miercuri, 12 iunie 2024

``O NOAPTE FURTUNOASĂ`` - TEATRUL DE COMEDIE / Sala ``Radu Beligan``

 JALNIC!

Toți spectatorii cunosc piesa genialului Caragiale că ar fi o comedie. Acest spectacol jalnic cu pretenții de originalitate teatrală, nu reușește să transmită publicului comicul situațiilor, să provoace râsul privind savuroasa expunere a conflictelor mereu actuale și în prezent. Regizor este actorul Andrei Huțuleac apreciat pentru roluri interpretate admirabil în spectacole regizate de Victor Ioan Frunză.

Acum în ``rol`` de regizor, Andrei Huțuleac declară, într-un amplu comentariu din programul de sală : ``N-am încercat să-l reinventăm pe Caragiale. În niciun caz. Autorii mari nu au nevoie de asemenea eforturi. Dar am încercat să nu ne opunem ideii legitime că orice iterațiea a sa în alt timp decât în cel care a fost scris presupune măcar o încercare de a explora moduri în care mai poate fi el povestit spectatorului de azi.``! Conceptul său regizoral contrazice însă, pe deplin declarația. Bomboana pe coliva conceptului care nu ar vrea ``să-l reinventeze pe Caragiale`` este finalul reprezentației - Chiriac, amantul Vetei, îi taie gâtul cu un briceag soțului acesteia, jupân Dumitrache și îl aruncă în beciul de unde mereu se aud ... câini lătrând. La aplauze, când se prezintă actorii, interpretul lui Dumitrache poartă în brațe un cățeluș, un teckel negru. Este acest mizerabil final doar una din laturile cu intenții metaforice din viziunea regizorală care lasă publicul tăcut, fără zâmbet, ca întreaga reprezentație. 


Ambalajul vizual propus de scenografa Maria Nicola pentru a servi regia spectacolului, este penibil. Decorul propune două planuri – parterul unei locuințe aflată în renovare, cu mobilă aruncată la nimereală care are și un beci, iar sus, dormitorul Vetei lipsit de mobilier, unde renovarea s-a terminat, la care se ajunge din laterală cu o scară de metal specifică zugravilor, manipulată de personaje. 

Lighing design Lucian Moga, la dorința regizorului, lasă în beznă parterul luminat numai cu lanterne de mărimi diferite, purtate de personajele care se zbat să comunice între ele. Spiridon e dotat cu ... o lanternă roșie pe frunte! Dormitorul Vetei, proaspăt văruit, gol, are doar pe tavan un candelabru, iar peretele dinspre public e ``mobilat`` de o imensă jaluzea. Lumina domină acest spațiu de joc. 

Costumele scenografei în cazul unor personaje (jupân Dumitrache sau Nae Ipingescu) ar dori trimiteri spre epoca scrierii piesei, dar ... Zița vine în ținută modernă, se dezbracă apoi în fața publicului și își pune o rochie albă ca de mireasă, Veta poartă o cămașă de noapte albă. Celelalte personaje sunt și ele aberent înveșmântate.

 În intenția trimiterii spre timpul actual, prima apariție a lui Spiridon îl indică a fi un livrator de meniu de la Glovo care aduce bucate pentru jupân Dumitrache și amicul Nae, purtători de lanterne! Cadrul vizual al reprezentației distruge perspectiva interpretării credibile a personajelor de către cei șapte actori stimați ai Teatrului de Comedie. Regizorul Andrei Huțuleac, actor ca profesie de bază, a uitat că personajele și replica lor sunt miezul unui spectacol. Actorii turuie replicile, nu le mai speculează sensurile, nu le dau efect comic. Nu voi nominaliza actorii care au avut neșansa distribuirii în acest trist spectacol de comedie.

Viziunea regizorală total confuză, apelează la efecte vulgare ca să facă trimitere spre lumea mahalalei unde se petrece acțiunea. Regizorul introduce și un prolog – argument al vulgarității efectelor din spectacol pentru a atenționa că prima montare a piesei în secolul al XIX- lea a fost desfințată însă, de critici pentru ... vulgaritatea textului. Regizorul răspunde prejudecăților de atunci prin ... vulgaritatea expresiei teatrale ivită în numele așa zisei modernizări. Prezintă un act sexual între Veta și Chiriac după modelul unui film porno. Scene vulgare sunt numeroase, dar nu servesc prin nimic umorul situațiilor conflictuale și substratu piesei. Vulgaritatea sporește și prin muzica originală a lui Cezar Antal în ideea de a surprinde lumea de astăzi a mahalalei ce preferă manelele. Textele insistă, cum nu fac nici maneliștii, pe referiri la ... organele sexuale. Debutul reprezentației în întuneric total se face cu ... o manea, ca apoi manelele să intervină drept cortine muzicale între scene.

``O noapte furtunoasă`` oferită de Teatrul de Comedie, ridică o întrebare – DE CE a ajuns un teatru apreciat pentru alte numeroase spectacole din repertoriul curent, să apeleze la un proiect regizoral realizat jalnic, lipsit de logică și un minim demers comic, satiric cu o piesă renumită de Caragiale?


P.S. Programul de sală sprijină pe deplin starea jalnică a spectacolului. Distribuția uită să menționeze personajul Rică Venturiano și firește, interpretul! Programul de sală cuprinde o bogată documentare, numai că grafica sa aiuristică face de multe ori imposibilă citirea textului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu