ACTORII, SUFLETUL REPREZENTAŢIEI
Aflat în centru Capitalei, la un pas de Piaţa Unirii, beneficiind de o sală elegantă în stil clasic, Teatrul Evreiesc de Stat oferă un repertoriu de interes pentru oricine, jucat în limba română sau în idiş cu traducere. Puteţi întâlni aici, actori de excepţie cunoscuţi tuturor şi prin prezenţa pe alte scene sau pe marele ecran. Premiera actuală , “Miss Daisy şi şoferul ei
”, este o nouă provocare de a admira capacităţiilor creatoare ale unor actori preţuiţi de marele public.
Alfred Uhry este dramaturgul acestei piese, autor de musicaluri de success în America al cărui statut s-a consolidat prin trilogia “Atlanta” căreia îi aparţine şi “Miss Daisy şi şoferul ei”, scriere distinsă cu Premiul Pulitzer. Amintim că Atlanta este capitala Georgiei, stat american frământat în secolul XIX de segregaţia rasială. Mai amintim şi că lângă Atlanta se petrecea povestea lui Scarlett O’Hara, eroina romanului şi filmului “Pe aripile vântului” în care se ataca aceiaşi temă a segregaţiei. Piesa lui Alfred Uhry atinge această temă dar pe alte coordonate, mai actuale; implică conflictul dintre generaţii, dar în mod special, atenţionează asupra necesităţii comunicării, întrajutorării umane indiferent de rasă, religie şi statut social. După premiera de pe Broadway din 1987 piesa a fost ecranizată cu succes în 1989. Oferim pe scurt date despre acţiunea piesei pentru a argumenta interpretarea de excepţie a actorilor aflaţi în faţa unor compoziţii pe care le realizează strălucit, în ciuda unui sprijin regizoral şubred. Acţiunea e aparent simplă şi debutează când Daisy (Maia Morgenstern), mama vârstnică a unui om de afaceri evreu îşi “şifonează” maşina de lux şi fiul hotărăşte că are nevoie de un şofer. Îi alege un şofer negru cam de aceiaşi vârstă, pe Hoke (Mircea Rusu). Pe parcursul a 20 de ani se derulează conflictul dintre cei doi început când ei aveau aproximativ 70 de ani. Conflictul dezvoltă o relaţie interumană comlexă dictată de vârstă dar mai ales de prejudecăţile iscate prin apartenenţa la rase şi religii diferite. Daisy e o femee puternică, autoritară, cu hachiţe , tributară prejudecăţilor pe care însă, experienţa vieţii le va tempera şi chiar le va învinge până la urmă. Surprizele acţiunii sunt multe, piesa fiind o comedie amară, nelipsită de sensibilitate şi o fină poezie în multe momente. Textul se joacă în limba română.
Decorul este ingenios structurat de Ştafania Cenean şi marchează mai multe spaţii de joc, casa lui Daisy, biroul fiului, centrul scenei fiind dominat de un drum pe care ar circula maşina lui Daisy condusă de Hoke. Decorul şi costumele Ştefaniei Cenean sunt creatoare de atmosferă şi devin un sprijin pentru interpreţi. Regizorul Claudiu Goga nu a susţinut însă, coerent prin viziunea sa teatrală subtila relaţie dintre Daisy şi Hoke, mai ales în scenele din final. A ilustrat exagerat naturalist starea de decrepitudine în care a ajuns la un azil Daisy, umbrind efectul tematic al piesei, subilnierea relaţiei umane dintre bătrânul şofer negru şi bătrâna doamnă evreică. Astfel tensiunea emoţională şi ritmul reprezentaţiei scad în final. Claudiu Goga neglijând în propunerea sa regizorală subtextul dramatic al scrierii, înfrângerea prejudecăţiilor prin necesara comunicare interumană.
Chiar dacă spectacolul spre final cade în derizoriu, actorii reuşesc adevărate performanţe interpretative. Compoziţiile ralizate de Maia Morgenstern şi Mircea Rusu sunt impresionante şi transmit fluidul emoţiei către public. Daisy pare un rol nepotrivit vârstei Maiei Morgenstern şi forţei dramatice de acum cunoscute din alte roluri. Actriţa se transpune în Daisy cea de 70 de ani care în final va ajunge la 90 de ani, construind minuţios evoluţia personajului fără exagerări vocale sau expresive, ci printr-o trăirre interioară fluent susţinută şi urmărirea, atentă la nuanţe, a relaţiei cu Hoke. Trebuie să vizionaţi acest spectacol în care veţi descoperi o altă faţetă a calităţilor interpretei, sensibilitate în expresia atitudinilor. Maia Morgenstern trece dezinvolt peste dificultăţilei compoziţiei solicitate de rol. Excelent, de nerecunoscut este Mircea Rusu în şoferul Hoke, nu pentru că joacă un negru şi e machiat ca atare. Actorul şi-a transformat ţinuta şi emisia vocală, mai mult dansează ritmat ca un negru. În afara transformărilor fără exagerare cerute de statutul şi vârsta personajului şi-a gândit la nuanţă evoluţia sa. De la naivităţile lui Hoke la sentimental de prietenie faţă de Daisy pe care aceasta îl refuză la începutul relaţiei lor din cauza unor prejudecăţi statornicite în timp, Mircea Rusu parcurge o largă gamă de stări transmise ca efect emoţional, credibil, publicului. Actorul oferă o compoziţie unicat într-o partitură ce părea străină personalităţii sale. Un rol de plan secund, simplu ca propunere dramatică, Boolie, Mircea Drîmbăreanu îl îmbogăţeşte în demersul conflictului prin consolidarea cu firesc a relaţiilor cu celelalte personaje şi sugerarea preocupărilor continue pe care le are fiul lui Daisy ca om de afaceri.
“Miss Daisy şi şoferul ei” trebuie vizionat pentru consistenţa textului şi pentru cei doi actori, Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, creatori ai unor personaje ce nu le poţi uita uşor, chiar dacă nu au găsit întodeauna sprijin în viziunea regizorală.
Aflat în centru Capitalei, la un pas de Piaţa Unirii, beneficiind de o sală elegantă în stil clasic, Teatrul Evreiesc de Stat oferă un repertoriu de interes pentru oricine, jucat în limba română sau în idiş cu traducere. Puteţi întâlni aici, actori de excepţie cunoscuţi tuturor şi prin prezenţa pe alte scene sau pe marele ecran. Premiera actuală , “Miss Daisy şi şoferul ei
”, este o nouă provocare de a admira capacităţiilor creatoare ale unor actori preţuiţi de marele public.Alfred Uhry este dramaturgul acestei piese, autor de musicaluri de success în America al cărui statut s-a consolidat prin trilogia “Atlanta” căreia îi aparţine şi “Miss Daisy şi şoferul ei”, scriere distinsă cu Premiul Pulitzer. Amintim că Atlanta este capitala Georgiei, stat american frământat în secolul XIX de segregaţia rasială. Mai amintim şi că lângă Atlanta se petrecea povestea lui Scarlett O’Hara, eroina romanului şi filmului “Pe aripile vântului” în care se ataca aceiaşi temă a segregaţiei. Piesa lui Alfred Uhry atinge această temă dar pe alte coordonate, mai actuale; implică conflictul dintre generaţii, dar în mod special, atenţionează asupra necesităţii comunicării, întrajutorării umane indiferent de rasă, religie şi statut social. După premiera de pe Broadway din 1987 piesa a fost ecranizată cu succes în 1989. Oferim pe scurt date despre acţiunea piesei pentru a argumenta interpretarea de excepţie a actorilor aflaţi în faţa unor compoziţii pe care le realizează strălucit, în ciuda unui sprijin regizoral şubred. Acţiunea e aparent simplă şi debutează când Daisy (Maia Morgenstern), mama vârstnică a unui om de afaceri evreu îşi “şifonează” maşina de lux şi fiul hotărăşte că are nevoie de un şofer. Îi alege un şofer negru cam de aceiaşi vârstă, pe Hoke (Mircea Rusu). Pe parcursul a 20 de ani se derulează conflictul dintre cei doi început când ei aveau aproximativ 70 de ani. Conflictul dezvoltă o relaţie interumană comlexă dictată de vârstă dar mai ales de prejudecăţile iscate prin apartenenţa la rase şi religii diferite. Daisy e o femee puternică, autoritară, cu hachiţe , tributară prejudecăţilor pe care însă, experienţa vieţii le va tempera şi chiar le va învinge până la urmă. Surprizele acţiunii sunt multe, piesa fiind o comedie amară, nelipsită de sensibilitate şi o fină poezie în multe momente. Textul se joacă în limba română.
Decorul este ingenios structurat de Ştafania Cenean şi marchează mai multe spaţii de joc, casa lui Daisy, biroul fiului, centrul scenei fiind dominat de un drum pe care ar circula maşina lui Daisy condusă de Hoke. Decorul şi costumele Ştefaniei Cenean sunt creatoare de atmosferă şi devin un sprijin pentru interpreţi. Regizorul Claudiu Goga nu a susţinut însă, coerent prin viziunea sa teatrală subtila relaţie dintre Daisy şi Hoke, mai ales în scenele din final. A ilustrat exagerat naturalist starea de decrepitudine în care a ajuns la un azil Daisy, umbrind efectul tematic al piesei, subilnierea relaţiei umane dintre bătrânul şofer negru şi bătrâna doamnă evreică. Astfel tensiunea emoţională şi ritmul reprezentaţiei scad în final. Claudiu Goga neglijând în propunerea sa regizorală subtextul dramatic al scrierii, înfrângerea prejudecăţiilor prin necesara comunicare interumană.
Chiar dacă spectacolul spre final cade în derizoriu, actorii reuşesc adevărate performanţe interpretative. Compoziţiile ralizate de Maia Morgenstern şi Mircea Rusu sunt impresionante şi transmit fluidul emoţiei către public. Daisy pare un rol nepotrivit vârstei Maiei Morgenstern şi forţei dramatice de acum cunoscute din alte roluri. Actriţa se transpune în Daisy cea de 70 de ani care în final va ajunge la 90 de ani, construind minuţios evoluţia personajului fără exagerări vocale sau expresive, ci printr-o trăirre interioară fluent susţinută şi urmărirea, atentă la nuanţe, a relaţiei cu Hoke. Trebuie să vizionaţi acest spectacol în care veţi descoperi o altă faţetă a calităţilor interpretei, sensibilitate în expresia atitudinilor. Maia Morgenstern trece dezinvolt peste dificultăţilei compoziţiei solicitate de rol. Excelent, de nerecunoscut este Mircea Rusu în şoferul Hoke, nu pentru că joacă un negru şi e machiat ca atare. Actorul şi-a transformat ţinuta şi emisia vocală, mai mult dansează ritmat ca un negru. În afara transformărilor fără exagerare cerute de statutul şi vârsta personajului şi-a gândit la nuanţă evoluţia sa. De la naivităţile lui Hoke la sentimental de prietenie faţă de Daisy pe care aceasta îl refuză la începutul relaţiei lor din cauza unor prejudecăţi statornicite în timp, Mircea Rusu parcurge o largă gamă de stări transmise ca efect emoţional, credibil, publicului. Actorul oferă o compoziţie unicat într-o partitură ce părea străină personalităţii sale. Un rol de plan secund, simplu ca propunere dramatică, Boolie, Mircea Drîmbăreanu îl îmbogăţeşte în demersul conflictului prin consolidarea cu firesc a relaţiilor cu celelalte personaje şi sugerarea preocupărilor continue pe care le are fiul lui Daisy ca om de afaceri.
“Miss Daisy şi şoferul ei” trebuie vizionat pentru consistenţa textului şi pentru cei doi actori, Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, creatori ai unor personaje ce nu le poţi uita uşor, chiar dacă nu au găsit întodeauna sprijin în viziunea regizorală.
maine ma duc sa vad piesa:D
RăspundețiȘtergere