“ ROMAN TEATRAL “ – TEATRUL “ NOTTARA “

O ILUSTRARE TEATRALĂ CONFUZĂ

         Publicul se întâlnrște, din nou cu Mihail Bulgakov, romancier și dramaturg de valoare al patrimoniului cultural universal, cu o biografie marcată de epoca stalinistă în care a trăit. Este creatorul afirmat într-un timp de tristă amintire, iar opera sa rămâne și astăzi, un avertisment, mereu actual, despre pericolul autorității dictatoriale.

         “Roman teatral” este scris în 1936, cu patru ani înaintea dispariției lui Bulgakov, ca o mărturie despre societatea care i-a afectat biografia. Scenariul adoptat de Teatrul “Nottara” este o damatizare de Bogdan Budeș, confuz ca posibilitate de exprimare scenică. Simplist, dramatizarea are în centru pe scriitorul Maksudov aflat în pragul sinuciderii care evocă dramatic și ironic, în diverse scene, avatarurile refuzului scrierii sale de către  autorități, dar și principiile epocii dictaturii staliniste. Romanul lui Maksudov nu e acceptat pentru publicare de cenzură, dar un teatru, așa zis independent, îi propune să îl transforme într-o piesă, să îl dramatizeze. Se confruntă și în teatru, cu mentalitatea epocii, dar și cu specificul din culisele scenei. În final, se va sinucide. Textul este o tragicomedie, ca frescă a unei lumi ridicole, ca rezultat al unei dictaturi periculoase.

         Regizorul Vlad Massaci alege pentru teatralizarea textului , avangardismul curentului rus al epocii, cu tendință spre teatrul absurd. Rezultatul este un spectacol confuz, raportat la consistența scrierii. Mihail Bulgakov a fost contemporan cu scriitorul Daniil Harms și pictorul Kazimir Malevici, creatori ai avangardei ruse, condamnați de dictatura stalinistă, dar nu a avut o apropiere ca stil și atitudine, față de aceste personalități. Poet și prozator, autorul textului “Elizaveta Bam”, prezentat și la Teatrul “Bulandra”, Daniil Harms era adept al mișcării dadaiste, încerca futurismul. Kazimir Malevici a întemiat curentul “suprematismului” artei abstracte prin tabloul “Pătratul negru”, la care apelează inexplicabil și acest spectacol pentru vizualizarea lui Bulgakov. Opera lui Bulgakov în teatru merge însă, pe calea dramatic-comică a realismului conflictelor, concret dezvoltată prin diverse personaje.

         Într-un decor alb cu un mobilier negru mereu manevrat, scenograful Andu Dumitrescu propune definirea spațiului de joc. Trei pereți flexibili ca niște jaluzele dau posibilitatea intervenției unor diverse personaje evocate în coșmarul lui Maksudov. Prin jocul oferit de decor se construiesc  unele “tablouri” remarcabile ca imagine în sine. Pe parcursul reprezentației, fundalul va fi marcat de “Pătratul negru” al lui Kazimir Malevici, element central de decor care intervine forțat în vizualizarea teatrală. Regizorul Vlad Massaci dezvoltă astfel, viziunea sa asupra scrierii pe cale suprarealistă, absurdă și sufocă intențiile majore ale textului și subtextului lui Bulgakov. Spectatorul asistă la evocările de coșmar ale unei persoane, e drept cu unele scecvențe vizuale emoționale, dar nu este provocat prin argumentele teatrale necesare să distingă, să judece tragedia lui Maksudov, un om înfrânt de traiul într-o dictatură. Spectacolul nu este nici o comedie a situațiilor dintr-un teatru invocate de Maksudov, nici o tragedie a unui om ajuns în pragul disperării sinuciderii, mereu prezent prin dramatizare în scenă. Se îmbină incoerent, două stiluri de expresie teatrală, cea realistă în unele scene, cu cea a metaforelor exagerate pentru tratarea suprarealistă a textului.

         Două ceasuri stă în scenă Maksudov, emblema lui Bulgakov, pentru a comunica drama sa. Rolul devine printr-o astfel de tratare scenică nedefinită – dramatizare și regie – deosebit de complicat pentru interpret. Ion Grosu încearcă adaptarea la convenția propusă, uită însă de starea extremă în care se află Maksudov, sinuciderea. Se implică credibil în unele evocări comentate teatral, dar este și exagerat în altele, prin lipsa îndrumării regizorale. Dramatizarea implică aparițiile a peste 15 personaje - argument al evocărilor. Demn de apreciat este și efortul actorilor distribuiți pentru interpretarea a două sau trei personaje. Dar fără eficiență majoră. George Alexandru dezinvolt încearcă o caracterizare tipologică a trei personaje, Gabriel Răuță, Alexandru Mike Gheorghiu sau Viorel Comănici încearcă același drum, cu două personaje. Rezultatul efortului actorilor - schițe de tipologii banale. Cel care ultimul distruge scrierea lui Maksudov este Ivan Vasilievici prin care Bulgakov încearcă amintirea colaborării sale cu Stanislavski, rol atribuit lui Alexandru Repan. Trecut în bogata sa biografie artistică prin numeroase experimente regizorale, actorul sugerează cu fină ironie definirea personajului și îi dă sens în conflict. Secvențele cu Alexandru Repan se rețin ca importanță pentru rostul scrierii. Excelent o prezintă scenic pe secretara și dactilografa “teatrului independent”, și interpreta sa, Catrinel Dumitrescu. Abilitatea sa prin a trece sugestiv prin diverse situații este aplaudată de spectatori. O altă apariție răsplătită cu aplauze este cea a Cameliei Zorlescu în rolul actriței năzuroase. Acești actori cu o bogată experiență teatrală, scot personajele din anonimatul absurd al conceptului regizoral. Se remarcă deasemenea, Anca Băjenaru, Ada Navrot, Ion Haiduc, Ioana Calotă, Dani Popescu, în scurte momente. O distribuție numeroasă, cu actori cu har, își risipește efortul creator într-un spectacol confuz ca intenții.

         “Roman teatral” poate fi considerat un alt experiment teatral în care realizatorul principal – regizorul – a uitat să comunice publicului de astăzi, îmbinând stiluri teatrale, elementul cultural esențial, cum poate duce la distrugere o dictatură. Spectatorii se pot amuza doar sporadic la această reprezentație, dar vor rămâne nedumeriți asupra identității sinuciderii celui care le povestește drama sa.