PERFORMANȚĂ TEATRALĂ
Suntem mereu bombardați cu tot felul de “experimente” teatrale stupide. Ultimele s-au petrecut și în Festivalul Național de Teatru, de curând expirat, comentat pe acest blog. “Furtuna” de Shakespeare , spectacol conceput de Victor Ioan Frunză, în scenografia Adrianei Grand, cu patru actori care interpretează 15 roluri, ar putea face pe mulți să își revizuiască pledoaria pentru ideea de “teatru modern”. Vizionând ”Furtuna”, sperăm că vor constata ce presupune cu adevărat originalitate, considerată de unii drept “modernitate”, și mai ales, ce presupune valoarea culturală exprimată într-un spectacol adresat, în special, receptării de către publicul tânăr, de generația “cool”.
Având curajul marilor artiști, Victor Ioan Frunză și-a permis o versiune scenică după “Furtuna”, asistat de George Costin și Sorin Miron, actori implicați și în distribuție. Versiunea respectă sensurile majore ale scrierii bătrânului Will, nu se atinge de ele, doar le “traduce” într-un limbaj teatral cât mai apropiat perceperii depline de către cei care trăiesc la noi, începutul contorsionatului mileniu trei. Piesa rămâne intactă, iar rezumatul esenței sale culturale, prezentat prin noua versiune, amintește de Charles și Mary Lamb care intenționau, în deceniile trecute, să familarizeze pe cei de atunci, cu opera titanicului Shakespeare. Regizorul atrage atenția asupra luptei dintre omul cel luminat, Prospero (George Costin) și Caliban (Sorin Miron) cel primitiv, cel din bezna instinctelor pe care nu le poate coordona . Prospero devine aparent “dictatorul “ binelui, cel obsedat de cunoaștere, creator de miracole, persoană capabilă să ierte răul, iar Caliban e un individ straniu care nu diferențiază binele de rău, trăiește naiv într-un univers căruia nu îi poate percepe sensurile majore ce îl împing spre progres. Vital și emoționant regizorul conduce lupta inteligenței cu instinctele primare, a raționalității cu mediocritatea realității, în spațiul de joc minimal pe care îl deține Centrul Cultural UNESCO “Nicolae Bălcescu”, un teatru de proiecte independente. Evident, reușita viziunii regizorale are un sprijin substanțial în scenografiei Adrianei Grand care din obiecte și detalii creează fantastic, o lume pe care “furtuna” răului a distrus-o și restrâns-o doar la mici simboluri sugestive rupte din viața normală, înghesuite într-o cutie a viselor, a refugiului , insula exilatului de soartă, Prospero. Prin alăturarea a numeroase obiecte, mici și mari, aparent banale, Adriana Grand ilustrează simbolic o lume. Decorul, aparent simplu, este uluitor prin bogăția sugestiilor. Amintim, de exemplu , “generatorul de lumină” conceput prin alăturarea a zeci de obiecte mărunte apropiate sufletului Mirandei (Ioana Barbu) și al lui Prospero, ce va fi obligatoriu manevrat de Caliban sau chiar de Ferdinand (Alexandru Ion) pentru a lumina mințile celor din preajmă sau radioul vechi ce transmite replici cu iz moralizator, dar și muzică. Motivul de bază al ilustrației muzicale este celebra arie a lui Donizetti “Una furtiva lagrima”, numai că radioul, descoperă spectatorul, e lipsit de orice mecanism și ascunde în spatele său imagini dintr-o lume dispărută. Regizorul integrează cu firesc și proiecțiile video în fereastra spre lume a micuței camere a lui Prospero și fiicei sale Miranda. Intervin la început imaginile furtunii ce îi aduc pe insulă pe aceia care l-au alungat pe Prospero din ducatul său, ca apoi în final, să apară proiecții cu naufragiații care au trăit pe insulă o lecție morală de viață. Efectele muzicale și video, sunt realizate, tot de actorii George Costin și Sorin Miron. Nu se poate uita nici desenul inventiv al costumelor Adrianei Grand care comlpetează strălucit jocul dintre real și fantastic din acest spectacol unicat. Accesorile sunt nelipsite oricărui veșmânt pentru a indica tipologia purtătorului, proveniența sa . Balanța dintre comicul celor primitivi în gândire și dramatica judecată a lui Prospero, înclină în spectacol, și prin text, spre prima zonă. În acest spectacol sunt multe momente de neuitat, spre exemplu cel al eliberării lui Ariel cu imprimarea umbrei sale pe o pânză albă. Performanței vizual-teatrale a spectacolului – datorată lui Victor Ioan Frunză și Adrianei Grand – ilustrată prin jocul metaforelor și simbolurilor legat strâns de motivare prin text, i se alătură performanța celor patru actori care cu mobilitate și concentrare, trec rapid dintr-un personaj în altul, punându-l în valoare cu firesc și credibilitate. Regizorul este deosebit de atent la îndrumarea actorilor și specularea pe deplin a harului fiecăruia.
George Costin, apreciat și pentru rolul din “Lecția”, spectacolul Teatrului de Comedie, este distribuit în Prospero, Stephano și Antonio, trei caractere opuse. Actorul reușește performanța de a fi aproape de nerecunoscut în cele trei partituri. În Prospero, el scoate emoționant în evidență gândirea despre lume a înțeleptului ce a reușit supraviețuirea după complotul fratelui său, Antonio. Trece apoi în personajul opus lui Prospero, Antonio urzupatorul, ca să îi arate pofta periculoasă de putere, pentru ca în pivnicierul bețiv, Stephano, să conceapă cu abilitate un personaj comic savuros. Același drum dificil de a interpreta trei personaje, îl parcurge admirabil și Sorin Miron. În Caliban, cu măsură și firesc, redă portretul omului primitiv care nu deosebește binele de rău și este condus numai de instincte întâmplâtoare ; de la Caliban trece la Ariel cel isteț, comentator și provocator de situații miraculoase, rol la nuanță descifrat. Îi revine și un rol de plan secund, Sebastian, din lumea celor obsedați de putere, un caracter sugerat cu precizie de actor. George Costin și Sorin Miron confirmă valoarea lor ca personalități incontestabile ale tinerei generații de actori. Dețin harul rar de rostirie și disecare la nuanță a sensurilor ascunse de replică, și al expresiei transpunerii în personaje diverse caracterial. Într-un spațiu neconvențional, ce apropie actorul de spectatorul care ușor îi poate percepe jocul, aprecia sau respinge intențiile interpretării, cei patru tineri actorii sunt remarcabili. Același drum dificil al adaptării rapide la mai multe personaje îl parcurg și Ioana Barbu, și Alexandru Ion. Speciala și minunata actriță de film și teatru, Ioana Barbu evoluează în Miranda și Ariel. Duhul aerului, Ariel, este interpretat de trei actori pentru ca acțiunea să își urmeze drumul firesc , când distribuirea în cele 15 personaje se rezumă doar la patru actori cărora le este solicită mereu prezența în scenă în personajelor centrale. Ioana Barbu cu firesc și farmec transmite sensibilitatea și candoarea Mirandei care trăiește sentimentul iubirii. Se transpune apoi rapid în Ariel, provocatorul miracolelor , iar actrița se implică prin expresii atent coordonate în urmărirea efectelor gesturilor duhului nevăzut asupra celor vizați de dorința lui Prospero. Actrița prezintă excelent două personaje total diferite. Este de nerecunoscut de la o partitură la alta și Alexandru Ion în transformarea atent gândită pentru cele patru roluri ce îi revin. Concepe un “băiat de băiat” răsfățat în Ferdinand, fiul regelui Alonso care își schimbă comportamentul când cunoaște sentimentul iubirii față de Miranda, apare și ca Ariel urmărind consecvent linia rolului din conceptul regizoral și ireproșabil abordează și pe măscăriciul Trinculo, ca și pe Alonso, regele Neapolului. Rapiditatea trecerii actorilor de la un rol la altul , cu schimbarea costumelor, rămâne un … mister tehnic. Efortul actorilor nu se sesizează, nu le afectează prin nimic interpretarea. Cei patru tineri actori susțin un examen de virtuozitate pentru profesia aleasă.
“Furtuna” este marele eveniment pentru actorii independenți prin care se impun în mișcarea teatrală ca personalități marcante. Nu realizau această performanță dacă nu se reuneau într-o echipă , dăruită cu trup și suflet întâlnirii norocoase cu un important regizor, Victor Ioan Frunză și scenografa Adriana Grand. Acest spectacol și realizatorii săi, oferă cunoașterea originalității interpretării într-o piesă de Shakespeare și are șanse reale pentru premiile UNITER. Recomandăm iubitorilor de teatru “Furtuna”, un spectacol fascinant, cultural rămas în slujba lui Shakespeare, într-o formulă teatrală originală, ce în ciuda vicisitudinilor financiare de astăzi , arată că adevărații creatori pot face și din puțin, un “diamant”.
Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” , activează de câteva stagiuni, dar prin această producție se afirmă ca un punct important pentru viața teatrală a Capitalei. Sperăm că spectacolul va realiza și turnee în țară, va primi invitații la numeroasele noastre festivaluri de teatru. Victor Ioan Frunză și echipa sa propun adaptarea teatrului la secolul vitezii cu un spectacol de o oră și jumătate, dar important ca valoare culturală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu