”TEROARE” - TEATRUL ”BULANDRA” / Sala ”Toma Caragiu”

 AVOCATUL ... DRAMATURG!

Acte de terorism de anvergură socială, dar și de calibru particular sunt la ordinea zlei, afectează grav umanitatea. ”Teroare”, piesa avocatului german Ferdinand von Schirach prin titlu poate interesa publicul, dovadă că a înregistrat atenția mai multor teatre de peste hotare. Celebru ca avocat în drept penal, Ferdinand von Schirach inspirat de cazurile întâlnite în activitatea profesională, trece la domeniul literar – proză și teatru. Un exemplu este și această piesă. Avocatul tratează dezbaterea dintr-o sală de tribunal a vinovăției unui maior pilot în aviația militară implicat într-un caz de terorism. Dramaturgic textul devine o înșiruire de monologuri, pledoarii ale acuzării și apărării pilotului unui avion de vânătoare. Acțiunea se rezumă la amintirea unui posibil act de terorism care s-ar fi petrecut în Germania, personajele sunt lipsite de conținut, pledoariile abundă numai în trimiteri filosofice și la articolele unor legi, iar intervențiile, doar a doi martori (!!), suferă de aceiași metodă. ”Constituția e mai inteligentă decât noi!” spune fals o replică importantă în dezbateri, de parcă această lege principală nu ar fi fost creată tot de oameni – juriști. Avocatul Ferdinand von Schirach în calitate de dramaturg vrea să prezinte ”teatru de idei” sau mai precis ”un teatru juridic” pe tema lege și morală, luând publicul drept jurat pentru sentința finală după modelul anglo-saxon. 

Procesul acuzatului maiorul Koch (Matei Constantin) la care asistă publicul-judecător, dezvoltă superficial o serie de dileme în raportul actului moral și cel justițiar. Koch a deturnat un avion de linie cu 164 de pasageri aflat sub teroarea unui individ (!) dornic să îl spulbere pe un stadion cu 70 000 de spectatori la un meci. Acuzatul Koch este tratat în text ca un personaj secundar și se omite ”cauza” teroristului din avionul de pasageri, nu se pomenește nimic în dezbatere și pledoarii de gravitatea și pericolul unor astfel de gesturi. Matei Constantin creionează discret stările prin care trece acuzatul, un personaj cheie în subiectul acțiunii lipsit de consistență în piesă. 

Regizorul Radu Nica urmărește sârguincios dezbaterile prin plasarea și mișcarea personajelor în scenă. Folosește decorul lui Andu Dumitrescu, o sală de judecată obișnuită; în fundal se află Președintele completului de judecată (Camelia Maxim), pe laterale scenei Acuzatul, Avocatul apărării (Cătălin Babliuc) și martorul Lauterbach – superiorul acuzatului (Lucian Ifrim), iar în partea opusă Procuroarea (Silvia Negruțiu) și un alt martor Franziska Meiser (Anca Androne) – soția unei victime din avionul de pasageri deturnat de Koch pentru a salva viețiile celor aflați pe stadion.

În mijlocul scenei se plasează locul în care depun mărturii Acuzatul și cei doi martori (!) reprezentând apărarea și Procuroarea acuzator; personajele stau cu spatele la publicul-judecător, iar pe un ecran așezat sus se proiectează chipurile lor cu trăirea stăriilor provocate de mărturii ( lighting design – Andu Dumitrescu). Aceiași metodă video teatrală amintim că funcționează cu alți realizatori și în spectacolul ”Doctorul” de la Teatrul ”Nottara” (regia Andrei Șerban)! Imaginea generală a reprezentației se completează prin costumele corect atribuite personajelor de Maria Miu. Regizorul dă tensiune spectacolului prin proiecția finală cu numărul voturilor publicului-judector – vinovat sau nu Koch; spectatorii au fixată la fiecare loc o telecomandă să răspundă, iar ironic putem spune, sunt avertizați de o voce din off să nu plece cu telecomanda acasă după ce aplaudă!

Regizorul Radu Nica preocupat să trateze atmosfera unei săli de judecată cu publicul judecător ca în sistemul anglo saxon, nu acordă însă, suficientă atenție convenției interpretării personajelor de către actorii distribuiți și nici a relaționării permanente cu spectatorii solicitată de text. Cum personajele sunt lipsite de un construct complex de către avocatul dramaturg, actorilor le este dificil să le dea viață credibil. Unii reușesc să le creioneze caracterul prin expresie și ținută corporală, alții mai puțin și devin recitatori de monologuri. În prima categorie se evidențiază Camelia Maxim prin autoritatea Președintelui completului de judecată, cu subtext prezentată în fața acuzării și prin o relație cu publicul bine coordonată. Lucian Ifrim reușește să dea complexitate ofițerului superior Lauterbach, atent să exploateze supstratul unor replici al căror sens legislativ e discutabil. 

Atent în relație cu partenerii și publicul-judecător este Cătălin Babliuc în prezentarea Avocatului apărării; portretul personajului este compus pe tipologia profesiei, dar subliniază și starea particulară interioară a celui ce se luptă pentru dreptate. Cum fragil este conceput de dramaturg personajul Koch, pe alt plan este și cel al Procuroarei; Silvana Negruțiu recită pledoarii filosofice cu exemple ce par inventate. Anca Androne încearcă să puncteze cu sensibilitate starea soției victimei actului de terorism, dar replicile nu o susțin.

Amintim că în 2001 a avut loc tragedia din America de la World Trade Center în urma unui cumplit act de terorism. Au urmat și altele în lume. Terorismul a devenit o problemă majoră a prezentului. În ”Teroare” tema este luată drept pretext pentru importanța justiției și a unor principii cu iz moral. Responsabilitatea universului uman față de astfel de acte este ignorată. Spectacolul rămâne provocator prin titlu, dar textul nu servește prin argumente pericolul terorismului, iar pentru publicul nostru este neconvingător demersul justițiar, când în prezent justiția noastră se află în criză și dă sentințe cu miros politic.