerește aplauzele meritate din partea publicului, adresate actorilor distribuiți ale căror personaje trăiesc cu sinceritate situațiile dramatice ale acțiunii, rezultatul fiind comic. George Răuță și Alexandru Conovaru deschid acțiunea spectacolului și interpretează savuros, trezirea lui Ugarov și Anciughin, dimineața, mahmuri, după o noapte de beție. Remarcabil dezvoltă apoi, cei doi actori caracterele diferite ale personajelor care au totuși în comun, incapacitatea înțelegerii gestului lui Homutov de a le da bani pentru a îi salva din situația disperată în care se află; fiecare redă credibil personalitatea personajelor, oameni simpli, neîncrezători în gesturi umane, egoiști în perceperea relațiilor cu cei din preajmă. Dan Tudor demonstrează din nou, harul actoricesc deținut în tratarea subtilă a lui Homutov ca un om obișnuit, lipsit de orgoliul banilor, speriat de violența celor din jur iscată când vrea să îi ajute pe cei doi. 
       
  Excelentă este Mihaela Teleoacă în Vasiuta, femeia de serviciu de la hotel. Actrița realizează cu mult umor, o compoziție în acest personaj; Vasiuta e o femeie amărâtă de necazurile vieții personale care o copleșesc, privește cu uimire și bănuială gestul lui Homutov, reacționând violent, interpretarea actriței fiind cu finețe în expresie susținută. Rar se întâlnesc astfel de interpreți care cizelează un rol de compoziții cu rost satiric, fără exagerare. 
       
  Bazilski, vecinul celor doi, este un alt personaj privit satiric de dramaturg, un artist cu ifose, interpret la vioară, uimit și el de gestul lui Homutov care egoist fiind el nu îl poate percepe; Bogdan Cotleț admirabil compune portretul celui îngâmfat care se crede superior ca artist în raport cu cei din preajmă întâlniți la hotel. Un cuplu de tineri căsătoriți prin Stupak și Fania intervine diferit în situația judecării gestului lui Homutov; sunt personaje argument, atent creionate de actori; Anghel Damian definește cu precizie vanitatea lui Stupak, iar Irina Ștefan nuanțează sensibilitate Faniei care consideră firesc și cu naivitate tratează, ajutorul venit de la Homutov.
         Regizorul Felix Alexa și a bazat conceptul regizoral pe îndrumarea și forța actorilor care i-a distribuit cu intuiție pentru a realiza remarcabil întruparea personajelor într-un spațiu de joc restrâns. “20 de minute cu îngerul” este un spectacol de comedie cu finețe susținut o oră și zece minute de o echipă devotată conceptului de … “teatru adevărat”, emoționant cu trimitere la realitatea curentă a zilelor noastre.

miercuri, 1 august 2018

“ZILELE UNTEATRU 2018” / 25 – 29 iulie

UȘI DESCHISE TALENTULUI 

         De opt ani, în fiecare vară, teatrul independent “UNTEATRU” își serbează existența printr-un program special. La fiecare ediție își îmbogățește programul și produce surprize prin care atestă preocuparea de a își consolida personalitatea ca teatru independent cu un repertoriu de înaltă clasă. 
       
  În condițiile de ignorare a activității artiștilor independenți de către autoritățile noastre, tinerii regizori Andreea și Andrei Grosu au fondat “UNTEATRU” într-o clădire veche din spatele CEC și apoi au găsit un alt spațiu pe strada Sfinții Apostol, nr.44, într-o fostă fabrică de pielărie, unde au închriat două etaje. Cum legislația nu sprijină prin nimic teatrul independent, cei doi tineri cu mari eforturi, au reușit să amelioreze o sală de spectacol cu o sută zece locuri, un băruleț în foaier care are o mică scenă și oferă concerte și un spațiu de expoziție. La opt ani de la înființare, “UNTEATRU” a inaugurat o nouă sală cu patruzeci de locuri prin repetiția cu public a spectacolului “Conu’ Leonida față cu reacțiunea” de Caragiale, o adaptare a tânărului regizor Florian Niță, cu o ideea de actualizare reușită și provocatoare; vom comenta spectacolul la data premierei. 
       
  Fondatorii teatrului Andreea și Andrei Grosu au dezvoltat în timp proiectul lor, au reunit câțiva tineri pentru coordonarea programelor  de spectacol și au urmărit consecvent stagiune de stagiune consolidarea unui repertoriu de calitate cu piese de autori consacrați, clasici sau moderni. Repertoriul de la “UNTEATRU” este cultural și tot o dată atractiv prin realizarea originală a spectacolelor într-un loc modest care prinde farmec prin interpreți. Repertoriul curent include și o stagiune de vară, e alcătuit din treizeci de piese, unele care se joacă cu succes de opt ani, de la înființare. (Majoritatea spectacolelor este comentată pe acest blog la timpul premierei.) “Sufletul” multor spectacole au fost și sperăm că vor rămâne, Andreea și Andrei Grosu care au regizat multe din reprezentații și au reușit chiar, să alcătuiască o echipă de tineri actori cărora li s-au alăturat actori din diferte generații din teatrele instituționalizate din Capitală și țară. Andreea și Andrei Grossu în ultimii doi ani, s-au remarcat și la Naționalul bucureștean, la Teatrul de Comedie sau la Teatrul Odeon prin concepte regizorale originale. 
         Tinerii fondatori ai “UNTEATRU”, conștienți de rolul major al regizorului și scenografului într-un act teatral, au invitat generospe colegii la acest teatru independent, unde atenționăm că financiar fondurile sunt foarte puține din  sponsorizări și actorii, scenografii, regizorii sunt renumerați modest în raport cu teatrele instituționalizate. La “UNTEATRU” publicul se poate întâlni însă, cu nume prețuite ale teatrului nostru, de pildă cu Oana Pellea, Mihaela Trofimov, Claudia Ieremia, Constantin Cojocaru, Gelu Nițu, cărora li se alătură actori din mai tinere generații și amintim pe Silvana Mihai, Sabrina Iaschievici, Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki, Liviu Pintileasa, Ionuț Vișan, Lari Georgescu, Emilian Orea și alte personalități; aici s-a lansat Vladimir Turturică și în timp, a devenit o personalitate în domeniul scenografiei, ca și tânăra regizoare Sânziana Stoican. Un eveniment la cea de a opta aniversare a acestui teatru independent este prezența în repertoriu a unui mare regizor, Andrei Șerban, personalitate internațională, care a lucrat un excelent spectacol cu “Pescărușul” de Cehov. Din numărul restrâns pe care îl avem activ de mari personalități regizorale, aproape nimeni nu se apropie de teatrul independent. Andrei Șerban a venit totuși la "UNTEATRU",  atras de prestigiul și echipa sa.
 “Zilele UNTEATRU 2018” au înregistrat o nouă treaptă în evoluția de excepție a acestui teatru independent, atât prin inaugurarea unei noi săli micuțe, dar dotate tehnic, cât mai ales prin cooptarea unui regizor ca Andrei Șerban. Programul aniversării a fost consistent în manifestări – premiere de teatru, concerte, film documentar și … lipsit de “dezbaterile sofisticate” care sufocă numeroasele noastre festivaluri cu pretenții culturale de teatru instituționalizat. În teatrul independent, “UNTEATRU” a devenit un reper pentru valoarea talentelor care mereu își află aici uși deschise pentru a se dărui publicului, fără mari recompense financiare. 

P.S. “UNTEATRU” este în căutare de tinere talente regizorale care cu greu se ivesc, în mișcarea noastră teatrală fiind a criză a regiei și datorită universităților de artă unde profesorii doctori nu au realizat spectacole de referință pe o scenă, dar predau … regia!
În fiecare marți, timp de două luni (august – septembrie), “UNTEATRU” lansează proiectul “stArAct” al unei micro-stagiuni cu spectacole ale unor absolvenți ai secției de regia de la UNATC.