Spectator

luni, 29 iunie 2020

SITUAȚIA TEATRELOR - ”GAZDĂ” CORONAVIRUS

CU MASCĂ ... FĂRĂ MASCĂ !!


De aproximativ patru luni, blestematul de coronavirus a afectat cumplit și mișcarea teatrală care e drept, este numai un mic segment din existența societății aflată în plină criză mondială pe toate planurile, în principal pe cel economic, cu grave repercusiuni viitoare. Instituțiile de spectacol au închis porțile, ARTIȘTII – actori, cântăreți, instrumentiștii din orchestre și formații, balerini, regizori, scenografi, dar și personalul tehnic al sălilor de spectacol sunt ... ”șomeri” ai actului de creație artistic-cultural, stau acasă. Au trecut prin ”Starea de urgență” cu restricțiile sale majore, iar când pandemia a dat semne de oboseală și numărul celor infectați a scăzut, au trecut la ”Starea de alertă”, cu alte restricții, dar și unele ”drepturi”. Acum sunt obligați doar să poarte mască în spațiile închise și să respecte distanțarea socială de 1,5 metri și li se oferă relaxare ... în parcuri, la terase ... la biseică. Din păcate, restricțiile nu sunt respectate de o parte inconștientă din populație, iar virusul a trecut din nou la atac ...
Autoritățiile acordă în ”Starea de alertă” și dreptul prezentării de spectacole în aer liber, firește cu respectarea regulilor de rigoare – mască, etc. Ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu, oferă și unele precizări pentru spectacolele de teatru. Dânsul este actor de profesie, absolvent al unei universități ecologice particulare de artă, dar nu a interpretat niciun rol pe vreo scenă pentru că a ales pe cel de politician și iată ce recomandă teatrelor - ”Modificarea scenelor din spectacole pentru a se scoate anumite scene cu risc epidiomologic .... anumite adaptări ale pieselor, nu mi se pare de loc nepotrivită”! Romeo și Julieta se vor săruta cu mască ... de la distanță, Othello ... o va împușca pe Desdemona ... de la distanță! Aceasta e soluția actorului ministru al culturii pentru revenirea teatrelor în circuitul spectacolelor ... în aer liber, să cenzureze piesele! Cu o elementară logică dânsul putea recomanda ca teatrele să testeze înaitea spectacolelor actorii din distribuție, dacă nu sunt marcați de blestematul virus. Nu e cazul să ne mire aceste ”indicății” aberante ale ministrului culturii pentru că funcția e atribuită de mulți ani pe criteriu politic, să fie răsplătit un membru de partid, chiar dacă profesional nu are tangență cu nimic din ... cultură. Nu se pot uita ușor, de pildă, nici intervențiile aberante ale lui Vlad Alexandrescu privind managementul teatral pe când era ministrul culturii. Toate partidele politice de orice culoare, consideră cultura, educația, ultimele spițe ale unei roți din căruța guvernamentală. Este și firesc, partidele au nevoie să manipuleze un electorat naiv prin lipsa actului cultural - educațional.
La noi, peste nenorocita de pandemie, intervine și situația că ne aflăm în anul electoral de alegeri locale și parlamentare. Lupta între guvernanții de la putere și opoziție, ia amploare. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, din partidul de opoziție, visătoare și la funcția de președinte al țării în viitor, promite că deschide toate teatrele! Circul politic ia amploare în plină pandemie. În acest balamuc politic intervin și afirmațiile celor care consideră coronavirus o ... ”gripă” banală!
Instituțiile de spectacol depind financiar, unele de ministerul culturii – teatre naționale, teatre de operă, filarmonici, celelalte de primării, că nu sunt ... naționale. Confuzia legislativă agraveasă situația și prin pregătirea celor care administrează fonduri pentru instituțiile de spectacol. Un exemplu este și cum primarul Capitalei, Gabriela Firea a investit aproximativ un milion de euro (!!) pentru spectacolul ”Vlaicu Vodă” (comentat pe acest blog) cu prilejul a o sută de ani de la Marea Unire, ”aniversare” cu miros politic din Piața Constituției care a avut trei reprezentații! Exemple sunt multe și în cazul altor manifestări. Efectul este starea financiară jalnică a teatrelor dictată de astfel de finanțatori, stare agravată acum și de pandemie.
În ”Starea de alertă” se acordă dreptul ca teatrele să prezinte spectacole în aer liber. În Capitală, numai Teatrul Național ”I.L.Caragiale” dispune de un astfel de spațiu - Sala Atelier, cât și Teatrul Odeon care poate să deschidă plafonul sălii, aspect necunoscut de primarul Capitalei. ( Gabriela Firea pe motive politice evidente a demis din funcția de director al Teatrului Odeon pe Dorina Lazăr, un bun manager și o mare actriță care a dat-o în judecată și a câștigat definitiv procesul cu primărița, solicitând o despăgubire cu sens simbolic de ... un leu! )
Și Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase”, ca și alte teatre, pot juca în aer liber la așa zisul Teatru de Vară din Parcul Herăstrău, cu o scenă prost dotată tehnic, o locație incomodă pentru atât pentru actori, cât și pentru public. Restul teatrelor din Capitală așteaptă noi ordine de la guvern și primărie care firește sunt în conflict politic și fiecare parte, lansează promisiuni electorale absurde în pandemie! Cu mască ... fără mască devine un joc politic care afectează grav și instituțiile de spectacol!


PRIMUL SPECTACOL CU PUBLIC!

Teatrul Național ”I.L.Caragiale” deține pe acoperișul clădirii, Sala Atelier dotată cu o tehnică desăvârșită, configurată în urma consolidării și renovării cu menirea găzduirii unor stagiuni estivale. În 15 iunie și-a redeschis porțile invitând spectatorii la prima reprezentație după trei luni de tăcere, cu spectacolul ”Frumos e în septembrie la Veneția” cu respectarea restricțiilor în vigoare. Sala are 300 de locuri și a pus la dispoziția publicului 60 (!!!) conform restricțiilor. Biletele s-au vândut rapid pentru că iubitorii de teatru au nevoie de ... relaxare! Cu masca de rigoare cei 60 de spectatori au urmărit piesa lui Teodor Mazilu și au aplaudat îndelung, la sfârșitul reprezentației pe cei doi interpreți, actorii de marcă – Oana Pellea și Mircea Rusu. În Sala Atelier continuă să fie prezentate publicului și alte spectacole din repertoriul bogat al teatrului. Este un prim pas spre revenirea teatrului în activitate, în relație directă cu publicul.
Situația financiară a teatrelor rămâne însă nerezolvată, când se oferă publicului spectacole în săli cu numărul de locuri disponibile restrâns, ca să respecte restricțiile pandemiei și teatrele nu mai beneficiază financiar de fonduri importante provenite din costul biletelor. Criza financiară a instituțiilor de spectacol se amplifică prin absența unor măsuri din partea politicienilor, indiferent de culoarea lor, preocupați acum în principal, de ... viitoarele alegeri. 


... SOLUȚIA ONLINE

ARTIȘTII încearcă să suplinească lipsa spațiilor de contact direct cu spectatorii, să nu fie uitați de Marele Public, prin adaptarea la sistemul online. Apelează la soluția rețelelor de socializare oferite de tehnica modernă - Facebook, You Tube, site-urile teatrelor sau personale, etc.
Teatrele și Opera difuzează online spectacole din repertoriu sau inițiază mai mult sau mai puțin inspirat, alte proiecte pentru ... ”meniul” online. Majoritatea spectacolelor teatrale au fost filmate însă, pentru arhiva instituțiilor, cu o singură cameră și nu au strălucirea reprezentației de la sediu. Nu trebuie uitat că TEATRU, nu este FILM, trăiește de multe secole prin regula relației emoționale directe cu publicul! Și nu trebuie uitată nici existența TEATRULUI DE TELEVIZIUNE, unde profesioniști încearcă, și reușesc adeseori, să îmbine teatrul cu filmul. (Un regizor de teatru pentru spectacole la sediu, dar activ și în teatru tv – Domenic Dembinski, a publicat recent o carte - ”Teatrul de televiziune și sacrul. Înger sau satelit”. Este o mărturie personală despre estetica solicitată de teatru tv, cerințele sale.) 
Teatrul Național „I.L.Caragiale” a inițiat în perioada 23 martie – 21 iunie, transmiterea online a Conferințelor săptămânale și a nouă spectacole din repertoriu, cele filmate însă, profesionist și a atras 200.000 de spectatori, o parte și de peste hotare.
Teatrul ”Bulandra” a oferit online ”Coriolanus”, ultimul spectacol datorat regretatului mare regizor Ducu Darie. A fost un eveniment teatral online de excepție, transmis de Tvr 3 pentru că spectacolul era filmat profesionist, cu mai multe camere de cei de la Centrul de Creație Teatrală al televiziunii publice. Teatrul ”Bulandra” a inițiat inspirat și o serie de proiecte online dedicate marilor personalități din colectivul său, precum Liviu Ciulei, Victor Rebengiuc, sau Mariana Mihuț. 
Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova a lansat proiectul VIDEOFONIA de experimente teatrale live. Primul spectacol pe acoperișul teatrului - ”That day of May 2020”, o ”improvizație video-performativă” (!). Un alt experiment de adaptare online la condițiile pandemiei a urmat prin premiera ”poeticoregrafie” - ”Outfitul Șarpelui”. La baza celor două proiecte a fost expresia prin mișcare și dans.
Pe lângă transmiterea online de spectacole din arhiva repertoriului, apar și proiecte online diferite, dedicate în special actorilor din colectivul teatrelor – recital de poezie, citirea unei povești cu tâlc, interviuri, etc.
Actorii luptă cum pot fiecare cu restricțiile impuse de epidemie. De pildă, Marius Manole și Ilona Brezoianu au devenit ... ”ziariști” și au inițiat un proiect online de interviuri cu personalități culturale. Toate aceste inițiative nu sunt soluții pentru exploatarea talentului deținut și recunoscut când sunt pe scenă și transmit emoții în relația directă cu publicul. Majoritatea actorilor însă, în special tinerii slujitori ai teatrului independent, stau acasă și cad în depresie.
Regizorii trăiesc izolarea spiritului creator, ca și scenografii. Ei au totuși șansa de a lucra minuțios pentru un viitor spectacol, fie propus de managerii teatrelor, fie o propunere de viziune asupra unei piese pe care o pot oferi teatrelor, ca de obicei, când acestea vor reveni la normalitate. Regizorii pot crea un ”caiet regizoral” solid pentru viziunea regizorală viitoare asupra unui text clasic sau contemporan.
Festivalurile teatrale cunoscute și iubite de public – Festivalul Internațional de la Sibiu sau Festivalul Internațional Shakespeare – au încercat adaptări la online, evident nu cu succesul înregistrat când erau active în relație directă cu spectatorii.

Mișcarea teatrală se confruntă cu consecințele grave cauzate de blestematul coronavirus, ignorat inconștient de unii cetățeni din rândul publicului și de unii politicieni administratori de fonduri. ”Speranța moare ultima” este o replică bine cunoscută și ... sperăm că ARTIȘTII vor învinge pandemia, dar în prezent majoritatea lor sunt”șomeri” stând acasă, puțini sunt activi online și foarte puțini beneficiari de săli în aer liber!


miercuri, 29 aprilie 2020

MAGIA TEATRULUI EXISTĂ - “CORONAVIRUS”

... ONLINE ...

Cultura și evident teatrul, au trecut de-a lungul celor trei milenii prin numeroase războaie, două definite și mondiale. Au rezistat! Ne aflăm acum, în cel de al treilea “război mondial”, ce poate primi atribuția și de “război biologic”. Magia teatrului a trecut peste toate cele precedente cu succes. Când va apune acest moment dramatic, rămâne încă fără răspuns.
Când s-a declarat firește la noi ”starea de urgență” imediat unele teatre au pornit în căutarea unor soluții. Au apelat la ... ONLINE, transmisia de spectacole filmate și existente în arhivă. Primul cred că a fost teatrul independent ”Unteatru”, a urmat Opera Națională din Iași, Teatrul ”Țăndărică” și alte instituții teatrale. Acum se desfășoară o stagiune teatrală originală pe ... online cu reprezentații din arhiva personală a teatrelor filmate la data premierei, nu prin noi spectacole. Inițiativă foarte bună. Mai mult, unele teatre mai inventive s-au adaptat cerințelor online și propun dialoguri cu artiști cunoscuți. Totul pare perfect. Facebok, Yotube și alte mijloace online sunt invadate de prezența unor proiecte teatrale cu intenția arătării că teatrul funcționează și în vreme de „război”.
Teatrele se află la primul prag de adaptare la acest ”război biologic” fierbinte. Nu putem omite că din marea masă a publicului obișnuit de care au beneficiat până acum pe deplin, sunt și spectatori străini de online sau cu alte multe probleme actuale grave, cum sunt și sărmanii elevi cu școala închisă, așa cum era ea șchioapă. Teatrele intră astăzi în concurență directă cu programele televiziunilor, în special cele de știri, cu dorința imensă a publicului de bună dispoziție, divertisment, cu căutarea pe Netflix a celor abonați, de seriale, cu căutarea filmelor oferite de toate posturile tv. Audiența spectacolelor teatrale e foarte scăzută, din păcate pe online.
Filmările majorității spectacolelor sunt normal executate pentru arhivă cu mijloace modeste, nu ca pentru un spectacol de teatru tv. Mai nou pe principiul ”modernismului expresiei teatrale” mulți regizori au apelat la efecte video care acum pe online al transmiterii reprezentațiilor arată jalnic. Intenția difuzării online a unor spectcole, repet e excelentă, dar pentru o parte minoră de public. A venit clipa de regândire a expresiei teatrale în aceste condiții. Momentul este grav pentru că teatru a trăit milenii prin regula transmiterii EMOȚIEI în relația directă cu publicul oricărui secol istoric. Convenția teatrală a avut la bază întodeauna o relație emoțională între ce se petrece în spațiul de joc, cu cei care îl privesc. Publicul din sufrageria domiciulului obligatoriu, nu mai poate fi captat emoțional de un spectacol online, se agită prin casă, merge la frigider pentru un produs, discută cu partenerul, etc . Transmiterea online a unor spectacole de teatru rămân o soluție de moment demnă de admirat, dar fiorul emoțional dintr-o sală de spectacol nu mai există.
RĂZBOIUL BIOLOGIC” actual afectează profund orice OM al planetei. Cultura, teatrul au ajuns ultimele roți ale unei căruțe care scârție. Dar își vor reveni pentru că speranța există și nu poate fi înfrântă niciodată. Depinde cum crezi în ea și cum lupți pentru ea. În cazul de față, creatorii de teatru – actori, regizori, scenografi și personal tehnic se află într-o mare ananghie, iar mulți tineri creatori independenți, sunt grav afectați financiar. Frustații de inventivitatea personală sunt în suferință, ca orice cetățean obișnuit. Pe moment ”războiul” va continua și toți trebuie să manifeste forța de a rezista cu gândul la soluția unor noi ptoiecte, fie ele momentan și pe online. 
Trăim o etapă istorică dramatică. Teatrul se află și el în în situație disperată. Marile festivaluri teatrale, cu mii de spectatori se vor transmite ... online. Ne referim în principal la cel de la Sibiu cu recunoaștere internațională sau la Festivalul Shakespeare. Este excelent regimul live de streaming practicat, de pildă de Teatrul ”Bulandra”. Rămâne de văzut și cu ce audiență. Teatrul Național ”I.L.Caragiale” anunța în urmă cu multe zile că toți angajații săi sunt de acord să ofere în perioada verii spectacole publicului. Minunată inițiativă, numai că se pare că întreaga societate de la noi va fi într- o altfel de autocarantină, concetățenii vor purta măști protectoare și ... sufocante pe perioada verii. ”Războiul” continuă.
Teatrul a rezistat trei milenii la războaie. Va trece și peste acest ”război biologic”. Înfrângerea lui depinde de forța interioară a noastră. SĂNĂTATE ȘI BUNĂ INSPIRAȚIE, minunaților slujitori ai Thaliei!

P.S. Marea majoritate a spectacolelor transmise online au fost comentate pe acest blog la data premierei. Normal, premiere nu pot să apară. Rămân însă, optimistă că teatrul va învinge și cel de al treilea război mondial. Felicitări pentru toate inițiativele online de a arăta că teatrul există! 
Aprecieri la superlativ actorilor care difuzează online mici momente de improvizație teatrală, cu umor, de la domiciliu.

joi, 27 februarie 2020

“EXISTĂ NERVI” - TEATRUL DRAMATURGILOR ROMÂNI / Sala “Ion Băieșu”

UN REPERTORIU CU MULTE ÎNTREBĂRI ...

Teatrul Dramaturgilor Români se pare că ar aparține de Primăria Capitalei, prin nimic nu se specifică aparținatorul, și a fost înființat cu sprijinul Uniunii Scriitorilor, dar prin repertoriul ca “teatru de proiecte”, se dovedește o instituție finanțată inutil. Director e ... un actor! În primul rând, se află pe Calea Griviței într-o zonă cu case dărăpănate, locuite de oameni sărmani dintr-o anume anume etnie, evident nepreocupați de dramaturgii români. Sediul este într-un cartier mai greu accesibil, în clădirea veche care a beneficiat însă, de o renovare senzațională pentru două săli de spectacol - “Iosif Naghiu” și “Ion Băieșu” (Caragiale și Sebastian, au fost uitați), dotate tehnic remarcabil. Teatrul are pe site și un “Regulament” după modelul celor guvernamentale, dar și un ... “Imn”! Totul pe bani publici! Marea sa problemă rămâne însă, alcătuirea repertoriului. Invită publicul la spectacole cu piese din dramaturgia noastră care sunt prezente și pe afișul teatrelor instituționalizate din centrul Capitalei și din țară. Un exemplu “Iona” de Marin Sorescu care se joacă și la Teatrul “Nottara” în regia lui Tompa Gabor. Toate teatrele importante din București și țară, au înscrise în repertoriu nume de prestigiu ale dramaturgiei noastre. Mai mult, în urma unor concursuri de dramaturgie, piesa premiată e inclusă în repertoriul lor. Atunci, care este scopul activității acestui “teatru de proiecte” care nu inițiază nici măcar un concurs de dramaturgie pentr a susține descoperirea unor nume noi de dramaturgi? Teatrul colaborează cu persoane de prestigiu din actorie și chiar din regie ori scenografie, răsplătite financiar generos. Firește că dânșii acceptă oferta, când criza financiară afectează grav, celelalte teatre unde s-au consacrat. 

Profesioniști de marcă servesc ... “Există nervi” 

                   
Piesa lui Marin Sorescu scrisă în 1964, cu mai multe variante în timp, e concepută în stilul teatrului absurd, cu intenția de a ataca tematic, pe cât era posibil în acea vreme de tristă amintire, starea societății supusă unui regim dictatorial. Marin Sorescu a fost și va rămâne un Mare Poet, dar încercările sale ca dramaturg, astăzi, sunt afectate de soluția abordată în piesele sale scrise în acele timpuri când funcționa cenzura comunistă. 
Regizorul Felix Alexa declară: “ ... este o piesă de o inteligență sclipitoare, ce-îți rămâne mult timp în memorie prin forța poetică”. Adevăr grăiește, numai că “forța poetică” a replicii cu dublu sens, referitoare la “panica existențială” din vremea comunismului când a fost concepută piesa, astăzi e expirată prin apariția unui alt demers de “panică” socială dictat de un alt regim politic ce poate fi manipulator în societate. Acum “Există nervi” devine un text de arhivă din biografia complexă a marelui poet. Piesa nu mai poate atrage prin tematică și mesaj, regurile sociale sunt altele, de o altă gravitate.
 Fiind un profesionist de valoare, Felix Alexa aplică piesei o viziune regizorală în termeni realiști pentru a sublinia absurdul situațiilor din acțiune. O face remarcabil. Folosește drept ilustrație sonoră cortine muzicale între momente, motivul din Simfonia Destinului de Beethoven, cu intenția de a puncta întâlnirea Locatarului (Gabriel Răduță) dintr-o garsonieră cu balcon spre lume, cu personaje aparținând unui trecut al destinului. În piesă conflictul e absent, doar replica sugerează poetic metaforic, situația Locatarului. Spațiul de derulare a acțiunii e configurat realist prin decorul Andradei Chiriac. Prezintă în amănunt decorul unei garsionere în care sunt multe cărți, dar și alte obiecte. Investiția în acest decor pentru un spectacol de o oră și zece minute, evident a fost costisitoare financiar, are sens raportat la conceptul regizoral, rămâne o construcție apreciabilă, dar fără să atragă publicul spre mesajul fragil al piesei, depășit.
Distribuția include nume de marcă din mișcarea teatrală, pe Răzvan Vasilescu în rolul Profesorului vizionar al “trenului – carsioneră”, pe Gabriel Răuță (Locatarul), pe Alexandru Conovaru (Prietenul Locatarului) . Intervine și Ameliei Ursu în Femeia Necesară, rol artificial construit în piesă. Actorii se achită onorabil de roluri ca executanți de prestații artistice; partiturile nu le oferă însă, dezvoltarea personajelor.
Există nervi” rămâne un exercițiu de regie și actorie pe un text dramatic datorat unui Mare Poet. Textul e o propunere depășită pentru realitatea curentă. Spectacolul este apreciabil ca realizare scenică, dar arată și modul discutabil în care se irosesc fondurile financiare publice, în numele unei valori literare din poezie, folosit ca pretext pentru Teatrul Dramaturgilor Români


vineri, 21 februarie 2020

“TURANDOT” - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

O PREMIERĂ CU VOCI ADMIRABILE, DAR ... UN SPECTACOL DISCUTABIL

Comentariul se referă la premiera din 13 februarie. Au urmat și alte două premiere în 14 și 15 februarie cu alte distribuții, firește în același “ambalaj” de spectacol. Întâlnirea cu invitata specială MARIA GULEGHINA (Turandot) în compania Irinei Iordăchescu (Liu) și lui Daniel Magdal (Calaf), a fost deosebită prin calitățile vocale remarcabile ale celor trei soliști. Dar ... sub aspect vizual spectacolul este discutabil prin mediocritatea sa. În mileniul trei în care ne aflăm, opera solicită în primul rând, ca imaginile din scenă să servească , să evidențieze emoțional muzica și situațiile din conflictul libretului. Acest spectacol nu o face, în ciuda faptului că ar vrea să fie un “spectacol de autor”: Mario De Carlo – regie, decor, costume, lumini.
“Turandot” este ultima creație compusă de Giacomo Puccini (1858 – 1924), dar prin moartea sa prematură nu a fost finalizată. Franco Alfano, discipol al marelui compozitor, a completat partitura prin duetul final Turandot – Calaf cu respect pentru tema compoziției și a libretului, că dragostea poate învinge în orice condiții. Libretul operei are la bază unul din cele zece “basme teatrale”, piese de teatru, aparținând lui Carlo Gozzi (1720 – 1806) și este inspirat de o scriere orientală, cu momente provenite din commedia dell'arte, activă teatral în vremea sa. Giuseppe Adami și Renato Simoni au conceput un libret modern pentru epoca lor în contextul celor rămase “clasice” astăzi, tratând tema iubirii, ca un fapt universal valabil indiferent de aspectul social în care poate interveni și dictatura puterii. Sensurile majore ale compoziției și libretului sunt foarte actuale. Turandot, fiica unui împărat chinez cu un regim autoritar, are și o biografie aparte, sugerată la un moment dat, și nu are încredere în bărbați, refuză mariajul necesar statutului imperial și supune pe oricine vrea să îi devină soț la ... un test, cu trei ghicitori, cu un substrat profund; cei care nu dau răspunsuri vor fi condamnați la moarte, împărăția fiind o dictatură. Calaf, un prinț exilat în urma luptelor dintre state, se încumetă la acest test, se îndrăgostește de Turandot, îi răspunde perfect la ghicitori, dar solicită ca aceasta să îi afle numele, legat de un trecut tumultos. Liu, sclavă a tatălui orb al lui Calaf, îl iubește pe acesta, îi știe numele, dar în această situație disperată, face un sacrificiu suprem, se omoară pentru a salva viitorul lui Calaf. Am relatat subiectul pentru a atenționa că această operă e cu totul specială prin conflictele care induc statutul social, o dictatură și sentimentul credinței în iubire. Pare un “basm” această poveste, dar are un substrat consistent ca sensuri actuale, că iubirea și respectul față de cei din preajmă pot învinge.


Italianul Mario De Carlo se pare că este angajat al Operei Naționale București, unde a pus în scenă “Don Carlo”, “Il Trovatore”sau “Tosca” cu specificarea “regie, decor, costume, lumini”. (Spectacolele sunt comentate pe acest blog.) Acum atacă “Turandot” și în “notele de regie” din programul de sală, precizează, printre alte considerații personale mult discutabile, că ne prezintă “o Chină absolut antică cu valențe de basm, deci practic atemporală”! Mario De Carlo aduce un decor standard ca în multe spectacole de operă, conceput pe două planuri, cu scări laterale și una centrală în momentul cheie al conflictului, în culoarea roșie dominantă. Acest decor nu servește prin nimic creionarea atmosferei conflictului dramatic, putere și iubire. Costumele în dorința de a fi atemporale  nu sprijină  caracterizarea personajele. Amestecă primitiv stiluri pentru costumele în negru, roșu și auriu, din diferite epoci și locuri geografice. Oamenii sărmani din imperiu sunt îmbrăcați uniform, în costume închise la culoare, dar machiați strident fără niciun rost. Ei sunt corul, cu rol important în compoziție, prezentat vocal ireproșabil, ca de obicei la Opera din București. Curtea imperială se vrea a fi sclipitoare prin costume, uniformizat concepute, ca într-un spectacol de revistă cu trimitere la lumea orientului. Costumele lui Turandot, mai întâi în culoarea roșie, apoi în final într-o culoare banală, prin croială nu servesc personajul. Liu poartă un costum în alb, simbol al purității, dar croit în dezavantajul interpretei. Costumul lui Calaf e încărcat de artificii, păr exagerat de lung, culori terne. Spre final, mai apare și o copilă în figurație, într-un costum ce amintește de folcorul nostru. Intervine și baletul în costume sumare de ... luptători cu săbii! Coregrafa Corina Dumitrescu conduce însă, inspirat dansatorii care dovedesc calități tehnice. Costumele dau impresia de haos, nu de atemporalitate. Mario De Carlo s-a inspirat, evident, din alte spectacole cu “Turandot” de pe alte scene, dar rezultatul este dezagreabil. La capitolul lumini, Mario De Carlo uită de obligația evidențierii chipurilor soliștilor. Acțiunea se petrece e drept, majoritar noaptea, dar totul e întunecat în mod exagerat. În final, când dragostea are câștig de cauză, scena se luminează și ... intervine regizorul cu o explozie de confetti pe scenă și în sală, ca într-un spectacol de divertisment tv! Ca regizor Mario De Carlo neglijează importanța soliștilor în spectacol. Testul ghicitorilor lui Turandot din actul II, regizorul îl concepe ca mișcare scenică și relaționare simplist, poate după alte viziuni regizorale. Tensiunea momentului dispare, Turandot urcă și coboară scările din centru decorului, Calaf e la baza lor, iar publicul se teme că solista se poate împiedica în costum pe scări. Regizorul nu uită și de plasarea de efecte teatrale cu intenție metaforică, dar lipsite de susținere credibilă. De pildă, prințul care va fi ucis că nu a răspuns la întrebările lui Turandot, apare cu corpul dezgolit, purtat prin scenă ... ca o imgine a Omului desenat de Leonardo da Vinci. Discuțiile cu rost pentru acțiune dintre slujitorii curții regale, Ping, Pang și Pong, bufoni inspirați de commedia dell'arte, regizorul le marchează prin jocuri cu panouri, iar schimbările de costume ale celor trei nu servesc prin nimic, rolul lor. 
Premiera din 13 februarie a prilejuit cunoașterea unei soprane senzaționale, Maria Guleghina, născută la Odesa, care la 60 de ani uimea prin calitățile vocale. A interpretat rolul Turandot pe diverse scene, a lucrat cu celebrul regizor Franco Zefirelli pentru spectacolul de la Arena din Verona și reușea vocal să treacă și peste excesele muzicale dirijate orchestrei de Tiberiu Soare. Maria Guleghina în interpretare și prin relaționarea cu partenerii, urmărea să marcheze remarcabil profilul complex al personajului. Performanțe vocale realiza Irina Iordăchescu în Liu, cât și o implicare sensibilă în definirea nefericitei sclave. Împovărat de un costum greoi, Daniel Magdal în rolul lui Calaf servea fără reproș partitura lui Giacomo Puccini. S-au adaptat viziunii regizorale prin calitățile vocale deținute, Dan Indricău (Pping), Liviu Indricău (Pang) și Andrei Lazăr (Pong), în ciuda dificultăților create de false efecte în mișcarea scenică.
Efortul soliștilor cărora li se alăturau în roluri de plan secund – Valentin Racoveanu (Altoum), Dragoljub Bajic, invitat (Timur) și Ion Dimieru (Mandarinul), rămân apreciabile pentru un concert cu opera “Turandot”. Dar ... Mario De Carlo ambițios în prezentarea unui “spectacol de autor” - regie, decor, costume, lumini, nu a reușit să dea strălucire acestei opere din patrimoniul cultural universal.

P.S. La Teatrul Excelsior, regizoarea Sânziana Stoican a conceput un spectacol fascinant cu “Turandot” pe adaptarea inspirată a “basmului teatral” de Carlo Gozzi. Firește, nu era opera lui Puccini, dar dezvolta impresionant sensurile care îi stau la bază.

luni, 10 februarie 2020

“VIZIUNI, OAMENI SHOW” - TEATRUL DE COMEDIE / SALA STUDIO

ÎNTÂLNIRE CU MULTIPLELE CALITĂȚI ALE UNUI ACTOR


MARIUS FLOREA VIZANTE realizează un spectacol original - TEXT, REGIE și COSTUME, îi aparțin. Autorul atacă în text o serie de teme ardente – creație și credință, optimism și gândire pozitivă sau viață și moarte. Textul bogat în intenții poate este prea stufos, dar rămâne cuceritor prin stările surprinse prin care poate trece orice om și prin replica plină de sensuri. Marius Florea Vizante nu uită trecutul cu amintiri personale judecate cu ironie, dar nici prezentul pornind de la anul 1990, anul liberei circulații în lumea largă. Descoperim prin acest text, că actorul de mare talent al comediei, deține și calități de ... dramaturg.
În ultima vreme, unii actori vor să fie și regizori, dar spectacolele lor în majoritate sunt mediocre. Un exemplu se întâlnește și la Teatrul de Comedie într-un spectacol estradistic, regizat de un actor, pe un text celebru exploatat superficial, dar cu succes pentru spectatorii care vor să se distreze ca la o emisiune tv. de divertisment. De astă dată, actorul Marius Florea Vizante demonstrează că poate fi și un regizor stăpân pe arta acestei dificile profesii. Își află sprijin în exprimarea scenică într-o echipă aleasă cu dibăcie pentru a îi servi viziunea regizorală pe propiul text. Daniel Rădulescu propune un decor aparent ciudat din peste “600 de metru de sârmă de oțel” care îngrădesc amuzant două puncte de acțiune scenică – cel muzical (Simona Strungaru) și cel al intervențiilor unui actor (Gabriel Vadavu) în secvențe dedicate vieții unor oameni. Costumele imaginate inventiv de Marius Florea Vizante amintesc la început de epoca lui Ludovic Soare și ajung să ilustreze zilele noastre. Regizorul apelează inspirat și la proiecții video prin fotografii din trecut și imagini cu proiecția scrisă a unor comentarii legate de stările evocate de cel în rolul principal; Andrei Runcanu (fotografie), Mihai Bogaciu (consultație tehnică audio / video), colaborarează la reușita reprezentației. Un personaj activ în scenă e Simona Strungaru prin contribuția live a compozițiilor și ilustrarea muzicală, realizate admirabil. 

Viziunile și stările unor oameni cărora le dedică un show complex sunt trăite intens de Marius Florea Vizante în rolul central al spectacolului. Actorul trece de la o stare la alta cu măestrie, de la comedia existențială, la drama ce nu poate lipsi din viața unui om. Marius Florea Vizante este un actor consacrat al genului comic, dar acum, tratează cu sensibilitate și pe cel dramatic, interpretarea sa fiind excelentă. Senzaional susține continuu actorul relația cu spectatorii pe care îi ia drept parteneri în relatările sale. Interpretarea mai multor personaje de fapt, în acest “oameni show”, amintește că de mult Marius Florea Vizante nu a mai avut o confruntarea meritorie cu un rol important pe scena Teatrului de Comedie, ca și colegii săi Tudor Chirilă și Ștefan Bănică jr.
Deosebite sunt aparițiile în diverse momente, efectuate de tânărul actor Gabriel Vadavu, atent la nuanțele dictate de situații.
“Viziuni, oameni show” este un spectacol original, cuceritor în ansamblu care prezintă calitățile multiple deținute de o personalitate a teatrului, Marius Florea Vizante și depășește zona obișnuită a unor recitaluri - “one man show” sau “one woman show”.

sâmbătă, 1 februarie 2020

“HĂUL SFINȚILOR” - TEATRUL “TUDOR VIANU” / Giurgiu

FANTEZIE REUȘITĂ CU TINERE TALENTE

Am poposit pentru prima oară la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu, un teatru elegant, cu două săli, dintre care una cu o scenă mare, perfect dotată tehnic. “Hăul Sfinților” prezentat în premieră național, este un spectacol remarcabil realizat cu efort financiar de un grup de tineri creatori porniți pe drumul afirmării. Piesa irlandezului John Syngle, poet și dramaturg, e reușit adaptată de Cătălin Ciubotari cu scopul precis de a exploata tema textului - prostia omenească, fiind o parabolă, moralizatoare ca o fabulă. Textul redă cu fină ironie povestea unui cuplu de oameni fără vederea realității, încrezuți însă, în perceperea ei, căruia un “sfânt” le dă vedere, dar ei în prostia lor, nu știu să o folosească și să o prețuiască.

O parabolă e dificil de ilustrat teatral convingător, dar regizoarea Antoanella Cornici și echipa sa, oferă un spectacol atractiv de o oră și câteva minute care lasă publicul cu respirația tăiată. Scenografia concepută de Ioana Chirilă, minimalistă, servește admirabil dezvoltarea acțiunii, prin două panouri așezate în unghi pe scenă, alcătuite din fâșii albe de material, manevrate abil de regizoare pentru a sublinia și da tensiune fiecărui moment prin personajul colectiv – Elfii. Costumele scenografei servesc povestea fantastică a textului. Atmosfera teatrală generală a reprezentației se completează prin proiecții sugestive: Andrei Cozlac - video desing și light desing – Lucian Mofa. O contribuție deosebită au coregrafia Victoriei Bucur și muzica lui Tbor Carl; mișcarea scenică, dansul personajului colectiv sunt excelent construite pe momentele acțiunii. Regizoarea Antoanella Cornici ilustrează inspirat teatral reprezentația prin îmbinarea elementelor oferite de colaboratorii citați mai sus. Meritul regizoarei sporește prin acordarea importanței cuvenite actorilor, bine îndrumați pentru a transmite emoțional și provocator mesajul spectacolului cu tema foarte actuală a prostiei, egoismului omenesc, cu punct central lenea, absența integrării sociale prin muncă.
Senzaționali sunt tinerii actori care alcătuiesc personajul colectiv – Elfii, comentatorii ai acțiunii. Laura Voicu, Evelyn Marcu, Adrian Ban, Bogdan Florea, Filip Popa și Bogdan Acatrinei, sunt absolvenți de curând ai unor universități de artă și demonstrează capacități deosebite. Ei participă la acțiune, cu trăire și temperament, dansează și cântă ireproșabil.


Parabola se construiește prin personaje speciale aflate în conflict, prin replicile lor bogate, cu subtext. Cosmin Crețu prezintă pe Martin Doul, orbul ce primește vedere. Actorul dezvoltă evoluția personajului cu atenție sporită la nuanțe în rostirea replicii și integrarea relațională cu partenerii. Fuga de muncă a lui Martin cel dăruit cu vedere, e excelent sugerată de interpret, ca și relația cu Mary Doul interpretată de Raluca Botez. Pe Mary cea încrezută în frumusețea ei, plină de ifose și apoi, deziluzionată de obținerea vederii, actrița o definește cu expresivitate, convingător. Personajul dificil Sfântul care dă vedere simbolic orbilor și îi judecă moralizator, Vlad Bînzoiu îl construiește excelent. Cu sens regizoral bine gândit, Sfântul vine din sală, e Omul care încearcă să trezească spiritul confraților, iar actorul urmărește cu atenție să sublinieze esența acestui personaj cheie pentru parabolă, implicarea rațională în demersul de trezire la realitate a cuplului Doul. Fără reproș și fermecător sunt speculate în acțiune personajele care le revin, de către Anca Pascu – Molly Byrne, Ana-Maria Fasolă – Bride, Bogdan Ujeniuc – Timmy fierarul și Vlad Teodorov – Mat Simon. Actorii arată că personajele reprezintă o comunitate socială, cu problemele ei legate de dragoste și muncă. Întreaga echipă de tineri actori din distribuție dovedește capacități apreciabile. Sperăm ca norocul să fie cu ei pentru a le impune personalitatea creatoare în partituri complexe. Le doresc succes pe mai departe!
"Hăul sfinților" rămâne un spectacol reușit, destul de rar întâlnit cu menirea de a sprijini tinere talente dornice să servească Thalia, sub bagheta pricepută a unui regizor, pe care Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu îl găzduiește generos, aflat însă, și el, ca majoritatea teatrelor noastre în dificultate financiară. Publicul merge la teatru, și cel din Giurgiu sau din Capitală, ori din alte orașe, chiar dacă pentru orice guvern, cultura rămâne o Cenușăreasă!



marți, 28 ianuarie 2020

TEATRUL NAȚIONAL “MIHAI EMINESCU” DIN CHIȘINĂU - “DOSARELE SIBERIEI” și “CINE L- A TREZIT PE YORICK?”

De șapte ani se derulează proiectul “TEATRUL ROMÂNESC la BUCUREȘTI, IAȘI și CHIȘINĂU”, un proiect conceput pe ideea “frăției” celor care vorbesc aceiași limbă – limba română, de o parte și alta a Prutului. Proiectul prinde viață prin turnee făptuite de teatrele naționale din cele trei orașe. 
Teatrul Național “Mihai Eminescu”' din Chișinău găzduit de Naționalul bucureștean, la cea de a șaptea ediție a acestui inspirat proiect, a prezentat “Dosarele Siberiei” și “Cine l-a trezit pe Yorick?” și a demonstrat că deține o trupă excelentă de actori, dar și un director general, regizor de excepție.

DOSARELE SIBERIEI” - UN SPECTACOL MEMORABIL, RĂSCOLITOR EMOȚIONAL DE “TEATRU DOCUMENT”

Mesajul, tema acestui spectacol de “teatru document” sunt subliniate și în excelent conceputul program de sală, început cu “Balada celor deportați” de Grigore Vieru, cu precizarea pe fila următoare: “Cu acest spectacol aprindem o lumânare în amintirea celor uciși, chinuiți și mutilați de regimul comunist în ținuturile îndepărtate ale Siberiei și Kazahstanului, în GULAG-ul sovietic”. Se oferă apoi, o documentare amplă a tragediei suferite de cei considerați “dușmani ai poporului” din 1941 când s-a produs invazia armată a rușilor sub lozinca “Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus”. Nu trebuie uitat că acestă lozincă a funcționat și în România în acea epocă.
Spectacolul e realizat pe un scenariu ce are la bază memoriile a trei victime ale deportării și documente desecretizate din arhiva sinistrului NKVD: Ecaterina Chele – învățătoare într-un sat din Bălți, deportată cu soțul și copilul de 11 ani, Margareta Spânu-Cemârtan, deportată când avea 6 ani împreună cu fratele de 10 ani, tatăl și bunicul de 73 de ani care avea un magazin în sat și Ion Moraru condamnat la muncă silnică, fiind membru al grupului de luptă antisovietică “Sabia dreptății”.
Directorul general al Teatrului “Mihai Eminescu”, PETRU HADÂRCĂ este regizorul și scenaristul, alături de Mariana Onceanu al acestui spectacol tulburător, înfăptuit scenic alături de cinzeci de actori. Să realizezi astăzi, la Chișinău acest spectacol document istoric, dovedește curajul unor artiști cetățeni, creatori de valoare care pun publicului în față “oglinda” trecutului tragic prin care au trecut înaintașii săi. Cei trei supraviețuitori în urma deportărilor din iunie 1941, din iulie 1948 și aprilie 1951, rostesc în finalul spectacolului -”SĂ NU NE RĂZBUNAȚI, DAR SĂ NU UITAȚI”; ultima replică e de fapt chintesența mesajului acestui spectacol de teatru document, că tragediile istoriei avem obligația să nu le uităm pentru a nu se mai repeta vreodată. Scenariul invocă prin cei trei eroi, drama a zeci de mii de oameni, familii cu copii, deportați în Siberia, în Gulagul sovietic. Scenic o astfel de evocare pare imposibilă de realizat convingător teatral. Regizorul Petru Hadârcă și echipa sa, cu inspirație și talent, reușesc însă, să prezinte pe o scenă mare de teatru, impresionant această tragedie a istoriei care a distrus mii de destine.



Irina Gurin este creatorul unui decor minimalist, dar din elemente bine structurate; în debutul reprezentației prezintă pe laterala scenei o căsuță modestă din satul ocupat de soldații sovietici, apoi centrul scenei va fi dominat de un vagon de marfă , unul din cele 1315 vagoane în care au fost deportați frații noștri de peste Prut și tot din elemente esențiale decorul sugerează locul unde ajung cei deportați. Costumele Irinei Gurin sunt perfect adaptate timpului istoric și situațiilor. Cadrul teatral al reprezentației își află un sprijin major prin proiecțiile de pe ecranul mare din fundalul scenei. Foarte rar am putut aprecia în spectacole intervenția proiecțiilor, iar de astă dată ele sunt esențiale pentru a susține atmosfera acțiunii. Imaginile video sunt discrete, nu ostentativ metaforice, arată o pădure siberiană sau un cer cu nori activi ori gratiile unei ferestre, fiecare proiecție având un rost bine gândit pentru a sugera atmosfera naturii și dramatismul secvențelor diverse din scenariu. Proiecțiile nu stânjenesc prin nimic, nici interpretarea actorilor; Ian Onică – proiecție video și OWH Studio – secvențe video, realizează un act artistic desăvîrșit. O contribuție meritorie o mai are și Oleg Mardari – lupte scenice, violența din multe scene fiind specifică acțiunii.
Aparițiile personajului Dora – fantomă susțin impresionant muzical spectacolul. Dora interpretată admirabil de Diana Decuseară, este la început o femeie deportată care naște în trenul de marfă, copilul e luat de un soldat rus și ea ucisă. Fantoma Dorei va trece apoi mereu prin scenă, iar “baladele” interpretate cu măestrie de actriță, rămân momente de neuitat din spectacol. Fantome ale morților însoțesc pe Dora, iar o echipă de studenți la teatru realizează ireproșabil momente de mișcare-dans simbolice sub îndrumarea Irinei Slobodeaniuc – expresie corporală. 
Fiecăruia din numeroasa distribuție îi revine un moment aparte impresionant interpretat cu “expresia suferinței, a trăirii individuale într-o tragedie colectivă”. Nu lipsesc și personajele celor care provoacă deportările, politrucii lui Stalin, dar și naivi săteni cuceriți de promisiunile rușilor. Numeroasele personaje secundare sunt excelent definite de Ninela Caranfil (bunica Sofia Spânu), Nicolae Darie (bunicul Pintilie Oloiniciu), Constantin Adam (Gheorghe Cucu, brigadierul Berzinev și Terziev), Angela Ciobanu (Semionova și doctorița), Ana Tkacenko (Valentina Gafencu și Maria), Doriana Zubcu-Marginean (Saveta și o deținută), Tatiana Saenco (mama Zinovia Moraru și o deținută), Petru Oistric (Nicon, Karzubâi și Josas Lukștas), Ion Mocanu (politrucul, nacealnicul sovietic și NKVD-istul Kiselev), Ghenadie Gâlcă (Grișa – activistul, Profesorul, un soldat și un deținut), Alexandru Pleașca (Constantin Chele, Limon, Petre Lungu și Andreico), Valentin Zorilă (tanchistul și Vasile Terehov), Iurie Focșa (Nicolae Spânu, Micola și un deținut), Mihai Zubcu (Melikian, Menekest, directorul școlii și un soldat), Sofia Oistric (Margareta Spânu copilă), Iana Onică (Lealea Cojocaru copilă), Vlad Triboi (Ion Moraru copil și Emil Spânu), Petra Pleașca (un copil), Bianca Onică (un copil). Subliniem, toate personajele nominalizate din această distribuție au fost desprinse din ampla documentare a scenariului, au existat în epoca deportărilor, iar interpretarea lor e remarcabilă.
Derularea dificilă a evocărilor are în centru cele trei victime deportate, iar actorii Olga Guțu-Cucu (Ecaterina Chele), Draga Dumitrița Drumi (Margareta Spânu-Cemârtan) și Dan Melnic (Ion Moraru), reușesc adevărate creații în aceste personaje cheie ale acțiunii. Lor li se alătură și Tinka Mardari în rolul Lealea Cojocaru, iubita celui deportat la muncă silnică.
Angajarea civică a actorilor, fiecare trăind intens partitura ce îi revine, lasă publicul cu respirația tăiată în fața ororilor unui trecut istoric, ce nu trebuie uitat.
“Dosarele Siberiei” este un spectacol cu un conceput teatral realist, ce transmite emoție, dar și provocarea de a judeca una din tragediile marcante din istoria omenirii. Merită pe deplin ca el să fie prezentat și pe scenele marilor teatre europene, ne fiind “teatru politic”, ci teatru “oglindă” a unei realități.

P.S. Spectacolul a fost răsplătit de public în picioare, cu aplauze sacadate. Acest public așteaptă și la noi astfel de spectacole de teatru document despre istoria condamnărilor celor care au luat atitudine în fața comunismului adus de Stalin și la noi.
Regizoarea Gianina Cărbunariu este singura care are proiecte de teatru document și a realizat la Teatrul Odeon impresionantul spectacol “Trafic majuscul” cu documente desecretizate din arhiva securității despre cum a fost ucis în pușcărie un tânăr protestatar.


CINE L-A TREZIT PE YORICK?” - O ÎNCERCARE DE TEATRALITATE MODERNĂ ...”DUPĂ SHAKESPEARE”

Este la modă “jocul ... de-a Shakespeare” cu “adaptări” sau viziuni regizorale cu scenarii “după” genialul Will. Majoritatea sunt o încropeală a regizorilor dornici de a fi mai presus de dramaturgul valoare a patrimoniului cultural universal. Ei scormonesc piesele și aleg o ideea din conținutul unora pe care o consideră importantă conceptului lor de spectacol și ignoră substanța scrieriiei.
Alexandru Vasilachi, o personalitate ca regizor și actor de teatru și film, propune un scenariu “adaptare după W.Shakespeare”; alege tema “visului” unor personaje din unele piese, cu precizarea că “visul ar fi oglinda în care se reflectă sufletul personajelor”. “Versiunea scenică și adaptarea” regizorului pentru un scenariu personal pe ideea 'visului”, au drept rezultat un amestec de-a valma de secvențe provenite din subiectul acțiunii pieselor “Hamlet”, “Regele Lear”, “Romeo și Julieta”, cărora le alătură căte o secvență din “Othello” și “Richard al III-lea”. Partea a doua a reprezentației, e dominată de “Visul unei nopți de vară”, predominantă fiind într-o lungă scenă cu intenții comice aplicate fără noimă prin scenariu, pregătirea meșteșugarilor pentru un spectacol dedicate nunții de la curtea ducelui Theseu. Scenariul se vrea a fi o tragicomedie!
Trebuie să amintim, că un astfel de exercițiu de “adaptare după Shakespeare”, dar cu refinament în intenții, au realizat și americanii J.Borgeson, A.Lang și D.Singer, în urmă cu mulți ani - “Operele complete prescurtate ale lui William Shakespeare”. Textul arată cum trei actori bărbați se luptă să interpreteze personaje celebre din piesele lui Shakespeare, tema fiind o satiră savuroasă la adresa perceprii consistenței rolurilor. În 2001 textul a fost pus în scenă și la Teatrul “Nottara”, de regretatul regizor Petre Bokor, cu Mircea Diaconu, Constantin Cotimanis și Emil Hossu, spectacolul înregistrând un record de reprezentații.

Scenariul confuz construit de regizorul Alexandru Vasilachi, beneficiază însă, de un “ambalaj” spectaculos prin decor și costume, dar străin în multe secvențe propunerii tematice. Graficianul Iurie Matei realizează un decor simplu și funcțional, marcat de două înșiruiri de capete, atârnate ca niște “candelabre” imense și două practicabile în pantă, desprinse dintr-un cerc, manevrate mereu pentru a schimba cadrul “poveștii” evocatoare a pieselor alese de regizor; firește că fundalul scenei devine ecran, că așa e “modern” pentru proiecții care sunt stângaci compuse pentru a servii ideea regizorală a “viselor” (concept video - Milen Kelia). Tatiana Popescu realizează costume uniforme pentru numeroasa distribuție de actori. De la o secvență la alta , costumele sunt completate cu accesorii pentri indicarea diverselor roluri ce revin fiecărui interpret. Baza transformărilor în diferite personaje este inspirat aleasă prin accesoriile de bază – coroane pentru regi și tichii clasice pentru bufoni. Accentele vestimentare sporesc în secvența finală lungă din “Visul unei nopți de vară”.
Fiecărui actor din distribuție îi revin mai multe personaje, unele desprinse din piesele lui Shakespeare, altele absurd inventate de scenarist, cum se poate constata și din precizarea de mai jos. Petru Hadârcă – Lear, Regele (episodul Hamlet), Priam, Silvia Luca – Gertrude, Funduleasa, JulietaBufonul Sfichi, Iurie Focșa – Hamlet, Cassio, Balthasar, Lorenzo, Doina Severin – Ofelia, Cordelia, Nepoata Julietei (!), Desdemona, Ciubăteasa, Alexandru Leancă –Romeo, Stan Suflete, Thisbe, Bufonul Cârcel, Ion Mocanu – Othello, Polonius, Soțul lui Regan, Gropar, Botgros, Zidul, Victor Nofit – Oberon, Tezeu, Richard al III-lea, Duhul Regelui Hamlet, Laertes, Mercuțio, Ciubărel, Lilia Bejan-Bojemschi – Regan, Verișoara Julietei (!), Helena, Pofticioasa, Luna, Angela Ciobanu – Goneril, Hermia, Chitruța, Anatol Durbală – Chitră, Claudiu, Bufonul Scai, Lysandru, Dorina Zubcu-Mărginean – Titania, Hipolita, Bufonul Pleasnă, Lucianus, Draga-Dumitrița Drumi – Puck, Bufonul Holeră, Juliete (tânără), Emilia, Dan Melnic – Horațio,Bufonul Nervos, Soțul lui Goneril, Romeo (tânăr), Iago, Demetrius, Ciubărică, Leul, Anca Tkacenko – Suflețel, Regina din episodul Hamlet, Lady Anna, Anca Bunescu – Verișoara Julietei, Botișor. Sublinierile cu numele acestor personaje arată “ghiveciul” scenariului, dar și dificultatea pentru fiecare actor de a se transforma rapid în alt profil de rol. Actorii fac efort și reușesc această performanță de a prezenta un fel de caricaturi de personaje în majoritatea rolurilor. Toată admirația pentru dânșii, deveniți victime ale unui concept regizoral cu pretenții de modernitate.
Spectacolul nu are coerență. Prima parte vrea să amintească de povestea lui Lear sau Hamlet, într-un montaj de momente alternativ îmbinate cu cele din alte piese care spulberă consistența acțiunii, substratul conflictului dorit de Shakespeare. Un moment aparte este finalul primei părți în care regi și bufoni, înțelepți de astă dată, nu doar nebuni sugerați de scenariu, rostesc în fața unui microfon replici provocatoare către spectatori de a fi cetățeni ai cetății care judecă realitatea. Momentul pare desprins însă, din alt spectacol. În partea a doua a reprezentației sunt mai întâi înghesuite absurd moartea Ofeliei, Julietei, Cordeliei și se trece rapid la ... comedie, la “Visul unei nopți de vară”, tratată scenic ca la teatrul de revistă, fiind o scenă lungă prin care se finalizează spectacolul. Pentru cine cunoaște sau nu cunoaște piesele geniului cultural Shakespeare, se iscă întrebarea - “Ce a vrut să transmită ca mesaj publicului, regizorul ?” Nimic! Poate să se amuze la secvența finală, ca la un divertisment minor provenit din alt stil de spectacol.
Alexandru Vasilachi prin “versiune scenică și adaptare”, ca și prin regie, se pare că a dorit să îl “trezească” pe Yorick, bufonul decedat al curții regale din regatul Danemarcii în care se afla Hamlet, la realitatea nebună a vieții cu "visuri" neîmplinite concret. Din păcate, nu l-a “trezit” prin “visurile” sale de modernitate teatrală. Nu a reușit decâț să ...il îngroape pe Shakespeare.