skip to main |
skip to sidebar
”OGLINDA” REALITĂȚII POATE PROVOCA RÂSUL, DAR ...
... trezește și amărăciunea
privind cum oamenii dintr-un segment social major sunt ușor manipulabili.
Astăzi, strada fierbe de protestele acestor oameni.
Scriitorul maghiar Zoltan Egressy, personalitate marcantă, scrie în 1997 piesa ”Portugalia”, o
tragicomedie despre realitatea societății din multe țări din Europa de est după
căderea zidului Berlinului. Titlul piesei este doar o trimitere metaforică.
Acțiunea nu se petrece în Portugalia, ci într-un loc oarecare ce poate fi și un
sat cu oameni simpli, în special din Europa de est. Oamenii se cunosc după
poreclele date în sat și se strâng la cârciumă să discute despre problemele lor.
Trăiesc, iubesc, au dorințe personale, alcoolul le este obișnuință. Sunt
anonimii unei societăți care uită de ei, le ignoră problemele comunitare, dar le
folosesc naivitatea pentru inerese cei ajunși la vârful puterii decizionale. În
sat vine un străin, scriitor călător spre Potugalia, căutător al capătului
acestei lumi care îl nemulțumește, aflat poate la Cabo da Roca și stârnește
conflictul. Dramaturgul surprinde cu pricepere viața acestul segment social, ne
pune în față ”oglinda” unei realități amare, dar esențiale pe care o ignorăm.
Replica e plină de tâlcuri sub aparența umorului spontan, cade și în
vulgaritatea limbajului des întâlnit stradal, fiind un avertisment al decăderii
sociale.
Attila Beres, regizor român de origine maghiară, a studiat la fostul
IATC (astăzi UNATC) și-a dorit să lucreze la Teatrul ”Bulandra”, dar a emigrat
în Ungaria unde este director general al Teatrului Național din Miskolc. Ajunge
astăzi la teatrul visat în tinerețe și realiează un spectacol admirabil în stil
realist cu tentă suprarealistă, mai ales spre finalul reprezentației, despre noi
și realitatea în care trăim. Din primele scene se preciează actualitatea.
Oamenii vor lămuriri asupa sensului cuvântului ”DEMOCRAȚIE”. Înainte ”democrația
era populară”, cred sătenii, dar aum nu îi mai percep sensul și regulile care nu
le știau nici în trecut. Fără ostentație teatrală regizorul speculează prin o
excelentă distribuție de actori, fiecare replică, ansamblează acțiunea coerent
cu trimiteri subtil metaforice sonore de muzică modernă și efecte de imagine
prin care departajează evoluția conflictului. Decorul lui Andu Dumitrescu
inspirat construit realist, arată o cârciumă din care astăzi nu pot lipsi și ...
”păcănelele”, iar jocul lor de lumini sugestiv subliniază substratul situațiilor
conflctuale. Costumele sunt perfect concepute, cu detali atribuite fiecărui
personaj de Nina Brumușilă pentru caracterizare. Viziunea regizorală conduce
credibil convenția teatrală tradițională, la modernizarea firesc solicitată astăzi
Actor fiind la bază, regizorul Attila Beres acordă atenție deosebită
lucrului cu distribuția și fiecare actor realizează performanță în a da viață
personajului atribuit. Marius Chivu Pascu este Cârciumarul care conduce acțiunea
și o face excelent. Este un om simplu, atent la mica sa afacere pentru câștig și
grijuliu față de fiica sa, Funduliță pe care o vrea căsătorită și urmașă la
conducerea cârciumii. Cu dibăcie actorul arată profilul celui lipsit de
atitudini și de dorința de cunoaștere a lumii din jur. Personajul Funduliță
marchează profilul segmetului tânăr din comunitate, aflat în totală
degringoladă. Maria Veronica Vârlan punctează profilul tinerii naive aflată în
confuzie existențială. Senzațional este Cătălin Babliuc în Sfeclă, polițistul
satului concediat, îndrăgostit de Funduliță. În fiecare moment al conflictului
actorul dă sens major situațiilor omului simplu nemulțumit de viața comunității
marcată de reguli de neînțeles. Dialogul lui Sfeclă cu Preotul rămâne o scenă de
referință pentru tema piesei și prin interpretarea actoilor. Cu precizie definește Silviu Geamănu Preotul ce vine mereu la cârciumă, fiind singurul
vizitator pe care îl latră însă, câinii. Efectul sonor are trimitere cu sens
major pentru situația disperată în care se află comunitatea acestor oameni simpli.
Compoziții reușite făptuiesc Andreea Bibiri (Femeia), Lucian Ifrim (Satana),
Adrian Ciobanu (Clamă), în personaje semnificative pentru unele grupări sociale.
Vin mereu la cârciumă, Femeia și soțul Clamă. Soția are darul beției și Andreea
Bibiri nuanțat compune personajul cu trimitere și la cauzele ce o împing la
alcool. Clamă e șmscherul satului, apropiat al primarului, iar actorul îi arată
caracterul cu fină exresivitate. Uimitor este Lucian Ifrim în nefericitul bețiv
Satana al cărui singur prieten este calul său alb adus la cârciumă, un ...
ponei. În această comunitate apare străinul călător în căutarea unei alte lumi,
numit cu sens Poreclă. Acțiunea arată că își are și el nemulțumirile sale într-o
căsnicie eșuată cu o femeie avută. Și în confruntarea cu acest rol dificil,
Andrei Huțuleac se dovedește un actor de valoare al generației sale. Treaptă cu
treaptă actorul dezvăluie stările omului cu visuri, aspirații frânte, dar și cum
provoacă tensiune în comunitate că naiva Funduliță este îndrăgostită de el.
Apariția Soției venită din altă sferă socială este credibil redată de Anca
Androne.
”Portugalia”, o tragicomedie, este printre puținele spectacole din
reperoriul curent al teatrelor, de strictă actualitate, cu sensuri majore pentru
a servi rostul teatrului în viața publică. Regizorul Attila Beres mărtuisește -
”Dacă vrea cineva să vadă o comedie desre nefericrea omului, să vină”. Acest
spectacol reușit cu trupa de actori de mare clasă a Teatrului ”Bulandra”, pune
Marelui Public pe scenă ”oglinda” unei realități amare. Râzi, dar apoi rămâi pe
gânduri - cu ce burete putem oare șterge noroiul așternut pe această realitate?