Spectator

marți, 24 octombrie 2017

“IUBIREA LA OAMENI” – TEATRUL “NOTTARA” Sala “GEORGE CONSTANTIN” (FNT)

ARTIFICII FĂRĂ ROST
         
Povestea unei tragice iubiri dintr-o comunitate restrânsă, un sat, este relatată destul de simplist de tânărul dramaturg Dimitri Bogoslavski din Belorus care ignoră influența condițiilor sociale de existență ale personajelor. Textul prezentat la Teatrul “Nottara” în regia tinerei Evghenia Berkovici primește o altă față teatrală, decât cea oferită la Teatrul Clasic “Ion Slavici” din Arad, în regia lui Vlad Massaci, spectacol integrat și festivalului “FEST(in) pe Bulevard”. (Spectacol comentat pe acest blog)
         Regizoarea Evghenia Berkovici încearcă stângaci metaforizarea scenică a modului în care oameni simpli, săraci dintr-un spațiu rural uitat de lume privesc relația de iubire. Beția, violența fizică și verbală îi caracterizează în comunicarea sentimentului de dragoste și în relațiile cu cei din preajmă. Raluca Rădulescu traduce textul, pedalând pe limbajul trivial. Viziunea regizorală vrea să desprindă textul din zona realistă a scrierii scenelor paralele surprinse din viața satului și intervine mereu cu o sumedenie de efecte, artificii de mișcare și manevrare a luminii, fără o motivare substanțială. Apelează ca sprijin și la muzica originală concepută de Vlad Trifaș cu mici songuri interpretate de trei actrițe la microfon, pe o laterală a spațiului de joc, pe cealaltă fiind cei care intervin live cu accente muzicale. Muzica este banală și nu contribuie la tensiunea dramatică a acțiunii prin nimic.
        
Scenografa Ksenia Sorokina propune un decor alcătuit din navete, drept sugestie la dependența personajelor de alcool. Solicitările textului pentru desfășurarea acțiunii în mai multe spații, nu își găsesc însă, o convenabilă materializare scenică în decor. Costumele realizate de scenografă, deservesc caracterizarea personajelor, sunt indicate orășenilor cu fițe, nu locuitorilor unei comunități rurale. De pildă, Liuska, eroina dramei, poartă veșminte potrivite pentru întâlniri la un club, ca și Olga iubita lui Ciubasov.
        
Îndrumarea atentă a personajelor pentru stabilirea relațiilor dintre ele este fragil condusă de regizoare, cu toate că beneficiază de actori importanți ai teatrului. Liuska în interpretarea Adei Navrot devine o femeie cu un comportament aparent frivol, condusă fiind regizoral sumar spre trăirea intensă a stărilor prin care trece femeia terorizată de Kolia, soțul dependent de alcool pe care îl va ucide.

 Ada Navrot este o actriță minunată, dar în acest rol cu greu transmite substanța personajului ajuns în final la nebunie, după recăsătorirea din dragoste cu Serghei. Aparițiile lui Kolia după moarte, în dialog cu Liuska sunt penibil tratate scenic de regie. La indicațiile regiei, Dani Popescu interpretul lui Kolia nu subliniază cum violența și alcoolul au distrus comportamentul personajului, cât și relația de sinceră iubire pentru Liuska pe care o aratată după moartea sa. Serghei, singurul polițist al satului, îndrăgostit de Liuska, personaj complex, revine apreciatului actor, Ion Grosu. Frământările interioare, nefericirile personajului se frâng însă, sub bagheta regizoarei prin intervenții artificiale. De exemplu, și Serghei, și alte personaje consumă mereu votcă pe care o beau ca pe apă, iar rezultatul în comportament este lipsit de expresii convingătoare prin indrumarea regiei. Inexplicabil rămâne de ce Ion Grosu în rostirea unor replici apelează la accente din limba rusâ. Corect desenează portretul lui Ivan, ca pe un om resemnat în fața vieții nefericite, actorul Sorin Cociș. Sunt remarcabile în redarea esențială a portretului unor femei modeste din lumea rurală, Anca Bejenaru în mama Liuskăi și Anda Caropol în mama lui Serghei. Autorul muzicii, Vlad Trifaș se dovedește un actor deosebit în rolul lui Ciubasov, “băiatul de băiat” șmecher. Sorina Ștefănescu interpretează pe Nastia soția lui Ivan, drept o femeie elegantă, dar nefericită și revoltată în dragoste, care pare a nu aparține comunității. Redă convingător pe Mașka vânzătoarea de la magazinul unde băutura e mereu solicitată, tânăra actriță Carmen Florescu. Sensibil evocă Carmen Lopăzan în monologuri viața Olgăi, femeia cu care se va căsători Ciubasov. Distribuția este alcătuită din actori cu multiple capacități care nu sunt puse în evidență de regie.
         “Iubirea la oameni” rămâne un spectacol mediocru prin superficialitatea regiei care nu reușește să transmită emoționant nefericirile celor marginalizați de societate.


P.S. Duminică, 22 octombrie, FNT a oferit publicului și spectacolele “Macbeth” (Teatrul “Bulandra”), “Fecioarele noastre grabnic ajutătoare” (Teatrul Excelsior), “Pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte” (Teatrul Național Târgu-Mureș, compania “Tompa Miklos”), “Rambuku” (Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Timișoara), “Procesul” (Teatrul Național “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca), “O mie de motive” (producător POINT – Cultural Hub. București), “București. Instalație umană” (ArCuB) și “Dorian” (producător Asociația Culturală Control N. București). O parte din aceste spectacole au fost comentate la data premierei pe blog.

duminică, 22 octombrie 2017

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU (FNT) – EDIȚIA a 27-a / 20- 30 octombrie

EVENIMENT CULTURAL MAJOR AL ARTEI SPECTACOLULUI
         
Uniunea Teatrală din România a inițiat proiectul Festivalului Național de Teatru (FNT) care de 27 de ani, reunește toamna la București cele mai remarcabile spectacole ale unui an teatral din întreaga țară. De la o ediție la alta, FNT a câștigat în strălucire, nu numai prin alegerea spectacolelor, ci și prin organizarea care cuprinde expoziții de excepție, adevărate documente ale istoriei teatrului nostru, lansări de carte, dezbateri despre fenomenul teatral actual. Cu timpul, FNT a câștigat și o dimensiune internațională prin invitarea unor spectacole importante de peste hotare.
         Ediția a 27-a dezvoltă un program amplu, prezintă 91 de reprezentații în 11 zile, 7 expoziții și 25 de lansări de carte. Marina Constantinescu, directorul artistic și selecționerul unic al FNT, personalitate de valoare culturală, a ales 53 de spectacole din țară, reprezentând diferite domenii ale demersulu estetic al artei spectacolului de teatru și teatru-dans din teatre instituționalizate și independente.
         “TEATRUL SCHIMBĂ LUMEA” este motto-ul inspirat ales de Marina Constantinescu pentru actuala ediție. Sensul acestui motto e apropiat de gândul lui Shakespeare că teatrul trebuie să fie oglinda lumii în care spectatorii se descoperă pe ei cu cele bune și cele rele și sunt provocați a judeca realitatea.
        
Trebuie subliniat că această ediție e dedicată marelui artist și om cu coloană vertebrală dreaptă, VICTOR REBENGIUC, prezent în FNT în distribuția a două spectacole – “Umbre” (Teatrul Național “I.L.Caragiale”) și “Scrisori de dragoste” (“Teatrelli”) – comentate pe acest blog.

         Prezentăm un jurnal al Festivalului, eveniment cultural de anvergură pentru o societate aflată în căutarea valorilor.

“HAMLET / COLLAGE” – TEATRUL NAȚIUNILOR MOSCOVA / RUSIA (FNT)

MIRAJUL SUPERTEHNICII PE SCENĂ …

         Reputatul regizor canadian, Robert Lepage, împreună cu numeroasa sa echipă din Canada, “vrăjitori” în tehnologia scenică modernă, alături de o altă echipă din Rusia au creat la Teatrul Națiunilor de la Moscova un … one man show pentru Evgeny Mironov, un mare actor rus. Au ales subiectul “Hamlet” de Shakespeare pentru acțiunea sa încărcată de conflicte și au “postat-o” scenic cu ajutorul tehnicii moderne și a actorului care interpreta aproape toate personajelor bătrânului Shakespeare.
         Cum suntem în mileniul trei și a trecut ceva timp și de când Charles și Mary Lamb povesteau în rezumat piesele lui Shakespeare pentru informarea celor care nu le citiseră sau le văzuseră la teatru, Robert Lepage propune acum un alt mod de povestire. Alături de o numeroasă echipă realizează un spectacol “hi-tech computer”, cu înaltă tehnologie aplicată acțiunii din “Hamlet”. Conceptul său regizoral nu încearcă o analiză profundă a substratului mereu actual, conținut de această capodoperă universală a dramaturgiei, ci doar ilustrează vizual original subiectul. Robert Lepage “povestește” scenic cu fantezie, exploatând tehnica actuală, “viața” lui Hamlet. Motivarea ca un actor să realizeze performanța interpretării tuturor personajelor – Gertrude, Ofelia, Claudius, Horațio, Polonius, Laerte și evident pe Hamlet, regizorul o argumentează că …  eroul lui Shakespeare a înnebunit și delirează povestindu-și viața. În debutul spectacolului, Hamlet se află într-o cameră “septică”, bănuim că ar fi a unui spital de boli mintale, într-o cămașă de forță și încep evocările și transformările în personajele care i-au marcat existența. Fascinante vor fi transformările actorului cu ajutorul tehnicii în diversele personaje cu care se află în conflict. Eroul spectacolului lui Robert Lepage nu este Hamlet, ci tehnica modernă.
        
“Decorul” este un cub magic suspendat, refugiul lui Hamlet, cu trimitere la craniul care îi găzduește mintea, așa cum specifică și regizorul într-o declarație. Acest cub se va transforma uluitor sub ochii spectatorilor în o sumedenie de spații personalizate –birou, bibliotecă, lac, etc pentru a ilustra esențializat ca într-un film, locul acțiunii. Spectacolul pare ca o victorie a invaziei forțelor tehnicii cinematografiei în teatru. Evident, se apelează la tehnică de ultimă oră, se suprapun proiecții, se dau volume diverse spațiului, totul în acel cub suspendat și secționat în două laterale aflate în unghi și o podea. Două ceasuri și jumătate, spectatorii în majoritatea lor cunoscători ai subiectului piesei, au stat captivați să urmărească mișcările cubului și transformările sale de imagine. În acest cub, actorul Evgeny Mironov s-a adaptat excelent trecerii rapide ca imagine de la un personaj la altul. Adeseori susținea dialogul lui Hamlet cu un alt personaj care își rostea replica din “off” cu vocea actorului, transformată ca timbru și intonație vocală.
         Din jocul captivant al tehnicii pentru a ilustra acțiunea, se reține impresionant momentul morții Ofeliei, dar vraja cubului care găzduiește delirul lui Hamlet, nu reușește să transmită și emoția acțiunii. Tehnica scenică construiește iluzoriu o acțiune, lipsită de sensurile conținutului încărcat de emoții, solicitat de Shakespeare, cât  și de menirea veșnică a teatrului de a provoca la judecarea conflictelor prezentate pe scenă prin acțiune.
         “Hamlet / Collage” este rod al actualității în care la tot pasul, în metrou, pe stradă, în tramvai, întâlnești persoane preocupate de a “comunica” prin tot felul de “mobile” cu cineva sau cu … nimeni. Este o comunicare în neant, în gol, lipsită de emoție directă.
         La aplauzele publicului din finalul reprezentației, Evgeny Mironov a venit însoțit de întreaga “distribuție”, de “artiștii” tehnicii aplicate colajului acțiunii din piesa “Hamlet”, aparținând cândva lui Shakespeare. Spectacolul dovedea sârguință și coerență în “povestirea” în imagini a acțiunii prin “vrăjitoriile” tehnicienilor, dar … sensurile emoționale și provocatoare de a judeca rațional destine din creația lui Shkespeare, au rămas în filele cărții sale din arhiva unei biblioteci.
Devenind în mileniul trei, sclavi ai inovațiilor zilnice ale tehnicii, poate numai avem nevoie de … bibliotecă și nici de Shakespeate!

P.S. “Hamlet / Collage” a dat startul Festivalului Național de Teatru. În aceiași zi de vineri, 20 octombrie, FNT a mai oferit publicului spectacolele – “Don Juan” (Teatrul de Comedie), “Deșteptarea primăverii” (Teatrul Mic), “O intervenție” (Teatrul Act), “Artists Talk” (ArCuB) – comentate pe acest blog la data premierei și spectacolul “Înaintea Erei Noastr” de la Teatrul Luni Green Hours.

Sâmbătă, 21 octombrie au avut loc următoarele spectacole, din nou reprezentațiile – “Don Juan”, “Deșteptarea primăverii”, “Înaintea Erei Noastre”, “Artists Talk”, “O intervenție” cărora s-au alăturat “Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” (Teatrul Excelsior), “Iubirea la oameni” (Teatrul “Nottara”) și “Procesul” (Teatrul Național “Lucian Blaga”, Cluj-Napoca).

marți, 17 octombrie 2017

“RĂZBOIUL NU A ÎNCEPUT ÎNCĂ” – TEATRUL “TOMA CARAGIU” / PLOIEȘTI < FESTIVALUL – “FEST(in( pe BULEVARD” >

SECVENȚE DE VIAȚĂ ORIGINAL SURPRINSE

      
În teatru se caută mereu inovația, atât în regie, cât și în dramaturgie. Apar curente cu o viață mai lungă, iar altele dispar repede. Dramaturgul Mikhail Durnenkov este un exemplu prin activitatea în curentul “Noua dramaturgie” din Rusia. La Teatrul “Toma Caragiu” din Pitești se întâlnesc pe această “calea” a inovației teatrale, dramaturgul și regizorul Bobi Pricop preocupat intens de teatrul vizual.
         Piesa lui Mikhail Durnenkov este o înșiruire de scurte povestiri, secvențe de viață, surprinse în stil fantastico – absurd. Scrie textul în 2014 când conflictul dintre Rusia și Ucraina era în plină desfășurare, cu intenția tematică de avertizment subtil asupra războiului.

Încearcă o radiografie a relațiilor interumane, dominate de violență fizică și degradare psihică, de manipulare a mass media și apariția temerilor unui posibil război. Dramaturgul dorește să sugereze că războiul pornește de la dezbinarea oamenilor, a relațiilor de familie. Schițează scurte povestiri despre relația soț și soție, tânăr și părinți, etc.  Personajele sunt scheme tipologice active în conflicte absurde care au ca scop evidențierea degradării spiritului uman; pentru a le ilustra, Mikhail Durnenkov solicită ca trei actor să interpreteze mai multe personaje. Regizorul Bobi Pricop folosește cinci actori pentru ușurința trecerii de la o schiță la alta. Spectacolul său deține un prolog și un epilog, cu cei cinci interpreți aliniați în prim planul scenei care rostesc replici cu trimitere directă la știri din actualitatea imediată provenite din mass media manipulatoare. “Noua dramaturgie” practicată de Mikhail Durnenkov este susținută de viziunea regizorală. Textul bogat în intenții, nu transmite însă, și emoția necesară cooptării publicului la judecarea amenințării războiului care a început prin degradarea comunicării interumane.      
Regizorul își află sprijin în text pentru intenția sa de a practica stilul “teatrului vizual”. Nu apelează de astă dată la tehnologia video, ci la un decor în mișcare, creat de Adrian Damian, cu scopul sugerării cum omul de astăzi e prins în capcana manipulării. O sumedenie de panouri cu reflectoare, încadrează fundalul, lateralele și tavanul spațiului de joc. Manipulate aceste panouri prind ca într-o menghină pe cei aflați în acțiune. Decorul surprinde prin tehnica aplicată mișcării panourilor în scopul unei imagini cu trimitere metaforică. Corina Boboc realizează numeroase costume moderne pentru a  defini diverse personaje.         
O excelentă distribuție, îndrumată atent de regizor îi servește expresiv conceptul scenic. Ioniț Vișan, Ada Simionică, Mihaela Popa, Bogdan Farcaș și Cristian Popa, schițează esența tipologică a diverselor roluri ce le revin și se feresc de exagerări în comunicarea stărilor impuse de situații.
         “Războiul nu a început încă” poate fi considerat un reușit spectacol, dezvoltat armonios în demersul prezentării imaginii unui altfel de teatru. Este un experiment de inovație teatrală care durează o oră și jumătate; dacă timpul reprezentației ar fi fost mai lung, experimentul plictisea.
         În “FEST(in) pe Bulevard, spectacolul și-a găsit un loc la secțiunea “Invitați speciali”, când putea figura foarte bine la “Text și pretext”.


P.S. “Războiul nu a început încă” este selectat și pentru Festivalul Național de Teatru (20 – 30 octombrie) care se va desfășura tot în Capitală, ca și “FEST(in) pe Bulevard”.