``ZERO`` ... SPECTACOL MUSICAL MODERN
Asociația Creas are marea ``dorință de a crea și promova noi dimensiuni în domeniul artistic din România``, cu scopul major al ``educației prin cultură``. Toate bune și frumoase în declarațiile Asociației care mai precizează că vrea ``dezvoltarea unor forme artistice mai puțin fructificate în România, precum genul nusical``. A pornit acest demers ambițios în parteneriat cu Teatrul de Operetă ``Ion Dacian``, cu musicalul ``(A)normal`` / ``next to normal`` în regia lui Victor Bucur, având drept temă a libretului ``necesitatea de a înțelege persoanele cu tulburări psihice``. Am văzut acest spectacol în urmă cu mai mult de un an și am omis comentarea sa, considerând că este un început de experiment lipsit de relevanță. Asociația Creas perseverează și acum vrea să își promoveze ideile de inovație în domeniul musicalului și la Teatrul Național ``I. L. Caragiale``. Prima scenă a țării acceptă parteneriatul cu Creas, chiar dacă până acum Asociația nu a reușit să își demonstreze valoarea creativă. ``Noile dimensiuni în domeniul artistic`` aplicate așa- zisului musical ``Mașinăria``, au drept rezultat un spectacol vetust, greu de urmărit.
``Mașinăria. Musicalul`` este ``un spectacol de Alexander Hausvater``, personalitate în domeniul regiei, dar cu trecerea timpului stilul său a devenit o manieră. Acum regizorul se confruntă cu o dramoletă muzicală. Joshua Schmidt realizează ilustrația muzicală a libretului lui Janson Loewith și ... lui Joshua Schmidt, după piesa ``Mașina de calcul`` de Elmer Rice din 1923! Muzica e lipsită de melodicitate, acțiunea dramatică nu are consistența conflictului, iar personajele sunt schematice. Amintim pe scurt subiectul. Contabilul Domnul Zero, după 25 de ani de activitate, e chemat la director, cu speranța avansării mărturisește evenimentul soției, mariajul său fiind mereu marcat de conflicte. Dar nu e avansat, ci dat afară de șef, că firma a achiziționat o mașinărie care îl poate înlocui. Domnul Zero îl va ucide pe director, justiția îl va condamna la moarte, alături de un bărbat care și-a omorât mama, alt personaj ce intervine în acțiune. Ajunge și cu criminalul celălalt, în lumea de dincolo, unde își întâlnește și o colegă, prietenă care îl iubea, și trec cu toții spre o altă viață, o reîncarnare mai bună sau mai proastă. În jurul celor patru prsonaje centrale, activează altele din medii diferite, de la firmă, de la pușcărie care devin un fel de cor. În acest amalgam de situații, acțiunea se înțelege cu greu. Cum astăzi tehnologia a evoluat rapit, substratul tematic al piesei scrisă în urmă cu un secol, e derizoriu, chiar și penibil prin constructul dramatic al libretului.Tehnologia a evolut și are alte efecte asupra mentalității cetățenilor mileniului trei.
Spectacolul începe cu o ``inovație`` de mult apusă – publicul stă înghesuit în foaier până la ceasul începerii reprezentației. Își va găsi apoi cu greu locul în sală în acorduri muzicale și va privi pe scena ocupată circular de câteva panouri ce îngrădesc manechine goale până la brâu, specifice vitrinelor din magazine pentru a purta diverse haine de reclamă. Decorul e cenușiu, lumina e cenușie, iar manechinele goale ar vrea să fie o ... metaforă spre tema libretului – mașinăria care golește mințile omului. Decorul și costumele concepute de Adina Mabtalier se vor inventive, dar sunt fade, lipsite de sens, nu servesc prin nimic dramaticul situațiilor și definirea tipologiei personajelor. Gratiile sugerate la închisoare, scaunul electric al execuției sau apariția spre final a unui calculator cu luminițe, ca și alte elemente de decor, sunt artificii de imagine riticole. Încercarea de uniformizare a costumelor în negru ori alb, la final, nu sprijină prin accesorii personajele. Regizorul Alexander Hausvater încearcă să dea modernitate acestui așa-zis musical și aplică la rândul său o serie de efecte – proiecții derizorii, fum și o mișcare scenică în ton arhaic. Actorii prezintă evoluția personajelor în prim-planul scenei, cu fața spre public, fără a relaționa între ele.
Numeroasa distribuție alcătuită din actori apreciați ai Naționalului bucureștean, devine victima unui proiect cu pretenția de o ``nouă dimensiune în domeniul artistic``. Poți fi de acord sau nu, cu inovația teatrală și în genul musicalului. Inovația, de la libret, muzică și prezentare scenică, trebuie însă, să te șocheze emoțional, să te lase pe gânduri, chiar dacă preferi spectacole tradiționale spectaculoase ca expresie. Acum, reprezentația nu face decât să te plictisească, să te revolte prin efecte arhicunoscute din alte experimente de modernitate, expirate și sancționate apoi, de public. În cazul de față nimic nu șochează și produce emoție. Proiectul Creas de musical obligă la efort actorii și la instruire solidă pentru adaptare la un musical. Nu toți actorii dețin date pentru o adaptare. Această cerință este evidentă și în cazul distribuției. Stridența interpretării vocal muzicale asurzește și e marcă în majoritatea rolurilor și de cea a corului, cu falseturile de rigoare. Nota de a și caracteriza personajul atribuit, lipsește cu desăvârșire în marea majoritate a distribuției și datorită regiei și instruirii muzicale. Andrei Ionescu în rolul Domnului Zero încearcă să dea substanță personajului în caracterizarea esenței sale în unele momente, ca și Istvan Teglas într-un rolul secund. Păcat de efortul depus de actori care au acceptat pe scena Naționalului un astfel de așa-zis musical.
``Mașinăria. Musicalul`` face numai să întristeze publicul prin înscrierea în repertoriu a parteneriatului cu Asociația Creas, a unui proiect de amatori care ambiționează remarcare. Teatrul Național ``I. L. Caragiale`` deține forțe actoricești capabile de un musical pentru scena mare ``Ion Caramitru``, folosită însă, mai mult pentru închirierea sa. Acest spectacol nu îl recomand nimănui pentru a îl urmări, fiind o penibilă promovare a ``modernității teatrale```, curent încercat de mulți cu eșec pentru că nu găsesc miez convingător emoțional prin motivarea estetică a tratării scenice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu