Spectator

miercuri, 17 decembrie 2014

“DUMNEZEU SE ÎMBRACĂ DE LA SECOND-HAND” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE (Sala Studio)

O “PROZĂ” DESPRE TRECUT ȘI PREZENT
         “Dumnezeu se îmbracă de la second-hand” este un text scris de Iulian Margu, o personalitate cunoscută și apreciată, în special, pentru filmele documentare realizate. Piesa se vrea originală fiind de fapt, o proză cu multe capitole în care se încearcă a se marca ultimele etape ale istoriei noastre tulburi. Un pian, la care se precizează că a cântat Chopin, este “personajul” liant pe care o familie de la noi l-a deținut la începutul secolului trecut, trece apoi, la urmași în epoca de tristă amintire comunistă, ca astăzi să fie acaparat de o persoană parvenită în urma unor afaceri dubioase, Teodora mai zisă și Scorpia. Povestea acestui pian “personaj” o evocă un hoț “cinstit” Lae, urmașul familiilor ce l-au deținut care alături de un alt hoț “cinstit” – Buză, ajunge să fure din casa Scorpiei. Prin numeroase flashback-uri se construiește un puzzle despre trecutul unei lumi și prezentul ei, prilej al evocărilor  fiind “pianul-istoric”. Secvențele sunt unele dramatice – cele referitoare la trecut, altele satirice despre realitatea zilelor noastre supusă unui jaf național. Acesta este cadrul unei proze cu pretenția de a fi o piesă de teatru din care lipsește însă, logica unui conflict dramatic prin personaje solid construite.


         Atras de tematica istorică și de tenta satirică în prezentarea actualitățiii, regizorul Ion Caramitru încearcă să dea consistență teatrală acestei proze și reușește prin scenografia atractivă datorată Mariei Miu și prin coordonarea distribuției, numai că textul nu îi oferă întodeauna sprijin substanțial. Maria Miu rezolvă admirabil vizualizarea scenică a textului. Folosește scena turnantă a Sălii Studio și astfel, trecem cu privirea prin etape istorice, pornind din secolul trecut până în zilele noastre, prin camere – spații de joc din timpuri diverse, create din amănunte realiste de mobilier și obiecte. Costumele sale punctează și ele diversitatea tipologiilor. Scenografia dă viață scenică și ritm, povestirii celor doi hoți cu suflete cinstite mutilate de condițiile societății actuale. Ilustrația muzicală solicitată de prezența pianului-personaj, este selectată inspirat de regizor și ne amintește de Chopin, Brahms sau Johann Strauss, dar și de cântecele patriotice ale epocii Bumbești Livezeni. Teatral prin vizualizare și ilustrația muzicală, spectacolul are ținută în dorința de a suplini hibele textului.


         Personajele centrale – Lae și Buză sunt doar doi povestitori despre trecut și prezent, superficial construite ca personaje dramatice cu destine frânte de biografii triste, care au ajuns să fure ca să existe. Lari Giorgescu și Dorin Andone rezolvă apreciabil interpretarea acestor personaje confuze; subliniază credibil fie amărăciunile personale, fie punctează cu fin umor tendințele satirice ale replicii despre prezentul îngălat de corupție. Le revin multe replici apropiate cupletului teatrului de revistă, dar interpreții le îmbogățesc substratul prin expresie. Pentru evocări textul apelează la tipologii - argument pe care actorii le interpretează ireproșabil cu atenție la definirea esenței fiecăreia. Și apar astfel, străbunicii sau părinții lui Lae în scene semnificative pentru amintirea istoriei. Teodora Mareș (Elefteria) și Armand Calotă (Dimitrie) compun portretele străbunicilor lui Lae, cu sensibilitate pentru a defini atmosfera unei epoci din prima parte a secolului trecut.


Dezvoltă excelent o altă imagine din istorie, Carmen Ungureanu (Eliza) și Eduard Adam (Manole). Scena întâlnirilor a două tipologii reprezentative pentru sectoare sociale aflate în conflict – fata burgheză și băiatul proletar din dragostea cărora se va naște Lae, este exemplar interpretată, la nuanță de actori.

 Completează distribuția în alte tipologii - argument pe care le sugerează convingător, Fulvia Folosea (Elena), Ioan Andrei Ionescu (Iorgu) și Theodora Calotă (Copilul Elena). Farsa finală a acestei “cărți cu povești” despre istorie cu efect în realitate, revine Teodorei, Scorpia prezentului, parvenitul om de afaceri corupt, dar care crede în Dumnezeu și dă bani bisericii să i se ierte păcatele. Cu măestria sa bine cunoscută, Florina Cercel prezintă satira finală la adresa individei care se îmbogățește manevrând condițiile oferite de societatea actuală.

         Efortul creator al realizatorilor acestui spectacol este demn de stimă, dar textul este o făcătură cu intenții satirice la adresa prezentului unei lumi cu un trecut zbuciumat.

luni, 8 decembrie 2014

“ N(AUM) – gazdă Teatrul Metropolis

JURNAL DE SUFLET …

“N(AUM)” este un proiect “UNTEATRU” susținut de Raiffeisen Bank cu sprijinul Fundației “Gellu Naum” și nu un proiect al Teatrului Metropolis care îl găzduiește sau mai bine spus a găzduit, din păcate, doar cinci reprezentații. Teatrul independent “UNTEATRU” nu oferă condițiile tehnice de prezentare solicitate de acest proiect cultural de excepție, iar Teatrul Metropolis își are proiectele sale, unele e drept, discutabile sub aspectul calității culturale.

Fiecare, măcar o dată s-a privit în oglinda vieții sale și a judecat pentru o clipă, un moment din existența sa. Acest spectacol special este o oglindă a sufletului în care se reflectă sensibil și ironic, viața personajului Omul, ajunsă la final. Este un jurnal de suflet în care oricine se poate regăsi în multe momente. Această bijuterie teatrală propune cunoașterea unei valori a literaturii noastre, scriitorul Gellu Naum (1915 – 2001) prin intermediul unei echipe de creatori adevărați pentru care teatrul este un act cultural, nu prilej de distracție derizorie.

Eseist, poet, prozator, dar și dramaturg, Gellu Naum s-a înscris ca o personalitate de valoare a curentului suprarealist. Dacă urmărești spectacolul “N(AUM)” fără doar și poate, cauți să recitești sau să cunoști opera sa pentru că reprezentația te provoacă. Pentru a ilustra scenic scrierile lui Gellu Naum, obligat realizatorii trebuie să se desprindă de convențiile teatrale obișnuite. Inspirat, realizatorii au compus și un scenariu din scrierile lui Gellu Naum, fără conflicte, fără caractere, ca un jurnal al dialogului cu tine însuți al fiecărui Om aflat în trenul vieții aproape de gara finală. Regizoarea Mariana Cămărășan intervine sugestiv pentru susținerea acestui demers și prin ilustrația sonoră aleasă, ca și scenograful Vladimir Turturică prin introducerea permanentă a unei valize pe scena goală, necesară pentru “voiajul” prin viață al Omului. Pe scenă creează strălucit două actrițe: Oana Pellea - Omul și Cristina Casian – un alter ego simbolic al Omului personaj. În umbra lor rămân regizorul și scenograful care au condus cu forță creatoare imaginea pe scenă a drumului vieții, fie ironic, fie dramatic, cum este de fapt, orice cale a existenței. Rezultatul nu este un eseu teatral obișnuit, ci o poveste vie, atrăgătoare în care orice spectator se poate regăsi cu încântare. “N(AUM)” devine astfel, o călătorie prin viață cu momente uitate și reînviate în universul uman, surprinse cu umor și sensibilitate prin replică de Gellu Naum.


Spectacolul este gândit remarcabil de regizoarea Mariana Cămărășan în colaborare cu scenograful Vladimir Turturică, dar evident că intențiile viziunii celor doi, se fac cunoscute publicului prin meritele celor două actrițe de valoare, Oana Pellea și Cristina Casian. Regizoarea s-a concentrat pe exploatarea scenică a substanței cuvântului și a reușit ca prin rostirea acestuia de către interprete să fie vizualizate scenic imaginile diverse ale unor stări existențiale. Pe scena goală, cenușiu “îmbrăcată”, scenograful Vladimir Turturică aduce în afara unei valize, fie o bancă, fie coboară din tavan pe ștanga scenei, diferite obiecte - tablouri evocate ca amintiri de Omul personaj. Costumele purtate de cele două actrițe sunt uniforme, neutre, rezumate la pardesie lungi și pălării identice, și ele devin astfel, “oglinzi” pentru alter ego-ul unui Om. Numai în situațiile evocate când intervin activ unele personaje, Cristina Casian își schimbă vestimentația cu ținute suprarealist croite. Lumina scenică devine și ea un personaj, pătrunde în adâncul ființei umane și îi răscolește viața, amintirile. Irealul vizual devine concret realist prin oferta scenografiei folosită ingenios de regie. Fiecare moment este tulburător ca vizualizare. Până și intervenția fumului, efect teatral arhi-folosit în multe viziuni regizorale, prinde conținut emoțional servind poezia sufletului solicitată de scrierea lui Gellu Naum.


Și în acest spectacol, Oana Pellea arată din nou, că actorul nu poate convinge prin interpretarea sa, decât dacă poate semnala multiplele sensuri ale cuvântului rostit și aplicarea lor la stările interioare ale situațiilor prin care trece personajul. Trăiește pe scenă impresionant povestea Omului, cu bucurii și tristeți, cu umor și lacrimă, iar personajul său devine esență a vieții prin excelenta sa interpretare. Sunt multe scene în care actrița are drept partener direct … lumina și adresează cuvântul către ea. Oana Pellea dovedește că este o mare actriță pentru care teatrul înseamnă și arta respectului pentru menirea culturală a prezenței pe o scenă. În Cristina Casian își află o parteneră ce îi calcă ferm pe urme. Tânăra actriță devine alter ego-ul personajului central, Omul, dar în scurte momente evocă și măști din realitatea lumii în care viețuiește Omul. Cu finețe și precizie concretizează în desen suprarealist diverse tipologii provenite din realul existențial, ca apoi să se refugieze mereu în imaginea oglindă a personajului central. Este admirabilă această tânără actriță a cărei biografie artistică aflată la început, cunoaște de acum, câteva reușite prin care și-a impus personalitatea.
“N(AUM)” apare în peisajul teatral destul de mediocru al stagiunii actuale ca o bijuterie cizelată de o echipă de artiști din diverse generații de creatori care au colaborat strălucitor. Dacă până acum în alte spectacole, regizoarea Mariana Cămărășan a căutat exprimări originale forțat plasate, acum demonstrează o ireproșabilă maturitate creatoare. Rămâne de văzut ce teatru va găzdui în continuare această “bijuterie” de reprezentație teatrală de la care orice spectator va pleca cu emoție, dar și cu buna dispoziție iscată prin degajarea unui discret umor.

Chiar dacă va obține premii la gale sau nu, “N(AUM)” este un eveniment teatral cultural deosebit prin care se aduce în viața reală, curentul suprarealist specific lui Gellu Naum.

vineri, 5 decembrie 2014

“ APROAPE MAINE “ – TEATRUL DE ARTĂ

OFERTĂ ÎNCÂNTĂTOARE A TINERILOR ACTORI
         Teatrul independent își extinde în Capitală aria, dar ofertele repertoriale în marea lor parte sunt neconsistente, îngălate în vulgaritate și nu servesc pe tinerii actori aflați la început de drum pentru afirmare. Totuși, unele teatre independente, cu greu în ciuda condițiilor de activitate, au reușit să își consolideze personalitatea, un exemplu fiind “Unteatru”. Cu o denumire pretențioasă – Teatrul de Artă, alt teatru independent, caută la rândul său calea impunerii ca personalitate. După prezentarea piesei lui Spiro Gyorgy “Șase din 49” cu un spectacol remarcabil comentat pe acest blog, a încercat să acorde atenție și dramaturgiei autohtone și a ales “Moartea pentru patrie” de Mihai Ignat, un text jalnic, lipsit de substanță, mustind de vulgaritate. Se întoarce însă, la o selecție repertorială de calitate și propune acum,  piesa lui John Cariani - “Aproape Maine” , un montaj alert din șase povestiri despre magia cunoașterii iubirii.
         Americanul John Cariani este cunoscut și la noi, ca actor de film și televiziune, dar și-a sporit prestigiul și ca dramaturg. Au fost jucate piesele sale în teatrele Off Broadway, iar “Aproape Maine” a cunoscut succes pe mai multe scene ale lumii. Maine este un stat american în preajma căruia , pe o noapte geroasă, tinerii căutători ai iubirii își află sufletul pereche. Povestirile scrise cu umor, dar și cu sensibilă poezie, cu personaje bine definite, oferă prilej deplin de afirmare tinerelor talente, evidențiate inspirat de regizoarea Andreea Vulpe. Tinerii actori au avut șansa întâlnirii cu această piesă deosebită, dar și cu regizorul Andreea Vulpe care este cunoscută și ca un pedagog experimentat, profesor la UNATC.


         “Aproape Maine” propune cunoașterea unor noi talente care promit evoluții remarcabile în viitor. Trebuie specificat că majoritatea dintre tinerii actori distribuiți se confruntă cu interpretarea mai multor personaje. Cristina Juncu, încă studentă, trece cu pricepere prin interpretarea a trei personaje diferite tipologic. La începutul reprezentației este Ginette, adolescenta timidă aflată în căutarea dragostei, devine apoi, Gayle, fata care refuză dragostea primită și Aliena, chelnerița care își descoperă iubirea. Cristina Juncu remarcabil caracterizează fiecare personaj cu o largă gamă de expresie. Studentului Vladimir Albu îi revine doar un singur rol, cel al lui Pete care își verifică dragostea și trimite metaforic pe iubita sa Ginette să ocolească Pământul și să se întoarcă la el, dacă iubirea dintre ei este adevărată. În trei scene – prolog, epilog și un alt moment cu tâlc plasat în montaj, apare Pete, iar Vladimir Albu dezvoltă cu multă sensibilitate stările personajului. Un alt debut remarcabil realizează Corneliu Ulici prin trei personaje. Mai întâi este East, un bărbat care zărește pe geam o fată și se îndrăgostește brusc de ea, apoi devine Lendall care își tăinuiește iubirea față de Gayle, o ascunde în … inelul de logodnă, și mai este și Dave care nu știe cum să își mărturisească dragostea față de Rhonda, o face pictând stângaci un tablou. Corneliu Ulici concepe aceste trei personaje cu mare grijă pentru a le diferenția excelent tipologiile, se mulează admirabil pe fiecare caracter și solicitare a situațiilor. Un alt debut apreciabil realizează și Alice Nicolae în două personaje. Este Glory fata de care se va îndrăgosti East și Sandrine care își tădează iubitul și se mărită cu altcineva. Alice Nicolae construiește amănunțit cele două tipologii contradictorii; acordă o linie afectivă specială primului personaj și aroganța solicitată, celuilalt.
         Sabrina Iaschevici, de câte ori o întâlnești într-un spectacol, este de nerecunoscut; își schimbă înfățișarea expresiei în funcție de caracterul personajului. Acum tratează cu finețe personajul Marvalyn cea care îl readuce pe Steve la sensibilitatea “durerii” prin dragoste, ca apoi să devină Rhonda cea băiețoasă care descoperă ce înseamnă dragostea. Excelent impune Sabrina Iaschevici personalitățiile diferite ale celor două fete, cu măsură în accente comice sau dramatice, cu forță în expresie. Amintim că tânăra actriță a debutat în examenul de masterat “Nefericiții” și apoi a fost premiată la Gala “Hop” pentru rolul din “Ce zile frumoase” și a continuat la “Unteatru” cu o altă reușită în “Trădare” (spectacole comentate pe blog). Cu trei roluri se va confrunta colegul ei de generație, Ionuț Vișan pe care le rezolvă cu abilitate și farmec. Este prezentatorul primei scene și exploatează subtil replica prin care se lansează și convenția piesei. Devine în altă povestire, Steve ce nu cunoaște “durerea” doar când descoperă dragostea și Jummy care și-a pierdut iubirea, fiecare tipologie fiind prezentată în esență. Ionuț Vișan și-a consolidat personalitatea și prin spectacolele de la teatrele din Brăila și Ploiești – “Povești de familie” și “Leonce și Lena”, cât și prin “Trădare” la "Unteatru".
Tinerii reușesc performanțe în acest spectacol pentru că sunt conduși cu precizie de regizoarea Andreea Vulpe, folosind drept mijloc principal în tratarea scenică - actorul, îndrumarea sa. Rar se întâlnesc astfel de regizori cum este Andreea Vulpe care dețin știința de a își exprima scenic conceptul regizoral prin actori. Scenograful Dan Tiza rezumă minimalist decorul și acordă  atenție costumelor concepute atent pentru fiecare personaj.
         “Aproape Maine” este un spectacol reușit în care reprezentanți ai tinerei generații ne asigură că viitorul teatrului nostru este pe mâini bune. Oricine va viziona acest spectacol emoționant despre fiorul iubirii, va pleca încântat.


P.S. Regretăm, dar nu am avut la dispoziție ilustrațiile din spectacol necesare argumentării reușitei tinerilor actori.

miercuri, 26 noiembrie 2014

“CUM VĂ PLACE” – TEATRUL “TONY BULANDRA” din TÂRGOVIȘTE

ANIVERSARE MERITATĂ ȘI UN SPECTACOL DISCUTABIL …
         Mai mulți slujitori stimați ai teatrului de diferite vârste, s-au întâlnit să îl serbeze pe colegul de crez profesional – Boris Petroff, distribuit în spectacolul “Cum vă place”.

LA MULȚI ANI!


         Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște a organizat aniversarea prețuitului actor Boris Petroff pentru 50 de ani de carieră și 75 de viață. Acesta este o personalitate cu totul specială a teatrului nostru. Discret, cu inteligență a construit o carieră artistică prin zeci de roluri înfătuite fără reproș în teatru și film. Parcurge un traseu în evoluția sa prin o serie de teatre, nu în căutarea marilor roluri, ci pentru a cunoaște și împărtăși experiențe artistice. A fost repartizat după studiile de la IATC, astăzi UNATC, la Oradea, conform legilor de atunci, apoi s-a alăturat trupei explozive din acea vreme a Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, au urmat Teatrul “Ion Creangă”, Teatrul Evreiesc de Stat și colaborează acum, cu Teatrul din Târgoviște. Evoluția sa artistică rămâne un exemplu și pentru tânăra generație cu care colaborează cu mult drag în prezent. Boris Petroff este cu adevărat un exemplu de maestru, un artist de excepție rar de întâlnit  în viața teatrală, pentru care crezul de bază al creatorului consideră a fi “măsura și bunul-simț”. La mulți ani meștere și drum bun pentru a împărtăși în continuare tinerilor acest crez artistic!

ÎNTÂLNIREA TINERILOR CU MEȘTERUL …
         La Teatrul din Târgoviște se petrece un lucru deosebit prin obțiunea repertorială preferențială pentru Shakespeare; se prezintă pe afișul stagiunii actuale - “Macbeth”, “A douăsprezecea noapte” și “Cum vă place”. Am urmărit doar ultimul titlu citat, dar atenționăm că Shakespeare solicită nu numai o distribuție deosebită, ci și regizori instruiți cultural. Proiectul este interesant în intenția de a alcătui o distribuție majoritar tânără ce se alătură actorilor cu experiență. De la intenție la realizarea însă a spectacolului, drumul se frânge din același motiv știut – regia. Se face din ce în ce mai mult simțită în teatre, criza regiei datorată și hibelor învățământului nostru artistic.


         Tânăra regizoare Anca Ciuclaru și-a ales cu ambiție pentru un masterat în profesie se pare, pe Shakespeare și “Cum vă place”. Rezultatul a fost un spectacol lipsit în viziunea regizorală de elementare reguli profesionale, de logică și coerență. Anca Ciuclaru a compus incoerent și scenografia reprezentației. Decorul lansa vizual  reprezentația printr-o scenă mică plasată pe scena de bază a teatrului în intenția de teatru în teatru, înconjurată de numeroase obiecte și costume, zvârlite fără motivare, cu o cortină roșie în fundal. Când acțiunea ajunge în locul refugiului Rosalindei și a celor din preajma sa, în pădurea Ardenilor, scenografa și regizoarea schimbă demersul proiectului. Decorul primește profunzime, o altă imagine prin manevrarea fâșiilor din care era alcătuită cortina din fundal, ca și prin schimbarea costumelor personajelor. Prima secvență era dominată de culoarea neagră a conflictelor din lumea urzupatorului duce Frederic, celelalte momente scenice erau colorate în alb și roșu în ideea căutării iubirii de către tinerii refugiați în codrul Ardenilor. În prima secvență mișcarea era îndrumată regizoral cu ieșiri și veniri în scenă prin culoarele sălii de spectacol, în celelalte relaționarea cu sala dispărea. În cea de a doua parte a acestei reprezentații, scenografia indica vizual un cadru original, apreciabil ca motivare prin text.


 Dar … în ansamblu, reprezentația era lipsită de coerență, încărcată de intenții metaforice stupide. Câteva exemple sunt, fie nasul roșu de claun folosit de unele personaje în diverse scene sau acrobații forțate pe fâșiile cortinei roșii ori schițe de pantomimă, totul fără susținere sugestivă prin situații și replică. De asemenea nici costumele scenografei, ce se doreau moderne și atemporale, nu serveau prin nimic profilul personajelor. În prima parte a conceptului regizoral, Anca Ciuclaru apela la accente sonore stridente de tunete, ca apoi să folosească accente melodioase, dar  inconsistente ca sensuri. Neprofesional rămâne însă, modul în care regia a coordonat îndrumarea interpreților pentru a construi relații, situații și a defini personajele. Într-un astfel de concept regizoral confuz, se poate spune referitor la actori că scapă cine poate fi cât de cât credibil. Unii interpreți au reușit chiar să se detașeze și au impresionat prin descifrarea cu gând interior a replicii bogate în subînțelesurile dăruite de Shakespeare, alții erau doar corecți în executarea forțată a indicațiilor regizorale.
         O realizare rămâne colaborarea între tinerii actori și colegii cu experiență din distribuție. Sărbătoritul Boris Petroff interpreta admirabil, aceleași personaje de la debutul său, pe ducele surghiunit - tatăl Rosalindei și pe ducele Frederic aflat la putere. Meșterul dubla frazarea replicii prin expresii potrivite pentru profilul celor două caractere opozante. Pe aceiași linie a speculării sensurilor multiple ale replicilor și prin ținută și gestual, au prezentat personajele, Corina Moise (Rosalinda) și George Albert Costea (bufonul Tocilă). Au servit remarcabil oferta lui Shakespeare și s-au ferit de exagerările viziunii regizorale, cât au putut. Au realizat cu sensibilitate și umor,   personaje consistente, cu multiple nuanțe acordate în interpretare. Prin rolurile anterior jucate, cei doi tineri și-au consolidat personalitatea. Amintim de Corina Moise în “Crize” sau “Locuri calde” sau de George Albert Costea în “O scrisoare pierdută” sau “West Side Story” (spectacole comentate pe blog), fiind activi mereu în diverse teatre din țară și Capitală. Corectitudine, dar și efort fizic pentru punerea în practică a indicațiilor regiei, manifesta  tânărul actor Vladimir Purdel în Orlando cel îndrăgostit de Rosalinda. Aceiași corectitudine în interpretarea numeroaselor personaje, au arătat și Corneliu Jipa, Dan Clucinschi, Maria Nicola, Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Delia Lazăr, Costin Cambir, Ilie Ghergu, Alexandru Doreață, Ștefan Icătoiu, Marius Zamfirescu. Personajele însă, din cauza regiei haotice nu aveau întodeauna efectul emoțional solicitat de piesă.

         Prin absența unui concept regizoral solid construit profesional și cultural, “Cum vă place” rămâne un exercițiu modest de întâlnire între generații de creatori. Poate Anca Ciuclaru deține fantezie, imaginație ca regizor, dar exercițiul său cu piesa lui Shakespeare denotă o superficială cunoaștere a regulilor elementare necesare profesiei pentru care a optat. În cele două file ale programului de sală “Foaier.R” e publicată o explicație se pare a conceptului regizoral din care cităm: “Intriga politică este doar pretextul piesei, care dezvoltă un subiect mult mai important: cunoașterea de sine. În codrii Ardenilor, regi sau oameni simpli, tot jucându-se de-a păstorii și haiducii, ajung să se cunoască mai bine pe ei înșiși, iar ceea ce află cu ocazia asta nu este întodeauna încântător.” Din păcate, nici spectacolul nu era încântător!