TINERI MAGICIENI AI UNEI NOI TEATRALITĂȚI
Dramaturgul,
scenaristul, actorul, regizorul de teatru și film, Ivan Vyrypaev este o
personalitate europeană recunoscută pentru realizările sale pornite de acasă,
din Rusia. A inițiat curentul “Noua Dramă” cu intenții ferme ca teoretician.
Piesa “Oxigen”, jucată și la noi, a deschis noul drum propus de această
personalitate.
“Iluzii” a intrat mai demult și în
repertoriul unui important teatru independent din Capitală, dar spectacolul nu
a pus în evidență valoarea și inovația dramaturgică a autorului. Aceiași piesă
ambalată novator cum solicită și Ivan Vyrypaev ca teoretician, în regia
tânărului Bobi Pricop, oferă un spectacol impresionant, cu o “lectură” teatrală
originală.
Programul de sală conceput atent, reproduce
de la început declarația lui Ivan Vyrypaev, mărtuire a crezului său artistic,
preluată de regizorul Bobi Pricop drept cheie a conceptului său scenic. “ (…)
Regizorul contemporan este cel care reunește formele noi, avem șansa de a
ajunge la un nou fel de artă. Noua generație de creatori folosește ecranele,
arta video, etc. Arta contemporană nu dă naștere unui dialog, nu mai există un
dialog adevărat între personaj și spectator. Însă dacă fac ceva pregnant, asta
se transmite sălii, opera de artă a trecut în sală. Tot ce creez e numai în
spectatori. (…)” Bobi Pricop dezvoltă senzațional observațiile dramaturgului
rus și le completează inventiv, transformând la vedere forma convenției
teatrale clasice în cea a parteneriatului cu publicul, adersându-i subtil
întrebările rezultate din situațiile “povestite” de personaje, sprijinite
surprinzător vizual.
Amintim pe scurt că piesa povestește
despre destinele și relațiile a două cupluri prietene – Sandra și Danny /
Margaret și Albert, ajunse la senectute. Sunt numeroase monologuri – evocări ce
au o temă comună, esența vieții prin dragoste și comunicare. Regizorul își ia
publicul complice pentru căutarea sensurilor adevărate ale evocărilor celor
patru “povestitori” și propune întâlnirea cu ei într-o hală (Sala Atelier a
Naționalului craiovean). Decorul conceput de arh. Andreea Simona Negrilă
aparent nu există. Într-o hală două schele cu scări laterale, îngrădesc în
centru o scenă rotativă ca o floare prin construct. Un ventilator în fundal și
un ecran mare pe un perete lateral, completează cu rost acest cadru de
ilustrare a frământărilor unor destine aparent banale. Costumele au linie
uniformă; cele două femei poartă aceiași rochie neagră, elegantă ca pentru o
serbare, iar bărbații în blugi au bluze negre; tenișii roșii purtați de
personaje dau nota căutărilor febrile ale celor patru. Scenografia ferită de
ostentații, gândită inspirat în profunzimea ilustrării teatrale cu
funcționalitate ca sens, devine un cadru activ al reprezentației. Personajelor
li se va alătura într-un colț de sus al unei schele, un violoncelist care va
puncta adeseori drumul căutărilor evocate. Remarcabil muzician se dovedește
tânărul Orlando Buda de la Liceul de Artă “Marin Sorescu”. În acest cadru
ciudat, spectatorii vor fi primiți de cei patru actori care stau parcă pe
gânduri pe scaunele plasate pe laterale și de violoncelist. Spectacolul
debutează cu un lung monolog al Sandrei (Ioana Manciu). Vine pe scena-floare și
în fața unui microfon povestește ultimele mărturii ale Danny aflat în pragul
morții, declarația de dragoste către soția care i-a fost alături în cei 52 de
ani ai mariajului. “Floarea” se rotește și intervine Margaret cu mărturii
(Romanița Ionescu), “femeia cu un simț al umorului foarte dezvoltat”. Aceste
două monologuri prezentate static la microfon, ca într-o convenție obișnuită,
dar cu emoție, sensibilitate și accente de umor plasate de interprete, te duc
cu gândul la o telenovelă obișnuită. Dar treaptă cu treaptă, secvență cu
secvență, regizorul schimbă coerent și logic forma convenției teatrale,
surprinde prin inovații ce își au motivație în text și substratul său. Ecranul
pe care era proiectată doar imaginea unor trepte dintr-o scară a schelei, se
transformă în partener activ. Toate proiecțiile se realizează cu sens prin
manevrarea aparatului de către actorii “povestitori”. Aparatul de filmat
“vorbește” alături de personaje prin imagini ce surprind de pildă, fie chipul
lui Margaret în prim plan, fie … jocul celor patru deveniți siluete din hârtie.
Imaginile intră în stările povestitorilor despre diferitele personaje amintite.
Astfel, destăinuirile despre posibile iubiri ascunse între membrii cuplurilor
prietene, bombardează asistența din stal cu întrebări. Să fie oare adevărată
iubirea lui Danny pentru Margaret, etc? Cine pe cine a iubit cu adevărat? Sau
totul este un puzzle de iluzii personale ale fiecărui personaj? Este
remarcabilă inovația teatrală a regizorului Bobi Pricop ce prinde publicul
într-o capcană emoțională. Regizorul demonstrează că ecranul, arta video nu
sunt artificii de imagine, cum se întâmplă adeseori în alte spectacole, ci pot
deveni personaje complementare celor din spațiul de joc. În nici un moment
regizorul nu a uitat de substratul textului, de dorința de implicare emotivă și
provocatoare a celor care asistă la ilustrarea dramatică, uneori ironică,
împinsă chiar spre grotesc, a radiografierii unor destine obișnuite.
Spectatorii se pot regăsi în aceste destine ilustrate cu dibăcie.
Tot demersul magic al regizorului de a
realiza un nou stil de expresie teatrală, nu putea prinde viață scenic credibil
decât prin contribuția de bază a actorilor. Romanița Ionescu, Ioana Manciu,
Cătălin Băicuș și Vlad Udrescu merită multe, multe laude pentru modul în care fiecare
se transpune într-un caracter, personalizează atent evocările. Partiturile lor
sunt ieșite din nota comună, “clasică”. Fiecare trebuie să fie și narator neutru al
evocărilor, și un personaj în sine, dar și cel ce relatează într-o situație
aparte replica prietenului sau partenerului de cuplu. Cu finețe sugerează Romanița Ionescu esențele situațiilor prin care au trecut personajele;
tristețile, ca și bucuriile vieții sunt sensibil marcate de Ioana Manciu;
trăitor sincer de iluzii devine Cătălin Băicuș; trece magic de la o exprimare
de gând interior la comunicarea sa sub aparența adevărului, Vlad Udrescu. Cei
patru tineri actori oferă un exemplu de magie teatrală prin adaptarea la
cerințele viziunii teatrale, prin transformări expresive admirabile.
“Iluzii” poate fi considerat un
spectacol-eveniment în care o echipă de tineri creatori pornind de la crezul
artistic al autorului piesei, propun un altfel de teatru, captivant, novator în
convenții.
P.S.
La Teatrul Național “Marin Sorescu” se petrece un fenomen dorit insistent -
promovarea tinerelor talente, cooptarea lor în colective consacrate. După lansarea tânărului regizor Dragoș Mușoiu cu "Spargerea", un alt exemplu este acum, Bobi Pricop și debutul actorilor pe scena craioveană - Ioana Manciu și Vlad Udrescu. Iată că un manager iscusit precum Mircea
Cornișteanu demonstrează că este posibil ca “iluzia” tinerilor de a se alătura
unui teatru important, poate deveni realitate!
sunt de argint de la Garman, m-am căsătorit acum 8 ani fără un copil, căutam cu disperare o soluție pentru că doctorul a spus că nu pot rămâne însărcinată, dar un prieten de-al meu m-a îndrumat către un jucător de vrăji numit Dr. White și i-a explicat problemele mele și mi-a promis că totul va fi bine cu mine în 12 zile, mi-a dat câteva instrucțiuni pe care le-am făcut perfect, am fost la spital pentru test și mi-au confirmat că sunt însărcinată cu o săptămână și acum am frumosul meu fiu și mai am o altă sarcină chiar acum, mulțumesc ție dr White, contactează-l pentru tot felul de soluții,
RăspundețiȘtergere1) dacă doriți să returnați Ex.
2) dacă vrei vraja să rămâi însărcinată.
3) dacă doriți să opriți avortul spontan.
4) dacă vrei să fii iubit de cineva.
5) vraja pentru a vindeca tot felul de boli sau boli.
Si altii.
el este cel mai bun și foarte adevărat. wightmagicmaster@gmail.com. WhatsApp: +17168691327