O ILUSTRARE TEATRALĂ CONFUZĂ
Publicul se întâlnrște, din nou
cu Mihail Bulgakov, romancier și dramaturg de valoare al patrimoniului cultural
universal, cu o biografie marcată de epoca stalinistă în care a trăit. Este
creatorul afirmat într-un timp de tristă amintire, iar opera sa rămâne și
astăzi, un avertisment, mereu actual, despre pericolul autorității
dictatoriale.
“Roman
teatral” este scris în 1936, cu patru ani înaintea dispariției lui Bulgakov, ca
o mărturie despre societatea care i-a afectat biografia. Scenariul adoptat de
Teatrul “Nottara” este o damatizare de Bogdan Budeș, confuz ca posibilitate de
exprimare scenică. Simplist, dramatizarea are în centru pe scriitorul Maksudov
aflat în pragul sinuciderii care evocă dramatic și ironic, în diverse scene,
avatarurile refuzului scrierii sale de către autorități, dar și principiile epocii dictaturii staliniste.
Romanul lui Maksudov nu e acceptat pentru publicare de cenzură, dar un teatru,
așa zis independent, îi propune să îl transforme într-o piesă, să îl
dramatizeze. Se confruntă și în teatru, cu mentalitatea epocii, dar și cu
specificul din culisele scenei. În final, se va sinucide. Textul este o
tragicomedie, ca frescă a unei lumi ridicole, ca rezultat al unei dictaturi
periculoase.
Regizorul
Vlad Massaci alege pentru teatralizarea textului , avangardismul curentului rus
al epocii, cu tendință spre teatrul absurd. Rezultatul este un spectacol
confuz, raportat la consistența scrierii. Mihail Bulgakov a fost contemporan cu
scriitorul Daniil Harms și pictorul Kazimir Malevici, creatori ai avangardei
ruse, condamnați de dictatura stalinistă, dar nu a avut o apropiere ca stil și
atitudine, față de aceste personalități. Poet și prozator, autorul textului
“Elizaveta Bam”, prezentat și la Teatrul “Bulandra”, Daniil Harms era adept al
mișcării dadaiste, încerca futurismul. Kazimir Malevici a întemiat curentul
“suprematismului” artei abstracte prin tabloul “Pătratul negru”, la care
apelează inexplicabil și acest spectacol pentru vizualizarea lui Bulgakov.
Opera lui Bulgakov în teatru merge însă, pe calea dramatic-comică a realismului
conflictelor, concret dezvoltată prin diverse personaje.
Într-un
decor alb cu un mobilier negru mereu manevrat, scenograful Andu Dumitrescu
propune definirea spațiului de joc. Trei pereți flexibili ca niște jaluzele dau
posibilitatea intervenției unor diverse personaje evocate în coșmarul lui
Maksudov. Prin jocul oferit de decor se construiesc unele “tablouri” remarcabile ca imagine în sine. Pe
parcursul reprezentației, fundalul va fi marcat de “Pătratul negru” al lui
Kazimir Malevici, element central de decor care intervine forțat în vizualizarea
teatrală. Regizorul Vlad Massaci dezvoltă astfel, viziunea sa asupra scrierii
pe cale suprarealistă, absurdă și sufocă intențiile majore ale textului și
subtextului lui Bulgakov. Spectatorul asistă la evocările de coșmar ale unei
persoane, e drept cu unele scecvențe vizuale emoționale, dar nu este provocat
prin argumentele teatrale necesare să distingă, să judece tragedia lui
Maksudov, un om înfrânt de traiul într-o dictatură. Spectacolul nu este nici o
comedie a situațiilor dintr-un teatru invocate de Maksudov, nici o tragedie a
unui om ajuns în pragul disperării sinuciderii, mereu prezent prin dramatizare
în scenă. Se îmbină incoerent, două stiluri de expresie teatrală, cea realistă
în unele scene, cu cea a metaforelor exagerate pentru tratarea suprarealistă a
textului.
Două
ceasuri stă în scenă Maksudov, emblema lui Bulgakov, pentru a comunica drama
sa. Rolul devine printr-o astfel de tratare scenică nedefinită – dramatizare și
regie – deosebit de complicat pentru interpret. Ion Grosu încearcă adaptarea la
convenția propusă, uită însă de starea extremă în care se află Maksudov,
sinuciderea. Se implică credibil în unele evocări comentate teatral, dar este
și exagerat în altele, prin lipsa îndrumării regizorale. Dramatizarea implică
aparițiile a peste 15 personaje - argument al evocărilor. Demn de apreciat este
și efortul actorilor distribuiți pentru interpretarea a două sau trei
personaje. Dar fără eficiență majoră. George Alexandru dezinvolt încearcă o
caracterizare tipologică a trei personaje, Gabriel Răuță, Alexandru Mike
Gheorghiu sau Viorel Comănici încearcă același drum, cu două personaje.
Rezultatul efortului actorilor - schițe de tipologii banale. Cel care ultimul distruge scrierea
lui Maksudov este Ivan Vasilievici prin care Bulgakov încearcă amintirea
colaborării sale cu Stanislavski, rol atribuit lui Alexandru Repan. Trecut în
bogata sa biografie artistică prin numeroase experimente regizorale, actorul
sugerează cu fină ironie definirea personajului și îi dă sens în conflict.
Secvențele cu Alexandru Repan se rețin ca importanță pentru rostul scrierii. Excelent
o prezintă scenic pe secretara și dactilografa “teatrului independent”, și interpreta sa, Catrinel Dumitrescu. Abilitatea sa prin a trece sugestiv prin diverse
situații este aplaudată de spectatori. O altă apariție răsplătită cu aplauze
este cea a Cameliei Zorlescu în rolul actriței năzuroase. Acești actori cu o bogată
experiență teatrală, scot personajele din anonimatul absurd al conceptului
regizoral. Se remarcă deasemenea, Anca Băjenaru, Ada Navrot, Ion Haiduc, Ioana
Calotă, Dani Popescu, în scurte momente. O distribuție numeroasă, cu actori cu
har, își risipește efortul creator într-un spectacol confuz ca intenții.
“Roman
teatral” poate fi considerat un alt experiment teatral în care realizatorul
principal – regizorul – a uitat să comunice publicului de astăzi, îmbinând
stiluri teatrale, elementul cultural esențial, cum poate duce la distrugere o
dictatură. Spectatorii se pot amuza doar sporadic la această reprezentație, dar
vor rămâne nedumeriți asupra identității sinuciderii celui care le povestește
drama sa.
Am văzut spectacolul şi aţi punctat clar şi la obiect. O să postez pe blog la mine nişte instantanee.
RăspundețiȘtergereExcelentă cronică. Dacă i se poate aduce felicitari unui cunoscător al fenomenului teatral românesc, atunci vă felicit.
RăspundețiȘtergereCu stimă
Candid Stoica