joi, 5 mai 2011

TEATRUL EXCELSIOR PENTRU COPII ȘI TINERET – LANSAREA NOULUI SEDIU

EVENIMENT – UN VIS ÎMPLINIT

Teatrul Excelsior a serbat douăzeci de ani de la înființarea sa de către o echipă entuziastă reunită în jurul maestrului Ion Lucian, actor de excepție, dar și un mare suflet de creator dedicat teatrului pentru copii. Creațiile sale în acest domeniu dificil, ca regizor, dramaturg și manager, au fost recunoscute și în plan internațional. Meșterul Ion Lucian a luptat ani mulți să construiască un sediu nou pentru Teatru Excelsior, o sală de spectacol modernă. În sfârșit, la venerabila vârstă de 87 de ani, împlinită de curând, visul său s-a realizat! Teatrul Excelsior și-a inaugurat o nouă sală de spectacol, elegantă, cu 200 de locuri, în “buricul târgului”, pe strada Academiei nr.28, în Piața Revoluției. Este o adevărată … revoluție această inaugurare, fiind prima sală nouă din Capitală, după două decenii de la evenimentele din ’89! De acum, Teatrul Excelsior își așteaptă oaspeții, pe viitorii iubitori maturi ai teatrului, în una din cele mai frumoase săli de spectacol ale Bucureștului, rod al eforturilor și perseverenței lui Ion Lucian.

Cu lacrimi în ochi, maestrul Ion Lucian a mulțumit celor care i-au fost sprijin pentru ca visul său, acest proiect ambițios, să se înfăptuiască spre bucuria micuților spectatori cărora le-a dăruit un modern lăcaș cultural.

Pentru acest dar prețios, mulțumim și noi în numele copiilor, meșterului Ion Lucian, un adevărat “vrăjitor din Oz” al zilelor noastre.

PREMIERĂ – “VRĂJITORUL DIN OZ”

Lansarea noului sediu s-a marcat prin premiera cu musicalul “Vrăjitorul din Oz”. Romanul fantastic al scriitorului american Lyman Frank Baum, “Minunatul vrăjitor din Oz” din 1920, a devenit celebru o dată cu trecerea anilor și prin ecranizarea din 1939, cât și prin inspirata muzică a lui Harold Arlen. Povestea micuței Dorothy (Annemary Ziegler) care alăluri de cățelușul ei Toto (Ștefania Dumitru – amuzantă în acest rol alături de “dublura” sa Yoko, un cățel-actor desăvârșit!), ce se transpune într-o lume fantastică, este fascinantă, plină de învățăminte, captivant expuse de scriitor, dar mai modest de regia spectacolului. În lumea fantasticului lui Dorothy (rol cu delicatețe interpretat de actriță) i se alătură Omul de paie – Speriotarea (excelent, Lari Giorgescu prin plastica mișcării și expresie în acest personaj), Omul de tinichea (Ciprian Cojenel) și Leul (Mihaela Coveșeanu). Fiecare are dorințele sale, Dorothy să se întoarcă acasă în lumea reală, Omul de paie să poată gândi, să nu mai aibă un creier de paie, Omul de tinichea să poată iubi cu o inimă adevărată și Leul să fie curajos. Pentru împlinirea dorințelor cer ajutorul Marelui Oz (Pavel Bârsan) care le indică să lupte cu vrăjitoarea ținutului (Paula Sorescu-Lucian interpretează pe Almira și vrăjitoare, întrupări ale răului, tratat cu măsură, la nuanță de actriță).

Această poveste fantastică prinde imagine scenică prin decorul atractiv creat de Mihai Mădescu. Un semicerc cu uși batante ce își schimbă imaginea prin desene care indică diversele locuri ale lumii fantastice unde poposesc eroii, definește funcțional spațiile de joc. Costumele create de Luana Drăgoescu încântă privitorii prin fantezia desenului și culoare. Viziunea regizorală datorată lui Petre Bokor merge pe o linie clasică. Regizorul este corect în intenție, dar mai puțin apropiat de tânărul spectator modern, cunoscător și al mirajului calculatorului. Se sugerează la un moment dat, că Omul de paie ar putea gândi, după vraja lui Oz, ca un cunoscător al tehnicilor moderne. Novatoare idee, care era de așteptat să fie speculată teatral regizoral, să fie sugerată delicat evoluția cunoașterii trăită de copiii de astăzi. Viziunea regizorală a neglijat nivelul actual de percepere al imaginii teatrale de către micuții spectatori obișnuiți cu computerul. Fragilă regizoral este și folosirea actorilor. De pildă, se insistă pe dialogul din off purtat tern de Oz cu partenerii săi. Partiturile muzicale sunt însă, interpretate live, cu dăruire de actorii care și dansează ritmic în multe momente în coregrafia Mariei Mitrache-Bokor și Erika Bokor. Distribuția se completează cu Daniela Ioniță (mătușa Ema), Pavel Bârsan (unchiul Henry și Oz), Silvana Ionescu (Glinda și Mlinda), Cosmina Dobrotă (Regina Șoarecilor și fata de porțelan), Robert Radoveneanu (portarul), Tudor Pârvu (Regele maimuțelor). Animă atmosfera prin mișcare și dans, ansamblul compus din Raluca Botez, Anca Talpoș, Iulia Diana Samson, Veronica Popescu și Dragoș Ianoși în numeroase apariții secundare. Conceptul regizoral este dezvoltat pe o linie simplistă, lipsit fiind de inventivitate în specularea actualității tâlcurilor scrierii ca lecție esențială despre viață.

“Vrăjitorul din Oz” rămâne totuși, un spectacol plăcut ca musical și tematică, aplaudat de micii spectatori. La noul sediu așteptăm să descoperim și contribuțiile unor regizori mai apropiați de targetul actual al spectatoriilor săi, stimulați ca fantezie în receptare de evoluția tehnicii contemporane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu