“CA PE TINE ÎNSUŢI” – TEATRUL FOARTE MIC

ACTORI ADMIRABILI SALVEAZĂ UN TEXT ŞUBRED

Revine în repertoriul Teatrului Foarte Mic, scriitoarea Maria Manolescu – romancier şi dramaturg. După “Sado Maso Blues Bar” în regia Gianinei Cărbunariu, ne propune acum “Ca pe tine însuţi” în regia lui Radu Apostol. Constant, Maria Manolescu se dovedeşte preocupată de teme dramatice speciale. În “Sado Maso Blues Bar” încerca un comentariu dramatic despre degringolada tinerei generaţii aflată în căutarea de soluţii existenţiale. O temă specială, viaţa “homeleşilor”, cei care trăiesc fără de casă la periferia societăţii o abordează în actualul său text, Maria Manolescu. Este o relatare tragică, inspirată dintr-un fapt real, expusă însă, şubred sub aspect dramatic. Personajele centrale sunt Maria (Mihaela Rădescu) suferindă psihic şi Ioan (Mihai Gruia Sandu), preot se pare cândva, ajunşi homeleşi, care îşi caută cu disperare comunicarea cu lumea şi chiar iubirea. Cei doi se întâlnesc cu Rafa (Viorel Cojanu), un băiat cu bani, marcat de un eşec în dragoste. Un băiat de bani gata mai apărea şi în “Sado Maso Blues Bar”. Celor trei personaje scriitoarea le sugerează fragil biografia, preferă prezentarea manifestărilor primitive ale acestora, dublate de o sensibilitate interioară tăinuită, preferă expunerea simplă a unor situaţii fără complexitatea motivării lor dramatice. Textul este schematic derulat în opt secvenţe, insistent prefaţate de Corul homeleşilor, care repetă de mai multe ori, obsedant acelaşi cântec : “În fiecare iarnă-n Bucureşti / Mor trei sute de homeleşti. / Homeleşi ! / … Homeleşi … /Şi pentru toţi cei care mor, / De vină este mama lor.” În spectacol, acest “song” este susţinut cu implicare emoţională de Bogdan Burlăcianu. Publicul înţelege de la bun început situaţia tragică a personajelor exagerat subliniată prin prefaţarea secvenţelor şi aşteaptă închegarea unui conflict care cu greu apare. Prin poezia unor replici şi duritatea situaţiilor, textul aminteşte de stilul lui Sarah Kane. Maria Manolescu nu stăpâneşte încă, tehnica elementară a unei piese de teatru, dar scrierea sa este impresionantă prin aducerea în atenţia publicului a unui segment social oropsit, uitat de lume, cât şi prin încercarea înzestrării personajelor cu o sensibilitate aparte.
Autoarea a avut şansa întâlnirii cu o echipă admirabilă de actori şi cu regizorul Radu Apostol, capabili să ilusreze teatral coerent şi emoţionant, un text cu hibe în transmiterea credibilă a unor idei. La debutul său în viaţa teatrală, regizorul Radu Apostol a obţinut premiul UNITER pentru “Acasă” după textul lui Ludmila Razumovskaia, spectacolul Teatrului “Ion Creangă”, apropiat tematic de “Ca pe tine însuţi”, având în distribuţie şi copii “aurolaci”. A fost un spectacol cu totul deosebit prin originalitatea sa. De astă dată, spectacolul său e tributar, ca tensiune şi ritm, fragilităţii textului. Regizorul găseşte însă, inspirat, numeroase soluţii de ilustrare teatrală remarcabile. Un sprijin real îi este şi scenografia lui Adrian Cristea, exploatată cu fantezie de regizor. Decorul arată o lume înzăpezitaă, la propiu dar şi la figurat, şi creează atmosferă, chiar dacă manevrarea sa este uneori dificilă. Costumele sunt miniţios concepute pentru fiecare personaj. Marele sprijin al viziunii regizorale rămân însă, actorii ale căror interpretări sunt memorabile.
O adevărată creaţie - şi rar descoperim interpretări ce intră în sfera excepţiilor - înfăptuieşte MIHAELA RĂDESCU în Maria. Este inexplicabil de ce această actriţă nu s-a întâlnit cu partituri ample pe măsura capacităţilor sale de expresie deosebite. Mihaela Rădescu reuşeşte doar prin trăiri interioare tensionate, prin expresie, să dea complexitate personajului, chiar dacă replica nu o susţine întodeauna. Delirul bolnăvicios al femeii, îl dublează de gândul nerostit al nefericirilor ce au împins-o într-o stare specială. Crizele Mariei prind motivare subtilă prin interpretarea actriţei. Rămâne o femeie sensibilă în dramatica sa existenţă care poartă în suflet o dragoste neîmpărtăşită. Extraordinară este Mihaela Rădescu în Maria, rol destul de simplist ca scriere, cu capcane, cum a fi boala personajului, căruia îi dă o infuzie de nuanţe prin creionarea sa din amănunte de comportament esenţiale. Nemotivat drmatic de text rămâne refugiul în rândul “homeleşilor” al fostului preot Ioan, aspect suplinit însă, de interpretarea remarcabilă a lui Mihai Gruia Sandu. În primele apariţii, prin ţinută şi expresie este de nercunoscut. Construieşte solid din accente pe atitudini relaţiile cu Maria şi Rafa. Dezvălui binele şi răul ce macină sufletul personajului, contradicţiile sale interioare, egoismul, dar şi tăinuirea unei iubiri faţă de Maria. Cu inteligenţă Mihai Gruia Sandu compune universul personajului. Rafa, băiatul cu bani, este un alt personaj incomplet caracterizat în scrierea textului. Apariţia sa din final aduce un alt personaj, rece şi calculat, după ce înainte, în relaţia cu Ioan şi Maria, avea o altă linie tipologică în suferinţa disperată după dragostea eşuată. Discutabilă sub aspect dramaturgic rămâne şi sugerarea că iubirea ar putea fi suplinită de sex cum se intenţionează prin scena relaţiei sexuale dintre Maria şi Rafa. Cu dibăcie, tânărul actor Viorel Cojanu, care scrie şi texte de teatru, trece peste defectele de construcţie ale personajului Rafa, depune mult suflet şi trăire în redarea acestui băiat cu bani care pare mereu frământat de nelinişti. Beţia lui Rafa, lucru dificil de interpretat, Viorel Cojanu o compune cu atenţie la nuanţe şi subtext. Se dovedeşte a fi un actor deosebit de la care putem aştepta o evoluţie spectaculoasă.
“Ca pe tine însuţi” este un spectacol la care publicul poate admira eforturile creatoare ale actorilor Mihaela Rădescu, Mihai Gruia Sandu şi Viorel Cojanu, ca şi imaginea teatrală captivantă impusă de regizorul Radu Apostol şi scenograful Adrian Cristea. Sunt salvatorii unui text cu stângăcii în demersul dramatic, în ciuda bunelor sale intenţii de susţinerea unui mesaj emoţionant.