Spectator

joi, 15 noiembrie 2018

“ÎN FAȚĂ LA 0 12” – Asociația Culturală pentru Educație prin Artă / Teatrul Excelsior

PLĂCEREA “JOCULUI” CU TÂLC

Sunt acțiuni culturale numeroase trecute cu vederea de mass media, dar cu un efect social mult mai mare decât trăncănelile despre vedete de carton. Asociația Culturală pentru Educație prin Artă se preocupă constant pentru atragera publicului tânăr spre teatru considerat “loc” de educație și formare culturală. În cadrul programului “Teen Fest / Festivalul de teatru pentru adolescenți”, organizat de Teatrul Excelsior – alt eveniment trecut cu vederea de presă -, Asociația a prezentat spectacolul “În față la 0 12”.

Oana Răsuceanu, realizatoarea acestui spectacol ingenios conceput ca scenarist și regizor, propune adolescenților și chiar părinților adulți reamintirea jocurilor din copilărie cu intenția subtilă de a demonstra că aceste “jocuri” au însemnat adevărata comunicare între parteneri; “jocurile” din fața blocului sau din parc, erau mult mai active în stabilirea comunicării, decât cele de astăzi din fața calculatorului. Scenariul amintește de copilăria din anii ’80 a celor cu cheia de gât, cu mult farmec, sensibilitate și umor. Oana Răsuceanu, scenarist, coregraf și regizor, se dovedește a fi și un fin mentor pentru adolescenți; calitatea e dovedită și prin dezbaterea pe tema “Încotro?” purtată la finalul reprezentației cu tinerii spectatori, de echipa de realizatori. Discuțiile au fost animate de ofertele scenariului; un adolescent a subliniat pe deplin înțelegerea temei – “Jocurile voastre erau mult mai mișto, decât cele de pe … facebook! Deveneai prieten cu adevărat.”

Acțiunea se construiește în jurul personajelor Ana, Maria, Mihai și Vlad, elevi, colegi și vecini de bloc care se reunesc la joc în fața blocului 0 12 pentru … “elasticul”, “capra”, “frunza”, “de-a vața ascunselea”, dar și pentru o serie de comentarii printre care cele referitoare la ce au mai scris în caietul “oracolul”; cu aceaste jocuri apare o strânsă comunicare de prietenie între cei patru adolescenți, cât și primul sentiment de dragoste și consolidare a unui cuplu. Pentru actori este foarte dificilă interpretarea unor astfel de “copii” ce trec pragul adolescenței. Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu și Rareș Florin Stoica reușesc performanța asimilării în amănunt a tipologiei personajelor atribuite, redau captivant și cu sens trăit interior plăcerea “jocurilor”. Dansul, expresia scenică, rostirea cu subtilitate a cuvântului, caracterizează interpretarea acestor actori capabili prin talentul demonstrat să “joace” oricând într-un spectacol musical pentru … adulți.
Scenografa Anca Lazăr oferă un cadru funcțional și atractiv “jocurilor”, iar ilustrația muzicală datorată lui Eugen Matei Lumezianu dă farmec momentelor de dans și cântec.
“În față la 0 12” e un spectacol reușit din care tinerii spectatori descoperă că plăcerea “jocului” impune din copilărie și reguli de viață de care vor avea nevoie și la maturitate, cât și necesitatea comunicării și prieteniei directe. Echipa de realizatori a acestui spectacol merită prețuire pentru bunele intenții educative transmise cu finețe, atractiv publicului tânăr și mai multă atenție din partea mass media.

sâmbătă, 10 noiembrie 2018

“ROMEO ȘI JULIETA” – TEATRUL MIC / Sala STUDIO

SHAKESPEARE … COBAIUL REGIZORILOR!

UN EVENIMENT CULTURAL … Centrul Vechi a fost înzestrat nu cu un restaurant nou, ci cu un lăcaș cultural special pe strada Gabroveni nr.57 care se alătură Centrului Cultural ArCuB de pe Lipscani nr. 84-90. Într-o clădire veche, superb renovată, Teatrul Mic a primit găzduire într-o sală cu aproximativ același număr de locuri ca fostul Teatru Foarte Mic, bine dotată tehnic, cu un spațiu generos de expoziție și un foaier decorat original, admirabil; acum Teatru Mic cel oropsit de “bulinele” de avertizare că se dărâmă la un cutremur, are o sală Studio dedicată a fi un “atelier de creație”.
         Când treceți prin Centrul Vechi trebuie să vizitați expoziția din strada Gabroveni nr.57 dedicată istoricului clădirii și locului, realizată de un curator inspirat, cu documente de preț!

“ATELIERUL DE CREAȚIE” … prezintă, din păcate,o intenție de experiment teatral jalnică, apelând la celebra piesă a bătrânului Will, “Romeo și Julieta”.
         Tebuie să amintim că în medicină pentru experimente și teste de laborator se folosește cobaiul, un animăluț micuț. În teatru, în numele inovației teatrale, regizorii îl folosesc pe … Shakespeare drept cobai pentru așa zise experimente sau drept … test pentru demonstrarea inteligenței lor creatoare; citesc superficial o piesă, terfelesc bine replica și personajele în intenția de a arăta cât de contemporan ar fi Shakespeare pentru dânșii și ignoră tocma, substratul universal al scrierii care îl face pe bătrânul Will a fi mereu contemporan de multe secole.
     
 Stimata actriță a Teatrului Mic, Liliana Pană are o preferință pentru Shakespeare, a realizat și “Hamlet – un exercițiu”, iar acum profită de “atelierul de creație” și vrea să își exerseze calități regizorale și pe … “Romeo și Julieta”. Liliana Pană ignoră însă, respectul elementar pentru Shakespeare, valoare culturală universală de preț, și uită să precizeze măcar în foița program de sală, că publicul nu va urmări “Romeo și Julieta” de Shakespeare cum scrie pe foița respectivă, ci o încropeală de acțiune luată drept pretext regizoral din piesa originală al cărui text a devenit un ghiveci cu replici noi, inventate, iar cele vechi, rămășițe, sunt traduse de nu se specifică cine, într-un limbaj trivial din care nu lipsesc nici înjurăturile. Din, să îi zicem “adaptarea regizorală”, dispar o serie de personaje; Romeo este … “orfan”, părinții Montagu sunt eliminați din acțiune, conflictul dintre ei și familia Julietei, Capulet, nu mai are motivare și logică pentru acțiune; alte personaje sunt ilogic transformate prin replica atribuită de regie. Doica e un personaj amplificat excesiv, Mercuțio devine un bețivan vulgar, obsedad de sex care ca să se trezească din mahmureală mănâncă acritură, castraveți murați, călugărul Lorenzo e doar un individ șocat de comportamentul celor din jur și împrumută din replicile ducelui Veronei, personaj prezent alteori doar ca o voce din “off”, tatăl Julietei care spune că “muncește zi și noapte” (!!) pare provenit din Ferentari, îl mustruliește pe Tybalt cel rău care face flotăr, îl trage de urechi, personajele când se încaieră scuipă ca în Ferentari, etc.
        
 “Viziunea regizorală” intenționează o plasare atemporală a acțiunii, în special prin decorul lui Francesca Cioancă; pe o scenă neagră scenografa plasează două “tronuri” mari, unul marcat de un spătar cu “M”, celălalt cu niște coarne (!) și când acțiunea solicită, apare și un “balcon”. “Tronurile și “balconul” sunt dintr-un fel de fier forjat, aluminiu strălucitor. Acest decor nu sprijină prin nimic acțiunea și substratul ei, nu are consistență ideatică.

 Imaginea generală a spectacolului e penibilă și prin contribuția costumelor propuse de Silvia Șerban; de la scena “balului” până la cele purtate în alte scene, majoritatea costumelor par desprinse dintr-o paradă de modă căznit înfăptuită. Mercuțio, Tybalt, familia Capulet, Doica poartă costume care nu sprijină prin nimic profilul personajelor; apropiate de linia costumelor de astăzi, obișnuite, sunt cele atribuite lui Romeo, Lorenzo și Julietei care poartă însă, rochițe de fetiță din clasele primare. Fără noimă este creionată ca imagine scena “balului” pe muzica lui Sebastian Androne-Nakanishi, în coregrafia lui Raluca Zețu, derulată parcă pe vremea scrierii piesei, când în restul momentelor prin înjurături, scuipat sau bătăi cu arme albe, acțiunea s-ar petrece astăzi. 
       
 Acest “experiment de creație” nu reușește să încropească, măcar substanța tragică a acțiunii din povestea iubirii dintre Romeo și Julieta, cum o fac credibil Charles și Mary Lamb în rezumatul lor. De ce se urăsc cele două familii și ura lor spulberă iubirea lui Romeo și Julietei este un aspect esențial care dispare din spectacol.
 “Versiunea regizorală” ar vrea să sublinieze tema iubirii, dar o prezintă teatral, doar ca poftă erotică, lipsită de emoție și sensibilitate. Exagerat și prin textul atribuit, Romeo e tratat regizoral, la început, ca un îndrăgostit de Rosalina, ca brusc să fie cucerit de Julieta, iubirea dintre cei doi se rezumă apoi, la sărutări pătimașe. Doica sau Mercuțio, sugerează mereu, că iubirea se rezumă la actul erotic. Prin “conceptul” său regizoral, actrița Liliana Pană întrumă actorii spre exagerări vulgare în interpretarea personajelor, ignoră să consolideze și relațiile dintre ele, strict necesare pentru acțiune și conflict. Unii actori reușesc totuși, să salveze din rămășițele textului lui Shakespeare și să amintească de intențiile sale tematice.

 “Orfanul” Romeo e o prezență convingătoare prin Marian Olteanu, cu farmec și sensibilitate în multe momente, dar regia nu îi oferă sprijin și în configurarea conflictelor cu Tybalt și Paris care îl determină la    înjunghierea acestora. Alina Rotaru propune la indicațiile aberante ale regiei, o Julietă școlăriță care învață … limba engleză, dar actrița salvează în multe scene rolul de penibil prin candoarea și trăirea dramatică a situațiilor. Un personaj din altă piesă care nu aparține lui Shakespeare, devine Mercuțio, tratat ca un bețivan, dar actorul Alexandru Voicu reușește să se ferească uneori, de exagerări neavenite și  chiar, să rostească replica cu sensuri multiple. La tinerii interpreți se poate sesiza în general, că nu gândesc substratul replicii rostite, frazarea ei și nu dețin tehnică vocală elementară. Rareș Florian Stoica interpretează pe Lorenzo, un personaj schilodit de “adaptarea regizorală”, dar actorul reușește în unele scene să comunice nuanțat judecarea dramatismului situației în care se află cei doi tineri îndrăgostiți. Liliana Pană este și o actriță cu meritate aprecieri în alte spectacole, dar în personajul Doica dezvoltă vulgar implicarea în acțiune și conflict; în calitate de regizor amplifică exagerat personajul. Familiei Capulet, regia îi aplică indicații cu rezultatul transformării tatălui Julietei într-un golan (Gabi Costin) și a mamei (Ruxandra Enescu) într-o femeie frivolă, fără relație credibilă în fața dramei celor doi îndrăgostoți. Andrei Seușan e condamnat de regie să interpreteze un Tybalt paranoic care își cultivă mușchii cu tot felul de exerciții, chiar și cu ridicarea unor cărămizi. Personajul Paris (Daniel Achim) devine o fantoșă mânuită fără sens de regie. Distribuția se completează și cu alți tineri actori, toți sunt nume remarcate în alte spectacole, dar care acum, regia “experiment” le anulează prezența în scenă. 
         “Romeo și Julieta” de la Sala Studio, face din Shakespeare, valoare universală, un … cobai prin pretenția regizorală de “spectacol modern”, lipsit însă, de emoție, strident în tratarea teatrală, ilogic în relaționarea personajelor. Sperăm că Sala Studio a Teatrului Mic, ca “atelier de creație”, să găzduiască inovații teatrale culturale, nu experimente derizorii.
         

luni, 5 noiembrie 2018

“ÎN CĂDERE LIBERĂ” – TEATRUL “NOTTARA” / Sala “George Constantin”

TEMĂ ACTUALĂ, FUȘĂRIT EXPUSĂ 

Piesa aparține dramaturgului rus Oleg Bogaev, o personalitate răsplătită cu o serie de premii pentru unele din cele peste treizeci de piese scrise. În stil original, dramaturgul încearcă mereu să surprindă în notă tragicomică, starea societății de astăzi și atitudini diverse ale indivizilor în fața situațiilor extreme de viață. În repertoriul unor teatre de la noi, figurează unele din piesele lui Oleg Bogaev de referință, prin modul de tratare cu iz metaforiic a realității curente. 
“În cădere liberă” nu este însă, una din scrierile sale reușite pe deplin pentru că acțiunea și personajele sunt simplist construite în a susține metafora “căderii libere” a societății actuale lipsite de umanitate. Sunt înșiruite în piesă paisprezece secvențe în care un personaj ciudat, “un înger” trece prin paisprezece accidente de mașină care determină și reacțiile celor ce le-au provocat; marea majoritate a lor reacționează egoist, fără responsabilitate și compasiune, fiind preocupată doar de probleme personale. Tema piesei este de strictă actualitate prin modul în care demască absența sentimentului de omenie a multor indivizi față de aproapele lor. Oamenii de astăzi au fiecare o multitudine de probleme personale – fac tot felul de afaceri, vor parvenirea socială, vor relații sexuale rapide, toți suferă de un egoism crunt care le-a anihilat umanismul. Parabola compusă de Oleg Bogaev, dramatică în esență și comic amară în reacțiile personajelor, e lipsită de substratul definirii tipologice prin replica rostită de cei implicați în această situație extremă de viață; construcția lor e fușărit realizată.

 Regizorul de film, Alexandru Maftei se apropie cu această piesă, din nou de teatru, după ce a realizat, de pildă “Nina” la Teatrul de Comedie, un spectacol apreciat. De astă dată, regizorul nu găsește cheia jonglării cu dramatismul situațiilor și satira la adresa personajelor implicate. Acțiunea se dezvoltă în decorul sugestiv marcat de Andrada Chiriac, cu marginea scenei încadrată de bordul interior al unei mașini și spațiul de joc, cu o șosea în curbă și indicatoarele de rigoare. Decorul sprijină intențiile tematice din scriere, dar rămâne o realizare în sine, lipsit fiind de sprijin regizoral în exploatare. De pildă, inexplicabil conduce regizorul ieșirile din scenă ale celor implicați în cele paisprezece accidente, fiecare personaj părăsind locul pe câte o laterală a scenei, cu toate că au fost împreună în mașină și poartă aceiași vinovăție. Costumele imaginate de Brândușa Ioan pentru numeroasele personaje, sunt banale în intenția definirii lor tipologic. 

Cei zece actori din distribuție se confruntă fiecare cu interpretarea mai multor personaje și trebuie să treacă de la o tipologie la alta rapid. Regizorul nu a veghiat cu atenție întotdeauna, îndrumarea actorilor în aceste schimbări de rol. Lucian Pavel rămâne printre puținii din distribuție care reușesc să întreprindă convingător transformările; actorul se confruntă cu prezentarea a cinci personaje (!) – Amantul, Năsosul, Muncitorul 2, Șoferul, Compozitorul - și o înfăptuiește cu atenție în caracterizarea esenței lor tipologice. Sorin Cheloiu găsește soluții reușite pentru definirea altor patru tipologii (!) – Deputatul, Preotul, Regizorul, Dumnezeu. La rândul său și Liviu Cheloiu se confruntă cu alte cinci personaje – Deținutul 2, Bodyguardul, Șeful de pompe funebre, Orbul, Diavolul - și le punctează sugestiv profilurile. Dana Voicu îmbogățește nuanțat prin expresii tipologia Asistentei, venită la locul accidentului și schițează atent și tipologia Bătrânei. În alte diverse apariții, Vali Pena, Cristian Ioniță, Bogdan Dumitrescu, Teodora Calagiu sau Laura Anghel nu reușesc întodeauna să indice convingător esența tipologiilor reprezentative pentru diferite segmente sociale. 
 Ultima secvență a reprezentației, regizorul o rezolvă teatral cu inspirație, scena respectivă fiind morala parabolei lui Oleg Bogaev; este momentul final în care Dumnezeu se adresează publicului cu întrebarea moralizatoare – “Vom găsi un singur OM printre spectatori?” responsabil de accidentul “Îngerului”. Trebuie subliniat că Arcadie Rusu interpretează excelent personajul victimă “Îngerul” și conduce acțiune prin expresie corporală, trăire sinceră a fiecărei situații, personajul fiind lipsit de replică. Arcadie Rusu, dansator și coregraf, demonstrează înțelegerea în profunzime a intențiilor tematice ale scrierii. 
“În cădere liberă” este un spectacol mediocru, lipsit de strălucirea satirei dramatice și de emoție.

P.S. Acest spectacol a fost selectat la cea de a VI-a ediție a “FESTin pe Bulevard” (12 – 21) în programul încărcat cu diverse alte reprezentații invitate din Capitală și țară, derulate în acest festival lipsit de un profil solid; firește, unele spectacole își regăsesc prezența și în alte festivaluri, chiar și în FNT, așa cum e obiceiul “festivalurilor gonflabile” de la noi.  
   

marți, 30 octombrie 2018

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU / Ediția a 28-a / 19 – 29 octombrie

EVENIMENT CULTURAL DE AMPLOARE

       

  UNITER (Uniunea Teatrală din România) aplică și dezvoltă de 28 de ani, proiectul Festivalul Național de Teatru (FNT) dedicat celor mai reprezentative spectacole din țară și Capitală dintr-o stagiune, cât și unor personalități, valori în mișcarea teatrală. Anul acesta, ediția a 28-a fost dedicată regizoarei CĂTĂLINA BUZOIANU, personalitate creatoare de inovație teatrală. Și pentru că România se află în anul Centenarului Marii Uniri, inspirat organizatorii FNT au marcat evenimentul prin depunerea în Centrul Vechi, în sala “Memoria” a Centrului Cultural Gabroveni ArCuB, a COROANEI REGALE simbol al celor care au înfăptuit România unită și modernă. 
         Directorul FNT, Marina Constantinescu, cu sprijinul unei excelente echipe de organizatori, a reușit ca această ediție să câștige în amploare prin o sumedenie de manifestări din cele șapte arte, nu numai cele dedicate teatrului în sine cu spectacole considerate  reprezentative pentru stagiune. 

SELECȚIA FNT

         Selecționerul unic, directorul festivalului, Marina Constantinescu  a propus spre vizionare, 31 de spectacole din țară și Capitală, în urma unei documentări riguroase, considerate reprezentative pentru stagiunea trecută cărora le-a alăturat 5 spectacole pentru un nou compartiment – “Teatrul și societatea. Acum”. Prezența în FNT a  producțiilor autohtone, a fost completată cu șase spectacole invitate de peste hotare. 
         Selecția, trebuie să recunoaștem, nu a avut cum să descopere o stagiune bogată în spectacole memorabile. Au activat, e drept, în stagiunea trecută, regizori apreciați, precum Radu Afrim prezent cu patru spectacole, Victor Ioan Frunză cu trei, Vlad Massaci și Felix Alexa cu două și alți câțiva autori doar ai unui singur spectacol; a absentat Alexandru Dabija prezent în ediții anterioare cu mai multe proiecte. Vârf de lance al valorii a rămas regizorul Andrei Șerban prin “PESCĂRUȘUL” ( UNTEATRU) care își putea completa prezența în FNT și cu “Mult zgomot pentru nimic” de la Teatrul de Comedie. Cum la compartimentul “Teatrul și societatea. Acum” un loc își putea afla chiar și “Breking News” în regia lui Mircea Cornișteanu de la același teatru, reprezentat doar prin “Shylock”, un spectacol sub nivelul celor două absente. Sunt evident, păreri subiective pentru că subiectivismul nu poate lipsi nimănui; ca aspect general însă, multe din spectacolele regizorilor activi în stagiunea trecută, cărora s-au alăturat și cele ale altor personalități importante precum Yuri Kordonsky (“Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet” – Teatrul German de Stat / Timișoara) sau Bocsardi Laszlo (“Alice” – Teatrul “Tomasi Aron”, Sfântul Gheorghe și Szempol Offchestra), nu au reușit plasarea în rândul evenimentelor teatrale. Un aspect discutabil, rămâne și absența de la "sediul" festivalului a unui regizor de marcă precum Silviu Purcărete prezent în FNT doar la Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu cu o reprezentație dificil de deplasat în Capitală sau neapariția unor tineri regizori în FNT, cât și oferta cu propuneri regizorale cunoscute din alte stagiuni, un exemplu fiind Victor Ioan Frunză cu “Îngeri în America” la Teatrul Maghiar de Stat / Cluj Napoca, în același concept regizoral aplicat în urmă cu câțiva ani și la Teatrul Metropolis. 

Stagiunea trecută nu a fost strălucită, dar important este că ediția a 28-a a demonstrat că teatrele instituționalizate au acum, rivali și concurență prin valori produse în teatrele independente - UNTEATRU (”Pescărșul”), Teatrul Act (“Stage Dogs” și “Constelații”) sau  Teatrul Avangardia (“Demnitate”). 

SPECTACOLE INVITATE DE PESTE HOTARE

         În FNT au fost invitate șase spectacole deosebite, dintre care trei au fost de teatru – “Prima piesă a lui Cehov” ( Dublin / Irlanda), “Suflete zbuciumate” (Schaubuhne am Lehniner Platz / Berlin & Complicite, Londra), “Domnișoara Iulia” (Schaubuhne am Lehniner Platz / Berlin) și celelalte de teatru-dans contemporan – “Mama” (Peeping Tom / Belgia), “Dezacorduri în afara scene” (SUA) și Nederlands Dans Theater (Haga / Olanda). Toate aceste spectacole aveau drept notă comună, inovația vizuală aplicată ingenios și motivat pe acțiune, dar mai ales profesionalismul de excepție al interpreților. Mai trebuie subliniat că în reprezentațiile de “teatru-dans”, dansatorii, în afara tehnicii stăpânite perfect, ajunse aproape de acrobație, erau și actori desăvârșiți.
         Festivalul Național de Teatru s-a încheiat cu spectacolul memorabil oferit de NEDERLANDS DANS THEATER care a lăsat publicul cu respirația tăiată de emoție privind cele patru momente – “Shoot The Moon”, “Woke up Blind”, “The Statement” și “Vladimir”; erau patru reprezentații de sine stătătoare pe teme de strictă actualitate, în coregrafii de fin rafinament expresiv, iar dansatorii, adevărați maeștrii ai teatrului – dans contemporan, dar și actori de excepție. Spectacolul acestei trupe de CREATORI adevărați, nu se poate uita!

HUB #FNT100 – EVENIMENTE …

         a fost o secțiune nouă în FNT, găzduită de ArCuB Gabroveni în sălile Centrului Cultural, dotate remarcabil pentru informația zilnică, dar și ofertante pentru alte numeroase manifestări multi art.
Programul festivalului a câștigat în amploare și calitate prin manifestările surprinzătoare în diferite ore ale zilei. Amintim : “Omagiul” adus lui Lucian Pintilie prin înregistrări proiectate a două spectacole realizate în Franța în exil, completate și prin filmul “Niki Ardelean”, cât și lansarea cărții sale “Bricabrac”, sărbătorirea regizoarei Cătălina Buzoianu printr-un spectacol de poezie și lansarea cărții “magie, abur, vis”, remarcabila expoziție a artistului fotograf Brigitte Lacomb și Expoziția de autor – Lia Manțoc, proiecția filmului suedez “Căruța fantomă”, legată de cea a filmului lui Ingmar Bergman “Persona”, licitația “Artmark” – “Dăruind, vei câștiga”, lansările de carte au fost de asemenea numeroase, în fiecare zi, totul s-a completat prin concerte și Atelierul de dans contemporan. Toate compartimentele ARTELOR au primit reprezentare esențială și au avut momente remarcabile. Un eveniment aparte s-a înregistrat prin premiera “Coriolanus” de William Shakespeare, în regia lui Alexandru Darie, la Teatrul “Bulandra”.

         Festivalul Național de Teatru rămâne drept unul din foarte rarele evenimente culturale de la noi prin modul reușit de îmbinare și prezentare a înfrățirii teatrului cu celelalte arte în sprijinul luminării sufletului. 

P.S. Cum se lasă toamna, apare la noi și “moda” festivalurilor modeste în țară și Capitală, unele inexplicabil intersectând aproape programele cu cele din FNT. Această “modă” plimbă în principal, aceleași spectacole mai acătării de la un festival la altul în diferite orașe și în Capitală. Marea majoritate a acestor festivaluri e lipsită de personalizarea proiectului managerial, devenit o formalitate de prezentare a unor spectacole și de lansări de carte, plus numeroase “dezbateri” pe aceleași teme arhicunoscute. 
         Teatrele organizatoare toamna de festivaluri fără profil cert, investesc fonduri “grase” pentru realizarea lor și mai invită și trupe de ocazie de peste hotare, când mai necesară ar trebui să fie investiția pentru o premieră specială dedicată lansării stagiunii teatrale. 
Marele Public a invadat sălile de teatru din Capitală pentru a urmări ofertele din FNT, iar întrebarea “Aveți un bilet în plus?” poate fi considerată motto pentru acest eveniment cultural. La alte festivaluri din Capitală, chiar și cu sediul pe “bulevard”, în săli rămân multe locuri goale, dovadă că ofertele lor nu sunt atrăgătoare de public.

miercuri, 10 octombrie 2018

“OTELLO” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

ACȚIUNEA DISTRUSĂ SCENIC

         Premiera cu “Otello” pe scena Operei Române din Capitală, cu invitați în rolurile principale a fost un spectacol … radiofonic. Dacă închideam ochii, ascultam opera lui Giuseppe Verdi într-o interpretare corect realizată muzical, dacă urmăream spectacolul, spre final, chiar te putea pufni râsul, dar și … plânsul pentru modul în care celebra operă era ilustrată scenic.
        
 Trăim în mileniul trei, afectați de probleme grave – manipulare, intoleranță socială, emigrație, rasism, iar Shakespeare în “Othello”, a atacat precum un vizionar, aceste teme majore, în secolul al XVI-lea, în subsidiarul piesei sale alese drept subiect de Verdi pentru opera compusă în secolul al XIX-lea. Arrigo Boito a conceput libretul în colaborare cu Giuseppe Verdi pentru a susține muzical esența piesei bătrânului Will, cu accentuarea personajului malefic Jago, distrugător de sentimente și valori sociale.

 Giancarlo del Monaco (regie, decor și lumini) și Stella del Monaco (costume), au fost invitați de Opera Națională să realizeze montarea scenică a celebrei opere. Giancarlo del Monaco e fiul strălucitului tenor Mario del Monaco, are activitate ca regizor pe diverse scene de Operă, mai puțin sau mai mult cunoscute; fiica regizorului, Stella del Monaco este activă în domeniul modei. Se știe însă, că nu întodeauna, urmașii unei celebrități artistice, moștenesc și harul înaintașului, iar cei doi confirmă că au moștenit doar numele lui Mario del Monaco prin viziunea scenică aplicată spectacolului cu “Otello”. Conceptul lor e departe de a fi catalogat modern sau tradițional, e numai pueril construit vizual, străin de tema centrală a compoziției muzicale și libretului.

Publicul merge la Operă să asculte muzica, dar și să vadă cum muzica poate “vorbi” teatral pe scenă despre oameni, sentimente și diverse situații existențiale; muzica o poate asculta și acasă sau în concerte, în interpretări de valoare. Urmașii lui Mario del Monaco omit acest aspect important pentru reușita unui spectacol de operă prezentat publicului de astăzi. Decorul lui Giancarlo del Monaco se rezumă la trei panouri gri pe un fundal negru, plus o platformă gri în pantă așezată în centrul scenei, fără nici un element de mobilier. Lumina este tern manevrată de autorul decorului, chipurile interpreților abia se zăresc, iar din când în când, jocul luminii produce umbre pe panourile gri. Costumele sunt uniforme în negru sau roșu pentru corul minunat deținut de Opera Națională care intervine în două scene cheie în derularea acțiunii.
 Costumele atribuite soliștilor de Stella del Monaco sunt tot pe linie uniformă create pentru bărbați, lipsite de personalizare prin accente pentru a le defini caracterul și susține rostul în conflict. Desdemona și Emilia, soția lui Jago, poartă costume desprinse parcă dintr-o colecție de modă a Stellei del Monaco, ce se vor a fi originale. Celebra “batistă” a Desdemonei, element care provoacă treaptă cu treată conflictul sfârșit tragic, e o … “zdreanță” de față de masă ca mărime și aspect. În acest cadru scenografic, regizorul Giancarlo del Monaco îndrumă mișcarea personajelor, fără logică, adeseori chiar ridicol. Scene de referință când Jago induce gelozia lui Otello se petrec pe puntea decorului din mijlocul spațiului de joc și mișcarea personajelor distruge tensiunea dintre ele, rugăciunea Desdemonei din actul patru, are loc pe o scenă goală și eroina se culcă pe podea. Mișcarea scenică a eroilor din scena finală, când Desdemona e ucisă prin sugrumare de soțul Otello care se sinucide apoi, e hilar îndrumată regizoral. În actul trei, Jago îl împachetează pe Otello într-un văl negru, să îi spune simbol al morți, ca în actul următor “maurul” să o sugrume pe Desdemona cu el, toate aceste “efecte” fiind penibie. Otello ca aspect nu mai este “maur”, originea sa e ignorată de regizor. Corului nu îi este atribuită nici o mișcare scenică de către Giancarlo del Monaco, ansamblu stă aliniat țeapăn și în scena furtunii și în cea a beției pentru victorie din actul întâi. 

Mai grav este că în ciuda replicilor cântate – recitativ și arioso pentru că ariile sunt absente din această compoziție muzicală, se pomenește mereu de “maurul” Otello cel victorios în lupta cu flota otomană, acesta la premieră era un bătrân cu plete albe. Indicațiile caracteriale din piesă susținute de libret, dispar prin imaginea scenică a personajelor, cum Jago diabolic manipulează pe victoriosul “maur” și pe soție ingenuă, blondă și delicată. Vocal soliștilor nu li se pot aduce reproșuri; executau în forță partiturile, dar nu reușeau să compună credibil teatral profilul personajelor atribuite. Premiera a beneficiat de soliști invitați, iar ca de obicei, programul de sală nu specifica și de unde provin, biografia lor artistică. Jago avea drept … invitat pe Ionuț Pascu, din Constanța, bariton cu un timbru remarcabil, Otello pe italianul Francesco Anile și Desdemona pe Lana Kos, soprană din Croația. Distribuția se completa cu Sidonia Nica (Emilia), Andrei Lazăr (Cassio), Șerban Cristache (Roderigo), Marius Boloș (Lodovico) și Filip Panait (Montano). Toți cei din distribuție dovedeau profesionalism, tehnică vocală, dar interpetarea personajelor nu avea strălucire prin absența îndrumării regizorale. Soliștii executau muzical partiturile, prestația scenică era însă, … radiofonic susținută, în compania orchestrei condusă de dirijorul Mihnea Ignat. 
Giancarlo del Monaco și Stella del Monaco, au reușit să arate cum se poate distruge subiectul unei opere de Verdi, ilogic configurat scenic, vizual. Dacă Opera Națională București vrea să își atragă tinerii ca spectatori, premiera cu “Otello” nu îi determină să mai revină și la alt spectacol cu o astfel de ilustrare scenică mediocră, lipsită de fior emoțional.


vineri, 5 octombrie 2018

"ROMEO ȘI JULIETA" - TEATRUL NAȚIONAL "I.L.CARAGIALE" / Sala studio

SPECTACOL INCITANT, LIPSIT DE EMOȚIE

         Contemporaneizarea în teatru sau film a operei bătrânului Will este perfect valabilă pentru că Shakespeare e universal, indiferent de timpul istoric, trimite un mesaj mereu valabil; rămâne însă, discutabil cum se întreprinde teatral sau filmic această contemporaneizare. 
        Spectacolul “Romeo și Julieta”, în “versiunea scenică” Yuri Kordonsky, poate aminti unora de filmul din 1996 al regizorului Baz Luhrmann cu Leonardo Di Caprio și Clare Danes petrecut în zilele noastre, cu spada înlocuită de pistol. Versiunea propusă de prețuitul regizor Yuri Kordonsky american astăzi, de origine rusă, este incitantă, șocantă chiar, dar încărcată de hibe și lipsită de emoție. Legendara poveste de dragoste dintre Romeo și Julieta, proveniți din familii nobile, învrăjbite, se petrece astăzi într-o lume sordidă, agresivă, sălbatică dintr-un cartier periferic, o zonă cândva industrializată și în prezent dezafectată, cum indică decorul. Perfect posibil, dar ideea de clanuri de interese opuse, nu mai există!



Cum astăzi, se apelează mereu la telefonul mobil și cei doi îndrăgostiți îl vor folosi cu selfie pentru a își înregistra imaginea, până și … în momentul morții. Tinerii din cartier, în găști diferite, se distrează, se deplasează pe patine cu rotile sau pe skateboard, dar se și încaieră mereu folosind arme albe și lupte amintind de elemente de arte marțiale. Cocaina și graffiti nu lipsesc din lumea lor. 

Violența, agresivitatea acestor tineri denotă și un nivel social modest, subcultural și aici apare prima hibă a versiunii scenice care anulează posibilitatea integrării emoțional credibil a tragediei celor doi îndrăgostiți. Yuri Kordonsky păstrează în “versiunea scenică”, în momentele esențiale pentru conflicte, vorbele, replica în versuri încărcată de substrat, scrisă de Shakespeare și astfel, apare discrepanța între ce se rostește și comportamentul personajelor dintr-o lume periferică sordidă. Tinerii proveneau totuși, din două familii nobile aflate în conflict bine motivat – puterea și autoritatea în cetate, dar “versiunea scenică” nu găsește pentru  familii, soluția de motivare a acestui conflict din lumea periferică, indicată teatral în scenă. “Versiunea scenică” transformă ilogic și unele personaje; Doica e transformată în Hero, personaj întâlnit în “Mult zgomot pentru nimic” care devine prietena … lesbiană a Julietei, un artificiu de actualizare exagerat plasat în “versiune”. Mercuțio e bolnav de plămâni, rostește la microfon de pe un fotoliu, celebrul său monolog despre regina Mab, modificat fiind substratul ca sensuri pentru că Mab ar fi regina morții; versiunea scenică afectează profilul lui Mercuțio cel plin de viață, vivant “filosof” de ocazie al încrâncenării dintre cele două tabere. Scena morții lui Mercuțio nu e convingătoare, moartea sa pare survenită în urma sinuciderii din cauza bolii. Ilogic e tratată regizoral drept sinucidere moartea lui Mercuțio pentru că atunci lipsește motivarea uciderii lui Tybalt de către inocentul Romeo. Un alt artificiu regizoral este și transformarea fără rost a maleficului Tybalt care în piesa originală îl omoară pe Mercuțio, într-o femeie … campioană în arte marțiale.
        Regizorul Yuri Kordonsky demonstrează și în acest spectacol bogata sa fantezie, numai că de astă dată îi scapă din mână frâiele pentru a da spectacolului coerența necesară, logica în ilustrarea teatrală a acțiunii prin personaje care se manifestă motivat în susținerea conflictelor. În fiecare scenă apar efecte surpriză cu intenție simbolică, unele pot impresiona, altele trimit exagerat la suprarealism și alte curente teatrale, aceste efecte diferite nu reușesc să se ansambleze în dauna transmiterii emoției necesare oricărei viziuni regizorale. 

Sunt șocante, impresionant concepute scenele în care se încaieră găștile de tineri de la început și apoi pe parcurs; este senzațional efortul depus de tinerii actori distribuiți în diverse personaje, modul în care execută în forță bătăile. În cunoscuta scenă a “balului” unde acum se întâlnesc fără măști Romeo și Julieta, apare un alt stil de ilustrare teatrală, o altă convenție; scena lipsită de replică e mult prea lungă, încărcată de efecte derizorii, cum ar fi veșmintele mamei și ale Julietei care se pot confunda ca personaje sau costumul purtat de “Lord Capulet”. În programul de sală, capii celor două familii Capulet și Montague, primesc precizarea a fi … “lord” și “lady” într-o “versiune scenică” de actualizare a scrierii inițiale! Este o indicație, bănuim ironică. În altă cheie sunt teatralizate cu sensibilitate scene, precum cea a căsătoriei îndrăgostiților, prima noapte de dragoste dintre Julieta și Romeo sau priveghiul din jurul Julietei adormite în care personajele par romantice, nu mai au comportamentul vulcanic din scenele sociale. Conceptul regizoral ar dori să semnalizeze prin aceste scene că dragostea rămâne sentimentul puternic care nu cunoaște medii sociale. 

Nu îi servește însă, convenția teatrală stabilită de la început prin apariția lui Lorenzo care nu mai e un călugăr franciscan, ci un bătrân înțelept, trăitor activ în lumea hip-hopului, practicant chiar al dansului respectiv. Scena finală cu moartea îndrăgostiților într-un “bazin” cu apă, anulează emoția sugerată de celelalte, fiind din altă zonă de expresie teatrală. Sensibile mai rămân efectele cu baloanele de heliu, cu păpușa Julietei, definind iubirea copilărească dintre cei doi, dar de la bun început se insistă pe specificarea că Julieta ar avea 20 de ani și la “bal” nu mai apare ca o copilă inocentă! Incoerența stilistică prin efecte teatrale de tot felul, macină emoția reprezentației.
        
 Demonstrația de fantezie regizorală în numele originalității, se petrece în decorul multifuncțional, încărcat de spații de joc, mai mult sau mai puțin motivat  integrate acțiunii de către regizor, decor datorat inventivului Dragoș Buhagiar. Decorul definește haosul dintr-un cartier periferic, de la schelele unei clădiri dezafectate cu ferestre mate transparente și o ușă-perete din fier în fundal, până la câteva obiecte de moblier și multele peturi din care se alimentează cu apă personajele și devin gunoiul cunoscut al unor străzi de astăzi. Plasarea acestui complicat decor cu intenții multiple de a indica diverse locuri de acțiune, arată posibilitățiile tehnice deosebite de care dispune Sala Studio, folosite pe deplin și prin manipularea luminii, uneori însă, în dezavantajul actorilor că nu le evidențiază expresiile chipului. Spectatorii din locuri la marginile amfiteatrului sălii, e drept ar putea fi stânjeniți pentru urmărirea acțiunii din spațiile de joc laterale. Costumele realizate de Dragoș Buhagiar și Ioana Popescu sunt adecvate în mare parte pentru a ilustra profilul unor tineri de astăzi; excepții rămân veșmintele bătrânilor, strident fiind compus și veșmântul lui “lord Capulet” la “bal”care amintește de …  lady Gaga. Decorul se pliază pe demersul regizoral, servind agitația violentă a mediului social periferic în care e transpusă acțiunea prin “versiunea scenică”. Fără rost se aplică acestui decor, ridicarea la tavan a primei podele a spațiului de joc; momentul e spectaculos în sine, dar rămâne în categoria efectelor derizorii.
         Pentru a puncta atmosfera reprezentației, Yuri Kordonsky impune o reușită ilustrație muzicală; pornește de la ciripitul discret al păsărelelor cu care e întâmpinat publicul la intrarea în sală, până la accente muzicale rafinate de sugerarea sensibilă a relației dintre îndrăgpstiți și evident, mai folosește și ritmuri de hip-hop, de club de noapte. Florin Feroiu servește coregrafic, cu bună inspirație, ilustrația muzicală. 
         În acest spectacolul cu fantezie mișcat scenic, dar sufocat de efecte teatrale, trist este că se face simțită pe deplin lipsa îmbinării rostirii replicii lui Shakespeare cu propunerea viziunii regizorale în interpretarea actorilor. Sunt admirabili tinerii actori prin adaptarea perfectă la mișcarea scenică în scenele de grup care le solicită efort fizic și acrobație. Dificultățile în interpretare apar, când au de rostit replica și trebuie să susțină relaționarea între personaje; se dovește atunci, și că regizorul nu s-a concentrat pe îndrumarea lor.

 Realizează mici bijuterii de creație în momente separate – Crina Semciuc (Julieta), Răzvan Vasilescu (Lorenzo) și Lari Giorgescu (Benvolio) prin gândirea în profunzime a cuvântului rostit cu substrat. Remarcabil propune Crina Semciuc să privim o Julietă de astăzi, o fată naivă, copilăroasă în unele relații, sensibilă în altele, dar puternică în afirmarea personalității. Actrița dezvoltă expresiv, sensurile multiple ale replicii rostite. Excelent compune Răzvan Vasilescu un posibil Lorenzo, înțeleptul judecător al mediului în care trăiește, s-a adaptatlui și privește la violența din jur. Interpretarea actorului susține intenția viziunii regizorale de a sublinia cum sentimentul iubirii pe care încearcă să îl salveze Lorenzo, poate fi spulberat de agresivitatea mediului social. Admirabil s-a adaptat conceptului regizoral, Lari Giorgescu în Benvolio. Unul din momentele rare ale reprezentației, reușit în adaptarea cuvântului lui Shakespeare la actualitate, îl realizează Lari Giorgescu, în scena în care Benvolio relatează uciderea lui Tybalt. 
        
 Ionuț Toader, un tânăr actor remarcat în alte spectacole, dovedește acum că rolul lui Romeo nu este potrivit personalității sale în această “versiune scenică”. Regizoral interpretul este condus pe o pantă falsă în definirea personajului care devine un tânăr prostovan ce nu își găsește rostul în gașca de prieteni – Benvolio, Mercuțio și e lipsit și de perceperea situației disperate în care ajunge în urma conflictelor și iubirii pentru Julieta. Fals, exterior rostește replicile lui Shakespeare. În această “versiune scenică”, Romeo nu este nici tânărul pacifist dintr-o gașcă de cartier și nici îndrăgostitul sincer de Julieta. Adaptarea și conceptul regizoral, afectează și interpretarea lui Mercuțio de către prețuitul actor, Marius Manole. Personajul bolnav nu mai are consistență și motivare în implicarea în conflict, monologul rostit la microfon e lipst de sens. Marius Manole putea fi un excelent Mercuțio și chiar un Romeo din zilele noastre, în altă versiune regizorală. Amintim că actorul a fost lansat în urmă cu mai mult de un deceniu de Yuri Kordonsky în memorabilul spectacol “Inimă de câine” pe scena Naționalului bucureștean, acum același regizor îi anulează valoarea prin interpretarea unui Mercuțio venit parcă din altă piesă.
         Se impun în unele scene și tinerii actori în roluri de plan secund. Ada Galeș este abilă în expresie și plasarea nuanțelor pentru a compune cu discreție, noul personaj Hero cea lesbiană, fosta Doică. Cu forță în mișcare, Florentina Țilea prezintă pe noul Tybalt. Nu este de ignorat nici apariția lui Emilian Mârnea, un posibil Romeo carismatic, în Paris, rol știrbit însă, de importanță de “versiunea scenică”. Intervențiile în conflict sunt schițate sub aspect plastic, ireproșabil de Eduard Adam (Abraham), Florin Călbăjos (Sampson), Cosmina Olariu (Susan), Rodica Ionescu (Rosaline). Personajele lor nu au însă, personalitatea cuvenită implicării în acțiune, în acest concept regizoral.       
 Trunchiată și lipsită de intenții este și reprezentarea scenică a cuplurilor – Capulet și Montague, părinții mereu în conflict al celor doi îndrăgostiți. Reușește remarcarea Ioan Andrei Ionescu în “lord Capulet” prin modul în care susține relațiile cu partenerii și creionează autoritatea, dar și frământarea interioară a tatălui Julietei; în scena “balului” regia obligă actorul să prezinte însă, caricatural un alt personaj. Palide sunt aparițiile Costinei Cheyrouze în “lady Capulet”, mama Julietei care nu trăiește tensiunea conflictului, sfârșitul tragic al acțiunii. Se impun ca prezențe scenice de imagine, schițate doar ca desen de personaje, Victoria Dicu în “lady Montague” și Mihai Calotă în “lord Montague”. Regia ignoră rostul major al acestor cupluri în conflict, aflate în luptă pentru dominarea autorității în cetate.
        
 Shakespeare este întodeauna contemporanul nostru, când îi sunt evidențiate trimiterile spre esența tematicilor despre interiorul uman, existente în scrierile sale, piese de teatru sau sonete. Spectacolul “Romeo și julieta” rămâne incitant în intenția de a privi rezultatul tragic al agresivității și manipulării într-o lume bolnavă de violență, cum e și realitatea de astăzi. Tratarea regizorală a “versiunii” piesei lui Shakespeare nu are însă, coerență, motivare susținută teatral pentru a provoca răscolitor emoție și atitudine față de fenomenul grav al agresivității sociale, e doar ilustrativ în stiluri diferite și uneori plictisitor. 

P.S. Foto – Florin Ghioca 

         

marți, 11 septembrie 2018

GALA TÂNĂRULUI ACTOR – “HOP” / Ediția a XXI-a - COSTINEȘTI


PRILEJ DE AFIRMARE, DAR ȘI DE STUDIU …

      
   MIKLOS BACS, remarcabil profesor la Universitatea “Babeș-Bolyai” și actor la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, a fost conform regulamentului Galei “Hop”, directorul artistic a trei ediții al Galei “Hop”. Principalul scop al directorului – profesor s-a doveit acela de a acordat atenție sporită completării studiilor concurenților selectați pentru Gala – concurs de afirmare a talentului; a ales teme culturale majore pentru fiecare ediție – Shakespeare în 2016, Cehov în 2017 și acum, “Pirandello, structură ludică. Eu și personajul”. Această temă propusă este cea mai dificilă pentru că Pirandello a fost și un teoretician filosof care a încercat motivarea teoriilor sale în proză și dramaturgie. Tinerii actori trebuiau să îi cunoască în profunzime teoria și să o aplice cu judecată în textele alese din scrieriile lui Pirandello, dramaturgie sau proză, demers foarte greu de înfăptuit din februarie când a fost anunțată tema, până în septembrie. 
Numeroasele noastre universități produc absolvenții pe bandă rulantă, ca o fabrică de rulmenți, lipsită însă de mașteri, iar programele de studiu sunt foarte discutabile. Proiectele lui Miklos Bacs au urmărit o dezvoltarea atentă a studiului valorilor prin dramaturgul ales drept temă principală pentru fiecare ediție a concursului. Ediția actuală a propus și noi Workshop-uri ca sprijin pentru studiu: workshop Kineto, pentru toți concurenții, “Poezie, prozodie și tehnica subtextului”– atelier de rostirea poeziei, coordonat de ION CARAMITRU pentru cei interesați care s-au înscris, ca și “Coaching in Performing Art”, Aproape totul … despre casting”, întâlnire cu Florentina Bratfanof, casting director, toate aceste laboratoare s-au desfășurat zilnic, dimineața pe parcursul Galei. 
Juriul de preselecție – Andreea Bibiri (actriță), Andrei și Andreea Grosu (regizori), Șerban Pavlu (actor) au ales din numerșii aspiranți la afirmare, 27 de concurenți, din care 16 au participat la Secțiunea INDIVIDUAL. A funcționat în Gală și Secțiunea GRUP căreia s-a alăturat și un concurent de la Secțiunea INDIVIDUAL. Rămâne în continuare discutabilă necesitatea Secțiunii GRUP unde s-au putut selecta doar trei spectacole pentru că e lipsită de un statut ferm de funcționare cu precizarea că ar reprezenta mișcarea teatrală independentă prin distribuții alcătuite din tineri actori.
         Indiferent de secțiunea la care au partcipat, concurenții au susținut “Proba impusă”, scenă în doi – ETUDE, un studiu de improvzare a acțiunii, cu replicii propii inspirate din trei scene ale unei piese de Pirandello mai puțin cunoscută, “Altoiul”, tradusă special pentru Gală, de Maria Rotar. Variantele de scene puse la dispoziția concurenților erau: 1. “Giorgio - Nelli; actul I, scena VII – IX”; acțiunea se petrecea între un soț disperat că soția a suferit un viol și prietenul acestuia; 2. “Laura – Zena; actul II, scena II – III”; acțiunea cuprindea un dialog dintre soție și o fostă servitoare, se pare, pe tema nașterii primului copil al acesteia; 3” Laura – Giorgio; actul III, scena IV – V”; confruntarea dintre soția rămasă gravidă în urma violului și soț. Propunerea de studiu ridica o serie de dificultăți pentru concurenți: necesitatea studierii atente a piesei, dar și a teoriei lui Pirandello pentru a conduce improvizația acțiunii pe două planuri bine coordonate – acțiunea propiu- zisă, a conflictului, în paralel cu starea interioară a personajului și relaționarea motivată cu partenerul; improvizația trebuia să sugereze acțiunea și substratul acțiunii, conflictul direct și planul interior al personajului.
 Pirandello spunea “Teatrul nu poate să moară… e o formă a vieții însăși, toți suntem actorii săi.”; considera că actorul “ia ca punct de plecare un anumit moment” al personajului și trebuie “să-l depășească pentru a îi da sens universal”, să ofere imaginea abstractului “interoir” al personajului; Pirandello în teoria sa nu uita să sublinieze că în momente de cumpănă ale societății în care trăiește, actorul trebuie să fie și cetățean în personajul interpretat, cu referiri sugestive și la problemele care frământă lumea din preajma sa, trebuie să fie personaj și persoană în același timp, fără să fie angajat politic. Desigur, de la teorie la practică e cale lungă și concurenții reușeau mai mult sau mai puțin să îmbine în improvizațiile de acțiune și conflict, planurile – concretul acțiunii și judecarea interioară a realului. “Etude” rămâne un studiu dificil, dar important pentru concurenți pentru drumul viitor al interpretării personajelor în care vor fi distribuiți. La “Etude, rolul spectatorului se transformă, el fiind doar martor al actului de creație”, atenționa în deschiderea Galei, Miklos Baci. Proba impusă de liberă interpretare ca replică și expresie a textului ales, dura 15 minute și cuplurile de interpreți au fost configurate prin tragere la sorți. 
         Pentru evidențierea concurenților au fost prezentate în paralel cu proba impusă, scurte filmări cu chipul fiecărui actor în prim planuri de expresie pentru sensul a 25 de cuvinte. Cristian Pascariu a alăturat acestor filmări și căteva secvențe de acțiune filmată între două personaje, pe scenariile sale. Aceste exerciții de filmare erau bine gândite și pentru acomodarea concurentului cu posibilitatea de a interpreta un personaj într-un film.     Secțiunea INDIVIDUAL a fost în centrul atenției pentru remarcarea concurenților; fiecare, în zece minute, interpreta un monolog pe textul ales de el din opera lui Pirandello. La Secțiunea GRUP concurenții susțineau un mini spectacol, în aproximativ 20 de minute. 
         Juriul Galei “Hop” a fost alcătuit din: Felix Alexa – regizor, Roberto Bacci – regizor italian preocupat și de un studiu de interpretare al tinerei generații de actori, Anca Sigărtău – actriță, Florin Piersic Jr. – actor și Cosmina Olariu – actriță, câștigătoarea Premiuui “Ștefan Iordache” al ediției din 2017.
         De rolul spinos al prezentării fiecărui concurent și al spectacolelor de la Secțiunea Grup, s-a achitat admirabil, actorul DRAGOȘ MUSCALU, o personalitate cu bogată biografie în mai multe zone de comunicare; inteligent manevra atenția publicului și oferea date esențiale despre concurenți.
         Vom prezenta un scurt jurnal zilnic al Galei “Hop”, cu menționarea pe parcurs a premianților.


Luni, 3 septembrie

         “Aici este vorba de nebunie! Este singura rațiune a meseriei noastre” – a fost replica rostită din off de un concurent, desprinsă din cele 27, rostite din off de fiecare concurent, provenite din scrierile lui Pirandello. Cu astfel de replici, atenționare la ce va urma, au urcat pe scenă în deschiderea Galei, concurenții ambițioși să treacă “hopul” concursului. 
În deschidere, Ion Caramitru, președintele UNITER, organizator principal al acestui proiect, a amintit tinerilor că actoria este o meserie competitivă, cu “efortul de a ne depăși pe noi înșine și evident și pe alții… Hop poate fi considerată o trambulină de lansare a personalităților tinere pentru teatrele noastre”. 
Directorul artistic Miklos Bacs a precizat printre altele, intențiile sale în cei trei ani de directorat, de a face din Gală un laborator de creație și profesionalism. Într-adevăr și-a îndeplinit pe deplin scopurile și merită felicitări pentru efortul depus, chiar dacă tema Pirandello și proba obligatorie a ridicat dificultăți și a nemulțumit pe unii. La Costinești, s-au făcut de fapt, pași importanți pentru cizelarea talentului deținut de tinerii actori. 
Gala Tânărului Actor – “Hop” este unul din proiectele de suflet ale UNITER care de XXI de ediții acordă atenția meritată de prețuire și evidențiere a tinerlor actori. Echipa organizatoare a UNITER a luptat cu mult efort pentru a se desfășura în condiții optime acest eveniment cultural, în sala cu 150 de locuri pusă la dispoziție de Vox Maris Grand Resort Costinești care a și găzduit participanții. Sala a beneficiat de condițiile tehnice necesare pentru concurs și spectacole cu ajutorul Teatrului Național din Capitală și excelentei echipe de tehnicieni pe care o are. Mai trebuie subliniat că această competiție a fost urmărită de un public special, alcătuit din directori de teatru și regizori … căutători de tinere talente.
Prezentăm pe scurt evoluțiile din prima zi de concurs.

Secțiunea INDIVIDUAL

ALEXANDRU BANCIU  - UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2016 / prezintă la alegere textul – “(sin)Uciderea lui Henric” după “Henric al IV-lea” de Pirandello.
         Formatul textului era superficial conceput, cu intenții de parodiere a originalului în încadrare comică, amintind mereu de incidentul cu un … reflector, când și-a susținut concurentul licența.
Tânărul înterpret dovedea însă, că deține o bună emisie vocală și o știință logică a frazării replicii. 
Proba impusă, improvizația acțiunii dintre Giorgio și Nelli, vorbită șoptit, lipsită de atitudine, l-a dezavantajat și pe el și pe partenerul său, Cătălin Asanache.
Premiul publicului prin votul online pentru cel mai bun actor a fost acordat lui ALEXANDRU BANCIU.

NADIA CRISTINA CÎMPIANU – Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa conf.univ.dr. Miriam Cuibuș, promoția 2018 / text la alegere – “Un actor în căutarea unui personaj” după piesa “Șase personaje în căutarea unui autor” de Pirandello, personajul Fata vitregă.
         Interpretarea sa se dezvolta pe calea acelui “firesc,” lipsit de forță expresivă cu o rostire palidă a replicii. În unele momente punea sensibil accente pe acțiune, dar nu o dubla și cu sublinierea substratului situației.
 Dialogul bogat în sensuri și subtext dintre Laura și Zena de la proba impusă, dezvăluia o altă față a concurentei, ca și a partenerii sale Ana Olaș; prestația lor de la proba obligatorie demonstra înțelegerea atentă a solicitărilor momentului în multe secvențe. 

ANA OLAȘ - UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2014 / text la alegere - “Fuck Freud” după piesa “Șase personaje în căutarea unui autor” de Pirandello.
         Susținerea textului lăsa impresia că tânăra și frumoasa concurentă, a avut sprijinul neinspirat al unui regizor. Pentru încercarea de creionare a unor situații apela la unul din … membrii juriului ca partener al replicii trimisă pe un bilețel. Textul ales nu era perceput în esență și încărcat de o sumedenie de artificii regizorale, iar personajul Fata vitregă era exterior conceput.
La proba impusă, alături de Nadia Cristina Cîmpianu, dovedea perceperea studiului și calități în rostirea cu subtext a replicii.

MARIA TEIȘANU - Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017 / text la alegere - “În-semn” după nuvela “Drept în semn” de Pirandello.
Dovedea înțelegere a substratului cuvintelor rostite, dar nu îl completa prin forța interioară expresivă de a convinge asupra situației trăite; încercarea de a contura două personaje o dezavantaja.
În Laura, soția care discută cu Zena, concurenta sugera cu timiditate starea pe două planuri a femeii care vrea lămuriri, dacă soțul are un copil cu Zena.

CĂTĂLIN NICOLAU – UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2017 / text la alegere –“Dezordine și confuzie” după “Șase personaje în căutarea unui autor” de Pirandello.
Încercarea de prezentare a șase personaje, sugerată prin scaune așezate central, în cerc, în spațiul de joc, cât și folosirea lor, ca și finalul cu chipul decorat cu frișcă, denotau prezența lipsită de logică a unui regizor și dezavantajau interpretul. Cătălin Nicolau transmitea totuși, în unele momente, o credibilă gândirea asupra situației, rostită cu un glas cizelat. Exterior și fals, se manifesta însă, la proba impusă în confruntarea soțului cu soția.


Secțiunea GRUP

“ACUM SE IMPROVIZEAZĂ!”, după “Astă seară se improvizează” de Pirandello, cu RUSALINA BONA, CARLA MIHAI, CEZARA MUNTEANU, ANDREI NEDELEA și VLAD NCOLICI.
 Premiul publicului votat pe online a fost obținut de acest spectacol.
Pentru publicul dornic de divertisment, spectacolul era amuzant în relatarea relațiilor dintr-o familie, dar conceput sub o posibilă îndrumare regizorală superficială, ca o serbare școlară cu liceeni care joacă teatru. Cu toate acestea, unii actori se evidențiau în încercarea de definire a personajului atribuit.
 Rusalina Bona (UNATC, clasa prof.univ.dr.Adrian Titieni, promoția 2016) în ciuda situației dificile în care se afla - în cârje, cu piciorul în ghips - creiona cu umor schița unei mame autoritare în familie, ca o țață încăpățânată. La proba impusă, tânăra concurentă improviza cu sensibilitate pe Laura aflată, în dialogul dramatic purtat cu soțul.
ANDREI NEDELEA (Universitatea din Craiova, Departamentul Arte, clasa prof.univ.habil. Alexandru Boureanu, promoția 2016), reușea o bună creionare a tatălui, cu umor punctând timiditatea acestuia în fața soției, cât și substratul situațiilor. La proba obligatorie în tratarea pe două planuri a momentului tensionant dintre Giorgio și Nelli, improvizația avea, original plasate, accente de umor, atent gestionate de concurent și partenerul său, Alex Mihai Popa. Premiul special al juriului,“Sică Alexandrescu” a fost acordat lui ANDREI NEDELEA.
Vlad Nicolici (UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu) demonstra calități în expresie, cu nuanțe comice în rolul pretendentului la mâna fiicei din familie. Tânărul concurent s-a remarcat și la proba obligatorie, în scena confruntării lui Giorgio cu prietenul său, interpretat în această improvizație de Tiberiu Enache. Improvizația pe acțiune și situație a celor doi concurenți, avea substanță, fiind adeseori în căutarea substratului consistent al disputei dintre cei doi prieteni. Gândeau ce rosteau.
Carla Mihai și Cezara Munteanu (UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2016) , schițau caricatural personajele, exagerat îndrumate de un posibil regizor. La proba impusă, Carla Mihai improviza timid în dialogul Laurei cu Zena, ca și Cezara Munteanu. 
Premiul publicului pentru cea mai bună actriță – CEZARA MUNTEANU

Prima zi a Galei s-a încheiat cu spectacolul invitat –“CRUD”.
VOR FI COMENTATE SEPARAT SPECTACOLELE INVITATE.


Marți, 4 septembrie

Secțiunea INDIVIDUAL

NORBET BODA - Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017 / text la alegere - “Un Henric genial” după “Henric al IV-lea” de Pirandello.
Cu vervă, cu temperament și bună emisie vocală încearcă să se prezinte pe el în primul rând, concurentul și uită de personaj și intențiile autorului. Jocul cu măștile dintr-o geantă, mișcarea excesivă, nu reușeau comunicarea ideilor majore ale textului. Cabotinismul îi caracteriza interpretarea. La proba obligatorie pentru improvizația dialogului Giorgio – Laura, își schimbă stilul de joc, folosea acel deplorabil “firesc” cu rostire șoptită a replicii, dar consolida pe parcurs relația cu partenera (Rosalina Bona),
Ambițios, Robert Boda se prezintă și la Secțiunea Grup, în spectacolul “Suicidal” care urmează a fi comentat.

BEATRICE RUBICĂ – UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2014 / text la alegere – “Casting” după “Șase personaje în căutarea unui autor” de Pirandello.
A vrut să prezinte mai multe personaje prin schimbări de accente în vorbire. Pornește de la un personaj cu accent moldovenesc, trece la Fata vitregă, forțează apoi nota vocală în rolul bărbatului. În unele momente convinge prin descifrare atentă a situației și relaționează cu publicul, în altele este exterioară și apelează la efecte în jocul cu o păpușă sau un șal negru. 
În improvizația studiu al dialogului Laura – Giorgio (Radu Catană) se remarcă printr-o sensibilă relatare a subtratului situației.

ADA DUMITRU - UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2017 / text ales – “Bună ziua sau inimaginabila și nemaivăzuta căutare modestă a unui instabil aflat în curbura dublă a infinitului cu note asupra obiceiurilor de nuntă la cangurii șchiopi” după “Șase personaje în căutarea unui autor”, “Astă seară se improvizează”, “Chipul”, “Omul cu floarea în gură”, “Henric al IV-lea”.
După cum se poate constata din titlul stufos al textului ales, tot atât de stufoasă în artificii inutile era și interpretarea, posibil îndrumată de un regizor. Prima sa apariție era cântând la acordeon, când rostește ironic - “Am citit Pirandello și nu am înțeles nimic”. Înghesuiala de-a valma a ideilor din diferite scrieri, completată cu un final personal despre situația actorilor astăzi, bună ca analză, dezavantaja însă pe tânăra concurentă. Ada Dumitru dovedea în unele secvențe, mobilitate în expresie și stare interioară, comunicare credibilă, deținerea de capacități muzicale deosebite, dar montajul din 
numeroase fragmente din scrieri diferite, nu i-a fost susținere pentru remarcarea printr-un premiu. 
La proba impusă, tânăra concurentă arăta înțelegerea exercițiului de studiu în scena Laura – Giorgio (Andrei Han) în raportul dintre acțiune și substratul ei.

ALEX MIHAI POPA - Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017 / text ales - “Victoria furnicilor”, dramatizare după Pirandello.
Demonstrează sinceritate interioară în construcția monologulu și  dublează interactiv prin expresie sensurile replicii. Apelează însă, la unele efecte derizorii de teatralitate falsă, precum cel din final. Se dovedește a fi un actor special și în proba impusă, când improvizația sa prinde nuanțe ironice în dialogul dramatic cu partenerul (Andrei Nedelea), din scena Giorgio – Nelli.
Premiul pentru cel mai bun actor a fost atribuit lui ALEX MIHAI POPA.

TIBERIU ENACHE -Universitatea Națională de Arte “George Enescu”, Iași, clasa prof.unv.dr. Mihaela Werner, promoția 2015 / text ales - “Atenție se filmează!" după “Caietele lui Stefano Gubbio, operator” de Pirandello.
Personajul operatorului părea un golănaș din cauza încărcării de efecte regizorale exterioare și intervenția de prim planuri proiectate în fundal sau de inutilul cânticel la microfon, cu chip de drăcușor. Actorul reușea schimbări de tonalități vocale apreciabile, uneori însă exagerat plasate.
La proba impusă, actorul a oferit cunoașterea unei alte fațete a talentului prin rostirea cuvântului sugestiv, dublată de gând interior în dialogul Giorgio – Nelli, purtat alături de colegul Vlad Nicolici. 
Premiul “1 / 10 pentru FILM, TIFF 2019” a fost obținut de TIBERIU ENACHE.

ANDREEA TĂNASE- Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2014 / text ales – “Cine sunt Eu?” după ”Unul, niciunul și o sută de mii” de Pirandello.
Un substrat emoțional credibil reușea să transmită interpreta, cu diverse accente pe posibile răspunsuri la întrebarea descoperirii personajului ascuns interior. Gândirea replicii în substrat, din păcate era umbrită de intervenții de imagine teatrală exagerate, precum apariția cu capul bandajat, dezbrăcarea de costum, etc, efecte regizorale ieftine. 
La proba impusă în improvizația cu Cătălin Nicolau, concurenta se remarca prin modul în care exprima starea interioară a Laurei și disperarea de a își convinge soțul, studiul său era reușit.
Premiul pentru cea mai bună actriță a fost acordat de jurați lui ANDREEA TĂNASE.


Secțiunea GRUP

“SCHIST” după “Omul cu floarea în gură” de Pirandello, cu RADU CATANĂ și ADRIAN LOGHIN.
Scrieriile lui Pirandello sunt dificile pentru orice actor, iar încărcarea și transformarea prin replici introduse - în cazul de față despre personalitatea celor doi interpreți - au sporit dificultatea transmiterii credibile a temei cu emoție. Intențiile actorilor de ieșire și intrare în personaje, spulberau consistența teoriei lui Pirandello despre rostul teatrului cu fețe duble, acțiune și substrat. În unele secvențe cei doi actori erau admirabili, în altele domina falsitatea prin stridențe verbale și expresie. “Adaptarea” textului și o posibilă intervenție regizorală din umbră, afectau interpreții cărora nu le-au fost exploatate pe deplin calitățile.
La proba impusă, Radu Catană (Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.conf.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2015) în scena Giorgio – Laura, susinea în multe momente, tensiunea conflictului soț - soție, dar în altele neglija subtextul situației, în replică alături de Beatrice Rubică. Adrian Loghin (UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2014) în dialogul Giorgio – Nelli, improvizația era uneori lipsită de temperament, în raport cu tensiunea voit impusă de colegul, Dan Pughineanu.
Premiul “Cornel Todea” s-a acordat la Secțiunea GRUP spectacolului “SCHIST”.

“9 PIESE REMIXATE” a fost spectacolul invitat al serii pe care îl vom comenta separat.


Miercuri 5 septembrie

Secțiunea INDIVIDUAL

ANA - MARIA POP - Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.conf.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2015 / text ales – “Fiecare cum vede” după “Fiecare cum vede”, “Omul cu floarea în gură”, “Șase personaje în căutarea unui autor” de Pirandello.
Apariția sa din sală, purtând o perucă roșie și un costum ciudat, ca apoi manifestările sale lipsite de replică, indicau un claun dornic de comunicarea stărilor prin care trece ; trecerea la alte sugestii de personaje o înfăptuia credibil prin evidența gândirii atente la cuvânt, subtext și expresie cizelată. Ana - Maria Pop efectua transformări cu mobilitate în profunzimea lor și o căutare a sensurilor cuvântului. Efectele teatrale nu erau exterioare, completau dorința de comunicare a interiorului personajelor. 
Alături de concurenta Cezara Munteanu la proba impusă, Ana – Maria Pop se remarca prin încercarea de relaționare cu partenera pentru sublinierea sensurilor tăinuite ale relației dintre Laura și Zena, în definea a două universuri diferite, având în comun pe Giorgio.
ANA – MARIA POP a obținut Premiul pentru prestanță și rostire scenică – acordat de Dorina Lazăr.

MARIA TEODORA FILIP - UNATC, clasa prof.univ.dr. Florin Zamfirescu, promoția 2014 / text ales - “S-a produs un accident … “ după “Astă seară se improvizează”, “Șase personaje în căutarea unui autor”, “Să-i îmbrăcăm pe cei goi”, “Henric al IV-lea” de Pirandello.
Susținerea de la început a unei conversații telefonice cu un regizor, indica prin glasul bine timbrat și expresie, citirea cu sens a textului, transformările ulterioare și apelarea la dans, pantomimă erau însă exagerat plasate. 
Scena Laura – Giorgio (Bogdan Ujeniuc) era o improvizație stridentă, datorită și încercării de a sublinia zona conflictuală dintre personaje prin modul de expresie adoptat de concurentă.

DAN PUGHINEANU- Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017 / “Omul cu darul în mână” după “Omul cu floarea în gură” de Pirandello.
Original a gândit concurentul să sublinieze, că starea dramatică interioară poate prinde și expresie comică drept paravan al frământărilor voit nearătate de personaj. Îmbina planurile realitate și gând interior, textul cu subtextul și își alătura spectatorii ca posibili parteneri. Manifesta și unele stângăcii în coordonarea credibilă a îmbinării unor planuri. Nu s-a aventurat însă, în selecții din mai multe scrieri, ca alți colegi, și a “citit” scenic doar un singur text, atent studiat.
În studiul confruntării Giorgio – Nelli, alături de Adrian Loghin, reușea remarcare prin susținerea cu forță interioară a dialogului.

DAN PUGHINEANU a fost marele premiant al Galei și a obținut PREMIUL “ȘTEFAN IORDACHE”.

ALICE CORA MIHALACHE – UNATC, clasa prof.univ.dr. Adrian Titieni, promoția 2016 / text ales – “ … un personaj vrea să se afirme” după “Șase personaje în căutarea unui autor” de Pirandello.
Fetei vitrege, personajul ales de mai multe concurente, Alice Cora Mihalache îi aplica o tratare nuanțată, cu atenție concentrată în profunzimea stărilor. Nu apela la efecte teatrale derizorii, dar în finalul monologului, nu mai reușea să susțină tema centrală a textului. 
Cu o vorbire palidă încerca, la proba impusă, să improvizeze dialogul Laura – Giorgio (Alex Macavei).

CLAUDIA MOROȘANU - Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.conf.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2018 / text ales – “Tragedia unei scriitoare” după “Tragedia unui personaj” și “Șase personaje în căutarea unui autor” de Pirandello.
Intenția era bună de compunere a textului pretext de sugerare a mai multor personaje, numai că unele reușea să le construiască cu subtilitate, iar altele erau fușărit desenate. Nu acorda mereu atenție esenței subtextului cuvântului rostit.
Alături de Carla Mihai, se prezenta la proba impusă cu timiditate vocală, dar bună în mișcarea scenică aplicată acțiunii.

CĂTĂLIN ASANACHE - Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2014 / text ales “Henric al IV-lea” după “Henric al IV-lea” de Pirandello.
Deținea calități prin ținută și glas, numai că nu a știut să le speculeze, gândind atent sensurile duble ale ofertei textului ales. Interpretarea sa era uniformă, lipsită de nuanțare și expresie facială. 
La proba impusă, scena Giorgio – Neli, vorbirea șoptită și atitudinile exterioare anulau înțelegerea deplină a situației.

Secțiunea GRUP

“SUICIDAL” – colaj de povestiri scurte de Pirandello din volumul “Povești despre sinucidere” cu NORBET BORDA (concurentul din prima zi și la Secțiunea individual), ANDREI HAN, ALEX MACOVEI, BOGDAN UJENIUC (absolvenți - Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.conf.univ.dr. Miriam Cuibus, promoția 2018) și MARIA TEIȘANU (Universitatea “Babeș - Bolyai” din Cluj, clasa prof.univ.dr.habil. Miklos Bacs, promoția 2017).
Cinci actori, uniform înveșmântați, cu accesorii pe uniforme pentru diferențierea personajelor, încercau în trei scene cu acțiune diferită, să dea nuanță comică absurdului sinuciderii. Rezultatul era neconvingător, fără vlagă satirică condus. Fiecare interpret reușea să dea mici sclipiri menirii personajului în contextul acțiunii; se detașa prin coerența interpretării într-una din scene, doar Alex Macavei.
La proba impusă, Alex Han dovedea studierea sensurilor improvizației în scena Giorgio – Laura, ca și Alex Macovei. Susține atent relația cu partenera, Maria Teișanu în scena Laura – Zena, iar în dialogul Giorgio – Nelli, cădea pe panta exagerării, Bogdan Ujeniuc.


CONCLUZII PE SCURT 

Tema – PIRANDELLO, STRUCTURA LUDICĂ. EU ȘI PERSONAJUL, propusă de profesorul și directorul artistic al Galei , Miklos Bacs era binevenită pentru studiu, dar … foarte greu de înfăptuit scenic de concurenți.

Toți cei 27 de concurenți, indiferent de secțiunea la care participau – Individual sau Grup – doveau că dețin diferite calități pentru profesie, dar … în urma școlarizării la universitățile de teatru, ele nu au fost pe deplin cizelate.

Toți aveau lipsuri mai mari sau mai mici în tehnica vorbirii – emisie vocală, impostație, frazare și chiar dicție

Mulți concurenți pentru Secțiunea individual au compus textul neispirat, înghesuind fragmente din diferite scrieri ale lui Pirandello, proză sau dramaturgie, în special din piesele cunoscute, studiate, poate, la universitate, în dezavantajul personalității lor.

Unii au apelat vizibil la un regizor pentru interpretarea monologului, iar acesta a vrut să se afirme, chiar dacă nu era nominalizat, și a experimentat viziunea personală pe … concurent.

Gala “Hop” poate fi considerată un “casting” de talente în fața unui public din care nu lipsesc directori de teatru și regizori, iar concurentul trebuie să aleagă partitura cea mai convenabilă pentru profilul său.

La ediția a XXI-a au participat câțiva ambițioși concurenți prezenți și la ediții anterioare, când nu au reușit remarcarea, acum au plecat acasă cu un PREMIU meritat, dovedind studiu în perfecționare profesională. Merită felicitări, ei și toți cei cei care înțeleg că această Gală este un prilej UNIC de afirmare și perfecționare profesională a talentului. 

P.S  SPECTACOLELE INVITATE VOR FI COMENTATE ÎN AFARA CONCURSULUI. Unele merită o atenție deosebită, altele …  


FOTO: Andrei Gindac