miercuri, 7 decembrie 2022

``DULCEA ȘTIINȚĂ DE A FACE VÂNĂTĂI``/ ``KNOCKOUT`` - TEATRUL EXCELSIOR

O TÂNĂRĂ ECHIPĂ DE ÎNALTĂ CALITATE

Sânziana Stoican, o tânără regizoare cu realizări anterioare remarcabile, alege, traduce și realizează un spectacol șocant, cu piesa ``Knockout – Dulcea știință de a face vânătăi`` a britanicului Joy Wilkinson și oferă o premieră absolută la noi. Dramaturgul este o personalitate complexă din Anglia, în teatru, dar și în film. Piesa surprinde prin construcția apropiată de un scenariu de film și mai ales prin tematică. Fără intenții ale curentului feminist, propune să judecăm relația femeie – bărbat și încrâncenarea femeii de a lupta pentru afirmare. Metaforic dramaturgul alege un ... ring de box al acțiunii, fiind inspirat de ``Campionantul Mondial de Box Feminin`` din 1869 de la Londra în epoca victoriană. Captivant, trei ceasuri, spectatorul urmărește ``meciuri de box`` purtate de femei din diferite straturi sociale pentru afirmare în relațiile curente.


Regizoarea Sânziana Stoican redă impresionant teatral propunerea temei dificile cu sprijinul substanțial al unei distribuții excepționale, dar și a unui scenograf inspirat – Valentin Vârlan. Decorul pare aparent simplu, dar manevrarea mai multor elemente, rapidă, definește diversele spații de joc și prin punctarea cu proiecții video ce completează atmosfera solicitată de fiecare secvență a acțiunii. Costumele din epoca victoriană marchează tipologia fiecărui personaj, cât și al femeilor ajunse în ring. Valentin Vârlan este autorul unei scenografi funcționale, cu sensuri multiple, remarcabil indicate.

Patru tinere actrițe – Dana Marineci (Polly), Oana Predescu (Violet), Andreea Șovan (Anna) și Andreea Hristu (Matilda), uimesc cum caracterizează în amănunt personajele și în condiția manifestării în ring, ca adevărate pugiliste în multe secvențe. Au fost instruite pentru luptele scenice de Mircea Crețu. 

Dăruirea implicării în astfel de rol , evident le aduce și lor ``vânătăi`după spectacol, dar dovedește calitățile de excepție deținute de aceste patru actrițe. Dana Marineci se transpune în Polly, copilul nimănui care la maturitate, îndrăgostită de un boxer, ajunge să lupte în ring pentru existență.

 Excelent își compune personajul actrița. Andreea Hristu se confruntă cu rolul Matilda, o femeie emigrantă din Islanda, ajunsă prostituată la Londra.Actrița trăiește interior semnificativ, disperările acestei femei dornică de o altă viață, iar în monologul din fața unui pian, lasă cu respirația tăiată publicul prin forța emoțională transmisă. Oana Predescu o prezintă pe Violet, tânăra dornică să se dedice profesiei de medic, dar nu are bani pentru studiile visate la Paris. La nuanță desenează portretul acestei femei dornică de a fi medic umanitar, actrița, Violet găsind o soluție de câștig pentru banii necesari, lupta în ring. Dintr-un alt segment social provine Anna, o femeie avută, cu trai financiar, dar nefericită în relația de cuplu. Andreea Șovan asimilează expresiv, fiecare stare a acestei femei, ajunsă să accepte o luptă în ring pentru a își arăta personalitatea. Este senzațională interpretarea personajelor de către cele patru actrițe pentru a servi tema textului – lupta Omului, femeie sau bărbat, pentru idealul existențial.


Manipulatorul netrebnic al ``Amfiteatrului îngerilor`` pentru concursul ``Campionatul Mondial de Box Feminin`` este un rol important și revine lui Mihai Gruia Sandu, actor și pedagog de înaltă clasă. Profesorul Charlie este individul perfid care servește pentru câștig personal implicarea femeilor pe ringul de box și derulează acțiunea, iar Mihai Gruia Sandu o face admirabil ca un mare actor cu intuiție în caracterizarea unui personaj, simbolic pentru lumea de astăzi.

Numai cuvinte de laudă se pot atribui actorilor care construiesc personajele argument din acțiune și conflict – Annenary Ziegler (Mătușa George), Cosmina Dobrotă (Emily/ Nancy), Alex Călin (Gabriel), Ovidiu Ușvat (Paul), Doru Bem (Dr.James/Arbitru/Cârciumar). Din nou, Teatrul Excelsior dovedește că deține o echipă de actori, majoritatea tineri, înzestrați cu capacități de excepție.

``Knockout – Dulcea știință de a face vânătăi`` este un spectacol cuceritor, violent simbolic, despre viață, indiferent de timpul istoric al subiectului.


 

luni, 28 noiembrie 2022

``LACUL LEBEDELOR`` - OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

 UN SPECTACOL ÎNCÂNTĂTOR!

  • ``Lacul lebedelor``, capodopera muzicală datorată lui Ceaikovski pentru un spectacol de balet, mult timp a absentat din repertoriul Operei Naționale București. Vladimir Bghichev și Vasily Geltzer, au scris libretul, închinat dragostei care poate înfrânge răul. Povestea celor patru personaje centrale – Prințul Siegfried, Odette/Odile, Rothbart vrăjitorul și Bufonul, solicită prezența activă însă, a ansamblului, devenit un personaj colectiv important pentru acțiune. Montarea acestei capodopere, ridică întodeauna problema ansamblului, solicitat la cote maxime. 

Opera Națională București a fost afectată în trecut de dificultăți manageriale și pentru coordonarea baletului. Acum, sub o altă direcție, oferă publicului o premieră mult dorită și arată consolidarea ansamblului de balet, completat și prin artiști proveniți din alte țări, de pildă, din Japonia. Prezentarea unui astfel de spectacol de balet clasic, cere un efort considerabil echipei de realizatori.

Pentru această premieră, revine în forță conceptul gândit de maestrul Oleg Danovski (1917 – 1996) prin adaptarea și punerea în scenă a fiului marelui coregraf și regizor, personalitate marcantă și în plan internațional, continuator al tatălui, Oleg Danovski Jr. Luminița Blică Toader, director Balet, reușește să servească prin instruirea ansamblului conceptul regizorului și coregrafului.


Soliștii premierei din 19 noiembrie, Cristina Dijmaru – Odette/Odile, Riku Kawanishi – Bufonul, Cristian Șușu – Rothbart și Bogdan Cănilă – Siegfried au avut un partener de rezonanță prin prestația artistică a ansamblului. ``Personajul colectiv Lebedele``, victimă a vrăjitorului Rothbart, trăiește dramatic transformare din prințese în stolul special al păsărilor nobile, fiind simbol emoțional al mesajului că dragostea poate învinge răul. 


Manifestarea lebedelor pe linia expresiei dansului clasic, presupune sincron în mișcare și gest. Ansamblul compus din 24 de balerine, plus interpretele cu momentele speciale ale Lebedelor mari și Lebedelor mici, demonstrează admirabil progresul tehnic pentru compunerea de sincronizare în majoritatea momentelor, în special în actul patru. Dintre aceste balerine din ansamblu, se pot desprinde și viitoare soliste. 



În primul act și în actul trei, cu scene petrecute la curtea prințului Siegfried, ansamblu se completează prin cupluri de tineri petrecăreți și prin diverse dansuri cu specific etnic, realizate cu profesionalism desăvârșit de echipa ansamblului în scurte momente particulare. Antrenamentele sârguincioase și compoziția ansamblului, dau acum rod în această prezentare nouă a celebrei opere clasice cu un ansamblu aflat pe drumul perfecțiunii.

Acțiunea aduce în prim plan, firește, soliștii. Cristina Dijmaru în Odette/Odile este excelentă prin interpretarea cu trărire interioară și grație în gestica

brațelor, devenite aripi de flutur, când este Odette. 

Transpunerea în Odile, fiica vrăjitorului, Cristina Dijmaru o întreprinde abil prin atribuirea unui sens provocator în caracterizarea expresivă a personajului. Senzațional este Riku Kawanishi în rolul Bufonului, oferă performanță tehnică în execuție, virtuozitate, dar și calități de actor pentru definirea esenței acestui personaj mereu în relație cu cei din preajmă, cu ansamblu. Cristian Șușu compune la nuanța mișcării portretul vrăjitorului Rothbart cu mare îndemânare. În Siegfried, balerinul Bogdan Cănilă schițează profilul prințului aflat în căutarea iubirii.

Evoluția soliștilor și ansamblului e servită de ambalajul scenografic cu finețe colorat. Costumele sunt atent croite de Viorica Petrovici pe tipologia personajelor și a spectaculozității ansamblului cu știința necesității de a servi tehnic dansul. Decorul lui Adrian Damian impune atmosfera necesară fiecărui spațiu al acțiunii, este grandios pentru palatul prințului și dă mister lacului dominat de Rothbart, cu intervenția efectelor video – Daniel Cozma. 

Muzica minunată a lui Ceaikovski prinde viață cu orchestra Operei, dirijată sensibil de Iurie Florea.

``Lacul lebedelor`` se poate numi o premieră eveniment cultural prin regie, coregrafie și adaptarea punerii în scenă de Oleg Danovski Jr. și prin interpretarea ansamblului și soliștilor. Este o bucurie pentru public această reușită a Operei Naționale București aflată pe drumul performației artistice.

miercuri, 23 noiembrie 2022

``One man APROAPE show cu PAVEL BARTOȘ`` - TEATRUL ODEON

 CUCERITOARE RELATARE DESPRE VIAȚA UNUI OM

Este o încântare să urmărești povestea unei vieți, cu multe semnificați pentru orice spectator. Pavel Bartoș, cu activități creatoare reușite în multe domenii - actor, regizor, prezentator tv, realizează acum, un recital despre ... viața omului cu bucurii și necazuri.

Se întâlnesc multe încercări ale actorilor de a se manifesta în genul de spectacol - one man show, de a fi singuri pe scenă pentru a interpreta povestea unui personaj sau chiar a mai multora din relatarea unei evocări scrise de un dramaturg. Pavel Bartoș concepe un scenariu al destăinuirilor despre viața Omului, nu cea a consacrării talentului său de artist. Relatează excelent episoade din viața personală, bine articulate, când cu umor, când cu fină sensibilitate dramatică. Uimește prin interpretarea care îi solicită evocarea trecutului și de a jongla cu accentele comice, în paralel cu cele dramatice. Pavel Bartoș demonstrează calitățile desăvârșite aplicate cu firesc în expresie ca actor comic, dar și dramatic, care poate și dansa, ori cânta, mereu fiind în relație directă cu spectatorii. Publicul devine partener al actorului.

Scenaristul Pavel Bartoș își pornește evocarea din copilărie în epoca de tristă amintire, când ``coada`` pentru alimentele de bază obținute și pe cartelă, era specifică timpului. Epoca e străină cunoașterii publicului tânăr de astăzi, iar artistul îi oferă un moment satiric necesar perceperii trecutului care a marcat existența părinților. 

Pavel Bartoș nu apelează la un regizor pentru scenariul său și își regizează admirabil mărturiile. O numeroasă echipă – scenograf, coregraf, etc – contribuie atractiv la imaginea recitalului. Aparent pare simplu aspectul vizual – două panouri cu ecrane, dar ele punctează ca argument semnificativ, cu dibăcie, fiecare secvență din scenariu. Se proiectează fotografii din copilărie, dar predominant rămâne jocul umbrelor celor care i-au fost aproape omului. Impresionantă este secvența când pe un ecran e imaginea unui spital, pe celălalt o fotografie dintr-un parc toamna. Publicul e provocat să aleagă pe una dintre ele. Surpriza e că alege toamna. Semnificațiile fiecărei proiecții sunt însă, altele pentru interpret și pentru viață în general.

Recitalul excepțional construit de artistul Pavel Bartoș, nu are ca miez drumul popularității sale, este doar povestea unui Om, a fiecăruia care ne confruntăm cu bunele și relele existenței. Cu sinceritate, modestie, artistul prezintă clipe de viață în care se poate regăsi orice spectator.


P.S. Teatrul Odeon înregistrează un succes, nu doar prin efortul evident al interpretului de renume al acestui recital, teatru unde este angajat și distribuit în o serie de spectacole, ci prin tema emoțional transmisă publicului despre ... viață în contextul societății noastre.


joi, 17 noiembrie 2022

FESTIVALUL NAȚIONAL DE TEATRU (FNT) / Ediția a XXXII-a ( 5 – 13 noiembrie)

 UN GHIVECI DE ... ``FORME TEATRALE``

În urmă cu treizeci și doi de ani, regretatul om de cultură și artist, Ion Caramitru, iniția ca președinte UNITER, Festivalul Național de Teatru (FNT). Tema proiectului era prezentarea în Capitală a spectacolelor considerate de valoare din întreaga țară, realizate în stagiunea teatrală anuală. Selecționeri pentru acest proiect precum ALICE GEORGESCU, MARINA CONSTANTINESCU sau CRISTINA MODREANU au realizat ediții de excepție, servind tema valorii prin achiziția spectacolelor din țară și a celor invitate de peste hotare. A venit apoi pandemia. UNITER a luptat să continuie acest proiect devenit tradițional, în condițiile grele a doi ani de pandemie. S-a optat și pentru transmisii pe internet, online, selecționierul unic a fost înlocuit de trei personalități. A trecut pandemia, dar urmele sale sunt însă, vizibile.

Afișul servește amalgamul proiectului 

MIHAELA MICHAILOV, OANA CRISTEA GRIGORESCU și CĂLIN CIOBOTARI, au fost cei trei ``curatori`` ai actualei ediții, având conceptul - ``GRANIȚE FRAGILE. ISTORII FLUIDE``. Responsabilitatea selecționerului unic a revenit celor trei ``curatori`` care și-au argumentat programul stufos al ediției prin concepte estetice nelipsite de subiectivismul personal. Tema VALORII pentru acest festival a trecut în uitare. 

``Estetica`` e definită ca termen general, drept ``știința care studiază legile și categoriile artei, considerată ca forma cea mai înaltă de creație și de receptare a frumosului``. În cazul manifestărilor teatrale – spectacole, ``frumosul`` devine emoție în comunicare și educație culturală. Arma ``estetică`` a fost folosită de ``curatori`` diferențiat în funcție de credința personală a fiecăruia față de acest termen – estetică, atribuit și teatrului. Au omis dânșii în selecția spectacolelor în primul rând, receptorul – Marele Public, aflat cum dovedesc și statisticile în grava situație a anafalbetismului funcțional, în special, în zona celui tânăr. Ce îi oferă acestui public, de pildă, prezentarea unui spectacol cu ``Hamlet`` de Shakespeare, capodoperă universală? Un Hamlet care se luptă în final cu Laertes într-un ring și practică ``kickg-box``?! Nu vom comenta acest spectacol datorat unui apreciat regizor care a mai montat cândva, ``Hamlet`` admirabil, dar care a oferit acum o interpretare pe linia receptării publicului suferind de analfabetism cultural și educațional.

În programul actualei ediții au mișunat și chiar au dominat spectacole cu pretenția treptei noi din mișcarea teatrală, numită inovație. Astfel de experimente, curente inovatoare, au apărut de-a lungul ultimelor secole și majoritatea au eșuat. Teatrul a rămas un act cultural și educativ emoțional, transmis publicului.

Dar iată și câteva argumente ``estetice`` ale ``curatorilor`` pentru această ediție haotic încărcată de spectacole, dezbateri, alături de lansări de carte și expoziții. ``Structurarea programului urmărește abordări și tendințe estetice relevante în teatrul românesc de astăzi. Secțiunea GRANIȚE FRAGILE propune observarea unor estetici hibride: am fost atenți la interferența cu alte genuri, la integrarea tehnologiilor, la hibriditatea teritoriilor estetice, dar și la artiști și artiste ale căror poetici se relevă ca fiind dinamice și cooagulează direcții curajoase.`` Această secțiune a avut ``Teritorii fragile`` cu zece spectacole printre care s-au aflat ``Furtuna`` ( Teatrul Bulandra) și ``Pescărușul`` (Teatrul Național ``I. L. Caragiale``). Alt compartimentau fost ``Instalații performative, creații online și VR`` - sculptură cinetică, instalație imersivă și interactivă, etc – șapte spectacole! Seciunea a mai introdus alte spectacole invitate din afara granițelor, realizate de regizori români. ISTORII FLUIDE a adunat ``Macro-istorii. Familii scindate`` (12 spectacole) și ``Macro-istorii. Societăți fragmentate`` (10 spectacole). A cuprins și ``Hamlet`` de la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca, dar și musicalul ``Cabaret`` de la Teatrul Odeon sau ``Părinți și copii`` de la Naționalul bucureștean, plus ``Tatăl`` de la Teatrul Bulandra. Un amalgam de propuneri ``estetice`` a fost și această secțiune.

Mihaela Michailov este spiritul activ care alături de regizorul Radu Apostol au construit Centrul de Teatru Educațional REPLIKA de pe strada Lânăriei, un teatru independent cu un specific special pentru tineri, cu acțiuni și în sistemul școlar. Excelent acest proiect. ``Curatorul`` l-a introdus și în cadrul FNT și l-a amplificat cu latura cunoașterii universităților de teatru. Dar ... aglomerația de subiecte într-un Festival Național duce la un haos tematic, îi afectează intențiile și se ajunge la un fals de educație culturală. ``Curatorii`` nu au demonstrat spirit de manageri pentru un Festival Național cu 150 de evenimente mult discutabile, într-o perioadă de criză financiară de care suferă grav teatrele de stat și independente.


Deschiderea Festivalului s-a înfăptuit prin expoziția-document - ``Caramitru – dincolo de scenă`` realizată de Florin Ghioca, un fotograf artist adevărat în domeniu. Imagini unicat serveau menirea teatrului prin slujitorii săi de valoare. 

Închiderea Festivalului s-a întreprins cu spectacolul ``Antonin Artaud. Familia Cenci`` (Teatrul Național ``Vasile Alecsandri`` din Iași). Teoriticienii, esteticienii, cunosc că în secolul trecut Artaud a pledat pentru curentul ``teatrul cruzimii``. Nu voi comenta acest spectacol compus de un mare regizor aflat însă, pe drumul manierei exprimării teatrale constatate în timp și în alte spectacole. Finalul FNT a punctat admirabil prin acest spectacol starea actuală a mișcării teatrale, profund confuze în raport cu o comunicare cu publicul. Teatrul e ``oglinda vremii`` preciza și Shakespeare. Actuala ediții a FNT a demonstrat prin ``Granițe fragile. Istorii fluide`` starea existențială confuză a unei lumi afectate de evoluția senzațională a tehnologiei comunicării informației false ori adevărate în contextul actual afectat și de războiul din Ucraina. 

``Oglinda teatrului`` a devenit cioburi în această ediție a FNT pentru a comunica Marelui Public rostul său de a judeca vremurile în care trăiește.




luni, 7 noiembrie 2022

``CREATORUL DE TEATRU`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE``/ Sala Studio

 LA ALTĂ VÂRSTĂ, ÎN ROLUL ACELUIAȘI PERSONAJ

  În 2001 Teatrul Act, un teatru independent de prestigiu, prezenta ``Creatorul de teatru``, un reușit spectacol în regia lui Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș în rolul ``creatorului`` - Bruscon. În 2022, cei doi ``creatori`` de valoare ai teatrului nostru – Alexandru Dabija și Marcel Iureș, propun din nou publicului piesa austriacului Thomas Bernhard - ``Creatorul de teatru``, dar în condiții noi oferite de Naționalul bucureștean la Sala Studio. După câteva premiere discutabile ca realizare înregistrate în repertoriu de prima scenă a țării, acest spectacol se impune prin calitatea artistică desăvârșită de a servi tema textului, de referință pentru orice demers în mișcarea teatrală – starea creatorilor unui spectacol în raport cu condițiile date de societate.

Thomas Bernhard rămâne una din cele mai importante personalități germane ale secolului trecut, ca romancier, poet, dramaturg și vehement critic al societății marcate de efectele celui de al doilea Război Mondial. În 1984 scrie ``Creatorul de teatru``, o monodramă, în care se regăsește în personajul Bruscon, cel nemulțumit, furios, mereu ironic, față de lumea unde activează cu greu ca artist cu trupa familiei, aflată în turneu într-un sat amărât. Bruscon susține un special one-man show în care celelalte personaje devin doar un sprijin al lansării furiei sale. Textul este foarte dificil de interpretat scenic, atât pentru Marcel Iureș transpus în Bruscon, cât și pentru ceilalți actori în personaje de plan secund, dar și pentru dirijorul din umbră, regizorul Alexandru Dabija.

De la Teatrul Act, spectacolul primește un alt spațiu de joc, mult mai amplu, la Sala Studio a Naționalului. În sfârșit, posibilitățiile de transformarea sălii, de la cea obișnuită, cu spectatorii în fața scenei, la teatrul arenă, este folosită inspirat de regizor și scenografa Gabi Albu. Publicul înconjoară cercul spațiului destăinuirilor lui Bruscon, scaunele poartă huse negre, culoare dorită și de personajul-artist creator, revoltat și pe lumina de alarmă a pompierilor care pot stânjeni o reprezentație teatrală. Decorul e conceput minimalist de Gabi Lupu, cu obiecte puține de mobilier în cercul spațiului de joc, completate în mersul acțiunii, dar semnificative pentru substratul fiecărui moment scenic. Costumele sunt atent desenate pentru a da semnificație fiecărui personaj. Este o încântare această scenografie creatoare de atmosferă reprezentației.



Regizorul Alexandru Dabija scormonește ca un fin psiholog cauza tensiunii mărturiilor lui Bruscon, interpretat de marele actor, Marcel Iureș și relațiilor cu fiecare personaj, cei doi copii maturi ai acestuia – Sara (Alexandra Sălceanu), Feruccio (Lucian Iftime), soția (Ana Ciontea), dar și cu hangiul care are o crescătorie de porci (Alexandru Bindea), soția lui (Afrodita Androne) și Erna (Victoria Dicu). Fiecare detaliu al caracterizării personajelor e speculat remarcabil de regizor prin actori pentru evidențierea trimiterii cu sensul simbolic dorit de text. Spectatorii sunt cuceriți de jocul actorilor și când nu au replică, dar trăiesc intens situațiile prin expresie și gest.


Un exemplu este, de pildă, Victoria Dicu în Erna ce urmărește captivată întâlnirea cu trupa familiei Bruscon. Remarcabilă este Alexandra Sălceanu în Sara cea mereu activă să servească interpretarea textului propus de tată cu titlu semnificativ - ``Roata istoriei``. Această ``roată``are o ``spiță`` și prin fiul Feruccio căruia îi revine să joace un personaj istoric sinistru în piesa tatălui, actorul Lucian Iftime cu pricepere schițează diferitele fețe ale rolului. 


Și Hangiul este o ``spiță`` din ``roata`` lui Bruscon, el găzduind trupa, fiind și propietarul interesat de o fermă de porci, iar Alexandru Bindea definește la nuanță dezinteresul față de trupă și interesul pentru afacerea sa, alături de Afrodita Androne, soția atrasă însă, de prezența trupei. Un rol dificil, cel al soției lui Bruscon, ``actriță ... astmatică a trupei``, revine cunoscutei personalități, Ana Ciontea. Rolul rezumă replica la ... tusea permanentă a soției, afectată de importanța în trupă, iar Ana Ciontea îi găsește linia interpretării cu accente multiple cu nuanță ironică pentru tipologia vedetei. 

Evident că forța spectacolului o deține Marcel Iureș care l-a interpretat strălucit pe Bruscon în spațiul restrâns de la Teatrul Act, iar acum are la dispoziție un alt context scenic. Bruscon este în continuă mișcare în cercul ``hanului``, comunică permanent cu publicul din arenă, nemulțumirile și Marcel Iureș o face cu multă atenție în a evidenția laturile tematice ale monologului său. Noul spațiu de joc, solicită adaptarea actorului la tonalități vocale în comunicarea cu publicul.

Această piesă ``Creatorul de teatru`` rămâne mereu actuală prin laturile sale tematice – societatea și viața teatrului, toate cu mari dificultăți interioare, țintite ironic de dramaturg și exploatate de viziunea regizorului Alexandru Dabija și de interpreți. Spectacolul este o reușită a Naționalului bucureștean, aflat într-o confuzie repertorială prin opțiunea pentru alte discutabile proiecte prezentate.


P.S. Se desfășoară acum cea de a XXXII-a ediție a Festivalului Național de Teatru cu tema ``Granițe fragile. Istorii fluide``și culmea ironiei, selecția oferită servește miezul tematic al ... ``Creatorului de teatru``, cu cele bune și cele rele în manifestări.



marți, 1 noiembrie 2022

``APROAPE`` - TEATRUL EXCELSIOR

 REUȘITĂ ANALIZĂ A DORINȚEI DE COMUNICARE

Teatrul Excelsior (pentru copii și adolescenți )– acesta ar fi denumirea sa completă. Oferă însă, un repertoriu inteligent gândit pentru toate categoriile de public pentru că astăzi, adolescenții nu mai sunt ca în urmă cu câțiva ani. ``Aproape`` sau ``Dulcea știință de a face vânătăi`` sunt titluri de interes pentru oricine, indiferent de vârstă și prin realizarea teatrală admirabilă a spectacolelor.

``Aproape`` dezbate o temă de interes major pentru toți – comunicarea sentimentului de iubire. Actorul american John Cariani, răsplătit cu premii pentru activitatea în film, televiziune și teatru, este autorul acestui text original. Nu este o piesă de teatru servind rigorile cunoscute – acțiune, conflict, personaje principale și de planul doi. Propune nouă povești scurte în care analizează cum diferite tipologii sunt animate de dorința comunicării relației de dragoste în cuplu.

 Comunicarea poate și eșua, cum se dovedește moralizator în povestea finală. Acțiunea celor nouă relatări e plasată simbolic într-o mică localitate de la capătul lumii din nordul înghețat. Acolo apare și ... Aurora Boreală, cea luminoasă pe cerul nopții. Derularea  relațiilor de cuplu în acest loc special, cu apariția fenomenului optic al Aurorei, sunt trimiteri metaforice inspirate ale autorului pentru susținerea temei textului, bine ales pentru repertoriul oricărui teatru.


Povestirile cu tentă comică uneori, nu sunt scheciuri, ci fine radiografi psihologice aplicate fiecărui personaj. Acest text original ca scriere dramatică solicită inspirație creatoare de atmosferă și interpretare a personajelor de către actori. Regizorul Eugen Gyemant, scenografa Sabina Veșteman și cei nouă actori, reușesc o ilustrație scenică desvârșită a consistenței textului. Decorul Sabinei Veșteman este scheletul unei case, cu o scară exterioară, rotită mereu cu sens precis pe scena dotată tehnic a teatrului pentru a diversifica spațiile de joc. Decorul devine casa oricui. Costumele punctează prin accesorii desenul fiecărui personaj. Silvana Veșteman servește scenografic excelent fiecare relatare a cuplurilor.

Regizorul Eugen Gyemant speculează oferta decorului pentru mișcarea scenică a actorilor. Ei sunt fie pe acoperișul casei, fie coboară cu frânghii într-o relatare, fie speculează interiorul casei. Mișcarea scenică surprinde mereu privitorul. Regizorul folosește remarcabil și apariția metaforică a Aurorei Boreale în finalul multor povești. Se aplică și efectul teatral al ``fumului`` drept ceață a comunicării, uneori prea exagerat. Eugen Gyemant este unul din acei regizori pentru care Actorul e purtător de bază al conceptului său asupra expunerii pe scenă a textului și o face cu măiestrie și în acest spectacol.

Ireproșabil compune fiecare actor esența portretului a două sau chiar trei personaje diferite tipologic care îi revin. Loredana Cosovanu este când o adolescentă doritoare să cucerească un băiat timid, când o chelnăriță plictisită, când o practicantă de lupte marțiale ce nu rezonează în relația cu un partener sensibil. Dan Pughineanu este când un adolescent timid, când cel pentru care prietenul îi e aproape pentru a își destăinui nemulțumirile. Iulia Samson redă stările fetei cu inima frântă de pierderea partenerului, ca să fie apoi femeia vinovată că nu a răspuns sentimentelor unui băiat în adolescență. Mihai Mitrea își schimbă expresia de la un personaj la altul, ca și Bogdan Nechifor, Alex Popa, Radu Micu, Pamela Iobaji, Ana Udroiu. Pentru cei nouă actori interpretarea personajelor speciale, este un examen trecut cu brio. Reușita interpretării arată și plăcerea lor de a indica personaje cu trimitere firească spre stările comunicării, trăite de orice spectator cândva.

``Aproape`` este un spectacol care te atrage emoțional, cu note comice uneori și demonstrează că la Teatrul Excelsior funcționează credibil proiecte de interes major pentru public, indiferent de vârsta biologică. Mai mult, teatrul servește remarcarea unor tinere talente cu succes. Următoarea demonstrație a acestei constatări este și spectacolul ``Dulcea știință de a face vânătăi` pe care îl vom comanta în curând.



miercuri, 26 octombrie 2022

``BĂIEȚII DE ZINC`` TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 UN REGAL PENTRU SUFLET ȘI MINTE 

Este o valoare acest spectacol pentru argumentarea de secole a menirii teatrului în lume. Shakespeare spunea simplu că ``teatru e oglinda realității``. Un exemplu recent, ``Băieții de zinc``, unde se rezumă comunicarea mesajului pe linia teatrului intimist. Șapte femei stau la o masă și comunică fiecare drama personală trăită într-o lume cumplit marcată de război. Privind în ochi publicul, îi pun în față ``oglinda`` realității de care acesta se ferește. Mărturiile acestor femei, cetățeni ai Rusiei se rezumă la războiul din Afganistan. Astăzi, în vecinătatea granițelor noastre, se petrece însă, un alt război. Ucraina e devastată de o invazie a vecinilor ei din Rusia. Televiziunile relatează zilnic la știri situația noului război, cum pot și vor fiecare, pe care noi îl ignorăm. Se pare că ne-am săturat de astfel de știri, dar ele sunt amenințătoare pentu viitor. Spectacolul transmite amprenta umană, individuală lăsată de război prin demersurile unor conducători demenți. Ei ignoră cetățenii, înșeală societatea și motivează războiul drept act patriotic.

La baza spectacolului se află romanul documentar despre războiul din Afganistan, conceput de Svetlana Aleksievici, ajunsă în fața justiției imperiale sovietice. Regizorul Yuri Kordonsky întreprinde strălucit dramatizarea și adaptarea scenică a acestui roman apreciat în lumea liberă. Fără a întrebuința nici o regulă știută în reprezentații obișnuite – scenografie, efecte de imagine, etc, riscă și pune în fața publicului doar actrițele, în spațiul restrîns ca locuri pe scena sălii ``Toma Caragiu``. Rezultatul uluiește prin interpretarea actrițelor, coordonată excelent de Yuri Kordonsky. ``Cât om a mai rămas din om?`` este o replică esențială a dramatizării, la care răspund cutremurător MARIANA MIHUȚ – Svetlana, autoarea romanului aflată în fața justiției care vine cu argumentul mărturiilor redate de DANA DOGARU – prima mamă, ANA IOANA MACARIA – a doua mamă, RODICA LAZĂR – asistenta medicală, PROFIRA SERAFIM – a treia mamă, MIRELA GOREA – a patra mamă, CAMELIA MAXIM – a cincea mamă. Fiecare personaj își destăinuie cazul său, importantă însă, rămâne mentalitatea diferită a acestor femei de a judeca dramele trăite care le-au afectat grav comportamentul prezent. Toate rămân cu întrebarea - ``de ce?`` la care nu găsesc răspuns decât printr-o degradare umană. Regizorul YURI KORDONSKY, practicând în viziunea sa o profundă analiză psihologică a situației fiecărui personaj, oferă actrițelor șansa de a fi impresionante în prezentarea personajelor atribuite. Stau în preajma publicului și lacrimile sincere din ochii lor , acoperă și ochii privitorului. Ele sunt victime ale războiului, ca și copiii lor aduși în sicrie de zinc. Au crezut în demersul patriotic al celor trimiși pe câmpul de luptă, iar rezultatul le distruge psihic. Mă întreb cât timp le trebuie actrițelor după finalul reprezentației, să își revină la firul vieții personale ? Ele lasă publicului o emoție covrâșitoare. 

Personajul Svetlana cea care prezintă judecății aceste cazuri reale, revine Marianei Mihuț. Intervențiile sale în derularea mărturiilor sunt discrete cu întrebări de ce acest val de sânge și crimă într-un război care distrug umanitatea. Rolul este în profunzime descifrat de Mariana Mihuț, la nuanța trăirii cuvântului rostit. Spectacolul devine un regal artistic prin interpretarea actrițelor. Le-am întâlnit în diverse spectacole, de dramă sau comedie, acum sunt de nerecunoscut prin modul în care discută cu publicul, direct, în fața unei mese, despre viața personajelor. Scenografa Nina Brumușilă le încadrează subtil interpretarea într-un decor simplu, dar sugestiv pentru comunicare și prin o costumație în negru, doliul fiecărui personaj personalizat în funcție de tipologie. 

``Băieții de zinc`` , cu acest ``Z`` foarte actual, dar fără pic de ostentație teatrală transmis publicului, este o bijuterie de teatru adevărat, necesar astăzi. Mergeți să vedeți acest spectacol ``oglindă`` a realității umane dramatice. Nu vă feriți de tema subiectului - războiul, interpretarea prin regizor cu o distribuție admirabilă, rămâne unică în mișcarea teatrală curentă. Este un EVENIMENT TEATRAL demonstrând că menirea unui spectacol nu e încărcarea vizuală, ci forța interpretării actorilor exploatată de un Regizor – Cetățean al prezentului, ca avertisment emoțional pentru realitatea trăită de fiecare spectator.

vineri, 21 octombrie 2022

``AVARUL`` - TEATRUL NAȚIONAL ``MARIN SORESCU `` / Craiova

 UN SPECTACOL EXCEPȚIONAL

2022 este decretat ``Anul Moliere``, marcând patru sute de ani de la nașterea celui care a dat o notă specială, novatoare dramaturgiei. Teatrul Național ``Marin Sorescu`` se pare că este singura instituție de la noi preocupată de această aniversare internațională, suratele sale acordă atenție mai mult unor texte mediocre. ``Clasicul`` Moliere rămâne contemporanul nostru, ca și Shakespeare. Piesele lui Jean - Baptiste Poquelin (Moliere) sunt comedii de moravuri, iar moravurile nu s-au schimbat în lume, nici după patru secole. Rămâne o problemă, cum citesc astăzi scenic, regizorii piesele considerate clasice. 

Regizorul Felix Alexa oferă o lectură scenică modernă piesei ``Avarul``, în urma unui studiu atent al textului, tradus cu pricepere de Vlad Russo, în limbaj cotidian. Viziunea regizorală scoate la iveală latura duplicitară a personajelor din preajma lui Harpagon cel avar. Comedia de moravuri dezvăluie acum și substratul său dramatic pentru societate. Regizorul dovedește o profundă analiză a psihologiei fiecărui personaj. Cuplurile tinere de îndrăgostiți, Valere – Elise, Cleante – Mariane, ca și Frosine pețitoarea, au de fapt două fețe pe care le folosesc pentru atingerea scopului dorit. Chiar și egoistul Harpagon, are dorințe intime tăinuite. Conflictul construit de Moliere, dezvăluie duplicitatea caracterelor în acțiune, iar Felix Alexa o speculează rafinat în spectacol. Marele Public se amuză, aplaudă momentele comice, dar e provocat să judece fiecare personaj, caracterul viciat de duplicitate în relație cu cei din preajmă. Piesa este descifrată scenic admirabil, scoasă din epoca secolului al XVII-lea de la Versailles și prezentată valoarea ei actuală, fără artificii derizori de imagine scenică, importantă fiind interpretarea personajelor de către actori, iar lor li se alătură și ``personajul - decor``.


Scenografa Andrada Chiriac concepe inventiv un decor scos din regulile clasice, rezumat la câteva uși cu rame speciale, în parteneriat cu câteva cadre goale, aflate mereu în mișcare. Se sugerează spațiile diverse de acțiune într-o lume agitată. Mișcarea acestui ``personaj – decor`` evidențiază momentele acțiunii și încadrează starea personajelor aflate pe treptele conflictului. Un scaun cu trimitere spre opulență, completează rostul decorului. Andrada Chiriac servește conceptul regizoral, îi dă imagine sugestivă nu numai prin decor, ci și prin costume. Ele sunt atemporal desenate, dar cu particularități pentru esența personajului. Se alătură reușitei scenografice și ilustrația muzicală datorată regizorului Felix Alexa. Cortine muzicale însoțesc ritmul acțiunii, iar momentul lui Anselme cântând canțoneta ``O sole mio`` cu substrat major pentru prezența în acțiune a personajului, este savuros.


Un merit deosebit al regizorului se dovedește și exploatarea calități deținute de actorii aleși în distribuție. Toți actorii se adaptează cu firesc conceptului regizoral, trăiesc sincer interior caracterizarea personajelor. Rolul major al conflictului tematic imaginat de Moliere îl deține Harpagon, interpretat excelent de Claudiu Bleonț. Publicul nu va privi un personaj caricatură, ci un om obișnuit, dar tragic viciat, bolnav de pofta avuției. Claudiu Bleonț face o performanță în prezentarea unui Harpagon obsedat de banii ascunși, practicând și cămătăria, egoist în relație, chiar și cu copiii săi – Cleante și Elise, dar cu o față tragi-comică pentru că ascunde și intenții morale pentru viitorul lui și al familiei. Publicul va aplauda un Harpagon desprins din lumea noastră care transmite un apel dramatic pentru societate, îl poți întâlni și astăzi la tot pasul.


Duplicitatea în relații a fiecărui personaj este tratată ireproșabil de actori. Cerasela Iosifescu face din nou o demonstrație a complexității talentului. A fost cândva o impresionantă Medeea, a trecut și prin alte personaje cheie, de comedie sau dramă, iar în ``Avarul`` este Frosine cea care vrea să îi aducă văduvului Harpagon o tânără soție, pe Mariane. Minunat transmite Cerasela Iosifescu caracterul duplicitar al Frosinei în relațiile cu partenerii de acțiune, personajul fiind definit ca un Harpagon feminin. Și copiii avarului sunt duplicitari în relațiile conflictuale cu tatăl. Cleante și Elise se tem de el și încearcă să-l mintă , iar Alex Calangiu și Costinela Ungureanu, la nuanța expresiei transmit flexibilitatea unor persoane cu față dublă în relații umane. 


Excelent este Cătălin-Mihai Miculeasa în Valere, intendentul lui Harpagon, îndrăgostit de fiica acestuia. Manevrează cu abilitate dorințele lui Valere, o dată de a câștiga relația de iubire și apoi de a îl induce în eroare prin minciună pe Harpagon. O prezență palidă apare Mariane. Rolul e interpretat de o stimată actriță a teatrului, Iulia Colan, dar neadecvat distribuit personalității sale mature. Un personaj de rezonanță pentru viziunea regizorală, devine Anselme cel bogat, fugit din mafia napolitană care își regăsește la Paris copiii, pe Valere și Mariane. Anghel Rababoc sugerează perfect profilul acestui mafiot cu fețe duble. Nu se pot adresa decât cuvinte de laudă și pentru cei care interpretează roluri din planul doi al conflictului Nicolae Poghirc – Meșterul Jacques, Cătălin Vieru – La Fleche, Nicolae Vicol – Domnul Simon, Gabriela Baciu – Procurorul, Ovidiu Cârstea – La Merluche, Bogdan Oprănescu – Brindavoine.

``Avarul`` poate fi considerat un eveniment teatral și cultural, un spectacol excepțional care iese din tiparele cunoscute și ne demonstrează că Moliere rămâne contemporanul nostru. Este o comedie, dar cu gust amar când întâlnești pe Harpagon și ai săi veniți pe scenă din preajma ta. Regizorul și echipa demonstrează fără ostentație, exagerări teatrale care ar anihila demersul emoțional al textului, ce presupune în mileniul trei ``teatru nou`` respectând valoarea autorului clasic cu o temă rămasă mereu actuală cu trecerea vremii. 


P.S. O expoziție despre activitatea Naționalului craiovean, bine documentată, primește publcul. Teatrul Național ``Marin Sorescu`` are și un adevărat secretariat literar, își dovedește menirea documentară și prin programul de sală și prin revista ``SpectActor de cultură, informație și atitudine`` . Numărul 2 (47) este dedicat Festivalului Internațional Shakespeare, proiect admirabil, găzduit de mai mult timp cu succes de Naționalul craiovean.

joi, 13 octombrie 2022

``FETELE PELICAN`` - TEATRUL NOTTARA / Sala ``Horia Lovinescu``

 INOVAȚIE TEATRALĂ MERITORIE

Se încearcă mereu demersuri de modernitate teatrală, dar puține au coerență în gând raportată la substanța piesei alese, în special în cazul textelor clasice. ``Fetele Pelican`` pornește intenția de modernitate de la textul original care nu aparține unui dramaturg! Autor este The Wardrobe Ensemble, o companie britanică din Bristol alcătuită din actori, muzician și producător care activează cu succes din 2011, cu producții având drept țintă tematică viața personală a individului astăzi. În 2019 produce ``The Last of the Pelican Daughters`` pentru Edinburg Fringe, acum în premieră absolută la Teatrul Nottara, sub titlul ``Fetele Pelican``, în traducerea adecvată temei și spectacolului de Monica Andronescu. Tema este veșnic actuală – familia și relațiile de comunicare între membrii săi, cu rezonanță la avere, la bani. 


Textul original compus de The Wardrobe Ensemble se dezvoltă prin nouă personaje, din care șase sunt femei. Mai rar se întâlnește la dramaturgi o astfel de ofertă pentru actrițe. Acțiunea se derulează într-o zi de aniversare a nașterii mamei care însă, a decedat. Conflictul sporește prin șapte ``capitole`` indicate din reuniunea celor patru surori și a fratelui, fiecare cu viața sa personală. Importanța textului este analiza profilului personajelor dintr-o familie monoparentală în care mama era o persoană autoritară, dar iubitoare pentru copii săi și frământată de idealuri, chiar de vise intime neralizate. Personalitatea mamei se reflectă în caracterizarea fiecărui personaj din familie, pe laturi diverse. Textul este de fapt o introspecție psihologică a relațiilor dintr-o familie în care sunt prezente treptele atitudinilor existențiale din mai multe generații. Ironia, umorul punctează fiecare capitol.


Tânărul regizor Horia Suru, personalitate afirmată în alte spectacole, alege calea realistă a prezntării teatrale a textului, la amănunt. Nu apelează la de acum ``clasicele`` proiecții. Spre final acordă doar o tentă suprarealistă prin decorul manevrat să arate patul cu surorile, totul în roșu, moment ce pare exagrat. Meritoriu este în viziunea sa regizorală că în centru sunt actorii, cordonarea lor pentru a transmite aspectul major al conflictului tematic. Un sprijin de bază își află regizorul în scenografia Doinei Levintza, creatoare de excepție în domeniu și nu numai. De astă dată, scenografa nu are prilej de spectaculozitate a ilustrării vizuale, acțiunea fiind indicată pentru zilele noastre, dar Doina Levintza îi dă aspect cuceritor prin desenul subtil al decorului și costumelor. Decorul aparent minimalist se rezumă la pereți în culoarea roz aprins spre roșu, cu neostentative desene caricaturale, trimitere concretă la conflict, dar și atractivă pentru privitor. Mai intervin cu semnificație clară și momente cu grădina casei Pelicanilor la cerința acțiunii. Elemente pentru completarea decorului se rezumă la scaune în stiluri diferite specifice generațiilor din acțiune și la o masă de aniversare, comemorare a mamei. Decorul dă notă majoră atmosfrei conflictului. Cu mare grijă Doina Levintza propune costume pentru fiecare personaj spre a le marca personalitatea, începând de la apariția mamei Iasmina de la debutul reprezentației, la bunica Aurora, până la rebela fiică Maya. Personajele primesc un plus de imagine cu make-up artistic dadorat lui Alexandru Abagiu prin peruci și machiaj. Vizual reprezentația devine astfel spectaculoasă cu transmitere directă spre sensul tematic – familia. Reușită este și muzica lui Petre Ancuța, originală, dar cu accente și pentru a aminti de preferințele vârsnicilor personaje pentru trupa Betles cu John Lennon. Muzica devine și cortine pentru capitole, dar și prilej de cântec și dans – coregrafie perfect indicată de Sophie Duncan , execută excelente de actori.

Regizorul Horia Suru compune în această atmosferă un puzelle pentru a impresiona prin subtextul temei, cu umor și atenție ca demersul să fie în ton realist. Mama e ``sărbătorită`` cu o masă bogată în bucate, apoi surorile cad în beție prin consumarea vinului Proseco, bunica ajunge să se desprindă din scaunul cu rotile și să danseze, toate personajele marcând generații în manifestare. Relațiile dintre personaje sunt conduse cu pricepere de regizorul care consideră că actorul e elementul central în realizarea convingătoare a unui spectacol. Distribuția se achită ireproșabil de acest concept regizoral. Victoria Cociaș se confruntă cu rolul dificil al mamei Iasmina care deschide reprezentația și asistă apoi mai mult tăcută la ce se petrece la întâlnirea copiilor de ``aniversare``. Actrița rezolvă minunat substratul personajului și atunci când e lipsită de replică. Fiecare din fetele Iasminei au moștenit anumite laturi din caracterul său complex, iar interpretele personajelor sugerează convingător aceste aspecte. Crenguța Hariton e Letiția, dornică de a fi dominantă și față de soțul Danni – rol bine conturat de Alexandru Mike Gheorghiu. Emotivă, dornică de susținerea familiei este Indra și Isabela Neamțu îi dă această aură. Sonia ar vrea să fie artistă, iar Sorina Ștefănescu îi creionează discret tendința. Alexandra Murăruș e fiica rebelă Maya, aflată spre maturizare, gravidă în relația cu Dodo, rol conturat apreciabil de actriță. Pe Dodo, Șerban Gomoi îl prezintă pe o linie esențială, ca un tânăr căutător de relații vitale în comunicare cu cei din jur. Fratele Luca este cel despărțit de familie, nu acceptă falsul relațiilor, este și el un rebel, dar motivat interior, cum sugerează remarcabil Răzvan Bănică. 


Bunica din scaunul cu rotile, purtând un costum special epocii, dansează în amintirea tinereții, iar Anca Bejenaru e desăvârșită în acest rol. Finalul spectacolului surprinde prin text și interpretare cu apariția Avocatei care rostește un monolog, amintind de concluzia fabulelor. Mihaela Subțirică susține excelent acest monolog cu intenția de relaționare directă cu spectatorii. Actrița apare și în Lora, îngrijitoarea bunicii Aurora, atent definită în alte coordonate de expresie.

``Fetele Pelican`` este un spectacol original, modern în teatralitate, dar folosind și realismul în viziunea regizorală pentru a servi atractiv tema și mesajul textului. Întreaga echipă de realizatori dăruiește publicului un aspect al ``teatrului modern`` emoționant. 

vineri, 7 octombrie 2022

``MAȘINĂRIA. MUSICALUL`` - Asociația CREAS în parteneriat cu TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` la Sala Studio

 ``ZERO`` ... SPECTACOL MUSICAL MODERN

Asociația Creas are marea ``dorință de a crea și promova noi dimensiuni în domeniul artistic din România``, cu scopul major al ``educației prin cultură``. Toate bune și frumoase în declarațiile Asociației care mai precizează că vrea ``dezvoltarea unor forme artistice mai puțin fructificate în România, precum genul nusical``. A pornit acest demers ambițios în parteneriat cu Teatrul de Operetă ``Ion Dacian``, cu musicalul ``(A)normal`` / ``next to normal`` în regia lui Victor Bucur, având drept temă a libretului ``necesitatea de a înțelege persoanele cu tulburări psihice``. Am văzut acest spectacol în urmă cu mai mult de un an și am omis comentarea sa, considerând că este un început de experiment lipsit de relevanță. Asociația Creas perseverează și acum vrea să își promoveze ideile de inovație în domeniul musicalului și la Teatrul Național ``I. L. Caragiale``. Prima scenă a țării acceptă parteneriatul cu Creas, chiar dacă până acum Asociația nu a reușit să își demonstreze valoarea creativă. ``Noile dimensiuni în domeniul artistic`` aplicate așa- zisului musical ``Mașinăria``, au drept rezultat un spectacol vetust, greu de urmărit.


``Mașinăria. Musicalul`` este ``un spectacol de Alexander Hausvater``, personalitate în domeniul regiei, dar cu trecerea timpului stilul său a devenit o manieră. Acum regizorul se confruntă cu o dramoletă muzicală. Joshua Schmidt realizează ilustrația muzicală a libretului lui Janson Loewith și ...  lui Joshua Schmidt, după piesa ``Mașina de calcul`` de Elmer Rice din 1923! Muzica e lipsită de melodicitate, acțiunea dramatică nu are consistența conflictului, iar personajele sunt schematice. Amintim pe scurt subiectul. Contabilul Domnul Zero, după 25 de ani de activitate, e chemat la director, cu speranța avansării mărturisește evenimentul soției, mariajul său fiind mereu marcat de conflicte. Dar nu e avansat, ci dat afară de șef, că firma a achiziționat o mașinărie care îl poate înlocui. Domnul Zero îl va ucide pe director, justiția îl va condamna la moarte, alături de un bărbat care și-a omorât mama, alt personaj ce intervine în acțiune. Ajunge și cu criminalul celălalt, în lumea de dincolo, unde își întâlnește și o colegă, prietenă care îl iubea, și trec cu toții spre o altă viață, o reîncarnare mai bună sau mai proastă. În jurul celor patru prsonaje centrale, activează altele din medii diferite, de la firmă, de la pușcărie care devin un fel de cor. În acest amalgam de situații, acțiunea se înțelege cu greu. Cum astăzi tehnologia a evoluat rapit, substratul tematic al piesei scrisă în urmă cu un secol, e derizoriu, chiar și penibil prin constructul dramatic al libretului.Tehnologia a evolut și are alte efecte asupra mentalității cetățenilor mileniului trei.

Spectacolul începe cu o ``inovație`` de mult apusă – publicul stă înghesuit în foaier până la ceasul începerii reprezentației. Își va găsi apoi cu greu locul în sală în acorduri muzicale și va privi pe scena ocupată circular de câteva panouri ce îngrădesc manechine goale până la brâu, specifice vitrinelor din magazine pentru a purta diverse haine de reclamă. Decorul e cenușiu, lumina e cenușie, iar manechinele goale ar vrea să fie o ... metaforă spre tema libretului – mașinăria care golește mințile omului. Decorul și costumele concepute de Adina Mabtalier se vor inventive, dar sunt fade, lipsite de sens, nu servesc prin nimic dramaticul situațiilor și definirea tipologiei personajelor. Gratiile sugerate la închisoare, scaunul electric al execuției sau apariția spre final a unui calculator cu luminițe, ca și alte elemente de decor, sunt artificii de imagine riticole. Încercarea de uniformizare a costumelor în negru ori alb, la final, nu sprijină prin accesorii personajele. Regizorul Alexander Hausvater încearcă să dea modernitate acestui așa-zis musical și aplică la rândul său o serie de efecte – proiecții derizorii, fum și o mișcare scenică în ton arhaic. Actorii prezintă evoluția personajelor în prim-planul scenei, cu fața spre public, fără a relaționa între ele.


Numeroasa distribuție alcătuită din actori apreciați ai Naționalului bucureștean, devine victima unui proiect cu pretenția de o ``nouă dimensiune în domeniul artistic``. Poți fi de acord sau nu, cu inovația teatrală și în genul musicalului. Inovația, de la libret, muzică și prezentare scenică, trebuie însă, să te șocheze emoțional, să te lase pe gânduri, chiar dacă preferi spectacole tradiționale spectaculoase ca expresie. Acum, reprezentația nu face decât să te plictisească, să te revolte prin efecte arhicunoscute din alte experimente de modernitate, expirate și sancționate apoi, de public. În cazul de față nimic nu șochează și produce emoție. Proiectul Creas de musical obligă la efort actorii și la instruire solidă pentru adaptare la un musical. Nu toți actorii dețin date pentru o adaptare. Această cerință este evidentă și în cazul distribuției. Stridența interpretării vocal muzicale asurzește și e marcă în majoritatea rolurilor și de cea a corului, cu falseturile de rigoare. Nota de a și caracteriza personajul atribuit, lipsește cu desăvârșire în marea majoritate a distribuției și datorită regiei și instruirii muzicale. Andrei Ionescu în rolul Domnului Zero încearcă să dea substanță personajului în caracterizarea esenței sale în unele momente, ca și Istvan Teglas într-un rolul secund. Păcat de efortul depus de actori care au acceptat pe scena Naționalului un astfel de așa-zis musical.

``Mașinăria. Musicalul`` face numai să întristeze publicul prin înscrierea în repertoriu a parteneriatului cu Asociația Creas, a unui proiect de amatori care ambiționează remarcare. Teatrul Național ``I. L. Caragiale`` deține forțe actoricești capabile de un musical pentru scena mare ``Ion Caramitru``, folosită însă, mai mult pentru închirierea sa. Acest spectacol nu îl recomand nimănui pentru a îl urmări, fiind o penibilă promovare a ``modernității teatrale```, curent încercat de mulți cu eșec pentru că nu găsesc miez convingător emoțional prin motivarea estetică a tratării scenice.

miercuri, 21 septembrie 2022

``EXIL``- TEATRUL NAȚIONAL ``I. L. CARAGIALE`` / Sala mare ``Ion Caramitru``

 TREI ORE PIERDUTE PENTRU UN SPECTACOL DEPLORABIL

Țara noastră s-a confruntat și se confruntă dramatic cu ”părăsirea voluntară sau impusă din motive politice, religioase sau economice”, cum definește Dex cuvântul ”exil”. Majoritatea concetățenilor au acum o rudă, un prieten care a părăsit tărâmul mioritic, cu mare dificultate înainte de 1989, dar în număr foarte mare după schimbarea regimului comunist. Titlul spectacolului ”Exil” poate fi provocator pentru public, dar oferta de a urmări un spectacol teatral pe această importantă problemă îl va deziluziana. 


Alexandra Badea în calitate de dramaturg și regizor, propne acest spectacol. Născută în 1980, cu studii de regie acasă, la clasa profesorului Valeriu Moisescu, pleacă la Paris că are libertate, completează acolo studiile, face un masterat cu un compatriot emigrant la Paris, cunoscut în țara natală drept apreciat comentator al mișcrii teatrale – George Banu. Cu ambiție luptă pentru afirmare la Paris și apoi primește oferte și acasă. În programul de sală declară despre Paris - ”orașul în care am învățat să fiu un pic mai liberă și societatea în care mă simt cel mai protejată”. Iată că Teatrul Național din Capitală, prima scenă a țării, o ... protejează și îi oferă sponsorizare pentru acest spectacol.

Cum Alexandra Badea se consideră dramaturg, concepe un text despre exil, pregătit cum declară - ”Pentru audiție le-am cerut (n.r. actorilor) să îmi povestească un moment din viața lor în care au simțit nevoia să plece din România”, dar s-a mai documentat și din ”poveștile pe care mi le-au spus românii plecați din România sau copii de-ai lor născuți în Franța”. Rezultatul ”dramaturgic” - ”Exil este un spectacol despre blocajele identitare pe care le purtăm în noi fără să știm, despre traumele transmise la un nivel intim și politic dintr-o generație în alta, despre tensiunile pe care le avem cu România și în același timp despre imposibilitatea de a te rupe definitiv în momentul în care decizi să pleci, despre nevoia de libertate, incapacitatea de adaptare, neputințe, lașități, iubiri sufocate de contextul social-politic, familii destrămate, familii care înăbușă autencitatea celor care ies din tipar, despre lupta continuă de a te desprinde de tot acest bagaj și de a trăi în acord cu tine într-o societate care îți interzice să o faci.” Aceasta ar fi viziunea personală afirmată în caietul program de sală de emigranta Alexandra Badea, asupra textului. Din această frază lungă a autorului declarației, dar și a spectacolului regizat tot de Alexandra Badea, se pare că publicul din România, marcat de fenomenul dramatic al părăsirii plaiului natal, înțelege că e ... ”traumatizat”. De ce? Cică de fenomenul ”exilului” celor din familie. Din ce motive, când părăsirea cu disperare a țării înainte de 1989 avea o anumită motivare tragică dată de regimul dictatorial comunist și alta în condițiile sociale după această dată ? O așa zisă analiză cu tentă psihologică a fenomenului, nu își găsește susținere, motivarea  în acest text este inexistentă, dar textul are pretenții de dramaturgie. Cuvântul ”mentalitate”, centru unei analize psihologice lipsește din orice declarație a Alexandrei Badea doritoare de a surprinde fenomenul. Mentalitatea individuală are repercusiuni și astăzi, grave în societetea noastră, și nu ”traumele” personale din text. Oamenii sunt victime ale mentalității spălării de creiere în sistemul comunist. Acest text parcă e o filă desprinsă din manualele de istorie penibile aflate la dispoziția tinerei generați în sistemul actual de învățământ. Venind la acest spectacol tinerilor spectatori nu li se comunică absolut nimic despre ce înseamnă ”exil”. Textul nu are mesaj substanțial, conflict convingător emoțional, ci doar o înșiruire de nume din trei generații, marcate în programul de sală de la început, sub titlul ”Genealogia personajelor” pentru a avertiza spectatorul că se va întâlni cu Agnes și Agnes 2, Paul și Paul 2, Marius și Marius 2, cu actori diferit distribuiți pentru indicarea trecerii anilor conform intenției textului. Personajele nu au construct substanțial în caracterizarea tipologiei și timpului aparținător. Tema aleasă pentru text de Alexandra Badea se spulberă prin artificialul demers al argumentării cu ”traumele” fără consistență ale personajelor și fără analiză profundă a contextului social politic al timpului. Așa zisul construct dramaturgic al textului, e diferit de la prima parte a reprezentației, la următoarea. Prima parte încearcă o trimitere palidă spre cauza emigrării, cea de a doua ar vrea să amplifice posibilul conflict între traumele generațiilor. Textul pare desprins din două ”piese” de teatru. Lipsite de un mesaj emoțional pentru susținerea temei. Textul dovedește o lipsă de coerență elementar logică, un amalgam de intenții pe o temă spinoasă, prost concepută de cea care a emigrat în Franța după 1989 care ignoră, nu cunoaște, nu știe să prezinte cauzele reale ale contextului social – politic actual sau din trecut, diferite ca efect pentru hotărârea de a părăsi țara.

Tratarea teatrală a propiului text în calitate și de regizor, completează pe deplin ambiția sa de a uimi prin un astfel de experiment care supune publicul la peste trei ore de comunicare. Regizoarea Alexandra Badea alege drept punct forte regizoral ... exprimarea prin proiecții video, înfăptuite de personajul emigrant central Ema (Ada Galeș) care drept motivare ar dori să facă un documentar despre exil. Actrița se luptă cu purtarea aparatului de filmare tot timplu, dar textul nu îi oferă personajului o motivare credibilă. Efectul teatral e derizoriu. Partea a doua a reprezentației devine o proiecție continuă, cu actorii pe scenă în diverse situații, proiectați în  prim planuri fără sens pe ecranul ce domină scena. Jocul de planuri al regizoarei e fără rost. Luminile sunt palid dirijate, interpreții devin masă de manevră banală. Publicul asistă astfel, la un film de amatori. Amintim că acest curent folosind proiecțiile a apus în întreaga lume și chiar la Paris, unde am văzut recent spectacole. Teatrul rămâne transmisie de provocare a emoției directe, de relaționare cu publicul, nu de un fals care dezavantajează ca imagine și interpretarea actorilor. Relații între personaje pe starea situațiilor, nu figurează în acest proiect. Vizual Marele Public privește trei ceasuri proiecții! Cadru scenografic (Cosmin Florea) e lipsit de elemente de decor esențiale pentru creionarea atmosferei situațiilor, decorul e manipulat ca în teatru bătrân de mașiniști la scenă deschisă în fața publicului, când scena Sălii mari e dotată tehnic senzațional . Costumele scenografului nu sprijină prin nimic caracterizarea personajelor în esența lor. Spectacolul devine un fel de joc de-a teatru original, dar fără a fi convingător în ilustrarea unei teme grave – exilul, importantă actualității. 

Distribuția cuprinde valori recunoscute ale Naționalului bucureștean. Mulți și-au afirmat entuziasmul față de acest proiect, fiind dornici de joc pe prima scenă a țării aflată în dificultate managerială. Citez distribuția indicată de programul de sală – Ada Galeș (Ema), Emilian Oprea (Vlad), Cosmina Olariu (Agnes), Florin Călbăjos (Liviu), Crina Semciuc (Irina), Emilian Mârnea (Marius), Ana Ciontea (Magda), Irina Movilă (Agnes 2), Diana Dumbravă (Irene), Mihai Călin (Paul 2), Alexandru Potocean (Ian), Richard Bovnoczki / Liviu Lucaci (Marius 2), Ionuț Toader (Paul), Aylin Cadîr (Oana), Vitalie Bichir (Horia). Fiecare are un foarte mic moment în care comunică tensionant o stare a personajului. Dar ... în ansamblu pentru creionarea ”Genealogiei personajelor” absurd indicată publicului în programul de sală, nu au ce întreprinde convenabil în definirea contextului și manifestarea esenței personajelor atribuite, datorită textului, plus viziunii regizorale.

”Exil” este un proiect care garantez că nu va reuși să cucerează publicul pentru a invada Sala mare ”Ion Caramitru” la multe reprezentații, că nu reușește să dezvolte timp de peste trei ore interesul spectatorilor pe o temă extrem de actuală pentru sufletul lor, tratată teatral deplorabil. Este doar un experiment fără profunzime, acordat cuiva cu pretenția de a prezenta aceast subiect că a plecat din țară în condiții personale.