joi, 10 decembrie 2009

TEATRUL DE COMEDIE – EVENIMENT

INAUGURAREA UNEI NOI SĂLI DE SPECTACOL ÎN CAPITALĂ

În ciuda crizei financiare prea mult trâmbiţate, se mai petrect şi evenimente culturale de excepţie, ce au solicitat fonduri importante. Unul dintre puţinii manageri de teatru autentici, directori cum sunt numiţi, George Mihăiţă, a inaugurat cea de a treia sală a Teatrului de Comedie pe care îl administrează. Teatrul deţinea până acum, Sala Mare, Sala Studio şi astăzi dispune de SALA NOUĂ din strada SFÂNTA VINERI, NR.11, la un pas de PIAŢA UNIRII. De când este în postul de director al instituţiei, actorul George Mihăiţă, în afara unor spectacole remarcabile, a reuşit cu diplomaţie să lupte cu finanţatorul principal al teatrului, Primăria Capitalei, înbogăţind patrimoniul de săli de spectacol deţinute de această instituţie culturală. Mai întâi a transformat foaierul teatrului în Sala Studio. Acum, propune publicului o întâlnire la SALA NOUĂ.
Capitala noastră cu pretenţii europene, trebuie să recunoaştem, are puţine săli de spectacol. Sunt o sumedenie de spaţii în Bucureşti, ce ar putea deveni funcţionale pentru teatru, ele se năruie însă sau li se dau alte destinaţii – comerciale, cazinouri, etc - , pentru că nimeni nu se preocupă de renovarea lor în scop cultural. Iată însă, că prin iniţiativa şi insistenţa unui manager cultural, publicul iubitor de arte mai are la dispoziţie o nouă ofertă în centrul Capitalei. Fostul atelier de tâmplărie al teatrului, o clădire deteriorată, renovată de la zero, devine un elegant loc pentru manifestări culturale. Sala poate găzdui peste o sută de spectatori, iar spaţiul de joc este multifuncţional prin gradenele mobile destinate publicului, dar şi specială ca aspect. Condiţiile de construcţie ale sălii propun posibilităţi de evidenţiere a valorilor artei actorului şi regiei, fără a apela spectaculos la scenografie. Ca ofertă, spaţiul de joc se poate asemăna cu acela al Teatrului Act, teatru independent de prestigiu. Unicat la SALA NOUĂ este existenţa la parter a unui amplu spaţiu dedicat artelor vizuale. Permanent, vor funcţiona aici , expoziţii. În principal, SALA NOUĂ este dedicată “tinerilor creatori definitorii pentru generaţia lor”, fie că aparţin teatrului sau artelor vizuale. Trebuie amintit faptul că Teatrul de Comedie a impus proiectul “ COMEDIA ŢINE LA TINEri”, la Sala Studio, care a lansat personalităţi din tânăra generaţie. Sperăm că la SALA NOUĂ se va petrece o confruntare între generaţii, necesară, o interferenţă între valori, din care şi tinerii vor avea de câştigat de la cei consacraţi, dar şi publicul.
Lansarea s-a făcut spectaculos prin expoziţia “EST/VEST 20”, prima acţiune de anvergură culturală dedicată aniversării a 2o de ani de la căderea Zidului Berlinului şi revoluţiei mioritice. Expoziţia realizată de tineri plasticieni nu este subiectul comentariilor noastre critice. Impresia de simplu privitor este insă, impresionantă. Aşteptăm ca tinerii creatori din teatru să onoreze cu proiecte substanţiale şansa propusă de Teatrul de Comedie, teatrul instituţionalizat care le deschide larg porţile într-o sală din centru Capitalei, alături de colegii lor cu o exerienţă recunoscută.



Un comentariu: