Spectator

miercuri, 16 aprilie 2014

“ TARTUFFE “ - TEATRUL METROPOLIS

EXERCIȚIU DE COMEDIE SATIRICĂ
         Repertoriile teatrelor din Capitală sunt atrase de piesa lui Moliere. Amintim de pildă, că în 2009 la Naționalul bucureștean, Andrei Belgrader, regizor român emigrat în America unde și-a consolitat statutul profesional și cel de pedagog, a oferit un remarcabil spectacol cu “Tartuffe”. În prezent, la Teatrul de Comedie, regizorul Laszlo Bocsardi a început repetițiile cu aceiași piesă. Anul trecut, la Teatrul Metropolis, regizorul Victor Ioan Frunză a realizat  “Tartuffe”, iar Nicoleta Hâncu este nominalizată pentru interpretarea rolului secundar al Elmirei la Gala Premiilor UNITER ce se va desfășura, luni 28 aprilie, la Târgu Mureș.


         La Teatrul Metroplis se propune un spectacol cu “dramaturgia :  Victor Ioan Frunză și Andrian Nicolae”, “versiune scenică” regizorul Victor Ioan Frunză. Este o adaptare a piesei la epoca actuală, sprijinită substanțial prin excelentele costume create de Adriana Grand. Traducerea în versuri cu iz actual, rezumă textul inițial al cărui final este schimbat. Impostorul Tartuffe nu va mai fi condamnat din ordinul regelui ca în piesa lui Moliere, ci va reuși să devină stăpân pe averea lui Orgon. Acesta și familia sa au obligația să își părăsească domicilul , să își împacheteze mobilierul. Finalul dramatic, amar inventat de “dramaturgia” celor doi autori citați mai sus, servește intențiile regizorale ale lui Victor Ioan Frunză. Rămâne discutabil însă, acest final pentru că nu își găsește sprijin solid în personajele centrale și statutul lor. Finalul apare ca morala unei fabule despre pericolul impostorilor. Regizorul a folosit piesa ca pretext pentru a demonstra că bigotismul, prostia pot fi manipulate și astăzi de impostori. Rezumarea conflictelor în care un rost esențial îl are și conflictul dintre generații, este simplist expusă în “adaptare”. Rămân piloni ai satirei Tartuffe și Orgon, cel din urmă fiind înfrânt de escrocul care folosind numele credinței, îi distruge viața.

         Ca întodeauna, scenografia Adrainei Grand este originală, inventiv concepută. Dezvoltă decorul în profunzime pe trei planuri. În centru, pereții poartă desenul unui inorog imens, amintind de soarta sa, dar  alte desene au un scop metaforic,  Adam și Eva, etc. În planurile din fundal se remarcă “toaca” la care apelează ca într-o mânăstire, Tartuffe. Costumele merg pe notă realistă, sunt veșminte elegante din “piele” sau rochii cu buline pentru soția cea tânără a lui Orgon, Elmire, toate cu accesorii ce sprijină expunerea tipologiilor.


         Regizorul Victor Ioan Frunză apelează ca mijloc principal al ilustrării conceptului său original la actori, majoritatea distribuției fiind alcătuită din tinerii interpreți cu care realizează de câteva stagiuni spectacole remarcabile, cum au fost de pildă, “Furtuna” sau “Îngeri în America”. Sunt numeroase accentele de vizualizare regizorală ale conceptului tratării novatoare a clasicei piese, unele savuroase în intenția satirică. De exemplu, isteria lui Orgon ca răspuns al nemulțumirilor celor tineri din preajma sa, pentru relația acestuia cu Tartuffe sau reușita scenă în care impostorul este la un pas să îi violeze soția, iar el aflat sub masă, rămâne blocat și mut. Excelent este Sorin Miron în rolul lui Orgon. În rest, acțiunea se derulează ca într-un exercițiu de comedie satirică pe un scenariu însă, forțat decupat. Așa zisa ilustrație muzicală, insistă pe toaca lui Tartuffe, ca în final, pe fâșâitul scoth-ului pus de Orgon pe mobilier.
         Din distribuție se detașează interpretarea lui Orgon de către Sorin Miron și cea a soției sale, Elmire de către Nicoleta Hâncu. Îngâmfarea lui Orgon, stupiditate atitudinilor sale, prostia ce îl domină sunt admirabil trăite expresiv, la nuanță de Sorin Miron. Revolta în fața imposturii lui Tartuffe și dorința de a îl demasca, sunt remarcabil susținute prin interpretarea Nicoletei Hâncu. Compus cu atenție în primul rând prin atitudinile ținutei este Tartuffe de către George Costin. Actorul îi definește dibaci esența caracterială, credința că poate înșela ușor pe cei naivi; acordă și o notă de perversiune erotică personală în relația cu Elmire. George Costin se dovedește din nou, alături de Sorin Miron și Nicoleta Hâncu , a fi actori de vârf din tânăra generație. În tânărul Damis, revoltat de manifestările tatălui său, Orgon și de pericolul ce îi reprezintă Tartuffe, reușește a se remarca Adrian Nicolae, chiar dacă scenariul lasă în plan secund intervențiile personajului. O adevărată surpriză este Adela Mărculescu în mama lui Orgon, care se adaptează strălucit noului concept de comedie satirică. În final, versiunea nu a găsit totuși,  rezolvarea credibilă a personajului. Completează distribuția, Irina Bucescu în Marianne, Lucian Rus în Valere, cuplul îndrăgostițiilor fiind discret creionat și de regie. La rândul lor, personajele servitorilor – Laurent, valetul lui Tartuffe (Mădălin Bradea) și Flipote, fata în casă (Elena Ghimpețeanu) -, sunt tratate de “adaptare” derizoriu. Din păcate, rezumatul original de “dramaturgie” propus afectează consistența personajelor, ce devin schematice.
         “Tartuffe sau Impostorul” rămâne prin multe secvențe un spectacol “marca Victor Ioan Frunză”, inspirat în expresia scenică, dar are și momente grăbit coordonate și datorită absenței coerenței “adaptării”. Publicul se amuză însă, copios, ca la un reușit spectacol de revistă, chiar dacă dorința de actualizare a piesei lui Moliere nu trimite convingător spre motivarea țintei satirice - realitatea curentă măcinată de impostură și bigotism, în care se petrec și astăzi, fapte precum cele ale lui Tartuffe. 

P.S. Foița program de sală, cu o grafică îngălată, face imposibilă parcurgerea informației utile referitoare la repertoriul curent și bogat în oferte al Teatrului Metropolis.

 Ultima sa premieră anunțată este “Folia, Shakespeare & Co”, un spectacol de Gigi Căciuleanu !

marți, 8 aprilie 2014

BEST OF UNATC – TEATRUL FOARTE MIC

O INIȚIATIVĂ DEMNĂ DE REȚINUT
         Când o sumedenie de săli mai mult sau mai puțin importante oferă găzduire unor șușe teatrale, Teatrul Foarte Mic prezintă cele mai remarcabile se pare, producții de absolvire din 2013 de la UNATC. Se știe că anual, mult prea numeroasele noastre universități de artă – de stat și particulare -, produc ca o fabrică de rulmenți, aproximativ trei sute de absolvenți la actorie. În proporție de peste 80% devin șomeri din o serie de motive. Mai întâi, nu avem în țară atâtea teatre care să preia absolvenții și nici o legislație care să permită angajarea unor tineri. Au apărut teatrele independente. Unele cafenele , altele în mici săli cu spații de joc neconvenționale. Universitățile nu acordă pregătirea necesară absolvenților pentru a activa singular sau în echipe unite de un regizor coleg de generație și a propune proiecte pentru teatrul independent, ce are însă, reguli speciale. Nu în ultimul rând, absolvenții nu au șansa de a fi popularizați prin examenele de licență sau masterat. Acestea se petrec de obicei, în anonimatul sălilor de studiu.
         De mai mulți ani, UNATC nu mai dispune de celebra sală “Casandra”, unde absolvenții susțineau marele examen la public, cât și în fața regizorilor interesați de tinere personalități. Anul trecut, UNATC a anunțat cu mândrie că are la dispoziție două săli cu spații de joc diferite la Palatul Național al Copiilor, unde va prezenta examenele de absolvire într-o stagiune. Acest necesar eveniment nu se face simțit astăzi. Din când în când însă, unele teatre bucureștene, generos, oferă sălile proprii absolvenților. “Best of UNATC” de la Teatrul Foarte Mic este un astfel de proiect demn de reținut. A propus pentru popularizare două examene: “Livada de vișini” pentru absolvenții masteratului și “Clasa noastră – Poveste în XIV Lecții”, examen de licență, pe care le vom comenta mai jos.     

          “Best of UNATC” este o inițiativă meritorie a Teatrului Foarte Mic pe care ar putea să o urmeze și alte teatre din Capitală, ce în actuala stagiune nu au putut prezenta premiere. Un teatru activ precum “Nottara” promite totuși, un proiect în parteneriat cu UNATC pentru promovarea absolvenților.

“CLASA NOASTRĂ – POVESTE ÎN XIV LECȚII” – UNATC (Gazdă TEATRUL FOARTE MIC)

UN EXAMEN REMARCABIL SUB MAI MULTE ASPECTE
         După trei ani de studii la actorie, numeroșii absolvenți, în jur de cinzeci sau șaizeci anual la UNATC, sunt integrați unor examene pentru obținerea licenței. Examenele nu sunt însă, numeroase și puține se dovedesc reușite. Unii profesori doctori nu prea au călcat pe o scenă și aceasta se simte în pregătirea studenților. Peste toate, unii dascăli au pretenția ca la examenele de licență, să fi și regizori cu personalitate și uită de menirea pedagogică. “Clasa noastră – Poveste în XIV Lecții” este un caz special, un spectacol remarcabil pentru absolvenți și public.
         Unii absolvenți din clasa prof.dr Adrian Titieni au avut șansa colaborării pentru examenul de licență cu o actriță, Simona Măicănescu. Absolventă UNATC în urmă cu mai mulți ani, și-a afirmat personalitatea în o serie de spectacole, ca apoi să emigreze în Franța. A reușit și acolo, să își practice profesia. Revenirea Simonei Măicănescu pentru o colaborare la UNATC este binevenită, experiența, dar și capacitățile pedagogice, se fac simțite în acest examen de licență.

         De astă dată, la un examen de licență, se rupe bariera obișnuită de a alege texte cunoscute. Simona Măicănescu traduce și adaptează în colaborare cu Delia și Diana Herman, piesa dramaturgului polonez contemporan, Tadeusz Slobodzianek. Opțiunea sa repertorială pentru absolvirea studiilor la actorie este apreciabilă, în primul rând sub aspect pedagogic. Oferă studenților prilejul lucrului în echipă, dar și exercițiul cultural al studiului unei etape tragice din  istoria omenirii. Regizorul și pedagogul Simona Măicănescu, surprinzător rezolvă acțiunea ce se petrece pe parcursul a șapte decenii. Absolvenții vor sugera trecerea timpului, dar nu vor concepe compoziții forțate de vârstă. Cele zece personajele sunt de religii diferite, catolici și evrei, fete și băieți din aceiași clasă de liceu pe care trecerea a șapte decenii îi va supune confruntăriilor cu regimul stalinist, cu nazismul, cu discriminarea, cu războiul mondial. Vor susține între ei, mereu, relații speciale, influențați fiecare de efectele unei istorii frământate. Dramaturgul polonez desenează diverse conflicte dictate de demersul social al momentelor istorice și detașează fiecare conflict în XIV lecții de viață. Textul solicită astfel, interpreților posibilitatea ca în momente speciale să definească substanța caracterială a personajelor ce la revin. Toți vor participa și comenta faptele istoriei, dar se vor și detașa în cupluri pentru secvențele esențiale din viața lor. Absolvenții demonstrează prin această piesă și prin examenul de licență, studiul profund de a relaționa permanent coerent într-un spectacol, dar și particularitățile fiecăruia în definirea esenței personajului când este implicat în momente particulare.
          Simona Măicănescu se arată a fi un pedagog deosebit. Se concentrează în a conduce mișcarea scenică a celor zece, atentă fiind la implicarea prin expresie și ținută a fiecărui personaj și când nu are replică, atenționând astfel asupra interpretului. Absolvenții sunt supuși și la exerciții muzicale  datorate lui Marius Sireteanu, de care se achită ireproșabil. Scenografia Ruxandrei Manolovici susține evidențierea interpreților.
       
  Examenul de licență prezintă zece absolvenți ca speranțe pentru viitorul teatrului. Fiind totuși, un spectacol în principal de echipă, e foarte greu a remarca detașări. Cizelează cu finețe stările prin care trece personajul Dora, tânăra Alexandra Buză, ca și Rareș Andrei în Wlafek. Mobilitate expresivă arată Ilona Brezoianu în Zocha și sensibilitate acordă Mădălina Craiu caracterizării destinului personajului Raselka. Sugerează admirabil trecerea prin etapele istoriei dramatice parcurse de personaje – Ionuț Niculae (Katz), Alin Stan (Rysiek), Andrei Cătălin (Menachem), Costin Dogioiu (Zygmunt), Dragoș Olaru (Heniek) și Alecsandru Dunaev (Abram). Subliniem, acești absolvenți reușesc a ne convinge că nu au ales întâmplător profesia și dețin capacități, fiecare.

         Examenul celor zece studenți de la UNATC pentru licență, rămâne un prim pas spre afirmare. Spectacolul merită a fi integrat pentru mai multe reprezentații în repertoriul teatral curent. Este o carte de vizită demnă de reținut pentru începutul de drum în profesie.

“LIVADA DE VIȘINI” – UNATC (Gazdă TEATRUL FOARTE MIC)

UN EXERCIȚIU DE STUDIU
         După trei ani de studiu finalizați cu o diplomă de licență, absolvenții își mai pot continua studiile încă doi ani pentru masterat. “Livada se vișini” este examenul de masterat la Arta Actorului coordonat de prof.dr.Gelu Colceag și spectacolul alături de prof.dr. Tania Filip.

         Pentru masterat la UNATC funcționează zece secții, printre ele fiind și cea de Management și Marketing Cultural. Fecem această precizare pentru că în cazul de față, din nou s-a dovedit lipsa totală de colaborare între cei din aceiași generație aflați la masterat. Spectacolul include numeroase personaje și sunt distribuiți chiar și trei absolvenți pentru interpretarea unui personaj. Spectatorului i se înmânează o foiță cu distribuția pe care nu se specifică numele celui care joacă în acea seară. Sunt tineri la început de drum și logic este a li se face popularitatea cuvenită, să fie sprijiniți de colegii de la Management și Marketing Cultural . Un coleg putea face măcar efortul să sublinieze cine joacă în seara respectivă dintre cei trei absolvenți distribuiți pentru un rol. Ce … produce secția de Management și Marketing Cultural ? Persoane cu masterat pregătite a funcționa într-o fabrică de conserve?! Este inadmisibilă lipsa de colaborare la masterat între secții, pornind de la regie până la “marketing”.
         “Livada de vișini” este examenul final al masteratului, urmând și posibilitatea de a mai studia și doctoratul pentru cine vrea. Alegerea unei piese de Cehov rămâne meritorie pentru completarea studiilor culturale. Piesa propune însă, personaje complexe, unele vârstnice a căror interpretare nu poate deveni “carte de vizită” convingătoare pentru un tânăr absolvent. Spectacolul folosește o “adaptare” scenică prin care se reduce textul, iar regia (Gelu Colceag și Tania Filip) excelează în efecte, bănuim cu scop pedagogic aplicate. Sunt de pildă, momente de dans cu pricepere înfăptuite de absolvenți sub îndrumarea coregrafei Roxana Colceag. Interpetarea este însă, afectată de compoziții de vârstă și simplificarea relațiilor complicate dintre personaje.


         Cei unsprezece absolvenți ai masteratului dovedesc mobilitate expresivă în apropierea față de personaje. Încearcă fiecare, desenul profilului personajului în care e distribuit. Unii mai sugestiv, alții schematic. Absolvenții se confruntă cu personaje complexe a căror psihologie este definită în profunzime de Cehov. Conceptul regizoral le rezumă simplist, le transformă în scheme tipologice, implicate într-un conflict superficial între două sisteme sociale. Absolvenților le revine astfel, prezentarea unor boieri, unor slugi și a unui ambițios ce crede că poate schimba novator societatea. Prin îndrumarea pedagogică și regizorală, tratarea fiecărui personaj suferă de absența complexității sale, motivării psihologice a manifestărilor, sunt îndepărtate de intențiile lui Cehov. Reușește o apropiere de sensurile prezenței Variei în conflict, Cosmina Stratan; remarcabil susține trăirea interioară a relațiilor Variei cu mama sa Ranevskaia , cât și cu Lopahin. Urmărește fructificarea liniei caracteriale a personajului Lopahin, coerent Eugeniu Cozma; uneori este însă, prea exploziv în manifestări, rostește strident replica. Scena Varia – Lopahin demonstrează totuși, descifrarea în profunzime a rolurilor atribuite, capacități multiple ale celor doi absolvenți. Rolul de referință Ranevskaia revine absolventei, Simona Grumezea pe care îl dezvoltă strict pe două coordonate – superficialitate și sensibilitate -, dar nu reușește o împletire a lor. Pare a interpreta două personaje diferite. Superficialitatea o marchează mereu printr-un râs isteric, sensibilitatea prin lacrimi. Simona Grumezea este însă, o actriță cu farmec și în unele momente dezvăluie capacități posibil a fi aplicate în alte partituri. Farmec arată și Cristiana Ioniță în Ania, dar îl folosește primitiv în relațiile cu celelalte personaje. În acest spectacol, regia uită “pedagogic” să susțină scenic diversele și posibilile relații rostuite de Cehov. Schițe simpliste ale personajelor Trofimov și Epihodov prezintă Emilian Mârnea și Rareș Florin Stoica. Două roluri aparent de plan secund, tratate schematic cu exagerări de regie – Duniașa și Iașa, dezavantajează interpreții – Silvana Negruțiu și Alexandru Sinca. Desprinsă parcă dintr-un spectacol de circ apare Charlotta, iar Andreea Șovan execută conștiincios jongleriile prsonajului.

Se luptă cu dificultatea compunerii unor compoziții de vârstă, tinerii absolvenți -  Liviu Chițu (Gaev) și Ionuț Iftimiciuc (Firs). Reușește totuși, o rostire cu sens și subtext a replicii, Liviu Chițu. Sârguincios, Ionuț Iftimiciuc desenează doar prin ținută vârsta lui Firs. Cei unsprezece absolvenți se străduiesc a se apropia de personajele atribuite, dar prin oferta regizorală cu greu își pot evidenția pe deplin capacitățile de care dispun.

         “Livada de vișini” rămâne ca un exercițiu de studiu cu rezultate modeste pentru un examen de licență la masterat ce ar avea pretenția de a recomanda personalitatea fiecărui absolvent. Regia prin pretenții de originalitate, sufocă rostul pedagogic de a evidenția calitățile absolvenților.

miercuri, 2 aprilie 2014

“ QUARTET “ – TEATRUL “ TEATRELLI “

ACTORI CONSACRAȚI … ÎNTR-UN TEATRU NOU

         Puțini știu că Primăria Municipiului București a mai deschis o sală de spectacole în Capitală. Pe lângă sala de la ArCuB (Centrul Cultural al Municipiului București) a apărut și “Teatrelli” în impunătoarea casă a Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București din Piața Lahovari, în plin centru, în apropiere de Piața Romană. După cum se vede, se pare că Primăria Capitalei ar fi preocupată de cultură! Sala “Teatrelli” este elegantă și s-ar dori a fi un fel de teatru-cafenea, cu mese, bar, dar ciudat în primele rânduri scaunele sunt aliniate ca pentru o sală “clasică” de spectacol. Are 84 de locuri cu fotolii confortabile. Scena “clasică” este generoasă ca spațiu de joc, dotată tehnic. Programul de la “Teatrelli” se află la început de drum și promite a cuprinde pe lângă reprezentații de teatru și dans, concerte diferite, recitaluri.

         Repertoriul teatral s-a lansat cu premiera “Quartet”, o piesă a britanicului Ronald Harwood, dramaturg jucat și la noi în teatre de prestigiu. De exemplu, au înregistrat succes, “Cabinierul” la Naționalul bucureștean sau “Quartet” în 2009, la Naționalul din Iași. La Gala UNITER de atunci, din juriul căreia am făcut parte, spectacolul “Quartet” a primit premiul Britisch Council România. Piesa lui Ronald Harwood jucată la “Teatrelli” pare a fi o adaptare după cea jucată la Iași într-un spectacol premiat. Textul este restrâns și traducerea insistă pe vulgaritatea unor replici. Afișul reprezentației nu specifică traducerea și adaptarea. Specifică însă, “scenografia și costumele : Corina Grămoșteanu” cu lipsă elementară de profesionalism pentru că “scenografie presupune decor și costume”. Scenografa Corina Grămoșteanu, o creatoare inventivă, realizează un decor simplu, rezumat la un mobilier funcțional, elegant, iar costumele servesc profilul fiecărui personaj.
         Acțiunea lipsită de conflicte ample, se petrece într-un azil de bătrâni de cinci stele, în care sunt apropiați, patru foști mari soliști de operă, vedete, cu tipologii diferite. Întâmplarea face să se revadă după mulți ani și doi soți care au divorțat, Jane și Regi. Cei patru își reunesc forțele pentru sărbătorirea lui Verdi cu “quartetul” din “Rigolleto” în care au cântat cândva, împreună. În intențiile sale regizorale, Dan Tudor insistă exagerat pe exploatarea aspectului bătrâneții celor patru personaje, afectate unele în comportament. Dramaturgul are drept țintă a tematicii ironizarea vedetismului, orgoliilor și mai puțin starea decrepitudinii celor din vârsta a treia. Confuzia viziunii regizorale simplifică sensurile majore ale piesei ce devine astfel, o comedie amară cu exagerări penibile de vulgaritate. Norocul calității reprezentației sunt cei patru actori prețuiți de public care salvează prin interpretare piesa de stângăciile regiei.


         Este surprinzătoare în abordarea comediei actrița Adela Mărculescu în rolul lui Sissi. Cu naturalețe în gest și expresie, compune portretul naivei Sissi, scăpările sale de memorie, curiozitățile și sincera prietenie acordată colegilor. Adela Mărculescu prezintă un personaj simpatic prin manifestări multiple și dezvoltă cu măsură, delicat efectul comic. Acest rol poate trece drept o altă realizare în CV-ul actriței, dar în registrul comic de astă dată.


 Nou venita la azil, Jane are o biografie complicată, iar Florina Cercel speculează cu sensibilitate dramatică stările prin care trece  fosta vedetă a operei. Punctează cu atenție relațiile, uneori cu rezultatul comic solicitat. În scena întâlnirii lui Jeane cu fostul soț Regi, actrița se impune prin sincera trăire a amintirilor triste evocate. Personalitatea sa apreciată în multe partituri importante, se face pe deplin simțită și în rezolvarea portretului lui Jane.

Damian Crâșmaru precum un actor cu o bogată carieră artistică, reușește să estompeze vulgaritatea repliciilor atribuite de adaptare și traducere prin care se vrea a se defini personajul Wilf ca un afemeiat, obsedat de erotism. Actorul colorează amuzant profilul personajului. Preocupat de lectură și ursuz apare Regi prin interpretarea merituorie datorată lui Costel Constantin. Actorii reușesc a scoate personajele din ilustrări caracteriale exagerate, le prezintă convingător cu atenție pe linia comediei amare. Cei patru meritau însă, un spectacol solid construit regizoral în care să le fie speculate personalitatea și experiența, câștigate de-a lungul unor cariere prețuite de Marele Public.
Inaugurarea teatrului “Teatrelli” prin acest spectacol, sperăm să lase cale liberă și altor proiecte pentru noua instituție subvenționată de Primăria Capitalei, chiar și celor propuse de tinerii creatori aflați în căutarea spațiilor de joc. Mai sperăm că “Teatrelli” să își câștige în timp și o personalitate culturală stabilă.

P.S. Am privit … partea plină a paharului, nu pe cea goală a intereselor ce domină în instituțiile statului, un stat în care cultura și teatrul sunt tratate mai întodeauna drept niște Cenușărese!