``BĂIEȚII DE ZINC`` TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Toma Caragiu``

 UN REGAL PENTRU SUFLET ȘI MINTE 

Este o valoare acest spectacol pentru argumentarea de secole a menirii teatrului în lume. Shakespeare spunea simplu că ``teatru e oglinda realității``. Un exemplu recent, ``Băieții de zinc``, unde se rezumă comunicarea mesajului pe linia teatrului intimist. Șapte femei stau la o masă și comunică fiecare drama personală trăită într-o lume cumplit marcată de război. Privind în ochi publicul, îi pun în față ``oglinda`` realității de care acesta se ferește. Mărturiile acestor femei, cetățeni ai Rusiei se rezumă la războiul din Afganistan. Astăzi, în vecinătatea granițelor noastre, se petrece însă, un alt război. Ucraina e devastată de o invazie a vecinilor ei din Rusia. Televiziunile relatează zilnic la știri situația noului război, cum pot și vor fiecare, pe care noi îl ignorăm. Se pare că ne-am săturat de astfel de știri, dar ele sunt amenințătoare pentu viitor. Spectacolul transmite amprenta umană, individuală lăsată de război prin demersurile unor conducători demenți. Ei ignoră cetățenii, înșeală societatea și motivează războiul drept act patriotic.

La baza spectacolului se află romanul documentar despre războiul din Afganistan, conceput de Svetlana Aleksievici, ajunsă în fața justiției imperiale sovietice. Regizorul Yuri Kordonsky întreprinde strălucit dramatizarea și adaptarea scenică a acestui roman apreciat în lumea liberă. Fără a întrebuința nici o regulă știută în reprezentații obișnuite – scenografie, efecte de imagine, etc, riscă și pune în fața publicului doar actrițele, în spațiul restrîns ca locuri pe scena sălii ``Toma Caragiu``. Rezultatul uluiește prin interpretarea actrițelor, coordonată excelent de Yuri Kordonsky. ``Cât om a mai rămas din om?`` este o replică esențială a dramatizării, la care răspund cutremurător MARIANA MIHUȚ – Svetlana, autoarea romanului aflată în fața justiției care vine cu argumentul mărturiilor redate de DANA DOGARU – prima mamă, ANA IOANA MACARIA – a doua mamă, RODICA LAZĂR – asistenta medicală, PROFIRA SERAFIM – a treia mamă, MIRELA GOREA – a patra mamă, CAMELIA MAXIM – a cincea mamă. Fiecare personaj își destăinuie cazul său, importantă însă, rămâne mentalitatea diferită a acestor femei de a judeca dramele trăite care le-au afectat grav comportamentul prezent. Toate rămân cu întrebarea - ``de ce?`` la care nu găsesc răspuns decât printr-o degradare umană. Regizorul YURI KORDONSKY, practicând în viziunea sa o profundă analiză psihologică a situației fiecărui personaj, oferă actrițelor șansa de a fi impresionante în prezentarea personajelor atribuite. Stau în preajma publicului și lacrimile sincere din ochii lor , acoperă și ochii privitorului. Ele sunt victime ale războiului, ca și copiii lor aduși în sicrie de zinc. Au crezut în demersul patriotic al celor trimiși pe câmpul de luptă, iar rezultatul le distruge psihic. Mă întreb cât timp le trebuie actrițelor după finalul reprezentației, să își revină la firul vieții personale ? Ele lasă publicului o emoție covrâșitoare. 

Personajul Svetlana cea care prezintă judecății aceste cazuri reale, revine Marianei Mihuț. Intervențiile sale în derularea mărturiilor sunt discrete cu întrebări de ce acest val de sânge și crimă într-un război care distrug umanitatea. Rolul este în profunzime descifrat de Mariana Mihuț, la nuanța trăirii cuvântului rostit. Spectacolul devine un regal artistic prin interpretarea actrițelor. Le-am întâlnit în diverse spectacole, de dramă sau comedie, acum sunt de nerecunoscut prin modul în care discută cu publicul, direct, în fața unei mese, despre viața personajelor. Scenografa Nina Brumușilă le încadrează subtil interpretarea într-un decor simplu, dar sugestiv pentru comunicare și prin o costumație în negru, doliul fiecărui personaj personalizat în funcție de tipologie. 

``Băieții de zinc`` , cu acest ``Z`` foarte actual, dar fără pic de ostentație teatrală transmis publicului, este o bijuterie de teatru adevărat, necesar astăzi. Mergeți să vedeți acest spectacol ``oglindă`` a realității umane dramatice. Nu vă feriți de tema subiectului - războiul, interpretarea prin regizor cu o distribuție admirabilă, rămâne unică în mișcarea teatrală curentă. Este un EVENIMENT TEATRAL demonstrând că menirea unui spectacol nu e încărcarea vizuală, ci forța interpretării actorilor exploatată de un Regizor – Cetățean al prezentului, ca avertisment emoțional pentru realitatea trăită de fiecare spectator.