FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU / Ediția a 33-a

 ``LABORATOARELE SENSIBILULUI`` CU ... ``VARIAȚIUNI`` LAMENTABILE

Festivalul Național de Teatru (FNT) proiect al UNITER, a câștigat în timp atenția meritată drept un eveniment cultural tradițional. Directori artistici ai evenimentului, precum Alice Georgescu sau Marina Constantinescu, selectau din stagiunea teatrală dintr-un an, spectacolele din țară în numele VALORII având drept temă esențială cultura prin teatru. La ultimele ediții, directoratul artistic responsabil de calitatea FNT, a devenit ``curator`` al programului și alcătuit din trei persoane, fiecare cu subiectivismul său ... estetic. 

Afișul este REPREZENTATIV pentru programul FNT!

A mai venit și blestemata pandemie, plus starea finanțării mișcării teatrale care a căzut grav în criză, în vreme ce evoluția tehnologiei a fost spectaculoasă și totul a afectat teatrele subvenționate sau independente. Rezultatul a provocat sporirea inovației în creativitatea actului teatral, transformată în curent practicat preponderent de tineri regizori. Ei, ca și colegii actori, să nu uităm, sunt rezultat al instruirii profesionale în multele universități de artă ivite, aceasta fiind o altă problemă majoră necesar a fi dezbătută - metoda pentru cizelarea capacității fiecărui tânăr dornic pentru profesia de a servi teatrul, filmul, etc. Astfel, curentul dorinței de inovație dictat și de transformările sistemului social, sporește. Actuala ediție a FNT confirmă curentul prin intenția tematică - ``LABORATOARELOR SENSIBIULULUI``` aplicată în selecția spectacolelor .

``Curatorii`` - Oana Cristea Grigorescu, Cătălin Ciobotari și Mihaela Michailov au selectat din stagiunea 2022 – 2023 peste 25 de producții teatrale din țară, puține și din străinătate, cu ``estetici diferite și limbaje teatrale variate``. În numele temei alese argumentul principal nu a fost VALOAREA, ci principiile personale ale celor trei, rezumate astfel - ``calitatea de cercetare artistică a spectacolului; atmosfera de laborator teatral recognoscibilă, într-o formă sau alta în produsul scenic finit; potențialul de creșterea unor echipe teatrale, reprezentative; componența estetică sau interesele publicului``. 

Titlul tematic pompos de ``laboratoare`` demonstrează că FNT s-a transformat într-o pledoarie pentru un curent să îi spunem ``estetic`` confuz în esență. Ultimul principiu al selecției era ``interesul publicului``, iar primul referitor la ``calitate``, bine că nu era indicată ``valoare``. ``Curatorii`` au vrut să demonstreze că așa va arăta viitorul teatrului. Evident că interesul tinerilor creatori a fost vizibil în sălile de spectacol cu dorința de a se inspira pentru viitorul lor fragil, dar unii și părăseau sălile în timpul unor reprezentații.

Selecția era haotică prin alăturarea câtorva spectacole remarcabile cu sens major de posibilă inovație teatrală pe un mesaj actual, cu o mulțime de ``laboratoare`` lipsite de o elementară execuție teatrală credibilă ``sensibil`` emoțional. Cuvântul ``sensibil`` are mai multe sensuri, dar în FNT era servit numai sensul unui experiment adeseori penibil. Inovațiile teatrale se manifestau în general prin aceleași elemente – tehnologia cu proiecții, apelearea mereu a fumului în scenă, microfone și lavaliere pentru actori, încercări de relaționare cu publicul, lipsite de provocare credibilă, fără răspuns din partea acestuia, accente muzicale stridente și dans, dezbrăcarea interpreților la bustul gol sau mai mult. E drept au absentat, telefoanele mobile ori laptopurile. Unele viziuni ``novatoare`` apelau la numele lui Cehov sau Shakespeare ca demers de ... marketing, textele fiind ``creații`` ale regizorilor ambițioși a fi și dramaturgi. De ce oare nu folosesc precizarea ... ``în loc de`` Shakespeare sau Cehov ?

Se alăturau ``laboratoarelor`` câteva spectacole precum ``Băieții de zinc`` sau ``Neliniște``, ``Agnes, aleasa lui Dumnezeu``, ``Mass``, ``E adevărat, e adevărat, e adevărat!`` sau ``Hedwig ind the andgry inch```. Ele pot fi considerate și exemple de spectacole originale, ieșite din canoanele obișnuite, construite teatral cu logică de regizori, fără apel la efecte ieftine , având la baza expunerii – ACTORII. Regizorii acestor spectacole – Yuri Kordonsky, Bobi Pricop, Sânziana Stoican, Andrei și Andreea Grosu, Alexandru Mâzgăreanu, Răzvan Mazilu, au demonstrat că textul și mesajul său prind viață convingător în principal prin îndrumarea actorilor, iar cadrul interpretării personajelor trebuie să le fie sprijin major, nu să le anihileze exprimarea scenică. Alegerea textului de către acești regizori avea un scop clar tematic și cu mesaj actual, fără să îl terfelească prin ``adaptări`` sau ``după`` X .

Selecționerii actualei ediții în marea majoritate a ``laboratoarelor`` prezentate, vroiau însă, să demonstreze cât de inovatori sunt regizorii, de la text la punerea în scenă, chiar dacă ACTORII devin victime, o masă de manevră. ``Calitatea`` dorită de conceptul proiectului ignora alarmant rostul cultural de ``oglindă`` a realității a unui spectacol de teatru, servea doar ``interesul publicului`` pentru audiența unor programe tv de divertisment sau ``reality show``jenante tematic. Radu Afrim rămâne singurul regizor care a cultivat cu fantezie inovația teatrală și a reușit să o consolideze în timp ca exprimare  credibilă transmiterii unui mesaj tematic actual.

Eșecul acestei ediții a FNT rămân ``laboratoarele`` sale cu tendință avangardistă. Am ales pentru exemplificare ``Scorpia neîmblânzită``, `Visul`` , ``Livada`` cu pretext Shakespeare și Cehov. Sunt vârf de lance al motivării selecției efectuate pentru ideea - ``Laboratoarele sensibilului`` și lor se pot alătura și alte exemple prezentate în FNT.

FNT a avut și o sumedenie de alte manifestări, ca de obicei într-un festival– dezbateri, lansări de carte, lecturi de text, expoziții, plus ... noutatea de a se adresa prin spectacole ... elevilor în școli. Această ``noutate`` e un demers ``cultural`` remarcabil, dar ciudat pentru promovarea unui curent teatral lipsit tocmai, de esență ... cultural educațională. Educația în învățământ produce ... analfabetism funcțional, iar rezultatul s-a văzut chiar și în unele din ``laboratoarele`` festivalului .

``SCORPIA NEÎMBLÂNZITĂ după WILLIAM SHAKESPEARE, text și spectacol LETA POPESCU, după o adaptare de Maria Manolescu`` - precizează cu astfel de litere afișul producției Teatrului Național ``Lucian Blaga`` din Cluj – Napoca. Autoarea spectacolului Leta Popescu precizează la rândul său - ``Spectatorii pot vedea `Îmblânzirea scorpiei` în două variante care răspund în opoziție întrebării `îmblânzirea` este un ritual de cucerire a femeii sau este un ritual de `îndobitocire`? (...) Prefer să las dezbaterea deschisă și să mă gândesc în continuare la cine trebuie îmblânzit și de ce - femeia? bărbatul? publicul? creatorul de teatru?`` Răspuns ar vrea să dea ``creatoarea de teatru`` prin temele alese spre a provoca răspunsurile publicului la teoria proprie de modernizare a expresiei teatrale, la feminism, plus la aluziile absurde la comunism și la ... bietul Shakespeare. 

Pentru ``creația`` sa teatrală se inspiră de la Shakespeare cu formula ``teatru în teatru`` și derulează reprezentația pe două planuri principale – sala și posibilul ei public și planul referitor la construcția unui spectacol cu ``Îmblânzirea scorpiei``. Evident că important rămâne cel care pledează pentru teoria sa privind teatrul contemporan, iar personaje principale nominalizate în foița program de sală, devin – Ruxandra, regizoarea spectacolului, Ana, autoarea rescrierii, Sergiu, un spectator, Virginia, o spectatoare, Geta, plasatoarea teatrului, Vică, regizor tehnic, Miha, sufleor. În planul secund apar și cele ale bătrânului William. Purtătoare de cuvânt a temei este Ruxandra, cea revoltată pe tradiții care ajunge în final să poarte veșmântul unui ... gândac drept metaforă vizuală și să precizeze că femeia ... nu este un gândac de bucătărie!

Sub aspect teatral, totul era haotic compus. Se apela la toate elementele știute ca inovație teatrală – proiecții , fum, microfoane, muzică, dans, încercări de relaționare cu publicul, dezbrăcarea lui Petruccio la bustul gol, ironic considerat drept bărbatul fatal, costumația personajelor din piesa inițială concepute ca pentru povești desenate pentru copii și multe alte artificii teatrale exagerate, fără motivații convingătoare. Lipseau e drept, telefoanele mobile! Actorii recitau exterior replicile propuse de adaptarea după ..., după , X autori. 

Acest haos scenic avea drept rezultat ... și amuzamentul unui anume public care se credea la un spectacol de estradă ieftin sau la un divertisment tv. 

``Laboratorul`` de creație al Letei Popescu ignora menirea de milenii a teatrului drept act educațional cultural, provocator emoțional, servea doar ``îndobitocirea``... unei anume categori de public victimă a analfabetismului funcțional, în numele teoriei sale de modernizare a teatrului! Apelarea la numele Shakespeare ca efect de marketing, demonstra că Leta Popescu a uitat că Shakespeare rămâne contemporanul nostru, tocmai prin temele abordate, veșnic actuale, profund explicate prin conflict și personaje. Feminismul, actuala doctrină teoretică, are un miez și în piesele lui Shakespeare, dar nu ca o exagerare de afirmarea drepturilor femeii lipsită de argumente consistente.

Producția acestui ``laborator`` era JALNICĂ prin intenții tematice și tratare teatrală așa zis modernă. 

``VISUL`` - producție a teatrului independent ``Reactor de creacție și experiment `` din Cluj -- Napoca. Text – Alexa Băcanu, regie – Dragoș Alexandru Mușoiu, subiect - ``putere & educație``. Tema se vroia a fi foarte actuală – abuzul sexual al femeii în mediul artistic, inspirată de curentul american - ``# metoo``. Acțiunea se derula într-o clasă cu studenți la actorie, condusă de un profesor ... ``maestru``. Studenții se pregăteau pentru un examen cu scene din ``Visul unei nopți de vară`` de Shakespeare. ``Visul`` tinerilor studenți de a fi actori era însă, spulberat de comportamentul profesorului care mai și violează o studentă. 

``Creația`` regizorală se vroia a fi un ``experiment`` de spectacol musical. Muzica se datora nu mai puțin de ... 12 (!!) compozitori, aglomerați într-un montaj asurzitor, repetat mereu, dar lipsit de melodicitatea songurilor și de sens major raportat la text. Cei 12 interpreți dovedeau pregătirea calităților muzicale și pe astfel de compoziții, în special cinci dintre ei cărora le reveneau partituri mai ample. Ei nu aveau de interpretat personaje complexe, le revenea doar cântatul. Restul echipei alcătuia un cor care repeta mereu și o serie de întrebări stupide printre care și ``Cum am ajuns aici?``.``Experimentul`` era argumentat teatral prin efecte de fum și dirijarea luminii, plus lavaliere și microfoane, dezbrăcarea profesorului, etc.

Textul superficial compus vroia să servească tematic acest ``experiment``. Dar nu abuzarea sexuală a studentelor arată starea învățământului artistic actual. Starea sa jalnică e dictată de majoritatea profesorilor DOCTORI care nu au în CV nici o creație ca actori sau regizori, iar studiu în clase cu o mulțime de cursanți se rezumă la cursuri care nu includ și cizelarea lor profesională elementară – vorbire, dicție, respirație, mișcare, etc. Studenții devin victime, nu prin posibile abuzuri sexuale, ci prin consistența unui învățământ artistic fragil concepută. Universitățile de artă scot absolvenți numeroși ca ... rulmenți pe bandă rulantă pentru o uzină într-o mișcare teatrală care nu îi poate folosi și puțini, foarte puțini pot reuși afirmare. Textul era o făcătură tematică. 

Întrebarea cântată ``Ați omotât teatrul, nu numai eu?`` avea totuși un răspuns - cum se omoară teatrul într-un ``laborator`` de creație experimentală.

``LIVADA`` - Teatrul Municipal ``Matei Vișniec`` din Suceava, firește în contextul acestui festival, era o adaptare DUPĂ cunoscuta piesă de Cehov - ``Livada de vișini``. Mai nimerit era titlul ``Livada de după vișini`` și servea viziunea regizorală în stilul curentului actual aplicat dezastruos lui Cehov și de Slava Sambriș. Regizorul din Chișinău ne avertiza că spectacolul său ar fi ``despre decăderea morală și sfârșitul unei epoci (...), despre nostalgia după trecut, prezentul dezrădăcinat și viitorul incert. `` Spectacolul era însă, un exemplu despre ... viitorul incert al teatrului căzut în capcana așa numitului curent modernist.

Programul de sală preciza din prima frază argumentarea realizatorilor sectacolului - ``Cehov a schimbat în mod fundamental teatru ca mijloc de exprimare a unui concept modern de manifestare a experiențelor umane și a stărilor sociale``. Și dacă în secolul al XIX-lea, genialul prozator și dramaturg Cehov a schimbat ... ``modern`` teatrul, în secolul actual, îl schimbă ... regizorul! Slava Sambriș extrage de la Cehov numele personajelor și subiectul acțiunii – vânzarea unei livezi de vișini. În adaptare,  subiectul acțiunii devenea de neînțeles, prin argumentarea cauzelor vânzării cu personajele transformate schematic unele în caricaturi, lipsite de croiul psihologic prin care Cehov dădea valoarea modernă a scrierii, Relațiile dintre personaje nu mai existau. Mișcarea scenică determina o agitație hilară a personajelor, continuă, susținută strident prin accente muzicale, sonore permanente. 

Dezbrăcarea la bustul gol și nici efectele de fum, nu absentau din această viziune regizorală. Normal, conceptul regizoral modern, apela la proiecții pe fundalul scenei, greu de descifrat pentru că imaginea era anulată de jocul luminilor. 

Vizual scena era sufocată de un decor încărcat de moblier și obiecte de un alb cenușiu. Rostul decorului era explicat publicului din debutul reprezentației de viziunea regizorală. Se proiectau pe mici ecrane indicații ... pentru spațiile de joc - ``Accesorii, jucării, diverse``, ``Moblier``, ``Casă``, ``Oferte diferite`` cu îndrumarea susținută și prin mișcarea scenică că acțiunea se derulează ... într-un anticariat cu vânzări ale trecutului.

Viziunea regizorală modernă avea drept bază trimiteri metaforice absurde. De pildă, prezența unui copil în toată agitația (reprezentant cică al viitorului). Acest copil însoțește și personajul Charlotta să care pe un fel de trenă, obiectele din decor! Efectele plasate insistent de regie se vroiau metafore, simboluri ale ``modernizării`` lui Cehov, ales a fi speculat aberant astăzi ca nume celebru, uitând de valoarea piesei mereu actuale tematic.

În cele trei ore ale reprezentației se isca întrebarea - ``Oare ce a vrut să comunice publicului acest spectacol modern?``. Răspunsul era ... NIMIC! A fost dat și de o serie de spectatori care părăseau sala în timpul spectacolului sau la pauză.

``Livada`` arăta cum un ``laborator sensibil`` se ``dă`` după ... vișinii lui Cehov să fie actual într-un curent de așa zisă modernizare teatrală.

P.S. Curatorii`` se vede că nu au descoperit în teatrele din întreaga țară decât ``laboratoarele sensibilului`` considerate de ``calitate``. Aceasta ediție a Festivalului Național de Teatru prin numeruosele ``laboratoare`` selectate pe principii estetice așa zis moderne, ridică însă o întrebarea – PUBLICUL VA VALIDA ACEST DRUM AL ``ESTETICII`` NOVATOARE sau TEATRUL E PE TOBOGANUL DEGRADĂRII MENIRII SALE CULTURAL EDUCAȚIONALE? 

X – FEST / Festivalul Internațional de Teatru Tânăr / Prima ediție

 ``LIMITE`` ... SPULBERATE

Teatrul Excelsior (pentru copii și adolescenți) a organizat în perioada 7 – 15 octombrie acest festival de senzație pentru mișcarea teatrală cu tema - ``LIMITE``, sens posibil și``granițe``. Directoul X – Fest, Vlad Cristache, un tânăr regizor de prestigiu și directorul interimar al teatrului, a completat tema festivalului prin o serie de întrebări - ``Cât de departe putem ajunge ca ființă umană care sunt limitele personale (...) ? Care sunt limitele impuse de societate și care dintre ele devin doar obstacole în nevoia noastră de a gândi și de a ne exprima liber ? (...) Care sunt limitele teatrului și în ce măsură nevoia disperată de a împinge și mai departe limitele tehnologiei va afecta arta noastră ?`` Răspunsuri au încerct să dea creatorii celor 18 spectacole invitate din Germania, Franța, Cehia, Grecia și firește România. Rămân discutabile răspunsurile prin spectacole la aceste întrebări substanțiale despre limitele personale și limitele societății, ca și libertatea de gândire a unui act artistic în fața ``limitelor`` tehnologiei. 

Starea mișcării teatrale actuale se confruntă cu degringolada iscată de curentul modernizării expresiei teatrale, pornit și de la evoluția rapidă a tehnologiei. În majoritatea cazurilor curentul suferă de absența substanței afective, de educarea emoțională prin tema și mesajul, transmise publicului. De-a lungul secolelor au tot apărut diverse curente și ... au apus. Teatrul a mers înainte pe drumul său de educație emoțională. 

Am ales pentru a comenta trei exemple de ``limită`` teatrală depășită, trei spectacole din acest program amplu, reușit ca bună intenție să dezbată răspunsurile la întrebările citate mai sus. Dar ... mai apare și o altă întrebare – tinerii spectatori rod mulți ai analfabetismului funcțional sau tinerii regizori creatori de inovații teatrale, cum privesc ``oglinda`` actualității prin actul teatrul afectat și de tehnologie în prezentarea esenței realității ? 

Intențiile cultivate prin X – Festival sunt demne de stimă prin alegerea temei ``LIMITE``, rămâne de văzut în viitor cum actul teatral dă și dezleagă credibil răspunsuri la întrebările directorului acestui festival provocator. 

``O ISTORIE A VIOLENȚEI`` - spectacol datorat cunoscutului regizor german Thomas Ostermeier, a fost punct central al atracției. Este o personalitate recunoscută pentru intențiile de revitalizarea teatrului contemporan și a încercat din nou să își susțină principiile. Spectacolul a înregistrat un turneu internațional și este o coproducție a Schaubuhne Berlin cu o serie de alte colective teatrale. 

Spectacolul era doar O RELATARE despre o posibilă crimă și relația erotică dintre doi bărbați – localnicul Eduard cu Reda provenit dintr-o familie de emigranți algerieni, totul petrecut în noaptea de Crăciun. Thomas Ostermeier alege versiunea scenică a romanului autobiografic de Edouard Louis pentru a ataca simplist o diversitate de teme actuale – migrația, discriminarea rasială, frica de homosexualitate, cât și atitudinea obscură a autorităților statale. Personajul Eduard relatează la microfon istoria trăită în noaptea de Crăciun când ar fi avut loc și o posibilă crimă și întâlnirea cu Reda, sentimentul de compasiune față de situația lui, dar și violarea sa erotică în urma căreia ajunge la ... doctor, după constatarea că Reda ar fi și furat ceva din casa lui. Relatarea este dublată și susținută prin secvențe concrete prin care se vor îmbinate notele tematice, fie cu dramatismul, fie cu ironie, cu țintă violența personală.

Teatral spectacolul era dezlânat și prin dorința de a fi modern ca vizualizare. Primele episoade erau marcate de proiecții pe fundalul scenei mari a Teatrului Național din Capitală, proiecții ce acopereau interpretarea actorilor. Următoarele episoade se axau pe interpretarea excelentă a personajelor centrale – Christoph Gawenda (Eduard) și Laurenz Laufenberg (Reda). Proiecțiile fie cu chipul personajelor, fie cu amănunte din investigarea unei posibile crime, anulau stările personajelor și lăsau posibilul act criminal drept o metaforă a violenței. Efecte cu accente muzicale live ca și momente de dans, interveneau în relatare ca sensuri metaforice exagerate. Inovațiile expresiei scenice trebuie să servească substratul tematic al temei alese în mod credibil, să transmită emoție. Thomas Ostermeier depășea prin viziunea sa regizorală, ``limitele`` perceperii unei teme de mare gravitate astăzi – violența. Când universul uman se confruntă acum cu violența crimelor a două războaie, ``O istorie a violenței`` rezuma tema gravă a violenței, specificată cu pretenții în denumirea spectacolului, la motivații particulare și superficial prezentate sub aspect ``tehnologic`` scenic. Spectacolul era limitat ca sensuri majore, fără a servi rostul de a se raporta la transmiterea unui mesaj  publicului despre violență, cu adresă emoțională, reda doar un caz particular.

``CEA CARE PRIVEȘTE LUMEA`` se vroia ``un manifest al unei generații mai tinere împotriva unei lumi pe care nu o înțelege``, cum argumentează tema, autoarea spectacolului Alexandra Badea (text și regie). Substratul temei se ilustra în text prin doi adolescenți, o fată – Dea din Franța și un băiat – Enis, emigrant dintr-o țară neagră supusă mizeriei sociale. Fiecare adolescent este afectat de conjunctura în care trăiește și a trăit - Dea de familie și legile sociale, Enis care studia muzica și e preocupat de lectură provenea dintr-o familia intelectuală, distrusă de nevoia părăsirii țării, cu mama rămasă în altă țară, singur acum în Franța, fără acte. Întâlnirea lor într-o pădure cu trunchiuri tăiate ale copacilor (metafora vizuală regizoaral), îi schimbă fetei atitudinea rebelă și va încerca salvarea lui Enis prin transportul ilegal în mașina părinților în Anglia. Transportul eșuează și Dea e anchetată de un inspector de poliție. Pe scurt acesta ar fi subiectul confuz al textului.

Teatral confuzia sporește. Proiecțiile indică aberant manipularea a două planuri paralele ale acțiunii – cel din pădure a întâlnirii celor doi adolescenți și cel cu anchetarea fetei, prezentă în scenă în dialog cu anchetatorul de pe ecran pe care îl percepi la început ca un posibil psiholog analist al visurilor de viitor ale adolescentei. Proiecțiile anulează și stările personajelor și interpretarea actorilor. Dialogurile dintre adolescenți sunt mereu false în consistența prin raportarea la vârsta lor. Adolescenții ``filosofează`` despre lume și legile ei strâmbe care le spulberă visurile, dorințele de viitor precum niște maturi cu credințe personale social și chiar politic. Miezul tematic afirmat de realizatoarea spectacolului prin text și regie nu are autenticitate.

Producția franceză a acestui proiect teatral independent rămâne un argment derizoriu și pentru premiul acordat emigrantei din România după `89, Alexandrei Badea de către Academia franceză pentru ``întreaga sa operă dramatică``. Singurul merit al spectacolului ``Cea care privește lumea`` era că ... dura o oră, în care``privea`` însă, fals lumea. Nu comunica nimic credibil despre tragedia emigrației și nici despre situația adolescenților din orice țară ar fi ei. Acest spectacol arăta cum ``limitele personale`` își spun cuvântul și în actul artistic.

``FRONTAL`` - ``o adaptare foarte liberă după Povestea unui om leneș de Ion Creangă``, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, spectacol de Gianina Cărbunariu, demonstra un alt aspect discutabil pentru actul teatral – ideologia personală a regizorului pentru a privi realitatea curentă. Regizoarea Gianina Cărbunariu, directoare a teatrului din Piatra Neamț, a trecut de la drumul debutului excelent parcurs pentru teatru document, necesar actualității, la teatrul politic ca tentă teatrală. Adaptarea ``foarte liberă`` condamnă penibil scrierea lui Creangă și fără rost pentru aspectul unei teme actuale importante pentru România, fondurile acordate asistaților sociali.Textul provocator la început, dezvolta apoi cum asistații sociali, toți, sunt victimele unor antreprenori veroși! Documentarea pentru acest demers teatral este absentă în text. În cele opt episoade drept argumente pentru viziunea regizorală, asistații sociali sunt doar victimele sistemului capitalist ce are numai servitori profitori pentru interesul financiar personal. Plasată sus pus în scenă o antreprenoare de ... jocuri de noroc batjocorește pe cei săraci, alături de un alt antreprenor plasat în scenă care bate violent un angajat din ... vietman . Astfel, toți asistatații sociale devin victimele unui sistem social și politic. Așa zisa documentare teatrală pentru acest text este alarmantă ca analiză prost investigată a unui sistem social. Se merge pe RĂUL general al aplicării sistemului, fără a acorda atenția cuvenită ``lenei`` celor care stau la cârciumă plătiți de stat din taxele celor care muncesc pentru asistații sociali, dar și antreprenorilor care cu mare greutate legislativă au realizări sau a familiilor numeroase ignorante pentru viitorul copiilor. Situația de rău social general devine tema reprezentației. Textul vrea să transmită tinerilor spectatori cărora dorește a se adresa, că sistemul este total vinovat . Hibele sistemului sunt majore, discutabile și la noi, dar ... nu se pot expune teatral fără o argumentare documentată, numai prin credința personală a regizorului că totul e RĂU și cei SĂRACI deveniți asistați sociali sunt victime. 

Teatral, evident reprezentația folosește priecțiile ca să ilustreze de pildă, o discuție penibil configurată scenic, între profesorii unei școli pe tema gravă și actuală a menirii educaționale, aiurea introdusă textului. Nu lipsesc nici microfoanele atribuite actorilor ca mijloc ... modern de comunicare. Interpretarea actorilor era sub orice ``limită`` a credibilității. Viziunea regizorală practica și o posibilă relaționare directă cu spectatorii cu sugestia că sunt vinovați de dramele asistaților sociali.

``Frontal`` depășește ``limitele``perceperii fenomenului dramatic al realității și este construit cu credința personală tematic a realizatoarei de a se exprima teatral, din păcate , fără echidistanță și minimă documentare. De la teatrul document reușit, dificil de prezentat scenic, Gianina Cărbunariu trece la teatrul ... politic gândit personal. 

P.S. Exemplele citate mai sus, propuse de nume cunoscute, nu fac să sugereze decât calea pornită de un curent teatral lipsit de ``limite``logice în exprimare tematică și scenică.

``MY FAIR LADY`` - Trupa ``HARAG GYORGY`` / Teatrul de Nord Satu Mare

 O INTERPRETARE MODERNĂ, STRĂLUCITĂ ... A UNUI TEXT ``CLASIC``

Inovator, dar fără efecte derizorii, simplu, la concretul substanței tematice, acest musical dezvoltă teatral emoție. Este o lecție exemplară pentru tendințele de expresie novatoare care sufocă fără logică teatrul contemporan.

``My Fair Lady`` are o istorie care îl plasează în zona clasicelor valori. În 1912, dramaturgul George Bernard Shaw lansează la rampă piesa ``Pygmelion``. Piesa urmează o carieră faimoasă și prin transpunerea într-un musical ``clasic`` – text și versuri Alan Lerner, muzica Frederick Loewe, cu succes înregistrat și prin filmul din 1964. Libretul servește tema piesei și are rezonanță în prezent. Povestea personajului central Eliza Doolittle conține un substrat mereu actual. Este o femeie simplă, o florăresă ambițioasă, dar cu un limbaj și manifestări primitive. Ajunge să îi fie cizelate vorbirea și ținuta în urma unui pariu al profesorului Henry Higgins cu colonelul Pickering cel venit din teritoriul Indiei. Eliza ajunge în final, să fie prezentată și la curtea regală din Londra. Zonele acținii sunt multiple, dar semnificative pentru miezul tematic. 

Andrei Șerban, regizor cu valoare confirmată internațional de-a lungul carierei, alege pentru prima oară proiectul unui musical. A regizat pe marile scene ale lumii și la noi, operă, nu numai teatru. Abordează genul musicalului care obligă însă, sever la alte reguli de expresie scenică – construcția de personaje exprimată în proza replicii, adaptarea la solicitarea musicalului prin ``songuri``, a mișcării prin dans. Solicitarea obligă și la calitățile unei distribuții cu actori dotați pentru acest gen, iar Trupa ``Harag Gyorgy`` demonstreză pe deplin că le deține. În toate proiectele Andrei Șerban a avut o nețărmuită preocupare ca valoarea tematică a acțiunii spectacolelor, să fie confirmată de actualitate și cerințele publicului actual. Tratează acum libretul musicalului prin contribuția la compartimentul ``dramaturgie`` a Danielei Dima (este și ``regizor asociat``) și a lui Bessenyei Gedo Istvan. ``Dramaturgia`` libretului nu afectează substratul tematic și servește viziunea regizorală. ``MY Fair Lady`` devine o comedie dramatică. Transformările Elizei trec prin etape comice, satirice, dar și dramatice, cum se subliniază impresionant în finalul reprezentației.

Modernizarea libretului scoasă vizual din imaginea celor de la începutul secolului trecut, regizorul o întreprinde și prin scenografie. Decorul Irinei Moscu aparent pare simplu prin ``stâlpi`` numeroși care manevrați mereu și ca dimensiuni, ``joacă`` pentru marcarea situațiilor și trimit spre momente cheie în evoluția destinului personajelor centrale. Luminarea lor acordă dibaci sens amplitudinii situațiilor conflictuale. Decorul reușit se completează prin alte elemente – fotolii, în unele secvențe.

 Costumele – Kiss Zsuzsanna sunt pe linie contemporană, cu accente sugestive temei reprezentației. Jocul lor coloristic merge de la banalul gri al situațiilor, la alb și negru. Accentele acordate costumelor servesc admirabil subtextul tematic. De pildă, Eliza poartă o ``șapcă`` care devine strălucitoare când ajunge să participe la balul de la Curtea Regală. Viziunea regizorală punctează astfel curentul actual al ``feminismului``. În evoluția ei, Eliza se luptă mereu cu bărbații și în libret, iar ``feminismul ``primește vizual o notă ironică. Prin această scenografie bogată în sensui, vizualizarea reprezentației decurge logic fără efecte video sau de alt fel.

Andrei Șerban în conceptul regizoral ia publicul drept părtaș la acțiune, partener al personajelor parcă desprinse din rândul său. Momente esențiale aduc personajele la marginea scenei pentru a relaționa direct cu publicul. Cu abilitate interpreții trăiesc momentele, dar păstrează și relația cu partenerii din scenă. Actorii vin mereu în preajma spectatorilor, apar în sală sau în loji și chiar la etajul superior al sălii Teatrului Odeon care a găzduit spectacolul. Fiecare spectator se poate astfel regăsi în diferite personaje și în situațiile conflictuale.

Să nu uităm că urmărim un musical și solicitarea actorilor este multiplă. Ei cântă și o fac în limba engleză ireproșabil, de la interpreții rolurilor principale, până la cei care alcătuiesc un ansamblu excelent. Muzica live este asigurată de orchestra Filarmonicii ``Dinu Lipatti`` din Satu Mare și susținută perfect în spatele scenei fără a fi văzuți de public instrumentiștii și dirijorul Novak Ștefan care apare totuși pe scenă într-un singur moment ca partener al acțiunii. Secvențele de dans prin coregrafia lui Bodor Johanna sunt rafinate, cu artă aplicată mișcarea fiecărei expresii pentru sensul situațiilor și substratului lor tematic. Actorii parcă sunt dansatori profesioniști. 

Trupa ``Harag Gyorgy`` de la Teatrul de Nord Satu Mare reușește o adevărată performanță în acest musical. Andrei Șerban a încercat un experiment reușit pentru reprezentația de la Teatrul Odeon ca trei personaje să fie fiecare interpretate de doi actori aflați în distribuție - Budizsa Evelyn și Kovacs Nikolett – Eliza Doolittle, Frumen Gergo și Orban Zsolt – colonelul Pickering, Erdei Mate și Szabo Janos Szilard – Freddy, tânărul îndrăgostit de Eliza. Fără reproș configurează personajele actorii pe traseul acțiunii. Evident, Eliza este însă, personajul central cu mare amplitudine în evoluție, iar cele două interprete uimitor dau coerență transformării personajului. Budizsa Evelyn este Eliza florăreasa rebelă în relații și cu Higgins, iar Kovacs Nikolett devine ``păpușa`` modelată de Higgins, dar care păstrează temperamentul Elizei. Ambele actrițe sunt admirabile și prin modul în care continuă coerent prezentarea personajului. Cuvintele de laudă pentru interpreți sunt multiple. Bodea-Gal Tibor întocmește la nuanță caracterizarea profesorului burlac Higgins, Rappert-Vencz Gabor senzațional definește pe gunoierul Doolittle, tatăl Elizei, remarcabilă este și Mehes Kati în mama lui Higgins prin modul în care susține relațiile conflictuale. Fiecare actor în roluri minore sau în ansamblu reușește remarcare prin dăruirea pentru personaje. Andrei Șerban conduce ansamblu ca fiecare să ofere caracterizarea a numeroaselor tipologii atribuite. Laude se pot atribui și lui Laszlo Zita, Keresztes Agnes, Poszet Nandor, Peter Attila Zsolt, Frumen Gergo, Gal Agnes, Laczko Tekla, Bogar Barbara, Sosovicza Anna, Kovacs Eva, Vonhaz Ingrid. Actorii construiesc un ansamblu excepțional. Trupa s-a dăruit cu tot sufletul conceptului regizoral, demonstrând calități profesionale incontestabile.

Ironia, comicul, dar și dramaticul sunt prezente în acest spectacol musical. ``Unde mă duc? Ce să fac? Ce voi deveni eu?`` sunt ultimele replici ale Eizei rostite după ce cad cortinele peste spațiul de joc al acțiunii prin care se subliniază substratul tematic actual al musicalului. Sunt întrebări esențiale astăzi pentru oricine, tânăr sau chiar vârsnic. Finalul reprezentației lasă publicul cu respirația tăiată. Și prin acest musical Andrei Șerban susține teatrul ca oglindă a sufletului nostru.

``My Fair Lady`` este un eveniment cultural care marchează credibil treapta inovației teatrale contemporane... fără apel la ``inteligența artificială`` .

P. S. ``My Fair Lady` a încheiat BUKFESZT 2 – Festivalul Teatrelor Maghiare derulat în Capitală. Regret că nu am putut urmări din lipsă de promovare și celelalte șase spectacole provenite de la diversele teatre maghiare.