“METODA” - TEATRUL “NOTTARA” (Sala “GEORGE CONSTANTIN”)

O PIESĂ DE INTERES SUPERFICIAL REGIZATĂ

Selectarea în repertoriu a piesei “Metoda” (“Metoda Gronholm”) a dramaturgului portughez Jordi Galceran este demnă de toată lauda. Lansarea sa a avut loc în 2003 la Teatrul Național Catalan, a înregistrat numeroase premii și succes în plan internațional. Dramaturgul este actor, regizor amator, profesor și a câștigat în timp prețuire pentru activitatea sa literară.

Oricine va viziona “Metoda” va fi mulțumit de subiectul actual, dezvoltat captivant printr-un suspans bine dirijat. Acțiunea se derulează pe o schemă simplă. O mare corporație multinațională organizează un concurs pentru ocuparea postului important de manager. Temă, perfect actuală! Patru persoane se prezintă la un interviu cu un test psihologic riguros, dur, iar întrebările le parvin prin intermediul unui sertar din sala unde sunt invitați la concurs. Dar … de la bun început sunt atenționați că printre cei patru este intrusă și o persoană care ar reprezenta compania pentru evaluare. Cine ar putea fi acest personaj, rămân să constate cei care vor merge la spectacol. Textul atrage printr-un suspans, excelent construit de autor, ca într-un roman polițist de calitate. După fiecare probă a testului cu intenții psihologice, bănuiala se îndreaptă spre alt personaj care ar putea fi “spionul” provocator al companiei. Jocul testelor sporește tensiunea acțiunii. Finalul moralizator ca într-o fabulă, este marea surpriză a piesei.

Având un astfel de text încărcat de suspans, era de așteptat ca spectacolul să țină mereu publicul cu respirația tăiată. Regizorul Theodor-Cristian Popescu a practicat însă, o lectură superficială a piesei, lăsând totul în grija actorilor, fără să îi sprijine în configurarea relațiilor tensionante solicitate de text. Scenografia, mai precis spus decorul lui Ștefan Caragiu – costumele fiind derizorii -, indică o sală de lucru modernă, elegantă ca la firmele cu pretenții. Decorul este remarcabil, dar neinspirat folosit de regizor. Majoritatea timpului reprezentației, actorii stau pe scaune în jurul mesei, ca la … o primă lectură a unei piese. Mișcarea lor în spațiul de joc în funcție de tipologia fiecărul personaj lipsește și are drept rezultat scăderea ritmului tensiunii propus de text. Chiar dacă este o sală de ședințe a conducerii corporației, aparent rigidă ca posibilități de mișcare, decorul lui Ștefan Caragiu propune diverse modalități de ilustrare teatrală a conflictului prin sertarele din pereți, prin obiectele de pe masă, etc. Regizorul ilustrează forțat prin efecte puerile, de pildă scena în care concurenții sunt nevoiți să “interpreteze” sugestiv tipologii celebre, unul se vrea a fi prelat, altul amintește de Napoleon, altul de un claun etc. Viziunea regizorală este statică și nu exploatează capacitatea de expresie a actorilor care spre norocul spectatorilor reușesc totuși, desene credibile ale concurenților. Fiecare încearcă apropierea de caracterul personajului ce îi revine.

Cerasela Iosifescu în Mercedes definește la nuanță esențele unui caracter ferm, o femeie încrâncenată, cu ambiția protejătii intereselor personale. Actrița rezolvă, de exemplu, admirabil situația propusă de dramaturg că mama lui Mercedes ar fi decedat în vreme ce personajul concura pentru postul de manager. Ambiguitatea personajului e susținută continuu de interpretă. Cerasela Iosifescu este o personalitate a teatrului care de la Medeea, șansa nu i-a mai oferit o partitură importantă pe măsura harului său.

Deosebită este și interpretarea lui Adrian Văncică în Fernando. Actorul trasează în amănunt caracterizarea celui care luptă disperat să câștige postul visat, un arivist cu o acoperire profesională precară. Misterul din jurul lui Fernando, dubiul că ar putea fi omul companiei, sugerează cu finețe în expresie, Adrian Văncică. Aparenta înfrângere a lui Enrique în contextul concursului, o rezolvă remarcabil Alexandru Jitea. Carlos este un alt personaj a cărui caracterizare este dificilă și prin sugerarea la un moment dat că ar avea probleme sexuale. Gabriel Răuță rezolvă apreciabil dificultatea rolului.

“Metoda” poate fi un spectacol de succes pentru marele public prin propunerea piesei și interpretarea actorilor, dar modest în raport cu oferta autorului de a prezenta subtil probleme majore ce frământă societatea actuală.

Și Teatrul “Nottara”, ca mai toate teatrele instituționalizate, dovedește că se confruntă cu spinoasa … criză a regiei.