luni, 29 noiembrie 2010

COMEDIA ȚINE LA TINEri (Ediția V) – TEATRUL DE COMEDIE



TINERII NU ȚIN … LA COMEDIE ?

Acest proiect unicat în peisajul nostru teatral – COMEDIA ȚINE LA TINEri – a fost lansat în 2005 de Teatrul de Comedie, cu intenția de a promova și remarca tinere talente: regizori, actori și scenografi. La edițiile precedente, marea majoritate a spectacolelor înscrise în concurs nu ereau examene de final al studiilor la diferite universități, ci proiecte individuale inițiate de echipe de tineri creatori. La cele patru ediții anterioare s-au remarcat tineri regizori precum Marcel Țop, Alex Mihail, Aurel Palade, Zolan Zakarias, Eugen Gyenmant și Alexandru Mâzgăreanu, astăzi personalități prezente în repertoriile teatrelor independente și ale celor instituționalizate. În urma fiecărei ediții, Teatrul de Comedie a înscris în reprtoriul său curent spectacolul premiat.

Actuala ediție a reunit nouă spectacole pe care le vom comenta în ordinea înscrierii în competiție. De astă dată opt (!!!) spectacole au fost doar examene de la UNATC și unul de la Universitatea “Spiru Haret” – Facultatea de Teatru. Proiecte indepentente nu au existat, iar COMEDIA ȚINE LA TINEri a devenit un fel de Gală de la UNATC, care prin repertoriul oferit arăta că “tinerii nu țin … la comedie” ! Erau, desigur, niște examene mai mult sau mai puțin inspirate ca opțiune repertorială. Să sperăm că viitoarea ediție va reveni la o competiție care să integreze majoritar proiecte independente cărora să li se alăture doar examenele de excepție, premiate la Gala UNATC.

Ediția a V-a a mai găzduit și trei spectacole în afara concursului pe care le vom comenta separat.

“POVESTIRI DESPRE NEBUNIA NOASTRĂ” este examenul de masterat al Cosminei Stancu, anul I (UNATC), clasa prof.univ.dr. Alexa Visarion. A ales piesa dificilă a cehului Petr Zelenka, dramaturg contemporan original, atât prin stilul scrierii, cât și prin tematica abordată. Viziunea regizorală a Cosminei Stancu era o primă lectură superficială a textului, împănată cu un ghiveci muzical de melodii celebre și cu efecte ieftine, grosiere prin care ar fi vrut să ilustreze nebunia personajelor rezumată doar la porniri erotice. Petr Zelenka propune însă, delirul, nebunia unor oameni nefericiți, însingurați, ce își fixează căutările comunicării, doar la o relație sexuală. Cauzele acestei nebunii sugerate de autor, regia nu le-a sesizat, s-a rezumat superficial doar l-a manfestările sexuale primitive ale personajelor. Peter este voyeur pentru un cuplu care nu poate face sex decât sub privirea cuiva, mama și tatăl său sunt persoane decrepite, vecinul său a ajuns să facă sex cu chiuveta sau aspiratorul, cu o femeie gonflabilă, toți sunt victimele comunicării, victimile lipsei iubirii și trăiesc psihoza însingurării care îi duce la demență. Spectacolul parcă ar fi fost realizat de o echipă de liceeni amatori de teatru, dar care nu au pășit într-o sală de spectacol și sunt sub influența unor programe tv. unele chiar de după miezul nopții. Cei 13 studenți actori se luptau cu disperare să se adapteze personajelor și firește nu puteau reuși să interpreteze o nebunie lipsită de cauză, nemotivată, să ilustreze indicații regizorale stupide.

“Povestiri despre nebunia noastră” atenționează din nou, asupra slabei pregătiri profesionale a viitorilor regizori, mulți lipsiți de har pentru profesia aleasă și de un minim suport cultural, devenind imitatori de ocazie ai unor colegi consacrați.

"ZVĂPĂIATA” este un examen de masterat final la regie, susținut de Elena Morar prin proiectul “Stagiarii”, rezultat al colaborării Teatrului Metropolis cu UNATC. Proiectul a cuprins trei examene: “Nebunul și Călugărul” – regia Andrei Narcis Grosu, “Funcționarii” – regia Alexandru Mâzgăreanu, spectacol reținut în repertoriul Teatrului Metropolis (ambele examene sunt comentate pe blog), și “Zvăpăiata” – regia Elena Morar. Repertoriul acestor examene de final al masteratului a indicat obligatoriu dramatizări din proza lui Cehov.

Elena Morar a conceput o dramatizare reușită a nuvelei “Zvăpăiata”. Cele zece personaje servesc tematica lui Cehov, ironia sa la adresa snobismului celor cu pretenții artistice, în centrul lor fiind Olga Ivanovna care cochetează frivol cu lumea artelor. Într-un decor gândit atent pentru a fi funcțional la indicarea mai multor spații de joc, conceput de Vladimir Turturică (master scenografie, clasa prof. univ. dr. Ștefania Cenean), autor și al unor costume elegante, regia a manevrat ritmat acțiunea. O scenă remarcabil concepută regizoral prefațează spectacolul, pune în temă publicul asupra tematicii sale; personajele sunt spectatori la operă și manifestările fiecăruia sugerează cu fină ironie tipologia sa. Elena Morar, pe parcusul întregului spectacol, a demonstrat inspirație în ilustrarea dramatizării, atât prin îndrumarea actorilor în configurarea atentă a relațiilor dintre personaje, cât și prin mișcarea în diverse spații de joc. În fiecare moment de ilustrare scenică, specula inventiv suportul situațiilor și sensurile replicilor. Coregrafia realizată de Tunde Baczo (master coregrafie, clasa prof. univ. dr. Liliana Iorgulescu) puncta expresiv unele momente. Atmosfera spectacolului se completa prin efectele ilustrației muzicale indicat concepute de Răzvan Georgescu și Elena Morar. Doar în scena finală, un bun pandant al celei din debut, nu mai funcționa același inspirat suport muzical în raport cu intențiile situației .

Regizoarea Elena Morar a prezentat un spectacol gândit în amănunt și profunzime, condus cu fermitate pe linia jocului între comic – ironie, satiră și dramatic. A lucrat în indrumarea actorilor, studenți, majoritatea la masterat, pentru a evidenția personajele în care au fost distribuiți, astfel că nu doar cei din rolurile centrale să poată realiza interpretări ireproșabile. Tinerii actori au scos în evidență personaje secundare și când nu aveau replică, prin implicarea în fiecare situație, urmărind expresiv relațiile cu cei din preajmă. În Scriitorul, George Albert Costea compune cu umor bine stăpânit personajul a cărui prezență se reține pe tot parcursul reprezentației; încântător susține monologul despre rolul șampaniei. Excelent este Adrian Nicolae în Actorul, rostește cu nuanță semnificativă un monolog încărcat de ironie la adresa profesiei. Se reține de asemenea Monica Săndulescu în Iulia, servitoarea care devine o prezență atractivă și când e lipsită de replică; în scena cu Dîmov care îi calculează banii ce i se cuvin, tânăra absolventă în 2008 de la clasa prof. univ. dr. Adriana Popovici, dezvoltă cu credibilitate stările prin care trece personajul. În grupul reușitelor actoricești se integrează și Lucian Iftimie care povestește convingător situațiile în care este implict până la urmă și personajul său, Korosteliov. Nu pot fi trecute cu vederea nici intervențiile lui Răzvan Georgescu de la Filarmonica “George Enescu” în Cântărețul de operă, și nici aparițiile în roluri secundare ale studențiilor la actorie, Vlad Pavel și Liviu Chițu (Clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu).

Prin dificultatea lor, personajele centrale – Olga Ivanovna, zvăpăiata, soțul ei, doctorul Dîmov și pictorul Reabovski, au dat de furcă tinerilor interpreți. Ana Covalciuc (master actorie, clasa prof.univ.dr. Gelu Colceag), interpreta rolului principal, deținea farmecul femeii superficiale, dornică de remarcare, dar îl folosea cu modestie prin expresii standard, banale. Olga trece prin multiple stări în relațiile cu soțul și pictorul care îi devine amant, dar actrița nu reușea întodeauna să le asimileze convingător în interpretarea sa. Era exterioară ca expresie în multe situații. Confuz în tratarea doctorului Dîmov s-a manifestat Andrei Mateiu (absolvent UNATC în 2005, clasa prof. univ. dr. Gelu Colceag). Dîmov nu era nici doctorul care își pierde viața dedicat fiind cu tot sufletul profesiei, nici soțul îndrăgostit de soție, ci un individ oarecare. Doctorul, personaj atât de drag lui Cehov, era gestionat simplist de interpret. Șerban Victor Gomoi (master la aceiași clasă cu colegii) se confrunta cu un alt personaj dificil, egoistul și infatuatul pictor Reabovski pe care nu a reușit să-l prezinte nuanțat.

“Zvăpăiata”, în ciuda unor șovăieli în interpretarea rolurilor principale survenite și din lipsa de experiență a tinerilor, rămâne o carte de vizită demnă de reținut pentru regizoarea Elena Morar care a dovedit fantezie și profesionalism în aplicarea viziunii sale teatrale raportată la suportul scrierii lui Cehov.

“ZVĂPĂIATA” a obținut din partea juriului numeroase premii : Premiul pentru cel mai bun spectacol care presupune integrarea sa în repertoriul permanent al Teatrului de Comedie, iar marele public îl poate viziona și remarca pe tinerii săi interpreți, Premiul pentru cel mai bun regizor – ELENA MORAR, Premiul pentru costume – VLADIMIR TURTURICĂ, Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar – ADRIAN NICOLAE (personajul Actorul), Premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar – MONICA SĂNDULESCU (personajul Iulia), Mențiunea specială a juriului - ANA COVALCIUC (personajul Olga) și GEORGE ALBERT COSTEA (personajul Scriitorul). Trebuie specificat cu acest prilej că Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal nu s-a acordat.

“AMERICAN BUFFALO” a fost considerat cel mai bun spectacol al școlilor de teatru la Festivalul de la Piatra Neamț, secția “Pledez pentru tineri” ! Piesa lui David Mamet se joacă de cinci ani și la Teatrul Act. Conform juriului de la festival, spectacolul regizat de prep.univ.drd Florin Grigoraș, cu trei studenți din anul întâi la masterat de la UNATC, ar fi fost reprezentativ pentru învățământul nostru teatral ! Mai întâi, pentru cei care cunoșteau piesa și prin spectacolul remarcabil de la Teatrul Act, în varianta celor de la UNATC era de nerecunoscut. Replica de bază a traducerii scenice devenea “Ce p… mea”, alături de înjurăturile specifice limbajului de gang. Desigur, cele trei personajele erau la început de drum în lumea interlopilor de care doreau să aparțină, dar David Mamet le colora limbajul cu măsura motivării folosirii lui, în vreme ce în spectacol înjurătura devenea ostentativ plasată, din două în două replici, prin adaptarea textului și tratarea regizorală. Trei prieteni, Donny (Mircea Postelnicu) – deținătorul unui modest magazin de vechituri, Bobby (Conrad Mericoffer) – un individ aparent timid și Teach (Bogdan Nechifor) – un cartofor, pun la cale o “afacere”, o hoție inspirată de găsirea unei monede vechi. Regizorul a încercat să îndrume distribuția pe calea așa zisului firesc, iar replicile erau bolmojit rostite, doar injuriile fiind subliniate de studenții de la masterat anul I, clasa prof. coord. Radu Gabriel. Cei trei "eroi" nu mai aveau un contur de personalizare tipologică, păreau doar niște prostovani disperați de conjuctura “afacerii” care doreau să o pună la cale. Îndrumarea regiei se rezuma la apelul de a fuma sau personajele să își tragă palme în numele nervozității exprimate prin înjurăturile abundent rostite. Regizorul a mai apelat și la efectul scăderii luminii, de pildă în scena Bobby-Donny, pentru ca spectatorul, după ce nu le înțelegea replicile cu “firesc” șoptite, să nu le mai perceapă nici posibilele expresii ale chipurilor celor care le rosteau. Un decor încropit din obiecte cu pretenția de a fi vechituri, plasate la nimereală, aparținea actorului Conrad Mericoffer, interpretul lui Bobby. Acesta se detașa însă, cât de cât de colegii din distribuție, prin încercarea de a da credibilitate nuanțelor comice prin care vroia să construiască profilul lui Bobby, un aparent prostovan, șmecher însă, când e vorba de inițiativele sale. Donny în interpretarea lui Mircea Postelnicu devenea un încurcă lume dezorientat și rigid în implicarea conflictuală. Cartoforului Teach, Bogdan Nechifor îi atribuise doar o isterie continuă, exagerată, uitând de abilitățile sale sugerate pe deplin în piesă.

Limbajul generației “cool”, verbal și în manifestări de expresie la care au apelat dascălii acestor studenți își are totuși, motivări profund exprimate în spectacolele reușite ale teatrul independent, pe texte special concepute tematic. Acest examen nereușit și sub aspect pedagogic, era doar o făcătură, strident vulgară ce dezavantaja studenții.

"TEASTAMENT” intenționa a fi un spectacol de autor – Radu Popescu : text și regie, numai scenografia nu îi aparținea. Decorul era o improvizație ce nu preciza sugestiv spațiile de joc și încerca sugestii mataforice ridicole prin manevrarea unui dulap de la Ikea, cu imagini apropiate teatrului de păpuși , autor al scenografiei fiind Alexandra Oancea , absolvent în 2007 , la UNATC, scenografie, clasa prof. Adriana Raicu.

Radu Popescu se specifică în program a fi absolvent în 2007 la clasa prof. asoc. Cristian Hadji-Culea, conf.univ. Nicolae Mandea și master de Scriere Dramatică în 2009, la clasa prof. Valeriu Moisescu și conf. univ. Nicolae Mandea. Avea o pregătire la UNATC în diverse domenii profesionale legate de teatru! În textul cu pretenții de dramaturgie, ataca două teme dificile – homosexualitatea și credința în Dumnezeu, prin două personaje feminine. Și-a ales însă, tematica de dragul șocării publicului, pentru că în scrierea sa nu funcționa o elementară documentare psihologică despre homosexuali – femei lesbiene și bărbați gay – sau culturală despre manifestările de credință în Dumnezeu. Amesteca penibil în scrierea sa tematici importante în numele actualității. O tânără avocată de 23 de ani (!!) cu credința în Dumnezeu, primea oferta unei alte tinere, Nicole, operator de programe pe calculator, să îi facă legal testamentul că … vrea, de fapt, să se sinucidă. Între cele două se leagă o relație lesbiană ( !! ), cu motivări absurde – fiecare a avut un iubit -, iar Nicole se sinucide până la urmă. Ideea înscrierii în concurs a unui astfel de spectacol pentru a fi reținut de Teatrul de Comedie, premiul pus în joc, demonstrează gândirea puerilă a celor care s-au implicat în realizarea sa penibilă. Dramaturgic textul era jenant, hilar, ca argumentare a motivatrii manifestării personajelor prin invocări biografice fără sens ca o caricatură de psihanaliză. Nicole, de pildă, a devenit lesbiană că iubitul, un individ ciudat, s-a sinucis și în final va urma aceiași soluție existențială. Replica scrisă de Radu Popescu era lipsită de o elementară logică pentru sprijinirea constructului personajelor. Argumentarea psihologică a conflictului imaginat între cele două femei era ridicolă. Dacă un astfel de text reprezintă un masterat de Scriere Dramatică, situația învățământului nostru artistic este alarmantă pentru pretenția de a promova valori viitoare.

“Dramaturgul” a ambiționat să fie și regizorul care ar impresiona publicul prin scrierea sa. Spectacolul său era plictisitor și evident, fals din pornirile textului ce îi aparținea. Andreea Dragnea și Cristina Găvruș, absolvente în 2oo7 ale UNATC, la clasa regretatului profesor Ion Cojar, erau victime evidente ale textului pe care firesc, trebuiau să îl refuze că nu le oferea nici o posibilitate de remarcare.

“Testamentul” a fost un alt spectacol prin care UNATC a arătat că doctoratele dascălilor, masteratele absolvenților, nu presupun nici har pedagogic și nici pe cel necesar practicienilror din teatru.

“ ORAȘUL” nu este examenul celor de la masterat, ci al absolvenților de la actorie, regie și scenografie din 2009. Tânăra aspirantă la profesia de regizor Sânziana Stoican (clasa lect.univ. drd. Liudmila Szekely Anton) a ales un text dificil al dramaturgului rus contemporan, Evgheni Grișkoveț, consacrat prin stilul special al scrierii. Dramaturgul este preocupat în mai toate scrierile sale – “Iarna”, “Casa” -, de starea individului ce se pierde în fluxul tumultuous al unei societăți în care nu își poate afla drumul realizării unor idealuri personale. Viziunea regizorală nu arăta perceperea tematicii piesei, fiind lecturată teatral superficial, personajul central, motor al conflictelor, Serghei Bassin, devenea doar un ciudat, mereu nemulțumit fără motiv. Examenul - spectacol nu se remarca nici prin comicul sau dramaticul unor situații pentru că era lipsit de o idee coerent exprimată, ce ar fi putut captiva intersul spectatorului. Decorul cu pretenții realiste de concepere realizat de Maria Pintea (clasa prof. asoc. Viorica Petrovici) era inutil încărcat de numeroase obiecte, vrând să imagineze căznit suprarealist apartamentul familiei Bassin, compus din mai multe locuri ale acțiunii. Nu impunea sugestiv atmosfera solicitată de text. Cel mai trist aspect al examenului este că regia nu acorda atenția cuvenită interpretării personajelor. Vladimir Flutur (clasa prof. univ. dr. Doru Ana, ca și ceilați colegi din distribuție) părea că nu cunoaște motivările personale ale lui Serghei Bassin de a declanșa conflicte și a dori să își părăsească familia pentru un timp. Actorul apela în interpretare la efecte de bâlbâială în rostirea unor replici, nemotivate măcar prin elementarele date ale situațiilor, nu susținea cu minimă credibilitate relațiile cu celelalte personaje. Momentul cheie al beției în raport cu substratul tematic al piesei, petrecut între Serghei și amicul Maximilian (Ionuț Vișan) era penibil susținut de regie și interpreți. Ionuț Vișan practica o imitare inexplicabilă profesional după manifestările lui Mihai Bendeac în diverse divertismente tv. În apariția din final a taximetristului, forțat vizualizată regizoral, Corneliu Ulici părea venit tot de la un divertisment derizoriu. Se reținea din această distribuție evident necoordonată regizoral ce dezavantaja actorii, Mădălina Anea în Tania, soția lui Serghei. Actrița definea cu farmec, cu expresivitate, personajul unei soții devotate mariajului, o naivă care se revoltă uneori pe comportamentul soțului ce nu îl poate înțelege. Personajelor centrale le reveneau de rostit și monologuri prin care regia încerca însă, stângaci să relaționeze interactiv cu spectatorii, luminând sala. Vasile Flutur era străin de susținerea unei relații interactive cu spectatorii, rostirea monologului său fiind exterioară ca sensuri. Mădălina Anea însă, în monologul soției, era admirabilă prin sensibilitatea acordată în raport cu nuanțele sale, vorbirea sa era, în sfârșit, clară pentru că pe parcursul reprezentației rostirea exagerat precipitată a replicilor anula bunele intenții ale expresiei interioare. Spectacolul era dominat de “moda” prost înțeleasă a unui firesc stradal, specifică majorității absolvenților la actorie de la UNATC. Nu lipseau din acest spectacol nici efectele muzicale, plasate la nimerală, ca și pauzele nemotivate.

“Orașul” era doar un examen neconvingător de început de drum în regie, străin în citirea teatrală a sensurilor piesei alese care dezavantaja pe cei distribuiți.

“VREMEA DRAGOSTEI, VREMEA MORȚII” era un examen susținut de Catinca Drăgănescu (masterand UNATC, anul I regie, clasa prof. univ. dr. Alexa Visarion) care datorită exagerărilor de efecte regizorale lipsite de o elementară logică și inspirate însă, din viziunile regizorale ale unor colegi cu personalitate, determina obligatoriu citirea textului lui Fritz Kater pentru a percepe mesajul dramaturgului. Stilul scrierii replicii fără punctuație poate a derutat pe aspiranta la profesia de regizor, dar piesa este impresionant condusă dramatic prin ilustrarea a trei tronsoane existențiale – reduse de adaptarea regizorală - , într-o lume în plină transformare socială din estul Germaniei comuniste care trăiește căderea zidului Berlinului, simbol al departajării unor ideologii. Marele merit al dramaturgului german Fritz Kater este lipsa totală de ostentație în tratarea confruntării dintre două concepte sociale, ideologice, exprimată sensibil, pregnant prin personajele care le trăiesc influențele cu naivitatea copilăriei și adolescenței, doritoare doar de libertate. Regia, din această ofertă dramatică generoasă pentru înțelegerea realității de astăzi de către tânăra generație actuală, abia reușea să sugereze o latură simplă a conflictului din familia în care tatăl – tratat regizoral ca un handicapat – pleacă în străinătate, trece zidul lagărului comunist, iar mama rămasă cu doi băieți adolescenți, se căsătorește cu “unchiul”. Viziunea regizorală nu sesiza, tocmai aspectul esențial al conflictului, naivitatea adolescenților marcată de efectele societății ce suportă transformări majore. Nimic din sugestiile dramaturgului, cu iz substanțial psihologic asupra personajelor adolescentine nu era marcat regizoral. Tot spectacolul-examen era doar o agitație ostentativ coordonată fără motivare pentru ilustrarea contextului și stărilor firești prin care trec adolescenții în căutarea trezirii la viață prin dragoste și sexualitate, și cât poate influența epoca aceste momente existențiale, firești pentru orice tânăr. Spectacolul încerca o trimitere hilară la epocă prin trei panouri roz cu chipul lui Lenin plasate în fundal ca într-un imprimeu cu buline, scenografia Ioana Simion (absolventă 2010 ca și ceilalți colegi, dânsa fiind însă, rezultatul clasei de scenografie coordonată de Adraina Raicu). Regizoarea folosea pe tot parcursul reprezentației o lumină confuză ca într-o sufragerie cu un bec de 50 de wați prin care distrugea orice intenție de configurare a personajelor și relațiilor dinte ele. Fără sens, lansa într-un moment un efect luminos strident către public, cu lanterne, “inspirat” din spectacolele unor regizori apreciați, dar care nu dovedea nici un sens în viziunea Cătălinei Drăgănescu.

Pieasa originală a lui Fritz Kater era distrusă ca sensuri de o regie … “exchibiționistă” a unei persoane care și-a dorit să fie originală cu orice preț, mai presus de dramaturg și ignorând capacitățile de expresie ale actorilor aleși în distribuție, pe care nu îi nominalizăm, fiind tratați ca niște obiecte manevrabile fără motiv.

"PARAMIZA ROMANES” rămâne singurul spectacol ce nu a aparținut UNATC, ci Universității “Spiru Haret” – Facultatea de Teatru. E drept, la realizarea proiectului au fost implicați și trei studenți de la Facultatea de Teatru UNATC, Secția Păpuși-Marionete, din care Viorela Diac a colaborat și la realizarea coregrafiei alături de Ninel Petrache, autorul spectacolului, absolvent “Spiru Haret”, clasa regretatei Lucia Mureșan.

Ninel Petrache a conceput un scenariu simplist, școlăresc în jurul unei povești de dragoste – doi bărbați iubesc aceiași fată, etc – dintr-o șatră tradițională de rromi. Scenariul era doar un fir conducător fragil dramatic pentru a sugera prin muzică și dans posibila lume a unei șatre. Replicile erau puține, unele rostite în limba romanes, soluție neinspirat condusă pentru a cunoaște o etnie. Finalul scenariului și regiei aparținând tot lui Ninel Petrache, invoca holocaustul ce a avut repercursiuni și asupra rromilor.

Rămâne remarcabilă din acest spectacol fără pretenții de examene la masterat sau absolvire, demonstrația interpreților că dețin capacități pentru a juca într-un musical. Mihai Căpățână, Gabriela Marin, Gabi Sandu, Carolina Roza Vasile, Alexandra Rucsandrescu, Diana Leonte, Costel Dobrescu, Flavia Cazacu, Mirela Buhuș, Octavian Jalba și Ninel Petrache sunt nume care trebuiesc reținute pentru proiecte de spectacole musicale. Cântau și dansau cu dăruire, ireproșabil.

Efortul echipei de a pune în viață scenică tema spinoasă a etniei rrome, merită prețuire, chiar dacă spectacolul era amatoristic realizat ca scenariu și regie.

“ TREAPTA A NOUA “ este examenul de absolvire a UNATC susținut în 2008 de Valentina Zaharia, Patricia Katona, Iolanda Covaci și Monica Săndulescu de la clasa prof. Adriana Popovici și Mirela Gorea. Spectacolul este comentat pe blog, și de doi ani rezistă cu succes la diferite competiții, fiind un rod exemplar al pedagogiei teatrale, fără pretenții regizorale, cu scopul precis de a evidenția studentele distribuite în personajele construite complicat de Tom Ziegler, autorul textului.

IOLANDA COVACI a obținut Premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol principal – Melissa, VALENTINA ZAHARIA pentru Joanna – Mențiunea specială a juriului și MONICA SĂNDULESCU pentru Tracy, ca și pentru Iulia din “Zvăpăiata”, Premiul pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar.

“PHOTOSHOP “ a fost prilejul reîntâlnirii cu Catinca Drăgănescu, studentă la masterat anul I, UNATC, după ce a vrut să își demonstreze capacitățile regizorale în piesa lui Fritz Kater, “ Vremea dragostei, vremea morții”. De astă dată, aspiranta la profesia de regizor a scris și textul spectacolului cu intenția de a fi remarcată ca autor total al reprezentației, în care a reunit absolvenți din diferiți ani de studii de la UNATC. Scenografia plină de pretenții metaforice, dar total neconvingătoare ca desen scenic, nu se menționa cui aparține. În textul său, Catinca Drăgănescu înșiruia într-un montaj greoi, scurte scene și monologuri prin care își dorea să prezinte degringolada unor indivizi, că personaje nu puteau fi numite, iscată de … pofte sexuale și ambiții personale. Prin replici desprinse din dialogul stradal, dar cu pretenții … filosofice și chiar cu evocări culturale, indivizii discutau de “ fericirea care se consumă repede, arde ca o lumânare”, despre “ f …”, adică actul sexual, și experimentul Soniei cu “ 22 de bărbați într-o lună de zile, ca să-i exorcizez”, despre o așa zisă relație părinți – copii, etc . Toate erau scene scurte, ansamblate printr-un montaj dictat de necesitatea spațiilor diverse de joc pentru care actorii se luptau să manevreze un practicabil în sus și în jos, ca să le marcheze. În debutul reprezentației un monolog ridicol vroia să indice așa zisele surse de inspirație ale textului.

Victimele acestui text derizoriu și ale regiei deplorabile au fost actorii, cărora Catinca Drăgănescu nu le-a acordat atenție, i-a considerat o masă de manevră ilustrativă cu pretenții metaforice a gândurilor sale confuze. Amintim de pildă plimbările în cerc ale Soniei în jurul unui iubit, purtând o umbrelă neagră etc. Muzica excesiv întrebuințată, palmele date de unele personaje, chiar și fumatul, vroiau să susțină nervozitatea iscată de o iubire neîmplinită . Desigur , regizoarea este la început de drum, dar se sesizau cu ușurință încercări de “imitare” a unor tineri regizori consacrați deja. Nu ar fi însă, de mirare ca acest spectacol jalnic să fie considerat de unii ca un exercițiu de originalitate teatrală pe la diverse festivaluri!

OBSERVAȚII GENERALE

Cele opt spectacole, unele examene de licență, recomandate de UNATC drept realizări ale învățământului nostru artistic au demonstrat starea precară a pregătirii profesionale a multor absolvenți, actori și regizori.

Opțiunile repertoriale pentru piese contemporane erau determinate de spectacolele pe aceleași texte ale unor regizori consacrați din care studenții s-au inspirat fără pic de jenă. “Actualitatea” spectacolelor se manifesta printr-un limbaj trivial, excesiv exploatat în diverse viziuni regizorale. Din aceste examene-spectacol nu au lipsit efectele muzicale abundent întrebuințate, care peste falsitatea plasării în raport cu situațiile dramatice, anulau adeseori posibilitatea receptării jocului actorilor. În multe examene violența era ilustrată prin palmele aplicate de unele personaje celor cu care se aflau într-un posibil conflict. O altă notă comună a “viziunilor regizorale” au fost scenografiile încărcate de obiecte sau “sofisticat” desenate, fără funcționalitate.

Gravă este constatarea că majoritatea regizorilor au folosit actorii ca pe niște marionete, ignorând că ei sunt mijlocul forte al oricărei expresii regizorale, prin posibilitatea de a creiona credibil personaje sau idei.

Pregătirea profesională a majorității absolvenților arată că unii din dascălii pe care i-au avut trăiesc într-un “ turn de fildeș” și nu s-au exprimat vreodată pe o scenă într-un spectacol. Numărul mare de studenți dintr-un an de învățământ artistic, îngreunează, de asemenea, pregătirea lor solidă. Până la urmă însă, cei înzestrați cu har, cu efort vor reuși să se remarce, cum s-a întâmplat și în cadrul competiției COMEDIA ȚINE LA TINEri.

Acest proiect generos de susținere a tinerelor talente sperăm că la viitoara ediție, în condiții mai bune din punct de vedere financiar, va reveni la intenția selectării pentru concurs a unor proiecte independente de examenele de la UNATC sau ale altor universități. Cele două săli ale Teatrului de Comedie – Studio și Sala Nouă -, nu trebuie să suplinească dispariția “Casandrei”, studioul UNATC care prezenta stagiunea absolvenților și nici să repete Galele sfârșitului de an școlar.

COMEDIA ȚINE LA TINEri este o competiție pentru afirmarea independentă a personalității tinerilor absolvenți, fără implicarea dascălilor și care solicită un repertoriu apropiat de profilul Teatrului de Comedie, ce va găzdui spectacolul premiat.

14 comentarii:

  1. D-na Lucaciu, cu respect va mentionez faptul ca "Paramiza Romanes" chiar a fost un proiect independent, nicidecum examen de licenta sau de master al univ. Spiru Haret. Mare a parte a distributiei a absolvit cu alte spectacole in 2009, Gala despre care dvs ati scris la momentul respectiv. Multumim pt aprecieri, Gabriela Marin.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. "s-a rezumat superficial doar l-a manfestările". acest citat este din inceputul articolului Dv.

    (ca sa va raspund in aceeasi nota) 'mi-e' mi-ar fi rusine sa scriu intr-un asemenea hal.

    e curios. oare erati nervoasa cand ati scris? oare va simteati atat de plina de opinia Dv. incat gramatica v-a devenit secundara?

    dragi alti copii cititori, nu o luati prea in serios pe doamna. nu-si cunoaste propria limba, si totusi, este experta in teatru. ca si cum ar fi posibil. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. pe de alta parte, aroganta de a crede ca doar opiniile Dv. conteaza se desluseste limpede din faptul ca nu ati avut macar grija de a va face o minima documentare (basca, avand in vedere ca ati fost membra a juriului) ca sa aflati cum se numesc competitorii, daca e vorba de proiecte independente sau de scoala, etc.


    deci, copii, doamna nu stie nici macar pe cine a jurizat, asa ca pentru ce sa va agitati? :D

    RăspundețiȘtergere
  5. doamna, recunoasteti, ati avut ceva protocol inainte de a scrie articolul asta? :D :D :D

    ca tot citesc si citesc si ce betie de cuvinte... ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. ok. sa zicem ca trecem de nivelul gramatical scazut, de jurizarea absenta si punem o intrebare: de ce atat de distructiva?

    sa fim seriosi. aceste comentarii pe care le-am scris aici au un singur rol. nu de a da importanta doamnei, nici nu ar fi posibil, ci pentru a arata ridicolul acestui sistem in care persoane lipsite de constiinta muncii lor ataca furibund oameni aflati la inceput de drum pentru a-i supune in virtutea propriei posturi in establishment.

    timpul indicatoarelor peste mana a trecut, tovarasa critic. au aparut idei noi, inclusiv in teatru. ceea ce va placea dumneavoastra acum o mie de ani e dinozaurian de vechi. de acord ca indiferent ce subiect teatral ar aborda cineva, el e necesar a fi abordat cu seriozitate. dar sa ataci subiectul? sa faci presupuneri imbecile, speculatii fara temei asupra persoanelor care au construit spectacole si au jucat in ele? atacurile la persoana va arata si praful de pe palton si moliile din cap.

    iar pentru asta exista o solutie, paltonul, la curatat, capul, la naftalina. in dulap.

    RăspundețiȘtergere
  7. Stimata doamna,
    In urma celor citite permiteti-mi sa imi exprim o opinie ce se vrea sincer constructiva in raport cu "consecintele si concluziile" acestui festival. Parerea mea isi asuma statutul de a fi subiectiva, din moment ce vorbesc din dubla perspectiva, tanar debutant in domeniu si totodata participant direct la festival. Consider ca daca la capitolul opinii si afinitati artistice, subiectul va ramane vesnic deschis, la capitolul atitudine si ton al comunicarii, ar fi multe ce starnesc intrebari. Va intreb care este scopul demersului dumneavoastra din acest articol? Banuiesc ca exista un scop, si atunci carui scop ii serveste aceasta critica acida si profund distructiva? Aducerii publicului in salile de teatru, convingerrii unor tineri aspiranti sa renunte la meseria aleasa, incurajarii lor, promovarii acestui festival? Repet ca nu contest catusi de putin aprecierile critice, apetitul pentru unul sau altul dintre spectacole si interpreti, dar felul in care o faceti mi se pare depreciativ, dezolant si jignitor.
    Vorbim despre unul dintre putinele festivaluri ce ofera sanse de expunere si de ce nu?, afirmare tinerilor, vorbim despre un festival ce dupa un an de pauza, in ciuda crizei financiare ce a lovit foarte tare teatrul, si-a propus sa gaseasca o modalitate de a functiona. Din punctul meu de vedere a fost o actiune salutabila a celor de la Teatrul de Comedie de a realiza un festival eterogen in care au dat sanse egale unei multutidini de tineri artisti, absolventi ai ultimelor generatii, de a se face vazuti, indiferent de optiunile lor in raport cu genul dramatic abordat. Da, au fost productii extrem de diferite din toate punctele de vedere si nu vorbim de critetii valorice, ci de criterii pragmatice: de la productii independente, la examenele de absolvire ale ciclului I actorie si regie, la examene de masterat. Sa nu uitam insa ca ele au fost invitate, fie ca reprezentatii teatrului au dat dreptul de veto UNATC-ului sau au participat la vizionari ale spectacolelor, cineva si-a dat acceptul ca ele sa fie acolo. Nu vorbim despre un festival de fringe in care cineva anume sau toti participantii s-au inscris din proprie initiativa si s-au expus fara o selectie prealabila. Probabil ca spectacolele trebuiau sa fie prezentate, deduc logic din articolul dumneavoastra ca sunt informatii care va lipsesc. De exemplu Photoshop este o productie independenta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Dincolo de asta cred ca inceputurile de drum - punct in care se afla toti participantii la festival, ar trebui sa fie despre cautare, incercare si posibilitatea de a gresi. Ceea ce implica sa fie si tratate ca atare. In continuare ma intreb sincer daca acest tip de atitudine refractara poate avea vreun efect pozitiv. Nu cred sa nu existe macar un lucru bun de spus despre fiecare dintre spectacolele participante, cum nu cred nici in principiul motivarii negative. Pentru mine, a fi un critic cu experienta, respectat in bransa, ca dumneavoastra, inseamna pe langa o libertate de opinie bazata pe expertiza in domeniu si o mare responsabilitate. Daca oamenii va citesc, va asculta, va cheama la spectacole si festivaluri, e pentru ca asteapta de la dumneavoastra cel putin un feedback care sa ii ajute. A adopta filozofia unui discurs transant, rece, distructiv in raport cu ce pana la urma? o seama de incercari ale unor tineri, mi se pare trist. Trist este ca in loc sa existe un dialog si un demers orientat spre pozitiv, spre gasirea unei solutii si fructificarea unei experiente/ incercari, se adopta tactica "datului in cap". Poate ca exact aceleasi opinii, exprimate intr-un mod mai cordial si mai respectuos, atat pe termen lung, cat si pe termen scurt ar fi avut un cu totul alt efect. Ca e posibil ca noi sa nu fim talentati, ca dumneavoastra sunteti intransigenta, pot fi ambele valabile, ceea ce ramane insa este un gust amar.
    Patru din cele noua productii s-au dovedit a fi independente. De ce nu salutam acest demers? De ce nu salutam faptul ca au existat oameni care si-au reluat spectacolele de licenta sau nu cu ocazia acestui festival? Spectacole premiate de altfel. De ce nu admitem plurivalenta opiniilor, si faptul ca ceea ce unii considera a fi un produs artstic reusit, pentru altii nu este? De ce exista atacuri personale, de ce ironizam, de ce starnim un razboi nefondat? Facultatea de teatru inseamna in ultima perioada 3 ani de studii, dintre care 1 alocat realizarii licentei. E un fapt, bun prost cum o fi, trebuie luat ca atare. Pregatirea profesionala este raportata la acest sitem si nu la unul ideal. O productie independenta de teatru, inseamna din proprie experienta bani adusi de acasa, ceea ce chiar inseamna un efort, si mai mult decat atat o dorinta de a face ceva. Privind acest context, din punctul meu de vedere, toti cei implicati ar merita sa fie respectati si sa li se comunice ca atare. Nu suntem la punctul la care nu putem gresi, cum nu suntem nici in momentul in care sa fim etichetati ca fiind capabili de a face meseriile pe care ni le-am ales sau nu. Putem accepta un punct avizat de vedere, asa cum este al dumneavoastra in raport cu punctul la care suntem acum sau parerea cu privire la spectacolele realizate, asta nu il face insa absolut. Imi asum parerea personala, subiectiva si probabil contestabila, speranta mea este insa ca vom resui macar sa ridicam niste semne de intrebare cu privire la acest demers. Filozofia acestui festival este "a tine la tineri". Critica poate fi cu siguranta un motor excelent, atata timp cat este construcitva. Inca odata, vorbim despre tineri, care au nevoie sa fie directionati, nu demolati. Nu vreau sa vorbesc despre pertinenta comentariilor, ci despre forma lor si tonul pe care il adopta.

    In speranta ca veti lua cele de mai sus ca o incercare de sinceritate si totodata dialog,
    Catinca Draganescu

    RăspundețiȘtergere
  9. Din tot ce am citit aici scris de dvs, am tras o concluzie esentiala, zic eu.

    Ma gandesc cu groaza cum va arata teatrul peste 20 de ani cand oameni ca dvs nu vor mai exista in peisaj sa tina in frau arta si sa o "curete" de tinerele mizerii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Mda, mi se pare inutil sa va enervati pentru niste prostii scrise de o singura persoana din lume despre spectacolele voastre. O data pentru, indiferent ce credeti, o validati prin atentia pe i-o dati, apoi, pentru ca femeia, dintr-un motiv sau altul, fabuleaza profund in ceea ce scrie. Si aici pot da un exemplu recent. A scris despre un spectacol in care "ceva" era profund penibil. Ceea ce ea uita sa mentioneze era faptul ca acel "ceva" l-a retinut doar pe afis, pentru ca, din varii motive tehnice nu a putut fi in spectacol. Ceea ce spune multe. Apoi, se aude prin targ ca scrie si la comanda, adica, daca cineva vrea sa dea altcuiva in cap (in bransa, evident), ii poate solicita serviciile, contra... cine stie ce (stie)(eu nu stiu). Deci, va pierdeti Vremea cu conflicte inutile, pata aia mica de mucegai din colt e doar atat, o pata de mucegai. Recomand clor.

    RăspundețiȘtergere
  11. @irealitatea: sunt si nu sunt de acord cu tine, mie mi se pare ca ceea ce se incearca aici este sanctionarea unei atitudini. ca doamna criticareasa are aceste pareri e treaba ei, ca noi nu zicem nimic si inghitim sa fim tratati asa mi se pare de netolerat. trebuie sa descurajam tipul asta de atitudine aroganta si atotstiutoare. tonul postarii doamnei este asa cum zice Vremea, jignitor. asta pe langa deplorabilul si penibilul limbajului. si nici macar nu e un razboi, e o replica.

    RăspundețiȘtergere
  12. Da, l-am citit pe Caragiale doamna Lucaciu si spre uimirea dumneavoastra pe multi altii. Atitudinea dumneavoastra mi se pare pur si simplu lipsita de profesionalism. Atacul dvs. vehement impotriva sectie de regie a UNATC-ului nu demonstreaza decat foarte multa frustrare. Probabil dvs stiti mai bine de unde vine. Oricum, frumos era sa va interesati inainte sa scrieti aceste lucruri si sa enuntati macar numele noastre si informatiile legate de studiile noastre, corect. Dar probabil ca cerem prea mult, si probabil ca dvs. considerati ca nu meritam nici macar atata lucru. Asadar, la gunoi cu tanara generatie nu?
    In legatura cu tinerele generatii execrabile din care venim si facem parte, nu va mai faceti atatea griji, probabil noi vom fi cei care va vom da paine pe viitor. Asa ca, bucurati-va Doamna.
    Si, precum spuneau si alti colegi pe aici, incetati sa mai credeti ca asta e un razboi.
    Totus, stau si ma gandesc.....de unde atata ura?

    Cosmina Stancu, tanara cu aspiratii la regie.

    RăspundețiȘtergere