Spectator

vineri, 13 mai 2016

GALA PREMIILOR UNITER / EDIȚIA a XXIV-a – Gazdă TEATRUL “REGINA MARIA” din ORADEA

UNITATEA DEMNĂ DE PREȚUIRE A BRESLEI TEATRALE
         Reprezentanți de marcă ai breaslei slujitorilor teatrului, tineri și vârstnici, s-au reunit la cea de a XXIV ediție a Galei Premiilor UNITER, când astăzi cultura este tratată ca o Cenușăreasă de forurile statului. Ingenios, UNITER alege în ultimele ediții drept gazdă teatre importante din țară. Actuala ediție a beneficiat de găzduirea Teatrului “Regina Maria” din Oradea, în sediul de curând renovat, o “bijuterie” arhitecturală. Această manifestare teatrală unicat într-un oraș cu adevărat european, s-a petrecut în fața unui public alcătuit din membrii ai breslei și iubitori de teatru din Oradea care a răsplătit cu aplauze entuziaste premianții, timp de peste patru ceasuri. A sunat ca un avertisment al breslei și clopoțelul din tichia bufonului lui Shakespeare, inspirat atribuit fiecărui spectator, ca un sensibil avertisment de dojană pentru cei care ignoră teatrul sau stârnesc conflicte penibile din interese personale.
         Când statul privește cultura al cărui pilon este și teatrul, drept ultima roată la căruță, de 24 de ani UNITER (Uniunea Teatrală din România) acordă din numeroasele sale proiecte, o atenție deosebită Galei pentru a premia valorile creatoare de spectacole dintr-un an teatral, cât și a înmâna distincții din partea Senatului acestei instituții independente, celor care de-a lungul unei cariere fructuoase au transmis spectatorilor “emoția teatrului adevărat”. Firește, că uneori premiile anuale sunt comentate în urma unei selecții discutabile, influențate și de subiectivismul firesc aprecierilor în artă. În timp, premiile rămân însă, drept dovadă a recunoașterii meritate a valorilor teatrului nostru, artă efemeră prin spectacole a căror viață este limitată.
         În societatea noastră cu pretenții democratice europene, din diverse motive impuse de o politichie mizeră, spiritele s-au încins, iar fenomenul a pătruns și în breasla teatrului. E drept, doar câteva voci minore, mânate de interese personale meschine, au încercat și mai încearcă să mânjească valorile și respectul pentru cei care teatrul presupune dăruire, zi și noapte. La Gală, breasla a arătat unitate între generații. Pe scenă, toți cei prezenți au rostit cuvântul “mulțumesc” adresat de astă dată, nu numai familiei personale, ci și Galei UNITER pentru că funcționează activ și luptă pentru prețuirea valorilor breslei de douăzeci și patru de ani.
         Din nou, UNITER a demonstrat că breasla are coloană vertebrală și nu își pleacă fruntea în fața imposturii, promovează consecvent valorile, indiferent de vârstă. Trebuie subliniat că tinerii au fost la această ediție în prim plan.
         Prezentăm în ordinea desfășurării, momentele remarcabile din Gala de la Oradea, spectacol cultural eveniment, unicat în fiecare an, transmis în direct cu profesionalism de televiziunea publică.

UN SPECTACOL ÎNCĂRCAT DE EMOȚII

În Gală au fost atribuite douăzeci și cinci de premii. Unsprezece premii au marcat valorile impuse de anul teatral 2015 în urma unui juriu selecționer și detașate de juriul final. Selecțiile au fost efectuate de un juriu alcătuit din trei critici de teatru: Doina Papp, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza. Pentru fiecare premiu, din trei nominalizări, juriul final a trebuit să desemneze câștigătorul; juriul final a fost compus din reprezentanți ai breslei din diverse domenii: Viorica Petrovici – scenograf, Alexa Visarion – regizor, Ozana Oancea – actriță și criticii de teatru Alice Georgescu, Mircea Morariu. Mereu se atrage atenția că este necesară o schimbare a regulamentului de jurizare pentru că nu numai celor din zona criticii de teatru este firesc să le fie atribuit rolul dificil de selecționer, când în final, juriul cuprinde reprezentanți ai tuturor domeniilor din breasla teatrului – regie, scenografie, actorie. Cum subiectivismul este recunoscut în perceperea actului artistic, el se manifestă și în cazul criticii de teatru. Ar putea fi diminuat prin prezența la selecție și a altor reprezentanți ai breslei.


Premiul pentru debut – ADA GALEȘ pentru rolul Denise din spectacolul “Copilul problemă”, Teatrul “Sică Alexandrescu” din Brașov; au mai fost nominalizați - Andreea Tănase și Alexandru Voicu.
Premiul (acordat de Senatul UNITER) pentru întreaga activitate – scenografa MARIA MIU. Acest creator de imagine teatrală la noi și peste hotare, întodeauna s-a remarcat prin scenografia sa ingenioasă – decor și costume, strâns legată de sprijinirea profundă a sensului reprezentării scenice a unei piesei.
Premiul pentru scenografie – ADRIAN DAMIAN pentru “Cântăreața cheală”, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași; au mai fost nominalizați – Andu Dumitrescu și Octavian Neculai.
Trebuie subliniat că spectacolul Galei a cuprins și câteva intervenții muzicale și de dans remarcabile, iar atmosfera premierii a fost susținută sensibil de Cvartetul “Intermezzo” din Oradea.
Premiul special pentru muzică de teatru (acordat de Senat) – compozitorul ADRIAN ENESCU. Amintim că în regia lui Alexandru Darie, la Teatrul “Bulandra” se prezintă un spectacol senzațional – “The Bach Files” realizat pe muzica inspirată din creațiile lui Bach, datorată lui Adrian Enescu și în scenografia originală a lui Octavian Neculai. Acestui spectacol comentat pe blog la data premierei, nu i s-a atribuit decât o nominalizare pentru scenografie!


Premiul pentru întreaga activitate (acordat de Senat) – actriței LUMINIȚA GHEORGHIU. Acordarea acestei distincții minunatei actrițe, a fost un moment care a ridicat publicul în picioare în semn de suprem respect pentru această valoare a teatrului și filmului nostru. Luminița Gheorghiu întodeauna a uimt pe scenă prin interpretarea unor roluri numeroase de planul doi, mai rar având șansa întâlnirii cu mari partituri, fiind admirabilă însă, prin transpunerea cu suflet în fiecare personaj. Este o valoare de preț a filmului și teatrului acest om sensibil și discret în viața curentă.
Cea mai bună piesă românească, program anual al UNITER, desfășurat sub egida CASEI REGALE A ROMÂNIEI – “NADIA” de DIANA-FLORINA AVRĂMUȚ; premiul a fost înmânat de principesa Maria. Juriul a fost compus din Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu – critici și Bobi Pricop – regizor.


Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – MARIUS MANOLE pentru rolurile Bătrâna Apatică și Actorul din “Între noi e totul bine”, Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București. Acest spectacol excelent a mai primit o nominalizare și pentru rolul principal – Dorina Chiriac. Regizorul său Radu Afrim a fost însă, premiat pentru “Tihna”, spectacolul Teatrului Național din Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”, cu nominalizări și la categoriile cea mai bună actriță în rol principal și cel mai bun spectacol! Cele două spectacole au fost comentate pe acest blog.
Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – ILINCA MANOLACHE pentru rolurile din “Anul dispărur 1989”, Teatrul Mic din București; nominalizări – Ida Jarcsek-Gaza pentru Clitemnestra din “Electra”, Teatrul German de Stat din Timișoara și Florentina Năstase pentru Laura din “Menajeria de sticlă”, Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești. Toate cele trei spectacole ce au adus nominalizările respective au fost comentate pe acest blog. Intervine în aceste nominalizări și confuzia juriului selecționer pentru că rolul Laurei nu este secundar!


Premiul de excelență (acordat de Senat) – coregrafului și dansatorului GIGI CĂCIULEANU. Trebuie subliniat că 2016 este anul care marchează patru secole de la trecerea în nemurire a lui Shakespeare, dar și o sută de ani de la apariția curentului avangardist al “dadaismului”, inițiat și de Tristan Tzara. Marelui artist Gigi Căciuleanu îi aparțin și spectacole dedicate acestor evenimente – “Folia, Shakespeare & Co” și “L’Om DadA” intrate în repertoriul Naționalului bucureștean și comentate pe acest blog.
Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic – “JUCĂTORUL DE TABLE” de George Arion, dramatizare și regie CEZARINA UDRESCU, producție a Societății Române de Radiodifuziune; nominalizări: “Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor” și “Rapunzel”.
Premiul (acordat de Senat) pentru întreaga activitate – ANCA MĂNIUȚIU, critică și istorie teatrală.


Premiul pentru critică de teatru – MARIA ZĂRNESCU; nominalizări – Silvia Dumitrache și Oana Stoica. Critica de teatru, trebuie subliniat, își găsește greu în presa de print un loc pentru exprimarea opiinilor pentru că teatrul este aproape ignorat de mass media.

Un moment impresionant a fost cel al întâlnirii cu muzicianul DAN ANDREI ALDEA, cu ani în urmă vedeta formației “Sfinx” care este și autorul unui celebru song din spectacolul “A XII-a noapte” de Shakespeare de la Teatrul “Bulandra”. Amintim că acest spectacol excelent a fost început de minunatul regizor Aureliu Manea și finalizat de Liviu Ciulei care din respect pentru tânărul coleg ce avea probleme personale, nu a semnat pe afiș contribuția sa la regie. Actorul Ion Caramitru președintele UNITER și activul prezentator al Galei, care a jucat în acest spectacol rămas în istoria teatrului nostru, a cântat alături de Dan Andrei Aldea cunoscutul song al bufonului, iar lor li s-au alăturat și mulți spectatori bucuroși de această amintire plăcută.



Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – MARIAN RÂLEA pentru Tullius din “Marmură”, Teatrul “Bulandra” din București. Ca un adevărat coleg, în spirit de fairplay, premiantul a invitat pe scenă pe cei nominalizați – Richard Balint pentru rolul Gorge din “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, Teatrul “Regina Maria” din Oradea și Florin Piersic Jr. pentru Coleman din “Vestul singuratic”, Teatrul “Nottara” din București. Spectacolele “Marmură” și “Vestul sălbatic” sunt comentate pe blog; cu surprindere nu am înțeles nominalizarea și pentru regie al celui din urmă, cât și lipsa unor alte nominalizări ale selecționerilor pentru “Marmură”.
Premiul (acordat de Senat) pentru întreaga activitate – VLADIMIR GĂITAN.
Premiul pentru teatru tv – “BUZUNARUL CU PÂINE” de Matei Vișnec în regia lui Tudor Chirilă, producție a Societății Române de Televiziune; nominalizări –“Femeia perfectă”.

Premiul special BRITISH COUNCIL pentru interpretarea originală a creației shakespeariene (actor / actriță) în cadrul Audiției Naționale SHAKESPEARE 400 parte a proiectului “Shakespeare lives” – ALEXANDRA RĂDESCU și DORU EUGEN IONESCU. Amintim tinerilor actori că în septembrie, Gala “HOP” de la Costinești va avea drept temă de concurs, firește, tot Shakespeare.
Premiul (acordat de Senat) special – actorului și profesorului MIKLOS BACS, un mentor al tinerei generații de actori. La ultimele ediții ale Galei Tânărului Actor “Hop” întodeauna s-au remarcat absolvenții meșterului Miklos Bacs care conduce și actuala ediție. L-au însoțit pe dascăl la Gală, prefațând premierea sa, cinsprezece tineri actori care au oferit o suită de momente de improvizație, admirabil realizate. Cu acest prilej, Ion Caramitru a anunțat că UNITER pregătește un concurs special dedicat tinerilor. Îl așteptăm cu interes.


Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal – EMILIA DOBRIN pentru rolul Elena din “Casa cu pisici”, Teatrul Mic din București; nominalizări – Dorina Chiriac pentru rolurile Fetița metalistă și Regizorul din “Între noi e totul bine, Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București și Erzebet B.Fulup pentru rolul Mama din “Tihna”, Teatrul Național Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”.
Premiul special (acordat de Senat) pentru o viață dedicată teatrului și poeziei – EUGEN ȚUGULEA.
Premiul special (acordat de Senat) pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan – MATEI VIȘNIEC.

Premiul Președintelui UNITER, Ion Caramitru l-a acordat lui EMIL BOROGHINĂ, directorul Festivaluli Internațional de Teatru SHAKESPEARE a cărui a zecea ediție s-a încheiat de curând la Craiova.
Premiul (acordat de Senat) pentru întreaga activitate – regizorului VICTOR IOAN FRUNZĂ.
Regizorul Radu Afrim alături de Dorina Chiriac, nominalizată
pentru cea mai bună actriță în spectacolul "Între noi e totul bine"
Premiul pentru cea mai bună regie – RADU AFRIM pentru spectacolul “Tihna” de la Teatrul Național Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”; nominalizări – Cristi Juncu pentru “Vestul singuratic” de la Teatrul “Nottara” din București și Bobi Pricop pentru “Pisica verde” de la Teatrul “Luceafărul” din Iași.
Premiul pentru cel mai bun spectacol - “CLASA NOASTRĂ” de Tadeusz Slobodzianek, regia Laszlo Bocsardi, Teatrul Național “Lucian Blaga” din Cluj – Napoca; nominalizări – “The Sunset Limited” de Cormac McCarthy, regia Andrei și Andreea Grosu, “UNTEATRU” (teatru independent, excelent spectacol comentat pe blog, fără nici o altă nominalizare la celelalte categorii!) și “Tihna” după Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Național Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”. La toate festivalurile internaționale celui mai bun spectacol sau film i se alătură și alte premii fie pentru regie, scenografie sau interpretare. La noi, juriul de selecție nominalizează “Casa noastră” pentru cel mai bun spectacol, dar nu mai descoperă nici un merit pentru regie, scenografie sau interpretare! Juriul final, firește nu poate judeca decât nominalizările indicate de selecționeri. Și acest exemplu sprijină necesitatea schimbării regulamentului Galei prin găsirea unei soluții de extindere a numărului de jurați selecționeri din mai multe departamente ale breslei.
Fotografiile sunt surprinse de Adrian Bulboacă și Maria Ștefănescu





sâmbătă, 7 mai 2016

“ GiGel “ – GODOT CAFÉ – TEATRU

UN ADMIRABIL ONE-MAN SHOW

         “One-man show” este un recital care solicită calități multiple, iar reușita sa presupune pe lângă personalitatea actorului și alegerea unui text deosebit, o regie concentrată pentru a evidenția calitățile interpretului de a transmite publicului un mesaj consistent. “GiGel” servește admirabil cerințele unui astfel de recital.


Monologul conceput de Alexandru Popa, folosește drept pretext date din biografia interpretului Gheorghe Ifrim pentru a țese inspirat un text cu umor savuros, dar și sensibil în omagierea marilor noștri actori care au dat și dau valoare actului teatral. Alexandru Popa deține un simț al replicii bogate în substrat și abilitatea definirii complexe a personajului. Este un dramaturg mai puțin întâlnit pe scenele noastre, dar care promite a se alătura celor câteva personalități de astăzi din domeniul atât de sărac în valori al dramaturgiei. “GiGel” e un titlu pornit de la prenumele lui Gheorghe Ifrim. Acest actor remarcabil al Teatrului “Bulandra” surprinde întodeauna în personajele interpretate, fie că sunt din comedii, fie din drame. Se transpune întodeauna în personaj, îl abordează credibil, cu naturalețe. Prezența sa pe micul ecran în singurul serial de comedie excelent realizat de la scenariu până la interpretare, “Las Fierbinți”, în rolul primarului Vasile, i-a adus o popularitate meritată. Acum, singur pe o scenă cu un bar sugerat într-un colț, Gheorghe Ifrim destăinuie cu umor, dar și cu multă sensibilitate, amintiri din copilărie și apoi de la începutul carierei sale de actor. Tema nu este dezvăluirea biografiei personale, arată surprinzător cum marii artiști pot influlența din umbră un tânăr aflat în căutarea unui drum în viață. Generos acest monolog omagiază subtil pe “Marii artiști care nu se uită niciodată” cum precizează și replica din final rostită de interpret.  Publicul în unele momente, rămâne copleșit de emoție cu respirația tăiată și apoi, continuă să se amuze copios. Gheorghe Ifrim își prezintă personajul în relație directă mereu cu spectatorii, îi provoacă în a deveni partenerii săi în relatarea unor “clipe de viață”, evocate fie cu un umor involuntar, fie cu tristețe. Evocă ironic amintiri din timpul amar al trecutului, străin tinerilor de astăzi, cântă melodii celebre, cu atitudinea celor care le-au lansat cândva, cucerește prin farmecul special atribuit fiecărei destăinuiri. Gheorghe Ifrim, ca un mare actor, își pune sufletul pe tavă în fața prietenului său publicul.
         În afara întâlnirii cu un dramaturg destoinic, Alexandru Popa, Gheorghe Ifrim a avut șansa colaborării cu un coleg de generație, actorul Vlad Zamfirescu, în rolul regizorului, ireproșabil înfăptuit. Vlad Zamfirescu urmărește atent să valorifice atât talentul colegului, cât și subtextul replicii și impune ritm, tensiune, evocărilor. Regizorul completează imaginea reprezentației prin proiecții cu chipuri de Mari Actori, argumente pentru amintirile unui Om simplu, obișnuit pe care aceștia l-au emoționat întodeauna și i-au fost exemple prețuite în profesie.

         Godot Café-Teatru oferă de obicei spectacole facile publicului său tânăr, de astă dată îi prezintă o “bijuterie” de teatru adevărat și cunoașterea în direct a unui actor prețuit. Gheorghe Ifrim prin acest one-man show încântător, ridică ștacheta interesului pentru calitatea teatrului independent de club sau cafenea și dă o lecție ambițioșilor care își doresc un recital .

marți, 19 aprilie 2016

“UMBRE. UN STUDIU” – TEATRUL EXCELSIOR

UN COȘMAR, ȘI LA PROPIU ȘI LA FIGURAT



         Teatrul Excelsior, cu țintă de public copiii și adolescenții, desfășoară o activitate remarcabilă și lansează proiecte noi. A inaugurat de curând și o nouă sală Studio. Aflată la etajul trei al sediului său elegant, sala are cinzeci de locuri și este bine dotată tehnic. Sala Studio se precizează că va găzdui spectacole pentru adolescenți și bănuim și spectacole ale tinerilor aflați la început de carieră. Inaugurarea sălii a oferit “Umbre. Un studiu” cu precizarea că ar fi recomandat “categoriei de vârstă: 12+”. Până aici toate bune și frumoase, dar … spectacolul cu pretenții de “studiu” sau experiment,  șochează privitorul matur, nu mai discutăm de adolescenți.
         Scenariul cuprinde alăturarea neinspirată a două texte. Primul – “Jocul de-a teatru” ar aparține Georgianei Barcan de 17 ani, finalistă a primei ediții a Concursului de dramaturgie pentru adolescenți, “New Drama”, inițiativă demnă de laudă a Teatrului Excelsior. Dar … tânărul regizor Horia Suru, se precizează în programul de sală, a folosit o adaptare “după Jocul de-a teatru” pe care a completat-o cu “Umbre” de Ilinca-Anamaria Prisăcaru, studentă la regie (UNATC). Conceptul regizoral ar vrea să ilustreze teatral un dialog abstract cu pretenții filosofice, purtat de două personaje – Călăul și Condamnatul, personajele schimbând rolurile; completează primul dialog cu un altul dintre Mamă și fiu, pe aceiași linie. Intențiile regizorale se pot rezuma la un coșmșar ce macină individul dornic să caute, să afle “lumina” vieții, fie că este condamnat la execuție, fie … că nu e înțeles de mamă! Jocul absurd al coșmarului, primitiv surprins de scenariu, duce la un spectacol de …  coșmar, plictisitor, chiar dacă durează doar cinzeci de minute.


         Horia Suru își susține conceptul regizoral și ca scenograf. Dialogul “filosofic” se petrece întrun decor minimalist ce ar indica o cameră goală pe un podium, cu un scaun, ce se completează cu două plasme laterale, loc de proiecții fără sens alese, mereu repetate. Publicul este așezat de-a lungul sălii și bombardat de efecte sonore stridente. Zgomotul sporește și prin lavalierele la care actorii rostesc textul, adeseori cu reverberație. Reamintim că Sala Studio este mică și are doar cinzeci de locuri. Viziunea regizorală nu ține cont de acest aspect, cum nu consideră nici actorii drept instrument principal al transmiterii convingătoare a unui posibil mesaj al reprezentației. Actorii sunt conduși de regizor, unul să stea pe scaun, altul în picioare, fără expresie gestuală și să rostească mecanic strident vorbe, vorbe, vorbe. Se luptă cu această concepție regizorală lipsită de sens convingător, Marian Rădulescu (Călăul), Oliver Toderiță (Condamnatul și apoi, fiul) și Isabela Neamțu (Mama), fiind … condamnați de regie să arate ca roboții vorbitori, antipatici. Toți sunt însă, actori cu reușite în alte spectacole.
Viziunea regizorală este lipsită de o logică elementară și nu comunică nimic publicului. Acest experiment nefericit, “studiu al umbrelor” în alb și negru se adresează totuși, adolescenților care dacă nimeresc la această reprezentație, mult timp vor ocoli teatrul, indiferent ce nume poartă el.    
         Pledăm pentru inovația în teatru, dar care să conțină un miez tematic de interes major pentru publicul mileniului trei. Astfel de exerciții în numele inovației teatrale, mai nou numite “studii” găzduite pe diverse scene, unele terfelind și dramaturgi consacrați, sunt de fapt, un fals experiment teatral ce amintește de diverse curente teatrale decedate, menționate doar, de istoria teatrului.

         Păcat că Teatrul Excelsior a inaugurat un studio cu astfel de “Umbre. Un studiu”… strâmb prezentate de ambiția pentru inovație a unui tânăr regizor.

joi, 14 aprilie 2016

“LUT” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala Atelier)

O NOUĂ DOVADĂ CĂ AVEM ACTORI CU HAR


         O femeie, un bărbat și o adolescentă, aparent o familie, trăiesc izolați de lume. Cauza o dezvoltă dramaturgul olandez Marijke Schnermer, apelând poate prea mult la monologuri explicative pentru tensiunea conflictului declanșat în jurul personajului central, Dora. Piesa se poate integra în zona teatrului intimist de introspecție psihologică. Tratează probleme intime, eșecul moral, iluziile trădate, totul desprins însă, de mediul social. Prin traducerea izbutită a textului de Liliana Alexandrescu, replica prinde substrat folositor interpreților.

         Regizorul Vlad Massaci și scenograful Andu Dumitrescu, cu rafinament teatral dau citire scenică acestui text dificil. Andu Dumitrescu prin scenografie, lighting design și video, creează atmosfera tensionantă a reprezentației, ingenios punctată prin efecte cu substrat metaforic. Decorul indică o casă simplu desenată, loc central al interpreților, plasată pe un câmp noroios, plin de “lut”, un șantier. Spectatorii sunt primiți în sală și privesc cum pe acel șantier mișună minuscule excavatoare, macarale, camionete, teleghidate. Se arată astfel, cum în jurul Dorei și a celor apropiați, viața pulsează, fiind ignorată de locatarii casei izolate. Momentele cheie ale unor monologuri - destăinuire sunt completate prin proiecții video pe casa celor trei personaje, alese sugestiv cu nori sau ploaie de diverse intensități în funcție de stările ce determină izolarea, singurătatea personajelor. Andu Dumitrescu reușește să vizualizeze inspirat substratul piesei. Conceptul regizoral datorat lui Vlad Massaci își află sprijin esențial în scenografie, dar se impune prin atenta îndrumare a actorilor, excelent aleși pentru fiecare personaj. Regizorul conduce abil acțiunea, imprimă ritm suspansului în prima parte a reprezentației, dar ritmul se diluează în cea de a doua parte din cauza textului prea mult axat pe cofesiuni.


 Pilonul principal al spectacolului este Dora, femeia mereu frământată de obsesia iubirii din trecut, impresionant prezentată de Irina Movilă. Actrița tratează în profunzime, nuanțat, osesiile Dorei, femeia care de cinsprezece ani se confruntă cu amintirile unei iubiri spulberate inexplicabil pentru ea. Cu timpil această obsesie a însingurat-o și îi provoacă mereu nemulțumiri față de bărbatul și adolescenta din preajmă, o duc chiar la crize de isterie. Irina Movilă  și când replica îi lipsește, transmite emoționant prin expresie, mici gesturi, drama interioară a personajului. 
    
Când pe neașteptate apare iubitul din trecut, Vink, moment dificil pentru Dora, actrița subliniază cu finețe trezirea la realitate a acestei femei, constatarea că obsesiile ce i-au provocat depresia, au fost o greșeală. În final, Dora dorește răzbunarea pentru trecuta relație cu Vink, cât și dorința de a duce o viață normală alături de Titus și tânăra de cinsprezece ani, Imme. Irina Movilă realizează cu adevărat o creație în interpretarea acestui personaj, ilustrat cu finețe ca o analiză psihologică a stărilor și relațiilor cu partenerii.


 În Titus, bărbatul tăcut care o veghează mereu, Claudiu Istodor, completează absența de multe ori a replicii și reușește doar din puține cuvinte, să definească remarcabil personajul. Tristețea singurătății impusă, de fapt de Dora, cât și sentimentul de înțelegere față de tulburările depresive ale femeii, actorul le sugerează atent în interpretarea sa ireproșabilă. Prezența copilei Imme, care abia spre final se precizează că ar fi rodul iubirii dintre Dora și Vink, nu e consolidată de dramaturg prin monologuri, dar regizorul Vlad Massaci o folosește creator pentru a spori tensiunea suspansului. Tânăra actriță Cristina Constantinescu se remarcă prin modul sensibil în care percepe personajul și relațiile sale, cât și prin rostirea bogată în sensuri a replicii. Debutul său pe scena Naționalului o evidențiază ca actriță capabilă de partituri complexe.
         Dacă Dora caută mereu disperată aflarea adevărului absolut în dragoste, Vink ar fi căutător de senzații neprevăzute. Dramaturgul amintește că acest cuplu cândva se putea asemăna chiar cu Bonnie și Clyde din celebrul film. Vink e posibil să fi continuat după despărțirea de Dora, aceiași cale a aventurii. Mircea Rusu reușește să puncteze ambiguitățile caracterului lui Vink, un aparent șmecher nefericit. Nele, sora Dorei, personaj argument fragil desenat în text, este femeia tristă că i-a murit câinele. Natalia Călin scoate personajul din simplismul textului, îl îmbogățește prin sublinierea necesității de a comunica atunci când omul ajunge la necaz. Actorii demonstrează când regia îi susține, că nu există doar rolurile principale într-un spectacol și că în ciuda hibelor textului, se pot remarca.

         “Lut” prin analiza psihologiei personajelor, rămâne o piesă specifică lumii din nordul Europei, dar prin echipa de realizatori ai reprezentării la noi, prinde forță emoțională. Devine un exercițiu reușit de gândire despre intimitate, provocator.