APEL DE URGENȚĂ / S.O.S. – TEATRUL ODEON

ATELIERE, MAGAZIA DE DECORURI ȘI COSTUME … ÎN STRADĂ!

         Primăria doamnei Gabriela Firea prin membrii Consiliul General al Municipiului București au emis o hotărâre fără logică și documentare, un act normativ prin care atelierele, magazia de decoruri și costume ale Teatrului Odeon din Giulești se atribuie Operei Comice pentru Copii. În 30 de zile Teatrul Odeon trebuie să lase goale spațiile deținute! Hotărârea omite să comunice teatrului și unde va depozita și construi decorurile pentru următoarele premiere!

         Istoria celor 70 de ani de când există Teatrul Odeon este cunoscută celor care iubesc teatrul, nu și celor de la Primăria Capitalei, indiferent de culoarea lor politică. Când s-a înființat s-a numit Teatrul Giulești care aparținea C.F.R., apoi a devenit Teatrul Odeon dependent de Primărie cu sediul în calea Victoriei atunci când Naționalul bucureștean a părăsit clădirea de patrimoniu și a fost construit actualul sediu din Piața Universității. Teatrului Odeon prin tot felul de hotărâri și acte normative, i-au rămas în administrare spațiile din imobilul din Giulești unde funcționau până la actuala decizie a Primăriei atelierele sale – mecanică, tâmplărie, croitorie, tapițerie, pictură plus magazia de decoruri, costume, depozitul de materiale și un garaj. În fostul Teatru Giulești locuiește acum Opera Comică pentru Copii condus de Felicia Filip. Această “Operă” are atribuit de Primărie un spațiu vast – 12.000 metrii pătrați cu sala respectivă și alte locații, mai mult decât orice teatru din Capitală. Primăria a decis să îi mai dea peste cei 12.000 metrii pătrați și pe cei 4.ooo metrii pătrați ai Teatrului Odeon. Decizia este absolut absurdă sau urmărește alte scopuri ascunse de afaceri.

         O astfel de HOTĂRÂRE obligatoriu trebuia să cuprindă și un articol în care se indica măcar unde se vor muta atelierele și magazia Teatrului Odeon ca să lase spațiul liber Operei Comice pentru Copii. Culmea este că ambele instituții aparțin … Primăriei! Sediul din calea Victoriei al Teatrului Odeon, ar trebui să știe cei de la Primărie că nu dispune de spații pentru magazie și ateliere. Când funcționa acolo Teatrul Național avea depozite în hotelul din preajma sa care acum este un spațiu privat.

         Cum administrează instituțiile culturale Primăria este revoltător pentru că o face pe interese și culori politice. Înființează și … teatre ca să dea de lucru fie unui fost consilier, fie unui simpatizant!

         Opera Comică pentru Copii își are și ea o istorie ciudată. A fost înființată în 1998 de Smaranda Oțeanu-Bunea, a trecut apoi în administrarea Feliciei Filip. Ca să nu fie lăsată pe drumuri Smaranda Oțeanu-Bunea, Primăria înființează Teatrul “Stela Popescu” de balet și muzică pentru copii sub direcția sa, cu sediul la Palatul Național al Copiilor și sala în locul unde UNATC își prezenta absolvenții și o denumise “Ion Cojar”. Toate aceste manipulări “culturale” ale Primăriei se fac pe bani publici, iar teatrele de prestigiu au bugete restrânse că … “nu sunt bani!”

         Situația Teatrului Odeon este gravă! Când se vor trezi cei de la Primărie din afaceri și vor gândi să ofere Teatrului Odeon, măcar un spațiu pentru ateliere și depozitarea decorurilor și costumelor??? Le va depozita pe … calea Victoriei că tot se interzice circulația mașinilor?!

P.S. Poate vor să transforme teatrul în … circ sub direcția lui Stanoievici numit la Circul de Stat de Primărie?! Acolo, Primăria a interzis spectacolele cu animale, dar  au voie să fie “actori” numai … câinii, pisicile și caii!

“ROMEO ȘI JULIETA” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

ADMIRABIL POVESTIT COREGRAFIC SUBIECTUL

         Capodopera lui Shakespeare “Romeo și Julieta”, de peste patru secole “trăiește” și cucerește publicul prin tema sa – iubirea. Este întodeauna actuală tema dragostei care poate fi distrusă de autoritatea celor puternici, indiferent de timpul istoric și sistemul social. Universalitatea acestei teme a atras și compozitori precum Gounod, Bellini, Berlioz sau Ceaikovski, dar cea mai populară rămâne creația lui Serghei Prokofiev. Marcat de dramaticile momente ale istoriei, compozitorul realizează în 1938 muzica pentru baletul “Romeo și Julieta”. Opera Națională din București a avut mereu în repertoriu acest balet în diverse variante, apreciate prin evoluțiile interpreților dansatori. 
     

  

Italianul Renato Zanella, personalitate internațională a dansului, cu o bogată activitate înregistrată și la Opera de Stat din Viena, este acum coordonator artistic al baletului Operei Naționale din București. Renato Zanella, în calitate de regizor și coregraf concepe o tratare modernă, admirabilă pentru baletul “Romeo și Julieta”. Adaptează acțiunea și o transpune în zilele noastre cu respect însă, pentru muzică și piesa lui Shakespeare în relatarea conflictelor dintre cele două bogate familii din Verona, Capulet și Montague. Tinerii bărbați din cele două familii sunt pasionați de scrimă și conflictele dintre ei se vor sfârși tragic. Duelurile marchează spectaculos numeroase momente de dans ale ansamblului sau scene în două personaje. În debutul reprezentației tinerii merg la antrenamente de scrimă și anunță astfel că duelul va fi mijloc principal de manifestare în întâlnirile celor două tabere, Capulet și Montague.

Cu măestrie conduce ansamblu și soliștii, Renato Zanella prin adaptarea scrimei la dans. Transpunerea subiectului în actualitate duce acțiunea și la o discotecă. Tinerii și cei doi îndrăgostiți de la balul familiei Capulet, părinții Julietei, vor merge la discotecă. Scena este imaginată cu fantezie de către regizorul și coregraful, Renato Zanella, iar dansul clasic surprinde și elemente ale celui modern.

        

O scenografie de excepție a italienilor – Alessandro Camera (decor) și Carla Ricotti (costume) dă consistență vizualizării acțiunii. Decorul pare aparent simplu, dar dezvoltă sugestiv numeroase metafore. Jocul cortinelor strălucitoare alcătuite din lanțuri, bază a decorului, transmite încătușarea celor doi îndrăgostiți de forța puterii celor care domină violent cetatea. Benzi luminoase ingenios plasate, luminează sala de bal. Decorul se completează cu un mare crucifix în scenele întâlnirii cu părintele Lorenzo căruia îndrăgostiții îi solicită sprijinul. În fiecare scenă, decorul impune atmosferă situațiilor și este valorificat prin luminile dirijate inspirat de italianul Vinicio Cheli. Costumele Carlei Ricotti completează imaginea cu fină eleganță în scenele de bal și au meritul unui croi funcțional, necesar amplificării mișcării. În alb și negru, la începutul reprezentației, sunt costumele tinerilor spadasini pentru a puncta conflictul care va urma între cele două familii. Scenografia prin imagine, dezvoltă metaforic, intențiile regiei și coregrafiei.

         Punctul forte al reprezentației rămâne teatralitatea coregrafiei care urmărește să transmită emoție spectatorului de astăzi prin actualizarea poveștii de iubire dintre Romeo și Julieta, surprinsă de Shakespeare în secolul XVI. Lipsa cuvintelor este înlocuită ireproșabil prin expresii corporale care compun situațiile conflictuale, relațiile dintre personaje și definesc caracterele. Renato Zanella conduce ferm ansamblul și soliștii pentru a exploata relațiile între personaje în funcție de tensiunea acțiunii. Trupa de balet a Operei iese astfel din tehnica tradițională rigidă a coregrafiei clasice. Trupa se implică în propunerea regiei și coregrafiei, cu multă dăruire. Remarcabili sunt tinerii dansatori în momentele care dictează duelurile. În scena balului de la familia Capulet, se simte însă, fragilitatea sincronizării ansamblului.

         Partitura muzicală datorată lui Serghei Prokofiev este interpretată fără reproș de orchestra Operei, condusă de dirijorul Tiberiu Soare.

        

Intenția regizorului și coregrafului de a înfăptui teatral prin dans caracterizarea personajelor, se dovedește a fi uneori mai greu asimilată de unii interpreți ai rolurilor principale. Rămân captivi stilului tehnicii tradiționale și nu se transpun întodeauna solicitării stărilor prin care trece personajul atribuit. Spectacolul are o dublă distribuție pentru rolurile centrale urmărită în reprezentații diferite. Romeo și Julieta sunt personaje speciale care solicită în primul rând silueta fragilă a unor interpreți, reprezentativi și prin imaginea fizică, vârstei candide a tinereții. 

 O variantă a distribuției, aduce în rolurile cheie pe Mihaela Soare (Julieta) și Robert Enache (Romeo). Este remarcabilă Mihaela Soare prin stăpânirea tehnicii baletului clasic, dar nu întodeauna dublează arta mișcării cu o sensibilă trăire interioară a stărilor personajului. Robert Enache urmează apreciabil același demers tehnic în Romeo. În altă reprezentație lui Robert Enache îi revine rolul lui Paris de care se apropie însă, prin expresie teatrală de caracterizarea remarcabilă a personajului, dovedind o bună distribuire în rol.

 Distribuția unei alte reprezentații oferă două debuturi, demne de reținut – Anda Gonzales (Julieta) și Bogdan Cănilă (Romeo). Cu grație Anda Gonzales urmărește evoluția Julietei, excelentă fiind în special prin trăirea disperării personajului când iubirea îi este distrusă de familia Capulet și Montague. Tânăra solistă mai apare în altă reprezentație și în unul din rolurile prietenelor lui Mecuțio, executa cu farmec alături de Yvonne Slingerland, Lorena Negrea. Acest grup de prietene, primește și interpretarea lui Akane Ichii, Eliza Maxim, în altă variantă reușită de distribuție. Bogdan Cănilă se apropie apreciabil de personajul Romeo, iar în altă seară, de cel al lui Paris. Ireproșabili ca expresie tehnică sunt Sergiu Dan în Mercuțio și Ovidiu Matei Iancu în Tybalt. Rolul Rozalindei amplificat în baletul “Romeo și Julieta”, beneficiază de o dublă distribuție prin Andra Ionete și Bianca Stoichciu. Fermecător punctează cele două balerine, frivolitatea personajului. Ionuț Diniță atribuie unui DJ, același farmec special. Distribuția se completează prin o serie de personaje cu rost împortant pentru conflict, interpretate în bună manieră tehnică de Cristian Gîdoi (Benvolio), Laura Blică Toader (Lady Capulet), Virgil Ciocoiu (Capulet), Adina Tudor (Lady Montague), Vlad Toader (Montague), Liliana Nică (Isabela), Irinel Manolovici (Doica Julietei), Antonel Oprescu (Părintele Lorenzo) și Akane Ichii, Ryou Takaya în deosebitul duet de la miezul nopții. Altă variantă a duetului este realizată de Alice Minoiu într-un debut promițător, alături de Ryou Takaya. Trebuie subliniat că unii interpreți din această distribuție bogată în roluri, au reușit să fie și actori în unele scene, nu numai dansatori executanți.

       

 “Romeo și Julieta” este un spectacol încântător prin originalitatea conceptului și firește, prin excepționala povestire a acțiunii coerent și emoționant. Cum în repertoriul teatrelor de proză, “Romeo și Julieta” este un titlu ignorat, cu toate că avem mulți tineri actori capabili să interpreteze aceste personaje celebre, Opera Națională București se încumetă și reușește prilejul de a ne aminti de creația lui Shakespeare și minunata muzică a lui Prokofiev. 

“VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ” – TEATRUL ȚĂNDĂRICĂ (Sala Studio)

O MINUNĂȚIE!

         Poate părea imposibil să prezinți coerent într-o oră și câteva minute “Visul unei nopți de vară” de Shakespeare, acțiunea întortocheată a acestei povești de dragoste, cu umor și delicată sensibilitate. Cristian Pepino, un maestru al teatrului de animație, realizează un scenariu după această piesă, îi traduce și alege replicile esențiale, ca apoi în calitate de regizor și scenograf să îi dea o cuceritoare imagine scenică, firește în colaborare cu o echipă excelentă. Acțiunea este rezumată inteligent ca punctul forte să rămână magia pădurii în care dragostea cade în vraja conflictelor fantastice.

        

Decorul este inspirat gândit de Cristian Pepino pentru a îi spori funcționalitatea printr-o tribună usor transformabilă în funcție de solicitarea acțiunii. La început, tribuna sugerează autoritatea ducelui Theseu și a iubitei logodnice Hipolita, ca să se transforme apoi într-un cuib cu verdeață din pădurea dominată de certăreții regi ai zânelor, Titania și Oberon, iar în final, să devină o mică scenă pentru spectacolul meseriașilor la nunta ducelui. Cristian Pepino a construit ingenios acest decor funcțional pentru a ilustra ritmic, în forță povestea. Costumele create de Oltea Clara Daranga Rasnovanu servesc amuzant definirea personajelor.        

Senzaționale sunt păpușile cu chipuri expresiv realizate de sculptorul Dinu Carcaleteanu. Păpușile personaje parcă vorbesc, te privesc și te implică în acțiune, trăiesc intens conflictele, construiesc cu umor debordant gaguri indicate de regizor.

         Păpușile prind viață prin mânuirea și interpretarea replicii, excelent a fiecărui rol de către actorii Mihai Dumitrescu, Andreea Ionescu, Simina Constantin, Roxana Vișan, Cristina Țane, Robert Trifan, Florin Mititelu și Leonard Dodan. Ei sunt sufletul păpușilor. Acești actori senzaționali, numiți și “păpușari”, demonstrează că își iubesc profesia și își dăruiesc harul rolurilor dificile pe care le au de interpretat, manifestând pasiune pentru acest gen de teatru special..

        

Regizorul Cristian Pepino, cu fantezia care i-a adus consacrare, conduce armonios, cu mult umor relația personaj-păpușă, ca și relația cu actorii care interpretează în convenția teatrală obișnuită pe Titania și Oberon. Formidabil este prezentată scena din pădure dintre Titania și Fundulea meseriașul, transformat în măgăruș.

        

Toți meseriașii au atractive expresiv chipuri în funcție de tipologie și caracter prin păpușile-actori. Aparițiile lor sunt cuceritoare și provoacă explozia râsului publicului care asistă la peripețiile lor. Minunată este și “păpușa” Puck cel care încurcă acțiunea, prin chipul unui animăluț simpatic cu urechiușe de drăcușor.

         Fiecare scenă este rodul fanteziei debordante a acestui mare artist, Cristian Pepino, vrăjitorul publicului, indiferent de vârsta sa. Regizorul nu îl trădează pe Shakespeare prin acest spectacol de autor, îi respectă intențiile tematice și le oferă publicului într-un ambalaj atractiv pentru coerența acțiunii povestite teatral și substratul ei sugerat abil.

         “Visul unei nopți de vară” se prezintă în sala Studio a Teatrului “Țăndărică” unui public care indiferent de vârstă, este atras ca un magnet de ce se petrece pe scenă și în imediata sa apropiere. Descoperă un alt Shakespeare contemporanul său care îl emoționează și îi transmite bună dispoziție. Acest spactacol încântător este creația unor ARTIȘTI transformați în personaje păpuși sau personaje adevărate.

P.S. Teatrul “Țăndărică” este cel care formează ca un magician publicul de mâine, viitorii spectatori ai teatrelor instituționalizate sau independente. Prin repertoriul oferit, se dovedește a fi neobosit în cucerirea publicului. Un studiu arată că Teatrul “Țăndărică” este al doilea teatru din țară, după Teatrul Național “I.L.Caragiale”, ca număr de spectatori într-un an.

         Numărul mare de spectatori se datorează și demersului acestui teatru de a prezenta în lunile de vară, spectacole în parc, în cortul elegant și bine dotat tehnic pe care îl deține.

         Trebuie menționat și că artiștii teatrului sunt cunoscuți și aplaudați pentru măestria lor, nu numai acasă, ci și în turnee și festivaluri peste hotare.

DOINA LEVINTZA – EXPOZIȚIE PERMANENTĂ DE COSTUME DE TEATRU

MĂIASTRĂ CREATOARE DE FRUMOS

Regizorii actuali în majoritatea lor, consideră costumele personajelor din spectacolul la care lucrează, un lucru lipsit de importanță. Ignoră că teatrul presupune și imagine grăitoare care să servească tema spectacolului și viziunea regizorală. Spectatorii însă, rețin întodeauna, contribuția costumelor în definirea credibilă a personajelor interpretate de actori. 

DOINA LEVINTZA este singura CREATOARE pentru care costumul obligatoriu trebuie să dea sens și strălucire personajului. Măiastra creatoare a imaginat costume, dar și scenografii pentru numeroase spectacole-eveniment de neuitat și prin imagine în teatru, film și televiziune. Doina Levintza este ceea ce se poate numi “regizorul” imaginii prin costume. Amintim de pildă, spectacolul “Hic sunt Leones”, proiect realizat în urmă cu câțiva ani la Teatrul Național din Capitală de Dan Purric care a fost o adevărată istorie vie a costumului.

Cu prilejul festivalului anual de teatru, Naționalul bucureștean a găzduit o impresionantă expoziție Doina Levintza, cu costume cu greu descoperite prin diverse depozite. Acum, măiastra creatoare deschide o Expoziție permanentă de costume în Bulevardul Ion Mihalache, nr.113, sectorul 1, la parterul unui bloc. Expoziția te poartă fascinant în lumea ascunsă a teatrului prin “citadela de rezistență a frumosului împotriva urâtului”, cum comenta și Dan Puric la vernisaj. Expoziția este și o lecție strălucită, “vie” și pentru aceia care se consideră scenografi. Amintim că scenografia reunește spiritul creator al celui care construiește decorul, dar și costumele într-un spectacol.

Doina Levintza prezintă drumul parcurs de la schița la costumul expus acum pe un manechin. Creatoarea atenționează și că orice costum presupune atenție sporită pentru accesoriile sale prin care se complerează tipologia personajului reprezentat. Expoziția are și o secțiune dedicată perucilor în care se explică modul cum se realizează acestea. Evident, din expoziție nu lipsesc și pălăriile, accesoriu deosebit și necesar adeseori.

Pentru costumele Doinei Levintza cuvintele sunt puține și seci ca să poți explica inventivitatea, fantezia cu care au fost create. De exemplu, broderii migălos lucrate marchează epoca unor costume pentru personajele lui Shakespeare și le sporește pe deplin imaginea. Fiecare costum trimite la destinația personajului. Privite aceste costume provoacă așteptarea ca manechinul care îl poartă să îți vorbească despre el.

Expoziția Doinei Levintza poate fi considerată o carte de istorie a creativității în teatru sau film în care fiecare pagină vorbește de la sine, amplifică sensul cuvântului personajului căruia i-a fost atribuit un costum. O bijuterie de preț a teatrului este această expoziție care prezintă cu mult tâlc și viitorilor scenografi ambițioși menirea costumului într-un spectacol.

Cortina nu se poate trage astăzi, peste importanța costumului în definirea unui personaj. A ignora imaginea transmsă prin costum, afectează credibilitatea unui spectacol de teatru sau a unui film ori emisiune de televiziune. La reușita în fața Marelui Public a unui act artistic, contribuie și imaginația culturală a creatorului de costume.

În alb și negru costumele Doinei Levintza uimeau cândva în programele de divertisment tv. Uimesc astăzi ,colorat și în teatru. Expoziția oferită de Doina Levintza arată că scenografia și prin costume rămâne o adevărată ARTĂ!