duminică, 12 decembrie 2010

“ DOAMNA ȘI SPECIALISTU’ “ – TEATRUL “GEORGE CIPRIAN” DIN BUZĂU

SURPRIZA ÎNTÂLNIRII CU DOUĂ ACTRIȚE REMARCABILE

Spectacolele în două personaje au la bază în cea mai mare parte, texte ce oferă partituri generoase pentru interpreți, și conflicte aparent simple având în centru sentimentul dragostei. Cei care se încumetă să abordeze astfel de texte, dacă nu dețin harul deosebit de a se transpune în personajele ofertante și nu au alături un regizor, ghid atent în îndrumare, riscă eșecul. Astfel de spectacole sunt de fapt, recitaluri, care dacă sunt bine dirijate regizoral, pot înregistra succes de public.

“Doamna și specialistu’ “ este o reușită a unei echipe deosebite. Catrinel Dumitrescu propune o adaptare după o idee de Pauline Daumale, actriță și scriitoare din Franța, fără mari reușite spectaculoase. Ideea textului și punerea sa în pagină dramatică sunt însă, demne de apreciat. Povestea a două femei care își petrec Revelionul împreună din diverse motive, fără persoanele iubite, este o comedie amară prin situații și replică. Singurătatea, iluziile, nevoia de dragoste și comunicare, construiesc conflictul. Tânărul regizor Radu Nichifor a știut cu dibăcie să stea în umbră, să se ferească de efecte ieftine de illustrare teatrală și să insiste pentru evidențierea celor două actrițe, distribuite în personaje complexe, Catrinel Dumitrescu și Carmen Trocan. Spectacolul său are atmosferă și provoacă emoțional publicul.

O surpriză pentru spectatori sunt interpretările celor două actrițe. Apreciată pentru roluri cu o tentă specială, mai mult dramatică, se poate spune despre Catrinel Dumitrescu că realizează acum, o compoziție comică în “specialistul” instalator, dar cu un substrat dramatic. Personajul este o femeie simplă, care a urmat cu devoțiune profesia tatălui de … instalator, profesie specifică mai ales bărbaților. Excelent dezvoltă actrița acest ciudat personaj. Speculează la nuanță situațiile, cu rafinament comic, se apropie de la un moment la altul în relație de necazurile doamnei cu pretenții care îi solicită serviciile în noaptea de Revelion și sugerează și frământările, revolta personală că îi este spulberată bucuria sărbătorii alături de cel drag. Catrinel Dumitrescu reușește o performanță în această partitură dificilă, impusă credibil, cu sensibilitate. O altă surpriză este revenirea pe scenă după 16 ani a actriței Carmen Trocan, o personalitate recunoscută când practica această profesie.Interpretează rolul unei doamne mature din înalta societate, plină de fițe și afectată, ce își așteaptă cu nerăbdare iubitul să petreacă împreună Revelionul, persoana care se dovedește că a părăsit-o. Carmen Trocan parcurge cu finețe în expresie și sinceră dăruire toate stările prin care trece acest personaj, ce ușor îi putea prilejui exagerări comice. Este mai întâi îndrăgostita cu comportament de adolescentă, abil satirizat prin jocul actriței, ca să treacă apoi, la disperările neajunsurilor prilejuite de … o țeavă spartă din casă, dar mai ales, la stare femeii care nu poate accepta înfrângerea în dragoste, părăsirea de către iubit. “Lecția” de viață dată de “specialist” o receptează cu greu, ca în final să constate singurătatea, dar și speranța că lumea nu se sfârșește cu un eșec sentimental. Carmen Trocan revine în forță pe scenă, demonstrând firesc și felexibilitate în jocul pe muchie de cuțit dintre comic și dramatic propus de rol. Uneori, e drept, la spectacolul vizionat, găzduit de Teatrul “Nottara” în sala mare “Horia Lovinescu”, am observat că absența mulți ani de pe scenă a avut drept rezultat rostiri fără rezonanță tonală a unor replici, ce se auzeau dificil în sală. Dar Carmen Trocan reușește un recital special alături de admirabila compoziție propusă de Catrinel Dumitrescu într-un spectacol pe care marele public îl va primi cu aplauzele meritate, datorate interpretării unor actrițe ce se dovedesc a fi în plutonul de frunte al teatrului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu