“MEMORIA APEI” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala PICTURĂ)

O SUBTILĂ COMEDIE NEAGRĂ

         Autoarea britanică Shelaghi Stephenson a debutat în dramaturgie în 1996 cu “Memoria apei” care cunoaște un surprinzător succes internațional. Are o bogată experiență ca scenarist în special în domeniu radiofonic, dar și ca actriță. Pe două planuri - real și ireal, piesa dezvoltă acțiunea care implică întâlnirea după mai mulți ani a trei surori, două însoțite de partenerii lor, la moartea mamei, prilej a numeroase evocări din viața fiecăreia. De la replica acidă până la titlu chiar, piesa apelează insistent la sugestii metaforice pentru a sprijini tematica construită ca o analiză psihologică a destinului fiecărei surori care a fost marcat în trecut de părinți, în special de mamă. În amintirile evocate, surorile se referă mereu la relațiile cu mama și familia.

Natalia Câlin (Mary), Cecilia Bârbora (Teresa) și
 Raluca Aprodu (Catherine)

 Piesa este ofertantă pentru interprete și captivantă pentru public prin suspansul unor situații evocate în amintiri și modul în care dramaturgul montează în acțiune aceste momente. Prin construct și replică, prin îmbinarea tragicului cu comicul, piesa poate fi considerată o comedie neagră, cu un final emoționant al împăcării aparente a celor trei surori.

Imagine de ansamblu

         Tânărul regizor Erwin  Șimșensohn a reușit o evoluție profesională apreciabilă, din 2013 când s-a remarcat prin spectacolul “Yentl” la Teatrul Evreiesc de Stat. Conduce minuțios, cu rigoare distribuția pentru a evidenția sensul și substratul piesei alese și pentru a transmite esența conflictului. Și în “Memoria apei”, regizorul aplică aceiași metodă profesională de a se exprima prin actori, dar stilul scrierii, încărcat de sugestii metaforice îi stânjenește demersul prin scenografia Alinei Herescu dornică să le vizualizeze scenic exagerat. Strident, în decorul dormitorului mamei în care se petrece acțiunea, întunecat cum ar fi amintirea mamei, abundă accente suprarealiste cu intenții metaforice, de pildă crăpătura zidului sau desenul ferestrelor. Costumele ar vrea să definească țipător tipologia unor personaje, cum ar fi cel al  Catherinei. Vizual reprezentația este exagerat încărcată de efecte, scenografia fiind parcă gândită pentru o altă piesă, cu un alt conținut tematic. Regizorul încearcă folosirea ofertei scenografice, dar demersul său îngreunează ritmul spectacolului. Prologul fără replică al furtunii ce anunță tensiunea unui conflict, era suficient pentru stabilirea convenției dezvoltată de acțiune. Muzica lui Vlaicu Golcea sprijină inspirat prin o serie de intervenții atmosfera tensionată a conflictului.

Cecilia Bârbora (Teresa) și Andrei Finți (Frank)

Meritoriu rămâne în conceptul regizoral modul în care Erwin Șimșensohn lucrează cu actorii și compune relațiile dintre personaje. Regizorul “povestește” scenic cu pricepere istoria destinelor celor trei surori care greșit se pot compara cu cele din piesa lui Cehov. Rece, superioară în relații, sora cea mare ascunde de fapt, un destin amar și Cecilia Bârbora reușește subtil să caracterizeze în profunzime portretul Teresei. De la bun început, actrița transmite că tăinuiește un mister al vieții sale aparent împlinite, ca abia în scena beției să dezvăluie nuanțat eșecul căsniciei cu Frank. Cecilia Bârbora modelează prin accente de expresie fiecare prag al destăinuirilor Teresei, trăiește cu intensitate bine stăpânită stările interioare ale personajului și relațiile cu cei din preajmă. Actrița interpretează admirabil acest personaj complex. Frank, soțul Teresei intră în acțiune doar în câteva scene, dar de importanță pentru conflict, pe care Andrei Finți le susține ireproșabil; compune atent profilul unui înfrânt al vieții.

Natalia Călin (Mary) și Marius Manole (Mike)

Rolul central al piesei revine lui Mary, sora cu o biografie încărcată de întâmplări dramatice, doctor de profesie. Natalia Călin urmărește să dea coerență influenței suferite prin situațiile complicate trăite de Mary, cea care poartă și cele mai multe dialoguri cu mama Vi, în scenele din planul ireal. Povestea lui Mary care a născut la 14 ani un copil ce a fost înstrăinat de mamă și căruia îi caută actul de naștere, care acum trăiește cu un coleg, Mike însurat, etc pare un scenariu de telenovelă. Natalia Călin încearcă să deslușească povestea complicată a lui Mary, dar nu reușește întodeauna, poate și pentru că evocările sunt mult prea încâlcite în scriere. În Mary mai este distribuită și Medeea Marinescu care însărcinată fiind, va reveni pe scenă în toamnă. Un rol de planul doi, doctorul Mike revine lui Marius Manole și actorul evidențiază cu distincție frământările și tristețile bărbatului cu o viață particulară chinuită.

Raluca Aprodu (Catherine)

Sora cea mică, are și ea nefericirile sale; Catherine își caută iubire și dorința se pare că nu se împlinește, alunecă pe panta băuturii și drogurilor. Raluca Aprodu excelent definește prin amănuntul expresiei, existența tinerei femei. Se implică dramatic în orice situație și relație, rezultatul fiind un umor negru, specific și realității frământat trăite de tânăra generație de astăzi. Mama mereu evocată, Vi, un rol simplist compus în piesă, din planul ireal al evocărilor, Diana Dumbravă îl interpretează cu grijă, să nu îi coloreze exagerat aparițiile stranii. Piesa are unele hibe în compunerea acțiunii, pe care regizorul și cei din distribuție încearcă să le estompeze și ar fi reușit mai mult dacă aflau un sprijin în scenografie.

“Memoria apei” poate fi considerat un spectacol de comedie neagră, cu momente emoționante și de umor subtil, pe un text îndepărtat de febra actualității curente, dar apropiat de analiza psihologică a unor destine des întâlnite.

“KAFKA. 5 VISE” – TEATRUL ODEON (Sala STUDIO)

CE VREA SĂ TRANSMITĂ ACEST SPECTACOL? …

         Este necesar să amintim câteva precizări despre Kafka, luat drept pretext pentru acest spectacol. Franz Kafka (1883 – 1924), evreu de limbă germană născut la Praga, animator al postmodernismului, lasă prozei universale o întreagă operă prin care s-a activat suprarealismul, existențialismul, absurdul, expresionismul. Numele său a impus în dicționare cuvântul “kafkian” cu sensuri de “delirant”, “coșmaresc”, “absurd”.

Cum societatea noastră actuală se manifestă “kafkian” speram că scenariul, conceput de regizorul Dragoș Galgoțiu pentru că opera scriitorului nu conține dramaturgie, să speculeze bogata tematică din proza lui Kafka și să o lege de actualitate. “Scenariul teatral” alcătuit de Dragoș Galgoțiu se inspiră, i-a drept pretext celebrul roman “Procesul”, nuvela “Metamorfoza”, povestirile - “O dare de seamă pentru o Academie”, “Verdictul”, “Colonia penitenciară” și evită romanul de referință “Castelul”. “5 vise” din titlu indică de fapt, cele cinci surse ale scenariului care nu sunt vise la propiu, ci imagini diforme ale realității.

          Omul se confruntă adeseori cu iraționalul în existența sa și nu îi poate conștientiza cauzele pentru anihilare, iar acest irațional poate deveni și coșmar. Scenariul încropit din proza lui Kafka, cuprinde și trei lungi monologuri ale unor personaje din planul doi în scopul de a lămuri cât de cât moralizator, intențiile tematice. Din păcate, scenariul nu are coerență și logică teatrală pentru a atenționa asupra fenomenelor ilogice din realitatea curentă care l-au inspirat tematic pe Kafka. Violența, alienarea sunt motive dezvoltate în “Procesul”; Josef K. funcționar la o bancă, acuzat și condamnat fără motivare, ilogic, este un bărbat singur aflat în căutarea dragostei; el devine personajul principal al scenariului. Prin Josef K. scenaristul Dragoș Galgoțiu și-a dorit doar, apropierea de biografia lui Kafka cel rămas celibatar din cauza autorității despotice a tatălui. Relația cu tatăl a afectat viața scriitorului și îl inspiră în nuvele și povestirile din care scenaristul introduce prezența familiei Gregor Sams. O altă temă de actualitate preferată de Kafka era birocrația în romanul “Castelul”, uitat de scenarist. Sunt strecurate în scenariu numai câteva referiri la birograție, preluate din alte scrieri.

Autoritatea și violența celor sus puși sunt alte motive tematice în roman, ca și condamnarea totalitarismului și războiului în “Colonia penitenciară”, ultima povestire la care apelează scenariul; Josef K. (Ionel Mihăilescu) și Aprodul (Relu Poalelungi) vor fi executați în final, când intervine mașina diabolică din povestire. Aprodul rostește timid către public, replica – “Toți oamenii de aici sunt condamnați” în intenția de a sugera că spectacolul și-ar fi dorit un avertisment referitor la o societe diformă și irațională în demersuri. Aglomerarea de personaje din scrieri diverse dovedește superficialitatea scenariului, nu servește diversitatea tematică proprie lui Kafka. Acest scenariu alcătuit ambiguu, duce la un spectacol care nu comunică nimic percutant, provocator emoțional publicului.

         “Scenariul, regia, decorul, coloana sonoră” sunt realizate de Dragoș Galgoțiu. Scenariul este o încropeală incoerentă de idei, iar imaginea teatrală a spectacolului suferă de aceiași aglomerare de intenții stilistice. Stilul lui Kafka a inspirat suprarealismul lui Andre Breton, curentul a pătruns apoi, și în sfera teatrului. Pe linia suprarealismului ar încerca să fie și decorul lui Dragoș Galgoțiu; sunt aglomerate de-a valma o sumedenie de obiecte și mobilier, iar unele nici măcar nu vor fi folosite ca argument al vizualizării teatrale. Regizorul a fost inspirat doar prin alegerea Sălii Studio pentru spectacol, ce este dotată tehnic cu multiple posibilități care nu sunt însă, valorificate pe deplin. Optează pentru plasarea pe lung a spațiului de joc și a spectatorilor, dar decorul pare depozit de obiecte fără substrat pentru a servi construcția teatrală a reprezentației. Spectacolul își animă imaginea prin costumele create de Lia Manțoc, cu trimiteri spre timpuri trecute și cu accente de sugerarea tipologiilor din scenariu, în special prin machiaj. Coloana sonoră aleasă de Dragoș Galgoțiu cu intenția de a da ritm scenariului, se remarcă prin rostul de cortine muzicale care despart secvențele. Muzica mai folosește uneori și momentelor de dans și mișcare, compartiment important pentru viziunea regizorală de care se achită inventiv Răzvan Mazilu, colaborator al regizorului și în alte proiecte. Mișcarea, expresia corporală impuse unor interpreți sugerează grotescul tipologiilor și trimit spre linia curentului expresionist. Viziunea regizorală nu aplică însă, un stil unitar în tratarea situațiilor pentru ilustrarea teatrală a fiecărui moment tragicomic. Cu excepția lui Josef K. toate aparițiile sunt tipologii caricaturale prin atitudini și machiaj, agitate adeseori, fără substrat de motivare.

         Distribuția cuprinde 14 actori, iar unora le revin de interpretat mai multe tipologii; lor li se alătură alți șase actori drept colegi de serviciu ai lui Josef K. în figurația banal condusă regizoral. O bună intenție a viziunii regizorale pot fi considerate momentele de “comentarii” cântate și dansate în special de Dansatoarea (Simona Dabija), Târfa (Anda Saltelechi) și Cântăreața (Anca Florescu). Dansatoarei îi revine rolul important de comentator, apropiat de sugestiile lui Kafka, iar Simona Dabija este extraordinară prin modul în care corpul ei “vorbește”, trăiește intens delirul situațiilor iraționale. Prin grotesc ori sensibilă grație, Simona Dabija subliniază expresiv subtextul situațiilor. Excelent își construiesc tipologiile pe aceiași linie expresivă, în nuanțe satirice grotești, Sabrina Iașchevici (Sora lui Gregor) și Ruxandra Maniu (Mama lui Gregor și Propietăreasa lui Josef K.). Replicile atribuite de scenariu sunt puține și fără substrat, dar actrițele le suplinesc absența prin atitudini corporale și expresia chipurilor. Sabrina Iașchevici, Ruxandra Maniu și Simona Dabija rămân singurele din numeroasa distribuție a căror interpretare susține sensurile lui Kafka de a arăta oglinda unei lumi deformate, în care chipurile umane pot fi mutilate de o realitate bolnavă.

 Încearcă același stil și Radu Amzulescu pentru Inspectorul și Tatăl lui Georg sau Valentin Popescu și Laurențiu Lazăr pentru Franz și Willem cele două slugi ale puterii, dar scenariul confuz în intenții, cât și regia, îi împiedică să armonizeze cu sens aparițiile diverse solicitate de montajul neinspirat al secvențelor.

      

   Josef K. personaj central, omul prins în capcana societății diforme, cu o autorite absurdă, se dorește a fi impus regizoral printr-o altă linie teatrală, apropiată de firesc. Ionel Mihăilescu încearcă acest demers regizoral, dar amalgamul intențiilor din jur îi știrbesc din evidențierea în profunzime a stărilor personajului, victimă a realității. Completează distribuția Mihai Smarandache condus regizoral simplist în patru personaje – Procuristul, Berthold, Bătăușul și Ofițerul, care dețin aceiași tipologie de caricatură, absentă fiind din scenariu motivarea diferită a fiecăruia pentru răul social ce îl pot provoca astfel de indivizi. Mai apar și alte schițe fragile de tipologii, greu de rezolvat pentru interpreți – Anca Dumitra în Femeia din tribunal, Gabriel Pintilei în Gregor Samsa, Silvian Vâlcu în Tatăl lui Gregor și Gregor, Relu Poalelungi în Aprodul. Scenariul și regia nu dau sens și motivare pentru aceste roluri, plasate fie căznit caricatural, fie cu rost de morală în diverse situații, manifestată prin monologurile recitate simplist de actori.

         Tagicomicul lui Kafka este anulat de acest spectacol confuz, cu pretenții de a șoca prin amestecul neinspirat de momente, ca într-un ghiveci a tot felul de legume, fără sare și piper. Se amestecă stiluri teatrale diferite prin care se încearcă ilustrarea unor întâmplări bizare dintr-o lume bolnavă, nebună. Spectacolul care durează aproximativ două ceasuri și jumătate devine plictisitor prin lipsa comunicării intențiilor de condamnare a acestei lumi iraționale, de provocare la emoție.

“ APĂ DE MINĂ “ – TEATRUL ACT

REZULTATUL ABSENȚEI UNUI REGIZOR …

         Când dramaturgia noastră se zbate să găsească teme actuale, iar rezultatele sunt minore în piese stângaci scrise, în Transilvania dramaturgul Csaba Szekely oferea în 2010 “Trilogia minelor”: “Beznă de mină”, “Flori de mină” și “Apă de mină”. În aceste tragicomedii prezintă cu duritate situația actuală a satului și micilor comunități în urma trecerii de la comunism la încercarea bezmetică de a construi un alt sistem social. Inexplicabil, dar piesele sale cu conflicte actuale, personaje solid definite și replică încărcată de sensuri, nu beneficiază de integrarea în repertoriile cu pretenții ale majorității teatrelor noastre. Am descoperit acest dramaturg de valoare, apreciat și premiat peste hotare, în urmă cu trei ani când Trupa “Yorick” de la Târgu-Mureș prezenta “Beznă de mină”, spectacol comentat pe acest blog. De curând, aceiași trupă a obținut mai multe premii meritate în cadrul celei de a XIV-a ediție a Festivalului Comediei Românești (fesrCO) cu piesa “MaRo” de Csaba Szekely.

         În Capitală, doar Teatrul Act independent, a inscris în repertoriu “Apă de mină”, un proiect coordonat de teatrologul Oana Stoica, cu o echipă de actori stimați, unii apreciați și pentru roluri din film ori producții de televiziune, dar … fără regizor. Spectacolul rezultat este minor prin absența unui concept regizoral.

         “Apă de mină” dezvoltă prin personaje consistente o temă legată de rostul bisericii important și în viața satului, unde se dovedește a fi acum, o instituție ipocrită sub stindardul moralei. Conflictele dramatice sunt atacate prin replici acide care animă intențiile satirice ale acestei tregicomedii. Se știe că limba maghiară în care este scrisă și piesa, deține un bogat bagaj de expresii triviale, dar traducerea sa în limba română de către Sandor Laszlo se rezumă la câteva injurii exagerat repetate. Traducerea devine vulgară, fără motivare în substratul situațiilor și afectează imaginea generală a spectacolului, cât și tematica meritorie a scrierii.

         Punctul nevralgic al acestui spectacol rămâne însă, lipsa coordonării regizorale a proiectului produs de Teatrul Act și “Scena 9”. Stimații actori distribuiți reușesc cu greu să definească în profunzime personajele atribuite. Replicile sunt adeseori fals recitate, fără specularea substratului lor. Tânărul revoltat Marton, îngrijitorul bisericii, pilon al conflictului apare ca un individ cu probleme psihice. Alexandru Potocean, lipsit fiind de îndrumarea regizorului, nu reușește să stabilească nuanțat relațiile lui Marton cu cei din preajmă și adeseori turuie replica fără evidențierea sensurilor. În Istvan, învățătorul căruia i-a ars casa, Alin Florea propune un tip egoist, fără atitudine în raport cu tragedia trăită. Fiica sa Imola este caracterizată de Irina Antonie caricatural, ca o prostovană cu pofte erotice. În preotul Ignac, încearcă o schiță mai amplă de personaj, Ioan Coman care sugerează uneori perfidia slujitorului imoral al bisericii. Alcoolul rămâne singurul refugiu al personajelor în fața degradării vieții din acest sat, beția nu este manevrată însă, credibil de interpreți prin absența regizorului. Sensurile majore ale tematicii piesei lui Csaba Szekely sunt anulate când nu există un concept regizoral, iar tragicomedia se transformă într-o comedie vulgară, cu precizarea a nu fi recomandată persoanelor sub 16 ani. Un singur personaj din distribuție, Iren, femeia de serviciu a preotului, are densitate prin interpretarea Virginiei Mirea. Cu finețe actrița dezvoltă personajul pe muchia de cuțit dintre dramatic și comic, trăind interior stările unei femei cu viața distrusă și de dispariția fiicei; Iren vrea să păstreze tradițiile locului, evocă mereu pe fiica aparent plecată în America, și mai ales cum ar fi viața de acolo, și în toate situațiile Virginia Mirea exploatează subtil substratul lor dramatic. Admirabil reușește actrița să salveze personajul de confuziile iscate prin inexistența unui regizor.

         “Apă de mină” rămâne un alt exemplu al crizei regiei cu care se confruntă teatrul nostru instituționalizat sau independent. Din păcate, în acest caz o piesă de calitate, necesară repertoriului teatral prin tematica actuală, este afectată că nu s-a găsit un regizor să îi dea viață scenică.

GALA PREMIILOR UNITER / EDIȚIA a XXIV-a – Gazdă TEATRUL “REGINA MARIA” din ORADEA

UNITATEA DEMNĂ DE PREȚUIRE A BRESLEI TEATRALE

         Reprezentanți de marcă ai breaslei slujitorilor teatrului, tineri și vârstnici, s-au reunit la cea de a XXIV ediție a Galei Premiilor UNITER, când astăzi cultura este tratată ca o Cenușăreasă de forurile statului. Ingenios, UNITER alege în ultimele ediții drept gazdă teatre importante din țară. Actuala ediție a beneficiat de găzduirea Teatrului “Regina Maria” din Oradea, în sediul de curând renovat, o “bijuterie” arhitecturală. Această manifestare teatrală unicat într-un oraș cu adevărat european, s-a petrecut în fața unui public alcătuit din membrii ai breslei și iubitori de teatru din Oradea care a răsplătit cu aplauze entuziaste premianții, timp de peste patru ceasuri. A sunat ca un avertisment al breslei și clopoțelul din tichia bufonului lui Shakespeare, inspirat atribuit fiecărui spectator, ca un sensibil avertisment de dojană pentru cei care ignoră teatrul sau stârnesc conflicte penibile din interese personale.

         Când statul privește cultura al cărui pilon este și teatrul, drept ultima roată la căruță, de 24 de ani UNITER (Uniunea Teatrală din România) acordă din numeroasele sale proiecte, o atenție deosebită Galei pentru a premia valorile creatoare de spectacole dintr-un an teatral, cât și a înmâna distincții din partea Senatului acestei instituții independente, celor care de-a lungul unei cariere fructuoase au transmis spectatorilor “emoția teatrului adevărat”. Firește, că uneori premiile anuale sunt comentate în urma unei selecții discutabile, influențate și de subiectivismul firesc aprecierilor în artă. În timp, premiile rămân însă, drept dovadă a recunoașterii meritate a valorilor teatrului nostru, artă efemeră prin spectacole a căror viață este limitată.

         În societatea noastră cu pretenții democratice europene, din diverse motive impuse de o politichie mizeră, spiritele s-au încins, iar fenomenul a pătruns și în breasla teatrului. E drept, doar câteva voci minore, mânate de interese personale meschine, au încercat și mai încearcă să mânjească valorile și respectul pentru cei care teatrul presupune dăruire, zi și noapte. La Gală, breasla a arătat unitate între generații. Pe scenă, toți cei prezenți au rostit cuvântul “mulțumesc” adresat de astă dată, nu numai familiei personale, ci și Galei UNITER pentru că funcționează activ și luptă pentru prețuirea valorilor breslei de douăzeci și patru de ani.

         Din nou, UNITER a demonstrat că breasla are coloană vertebrală și nu își pleacă fruntea în fața imposturii, promovează consecvent valorile, indiferent de vârstă. Trebuie subliniat că tinerii au fost la această ediție în prim plan.

         Prezentăm în ordinea desfășurării, momentele remarcabile din Gala de la Oradea, spectacol cultural eveniment, unicat în fiecare an, transmis în direct cu profesionalism de televiziunea publică.

UN SPECTACOL ÎNCĂRCAT DE EMOȚII

În Gală au fost atribuite douăzeci și cinci de premii. Unsprezece premii au marcat valorile impuse de anul teatral 2015 în urma unui juriu selecționer și detașate de juriul final. Selecțiile au fost efectuate de un juriu alcătuit din trei critici de teatru: Doina Papp, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza. Pentru fiecare premiu, din trei nominalizări, juriul final a trebuit să desemneze câștigătorul; juriul final a fost compus din reprezentanți ai breslei din diverse domenii: Viorica Petrovici – scenograf, Alexa Visarion – regizor, Ozana Oancea – actriță și criticii de teatru Alice Georgescu, Mircea Morariu. Mereu se atrage atenția că este necesară o schimbare a regulamentului de jurizare pentru că nu numai celor din zona criticii de teatru este firesc să le fie atribuit rolul dificil de selecționer, când în final, juriul cuprinde reprezentanți ai tuturor domeniilor din breasla teatrului – regie, scenografie, actorie. Cum subiectivismul este recunoscut în perceperea actului artistic, el se manifestă și în cazul criticii de teatru. Ar putea fi diminuat prin prezența la selecție și a altor reprezentanți ai breslei.

Premiul pentru debut – ADA GALEȘ pentru rolul Denise din spectacolul “Copilul problemă”, Teatrul “Sică Alexandrescu” din Brașov; au mai fost nominalizați - Andreea Tănase și Alexandru Voicu.

Premiul (acordat de Senatul UNITER) pentru întreaga activitate – scenografa MARIA MIU. Acest creator de imagine teatrală la noi și peste hotare, întodeauna s-a remarcat prin scenografia sa ingenioasă – decor și costume, strâns legată de sprijinirea profundă a sensului reprezentării scenice a unei piesei.

Premiul pentru scenografie – ADRIAN DAMIAN pentru “Cântăreața cheală”, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași; au mai fost nominalizați – Andu Dumitrescu și Octavian Neculai.

Trebuie subliniat că spectacolul Galei a cuprins și câteva intervenții muzicale și de dans remarcabile, iar atmosfera premierii a fost susținută sensibil de Cvartetul “Intermezzo” din Oradea.

Premiul special pentru muzică de teatru (acordat de Senat) – compozitorul ADRIAN ENESCU. Amintim că în regia lui Alexandru Darie, la Teatrul “Bulandra” se prezintă un spectacol senzațional – “The Bach Files” realizat pe muzica inspirată din creațiile lui Bach, datorată lui Adrian Enescu și în scenografia originală a lui Octavian Neculai. Acestui spectacol comentat pe blog la data premierei, nu i s-a atribuit decât o nominalizare pentru scenografie!

Premiul pentru întreaga activitate (acordat de Senat) – actriței LUMINIȚA GHEORGHIU. Acordarea acestei distincții minunatei actrițe, a fost un moment care a ridicat publicul în picioare în semn de suprem respect pentru această valoare a teatrului și filmului nostru. Luminița Gheorghiu întodeauna a uimt pe scenă prin interpretarea unor roluri numeroase de planul doi, mai rar având șansa întâlnirii cu mari partituri, fiind admirabilă însă, prin transpunerea cu suflet în fiecare personaj. Este o valoare de preț a filmului și teatrului acest om sensibil și discret în viața curentă.

Cea mai bună piesă românească, program anual al UNITER, desfășurat sub egida CASEI REGALE A ROMÂNIEI – “NADIA” de DIANA-FLORINA AVRĂMUȚ; premiul a fost înmânat de principesa Maria. Juriul a fost compus din Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu – critici și Bobi Pricop – regizor.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar – MARIUS MANOLE pentru rolurile Bătrâna Apatică și Actorul din “Între noi e totul bine”, Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București. Acest spectacol excelent a mai primit o nominalizare și pentru rolul principal – Dorina Chiriac. Regizorul său Radu Afrim a fost însă, premiat pentru “Tihna”, spectacolul Teatrului Național din Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”, cu nominalizări și la categoriile cea mai bună actriță în rol principal și cel mai bun spectacol! Cele două spectacole au fost comentate pe acest blog.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar – ILINCA MANOLACHE pentru rolurile din “Anul dispărur 1989”, Teatrul Mic din București; nominalizări – Ida Jarcsek-Gaza pentru Clitemnestra din “Electra”, Teatrul German de Stat din Timișoara și Florentina Năstase pentru Laura din “Menajeria de sticlă”, Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești. Toate cele trei spectacole ce au adus nominalizările respective au fost comentate pe acest blog. Intervine în aceste nominalizări și confuzia juriului selecționer pentru că rolul Laurei nu este secundar!

Premiul de excelență (acordat de Senat) – coregrafului și dansatorului GIGI CĂCIULEANU. Trebuie subliniat că 2016 este anul care marchează patru secole de la trecerea în nemurire a lui Shakespeare, dar și o sută de ani de la apariția curentului avangardist al “dadaismului”, inițiat și de Tristan Tzara. Marelui artist Gigi Căciuleanu îi aparțin și spectacole dedicate acestor evenimente – “Folia, Shakespeare & Co” și “L’Om DadA” intrate în repertoriul Naționalului bucureștean și comentate pe acest blog.

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic – “JUCĂTORUL DE TABLE” de George Arion, dramatizare și regie CEZARINA UDRESCU, producție a Societății Române de Radiodifuziune; nominalizări: “Henri Mathias Berthelot, generalul generalilor” și “Rapunzel”.

Premiul (acordat de Senat) pentru întreaga activitate – ANCA MĂNIUȚIU, critică și istorie teatrală.

Premiul pentru critică de teatru – MARIA ZĂRNESCU; nominalizări – Silvia Dumitrache și Oana Stoica. Critica de teatru, trebuie subliniat, își găsește greu în presa de print un loc pentru exprimarea opiinilor pentru că teatrul este aproape ignorat de mass media.

Un moment impresionant a fost cel al întâlnirii cu muzicianul DAN ANDREI ALDEA, cu ani în urmă vedeta formației “Sfinx” care este și autorul unui celebru song din spectacolul “A XII-a noapte” de Shakespeare de la Teatrul “Bulandra”. Amintim că acest spectacol excelent a fost început de minunatul regizor Aureliu Manea și finalizat de Liviu Ciulei care din respect pentru tânărul coleg ce avea probleme personale, nu a semnat pe afiș contribuția sa la regie. Actorul Ion Caramitru președintele UNITER și activul prezentator al Galei, care a jucat în acest spectacol rămas în istoria teatrului nostru, a cântat alături de Dan Andrei Aldea cunoscutul song al bufonului, iar lor li s-au alăturat și mulți spectatori bucuroși de această amintire plăcută.

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – MARIAN RÂLEA pentru Tullius din “Marmură”, Teatrul “Bulandra” din București. Ca un adevărat coleg, în spirit de fairplay, premiantul a invitat pe scenă pe cei nominalizați – Richard Balint pentru rolul Gorge din “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas”, Teatrul “Regina Maria” din Oradea și Florin Piersic Jr. pentru Coleman din “Vestul singuratic”, Teatrul “Nottara” din București. Spectacolele “Marmură” și “Vestul sălbatic” sunt comentate pe blog; cu surprindere nu am înțeles nominalizarea și pentru regie al celui din urmă, cât și lipsa unor alte nominalizări ale selecționerilor pentru “Marmură”.

Premiul (acordat de Senat) pentru întreaga activitate – VLADIMIR GĂITAN.

Premiul pentru teatru tv – “BUZUNARUL CU PÂINE” de Matei Vișnec în regia lui Tudor Chirilă, producție a Societății Române de Televiziune; nominalizări –“Femeia perfectă”.

Premiul special BRITISH COUNCIL pentru interpretarea originală a creației shakespeariene (actor / actriță) în cadrul Audiției Naționale SHAKESPEARE 400 parte a proiectului “Shakespeare lives” – ALEXANDRA RĂDESCU și DORU EUGEN IONESCU. Amintim tinerilor actori că în septembrie, Gala “HOP” de la Costinești va avea drept temă de concurs, firește, tot Shakespeare.

Premiul (acordat de Senat) special – actorului și profesorului MIKLOS BACS, un mentor al tinerei generații de actori. La ultimele ediții ale Galei Tânărului Actor “Hop” întodeauna s-au remarcat absolvenții meșterului Miklos Bacs care conduce și actuala ediție. L-au însoțit pe dascăl la Gală, prefațând premierea sa, cinsprezece tineri actori care au oferit o suită de momente de improvizație, admirabil realizate. Cu acest prilej, Ion Caramitru a anunțat că UNITER pregătește un concurs special dedicat tinerilor. Îl așteptăm cu interes.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal – EMILIA DOBRIN pentru rolul Elena din “Casa cu pisici”, Teatrul Mic din București; nominalizări – Dorina Chiriac pentru rolurile Fetița metalistă și Regizorul din “Între noi e totul bine, Teatrul Național “I.L.Caragiale” din București și Erzebet B.Fulup pentru rolul Mama din “Tihna”, Teatrul Național Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”.

Premiul special (acordat de Senat) pentru o viață dedicată teatrului și poeziei – EUGEN ȚUGULEA.

Premiul special (acordat de Senat) pentru cel mai jucat dramaturg român contemporan – MATEI VIȘNIEC.

Premiul Președintelui UNITER, Ion Caramitru l-a acordat lui EMIL BOROGHINĂ, directorul Festivaluli Internațional de Teatru SHAKESPEARE a cărui a zecea ediție s-a încheiat de curând la Craiova.

Premiul (acordat de Senat) pentru întreaga activitate – regizorului VICTOR IOAN FRUNZĂ.

Regizorul Radu Afrim alături de Dorina Chiriac, nominalizată
pentru cea mai bună actriță în spectacolul "Între noi e totul bine"

Premiul pentru cea mai bună regie – RADU AFRIM pentru spectacolul “Tihna” de la Teatrul Național Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”; nominalizări – Cristi Juncu pentru “Vestul singuratic” de la Teatrul “Nottara” din București și Bobi Pricop pentru “Pisica verde” de la Teatrul “Luceafărul” din Iași.

Premiul pentru cel mai bun spectacol - “CLASA NOASTRĂ” de Tadeusz Slobodzianek, regia Laszlo Bocsardi, Teatrul Național “Lucian Blaga” din Cluj – Napoca; nominalizări – “The Sunset Limited” de Cormac McCarthy, regia Andrei și Andreea Grosu, “UNTEATRU” (teatru independent, excelent spectacol comentat pe blog, fără nici o altă nominalizare la celelalte categorii!) și “Tihna” după Attila Bartis, regia Radu Afrim, Teatrul Național Târgu – Mureș, Compania “Tompa Miklos”. La toate festivalurile internaționale celui mai bun spectacol sau film i se alătură și alte premii fie pentru regie, scenografie sau interpretare. La noi, juriul de selecție nominalizează “Casa noastră” pentru cel mai bun spectacol, dar nu mai descoperă nici un merit pentru regie, scenografie sau interpretare! Juriul final, firește nu poate judeca decât nominalizările indicate de selecționeri. Și acest exemplu sprijină necesitatea schimbării regulamentului Galei prin găsirea unei soluții de extindere a numărului de jurați selecționeri din mai multe departamente ale breslei.

Fotografiile sunt surprinse de Adrian Bulboacă și Maria Ștefănescu