O PROPUNERE REUȘITĂ DE A PRIVI ÎN OGRADA PROSTIEI OMENEȘTI
Cum impostura și
prostia sunt la ordinea zilei și pe plaiurile noastre, piesa lui Moliere
“Tartuffe” rămâne în continuare actuală prin tâlcurile ei. Dacă vă este
cunoscută piesa, mergând la spectacolul Teatrului de Comedie veți avea surpriza
plăcută de a cunoaște un altfel de “Tartuffe” desprins parcă din lumea noastră.
Și cei care știu piesa, dar și cei cărora le este străină, vor constata cât pot
fi de periculoase și chiar dramatice, impostura și bigotismul. Întâmplările din
familia Orgon cea păcălită de Tartuffe, degajă un comic amar în spectacolul
realizat de Laszlo Bocsardi, ce demonstrează cât poate fi de actual clasicul
Moliere din secolul XVII și în mileniul trei.
Cu înțelepciune Laszlo Bocsardi și
Alice Georgescu propun o “versiune scenică” a piesei, fără a leza prin nimic
sensurile scrierii lui Moliere. De asemenea, traducerea lui Alice Georgescu
vine în sprijinul “versiunii scenice” printr-un limbaj modern, direct, dar fără
vulgaritate. Regizorul Laszlo Bocsardi optează pentru tratarea scenică
originală a “versiunii” rezultate, ca o dramă cu efecte satirice, nu ca o
comedie spumoasă de moravuri. Dă astfel, profunzime textului, condus pe linia
unei convenții novatoare, sprijinite admirabil, în primul rând de actorii
Adrian Titieni (Orgon) și Tudor Chirilă (Tartuffe). Rezultatul intervenției în
familia avută a lui Orgon, a impostorului și ipocritului Tartuffe sub masca
dibaci purtată de “om” religios, răscolește dramatic pe cei care îl găzduiesc
generos. Orgon se va lăsa cucerit de impostor și va deveni un ridicol bigot,
gata să își mărite fata cu acesta și îi dă chiar, întreaga avuție a familiei.
Regizorul arată că această poveste nu este de fapt, de loc comică, are un
conflict dramatic cu un substrat satiric dur la adresa prostiei celor păcăliți
de impostori. Consecvent regizorul aplică dezvoltarea dramatică a acțiunii, cu
finețe în tratare teatrală și măsură ritmică, sugerează convingător trimiterea
spre societatea
contemporană în care ipocrizia și impostura pot produce drame
existențiale.
“Versiunea scenică” aduce în centrul
conflictului pe Orgon cel credul și păcălit de Tartuffe care poartă smerit
chipul credinciosului apărător al semenilor de păcate, de greșeli.
Intervențiile lui Tartuffe apar pe la mijlocul reprezentației și se compune
astfel o atmosferă de suspans. Regizorul conduce o convenție teatrală ce
cuprinde și spectatorii ca într-o plasă lansată asupra lor de Tartuffe.
Personajele, în special Orgon, vin din sala de spectacol se întorc printre
spectatori, îi înconjoară, îi iau drept parteneri direcți ai mărturisirilor
particulare și ambiționează fiecare să îi convingă de dreptatea sa. Decorul
simplu, minimalist, creat de Jozsef Bartha sprijină conceptul regizoral; se
rezumă la un “zid” tapisat special, cu două mânere de bătut la poartă așezate
central, ca și cele două personaje centrale, “zidul” din fundal vine spre
centrul scenei sau se retrage în funcție de situații, iar spațiul se
completează printr-o masă și câteva scaune manevrate tot conform situațiilor.
Costumele concepute de Zsuzsanna Kiss au un croi contemporan. În final însă,
cei care aplică actul de dreptate al regelui ca și în piesa lui Moliere, poartă
straiele acelei epoci trecute. Îl vor aresta și condamna pentru înșelăciune pe
Tartuffe contemporanul nostru, dar subtil prin o astfel de vizualizare a
costumației se sugerează că dreptatea în timpul actual pare a fi greu de
îndeplinit.
Actorilor le revine un demers regizoral
dificil de înfăptuit - solicitarea de interpretare dramatică a partiturilor și
ignorarea oricărui accent comic. Toți trebuie să joace într-o dramă, comicul
fiind rezultatul firescului dramatic acordat fiecărei situații conflictuale.
Perfect se adaptează viziunii regizorale Adrian Titieni. Orgon al său de la
prima apariție este sincer marcat de principiile dictate de Tartuffe. Vine din
sală purtând pios un suport cu multe lumânări precum cele puse în nisip la
biserică pentru cei morți. Se manifestă ca un habotnic, uită de relațiile cu
fiica, fiul și soție, este vrăjit parcă de spusele lui Tartuffe. Adrian Titieni
cu multă naturalețe și dramatism interior, descrie prin expresii nuanțate, un
om copleșit de farmecele impostorului. Orgon e victima imposturii, cum adesea
se întâmpla oamenilor de ieri, dar se întâmplă și celor de astăzi. Actorul
urmărește să sublinieze divers fiecare relație cu cei din preajmă și
accentuează starea fanatismului prin comportament. Excepțional prezintă Adrian Titieni
portretul unui om înșelat care nu poate concepe înșelăciunea celui ce i-a
acordat prețuire.
Tudor
Chirilă revine în forță pe scena Teatrului de Comedie amintind de interpretarea
de excepție a lui Malvolio din “A douăsprezecea noapte” și excelent configurează
un altfel de Tartuffe. Mânuiește, exploatează la nuanță cu rezultate
convingătoare ambiguitățile personajului. Jucând dramatic fiecare moment,
lansează la început către public sensul că Tartuffe este cu adevărat un suflet
sincer dedicat credinței. Dezvăluie treptat, treptat, profilul mârșav al
acestui fariseu, ca în final Tartuffe cel sărac ce dăruiește totul sărmanilor,
să devină un golan elegant care crede însă, că dreptatea e de partea sa dacă
i-a reușit înșelarea lui Orgon. Pe diferite trepte relaționează interpretul cu
fiecare personaj prin accente credibile de expresie; pare sincer îndrăgostit de
soția lui Orgon sau este direct autoritar în relația cu acesta în numele
binelui. Tudor Chirilă realizează admirabil caracterul impostorului periculos
care știe să manevreze prostia omenească. Adrian Titieni și Tudor Chirilă
trăiesc dramatic conflictele, iar rezultatul este un efect de comic amar la
public.
Același demers regizoral dramatic îl
urmăresc și Virginia Mirea (Doamna Pernelle), Dan Rădulescu (Damis) și Gelu
Nițu (Cleante). O altă victimă credulă a lui Tartuffe este autoritara bunică a
familiei Orgon; Virginia Mirea cu măsură tratează temperamental manifestările
de impunere a principiilor lui Tartuffe și cu abilitate dezamăgirea din final când
descoperă impostura acestuia. Gelu Nițu în Cleante, cumnatul lui Orgon,
construiește credibil pe omul rațional care caută soluții de salvare în fața
impostorului. În fiul lui Orgon aparent rebel, Damis, se remarcă Dan Rădulescu
prin gradarea dramatic a situațiilor conflictuale.
Rolul soției lui Orgon care încearcă să
îl convingă pe acesta de minciuna lui Tartuffe, Elmire, este interpretat de
Irina Movilă cu rețineri în accente, doar ca un desen caracterial. Ioana
Calotă, actriță cu bogată experiență în roluri comice, definește personajul
slujnicei Dorine, în esență, cu vigoare în expresie. Doi tineri actori aflați
la început de drum în teatru, Alina Rotaru (Marianne) și Anghel Damian (Valere)
reușesc parțial să dea verosimilitate cuplului de îndrăgostiți. Se simte în
cazul personajelor din planul doi al acțiunii, șovăiala de a trata dramatic
personajele și relaționarea în diverse situații.
Două personaje de plan secund care
susțin finalul reprezentației – Domnul Loyal și Trimisul regelui, prind consistență
prin interpretarea acordată de Teodora Stanciu și Cezar Grumăzescu. Un posibil
viitor Tartuffe pare a fi Loyal prin prezentarea sa de către Teodora Stanciu,
iar Cezar Grumăzescu punctează convingător monologul moralizator din final.
“Tartuffe” este o propunere remarcabilă
de citire scenică a unei piese clasice. Nu sunt “actualizate” prin exagerări
situațiile conflictuale, scrierea este respectată și publicul devine partener
al dezvăluirii metehnelor umane. Spectacolul atrage emoțional, provoacă la judecarea
lucidă a nu uita că și astăzi printre noi se află urmașii lui Tartuffe care
calcă în picioare Omul și profită de naivitatea sa.
P.S.
Să fie un an nou bun și încărcat de bucuria inspirației pentru artiștii ce se
dedică scenei! La mulți ani!