marți, 12 aprilie 2011

“ FILARMONICA DE COMEDIE “ – gazdă TEATRUL DE COMEDIE

SATIRĂ LA … SUPERLATIV

Actori cu reușite în teatrele cărora le aparțin, Marius Florea Vizante de la Teatrul de Comedie (“Elling”), Gheorghe Ifrim de la Teatrul “Bulandra” (“Artă” ), alături de Radu Gabriel, stimat profesor la UNATC și actor (“Tarelkin” la Teatrul Metropolis ), reuniți în grupul “Sketch Club”, propun un proiect independent, “Filarmonica de comedie”. Cu ambiție și pricepere, echipa a găsit sponsori pentru spectacolul său ce va fi găzduit de Teatrul de Comedie în fiecare zi de luni. Gazda merită prețuire pentru acceptarea la sala “Radu Beligan” a acestui spectacol-eveniment pentru zona divertismentului și satirei.

Textul “miniaturi comice” aparține lui Radu Gabriel și este inspirat conceput pentru genul scheciului aflat astăzi în mare dificultate. Marea majoritate a televiziunilor și teatrele de revistă, ce ne prezintă producții pe scenarii vulgare, penibile, nu beneficiază de umoriști capabili să servească scheciul, gen literar de importanță pentru marele public. Radu Gabriel, care cândva anima grupul “Vouă” destrămat acum, deține harul construcției momentelor satirice, susținerii lor printr-o replică acidă și cu țintă comică precisă prin relațiile dintre personaje și se dovedește prin textul acestui spectacol o personalitate a genului. Și-a ales o temetică incendiară și foarte actuală, prostia omenească, veșnică însă, de când e lumea. Scriitorul nu forțează nota satirică, nu o împinge spre politicul mult speculat astăzi de diferite “divertismente”, expune tema în esența sa și provoacă o explozie de aplauze din partea spectatorilor cuceriți de umorul “miniaturilor” sale. A clădit șase “miniaturi comice” petrecute în diverse medii sociale, atacate cu spirit satiric. Publicul se amuză copios, privind mai întâi, comportamentul unui sponsor de astăzi, venit să sprijine o filarmonică, iar pretențiile sale “culturale” devin sursă de satiră cu efect pentru public. Următoarea scenă ne prezintă lumea de la bloc, unde se dezbate problema “fondului de rulment” de la întreținere ce ar face ca blocul să … se deplaseze pe rulmenți în diverse direcții. Se ajunge apoi, la un nepot care vrea să devină actor-vedetă, apelând la o rudă sus pusă. Două momente despre “pofta de muncă” a unora aflați pe un șantier, sporesc comicul spectacolului, ce se încheie cu instruirea “agenților” de … circulație. Cu fină ironie sunt expuse aceste subiecte de actualitate. Stilul scrierii ne amintește de teatrul absurdului care are la bază … absurdul ce macină realitatea, indiferent de timpul istoric.

Radu Gabriel este și regizorul spectacolului. Cu măsură ilustrează teatral fiecare scheci, gradează comicul situațiilor fără să apeleze la efecte care să împingă spre derizoriul vulgarității spectacolul. Scenograful Ștefan Caragiu se pliază pe intențiile atent gândite de regie pentru a servi satira. Decorul său e simplu și sugestiv prin panourile manipulate, iar costumele sunt remarcabile pentru definirea diverselor categorii de personaje.

Desigur, spuma umorului acestui spectacol sunt cei trei actori – Marius Florea Vizante, Gheorghe Ifrim și, din nou, Radu Gabriel, cărora li se alătură Leonid Doni și Mihai Munteniță, cunoscuți în special din aparițiile în filme și acum adaptați perfect unui proiect de teatru. Abordarea într-o reprezentație a mai multor roluri este specifică teatrului de revistă, fiind dificilă pentru actorul nevoit să interpreteze personaje din mai multe scheciuri. Sunt puțini acei interpreți care se impun publicului interpretând convingător scheciuri pe scenă sau la televiziune, cu firesc și farmec. În “Filarmonica de comedie”, spectacol apropiat de acest gen, actorii sunt excelenți. Cu sinceritate și nonșalanță își prezintă personajele Marius Florea Vizante. În unele scene are chiar o trăire interioară dramatică în raport cu situația comică în care e implicat, stârnid aplauzele publicului cucerit de satira transmisă. La nuanță, prin gest și tratarea replicii, punctează Marius Florea Vizante personajele interpretate, ca și colegii din distribuție. Rafinat în expresie este Gheorghe Ifrim, atent mereu la susținerea cu umor a relațiilor cu cei din cele șase scheciuri. După “Artă” de la Teatrul “Bulandra”, actorul se afirmă ca o personalitate capabilă de mari partituri comice. De la un personaj la altul, Radu Gabriel este admirabil în fiecare personaj prin cizelarea ținutei expresiei și subtextului replicii. Cei trei actori demonstrează inteligență și concentrare, naturalețea și atenție în plasarea accentului comic pe replică, fiind exemplari interpreți ai comediei mult dorite de publicul intoxicat cu numeroase alte oferte subculturale.

Această producție independentă, “Filarmonica de comedie”, poate fi considerată un eveniment pentru genul satirei ce este la mare ananghie. E o satiră ireproșabil realizată, cu adresă directă la realitatea noastră. Publicul se va bucura de acest spectacol, iar realizatorii tv. și cei din teatrul de revistă, unde spectaculosul fals al imaginii generale și baletul sunt de bază, au o lecție de învățat de la acești artiști de valoare care ne amintesc ce înseamnă, de fapt, satira.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu