Spectator

miercuri, 20 septembrie 2017

“UFO” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” / Sala PICTURĂ

SENZAȚIONALĂ ÎNFRĂȚIRE TEATRU – FILM

         Stagiunea de toamnă s-a deschis la Naționalul bucureștean cu acest spectacol remarcabil prin care tânărul regizor Bobi Pricop și o echipă de maeștri ai vizualului, demonstrează că teatrul poate fi frate geamăn al filmului.

“Cine ești tu?” poate fi întrebarea adresată publicului de acest spectacol original prin formula estetică nouă aplicată pentru a urmări un … altfel de teatru. Nu vă speriați, titlul “Ufo” nu trimite la extratereștri, la OZN-uri, este numai un pretext pentru o investigație în universul personal al fiecăruia. Dramaturgul, actorul și regizorul rus Ivan Vyrypaev care trăiește în prezent în Polonia, propune un altfel de text. În monologuri – confesiune, șase oameni fac mărturisiri despre transformări personale în raport cu o lume incomodă. Aparțin unor categorii sociale și unor vârste diferite, trăiesc în țări diferite. Poveștile lor iscate de pretextul întâlnirii cu ceva inexistent dintr-un alt univers pot părea simpliste pentru o “lectură” scenică, fiind doar relatări despre sine ale unor oameni. Povestea lor provoacă fantezia regizorului Bobi Pricop să își continue experimentul estetic început tot la Național cu “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții”. Piesa lui Ivan Vyrypaev compusă în 2012 din monologuri îi servește perfect demonstrația de a arăta că spațiul de joc prin “decor” poate deveni un personaj viu, sprijin activ pentru susținerea substratului replicii rostite de celelalte personaje. A devenit o modă discutabilă pentru unii regizori să folosească video proiecțiile ca efecte vizuale, dar Bobi Pricop și echipa sa le consideră “un personaj” necesar susținerii acțiunii din scenă. 
Aplică teatrului inovațiile tehnice ale timpului nostru, luate drept mijloace de expresie teatrală, totul cu grijă să nu afecteze esența textului, tematica scrierii. Realizează astfel o senzațională îmbinare între două arte: cea vizuală - filmul și teatrul care este consistent emoțional prin cuvânt. Subliniem însă, experimentul regizorului căutător de inovație în teatru a dat un rezultat impresionant, credibil pentru că textul îl sprijină. Nu are acțiune, relații între personaje dictate de situații conflictuale, este o înșiruire de povestiri personale extrase din universul uman. Monologurile sunt comentarii, analize personale despre realitatea în care trăim, cu iz psihologic și chiar filosofic. Dacă aceste monologuri nu beneficiau de sprijinul “personajului-decor”, puteau fi chiar neatractive pentru unii spectatori.
        
“Ufo” propune o altă convenție teatrală și în debutul reprezentației, regizorul Bobi Pricop într-un “prolog” o precizează prin citirea unei epistole a dramaturgului. Ivan Vyrypaev ar fi fost preocupat de posibilele declarații ale celor care afirmă întâlniri cu extratereștri. Din sute de oameni, autorul a ales șase care și-au schimbat percepția realității în urma presupuselor întâlniri cu cei de pe alte planete. Ivan Vyrypaev a vrut să facă un film despre ei, dar povestirile au ajuns pe scenă. Urmează spectacolul relatărilor, ca în final al șaptelea personaj, Viktor, să precizeze cu tâlc sensul convenției și să atenționeze asupra rostului tematic al pretextului derulării monologurilor celor șase.  
        
Regizorul Bobi Pricop și echipa sa ilustrează teatral spectaculos aceste monologuri. Fiecare personaj povestește din locul unde trăiește. O femeie e la malul mării, un bărbat pe terasa unui bloc, altul la casa de vacanță din pădure, etc. Mediul ambiental devine un “personaj” participant activ la destăinuirile fiecăruia și speculează vizual substratul replicilor. Meritorii sunt contribuțiile unor meșteri din circuitul tehnicii moderne, artiști vrăjitori ai vizualului. Paul Popescu (Modulb) & MIZDAN   sunt … “scenografii” decorurilor vii, 3D; conceptul video aparține lui Paul Spike (Evil Twin Studio), iar live video lui Tudor Panduru. Acești artiști reușesc să sporească emoția cuvântului prin “ambalajul grăitor” al proiecțiilor. Lor li se alătură Cristian Șimon (lighting design), Ana Ienașcu (costume) și Alexei Țurcan prin o sensibilă muzică originală.
        
Scena goală este “mobilată” cuceritor și dă publicului senzația că urmărește un film 3D. Evident, rămân în atenție actorii, la fel ca și în cazul unui film. Printr-un montaj inteligent, adeseori intervin și prim planuri cu chipul interpretului care susține monologul pentru a sublinia expresia surprinsă în fața unor replici importante. În ordinea aparițiilor scenice actorii încearcă să răspundă întrebării “Cine ești tu?”,  fiecare venind din alt mediu social și geografic, dar toți marcați de probleme comune cu partenerii spectatori. Actorii nu au de interpretat personaje - caractere, tipologii umane, ci stări, lucru dificil de realizat, dar reușesc să fie convingători. Emily, fata din Australia e mereu neliniștită de pericolele neprevăzute care bântuie lumea; Ada Galeș trăiește sensibl descoperirea lui Emily că trebuie să te bucuri de viață și să învingi frica de neprevăzut. Artiom, programator de jocuri pe calculator, este interpretat de Istvan Teglaș care îi evidențiază în profunzime stările; actorul urmărește atent transformarea celui sufocat de zgomotul violent al străzii, în omul care și-a găsit liniștea interioară. Tânărul Nick avertizeaz că oamenii încurcă ițele vieții pe care trebuie să o trăiască judecând în fiecare moment; Ciprian Nicula reușește admirabil să arate cum naivitatea lui Nick, se poate transforma în forța maturității. La nuanță, remarcabil, povestește Mihai Călin descoperirea lui Robert referitoare la cunoașterea lumii, asimilată adeseori greșit. Raluca Aprodu prezintă convingător pe tânăra Jennifer, cea dornică a afla binele în viața personală. Cu finețe, în amănunt, Medeea Marinescu dezvăluie frământările interioare ale casnicei Joanna care are o familie, copii, dar caută “casa” sufletului. Nuanțat sugerează actrița de fapt, nemulțumirile intime ale Joannei. Inexplicabil rămâne rostul costumului de “astronaut” atribuit personajului. 
         Epilogul reprezentației îi revine lui Viktor, magnatul rus căruia Ivan Vyrypaev i-ar fi solicitat fonduri pentru filmul său. “Personajul-decor” dispare, Viktor vine printre spectatori și în fața unei cortine roșii care acoperă scena, desconspiră regula convenției jocului dintre real și ireal. Ion Caramitru excelent dialoghează cu publicul prin “monologul” lui Viktor care e sprijinul substanțial pentru evidențierea tematicii piesei. Exploatează în amănunt substrartul fiecărei replici și provoacă spectatorii la judecarea a ceea ce este real sau nu, în realitatea curentă personală.

 “Ufo” este un eveniment teatral prin propunerea reușită de înfrățire a cuvântului cu arta imaginii. Regizorul Bobi Pricop oferă impresionant, cu inspirație, o nouă față spectacolului de teatru care poate transmite coerent emoție, nu numai prin actori, ci și prin imagini “vii” partenere directe ale interpreților.

duminică, 10 septembrie 2017

“GALA TÂNĂRULUI ACTOR – “HOP” / EDIȚIA a XX-a / 2017

… “PE ACEȘTIA ÎI AVEM, CU EI DEFILĂM” …

DATE DESPRE COMPETIȚIE
        
Uniunea Teatrală din România (UNITER), organizație a breslei slujitorilor teatrului, dezvoltă de douăzeci de ani, cu eforturi financiare și de organizare, un proiect foarte important – Gala Tânărului Actor “HOP” în scopul generos de afirmare a tinerilor care trebuie să ducă mai departe teatrul nostru. Este singura manifestare amplă dedicată tinerilor actori din peisajul mișcării teatrale. Premianții edițiilor anterioare sunt astăzi nume de referință, în teatre și cinematografie. Amintim, de pildă, în ordinea lansării la edițiile Galei “Hop” câteva personalități de astăzi – Pavel Bartoș, Anamaria Marinca, Gabriel Pintilei, Marius Rizea, Andreea Bibiri, Șerban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Mirela Oprișor, Dragoș Bucur, Natalie Ester, Adrian Văncică, Octavian Strunilă, Radu Iacoban, Tudor Aaron Istodor, Sabrina Iașchevici, Ilona Brezoianu, Ada Lupu. “Hopul” concursului trecut de ei și alți colegi ai lor, a însemnat primul pas pe drumul succesului. La actuala ediție de sărbătoare a douăzeci de ani ai Galei, Ion Caramitru, președintele UNITER a amintit metaforic poezia lui Marin Sorescu “Mă uit” pentru că această Gală poate fi … un ceas “L-am pus în piață pentru voi / Ca pregătiți să fim de HOP / Ni-i viitorul înapoi, / Zice primarul, care-i șchiop”.
         Nu trebuie să uităm că acum, avem în “piața muncii”, 4 000 de tineri actori șomeri, absolvenți ai numeroaselor noastre universități de artă, rezultat ai unei legislații șchioape. Este alarmant numărul lor, producțiile de absolvenți sunt exagerate într-o țară cu aproximativ nouăsprezece milioane de locuitori posibili spectatori, cu un număr minor de teatre atât de stat, cât și independente. Alarmant mai este cum îi pregătesc aceste universități de artă pe tineri pentru acerba concurență în domeniu.
         Regretatul Cornel Todea, regizorul Radu Afrim au fost directorii artistici animatori a 18 ediții. De doi ani, cârma directoratului a fost preluată de Miklos Bacs, actor de valoare, dar și pedagog cu vocație la Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca. Meșterul Miklos Bacs, având experiența învățământului artistic, a definit tema fiecărei ediții cu țintă educațional culturală. Ediția trecută a avut drept subiect pe SHAKESPEARE, cea de a XX-a pe CEHOV cu tema “Singurătate – Suportabila singurătate a ființei la A.P.Cehov”. Dorința dascălului a fost ca tinerii concurenți să cunoască “lecția de singurătate” propusă de Cehov, “o lecție plină de umor, inteligență, căldură umană, dragoste și înțelegere pentru semani …”. Foarte grea “lecție” pentru concurenți pentru că presupune în prealabil cunoașterea atentă a operei nemuritorului Cehov.
         Programele de învățământ artistic din universități au acum trei trepte – trei ani (!) de studii cu diplomă de absolvire, apoi masterat, doctorat alți câțiva ani, pentru cine dorește. Rezultatele studiului nu sunt însă mulțumitoare, atât sub aspectul pregătirii culturale solide, chiar dacă în universitate se “exersează” Cehov sau Shakespeare, cum se simt dramatic și hibele pregătirii strict tehnice în domeniul vorbirii, rostirii replicii, ca și expresiei scenice. În actuala ediție de la Costinești s-a acordat o importanță deosebită pentru “atelierele” de studiu, workshop-urilor conduse de personalități deosebite. Mai mult, în perioada 31 august - 2 septembrie, Veniamin Filshtinsky, profesor de artă teatrală la Sankt Perersburg, directorul Senatului Uniunii Teatrale din Rusia a coordonat “Etude” la Naționalul bucureștean. Atelierele au continuat și la Costinești cu regizorul Alexandru Dabija, cu Andrei Flaviu Fălcușan – Workshop kineto, tinerii concurenți din zorii zilei până seara când se prezentau pe scenă, au avut prilejul completării pregătirii profesionale cu exerciții consistente.
         Concursul a cuprins două secțiuni - INDIVIDUAL și GRUP. De 20 de ani, “Secțiunea grup” nu are însă, stabilit un profil ferm. Preselecția celor 80 de aspiranți la competiție a fost întreprinsă de juriul compus din Marcel Iureș, Maia Morgenstern și Petru Vutcărău (regizor). Selecția dânșilor a adus 21 de tineri concurenți la Costinești în Vox Maris Grand Resort care găzduiește de câțiva ani în spațiile sale elegante manifestarea și colaborează cu UNITER. Actuala ediție a cuprins totuși un număr restrâns de concurenți, doar 12 s-au încumetat să abordeze tema Cehov la “Secțiunea individual” și restul să se manifeste numai în două spectacole pentru “Secțiunea grup”. Concursul a avut și “proba impusă” - ETUDE, piatră grea de încercare pentru toți concurenții, ca apoi cei 12 să prezinte în zece minute un recital la “proba individuală” cu texte din scrisori, nuvele, piese de teatru de Cehov la libera alegere. Ceilalți concurenți s-au manifestat în cele două spectacole de 30 de minute selectate pentru secțiunea grup – “De ce, Anton Pavlovici Cehov?” și “moscoOova”.
Prezentarea în Gală a concurenților și fiecărui moment a revenit actorului Dragoș Muscalu care s-a achitat ireproșabil de acest rol. Oferea cu umor înformația, relaționa mereu, inteligent cu publicul. Mai trebuie subliniat că era un public special, alcătuit firește din concurenți, colegii lor premianți la alte ediții, directori de teatru, regizori, comentatori ai mișcării teatrale.
 Juriul alcătuit din Zsolt Bogdan (actor), Mihai Măniuțiu (regizor), Ana-Ioana Macaria (actriță), Ada Solomon (producător de film) și Alexandru Voicu (actorul premiat la ediția Galei “Hop” din 2016)  a desemnat câștigătorii acestei importante competiții pentru cariera viitoare a tinerilor actori.
Mircea Diaconu, parlamentar european, a oferit pentru cei premianți o călătorie la Bruxelles, participarea la festivalul EuRoCultura proiect în care activează ca politician fostul stimat actor.

PROBA IMPUSĂ (EDUDE), PRECIZĂRI
         Celor selectați pentru participarea la concurs a fost propus studiul următoarelor scene între două personaje : Treplev – Arkadina din actul III, “Pescărușul”, Voinițki (Vanea) – Astrov din actul IV, “Unchiul Vania” și Sonia – Elena din actul II, “Unchiul Vanea”. Concurenții au avut la dispoziție multe zile, să citească atent piesele și să gândească asupra personajelor. În concurs, cu o zi înaintea prezenței pe scenă, au fost alese cuplurile și momentul ce revine din piesa lui Cehov. ATENȚIE! Proba individuală a presupus o improvizație pentru acțiunea dintre cele două personaje studiate anterior, concurenții folosind propiile replici, nu “învățând” pe de rost cele scrise de Cehov; obligatoriu însă, trebuiau să respecte esența structurală a acțiunii propusă de dramaturg, linia personajelor în conflict. Era o probă de studiu, amintind de propunerile lui Stanislavski pentru “munca actorului” în asimilarea prin acțiune a personajelor. Din păcate, mulți concurenți, surprindeau prin “improvizația” lor de studiu facil, de parcă nu ar fi lecturat în întregime piesele propuse pentru concurs.
         Proba impusă era prefațată cu scurte prim planuri filmate pentru a evidenția diverse expresii ale chipului concurenților în fața unor cuvinte definitorii pentru diverse stări emoționale - “tristețe, revoltă, bucurie, spaimă, etc”. Intenție apreciabilă pentru că se oferea și premiul “1/10 pentru FILM la TIFF”, dar prezentarea filmată apoi, a unor scurte dialoguri în doi, inspirate de situații din filme celebre, nu își găsea locul, așa cum erau concepute.
         Prezentăm pe scurt “jurnalul” zilelor de concurs. La fiecare concurent vom preciza universitatea unde a studiat.

4 SEPTEMBRIE
Cu un scurt moment de joc activ, cei 21 de concurenți s-au prezentat publicului, preocupați de întrebarea “Trebuie căutate forme noi?”, inspirată de replicile lui Treplev în “Pescărușul”.

Concurs proba impusă

# Georgiana Vișan (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o13) și Alexandru Mihai Popa (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs și lect.asoc. Irina Wintze, promoția 2017) trebuiau să prezinte acțiunea din actul III dintre Arkadina și Treplev (“Pescărușul”) când mama îi schimpă fiului un bandaj și se punctează starea conflictuală dintre cei doi. Replicile inventate nu aveau miez și erau rostite cu acel “firesc” care nu pătrunde cu sens spre sală. Acțiunea și conflictul erau încropit sugerate, amatoristic.

# Maria Mitu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Paul Chiribuță, promoția 2015) și Irina Sibef (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs și lect.asoc. Irina Wintze, promoția 2017) vroiau să amintească de Sonia și Elena din “Unchiul Vanea”, scena din actul II, dar nu se înțelegeau sensurile replicilor inventate. Stăteau la o masă și … mâncau. Relațiile personajelor în acțiune nu erau motivate.

# Paul Radu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o16) și Cosmin Stănilă (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs și lect.asoc. Irina Wintze, promoția 2017) exersau profilul personajelor Voinițki Vanea și Astrov în acțiunea din “Unchiul Vanea”, actul IV plasând unele accente comice prin replicile rostite care se și înțelegeau uneori, fiind dublate de expresii.

# Theodora-Paula Gitana Sandu (UNATC, clasa prof.dr. Mircea Rusu și prof.asoc.Alexandru Jitea, promoția 2015) și Radu Dogaru  (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs și lect.asoc. Irina Wintze, promoția 2017) trebuiau să amintească acțiunea dintre actrița Arkadina și fiiul ei scriitor, Treplev (“Pescărușul”, actul III), dar conflictul părea apropiat celor dintr-o mahala în această “improvizație”.

Concurs secțiunea individual

# Adrian Dima (Universitatea Hyperion, clasa prof.asoc. Maia Morgenstern și prof.asoc. Constantin Florescu, promoția 2013; este singura universitate care a alăturat un concurent absolvenților proveniți de la UNATC și Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca) A ales inspirat textul “Singurătatea intelectualului” după “Trei surori” prin care vroia să transmită că viitorul are și speranțe în mai bine. Chiar dacă se agita prea mult în scenă, reușea să relaționeze direct cu spectatorii. A dovedit că deține calități, demne de apreciat.

# BIANCA DOBA (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017) a prezentat “Nina după aplauze”, monologul din “Pescărușul” combinat cu gânduri personale și cu pasaje extrase din scrisorile cehoviene, preciza concurenta. Momentul era “regizat” exagerat prin apelarea la efecte derizorii în jocul cu numeroasele obiecte dintr-o valiză. Funcționa în recital, doar o relație sugestivă în dialogul cu personajul inventat Mircea. Concurenta demonstra calități în sugerarea stărilor cu care se confrunta Nina, chiar dacă nu era alcătuit coerent colajul său.
Bianca Doba a fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună actriță și Premiul “1/10 pentru Film la TIFF”.

# Alexandra Dușa (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2014) – “Alis Volat Propriis” după “Ivanov” care avea ca replică de bază “Hai să fugim în America” în colajul căznit încropit. A fost un alt monolog într-o “regie” care apela tot la un geamantan, din care a scos un văl ce îi acoperea chipul și îi stânjenea interpretarea. Personajul nu avea un desen convingător.

# Ștefan Craiu (UNATC, Secția Păpuși-Marionete, promoția 2016) – “Aveți un revolver? … până mâine” după “Tragedian fără voie” de Cehov. Alegerea textului servea intențiile concurentului de a caracteriza tragicomic situația funcționarului, exasperat de solicitările familiei. Concurentul trăia dramatic interior în singurătate, nemulțumirile destăinuite cu umor. A dovedit calitățile unui actor special, capabil să dezvolte personaje cu profil comic. Nu a primit totuși, nici o distincție!

Spectacol invitat – “OBSESII” (ArCuB)

Este un one-woman show exemplar, impresionant prezentat de Cerasela Iosifescu după texte de Margarita Karapanou conceput de Sfirschi-Lăudat, în regialui Yannis Paraskevopoulos și scenografia Lia Dogaru. O femeie maniaco-depresivă își destăinuie stările prin care trece și conflictul cu mama care i-a declașat boala. Personajul Lola prin complexitatea biografiei relatate este un rol foarte dificil pentru a transmite emoționant trăirile acestei femei afectate psihic. Cerasela Iosifescu deține palmaresul unor interpretări excepționale pentru Medeea lui Euripide, Arkadina din “Pescărușul” lui Cehov sau Zoe din “O scrisoare pierdută” de Caragiale, iar în acest recital a demonstrat forța talentului său de a trăi nuanțat stările extreme ale personajului gândit în profunzime. Această actriță de valoare a oferit o “lecție” tinerilor actori despre ce presupune conceperea cu minuție a unui personaj, asimilarea credibilă a frământărilor care îl macină.

5 SEPTEMBRIE
Concurs proba impusă

# Adrian Dima (Universitatea Hyperion, clasa prof.asoc. Maia Morgenstern și prof.asoc. Constantin Florescu, promoția 2013) și Adriana Aldea (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, absolventă promoția 2o16) au improvizat acțiunea din actul III din “Pescărușul” susținută de Treplev și Arkadina. Au încercat să dea acțiunii la început, o notă ironică, amuzantă. Concurentul se apropia cât de câti de tipologia lui Treplev cel mereu nemulțumit, concurenta părea a fi Arkadina “soră” cu Treplev, puțin isterică prin țipetele manifestate. Se apela penibil la replici inventate, precum “idioato”.

# Bianca Doba (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017) și Eliza Teofănescu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o16) au vrut să amintească discuția dintre Elena și Sonia din actul II, “Unchiul Vanea”. Punctau accente comice improvizate fără motivare în raport cu situația. Bianca Doba încerca o apropiere palidă de personaj.

# Ștefan Craiu (UNATC, Secția Păpuși-Marionete, promoția 2016) și Alexandru Cătănoiu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o16) au improvizat acțiunea confruntării dintre Vanea și Astrov, actul IV, “Unchiul Vanea”. Prin dezvoltarea tensiunii situației, reușeau să transmită importanța momentului pentru acțiune. Ștefan Craiu dovedea abilitate în îmbinarea accentelor dramatice cu cele comice, propuse de acțiune.

# Alexandra Dușa (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2014) și Oana Predescu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o16) vroiau a improviza discuția dintre Sonia și Elena din actul II, “Unchiul Vanea”, dar relația părea a fi între două puștoaice naïve. Rostirea “firească” a replicilor nu ducea la înțelesul lor deplin, cu toate că precauți concurenții au mutat mai în față acum, “celebra” masă de decor a improvizațiilor.

Concurs secțiunea individual

# MARCELA NISTOR (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o16) a oferit un recital pe un colaj încâlcit alcătuit – “Nu știu ce” după scrisorile dintre Cehov și Lika Mizinova și “Pescărușul”. Debuta cu replica “Nu am înțeles tema”, citea adeseori din foile scrisorilor, se agita, dar uneori reușea o relație directă cu spectatorii. Plasa ironii la adresa studiilor la actorie care dovedeau că nu au reușit să îi estompeze accentul moldovenesc în vorbire. Dovedea că nativ este înzestrată pentru genul comic, dar momentul său era mai mult apropiat de estradă.
Marcela Nistor a obținut Premiul “Sică Alexandrescu” (premiul special al juriului începând cu cea de a cincea ediție) și Premiul publicului pentru cea mai bună actriță în urma voturilor celor care au urmărit transmisia video live a fiecărei zile din Gală.

# MIHAI FLORIAN NIȚU (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o13) a alcătuit un colaj “SOLITUDES 30” după “Hamlet” de Shakespeare și “Ivanov” de Cehov. Era forțată alăturarea celor doi. Concurentul a dovedit însă, o gândire profundă asupra replicii rostite cu un glas impecabil, motivate de o stare interioară abil stăpânită nuanțat. Purta continuu provocator un dialog cu spectatorii luați drept parteneri ai mărturiilor sale. În programul Galei, concurentul preciza credința, că această Gală “se ocupă de CULT-URĂ: cult = datoria de a-I onora pe cei ce au fost + responsabilitatea față de cei ce vor urma – totul mânat de un soi de ură față de mediocritate, de compromis, de non-valoare, de blazare, de prejudecata artistică și de autosuficiență”. În recital a servit cu har această credință.
Mihai Florian Nițu a fost răsplătit pentru interpretare cu Premiul pentru cel mai bun actor și Premiul Dorina Lazăr pentru prestanță și rostire scenică.

# COSMINA OLARIU (UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2017) a ambiționat să atace mai multe personaje prin “Mică criză de identitate” după “Livada de vișini”. Dovedea sensibilitate, sinceritate și imaginație în intențiile de a comunica publicului stările personajelor schițate. Trecerile însă, de la o tipologie la alta erau în detrimentul său prin efectele de “regie” de a sugera transformările rapide.
Cosmina Olariu a fost laureată cu Premiul “Ștefan Iordache”, marele premiu al Galei finanțat de sora regretatului actor și cu Premiul Vox Maris.

# Dan Pughineanu (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017) a interpretat o reușită dramatizare “Un sărut” după povestirea “O sărutare” de Cehov, firește. Povestea soldatului sărutat la o petrecere de o necunoscută era redată atractiv de concurentul care dovedea umor, dar și simț dramatic. A fost uneori dezavantajat, de exemplu când apela la rostirea din “off” a replicilor. Concurentul a demonstrat însă, calități pentru profesia aleasă. 

Concurs secțiunea grup

“DE CE, ANTON PAVLOVICI CEHOV?” după “Mașinăria Cehov” de Matei Vișniec, în regia lui Cătălin Bocîrnea cu Cosmin Stănilă, Irina Sibef, Nicolae Burlacu, Alexandru Mihai Popa, Radu Dogaru, toți absolvenți ai Universității “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs și lect.asoc. Irina Wintze, promoția 2017, era un rezumat al piesei pentru 30 de minute de spectacol. Regizorul încerca un ambalaj original pentru momente de conflict și relații, cândva material de studiu în studenția concurenților. Reușeau detașare în interpretarea personajelor cehoviene atribuite, COSMIN STĂNILĂ și ALEXANDRU MIHAI POPA. Primul se confrunta cu două roluri – Cehov bolnav și Ofițerul. Dacă pentru caracterizarea lui Cehov forța nota compoziției, în Ofițerul dezvolta cu farmec tipologia personajului șmecher. Alexandru Mihai Popa prezenta un Treplev cu fină ironie, în forță dramatică și cu atenție la accente comice.
Spectacolul a obținut Premiul “Cornel Todea” pentru cea mai bună trupă de actori, iar Cosmin Stănilă Premiul publicuui pentru cel mai bun actor în urma voturilor celor care au urmărit transmisia video live a spectacolului de grup. Amintim că au fost în concurs la secțiunea grup numai două spectacole!!

6 SEPTEMBRIE
Concurs proba impusă

# Mihai Florian Nițu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o13) și Dan Pughineanu (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017) în sfârșit, fără decorul cu masă și scaune, improvizau acțiunea dintre Vanea și Astrov, din actul IV, “Unchiul Vanea”. Replicile personale rezumau motivarea acțiunii. Relația era bine sugerată de concurenții care asimilaseră și linia generală a personajelor.

# Marcela Nistor (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o16) și Nicole Burlacu (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017) au încercat a improviza acțiunea împăcării Elenei cu Sonia din actul II, “Unchiul Vanea”. Rosteau cuvintele cu un “firesc” specific unei conversații în casă, nu pe scenă, iar împăcarea dintre cele două părea a unor eleve de gimnaziu.

# Cosmina Olariu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2017) și Cosmin Stănilă (Universitatea “Babeș-Bolyai”, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017) dovedeau prin improvizația lor o bună înțelegere a acțiunii din actul III, “Pescărușul”. Se abuza însă, uneori de țipete în rostirea replicii. Apreciabile erau ținuta expresivă dată Arkadinei de Cosmina Olariu și sensibilitatea interioară a lui Treplev subliniată de Cosmin Stănilă.

Concurs secțiunea individual

# Maria Mitu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Paul Chiribuță, promoția 2015) a considerat că o avantajează colajul “T” după “Pescărușul”, “Trei surori”, “Livada de vișini” și “Ivanov” în ideea de a servi tema “iubirii” afectate de “singurătate”. Rostea exterior replicile pledoariei pentru dragoste, fără sugerarea substratului raportat la situații. Declarațiile păreau ale unei puștoaice răsfățate.

# Paul Radu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o16) a ales colajul “99 de nenorociri” după texte din “Livada de vișini” și “Unchiul Vanea”. Evidența unei regii neinspirate, l-a dezavantajat. Un borcan cu scheletul unui copac, o frânghie, o stropitoare folosită să ude copacul, un scaun, decorau spațiul de joc al personajului nefericit care încerca să se spânzure. Concurentul practica lungi pauze între replici, fără o motivare prin expresia chipului. Neinspirat și-a finalizat recitalul cu melodia “Cine iubește și lasă” a Mariei Tănase, căznit interpretată muzical. Efectul regizoral final, era o găleată cu apă aruncată peste actor!

# Georgiana Vișan (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2o13) a aplicat o “regie” fără sens pentru ilustrarea momentului “Gânduri” după “Trei surori”. Rostea textul într-un cadru ce amintea de o sală de ședință, cu masa prezidiului și câteva rânduri de scaune. Dialoga imaginar cu personaje care i-ar fi stat de o parte și alta a scaunului său. Privirea, expresia chipului concurentei se anulau prin această poziționare. Rostirea cuvântului nu dovedea o analiză profundă a situațiilor invocate.

# Theodora-Paula Gitana Sandu (UNATC, clasa prof.dr. Mircea Rusu și prof.asoc.Alexandru Jitea, promoția 2015) a solicitat să fie bine ștearsă podeaua scenei după momentul anterior pentru a susține recitalul cu “MAȘArăta” după “Pescărușul” și un fragment din Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel. După munca unor mașiniști destoinici de care a beneficiat întreaga Gală, era de așteptat un monolog foarte activ susținut de concurentă. În ideea că  Mașa ar “iubi fără nădejde” încerca interpreta relaționarea cu publicul,  partener direct. Alipirea la textul lui Cehov a fragmentului din Epistolă era inutilă. Monologul se completa cu un dans-mișcare superficial, lipsit de expresia stării care domina momentul.

Concurs secțiunea grup

“moscoOova” după “Tri surori” în regia lui Florin Liță, cu Adriana Aldea, Alexandru Cătănoiu, Oana Predescu. Eliza Teofănescu, toți absolvenți ai UNATC, clasa prof. univ. dr. Adrian Titieni, promoția 2016. Scenariul își dorea să arate dorința fierbinte a celor trei surori de a pleca la Moscova. “Viziunea regizorală” pornea cu defilarea lor în deschiderea reprezentației, așezarea lor pe scaune în prim planul scenei, în vreme ce un personaj venea în planul doi, târând numeroși pantofi înșirați pe sfoari agățate de picioare și se uita la un televizor. În acest cadru, concurentele încercau să amintească de linia generală a profilului fiecărei surori și uneori chiar reușeau să o sugereze. Spectacolul era o încropeală cu pretenții novatoare de regie, în numele … “formelor noi”.

7 SEPTEMBRIE

Ziua așteptată a desemnării premianților a cuprins două spectacole: unul invitat – “O femeie” și celălalt dedicat finalului Galei cu toți concurenții.

“O femeie” după Peter Esterhazy era un spectacol de Andrea Gavriliu cu absolvenți, unii prezenți și în concurs la Gală, ai Universității “Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca – Andreea Bănică, Norbert Boda, Alexandru Chindriș, Robert Danci, Radu Dogaru, Denisse Moise, Alexandru Popa, Dan Pughineanu, Irina Sibef, Cosmin Stănilă, Maria Teișanu și Eric Țuțuianu. La ediția a XVI-a din 2013, Andrea Gavriliu alături de Ștefan Lupu și Gabriel Costin, uimeau cu spectacolul de absolvire invitat “Zic Zac”, premiat și la Gala absolvenților UNATC. Era senzațional acel spectacol de dans-teatru, conceput cu fin umor. Au trecut niște ani de atunci, iar reîntâlnirea cu Andrea Gavriliu deziluzionează, dovedind manierizarea sa în stilul coregrafic practicat. Cele aproximativ zece scene imaginate pe relația femeie-bărbat erau de fapt, niște exerciții de mișcare și expresie corporală  practicate la orele de curs în universitate, la începutul studiilor. Se repeta obositor aceiași linie a mișcării, în scene lungi și fără sens, inspirate fără rezervă, din coregrafii celebre. Spectacolul nu avea consistență și coerență, solicita eforturi mari din partea actorilor, deveniți masă de manevră pentru coregrafă, păpuși mecanice greu chinuite.
Prezența ca invitat la închiderea Galei a acestui spectacol era neavenită. Se dorea a fi o “lecție” desprinsă din studiile absolvenților de la Universitatea “Babeș-Bolyai”? Nu era locul unei astfel de “lecții” cu pretenții novatoare într-un concurs. Peste toate, “lecția” arăta și stadiul așa ziselor “forme noi” la noi care sunt cu lopata împrumutate de la alții, unde au … expirat.

Spectacolul de final al concurenților, regizat de Ștefan Lupu, colegul lui Andrea Gavriliu, continua aceiași manieră din “O femeie”. Era ca o serbare școlară, cu improvizații și bășcălie ieftină. Pornea cu imitarea galei de la decernarea Premiilor Oscar și manevra apoi fiecare concurent pentru mici intervenții facile.

Aceste spectacole din ultima zi, arătau starea tristă a rezultatelor învățământului nostru, atât sub aspectul regiei, cât și sub cel al precătirii viitorilor actori.

CÂTEVA CONCLUZII

Ediția acestei Gale prin proveniența concurenților și alegerea unor spectacole a lăsat impresia unei lupte între două echipe, cea de la Universitatea din Cluj Napoca și cea de la UNATC din București. La “concursul proba impusă” cei doi concurenți aleși proveneau întodeauna de la cele două universități să susțină dialogul care marca acțiunea improvizației. Avem o sumedenie de astfel de universități, la Iași, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Craiova, etc și inexplicabil nu au avut niciun concurent în Gală. Dar… și la cei prezenți, s-au văzut hibele învățământului nostru artistic.
Cei 21 de concurenți au demonstrat că dețin calități pentru profesia aleasă de … “prestatori de servicii artistice”, așa cum scria mai deunăzi pe diplome. Aceste calități însă, se dovedeau la marea majoritate a participanților a a nu fi cizelate pe deplin.

# Alegerea textului cu tema Cehov sub forma unor colaje aberante pentru “Secțiunea individual”, sublinia hiba unei instruiri culturale superficiale. În cazul “Probei impuse” se dovedea că mulți concurenți nici măcar nu citiseră integral cele două piese, replicile personale erau venite din limbajul “cool”.

# Arăta o jalnică pregătire pentru profesia de actor tehnica vocală, impostația, frazarea, la unii chiar dicția. Se bolborosea rostirea replicii în numele “firescului”. Accentul pe cuvânt în frazare era aruncat fără rost. Acustica dificilă a sălii nu purta vina, ci studiul la universități pentru acest esențial compartiment al profesiei.

# Concursul este un “hop” pe calea afirmării personalității. Poate fi considerat și o treaptă pentru viitoarele “castinguri” cu care se vor confrunta tinerii actori în teatre și cinematografie. Universitățile nu au cursuri de pregătire în acest sens. Am asistat la castinguri dezastruoase, unde se specificau cerințele pentru un rol – comedie, tragedie, musical, iar participanții le ignorau total. Rosteau aproape  toți aceleași monologuri învățate la școală. La un concurs, ca și la un casting, actorul își prezintă cu personalitate capacitățile de adaptare la un rol sau la o tematică.

# “Regia” pentru “Secțiunea individual” a multor concurenți îi dezavantaja prin efecte de imagine penibile. 

Gala Tânărului Actor “Hop” este un prilej generos de afirmare oferit tinerilor de către excelenta echipă de organizatori de la UNITER. Regretabil rămâne că această Gală nu stârnește și interes din parte profesorilor de la clasele de actorie, nici măcar în calitate de spectatori. Aveau ce învăța pentru viitoarele cursuri din universitățile de artă.


Au trecut, cu mai mult sau mai puțin succes … “Hopul”, 21 de tineri. Ei sunt curajoșii unei mici părți din cei cu care trebuie să defileze teatrul nostru spre viitor. Doresc succes fiecăruia pentru că a semnalizat calități personale ca actor. Rămâne să le cizeleze și cu ajutorul norocului colaborării cu regizori de calitate. BAFTĂ!

duminică, 3 septembrie 2017

“DON GIOVANNI” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

PROVOCĂRI FASCINANTE, ÎN DOUĂ VARIANTE DE CONCEPȚIE

Opera Națională București deschide stagiunea cu un eveniment prin care demonstrează revitalizarea sa cu dorința culturală de a atrage cât mai mulți spectatori tineri, inspirat managerizată de directorul interimar Beatrice Rancea.

           
Fiecare spectacol de teatru sau operă în regia lui Andrei Șerban provoacă emoție sau revoltă. De astă dată, Andrei Șerban se întrece pe sine în “Don Giovanni” de Mozart. Prin două distribuții oferă două variante de răspuns fascinante la întrebarea – “Cine este acest Don Giovanni, urmașul lui Don Juan?”. Regizorul aduce printre noi pe legendarul personaj, ca și pe cei din preajmă, fără să atingă nici o notă din compoziția genialului Mozart sau un cuvânt din libretul lui Lorenzo Da Ponte. Transpune lumea lui Don Giovanni în cluburile sau mall-urile noastre, cu respect însă, față de valoarea universală a acestei opere. Firește viziunea regizorului surprinde prin intenția de a pune în fața celor din sală, oglinda în care se reflecta cândva sufletul celui născut cu secole în urmă și a demonstra că indiferent de epocă, el a rămas același. 
         Mitul “cuceritorului” lansat în secolul al XVII-lea în special de Moliere prin Don Juan, ajunge în 1787 la Mozart transformat în Don Giovanni de libretist și trăiește dramatic în epoca noastră prin creațiile lui Max Frisch sau Handke. Miezul tematic - pofta erotică manifestată în locul iubirii, rămâne mereu actual. Orice montare scenică urmărește să motiveze cauzele personale ale legendarului personaj.
        
Andrei Șerban precum un magician propune două variante de răspuns la întrebarea “Cine e Giovanni?” prin cele două distribuții cu tineri interpreți. Răspunsurile sunt perfect motivate de compoziția lui Mozart și de libret. Atenție, cadrul vizual, scenografia, mișcarea scenică sunt aceleași în cele două variante, dar interpretarea ireproșabilă a tinerilor interpreți lirici - actori este total diferită ca mesaj în susținerea tematicii. Regizorul demonstrează capacitatea rară de a lucra minuțios, la detaliu cu personalitatea fiecărui interpret pentru a descoperi noi valențe în profunzimea interioară a personajului care îi revine. În ambele distribuții interpreții merită aplauze, dar rezultatul tratării personajelor este diferit. Regizorul prin inovație teatrală scoate spectacolul de Operă din stilul tradițional. Solicită efort artiștilor lirici de a deveni și actori care să se transpună în personaje, să relaționeze cu tensiune interioară cu partenerii, nu mai sunt doar executanți muzical cu ochii la dirijor. Opera Națională București promovează prin montarea lui Andrei Șerban, valori tinere de artiști lirici și ei dezvăluie admirabile capacități de actori totali, unii chiar peste interpreții din teatre.
        
Andrei Șerban “debutează” ca scenograf, în dorința ca decorul să susțină convenția de a recepta celebra operă, în cheie contemporană. Cu sprijinul arhitectului Octavian Neculai construiește un decor pe verticală din imense panouri mereu în mișcare, cu nivele diferite pentru spațiul acțiunii, marcate nu prin mobilier, ci prin o scară și indicii de fereastră sau ușă. Decorul reușit esențializat, prinde culori vii prin manipularea luminii dirijate de Andrei Șerban, cu scop metaforic. Regizorul prin acest decor, semnifică drumul căutărilor personajelor de a ajunge la vârful împlinirii trăirilor interioare. Decorul se completează în final cu imaginea impresionantă a cimitirului unde se află și mormântul Comandorului ucis în debutul acțiunii și sugerează sensul major al imaginii morții care sfarmă și dorințele imorale.
Regizorul aplică cu sens intervenția pentru anumite momente conflictuale, a interpretării izolate în fața unei cortine negre. Imaginea scenică prinde valoare semnificativă prin costumele ingenios create de Corina Grămoșteanu cu trimitere clară la tipologii din zilele noastre. De pildă, Giovanni poartă pantofi de un roșu strident, ca focul dorințelor sale. Înfățișarea celor trei eroine se diferențiază și prin peruci – Donna Anna este o blondă, Donna Elvira o roșcată, Zerlina o brunetă. Sunt trei categori tipologice perfect desenate prin ținute care ar aparține unor fete din mall-uri sau cluburi. În acest cadru vizual, Andrei Șerban în colaborare cu regizorul asociat Daniela Dima dezvoltă conceptul provocator de a răspunde la întrebarea “Cine e Giovanni și cine sunt cei din lumea sa?”. Răspunsul … “Sunteți voi cei din sală. E lumea voastră!”. Acest răspuns are însă, două variante, motivate de Mozart și libretist pe care regizorul îi respectă, dar le descoperă substraturi noi.
        
Regia intervine numai în aspectul vizual prin inventarea inspirată a două “personaje” mute – un “cor feminin” și o adolescentă. Ansamblul “corului” numeros compus este cel al femeilor enumerate de Leporello pe lista sa de pe mobil unde sunt contabilizate cuceririle lui Giovanni. Ele poartă costume diferite prin care indică a aparține fiecare unor diverse segmente sociale. Sunt doamne onorabile sau pițipoance, una e călugăriță, alta poartă fote de costum popular, fiecare sunt din alt mediu simbolic ales. Adolescenta, slujnica înfocatei Elvira caracterizată doar prin mișcarea din scenă, trimite cu gândul la Lolita din romanul lui Nabokov. În finalul aventurilor lui Giovanni, aceasta îl va ucide folosind un pistol, cum au încercat să îl folosească înainte și Elvira sau Anna. Momentul sfârșitului spectacolului în ambele variante de distribuție, lasă fără respirație publicul prin  … manifestarea “slujitorilor” minciunii care vor fi mereu prezenți în universul uman.
        
În variantele de distribuție din cele două reprezentații, în afara calităților vocale ireproșabile ale interpreților lirici, aceștia devin și actori care propun cunoașterea a două fețe posibile pe care le poate avea Giovanni și doamnele sale. Interpretarea lor are însă, în comun intenția regizorală de a sublinia un aspect esențial – judecarea conceptului de libertate prin prismă individuală de fiecare personaj.  “Viva la liberta!” este scena importantă în care personajele rostesc “trăiască libertatea”, așa cum o crede fiecare. Înțelegerea libertății erotice și a minciunii prin ignorarea moralității este mesajul spectacolului de condamnare a acestei lumi. Aspectul erotic solicitat de acțiune e teatral tratat regizoral, ocolind efectele vulgare, servind doar prezentarea stării unei lumi aflate în degringoladă care ignoră regulile morale ale existenței.
         Trebuie subliniat că această viziune regizorală novatoare, a avut un sprijin deosebit din partea executanților partiturii muzicale – orchestra profesionistă a Operei Române și tânărul dirijor Ciprian Teodorașcu. Nuanțat, sensibil, curge muzica lui Mozart și motivează acțiunea din scenă, transmite emoție publicului.

O variantă – GIOVANNI, VICTIMĂ A FEMEILE ACAPARATOARE
         O interpretare de excepție oferă Csaba Sandor în rolul lui Giovanni. În ciuda farmecului de cuceritor al femeilor, el devine victima agresivității lor imorale. În numeroasele scene ale recitativelor, cu o dicție perfectă, interpretul dublează sensul replicii prin starea interioară a celui care crede că libertatea îi permite orice manifestare. Csaba Sandor dezvoltă intenția regizorală de a evidenția că Giovanni este singurul personaj care nu minte, exprimă deschis pofta sa de viață, se lasă însă, înșelat de sensul perceperii libertății în relație cu lumea. Csaba Sandor este nu numai un tânăr bas-bariton cu o voce specială, ci și un actor de valoare. Leporello, sluga lui Giovanni, desprinsă prin libret din categoria bufonilor, este interpretat nuanțat de Daniel Mateianu, cu atenție la îmbinarea tragicului cu comicul dictat de situații în dorința acestuia de a îl imita pe stăpân în manifestările sale. Cele trei eroine – Anna, Elvira și Zerlina au în comun perfidia, pofta carnală, agresivitatea, minciuna, dar fiecare acționează tipologic diferit. Bianca Mărgean atenționează că Anna îl dorește în pervrsitatea ei pe Giovanni, dar și pe Ottavio din zona mafiotă a segmentului social în care trăiește, participă imoral și la uciderea tatălui, Comandorul. Interpretarea flexibilă în expresii a Annei de către Bianca Mărgean punctează profilul său social îmbibat de imoralitate. Femeia lipsită de limite morale, Elvira își revendică relația de iubire apusă cu Giovanni, vrea răzbunare, dar și refacerea relației. Antonela Bârnat reușește cu temperament și tonalitate să transmită stările ambigue ce macină interiorul acestei femei agresive în sentimente. Admirabilă este Maria Jinga în Zerlina, fata din lumea oamenilor simpli care nu știe ce este iubirea cu toate că își serbează nunta. Naivă, dar și șmecheră apare Zerlina prin modul expresiv în care Maria Jinga îi descoperă în interpretare profilul femeii prostuțe, dornică de parvenire și prin “dragoste”. În interpretarea acestor femei, actrițele subliniază agresivitatea lor în relația cu atractivul bărbat Giovanni, dar și imoralitatea care le domină caracterul; se lasă ușor cucerite de farmecul și statutul de nobil al lui Giovanni, dar nu exclud nici relații erotice cu partenerii din apropierea imediată. Din zona mafiotă a Comandorului desprinde regizorul și pe Ottavio, logodnicul Annei, interpretat de Andrei Lazăr. Acesta accentuează cu finețe, cinismul lui Ottavio care cunoaște înșelătoriile Annei, le acceptă totuși pentru că legătura cu ea îi servește apartenenței la grupul mafiot. Deosebită, originală este interpretarea lui Andrei Lazăr. În Masetto viitorul soț al Zerlinei, Daniel Filipescu accentuează credibil naivitatea celui care ușor se lasă manevrat. Comandorul interpretat de Horia Sandu se profilează prin forța celui care și după moarte nu iartă uciderea sa, vrea să își păstreze autoritatea.
         Toți cei din distribuție configurează excelent relațiile dintre personajele unei lumi bulversate prin lipsa de morală, perseverentă în minciună.

O altă variantă – GIOVANNI, CUCERITORUL IMORAL
         Adrian Mărcan prezintă cu atenție la expresie, portretul unui “macho”, bărbatul pentru care cucerirea carnală e scop al vieții sale libere de morală. Femeile cad ușor, în plasa farmecului său. Adrian Mărcan sugerează reușit tipologia unui bărbat de astăzi din sfera cluburilor pline de fițe, detașt de orice principiu de viață. Slujitorul Leporello interpretat de Iustinian Zetea e mereu preocupat de destinul lui Giovanni la care chiar râvnește. Cu pricepere în nuanțare comică și dramatică, dezvoltă rolul interpretul. Cristina Maria Oltean propune imaginea unei dive imorale în Anna, jonglează abil cu situațiile în care este implicată. Elvira prinde viață convingător prin jocul punctat de dramatism al Simonei Neagu și apare ca o luptătoare cu două fețe -  răzbunătoare, dar și sclava erotismului. Antoaneta Bucur găsește modalități de expresie pentru a prezenta verosimil identitatea Zerlinei. Cele trei eroine prind diferit consistența tipologică solicitată de acțiune prin interpretarea apreciabilă a artistelor lirice - actrițe. Ottavio relaționează cu subtilitate cu Anna prin modul în care Tiberius Simu concepe manifestările sale cu dublu sens, cel exterior și cel interior. În Masetto realizează momente amuzante Iulian Sandu prin prezentarea îngânfării viitorului soț al Zerlinei. Rolul aparent secundar al Comandorului revine lui Marius Boloș care îl caracterizează cu prestanță. Întreaga distribuție servește impecabil susținerea tematică de a arăta că Giovanni și ai săi trăiesc în preajma noastră prin minciuni cuceritoare.

         “Donn Giovanni” este un eveniment cultural înfăptuit la Opera Națională București de Andrei Șerban și echipa reunită pentru a ne arăta astăzi, actualitatea unei opere din secolul al XVIII-lea, universală ca tematică. Muzicologii obișnuiți cu judecarea numai a interpretării vocale care uită că opera nu mai poate fi în secolul nostru un spectacol radiofonic, este posibil să fie revoltați de teatralitatea bogată în sensuri a vizualizării regizorale. În cele două variante se arată emoționant însă, că Don Giovanni este contemporanul nostru. Andrei Șerban care a montat pentru prima oară “Don Giovanni” a reușit senzațional să îl aducă în actualitate prin spectacolul care va atrage la Opera Română și publicul tânăr pentru că regăsește pe scenă imagini din viața curentă, dar pe muzica nemuritorului Mozart.

P.S. Opera Națională București a reușit acest spectacol de valoare culturală cu sprijinul demn de stimă al Primăriei sectorului 5, Centrului Cultural și de Tineret “Ștefan Iordache” și Centrului Cultural Neo Art România.


Fotografiile sunt realizate de Paul Buciuta.