joi, 17 iunie 2010

“CINE L-A UCIS PE MARX ? “ – TEATRUL “TOMA CARAGIU” ŞI TEATRUL DE REVISTĂ MAJESTIC DIN PLOIEŞTI

UN SPECTACOL LAMENTABIL!

Este un titlu provocator “Cine l-a ucis pe Marx?”, mai ales când spectacolul se recomandă a fi şi un musical cu pretenţii de cabaret politic. Marx nu este un oarecare individ, se doreşte a fi acel Karl Marx care alături de Friedrich Engels au rămas “filosofii părinţi” ai … comunismului, au implementat “socialismul ştiinţific” şi au lansat în 1848 “Manifestul Pardidului Comunist”. Aceste precizări necesare pentru tinerii care habar n-au cine a fost Marx, nu se găsesc, din păcate, în text. Autorul Horia Gârbea, scriitor stimat, a fost onorat cu două premii ca dramaturg, unul în 1999 al Uniunii Scriitorilor şi celălalt în 2001 numit Premiul Academiei pentru dramaturgie!
Se specifică în programul de sală că acest text a fost mai întâi o piesă de teatru jucată în 2002 la Teatrul din Târgovişte în regia lui Lucian Sabados, ca astăzi, acelaşi regizor în colaborare cu autorul să o transforme în musical. Scriitorul se mândreşte că la Târgovişte, la spectacolul pe care regret dar nu l-am vizionat, “publicul a râs tot timpul”. La musicalul prezentat la Teatrul Odeon din Capitală, spectatorii au râs doar la o scenă, privind reprezentaţia în tăcere, cu nedumerire .
Textul acestui spectacol cu pretenţii de cabaret politic este confuz, fără sare şi piper. Este departe de un pamflet politic, dovedeşte lipsa ştiinţei provocării comicului, construcţiei unei satire. Timp de aproximativ două ceasuri se încearcă înfiriparea unui conflict penibil în jurul luptei pentru putere într-o perioadă definită a fi “evul mediu românesc”! Acest spectacol trebuie cât de cât povestit pentru argumentarea lipsei sale de consistenţă satirică. Reprezentaţia debutează cu un dans a şase … “fantome” care se vor transforma mereu adaptându-se la situaţii şi vor deveni un fel de “comentatoare” ale diverselor momente illustrate şi propuse de autorul textului. Din sală vor urca pe scenă Ciobanul (George Capanu) însoţit de Mioriţa (Mihaela Duţu). Personajele vor fi conduse de o doamnă care pare a fi custode al unui muzeu, şi îndrumate către o aşa zisă lojă din scenă. Decorul şi costumele lui Ovidiu Pascal sunt mediocre, haotic concepute ca intenţii. Ciobanul şi Mioriţa sa ar fi şi ei un fel de comentatori ai spectacolului despre “eviul mediu românesc” care li se va prezenta pe scenă. Comentariile lor fără de substanţă vor fi însă, sporadice, lipsite de pic de logică faţă de ce li se prezintă, iar din când în când vor şi absenta cei doi din lojă, ca în final … să dispară fără o elementară motivare. Din sală, mai urcă pe scenă şi un alt personaj, Străinul (Ion Radu Burlan) cu rol important pentru că în jurul lui începe să se însăileze căznit acţiunea. Respectivul vrea o întâlnire cu bătrânul Vodă (Mirel Mâneru) care are o tânără soţie (Manuela Alionte Frâncu) şi un sfetnic bănuim, Boierul (Adrian Ancuţa). Acest boier va fi personajul central avid de funcţii, manipulator al puterii. Îşi doreşte să fie răsplătit pentru serviciile sale, să devină mitropolit şi abia în final, bătrân, va apărea sub chipul lui … Marx! Venirea Străinului la curtea lui Vodă începe cu un stupid dialog între acesta şi Boier , cu intenţii căznite de ironii la adresa politichiei actuale, dar fără pic de efect comic pentru spectatori deoarece îi lipseşte tenta satirică. Se mai dansează puţin şi se face playback pe aşa zise cânticele. Apar şi aluziile la televiziuni. Se chinuie un Analist politic (Marian Despina) să comenteze fără pic de umor situaţiile de la curte. Evident, nimeni nu râde în sală. Se mai fac inserturi cu ştiri sportive de către un Reporter tv. (Petruţa Muşa) şi se ajunge la … descoperirea Americii şi a porumbului ce va deveni mămăliga românului! Moare Vodă, Străinul, care ar fi fiul său în urma unei escapade a acestuia în Turcia, devine domnitor şi regatul poartă un război cu turcii. În sfârşit publicul râde când reapare Analistul politic care s-ar vrea a fi de astă dată comentatorul cunoscut de la o televiziune, “omul cu laptop” care se adrezează nervos colegului său din culise, “domnul Gâdea”. Eroului din bătălia cu otomanii i se propune ca răsplată să fie … ambasador în America de curând descoperită! Mai intervine aiurea şi o băşcălie fără nici un efect comic pentru public despre meşterul Manole şi zidarii săi care lucrează la o catedrală şi o vor zidi, nu pe Ana, ci pe … Ofelia! Atunci apare în acest balamuc cu pretenţii de cabaret politic şi Shakespeare, interpretat de acelaşi actor căruia i-a revenit şi rolul Ciobanului! Susţine un monolog cu intenţii critice despre … teatru şi mai emite câteva cugetări despre lume. Este invocat şi … “Constructorul Solnes”, personajul lui Ibsen! Toate aceste manifestări ale presupusei acţiuni sunt întrerupte de momente de dans şi cântec, că doar ne aflăm la un musical! Baletul Majestic cu devoţiune dansează în coregrafia banală imaginată de Andreea Duţă. Muzica şi aranjamentele muzicale sunt la fel de banale, derulând o linie melodică ternă. După toate aspectele diverse derulate cu pretenţii să le spunem satirice şi trimiteri culturale neinspirate, apar spre final şi câteva treceri sporadice spre “actualitatea” vremii comunismului, socialismului . Se cântă : “Nu vrem twist, nu vrem lambadă / Ci o mare Daciadă / Stadioane cu plăcuţe / Balerine mici, grăsuţe! / Şi spre cinstea hărniciei / O Cântare României”. Textul spectacolului nu dezvoltă acest moment ce putea avea legătură cu Marx, personajul căruia titlul ar indica posibilitatea de a îi fi dedicată satira. Marx, de fapt Boierul bătrân, apare abia în final şi va fi ucis în spatele unui ecran, de un grup de revoltaţi ca într-un spectacol cu “umbre chinezeşti”. Şi … gata cabaretul politic! Actorii execută docil indicaţiile unei regii puerile, lipsită de nerv comic, rostind replici fade. Actorii nu au tipologii atractive sub aspect satiric de interpretat ca într-un cabaret politic şi nici regia nu a reuşit să salveze de falsul lor personajele ce le revin. “Regia artistică, ilustraţia muzicală, selecţia muzicală pentru cuplete şi balete : Lucian Sabados”!
Ce au vrut să comunice Horia Gârbea şi Lucian Sabados prin acest spectacol cu ambiţii satirice, pamfletare despre mai marii unei societăţi măcinată de interese, e un discurs puril conceput . Voievozi, Boierul, Shakespeare, Analişti politici, Mioriţa, Ciobanul etc sunt personaje amestecate într-un “ghiveci” lipsit de vână satirică. Spectatorul care urmăreşte uneori la Pro TV pamfletele acide ale lui Toni Grecu şi cei din echipa “Divertis”, are o imagine asupra satirei politice de calitate. Toni Grecu şi ai săi sunt un exemplu de pamfletari de valoare cu ţintă directă la adresa politicienilor noştri şi nu iartă pe nimeni dintre ei pentru că nu mai are cine să-i cenzureze ca pe timpul de tristă amintire al “socialismului multilateral dezvoltat”. “Cine l-a ucis pe Marx?” rămâne un spectacol lamentabil, care ruşinos se crede un “cabaret politic” din care lipsec curajul şi dibăcia de a satiriza răul unei lumi. Nu ai de ce să râzi la acest spectacol pentru că intenţiile satirice nu sunt sugestive, au un conţinut prin scriere lipsit de orice subtext umoristic. Se vor doar a fi o filosofie ridicolă pe o temă gravă a actualităţii, pofta de putere şi egoismul celor care ne conduc.

Un comentariu:

  1. Eh... A fost si mai bine si tot la Tirgoviste: https://vimeo.com/76130478

    RăspundețiȘtergere