Spectator

joi, 28 mai 2015

GALA PREMIILOR UNITER – EDIȚIA a XXIII-a

O REUȘITĂ CULTURALĂ CU … UNELE ÎNTREBĂRI
         Să nu uităm, teatrul este de multe secole, de când există, factor cultural și educativ pentru societate. “Teatrul este un pericol pentru public!” afirmă astăzi, cu mult tâlc, la 90 de ani, PETER BROOK, marea personalitate a mișcării teatrale internaționale, regizor și teoretician, distins cu PREMIUL de EXCELENȚĂ la actuala Gală a Premiilor UNITER.
         Să ne reamintim că la noi pe vremea sistemului comunist, teatrul era drastic cenzurat. A reușit însă, prin creatorii săi extraordinari să fie cel mai periculos dizident al sistemului. Spectacolele sale memorabile cultivau inspirat pentru Marele Public o convenție originală, subtilă, ce anihila cenzura. Șefii ideologiei de atunci, vedeau în teatru un pericol. Astăzi, cenzura epocii de tristă amintire s-a transformat în … cenzura financiară care afectează cultura și firește, teatrul. Lipsă de fonduri se numește ea! De 25 de ani, guvernanții privesc cultura cu dispreț, o consideră doar un posibil sprijin pentru manevra intereselor mizere ale politichiei personale. Fondurile acordate sunt dictate în general, pe criterii politice. E cu noi sau nu e cu noi, cine beneficiază de “ajutor” financiar?! Valoarea nu mai este criteriul firesc. Valoarea în toate domeniile, a devenit un cuvânt ignorat ca semnificație și recunoaștere socială. Societatea civilă, în general fragil organizată, luptă însă, pentru recunoașterea valorii.
         UNITER (Uniunea Teatrală din România) în 25 de ani de la înființare a reușit să fie o asociație vitală pentru breaslă. Apreciată sau negată de unii luați de valul nou al “libertății” democrației prost înțelese și practicate, UNITER a inițiat consecvent în 25 de ani, o sumedenie de proiecte remarcabile. Unele sunt strict dezvoltate pentru a sprijini financiar artiștii nevoiași, altele țin steagul sus pentru recunoașterea valorii teatrului în peisajul cultural. Proiectul Premiile Galei ajuns la cea de a XXIII-a ediție, este vârf de lance în activitatea UNITER. Rămâne singura manifestare teatrală națională ce acordă în fiecare an teatral, premii în numele valorii, cu sprijin de la sponsori preocupați de cultură.
Ordinul “Meritul Cultural” în grad de ofițer, categoria D – Arta spectacolului a fost acordat de către președintele Klaus Iohannis – UNITER. O distincție mult meritată după 25 de ani de activitate în care sufletul au fost Ion Caramitru și Aura Corbeanu ca manager.
         “Spectacolul” actualei ediții a fost transmis în direct, ca de obicei, de postul public de televiziune. Echipa tehnică a TvR dirijată de Luminița Dumitrescu, a demonstrat că totuși și acum, televiziunea publică aflată în criză financiară, mai deține profesioniști de înaltă clasă. “Spectacolul” a speculat cu pricepere condițiile oferite de Sala Mare a Teatrului Național “I.L.Caragiale” (TNB) transformat în urma renovării și consolidării într-un autentic centru cultural modern, european. S-au speculat pe deplin condițiile tehnice ale scenei, cât și eleganța sălii.
         Amfitrionul Galei, directorul TNB și președintele UNITER, actorul cu har Ion Caramitru a acordat PREMIU PREȘEDINTELUI Uniunii, arhitectului ROMEO BELEA; meritele sale de a transforma astăzi , Naționalul bucureștean în gazdă a culturii sunt evidente.
         Imaginea “spectacolului” Galei și-a completat eleganța prin bunul demers al organizatorilor de la UNITER ca artiștii invitați să beneficieze de sprijinul unor creatori de modă pentru vestimentația purtată în seara evenimentului. Inițiativa este binevenită pentru că se știe că … artiștii salariați la stat, nu au bani să își procure ținute elegante, cum solicită un astfel de eveniment.      
         Urmează prezentarea premiilor Galei. Ele sunt rezultatul unor jurizări, influențate cum este normal de subiectivismul specific judecării actului artistic. Dar … apar totuși, unele întrebări iscate de hibele din regulamentul strict profesional al jurizării ce ar putea anula din intențiile subiective firești ale juraților.

PREMIILE PENTRU ANUL TEATRAL 2014
         Regulamentul se aplică prin două echipe de jurizare. Primei echipe de jurați îi revine sarcina grea a nominalizării valorilor din toată țara, în anul teatral; celei de a doua, desemnarea premianțiilor în urma selecției anterioare. Juriul nominalizărilor a cuprins ca de obicei, conform regulamentului, doar trei critici de teatru – Monica Andronescu, Mircea Morariu și Maria Zărnescu. O surpriză plăcută la ediția a XXIII-a, în sfârșit, nominalizările celor trei au ținut cont și de o regulă elementară a premierii valorilor. Premierea celui mai bun spectacol e de așteptat să se regăsească și în desemnarea altor premii pentru actori, regizor sau scenograf, implicați în realizarea reprezentației distinse. Ediția actuală a practicat această regulă.
         Juriul nominalizărilor a ales personalități din treisprezece spectacole considerate reușit realizate în 2014, în Capitală și întreaga țară. (Opt spectacole sunt comentate la data premierii pe acest blog.) Inexplicabil rămâne totuși pentru selecție întrebarea DE CE printre cele treisprezece nu și-a găsit un loc și “Păi … despre ce vorbim noi aici, domnule?” adaptare de Cătălin Ștefănescu după romanul “Moromeții” de Marin Preda în regia lui Alexandru Dabija, Teatrul Act. Răspunsul … subiectivismul despre care tot “vorbim” la fiecare ediție!
         Cel de al doilea juriu cu o componentă potrivită rostului său, a fost alcătuit din Ștefania Cenean (scenograf), Dan C. Mihăilescu (comentator cunoscut al fenomenului literar, dar și teatral), Valeria Seciu (actriță de marcă), Alexa Visarion (regizor) și Oana Stoica (critic de teatru). Prezentăm rezultatul jurizărilor.

Cel mai bun spectacol – “DE VÂNZARE / FOR SALE” de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon. Au mai fost nominalizate – “MOBILĂ ȘI DURERE” de Teodor Mazilu, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, producător Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” și “OMUL CEL BUN DIN SECIUAN” de Bertolt Brecht, regia Andrei Șerban, Teatrul “Bulandra”. Părerea mea este că se putea acorda ex aequo premiul pentru cel mai bun spectacol și pentru “Omul cel bun din Seciuan” și pentru “De vânzare / For Sale” (spectacole vizionate);  au aceiași tematică și valoare, numai că sunt diferite ca demers teatral. Primul atacă piesa lui Brecht în numele rostului teatrului ca oglindă a realității imediate și solicită timp de peste trei ceasuri efort creator din partea unei echipe ample de colaboratori, cel de al doilea spectacol dezvoltă un text al regizoarei realizat în urma unei minuțioase documentări despre un fenomen actual grav și se integrează unui alt gen teatral – teatrul document. Cei doi regizori au demonstrat a fi “regizori cetățeni” responsabili de ce se petrece în actualitatea curentă. Ambele au valoare și pot fi considerate evenimente ale stagiunii trecute.
Cel mai bun regizor – VICTOR IOAN FRUNZĂ pentru spectacolul “Mobilă și durere”. Nominalizări – Andrei Șerban pentru “Omul cel bun din Seciuan”, Teatrul “Bulandra” și Radu Nica pentru “Incendii”, Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” din Timișoara. Curios, dar “Incendii” nu a primit pentru nimeni din distribuție nicio altă nominalizare la o altă secțiune de premiere.
Cel mai bun scenograf – ADRIANA GRAND pentru scenografia spectacolului “Mobilă și durere”. Nominalizări – Iuliana Vîlsan pentru “Omul cel bun din Seciuan” și Andrada Chiriac pentru “Cerere în căsătorie”, Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galați.
Cel mai bun actor în rol principal – VLAD IVANOV pentru rolurile din “Omul cel bun din Seciuan”. Nominalizări – Sorin Leoveanu pentru rolul Hitler din “Mein Kampf”, Teatrul Național din Cluj-Napoca și Adrian Nicolae pentru Gore din “Mobilă și durere”.
Cea mai bună actriță în rol principal – ANCA HANU pentr rolul Amalia din “Amalia respiră adânc”, Teatrul Național din Cluj-Napoca. Nominalizări – Alexandra Fasolă pentru rolurile din “Omul cel bun din Seciuan” și Daniela Torok pentru rolul Sally Bowles din “Cabaret”, Teatrul German de Stat din Timișoara. DE CE juriile amestecă meritele dintr-un recital (Anca Hanu) de o oră și câteva minute, cu meritele interpretării unor partituri ample de câteva ore, dificile, cu solicitări multiple cum sunt cele susținute strălucit de Alexandra Fasolă și Daniela Torok? Regulamentul Galei trebuie să departajeze recitalurile, de spectacole ample, în acordarea distincțiilor. Se poartă recitalurile intens, așa că merită o secțiune aparte!
Cel mai bun actor în rol secundar -  MIHAI CĂLIN pentru Caliban din “Furtuna”, Teatrul Național “I.L.Caragiale”. Nominalizări – Andrei Huțuleac pentru rolul Urechiatul din “Mobilă și durere” și Georg Peetz pentru rolul Conferencier din “Cabaret”, Teatrul German de Stat din Timișoara.
Cea mai bună actriță în rol secundar – KATALIN BEREKMERI pentru rolurile din “Castingul Dracului”, Teatrul Național Târgu-Mureș - Compania “Tompa Miklos”. Nominalizări – Ana Ciontea pentru rolul Mama din “Numele”, Teatrul Foarte Mic și Ana Covalciuc pentru Propietăreasa din “Omul cel bun din Seciuan”.
Critică teatrală – DORU MAREȘ. Nominalizări – Claudiu Groza și Ion Parhon
Teatru radiofonic – “HENRIC al V-lea” de William Shakespeare, adaptare radiofonică: Domnica Țundrea, regia artistică: Attila Vizauer. Nominalizări – “Fantomele din Canterville” după Oscar Wilde, scenariul și regia artistică: Ilinca Stihi și “Metamorfoza” după Franz Kafka, scenariul și regia artistică: Ion Andrei Puican.
Teatrul TV – “VINOVATUL” după Ion Băieșu, scenariul și regia artistică: Ion Gostin. Nominalizări – “Roman teatral (Însemnările unui nebun)” după Mihail Bulgakov, dramatizare, adaptare și regie: Vitalie Lupașcu și “Zi că-ți place!” după Valentin Nicolau, adaptare și regie: Cornel Mihalache. Este o bucurie că teatru tv continuă să existe! Rămâne de văzut, când și cum își va consolida repertoriul și va descoperi regizori cu aplicație pentru acest gen teatral!
Debut – ANCA BIANCA POPESCU pentru rolul Fata din “Numele”, Teatrul Foarte Mic. Nominalizări – Vlad Nemeș pentru rolul M din “Cockoși”, Teatrul Act și Ciprian Nicula pentru rolurile din “Ești un animal, Viskovitz!”, Teatrul “Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea.

DE CE în această Gală teatrul independent nu beneficiază prin regulament de o secțiune specială?

Premiul special – UNATC pentru Galele Absolvenților; înmânat rectorului Adrian Titieni

Premiul British Council (premiu găzduit) pentru inovație în management teatral, echipei coordonatoare a proiectului “9G – Noua generație” de la TNB: Cristina Gavrilă (conducător Centrul de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”), Ionuț Corpaci Teodorescu (producător delegat) și Viorel Florea (coordonator scenă). Nu știm ce …  cerceteză Centrul “Ion Sava” că rezultatele artistice ale programului  “9G” au fost discutabile ca valoare artistică. Din 42 de proiecte au fost selectate 7 și s-au prezentat 6, realizate de tineri independenți. Cu excepția unui singur proiect, celelalte șase erau experimente căznite și lipsite de o logică elementară. Repertoriul ales rămâne o altă problemă delicată, cum este și cea a tinerilor regizori. DE CE s-a acordat acest premiu coordonatorilor programului “9G” e greu de explicat, mai ales că tinerii independenți reușesc unele spectacole remarcabile în teatre independente?!

Cea mai bună piesă românească a anului 2014 – concurs UNITER sub egida Casei Regale a României – “Timpul nebunilor” de Stela Giurgeanu. (Juriul selectiei – Marina Constantinescu, Dan C.Mihăilescu și Marian Popescu)

PREMIILE SENATULUI UNITER
         Ca în fiecare an, Senatul UNITER acordă premiile sale  selectate în urma propunerilor teatrelor și membrilor din Senat. Lista nominalizărilor este foarte bogată în nume prețuite, dar vom preciza doar pe cei care au obținut premii la actuala ediție.
Premiul pentru întreaga activitate – VLADIMIR JURĂSCU (actor), MIHAELA ARSENESCU WERNER (actriță), ALEXANDRU HAUSVATER (regizor), CLARA LABANCZ (scenograf) și MIRA IOSIF (critic și istoric teatral).

APLAUZE PENTRU INVITAȚI !!!
         Evenimentul cultural a beneficiat de invitați surpriză care au “colorat” încântător momentele Galei.
“WEST SITE STORY”, musicalul celebru datorat lui Leonard Bernstein a fost prezentat ca o noutate la ultima ediție a Festivalului Național de Teatru, de o excelentă echipă de tineri coordonați de Răzvan Mazilu (spectacol comentat pe blog). A fost un spectacol remarcabil, un eveniment ce insufla încredere în tineri, dar … nu s-a jucat, decât de patru ori pe scena Teatrului Odeon! Nu s-a mai putut prezenta publicului din … lipsă de fonduri! În cadrul Galei acei tineri formidabili au oferit un scurt fragment din musical. Poate totuși printr-o minune, un teatru să treacă peste cenzura financiară și să includă în repertoriu “WEST SITE STORY” cu acești minunați tineri! Pe scena mare a TNB și-ar găsi un loc generos acest musical. Prezența lor în Gală a fost o încântare.
FORMAȚIA “VIOLONCELISIMO” cu tineri interpreți a oferit excelente momente muzicale. Din nou, întâlnirea cu tinerii a fost o mare bucurie!
TEATRUL “MASCA” ajuns și el la 25 de ani, ca și UNITER, a cucerit publicul și telespectatorii cu un scurt moment ce exemplifica marea artă a acestei trupe conduse de Mihai Mălaimare, pentru genulul special de teatru dans și pantomimă.
TONI GRECU și o parte din trupa sa au animat cu fin umor ritmul Galei. Un scurt moment de teatru de improvizație a fost un exemplu de ce presupune comedie, satiră de înaltă calitate. Toni Grecu și ai săi rămân singurii autori, creatori de satiră actuală în peisajul nostru cultural. Din păcate se manifestă cuceritor duminica doar la Digi 24 Tv și f.f.f. rar pe scenă !
Seria invitaților s-a completat cu PAULA SELING într-un moment apreciabil și care a pus din nou în evidență posibilitățile tehnice ale scenei de care dispune Sala Mare a TNB.

GALA PREMIILOR UNITER, EDIȚIA a XXIII-a s-a înscris ca un reușit eveniment cultural. Ca aspect general și conținut a dovedit o revitalizare a imaginii sale. Mai are de dat însă, răspunsuri la o serie de întrebări cu  “de ce …?”.

Primul răspuns trebuie să îl dea însă, guvernarea haotică a societății noastre – DE CE NU ACORDAȚI ATENȚIE MERITATĂ CULTURII? … “Nu putem unii fără alții!”

duminică, 17 mai 2015

“FEMEI / BĂRBAȚI” – TEATRUL “ANTON PANN” din Râmnicu Vâlcea


UN SPECTACOL DE … CAFENEA
        
O echipă de tineri actori care au demonstrat și cu alte prilejuri har pentru profesia aleasă – Mădălina Ciotea, Reka Szasz, Ana Șușca, Iulia Antonie, Simona Arsu, Vlad Bîrzanu, Andrei Brădean, Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Tavi Costin, Andrei Cătălin, nominalizați sau premiați la manifestări teatrale importante, s-au întâlnit cu doi creatori stimați – regizorul Vlad Massaci și scenograful Andu Dumitrescu. De astă dată, cei doi creatori cu experiență, apreciați pentru alte numeroase spectacole, au lucrat în grabă și superficial, punerea în scenă a piesei “Femei / Bărbați” de Willy Russell, cu toate că Teatrul “Anton Pann” le-a pus l-a dispoziție o distribuție de actori capabili să dezvolte ireproșabil, personaje diverse din tânăra generație.
         În piesa scrisă în 1978 după care s-a realizat și un film, dramaturgul și muzicianul englez Willy Russell propune un subiect simplu, dar cu multă substanță, despre tânăra generație dintr-un modest oraș. Linda (Reka Szasz) și Dave (Ciprian Nicula) se vor căsători în ziua următoare și firește, vor organiza fiecare cu prietenii, serbarea burlăciei, într-un club. Soarta face să meargă la același club cu toții, fără să știe unii de alții, iar Linda să îl întâlnească pe Peter (Tavi Costin), fostul iubit, ajuns cântăreț la Londra, într-o formație. Conflictul e banal, dar personajele sunt bine construite în intenția de a avertiza că tinerii de astăzi, se confruntă cu imposibilitatea împlinirii aspirațiilor, mai ales când trăiesc într-un mediu provincial. Limbajul tinerilor este adeseori trivial și regia insistă pe specularea sa.


         Întreaga acțiune se petrece într-un WC, în cele două compartimente pentru fete și băieți. Andu Dumitrescu propune decorul specific unui WC, departajarea compartimentelor fiind imaginară în scopul de a sublinia că lumea tinerilor este aceiași, indiferent de sex. Costumele scenografului suferă de lipsa accesoriilor aplicate pentru a completa imaginea particulară a fiecărui personaj. Andu Dumitrescu se ocupă și de “sound, light & video”, folosind numeroase proiecții pe un ecran așezat în partea superioară a fundalului scenei, pe lățimea sa. În debutul reprezentației, spectatorul e întâmpinat de un “filmuleț” ce surprinde transportul pe o autostradă ca trimitere poate, la căutărea drumului realizării de către tinerii de la "club"; pe întreg parcursul spectacolului proiecțiile se vor amplifica fără rost însă. Imagini video cu peștișori în mișcare, cu tot felul de desene, nu au coerență pentru a completa substratul acțiunii celor din "club", refugiați din necesități personale, la … WC.
         Viziunea regizorului Vlad Massaci asupra intențiilor piesei, ca și colaborarea cu scenograful, se rezumă doar la o “lectură” scenică simplistă, ce nu folosește cu atenție nici actorii, capacitățile pe care le dețin și nu cultivă relațiile dintre personaje, dictate de profilul caracterului fiecăruia. Diversitatea situațiilor este trecută cu vederea de regizor, ce nu intervine pentru a le evidenția și a da ritm spectacolului. “Ritmul” se dă prin rostirea rapidă a replicilor pe care uneori interpreții le suprapun în graba lor și textul nu se mai înțelege de precipitarea vocală. Fușărit este aleasă și ilustrația muzicală ce nu punctează inspirat situațiile.


         Tinerii actori încearcă, și uneori reușesc, să transmită esența personajelor, să sugereze și starea lor interioară dictată de situații. Reka Szasz se remarcă prin continuitatea susținerii frământărilor interioare ale Lindei pentru care mariajul nu pare a fi o soluție de viață. Regia încarcă însă, interpretarea actriței prin efecte inutile, cum ar fi și cel în care Linda desenează pe un perete al WC-ului, ceva de neînțeles. În cazul lui Dave, viitorul soț al Lindei, regizorul impune actorului Ciprian Nicula, drept linie importantă pentru interpretare, beția. Din prima scenă până la ultima, Dave este uniform în expresie, beat, dar regia nu indică treptele beției sale și cauzele personale pentru care ajunge în această stare. Chiar dacă nu este îndrumat să construiască nuanțat relația lui Peter cu Linda, tânărul actor Tavi Costin reușește să prezinte credibil îngânfarea celui considerat vedetă de colegii săi. În unele momente se detașează și Mădălina Ciotea în Bernadette, o tânără nevastă guralivă și a tot știutoare, Andrei Cătălin în ochelaristul Billy, Olimpiu Blaj în nervosul sportiv Eddy și lor li se alătură prin expresii variate, bine motivate interior și Ana Șușca în Frances, Iulia Antonie în Maureen, Simona Arsu în Carol, Vlad Bîrzanu în Kav, Andrei Brădean în Robbie. Teatrul “Anton Pann” deține o echipă remarcabilă de tineri, dar acești actori merită mai mult decât un spectacol modest condus regizoral, specific parcă teatrului independent din cafenele, unde se construiește grăbit, în două săptămâni, o reprezentație. 
       

marți, 12 mai 2015

“TREI GENERAȚII” – TEATRUL ODEON (Sala Majestic)

SALVATORII UNEI … TELENOVELE

CÂTE CEVA DESPRE ALEGEREA TEXTULUI


         În urmă cu un sfert de secol când, în sfârșit, a căzut și cenzura comunistă în teatru a apărut libertatea de exprimare. S-au așteptat pe scenă spectacole cu piese despre noi cei care am trăit “epoca de aur”. Speranța descoperirii în dramaturgie a unor piese ținute la sertar din cauza cenzurii s-a dovedit zadarnică.
 Libertatea adusă de noul sistem social care își are și regulile sale stricte, se instaurează însă, prost înțeleasă. În teatru, în special în cel independent, se promovează texte în noul limbaj “cool” și trivial, cu tematică erotică, de parcă tinerii nu ar avea și multe alte probleme foarte grave. În teatrul instituționalizat intenția percutează în unele repertorii. Spectacolele propuse în primii ani de libertate și chiar până în prezent, caută noi căi de exprimare teatrală “liberă” și din păcate nu prea le găsesc. După 25 de ani de libertate, se dovedește că punctele nevralgice în teatrul nostru, rămân dramaturgia autohtonă și regia. În tot felul de concursuri de dramaturgie se premiază anual, piese care în marea lor majoritate, nu își găsesc un loc în repertorii pentru că nu conving practicienii scenei - regizorii și actorii - prin tematică și calitatea scrierii. Repertoriile nu suferă totuși, de lipsa pieselor actuale pentru că regizorii și secretariatele literare ale teatrelor instituționalizate, superficial aleg din dramaturgia altor țări. Spunem superficial pentru că nu țin cont și de publicul nostru care își are problemele sale majore, dictate de un nou sistem social, cu alte reguli și convenții de viață. În această situație dificilă, Teatrul Odeon caută soluții repertoriale și, firește, regizori. Lăsăm de o parte, starea învățământului artistic ce produce pe bandă rulantă regizori și actori ca într-un business cu interes financiar personal, ignorând cizelarea talentului, valoarea celor promovați ca absolvenți.
         Teatrul Odeon ne propune astăzi, “Trei generații” de Lucia Demetrius, piesă scrisă în 1956, la câțiva ani după ce se instaurase pe plaiurile noastre, regimul comunist și prin “bunăvoința” celor de la răsărit. Cum niciun dramaturg nu s-a gândit să scrie acum, “Patru generații”, s-a optat pentru acest text. 

CÂTE CEVA DESPRE SPECTACOL

“Trei generații”, textul original, ridica multe riscuri pentru a fi materializat scenic astăzi, când în ultimul act dezvoltă “binefacerea” noului sistem comunist. Regizorul Dinu Cernescu, o personalitate cu multă experiență care a trăit epoca scrierii, a curățat de balastul ideologic textul și a condus abil actorii să compună personajele ca într-o telenovelă, cinci dintre dânșii având și sarcina dificilă de a realiza cu trecerea timpului acțiunii, compoziții. 

        
Lucia Demetrius a fost unul din scriitorii, în dramaturgie și proză care deținea meșteșug. Baza textului din “Trei generații” este de fapt, o poveste simplă, întodeauna posibilă, indiferent de timpul istoric. Concepe trei ipostaze dramatice despre iubirea repetată mereu în trei epoci. Firește, scris fiind în acei ani, textul are drept singur substrat condamnarea “burgheziei”, ca în ultimul act să vină “lumina” timpului noului regim. Regizorul Dinu Cernescu scutură inspirat textul de servituțiile față de vremea în care a fost scris , îl adaptează putem spune, și îl prezintă ca rezumat al scenariului unei telenovele despre dragoste și nefericirea împlinirii ei. Cum spectatorii sunt acum, majoritatea cuceriți de telenovelele de la televizor, propune în teatru … rezumatul sensibil al unei posibile telenovele.
Remarcabil sprijină proiectul, scenografa Maria Miu. Decorul devine un personaj. La început este salonul unor oameni avuți, familia judecătorului Ioniță, cu tablouri și multe obiecte cu rol de accent pentru precizarea începutului de secol XX. Apoi decorul se “modernizează” prin trecerea anilor, păstrând linia respectului pentru trecut, ca în final să se transforme într-o locuință invadată de mai mulți locatari, specifică anilor ’50. Regizorul speculează decorul, transformarea din ultima parte e făptuită de reprezentanții “clasei muncitoare” ajunsă la putere. Un moment remarcabil concepe regizorul și prin recitarea patetică a unei poezii despre “partidul” ce a adus schimbarea, într-o lumină cenușie , susținută de Tinca, femeia de serviciu a familiei Ioniță, devenită “luptătoare” pentru lumea nouă. Costumele Mariei Miu sunt excelent adaptate la personaje și la cele trei epoci ale acțiunii. Trebuie subliniată și realizarea programului de sală ce folosește imagini cu personajele în costume de epocă, adevărate tablouri ce amintesc de o lume apusă. Scenografia Mariei Miu servește minunat imaginea spectacolului.



Cu știința  de  a conduce actorii pentru a da viață credibilă personajelor, regizorul Dinu Cernescu urmărește ca fiecare interpret să dea coerență compoziției de vârstă ce îi revine, să relaționeze cu partenerii. Crina Mureșan (Ruxandra), Rodica Mandache (Domnișoara Macri), Ruxandra Maniu (Tinca), Alexandru Papadopol (Ilie) și Laurențiu Lazăr (Chiril), au de rezolvat dificilul demers de a realiza evoluția în vârstă a personajelor. Motorul acțiunii și conflictelor este Ruxandra, fiica Sultanei și avocatului Ioniță, femeia care se confruntă în trei generații cu aceiași problemă dramatică a neîmplinirii iubirii tinerelor aflate sub autoritatea părinților. Crina Mureșan este la început, adolescenta Ruxandra pe care tatăl nu o lasă să își împlinească dragostea față de tânărul profesor de pian Șerban, dintr-o familie modestă; cu sensibilitate actrița prezintă profilul tinerei candide, supusă și prin educație regulilor familiei. Ruxandra devine apoi, o femeie matură, măritată forțat cu moșierul Chiril. Excelent actrița îmbogățește personajul, experiența tinereții o face să încerce a schimba mentalitatea din trecut, este autoritară ca soție și vrea să își salveze fiica de la un mariaj convențional. În ultima parte, Ruxandra este bunica pe care viața o confruntă cu o nouă poveste de dragoste a nepoatei, și Crina Mureșan construiește fără reproș compoziția de vârstă. Actrița înfăptuiește o a devărată performanță prin configurarea cu minuție a celor trei etape de vârstă ale Ruxandrei.

Un personaj de planul doi, domnișoara Macri, trece prin cele trei epoci istorice, mereu fiind visătoare la iubirea care nu îi este permisă de regulile familiei. Rodica Mandache dezvoltă admirabil personajul căruia cu abilitate îi speculează și nota comică, marcând un accent vital pentru ritmul reprezentației. Tinca, când este servitoarea familiei e tratată exagerat de Ruxandra Maniu care apoi să îi dea o altă față în ultimul act, cu mai multă atenție la menirea personajului în raport cu situațiile conflictului. În Ilie, fratele Ruxandrei, un individ superficial, practicant al jocurilor de noroc, Alexandru Papadopol surprinde în dezvoltarea vârstelor personajului. Dacă în Ilie la început, optează prea mult pentru specularea agitației fără rost a tânărului, cu trecerea anilor aplică remarcabil transformarea expresiei personajului, cu grijă în a îi exploata datele caracteriale esențiale. Laurențiu Lazăr rezolvă sugestiv compozițiile de vârstă ale moșierului Chiril, un individ imoral; actorul susține cu atenție relațiile cu Ruxandra și cei din preajmă. În Eliza, fiica Ruxandrei, este excelentă Sabrina Iașchevici pentru că exploatează la nuanță caracterul duplicitar al femeii ce acceptă cinic compromisurile vieții. Fără reproș tratează personajele ce apar doar într-o singură generație - Angela Ioan (Sultana), Mircea N.Crețu (Judecătorul Ioniță), Paula Niculiță (Veronica), Ionuț Kivu (pianistul Șerban), Dragoș Panait (iubitul Veronicăi) și Marian Lepădatu (vecinul Ștefan). Marian Ghenea în avocatul Alexandru , un alt rol schematic, amplifică rostul acestui personaj argument al acțiunii. Actorii se achită sârguincios de rolurile în care sunt distribuiți, personaje simplist concepute de Lucia Demetrius, lipsite de substrat major prin replică și conflict.
“Trei generații” se poate considera o reușită telenovelă teatrală ce va mulțumi pe telespectatorii pasionați de acest gen. Dar … problema dramaturgiei noastre actuale rămâne în continuare acută pentru repertoriile teatrelor. Trăim într-o realitate frământată și astăzi ne lipsește mai mult ca niciodată, un nou … Caragiale!

luni, 4 mai 2015

“ÎNDOIALA” - TEATRUL “MARIA FILOTTI” din BRĂILA

                           UN FILIGRAN !
       Rar se poate întâlni într-un spațiu de joc neconvențional, cu spectatorii la câțiva pași apropiere de actori, un astfel de spectacol ca o broderie valoroasă, captivant. Piesa subtilă în sensuri a dramaturgului american contemporan John Patrick Shanley, a fost lucrată scenic cu multă migală de tânărul regizor Eugen Gyemant și echipa sa, rezultatul fiind un spectacol de nota zece.


         “Îndoiala” este o piesă cu o lungă carieră și premii pe care John Patrick Shanley – dramaturg, scenarist și regizor de teatru și film -, a oferit-o și cinematografiei într-o distribuție cu actori celebri. Tematic piesa atacă mai multe probleme delicate ale mileniului trei, de la educație, religie, la homosexualitate. Cu personaje complex construite psihologic, acțiunea are loc într-o școală aflată sub oblăduirea bisericii. Personajele sunt dascăli ce aparțin bisericii, cu excepția mamei unui elev invitată să discute despre comportamentul băiatului său de 12 ani care a “gustat” din vinul bisericii. Titlul “Îndoiala” al piesei tradusă cu pricepere de regizorul Eugen Gyemant, sugerează și intenția scrierii de a privi cu “îndoială” fapte de viață lipsite de argumente solide.

         Regizorul Eugen Gyemant descifrează în profunzime sensurile piesei. Pornind de la scenografie până la interpretarea fiecărui personaj, spectacolul atrage și provoacă spectatorul de a privi mai atent pe cei din preajmă. Viziunea regizorală povestește scenic treaptă cu treaptă acțiunea cu un conflict ce se amplifică, induce la început ironia, comicul, ca apoi să evidențieze dramatic situația. Întrebuințează toate sugestiile scrierii pentru a dezvolta cu suspans conflictul, tematica sa și oferă un sprijin substanțial interpretării cu ajutorul scenografiei, ilustrației muzicale inspirat selectate și prin dirijarea luminii. Meritele regizorului sunt numeroase, dar importată e îndrumarea actorilor prin care își exprimă conceptul regizoral folosind calitățile fiecăruia. Tânărul regizor Eugen Gyemant, după un debut remarcabil cu “Deșteptarea primăverii”, “Privește înapoi cu mânie” demonstrează din nou, a fi un artist creator inspirat, chiar dacă în teatrul independent s-a supus intențiilor sale discutabile și a prezentat dezagreabilul spectacol “Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”.
         Convenția reprezentației “Îndoiala” se lansează prin primirea spectatorilor de plasatoare … călugărițe. Decorul admirabil conceput de tânăra scenografă Cristina Milea atrage de la bun început atenția publicului așezat pe cele trei laturi ale sălii. Pereții poartă vitralii, spațiul de joc e înconjurat de o grădină albă și își schimbă menirea doar prin manevrarea câtorva obiecte de mobilier alese special pentru a indica o lume distinsă din sfera bisericii. Trecerea de la o scenă la alta făptuită de doi copii, ajutoarele preotului, se marchează și prin ilustrația muzicală specifică locului, ce va interveni să puncteze și momentele importante ale conflictului. Inventiv sunt manevrate luminile, de la efecte tehnice până la aprinderea unor lumânări cu rost simbolic. Întreaga scenografie, completată și de costume, “învelește” sugestiv spectacolul în atmosfera solicitată de scriere. În acest spațiu, regizorul urmărește grijuliu ca personajele să susțină o permanentă legătură cu spectatorii, luați drept parteneri și judecători ai conflictului.


         Fiecare actor compune în amănunt personajul atribuit, îi definește profilul psihologic prin accente multiple în rostirea replicii, prin expresie și ținută. Și tot fiecare actor sugerează posibila stare interioară a personajelor, tăinită, ce poate stârni “îndoială” asupra unor manifestări. Liliana Ghiță interpretează excelent rolul dificil al călugăriței, directoare a școlii. Autoritatea pentru respectarea unor reguli, perceptele sale austere privind rostul educației, dar și trecutul său care a marcat-o, relațiile cu fiecare personaj, sunt cu minuție exprimate prin interpretarea Lilianei Ghiță. Ușor comic desenează la început personajul ca apoi să îi impună aura dramatică dictată de situații. Actrița realizează cu adevărat o creație în acest rol. 

Conflictul major se derulează între directoarea școlii și tânărul părinte Brendan Flynn. În debutul reprezentației, acesta rostește un monolog, o predică despre “îndoială”, lansând tematica acțiunii. Emilian Oprea pătrunde rostul cuvintelor din acest monolog și va caracteriza apoi cu finețe, la nuanță profilul preotului. Actorul lasă cale liberă spectatorului de a judeca dacă acuzele directoarei față de Flynn au motivare, trăiește interior fiecare situație și relație cu partenerii. Ca și în interpretarea Lilianei Ghiță, se simte pe deplin în jocul lui Emilian Oprea stilul filmic de a construi personajul prin mici expresii cu rost pentru relație și situații. Emilian Oprea deține și experiența filmului prin rolul tânărului procuror din “De ce eu?”, film regizat de Tudor Giurgiu. O călugăriță novice și naivă, apropiată de elevi, prezintă remarcabil Corina Moise. Actrița impune sens dublu în relațiile cu directoarea și Flynn, sugerând și gândul interior ce îl are față de fiecare. Doamna Muller, mama băiatului care stârnește conflictul între cadrele bisericești, revine Ramonei Gîngă. Fără reproș definește actrița acest personaj frământat de probleme personale.
         “Îndoiala” este un spectacol de “teatru adevărat”, bogat în sensuri, transmise credibil, emoționant de întreaga echipă de realizatori. Fiecare membru al echipei Teatrului “Maria Filotti” a contribuit să dea strălucire filigranului acestui reușit spectacol, exemplar sub toate aspectele. “Îndoiala” rămâne un spectacol despre noi, cei de astăzi și “îndoieli” care ne pot măcina.