“ ZECE NEGRI MITITEI “ – TEATRUL “TONY BULANDRA “ din TÂRGOVIȘTE

SUSPANS ȘI BUNĂ DISPOZIȚIE

         Pentru Marele Public o piesă polițistă poate fi un prilej de interes și bună dispoziție. Dar o piesă polițistă poate fi tot atât de dificilă pentru realizare scenică, precum una de valoare clasică, dacă nu funcționează profesionalismul echipei de realizatori. Cu bun scop managerial, Teatrul din Târgoviște înscrie în repertoriu “Zece negri mititei” de Agatha Christie, scriitoare celebră în domeniu, și încredințează realizarea spectacolului unui tânăr regizor, Eugen Gyemant cu o distribuție majoritar apropiată de generația sa. Rezultatul este o reprezentație concepută profesional ireproșabil, ce provoacă mulțumire publicului. Desigur, nu este o piesă de Shakespeare sau Caragiale, dar rămâne o piatră de încercare pentru a construi scenic suspansul și tensiunea,  solicitate de conflict, cât mai atractiv posibil și fără exagerări inutile.

         În bogata biografie a Aghatei Christie, “Zece negri mititei” este un roman de referință, pe care autoarea l-a transformat și într-o piesă de teatru, rar descoperită de regizori. Este o comedie neagră despre crimă și justiție cu zece personaje ciudate, dificil de interpretat scenic când descrierile din proză lipsesc și caracterizarea lor se rezumă numai la replică și la situații conflictuale, dacă regizorul nu are un concept solid. Tânărul regizor Eugen Gyemant s-a remarcat la absolvire  în 2008, la Teatrul Mic cu “Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, la competiția “COMEDIA ȚINE LA TINEri” cu “Privește înapoi cu mânie” de John Osborne, și apoi, a încercat oferta teatrului independent. În teatrele instituționalizate drumul său părea imposibil de acceptat, precum se întâmplă curent cu tinerii regizori. Teatrul din Târgoviște îl adoptă însă, pentru un proiect aparent banal, cu o piesă polițistă, și Eugen Gyemant reușește o ilustrare teatrală captivantă a textului. Colaborează cu un scenograf inspirat, Tudor Prodan care îi creează un decor ce imprimă atmosfera de mister solicitată de text. Simplu, dar nu simplist, decorul marchează două laterale cu multe uși, cu un fundal special al “negrilor mititei”, mobilat fiind de numeroase scaune elegante – manevrate inspirat de regie de la o scenă la alta, iar în prim-plan, un cavaler în armură stârnește curiozitatea privitorului, sporind suspansul acțiunii. Decorul ca și costumele , atent concepute pe profilul personajelor, dau atmosferă și ascund provocator tainele conflictului. Lumina este surprinzător dirijată pentru a spori suspansul piesei. Colaborarea regizor – scenograf este creatoare pentru un spectacol care poate servi atractiv interesul publicului. Regizorul Eugen Gyemant și-a dorit o comedie neagră, și construcția scenică rezultată este fără reproș. Punctează momentele scenice și prin ilustrația muzicală admirabil alcătuită, având la bază motive din celebrul film cu Peter Sellers, “Pantera roz”.

         Profesionalismul regizorului se manifestă și prin lucrul atent cu fiecare interpret pentru a susține credibil suspansul conflictului prin tipologia personajului. Fiecare actor compune apreciabil personajul ce îi revine. Prin costum și ținuta expresiei se reține Ștefan Ștefănescu în generalul vârstnic , marcat de moartea soției. Abil manipulează rolul judecătorului, Corneliu Jipa. Portretul unei învățătoare aride, obsedată de percepte, construiește excelent, tânăra actriță Maria Nicola. Un rol incitant prin biografia stranie a lui Henry Blore, este exploatat nuanțat de tânărul actor , Cătălin Babliuc. Ana-Maria Oglindă interpretează amuzant o actriță de cinema plină de fițe. Susțin misterul personajelor cu firesc, Radu Câmpan în rolul psihiatrului și Mircea Silaghi în bărbatul cu pistol. Rigid în atitudini, dar totuși provocator în unele momente prin expresie și relație, apare Thomas majordomul, în interpretarea lui Marin Grigore. Încearca o caracterizare a bucătăresei, Cosmina Lirca și pe cea importantă a secretarei, Antonia Ionescu. În ultimele interpretări menționate se simte însă, fragilitatea expresiei vocale, cauzate și de carențele învățământului nostru artistic.

         “Zece negri mititei” este un spectacol demn de stimă pentru atragerea Marelui Public la teatru, dovedind că la Târgoviște funcționează această preocupare, fără a aluneca pe panta experimentelor cu pretenții, dar găunoase prin expresie teatrală. Mai mult, merită felicitări acest teatru pentru sprijinul acordat tinerilor. Iată că și o piesă polițistă poate deveni un spectacol reușit, când are șansa întâlnirii cu o echipă de realizatori deosebiți pentru care profesia nu presupune originalitate forțată în montare, ce  anulează substanța textul.