“ODYSSEIA”

Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova

ADMIRABIL EXERCIŢIU CULTURAL DE …IMPROVIZAŢIE

Toţi regizorii au tentaţia de a fi originali cu orice preţ. Pornind de la această tentaţie, firească pentru orice creator, unii regizori ajung însă să anihileze ideile de bază propuse de scriitor. Dar… totuşi şi dramaturgul este un creator! Acest aspect regizorii nărăvaşi îi ignoră şi vor să fie mai presus de dramaturg. La Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, un regizor englez demonstrează ce înseamnă originalitatea cu respect însă, pentru opera la care a optat pentru spectacolul său, “Odysseia” de Homer.

Povestea lui Odiseu cum îl numeau grecii, a lui Ulise cum îi ziceau romanii, are o morală universal valabilă. Într-o lume frământată de tot felul de tendinţe, bolnavă social şi moral, nici astăzi nu pot fi ignorate cele zece “porunci” ale bunului simţ moral existent incipient şi în scrierea atribuită lui Homer. Regizorul englez Tim Carroll vă propune un spectacol de neuitat ce prin convenţia sa originală vă implică în cunoaşterea atractivă cultural a povestirilor Odiseei. Prin ce trece legendarul Odiseu sau Ulise, poate aminti multora chiar de unele telenovele şi îi poate atrage să se informeze despre lumea antică şi a sa importanţă pentru evoluţia istoriei omenirii. Viziunea lecturii teatrale îi determină să nu fie inhibaţi de provocarea de a se implica prin … tragere la sorţi asupa modalităţilor artistice de reprezentare/povestire a celor 24 de “cântece”-povestiri ale Odiseei.

Amintim că analiştii operei lui Homer, în baza unei solide documentări,au constatat că povestirile despre eroul Odiseu au circulat cu mult înaintea celui ca a consfiinţit-o prin scris, prin rapsozii, barzi populari, ce o transmiteau pe cale orală. Homer i-a dat o formă rămasă veşnic valabilă prin conţinutul său. Invocarea lui Odiseu pe calea povestirilor orale nu era însă, niciodată prezentată identic. Faptele erau aceleaşi, dar tratarea devenea diferită, imprevizibilă în funcţie de personalitatea rapsodului.Tim Caroll s-a gândit să folosească acest indiciu referitor la rolul rapsozilor în povestirile despre Odiseu. Îl transferă spectatorilor, robiţi de calculatoare şi telenovele, provocându-i să hotărască modul în care vor să le fie relatată fiecare povestire din cele 24, într-un spectacol al improvizaţiilor surprinzătoare şi pentru actorii, obligaţi astfel să se adapteze unor convenţii teatrale neobişnuite solicitate de cei din sală. Echipa celor 11 actori va fi supusă improvizaţiilor dictate de spectatori. Ele au fost pregătite totuşi în prealabil prin diverse formule de regizor la repetiţii, dar numai sub aspectul formei generale. Actorii la fiecare spectacol vor fi surprinşi de pretenţiile publicului cărora trebuie să le găsească rezolvare imediată în ilustrarea teatrală şi în relatarea verbală a povestirilor. Echipa reuneşte pe Adrian Andone, Monica Ardeleanu, Cătalin Băicuş, Gina Călinoiu, Ştefan Cepoi, Iulia Ciolan, George-Albert Costea, Anca Dinu, Vlad Drăgulescu, Romaniţa Ionescu şi Angel Rababoc.

De la bun început spectacolul propune punerea în temă cu o convenţie teatrală originală. Se anunţă apoi de către un actor numărul cântului ce urmează a fi povestit. În faţa scenei se află un vas din care un spectator e rugat să extragă un ciob de ceramică pe care stă scrisă modalitatea prin care doreşte să-i fie ilustrat cântul. De pildă, la spectacolul pe care l-am văzut, se indica să fie tratată o povestire doar prin zece cuvinte, alta … radiofonic, alta să fie cântată. Relaţia spectator-actor este excelent concepută regizoral. Evident, că fiecare reprezentaţie cu “Odysseia” va avea o altă ilustrare teatrală în funcţie de indicaţiile improvizaţiilor solicitate de spectatori.

Dar textul, cui mai aparţine acum? – veţi întreba dvs. Actorii au fost obligaţi de regizor să citească Odiseea lui Homer cu foarte multă atenţie, cunosc fiecare cânt în amănunt, şi vor trebui să-l povestească liber în funcţie de dorinţa spectatorilor prin improvizaţia aleasă de ei. Sarcina actoricească este extrem de grea. În unele situaţii, unii actori se achită convingător de această provocare, alţii sunt şovăelnici şi chiar au bâlbe gramaticale în relatarea liberă a cântului. În ansamblu, echipa funcţionează bine dar nu are întodeauna strălucire. Interptetări muzicale în limba greacă şi momente de dans “colorează” inventiv spectacolul. Muzica inspirat creată de Iosif Herţea e atent plasată ca accent al multor momente. Cântecele sunt remarcabil interpretate live de către actori. Ilustraţia teatrală a acestui experiment de improvizaţie, coerent şi cu o logică respectată în amănuntul semnificativ, beneficiază şi de decorul lui Puiu Antemir şi costumele datorate Liei Dogaru. Creatorii au asimilat în profunzime cerinţele viziunii regizorale oferind o scenografie funcţională, ofertantă generoas ca posibilităţi de schimbare a vizualizării povestirilor. La ilustrarea teatrală vor contribui actorii, fiecare fiind înzestrat de la bun început cu un cerc şi un baston înâlt. Mânuind aceste obiecte vor construi imagini de neuitat, spaţiile de derulare ale acţiunilor diverse solicitate de fiecare din cele 24 de “cânturi” ale lui Homer. La rampă este aşezată o mască folosită de actori, dar chiar şi de un spectator, ce purtată indică transformarea în Odiseu în funcţie de povestire. În fiecare cânt va fi astfel un alt Odiseu.

Pentru cei ce nu îl cunosc,Tim Caroll este un regizor englez de 45 de ani, cu o activitate bogată în spectacole pe diferite meridiane. A abordat scrieri de la Shakespeare până la dramaturgia contemporană. Este director asociat la “Shakespeare’s Globe” din Londra, a lucrat la Royal Shakespeare Company, e director artistic la Kent Opera unde montează spectacole de operă. Bântuie lumea de la Sydney la Barcelona, Lisabona, New York, până la Budapesta şi a poposit acum şi la Craiova.

Unii pot spune că “Odysseia” de la Craiova le aminteşte de studiile de improvizaţie practicate în primul an al studenţiei la Institutul “I.L.Caragiale”. În cazul de faţă însă, improvizaţia nu e total liberă, e dictată de … Homer, regizor şi spectator. Sarcina este deosebit de dificilă pentru interpreţi. Dascălii şi studenţii universităţilor de teatru ar trebui să vizioneze mai multe reprezentaţii cu “Odysseia” pentru că ar avea multe de învăţat.

Acest spectacol are sensibilitate, degajă emoţie şi –surprinzător- mai are şi umor. Este atractiv, iar spectatorul e provocat să-şi reamintească sau să cunoască o scriere din patrimonial cultural universal povestită inteligent, atractiv, printr-o convenţie teatrală originală ce implică şi o relaţie interativă actor-public. ”Odysseia” poate fi considerat unul dintre puţinele spectacole-eveniment ale stagiunii de la a cărui vizionare nimeni nu poate pleca deziluzionat.