RATARE ÎN VIAȚĂ, DAR ȘI PE SCENĂ
Marius Florea Vizante (Petrică) și Vlad Zamfirescu (Robert) |
Spectatorii se vor amuza
vizionând acest spectacol, mai ales când intervine personajul Petrică (Marius
Florea Vizante) surprins de vizita colegului său de școală, venit din București
în satul natal, Robert (Vlad Zamfirescu). Personalitate complexă fiind - actor,
scenarist și dramaturg -, Mimi Brănescu s-a lansat ca scriitor în 2004 la
Teatrul “Nottara” cu “Bigudiuri”, iar în 2009, Teatrul Act îi dedică în
repertoriu un proiect de reprezentare a trei piese, printre care și “Acasă la
tata”, spectacol comentat pe blog la data premierei. Proiectul figurează și în
prezent, cu succes, pe afișul curent al Teatrului Act. Piesa, “Acasă la tata”,
este construită la origine de dramaturg ca un scenariu de film. Autorul
derulează secvențele revederii lui Robert cu cei de acasă, ce doar aparent par
comice, pentru că ascund amărăciunea ratării fiecărui personaj din sat. As în a
scrie o replică acidă, cu dublu sens, Mimi Brănescu surprinde parcă în fiecare
secvență, cu o cameră ascunsă, viața curentă a unor oameni simpli, cu idealuri
frânte de existența lor în lumea marginalizată a comunei unde au rămas. Piesa
lui Mimi Brănescu este, de data asta, lecturată scenic rigid, ca o comedie
banală, chiar cu accente vulgare.
Vlad Zamfirescu (Robert), Gheorghe Dănilă (tatăl) și Mihaela Măcelaru (Iuliana) |
Regizorul
Vlad Massaci urmărește stângaci linia filmică a scenariului și alege neinspirat
pentru reprezentație scena mare, “Radu Beligan” a Teatrului de Comedie, ce nu
îi lasă posibilitatea de a pune în "prim plan" psihologia fiecărui personaj ajuns
în pragul ratării, solicitată de text. Decorul propus de Andu
Dumitrescu indică mai multe planuri paralele în profunzime, cu spații de joc,
departajate prin cortine transparente. Elementele principale ale diverselor
locuri ale acțiunii, în principal, sunt mesele, schimbate prin intervenția
personalului tehnic, la vedere! Personajele stau țintuite pentru taclale, la
mese, mișcarea lor în relații devine monotonă, iar ritmul celor două ceasuri de
reprezentație, este tern. Cortinele dintre secvențe beneficiază și de
contrapuncte muzicale, datorate lui
Cristian Juncu. Calea vizualizării scenariului este simplistă, iar
conceptul regizoral suferă și de absența unei îndrumări atente a distribuției.
Actorii, fiind lăsați să speculeze latura comică a situațiilor, uită,
majoritatea, de amărăciunea ascunsă a ratărilor suferite de fiecare personaj,
în dragoste, în idealuri personale. Astfel, tema majoră de comedie amară despre
realitatea existenței propusă de Mimi Brănescu, se diminuează, iar actorii par
a fi implicați într-o comedie comună de situații. Actrițele reușesc totuși,
interpretări mai nuanțate ale personajelor ce le revin.
Mirela Oprișor (Mia), Vlad Zamfirescu (Robert) și Laura Creț (Paula) |
În
Mia, soția lui Petrică, “realizat” ca muncitor ce pune faianță, Mirela Oprișor
este admirabilă. Compune minuțios rolul unei femei cu doi copii, înăcrită de
viața de familie. Nemulțumirile Miei au efect comic, dar și provocator
dramatic, sugerând situația femeii considerată slugă a familiei. Mirela Oprișor realizează excelent momentul revoltei soției care se îmbată la masă cu oaspeții.
Comicul interpretării actriței transmite și acel substrat dramatic al piesei.
În Iuliana, concubina mai tânără a tatălui lui Robert după moartea mamei sale,
Mihaela Măcelaru, cu finețe, motivează demersul refugierii la țară a unei femei
înfrântă în viața personală; caracterizează substanțial personajul. Laura Creț
în Paula, iubita lui Robert în adolescență, de care era îndrăgostit și Petrică,
este ireproșabilă. Stările interioare determinate de revenirea lui Robert în
comuna în care Paula e vânzătoare la cârciuma-magazin, actrița le trăiește
interior credibil, cu firescul efect comic al eșecului suferit în dragoste.
Mirela Oprișor (Mia), Vlad Zamfirescu (Robert), Laura Creț (Paula) și Marius Florea Vizante (Petrică) |
Rolul
femeii în radiografia societății oamenilor simpli, propus de dramaturg, se
concretizează prin aceste personaje - argument ale tematicii. “Eroii” acțiunii
rămân însă, Petrică și Robert. Lui Petrică îi revine un bagaj bogat în replici
ironice, dar Robert e construit de Mimi Brănescu drept un personaj contorsionat
interior, ce își dezvăluie abia în final, temerile personale. Replicile sale
sunt destul de puține. Vlad Zamfirescu încearcă să caracterizeze pe
nemulțumitul de existența sa, Robert , a cărui existență pare o reușită pentru colegii lui din
adolescență. Și prin lipsa unei coordonări regizorale, actorul nu relaționează
subtil afectiv cu partenerii. Robert devine numai un individ declanșator al
amintirilor. Marius Florea Vizante oferă un recital de comedie personal,
încântător, în care uită totuși, datorită regiei, să sugereze și ratările
intime ale lui Petrică. Regia teatralizează penibil și bătaia din final dintre
Petrică și Robert, în dezavantajul actorilor. Alte două personaje-argument,
importante pentru “filmarea” realității de către dramaturg, sunt tatăl lui
Robert și profesorul său, Plesnea. Conceptul regizoral nu le speculează
implicarea relațională în acțiune. Gheorghe Dănilă (tatăl) și Florin Anton
(profesorul) execută corect aparițiile în două secvențe, esențiale însă, pentru
mesajul scrierii, dar lipsite de miza viziunii regizorale.
“Acasă
la tata” apare ca o comedie facilă, străină de sensul scenariului referitor la
rateurile curente din existență. Piesa e provocator scrisă, dar spectacolul o
servește superficial, iar publicul râde ca la un divertisment oarecare.