``MAGNIFICUL`` - TEATRUL ``NOTTARA`` / Sala ``Horia Lovinescu``

 DEZAGREABIL!

Dezagreabil e un cuvânt delicat atribuit acestui spectacol în care de la textul ales, la regie, etc, totul e o amețire de vorbe cu pretenția de a fi ``o comedie de râsu`- plânsu ` `` cum indică subtitlul reprezentației. ``Magnificul`` e introdus în repertoriu din martie 2021 și spectacolul se joacă de mai mult timp cu restricțiile de rigoare de 30% din locurile sălii, impuse de pandemie. Acum, în 20 martie, când restricțiile s-au ridicat a avut loc și o așa zisă premieră oficială, dedicată și aniversării autorului textului, Mihai Ispirescu, pentru împlinirea vârstei de 80 de ani. Sănătate îi urăm! Numele său era cunoscut și prin ținutele vestimentare și prieteniile legate înainte de `89, când este lansat ca personalitate în 1983, ca dramaturg, de regretatul regizor Dan Micu, la Teatrul ``Nottara`` cu piesa ``Trăsura la scară``, în vremea când teatrele erau obligate să aibă în repertoriul curent piese autohtone. Piesele sale în timp, nu au invadat repertoriile teatrelor. A scris și proză, a deținut diverse funcții după `89.

``Magnificul`` este o înșiruire de să le zicem scheciuri, derulate pe două planuri. Primul ar fi activitatea primarului ``magnific`` dintr-un orășel, unde el manipulează șpăgi și fonduri europene, alături de colegii din consiliu. Al doilea plan, care atinge cote maxime de vulgaritate, este viața sexuală a primarului și soției, fiecare având, el o amantă, ea mai mulți amanți. Textul nu este nici măcar o comedie burlească. Personajele nu au pic de consistență, replica e fadă preluată parcă din știrile referitoare la furturile de venituri ale celor ajunși la putere sau din știrile de cancan despre viața personală a unor vedete. Tematica textului ar vrea să fie un fel de critică la adresa lumii de astăzi, dar e dezagreabil înfăptuită dramaturgic. Comedie sau satiră nu se poate numi, dar ... îți vine să plângi când vezi pe ce ``culmi magnifice`` a ajuns astăzi teatrul, acel teatru plătit din bani publici, acel teatru menit să cultive publicului un spirit cultural. Acest text, ca și spectacolul în tratarea teatrală, poate atrage publicul sufocat de pandemie prin specificarea că ar fi o comedie. Îl vor aplauda însă, cei din grupa analfabetismului funcțional care a ajuns astăzi la noi să înregistreze 53,5% din populație.

Regizorul Lucian Sabatos, apreciat pentru alte montări scenice, se supune docil acestui text dezagreabil și îl ilustrează ca atare, în scenografia lui Vladimir Turturică. Scenograf cu realizări excelente în teatrul independent și în teatre instituționalizate, Vladimir Turturică propune un decor cu accente metaforice căznite raportate la text. Decorul are mai multe panouri, amintind de o pivniță și marchează prin mobilier cu sens simbolic, cele două spații ale acțiunii. Sala de ședințe din primărie cu mese și scaune ponosite, are și un scaun auriu ca de tron pentru primar, iar acasă la acesta este o canapea roșie și un tablou cu un nud, cu trimitere la viața sexuală a cuplului.

Trecerea în montajul paralel de la un plan la altul, regizorul o face prin lungi cortine muzicale anoste ce debutează prin lătrăturile stridente ale unor câini. Ședințele celor de la primărie sunt școlărește expuse teatral, cu personajele stând la mese cu băutura în față, căruia unui personaj îi tulbură total mintea. Planul cuplului cu amanții de rigoare ajunge cu ajutorul textului până la momente de vulgaritate extremă cu primarul în chiloți roșii și întrebuințarea de un alt personaj a unei femei gonflabile. Sub aspect teatral și cu acest text, spectacolul e un coșmar care mai durează și două ceasuri, vrând să ilustreze fără niciun sens satiric, știri din presă, despre corupție și sex.

Personajele nu fac decât să comunice aceste știri, fără ca textul să dea un construct tipologic fiecăruia. Sunt apariții fără substanță care rostesc replici ``inspirate`` din știrile din mass media. Primarul și consilierii ar proveni din diverse partide – cel ajuns la putere și cel din opoziție -, dar toate personajele sunt doar executante de replică fără conținut interior motivațional. Mai intervin, în interpretarea aceluiași actor, alte trei așa zise personaje – Fredi Paisie, Gigi Giolgău și Colonlul Mircea Țopa, dintre care unele cică ar ancheta fraudele de la primărie, iar unul, la final, îi ia locul de primar ``magnificului``. Finalul reprezentației cu o horă, ar vrea să arate o înfrățire între hoți și justiție, ca și căsătoria primarului cu amanta, fosta soție fiindu-i nașă! Distribuția cuprinde și actori apreciați în alte spectacole, dar de astă dată nu le citez numele pentru că toți au căzut victime unui proiect teatral condamnabil, ce ar vrea să fie o satiriă referitoare la realitatea marcată grav de situația politico-socială, dar nu reușește să o facă. 

Spectacolul se prezintă publicului la sala mare a teatrului numită ``Horia Lovinescu`` în amintirea celui care a fost director înainte de `89, două decenii, promovând un repertoriu bine compus cultural cu spectacole memorabile. Horia Lovinescu ( 1917 – 1983) a fost și un dramaturg care a servit teatrul de idei cu piese solid construite dramatic, cu substrat sugestiv, iar astăzi pentru Teatrul ``Nottara`` a rămas doar numele unei săli de spectacol în care se prezintă publicului ``Magnificul``, un cuvânt cu alte sensuri în vocabular decât cel atribuit drept o așa zisă ironie în acest spectacol lamentabil.

P.S. Situația actuală a teatrului prin activitatea unor manageri, demonstrează că pandemia și acum războiul de la graniță, au afectat și afectează repertorii și manifestări în unele teatre, repertorii încropite din proiecte amatoristice dictate de diverse interese.

Când spuneam ``Sus cortina!`` că pandemia a apus, efectele ei însă, din păcate, se văd în oferta unor spectacole jalnice servind analfabetismul, cu abjecte pretenții culturale.

A APUS PANDEMIA ...?!

 SUS CORTINA!

S-au împlinit doi ani de când pandemia cu virusul covid a pus stavilă prin restricții și teatrului, filmului, concertelor, oricărei manifestări culturale cu public. În sfârșit, după doi ani, teatrele își pot primi generos publicul în săli fără restricționarea la 30% a locurilor. Rămâne de văzut cu ce premiere își vor întâmpina acum Marele Public.

Este de așteptat ca managerii teatrelor instituționalizate în această perioadă dificilă, au pregătit proiecte care să mulțumească publicul sufocat de pandemie. Urmărind în această tristă perioadă, premierele puține oferite în sălile cu restricții, ușor se puteau constata reacțiile iubitorilor de teatru, răsplata cu aplauze entuziaste, în special pentru comedii pentru că spectatorii au acum nevoie de bună dispoziție. 

În sprijinul artiștilor s-au inventat în acești ani, spectacolele transmise online, un fel de nou curent teatral. S-a uitat însă, că de secole, teatrul presupune relaționarea directă cu spectatorii, transmiterea de emoție și provocare la gând prin expunerea în fața lor a unui mesaj, nu doar pe ``scena`` calculatorului ori a unui laptop, cu ei în scaunul comod de acasă. Să sperăm că acum, cu apusul pandemiei, teatrul revine la viață și spectacolele online vor rămâne o tristă amintire. Teatrul are alte reguli de promovare față de proiecțiile de film, indiferent de inovațiile tehnicii datorate mileniul trei, care îi pot stăvili consistența forței emoționale. 

Am urmărit până acum, mai mult filme transmise pe Netflix, unde poți descoperi și producții ale cinematografiei noastre. Ultimul vizionat a fost ``Tata mută munții``, realizat anul trecut, în pandemie, unde am descoperit, ca și în teatru restricționat, un tânăr talent, dar din domeniul muzical – Petre Bog. Scenariul relatează disperarea căutărilor unui tată în fața dispariției fiului în munți, rol dificil interpretat de Adrian Titieni, actor de marcă și pe scena teatrului. Filmul realizat cu bune intenții de regizorul Daniel Sandu, surprinde prin ilustrația muzicală inspirat concepută de Petre Bog care impune suflu emoțional necesar multor secvențe. Lung metrajul ``Tata mută munții`` lansează un tânăr compozitor român de 24 de ani, cu studii la Berklee College of Music, Boston, pe Petre Bog, de care nu numai filmul, dar și teatrul are nevoie pentru viitoare proiecte pentru că el demonstrează că intuiește ca muzician esența scenariului, a textului propus pentru ilustrare în fața privitorilor.

Trebuie subliniat că în această blestemată pandemie tineri creatori – actori, regizori (remarcați și în comentariile din acest blog) sau compozitorul descoperit acum -, au reușit să își impună talentul personal. Așa dar ``Sus cortina!``, să lăsăm cale liberă artiștilor să bucure Marele Public, să îl primească în sălile de teatru și cinema. 

``REBARBOR`` - TEATRUL ODEON

 TRECUTUL NU TREBUIE UITAT!

În perioada dictaturii comuniste, teatrul poate fi considerat un activ disident. Orice spectacol înaintea premierii era supus cenzurii efectuate de politruci și putea fi chiar interzis. Majoritatea spectacolelor aveau însă, așa zisele ``șopârle`` cu trimiteri critice la adresa dictaturii comuniste, această convenție subtilă era înțeleasă și aplaudată de public. Trecutul nu trebuie uitat! Rămășițe din acea epocă ale ``omului nou`` mai activează din păcate, și astăzi sub altă mască.

``Rebarbor``, cuvânt care nu înseamnă nimic, este inventat de scriitorul Alexandru Monciu-Sudinski drept titlu al primei cărți din 1971, retrasă de cenzură, dar urmată apoi de ``Caractere`` (1973) și ``Biografii comune`` (1974). Persecutat și urmărit de securitate pentru atitudinile și scrierile sale, Alexandru Monciu-Sudinski primește în 1978 pașaportul dorit și emigrează în Suedia. De atunci nu se mai știe nimic despre el. Scrierile sale surprind sarcastic persoane din diferite segmente sociale – proletarii muncitori, țărani sau poeți care dau interviuri pentru a arăta ``omul nou`` din ``socialismul multi lateral dezvoltat``.

Regizorul Alexandru Dabija concepe un ``scenariu`` cu 12 scene extrase din proza scurtă a cărților lui Alexandru Monciu-Sudinski, evident având drept temă să privim astăzi ``oglinda`` timpului de tristă amintire. Propune un spectacol rafinat construit, fără a caricaturiza personajele, cu o echipă de actori excelenți. Pe o scenă goală în perdele negre, actorii sunt sufletul reprezentației. Andrada Chiriac realizează un decor cu miez simbolic, cu mai multe scaune și intervenția într-o scenă a unei cortine pe care sunt agățați pantaloni, dar și apariția unei schele a șantierelor, în alte scene, ca în final să atârne în fundal, un cal imens cu capul în jos. Scenografa completează decorul prin costumele numeroaselor personaje croite pe desenul sărăciei epocii. Inspirat prezintă prin costume Andrada Chiriac adevărate ``fotografii`` din acele timpuri. Spectacolul începe cu o repetiție se pare pentru ``Apus se soare`` cu Ștefan cel Mare alături de consoarta sa în costume specifice, dar scena poate aminti prin slăvirea conducătorilor și de ``iubiții`` conducători ai ``epocii de aur``.

Fiecare scenetă solicită actorilor abordarea a o serie de personaje tipice anilor `70, reprezentând ``omul nou``cel cu creierul spălat de idiologia comunistă. Fiecare scenă este un interviu declanșat la început de reporteri cu întrebări dictate, ca apoi simbolic, reporterul să devină un roboțel (Alpha Mini și activitatea sa ``ziaristică`` e dirijtă cu pricepere). Alegerea cu tâlc a regizorului a unor cântece cunoscute din anii `70, e perfect servită de actorii care le interpretează. Cele 12 scene oferă fiecărui actor o secvență pentru expunerea unui personaj principal aflat în fața reporterului, iar ceilalți colegi prezintă admirabil pe cei care îl ``acompaniază`` fără replică, doar prin expresii. Interpretarea celor șapte actori este senzațională prin modul în care arată fără a caricaturiza, esența unor tipologii sociale afectate în gândire de acele vremi.

Minunat redă chipul ``omului nou`` Marius Damian când devine fie un țăran, fie un ``artist`` amator, fie un muncitor. Antoaneta Zaharia cu temperament se transpune în regizorul Grozea sau în soția lui Traian Boșcai, ori în reporter. Elvira Deatcu e când un reporter timid, când o poetă patrioată, interpretarea rolurilor parcă e desprinsă din filmele epocii comuniste, la fel și în cazul transformărilor în diverse personaje întreprinsă de Alina Berzunțeanu. Transformări rapide întreprinde și Cezar Antal, fără exagerări, dar cu accente la nuanță pentru a indica esența tiparelor existențiale din timpul de tristă amintire pentru unii spectatori. Și Mihai Smarandache realizează admirabil alte transformări cu chipul ``omului nou`` care sugerează că poate ascunde și un caracter negativ. O surpriză este Matei Arvunescu, abil în a puncta alte chipuri, actor remarcat pentru interpretarea din ``Urâtul`` de la Teatrul Excelsior. Toți cei din distribuție demonstrează perceperea la nuanță a tiparelor unor personaje – țărani, muncitori sau ``intelectuali`` - oameni cu mințile golite de dictatura comunistă și interpretarea lor este excelentă. Nu trebuie omis că actorii au de rostit replica în limbajul de lemn din acei ani, dar știu să îi sublinieze rostul substratului. Distribuției se alătură cu intervenții și regizorul tehnic al teatrului, Dan Iosif, vrând să reamintească de spectacolul din 1976, cu același text la Teatrul Giulești care a devenit astăzi Teatrul Odeon.

Când cărțile de istorie din școli nu sunt capabile să consemneze dezastrul uman al epocii comuniste, când dramaturgii nu sunt în stare să scrie piese pe această temă, ``Rebarbor`` este un spectacol bine venit în repertoriul teatrului. E compus cu știința unui mare regizor, Alexandru Dabija, alături de scenografa Andrada Chiriac și de o echipă de actori de excepție. Regizorul respectă textul pentru a pune în fața publicului ``oglinda`` tristă a unui trecut ce nu trebuie uitat. Dar ... se iscă o întrebare – publicul tânăr poate înțelege substratul ascuns al acestei satire scrisă în anii`70 pe linia realismului socialist cu tentă absurdă? Publicul tânăr percepe oare sarcasmul subtextului sau ia scrierea lui Alexandru Monciu-Sudinski drept o relatare banală despre niște oameni? Acest text important despre trecut, scris atunci cu cenzura în spate, astăzi poate impresiona pe cei care au trăit în acel timp istoric, dar se poate să nu îi capteaze pe cei străini de dictatura comunistă, supuși prezentului liberei exprimări și exploziei tehnicii calculatorului și telefoanelor mobile. Spectacolul prin intenție rămâne o reușită a realizatorilor și a Teatrului Odeon.

P.S. Spectacolul mi-a trezit și amintirea unui spectacol al Teatrului de revistă ``Tănase`` petrecut pe timpuri când avea la dispoziție grădina Boema din centrul Capitalei. Puiu Maximilian, un strălucit și unic scriitor pentru acest gen, oferea un moment cu subtext satiric în care spunea, în anii`80, că ... ``totul e bine``, când populația suferea de restricții draconice la mâncare, lumină și căldură iarna. Cenzura a vrut să intervină, dar nu avea argumente că aparent servea regimul comunist și pe scenă când se spunea că ``totul e bine`` și avem ``mari realizări``. Publicul aplauda entuziast acest moment cu perceperea subtextului cu sens major satiric. Atunci, teatrul era cu adevărat un disident prin convenția propusă și înțeleasă pe deplin de MARELE PUBIC, îngenuncheat de regim.

``PLĂCERILE ȘI CHINURILE ADULTERULUI`` - TEATRUL DE COMEDIE / Sala Nouă

 

``LECTURĂ`` SCENICĂ SUPERFICIALĂ

Teatrul de Comedie a inițiat în 2005 concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri cu scopul de a descoperi și lansa tineri regizori. Proiectul a fost punte de lansare și pentru Alexandru Mâzgăreanu și Vlad Christache personalități regizorale de marcă astăzi.

Tânăra actriță Lorena Zăbrăuțanu, dornică să practice și regia, obține premiul la cea de a X-a ediție din 2019 cu proiectul ``Plăcerile și chinurile adulterului`` și îl prezintă publicului astăzi, la Sala Nouă dedicată special tinerilor. Piesa aparține dramaturgului rus contemporan Valentin Krasnogorov, nume prezent cu alte texte în diferite teatre și de la noi. Acțiunea se derulează în câteva luni relatând povestea a doi amanți – Ea și El, fiecare fiind căsătorit. Ei se află într-o dilemă, că nu găsesc soluție pentru dragostea ivită între ei, dar dragostea cu timpul se va stinge, taman când Ea e posibil a fi gravidă. Dramaturgul construiește o fină analiză psihologică a celor două personaje, diferite ca esență, în notă comică descrescătoare spre un final trist, dramatic. ``Lectura`` senică a Lorenei Zăbrăuțanu este lipsită de substanță, superficial tratată teatral. Dragostea celor doi amanți e ilustrată regizoral, mai mult ca dorință erotică și mai puțin pe necesitatea de comunicare între personaje pe care subtextul replicii indică a fi absentă în mariajul fiecăruia. Comicul situațiilor, ironia devin palide accente în acest concept regizoral.

Spațiul de joc din Sala Nouă este restrâns, dar regizoarea apelează la decorul Mariei Nicola care îl încarcă prin panouri și obiecte spre a indica locurile întâlnirii amanților. Principalul obiect de mobilier e patul. Decorul nu servește atmosfera dorită de autor pentru evidențierea subtilă a relațiilor dintre personaje. Costumele Mariei Nicola au însă sens, servind evoluția personajelor în conflictul amoros. Regizoarea Lorena Zăbrăuțanu ignoră că piesa are specificul teatrului intimist.

Cei doi actori aleși de regizoare – Dan Rădulescu și Smaranda Caragea încearcă și reușesc adeseori, să sugereze credibil profilul personajelor. Dan Rădulescu manifestă în interpretare o atenție sporită față de situații și punctează admirabil relația cu partenera, o motivează prin substratul replicii cu trimitere și spre starea acelui El cel căsătorit. Regizoarea exagerează cu demersul teatral realist al meselor împreună dintre cei doi amanți, dar actorul lasă să se înțeleagă și gândul interior al acelui El aflat în situația adulterului. Dan Rădulescu prin interpretare exploatează cu finețe și nota comică a textului. Smaranda Caragea propune în interpretare o femeie frivolă, adeseori exagerată prin expresie, ca în final să indice remarcabil aspectul dramatic al relației imposibile ivite între Ea și El. Interpretarea celor doi actori de talent suferă de lipsa îndrumării regizorale. Lorena Zăbrăuțanu rezumă textul doar la o relație erotică și uită de posibile ``chinuri``, nefericiri personale, ivite în căsniciile celor doi amanți.

``Plăcerile și chinurile adulterului`` putea fi un spectacol de comedie consistent prin situații, dar rămâne doar un examen de regie lipsit de profunzimea analizei substratului oferit de text. 

``8 TAȚI`` - TEATRUL DE STAT CONSTANȚA

 O ECHIPĂ TÂNĂRĂ DE NOTA ZECE

După reușitul turneu din decembrie cu ``Jocuri în curtea din spate`` și ``Doi tineri din Verona``(cometate pe acest blog), Teatrul de Stat Constanța revine în Capitală cu alte două spectacole ``Maria Tănase. O poveste`` și ``8 tați``. Managerul teatrului, regizorul Erwin Șimșensohn a adus la Constanța artiști tineri ale căror spectacole sunt remarcabil construite pe linia inovației teatrale. Gravă este însă, situația Teatrului de Stat Constanța a cărui sală se află în renovare și producțiile sale nu au unde să fie prezentate publicului pentru că Daniela Vlădescu, managerul Teatrului Național de Operă și Balet ``Oleg Danovski``, refuză să găzduiască spectacolele teatrului de proză. Este absolut revoltătoare atitudinea acestei ``celebrități`` Daniela Vlădescu, dar și a municipalității din Constanța și a Ministerului Culturii de care depinde Opera, să lase de izbeliște acest teatru. Un ajutor pentru situația colegilor din Constanța a venit din Capitală, de laTeatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Odeon și Teatrul ``Bulandra`` care le-au oferit găzduire pentru cele două turnee.

``8 TAȚI`` este una din piesele originale ale scriitoarei Tina Muller, personalitate contemporană germană, recompensată cu premii și prezentă în repertoriile multor teatre europene și nu numai. Textul relatează întâmplările amare trăite în copilărie și adolescență de Nico, evocate prin numeroase scurte secvențe, având în centru tema familiei. În ansamblu, textul este apropiat de o proză căreia Tina Muller îi atribuie teatralitate prin improvizarea evocării trecutului lui Nico, privind părinții în care tatăl îi rămâne necunoscut și relațiile cu numeroase personaje întâlnite de la copilărie până la adolescență.

Unii regizori în fața acestei piese originale ce iese din regulile clasice ale unui text teatral – acțiune, conflict, caractere -, mai precauți, o pot refuza, iar alții o pot ilustra scenic apelând în dorința de inovație teatrală, la de acum cunoscutele efecte de proiecții video și alte artificii vizuale. Irisz Kovacs alege acest text și pentru licența la regie de la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj – Napoca unde a studiat și apoi realizează un spectacol acceptat de Teatrul din Constanța, construit coerent și impresionant, fără efectele știute de acum în conceptul altor regizori. Regizoarea are alături pe scenograful Theodor Niculae, student în anul trei la secția respectivă de la UNATC. Cei doi formează o echipă cu tinerii actori, Cristiana Luca, Ecaterina Lupu, Florin Aioane, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea care și-au afirmat talentul și în ``Jocuri în curtea din spate`` (regia Diana Mititelu, o tânără înzestrată pentru profesia aleasă) și în ``Doi tineri din Verona``(regia Alexandru Mâzgăreanu, personalitate apreciată în domeniu).

Irisz Kovacs și Theodor Niculae oferă inspirat textului o imagine teatrală originală de mare finețe pentru susținerea substratului tematic. Decorul lui Theodor Niculae este senzațional, amplasând pe scenă mai multe căsuțe albe micuțe cu ferestre în care în momente cheie apar umbrele celor care le locuiesc. Excelente sunt aceste accente vizuale. Fundalul decorului e dominat simbolic de o ușă albă cu trepte în față, loc în care Nico revine mereu cu dorința de a își afla tatăl, familia dorită genetic. Acest decor completat prin culorile discrete ale costumelor, dă viață scenică sensurilor majore din text. Regizoarea folosește admirabil oferta decorului, personajele invocate de povestea lui Nico, ies din căsuțe pentru a improviza tipologiile diverse evocate. Actorii se transpun mereu în aceste personaje pentru a arăta esența lor tipologică și o fac admirabil fiecare. Ei ajung să și cânte apreciabil în unele improvizații dictate și de faptul că Nico e fan al unei vedete. Colaborarea regizor și scenograf, e perfectă având drept rezultat un spectacol cuceritor vizual, iar cei doi tineri merită premii pentru debut în viața teatrală. Regia, departament în care se făcea simțită o criză, iată că primește o nouă forță prin Irisz Kovacs.

Actorii se alătură acestei viziuni regizorale cu tot sufletul și credința în ceea ce vor oferi emoțional publicului. Toți creionează minunat personajele ce le revin prin transformări imediate, fără exagerări, doar prin expresii definitoari. Interpretarea lui Nico de către Ecaterina Lupu este remarcabilă prin modul în care actrița subliniază substratul fiecărei situații evocate, rolul său fiind central în reprezentație. La rândul său Cristiana Luca realizează nuanțat un alt personaj important pentru evocări, pe cel al mamei. Cele două actrițe alături de colegii de generație - Florin Aioane, Andrei Bibire, Theodor Șoptelea demonstrează o pătrunzătoare analiză a fiecărui cuvânt rostit și un talent complex

``8 TAȚI`` este un spectacol cu adevărat original în teatralitate propus de tineri, servind regula de secole a teatrului de a comunica atractiv și emoțional un mesaj către public. Spectacolul a avut premiera în mai 2021, dar condițiile de reprezentare prin absența unei săli, nu l-au impus în viața noastră teatrală devenită amorfă și din cauza pandemiei, în care apar tot felul de premiere cu experimente ieftine. 

P.S. Regret că din cauze obiective nu am putut urmări și ``Maria Tănase. O poveste`` în regia lui Carmen Lidia Vidu personalitate apreciată pentru alte montări scenice . 

``CEL MAI BUN COPIL DIN LUME`` - TEATRUL NAȚIONAL ``I.L.CARAGIALE`` / Sala Mică

 ÎNTÂLNIRE CU O ACTRIȚĂ REMARCABILĂ

Este un spectacol rezultat al de proiectului 9G (``Noua Generație``), activ din 2014 la inițiativa regretatului Ion Caramitru, managerul primei scene a țării, cu rezultate din partea tinerilor, unele bune, altele discutabile. De astă dată actrița Alina Șerban într-un one-woman show demonstrează că deține un talent remarcabil într-un context special. Trăiește cu intensitate biografia personajului care este de fapt o autobiografie, actrița fiind de etnie romă, este și autoare a textului pus în scenă, tot de ea fiind și  regizor. Ar vrea să fie un spectacol de autor.

Publicul va fi impresionat de povestea vieții unei femei provenind din rândul țiganilor care a luptat cu discriminarea și a reușit să arate lumii că diferențele de rasă nu pot frânge sufletele curate dornice de educație prin oferta școlarizării. Prin textul său, Alina Șerban își dezvăluie identitatea, pornind de la copilăria și adolescența într-un mediu sărac, cu mama condamnată la zece ani de pușcărie, în care dorința sa de a face școală, de a ajunge la o universitate pentru a studia actoria, completată cu studii la New York și Londra, s-a împlinit. Lupta sa cu descriminarea arată că această hibă socială poate fi înfrântă prin ambiția oricui pentru cizelarea personalității prin școală, prin educație culturală. Mărturiile Alinei Șerban sunt etape din existența personală, cu pricepere conturate prin replică, fără ostentație. Actrița demonstrează în acest one-woman show că în cazul ei, calitățile personale, talentul au învins posibila distincție dictată de etnia căreia îi aparține. Urmărind interpretarea sa orice regizor va descoperi o actriță capabilă de performanțe în diverse distribuții, chiar și în musicaluri, pentru că Alina Șerban dansează cu măestrie în unele momente fără trimiteri spre etnia sa, secvențe inteligent creionate de coregraful Răzvan Rotaru. În acest recital Alina Șerban este admirabilă ca actriță și prin modul în care sugerează dialogul cu diverse personaje întâlnite în viață. Titlul reprezentației este pornit de la replica adresată mamei că va fi ``cel mai bun copil din lume``. În evoluția carierei Alina Șerban a obținut distincții internațioale pentru roluri în film, dar și pentru regia unor scurtmetraje.

Dacă interptretarea ca actriță și textul compus de ea sunt ireproșabile, în ``rolul`` de regizoare Alina Șerban nu mai deține rostul ochiului din umbră al celui care trebuie să modeleze teatral convingător substratul textului și harul interpretei. Spune o vorbă din popor ``ce e prea mult strică`` și se dovedește și în acest caz. Colaborarea la realizarea acestui recital e numeroasă, dar regizoral modest coordonată. Acceptă decorul Mirunei Bălașa simplist desenat prin două corturi – să le spunem – albe cu mici ferestre spre lume și o bancă tot albă ce ascunde tot felul de obiecte. Decorul nu impune atmosfera dramatică a relatării poveștii de viață a eroinei. Costumele Cristinei Milea par desprinse din teatrul absurd și nu sprijină consistent evoluția personajului. Rochia cu crinolină de epocă purtată de interpretă în a doua parte a reprezentației când personajul e matur și intervenția unei maști amintind de o cioară, sunt efecte ieftine cu intenție de metaforă care dezavantajează miezul textului. Alte exagerări inutile apar prin proiecțiile video – Boroka Biro & Cătălin Rugină pornite de la desen abstract până la prim planuri. Regia Alinei Șerban este incoerent compus vizual în defavoarea actriței Alina Șerban. Dacă actrița își relata biografia și pe o scenă goală, fără false vizualizări de imagine scenică, interpretarea sa prindea mai multă amploare pentru a sporii tematica de bază a discriminării suferite și pe care a învins-o.

``Cel mai bun copil din lume`` rămâne o reușită pentru cunoașterea destinului unei actrițe cu har nativ, iar întâlnirea cu ea în orice spectacol va fi o încântare.

P.S. În holul generos al Sălii Mici a Naționalului bucureștean figurează o atractivă expoziție de scenografie – decor desen sau minimachetă și costume – schițe sau reale. Proiectele aparțin studenților la scenografie de la universitățile de artă, dar ... curatorul expoziției nu a știut să puncteze atractiv numele și proveniența viitorilor scenografi pentru a le reține, ei garantând prin proiectele expuse că sunt talente de care vom mai auzi în viitor.

``CINĂ CU PRIETENI`` - TEATRUL ``BULANDRA`` / Sala ``Liviu Ciulei`

 O REUȘITĂ DEPLINĂ ... ÎN PANDEMIE!

Pandemia declanșată de doi ani de blestematul virus covid a afectat grav și zona culturală din care face parte și mișcarea teatrală. Sălile de spectacol și-au redus locurile la 30%, finanțarea teatrelor este la pământ, se încropesc repertoriile cu mare greutate, dar Marele Public rămâne fidel și biletele la orice spectacol se epuizează rapid. Restricțiile dictate de pandemie sunt administrate haotic în domeniul artei spectacolului de către guvernanții care nu au călcat în vreun teatru, dar dau ordonanțe și legi.

La început de an Teatrul ``Bulandra`` reușește totuși, să propună un spectacol deosebit și de mare succes - ``Cină cu prieteni`` de Donald Margulies. Este realizat de o echipă de profesioniști de valoare, începând de la scenografa Nina Brumușilă, la actorii de marcă ai teatrului – Șerban Pavlu, Ana Ioana Macarie, Andreea Bibiri, Vlad Zamfirescu și Cristi Juncu, regizorul coordonator al proiectului. Teatrul include în repertoriu piesa americanului Donald Margulies, premiată în 2000 cu distincția Pulitzer, bine scrisă prin conflict și replică pe o temă veșnic actuală – relația de cuplu. Două cupluri prietene din tinerețe, poartă în timp dialogul uneori amuzant, dar alteori amar, despre relația soț – soție. Un soț își înșeală soția și de aici se declanșează acțiunea. Traducerea textului de către Irina Velcescu este ireproșabilă. Pare simplu subiectul, apropiat chiar de o piesă bulevardieră, dar are miez și în prezent când mai ales pandemia declanșează și divorțuri.

Regizorul Cristi Juncu intuiește în profunzime ca un psiholog relațiile dintre cele patru personaje în ilustrarea lor teatrală. Rezultatul scenic reușit al analizei sale, sunt clipe de viață în care se poate regăsi orice spectator. Actorii sunt conduși dibaci în prim planul acțiunii și interpretarea lor nu e stânjenită de efectele teatrale cunoscute în numeroase alte spectacole – proiecții video, artificii de lumină, fum, etc. Regizorul are un sprijin major pentru conceptul său, în scenografia Ninei Brumușilă care îmbracă admirabil reprezentația.

Acțiunea cuprinde secvențe de dialog prezente, dar și din tinerețea cuplurilor, în diverse locuri. Nina Brumușilă construiește un decor pentru fiecare secvență, cu inspirație și dexteritate în folosirea ofertei tehnice a scenei sălii ``Liviu Ciulei``. Elementele de mobilier sunt predominant albe, iar spațiile de joc sunt manipulate mereu de ... chelneri eleganți, că doar ne aflăm la ... o cină. Această idee scenografică și evident regizorală, dă spectaculozitate reprezentației, susține suspansul și substratul subiectului. Costumele sprijină caracterizarea personajelor în fiecare secvență. Nina Brumușilă dovedește din nou, importanța scenografului pentru un spectacol de teatru adevărat prin atmosfera vizuală solicitată de text.

Iată că în pandemie, cu necazurile ei, se poate prezenta un spectacol captivant prin colaborarea actorilor din plutonul de frunte al teatrului nostru cu regizorul și scenograful. Șerban Pavlu și Ana Ioana Macarie, dau viață scenică acelui cuplu a cărui căsnicie a rezistat armonios în timp – Gabe și Karen și actorii o fac excelent, cu sensibilitate la situațiile prin care trec prietenii lor. Șerban Pavlu își conduce personajul sugerând că ar fi posibilă și trădarea lui Gabe a relației cu Karen, care însă, nu a avut loc, familia fiind unită mereu. Ana Ioana Macarie definește cu finețe portretul femeii devotate mariajului, uimită de mărturiile prietenei Beth cea înșelată de soț și apoi de cum rezolvă ea situația.

Revenirea într-o premieră a actriței Andreea Bibiri este bine venită, actrița fiind minunată prin modul în care caracterizează esența lui Beth. Femeia este o pictoriță cu probleme în cariera artistică, iar ele se răsfrâng și în relația lui Beth cu soțul Tom, avocat. Andreea Bibiri punctează abil substratul divers al nefericirilor personale prin care trece Beth. Caracterul superficial al lui Tom, este ilustrat în amănunțit prin expresie și ținută de Vlad Zamfirescu, atent la consistența replicii celui care trădează un mariaj, având și motivațiile sale personale. Șerban Pavlu, Ana Ioana Macarie, Andreea Bibiri și Vlad Zamfirescu sunt răsplătiți de aplauzele entuziaste ale publicului pentru modul plauzibil în care arată pe scenă personaje din viața reală.

``Cină cu prieteni`` demonstrează cum valori ale teatrului pot înfrânge condițiile restrictive dictate de pandemie spre bucuria publicului vaccinat și permis să ocupe doar ... 30% din locurile sălii ``Liviu Ciulei``.