“CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF ? “ – TEATRUL DE COMEDIE

SURPRIZA ȘTEFAN BĂNICĂ

Este ciudată opțiunea repertorială a Teatrului de Comedie, unul din puținele noastre teatre instituționalizate care și-a consolidat în ultimii ani personalitatea prin respectarea specificului numelui pe care îl poartă de 50 de ani, pentru “Cui i-e frică de Virginia Woolf ?“. Piesa mult cunoscută a americanului Edward Albee este de fapt o dramă cu situații și replici aparent comice. O posibilă explicație a alegerii repertoriale s-ar afla în valorificarea a doi actori ai teatrului, “vedete” autentice ale divertismentului, Ștefan Bănică și Emilia Popescu. Aceste personalități atrag publicul, ratingul televiziunilor crește, sălile de spectacol sunt arhipline când numele lor se află pe afiș. Sunt adevărați artiști, și nu vedete de un sezon precum cele care au demonetizat cuvântul "vedetă" în mass media.

Piesa lui Edward Albee a făcut vâlvă în anii ’60 ai secolului trecut. Autorul fiind considerat și un precursor al teatrului absurd în America, apropiat însă, de teatrul psihologic original dezvoltat de colegul său de generație, Tennessee Williams. “Cui i-e frică de Virginia Woolf ?“ are personaje solid construite, dezvoltate în situații mereu marcate de un subtext dramatic, iar rolurile cheie , soții, Martha și George, au incitat pe muți actori dornici de a se remarca. Astăzi , piesa trece în rândul celor “clasice”, o piatră de încercare pentru orice regizor care o abordează și trebuie să-i evidențieze filonul dramatic pe care îl conține. Acesta poate fi apropiat de actualitate, indiferent de poziționarea geografică a acțiunii. Istoria teatrului nostru a reținut interpretările personajelor principale de către Radu Beligan și Marcela Rusu, iar filmul pe cele ale lui Richard Burton și Elisabeth Tylor prin care piesa, transformată în scenariu, a câștigat notorietate.

Spectacolul Teatrului de Comedie are regizor pe Gelu Colceag, rector al UNATC și actor în tinerețea sa. A apelat mai întâi la scenografa Diana Cupșa care a imaginat un cadru realist al decorului, casa unor profesori , conform sugestiilor piesei, cu funcționalitate pentru ilustrarea teatrală. Casa respectivilor intelectuali e dominată de cărți, dar și de portretul tătălui Marthei, personaj din umbră, profesorul care marchează destinul fiicei sale și a celor din jurul ei. Posibilitățile decorului sunt speculate regizoral pentru a sublinia timpul scurt al derulării acțiunii, dar și vremea de afară cu ploaie și furtună, cum de fapt este și furtunoasa dispută dintre personaje. Regizorul Gelu Colceag și-a dorit, și parțial a reușit, un spectacol încărcat de suspans dramatic pentru confruntarea celor doi soți ce au alături un cuplu tânăr, apropiat ca problematică, o oglindă posibilă a nefericirilor lor personale. Conceptul regizoral propune la început, ca disputele dintre Martha (Emilia Popescu) și George (Ștefan Bănică), unde intervin și tinerii Honey (Diana Cavallioti) și Nick (Radu Iacoban), să fie marcate de accente comice, ironice, manevrate superficial însă, ca abia înspre final să schimbe registrul ilustrării teatrale spre dramatic, când și scrierea dezvăluie motivul nefericirii Marthei că nu are un copil. Regia nu urmărește consecvent substratul psihologic al manifestărilor conflictuale dintre cei care alcătuiesc cele două cupluri, îl tratează simplist. Dramaturgul motivează conflictele și cu replici prin care le sugerează motivările, dar regizorul nu le exploatează.

Tratarea regizorală a personajelor ca vârstă și cei 25 de ani de căsnicie în cazul cuplului central, Martha – George, este exagerată prin impunerea unor compoziții artificiale actorilor și îmbătrânirea prin grizionarea părului și a ținutei lui George, etc. - o “făcătură” de teatru vechi, interpreții fiind apropiați ca vârsta de cea a personajelor.

Marea surpriză a spectacolului rămâne Ștefan Bănică în rolul răbdătorului George,ce trăiește o căsnicie cu Martha pe care o iubește, indiferent de manifestările ei, și de influența tatălui acesteia. Actorul trece cu dezinvoltură peste imaginea forțată a convenției de vârstă indicată regizoral și prezintă în profunzime personajul. Apreciat pe drept ca personalitate a divertismentului, Ștefan Bănică, în acest rol dramatic, oferă o altă fațetă a harului său. Compune prin expresie și firescul rostirii și gândirii asupra sensurilor replicii portretul complex al personajului. Constant sugerează de la bun început, că fiecare situație derulată al cărui motor sunt Martha și beția, ascunde un substrat, o motivare nespusă. Actorul mai sugerează discret și o sensibilitate aparte a personajului. A acceptat căsnicia cu Martha nu pentru că tatăl acesteia este șeful colegiului unde predă, ci pentru că o iubește. Isteria femeii îl hotărăște, în final, să o stopeze, să o ajute să se elibereze de obsesia ce îi distruge viața. În acest spectacol, Ștefan Bănică demonstrează că este un actor plurivalent, capabil să abordeze partituri importante ale dramaturgiei. Evoluția sa în George este remarcabilă.

Emilia Popescu în Martha se confruntă cu intențiile regiei de a creea un suspans al acțiunii prin care împinge la început personajul spre o latură comică simplistă. În prima parte a reprezentației, actrița apare ca o femeie frivolă, dependentă de alcool, beția, motivarea și posibilile ei efecte sunt însă, stângaci modelate, ca și relația cu soțul, și invitații săi, cuplul tânăr, Nick și Honey. Abia în partea a doua a spectacolului, Emilia Popescu dezvăluie frământările, nefericirea Marthei, o femeie aparent autoritară, marcată fiind de un tată dominator. Actrița prezintă cu finețe fiecare coordonată caracterială a Marthei care trăiește dramatic jocul absurd dintre iluzie, minciună și realitate. În scena dramatic dificilă din final, Emilia Popescu este admirabilă, întregind consistența personajului. Abia în partea a doua o regăsim pe actrița capabilă de interpretări de excepție cum a fost cea din “Marlene”, spectacolul regizat de Cătălina Buzoianu la Teatrul de Comedie.

O altă surpriză a spectacolului este Diana Cavallioti în Honey, soția aparent naivă a lui Nick, o posibilă oglindă de fapt, a tinereții Marthei. Rolul este de plan secund, cu puțină replică, dar actrița e mereu prezentă în relația cu cei din scenă. Își construiește personajul cu măsură, credibil. Explozia de râs pe care Honey o are într-o scenă tensionată a conflictului este cu virtuozitate compusă de tânăra actriță. O deziluzie rămâne distribuirea în Nick a tânărului Radu Iacoban, actor apreciat pentru alte roluri în teatru și film. Se pare că partitura nu este convenabilă profilului său. În interpretarea sa Nick apare ca o persoană total dezinteresată de ce se întâmplă în jur, relații cu cei din preajma personajului nu reușește să stabilească, își recită exterior replicile.

Titlul piesei “Cui i-e frică de Virginia Woolf ?“, de fapt, “Cui i-e frică de lupul cel rău ?“ este o parodie la melodia dintr-un film de Disney cu adresă la scriitoarea Virginia Woolf, sugerată banal de regie prin jocul cu măști de purceluși din debutul reprezentației. Ilustrația muzicală mai aduce forțat, nemotivat în raport cu situațiile motive clasice din muzica lui Schubert sau Beethoven.

Spectacolul cu Ștefan Bănică și Emilia Popescu, va atrage desigur publicul, care nu va fi deziluzionat de întâlnirea în altă ipostază cu vedete prețuite și cu o tânără actriță, Diana Cavallioti, dar ca spectacol de teatru nu rămâne ca una din reprezentațiile eveniment ale stagiunii în curs.