Se derulează în întreaga țară o sumedenie de festivaluri, dar puține au o personalitate bine definită precum acest “festCo”. În urmă cu nouă ani, managerul destoinic al Teatrului de Comedie, George Mihăiță, a inițiat acest festival cu scopul de a acorda un sprijin dramaturgiei noastre pe segmentul – COMEDIEI. O inițiativă excelentă pentru publicul care preferă comediile, iar repertoriile teatrelor îi oferă permanent doar diverse piese străine bulevardiere, când realitatea noastră abundă în situații ce ar putea inspira pe dramaturgii mioritici pentru satire acide. Problema este că nu prea au apărut nume noi în dramaturgia noastră, și teatrele se întorc tot la Caragiale, e drept … contemporanul nostru autentic de un secol, sau la Eugene Ionesco.
În ciuda crizei financiare, cu bani puțini, doar 48.000 de euro, Teatrul de Comedie a prezentat cea de a IX-a ediție a proiectului său generos în intenția de a sprijini comedia autohtonă. Ca de obicei, cu efortul unui secretariat literar devotat rostului său, programul “festCO” a fost bogat în manifestări. Centrul Vechi al Capitalei s-a animat, atât prin improvizațiile din fața Teatrului de Comedie, inspirat realizate de numeroși tineri, cât și printr-o serie de reprezentații OFF propuse de grupuri de teatru independente sau de absolvenți ai universităților de teatru (UNATC ori Universitatea Hyperion). N-au lipsit nici lansările de carte și dezbaterile. În fața teatrului, ingenios decorată, seară de seară s-a adunat un numeros public pentru a viziona spectacolele selectate pentru concurs pe care le vom comenta în ordinea programării.
Vineri 11 iunie
“CUVÂNTUL PROGRES SPUS DE MAMA MEA SUNĂ TERIBIL DE FALS” de MATEI VIȘNIEC – Compania Influenscenes din Franța.
Acest spectacol a inaugurat “festCO” după ce a participat și la Festivalul Internațional de la Sibiu și a mai fost jucat și la Târgoviște. Mai trebuie subliniat că spectacolul realizat în 2009 (!!!), a obținut la secțiunea OFF de la Festivalul de la Avignon, Premiul Coup-de-Coeur de la Presse. Piesa lui Matei Vișniec nu este însă, o comedie, nici măcar o comedie neagră. Povestea unei familii care și-a pierdut fiul în războiul bosniac și îi caută osemintele, iar fiica a devenit prostituată, atacă în stilul binecunoscut al scriitorului – absurd –, o amară tematică tragică. Spectacolul francezilor, în regia lui Jean-Luc Pallies, putea fi integrat teatrului experimental. Relațiile dintre personaje erau ignorate, actorii își susțineau replicile recitativ către public, accentele cu intenții metaforice exagerat plasate dublau pleonastic stilul scrierii cu tentă absurdă, iar fina ironie a dramaturgului plasată în unele situații era astfel, anulată.
Acest spectacol își putea găsi locul poate ca invitat în afara concursului dedicat reprezentațiilor cu comedii de autori români.
Spectacolul a fost prefațat de lansarea volumului “Omul din cerc” de Matei Vișniec.
Sâmbătă 12 iunie
“ROMÂNIA.ÎNCHIS PENTRU INVENTAR” un scenariu de DRAGOȘ HULUBA – Compania de Teatru Passe-Partout “Dan Puric”
Spectacolul de teatru nonverbal, comentat pe blog la data premierei, a entuziasmat spectatorii prin invocarea în spirit satiric a “epocii de aur”, perioadă istorică de tristă amintire. Prin scenariul său inspirat, dedicat teatrului nonverbal, Dragoș Huluba a dat de fapt, o replică dramaturgilor noștri actuali, confuzi în alegerea tematicii puținelor piese pe care le produc.
PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI a fost acordat acestui spectacol PENTRU SCENARIUL ȘI REGIA LUI DRAGOȘ HULUBA.
“NEGUȚĂTORUL DE OCHELARI” de TUDOR ARGHEZI – Muzeul Național al Literaturii Române, Asociația Mașina de vise.
Spectacolul face parte din proiectul “Comedii uitate”, inițiat în 2009 de regretatul Mircea Ghițulescu. Piesa într-un act scrisă de Tudor Arghezi în 1928 după ce sprijinise lansarea lui Urmuz, anunța prin stilul scrierii curentul teatrului absurd, definit în esență de Eugene Ionesco. Regizorul Dan Tudor și prin scenografia lui Doru Zanfir, a mers însă, pe linia expresiei teatrale absurde a scrierii (absurd peste absurd), dar actorii au interpretat firesc, la amănunt, realist, partiturile. În Clienta, Mihaela Teleoacă era admirabilă prin credibilitatea solicitării de către personaj a unor ochelari, fără să aibă nici o noțiune despre ei. Puncta cu umor fiecare moment, speculând subtextul replicii. Deasemenea Simona Popescu – o remarcabilă actriță a tinerei generații, inexplicabil necooptată în distribuțiile teatrelor instituționalizate după rolul excelent din “Cum gândește Amy” la Teatrul Mic – realiza în doamna Fredy un personaj fermecător, naiv și interesat de manifestărilor celor din jur. Ovidiu Cuncea caracteriza cu haz pe Neguțătorul de ochelari, chiar dacă purta un costum incomod, exagerat încărcat de accesorii cu trimiteri forțate la manifestările sale absurde. Spectacolul beneficia de o interpretarea apreciabilă a actorilor, stânjenită totuși, de tratarea teatrală forțat absurdă a regiei.
Duminică 12 iunie
“CÂNTĂREAȚA CHEALĂ & LECȚIA” de EUGENE IONESCO –
Teatrul de Comedie
Acest spectacol a reușit performanța recoltării mai multor premii în unanimitate votate de membrii juriului, chiar cu unele regrete că lista premianților nu a fost mai bogată la compartimentul interpretare din … lipsă de fonduri.
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN SPECTACOL – “CÂNTĂREAȚA CHEALĂ & LECȚIA”
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ REGIE – VICTOR IOAN FRUNZĂ
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL – GEORGE COSTIN (Profesorul din “Lecția”)
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎNTR-UN ROL PRINCIPAL – VIRGINIA MIREA (doamna Smith din “Cântăreața cheală”)
Luni 13 iunie
“CINCI RENDEZ-VOUS-URI MORTALE” de LIVIU LUCACI – Clubul Țăranului Român și Asociația culturală Tam-Tam
Revăzut după premiera comentată pe blog, acest spectacol lăsa un gust amar pentru că Liviu Lucaci - dramaturgul, regizorul și profesorul – nu a reușit să exploateze talentul tinerilor actori din distribuție, afirmat în alte proiecte. Scrierea celor cinci texte ce mustea de vulgaritate, dar și de pretenții culturale prin invocări ironice de celebrități, derula poveștile absurde ale unor personaje aflate în confruntare cu … moartea. Textele și regia statică nu puteau prinde viață scenică verosimilă, nici dacă în distribuție s-ar fi aflat … Al Pacino.
Spectacolul a fost prefațat de lansarea volumului “Marusia” de Liviu Lucaci.
“BLIFAT” de GABRIEL PINTILEI – TEATRUL ODEON
Acest spectacol revăzut după premiera comentată pe blog ce anunța punerea în circulație a unei noi săli a Teatrului Odeon, a câștigat în timp un plus de calitate, de umor prin interpretarea ireproșabilă a actorilor – Laurențiu Lazăr (Tata), Angela Ioan (Mama), Mihai Smărăndache (Ăla mare), Ioana Anastasia Anton (A mijlocie), David Petcu (Ăla micu).
PREMIUL PENTRU CEA MAI BUNĂ ACTRIȚĂ ÎNTR-UN ROL SECUNDAR a fost acordat tinerei IOANA ANASTASIA ANTON (pentru personajul A mijlocie)
Marți 14 iunie
“ROMÂNIA 21” de PECA ȘTEFAN – Teatrul Tineretului din Piatra Neamț
La ediția trecută a “festCO”, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț a obținut premiul pentru cel mai bun spectacol cu o piesă de Peca Ștefan, “Cinci minute miraculoase în Piatra Neamț”, regia Ana Mărgineanu. La actuala ediție, “România 21” de Peca Ștefan, regia Pia Furtado, era un spectacol lamentabil. Titlul e doar o coincidență cu cei 21 de ani ce au trecut de la evenimentele din ’89. Ambițios, dramaturgul și-a botezat astfel textul, un proiect de studiu din 2004 de la New York University, când avea 21 de ani!! Are astfel o scuză … tinerețea, când a scris acest text, încercând să abordeze o tematică actuală și fierbinte pentru realitatea noastră. A vrut să prezinte o familie măcinată de arivism, cu un tată ajuns senator după căderea comunismului, reprezentant tipic al unei clase politice corupte, cu o mamă afaceristă prin vânzări de copii, cu propriile odrasle, o fată și un băiat cu probleme. Tratarea tematicii de către Peca Ștefan era puerilă, vulgară, cu personaje schematice și conflicte hilare. Și-a dorit o satiră și a conceput grotesc un …ghiveci de conflicte din care nu lipseau pornografia, homosexualitatea, afacerile dubioase, ba chiar și … plecarea în Irak a fiului. Invoca superficial multiple aspecte ale societății “postrevoluționare” doar ca să dea … un sos ghiveciului său satiric. Dialogurile erau puerile și nu lipseau nici cele cu … Dumnezeu! Evident că textul este un exercițiu din tinerețea lui Peca Ștefan, dramaturg afirmat în timp, realizator alături de Ana Mărgineanu al proiectului “Despre România, numai de bine sau cum vorbești despre o țară încă vie”, din care a făcut parte și remarcabilul spectacol “Cinci minute miraculoase în Piatra Neamț”.
“România 21” se vroia un musical și s-a apelat la o echipă cu pretenții – regie, muzică, scenografie – dar total neinspirat selecționată și necunoscătoare a realităților noastre. Regia a aparținut unei englezoaice, Pia Furtado care se recomanda printr-un bogat CV, dar demonstra că nu cunoaște nimic despre România, decât că are un drapel tricolor ce îl vântura aiuea prin scenă în diverse formule, ca să își anime viziunea sa regizorală infantilă. Muzica neamțului Christoph Bauschinger folosea banal, mereu aceleași ritmuri și cânticele erau lipsite de melodicitate. Efectele sonore aplicate de David Mackie – australian ce lucrează și la Londra, erau stridente, scenografia englezului Morgan Large și Ioan Murariu prezenta o schelă oarecare drept decor cu … o cruce de neon , coregrafia dirijată de Andreea Gavriliu părea destinată unei echipe de amatori din … “Cântarea României”. Actorii care nu aveau tipologii credibile de interpretat, ci doar niște caricaturi, nu beneficiau de o minimă îndrumare regizorală. Se aflau în distribuție actori de valoare ai teatrului, remarcabili în alte spectacole, precum Cezar Antal distribuit în personajele … Peca, Președintele și Dumnezeu, sau Isabela Neamțu în Mio, pedepsiți parcă să joace niște roluri stupide. Ei s-au remarcat în “Herr Paul”, ca și în alte spectacole, cu prilejul reușitei microstagiuni bucureștene, oferite anul trecut de Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.
“România 21” rămâne un spectacol ce ar fi meritat premiul … corcodușa de tinichea pentru acest proiect cu pretenții și invitați din străinătate!!! Din păcate, la noi nu se acordă astfel de premii pentru spectacolele cele mai penibile. Unii spectatori au părăsit sala în timpul reprezentației, sancționând “actul artistic” derulat pe scenă.
Miercuri 15 iunie
“DURATA MEDIE DE VIAȚĂ A MAȘINILOR DE SPĂLAT” de ELISE WILK – Teatrul “I.D.Sîrbu” din Petroșani
Intențiile acestui spectacol ar fi fost de teatru absurd sau oniric, dar rezultatul era lipsit de orice idee coerentă, pornind de la textul lui Elise Wilk, scriitoare din Brașov, la regia lui Eugen Făt. La Teatrul Odeon, regizorul a realizat un spectacol onest – “Natură moartă cu nepot obez”. De astă dată, Eugen Făt … s-a dezlănțuit ca regizor capabil de cât mai multe artificii teatrale cu efecte stridente din dorința de ilustrare șocantă, absurdă a unui text modest, mediocru și ... absurd. Povestea unei familii – tată, mamă și fiică -, fiecare personaj fiind parcă atins de debilitate psihică, nu comunica nimic credibil. Tatăl visa să devină amantul … Madonnei, mama era obsedată de reclame și cheltuia banii pe produse oferite de teleshoping – de unde îi procura, nu se specifica, iar fiica … prindea muște pentru comerțul iubitului său!! Mai intervenea și personajul … Bufnița!! Regizorul, parcă aflat la prima experiență scenică, apela insistent la efectul stroboscopului drept “cortină” între scene, metodă veche și îngropată de evoluția teatralității. Mai încerca interferențele penibile ale unor personaje cu spectatorii, de pildă, echilibristica fiicei pe “scaunele” din sală. Ca să își acopere neputința ilustrării teatrale, regizorul a insistat și pe efecte sonore și muzicale derizorii. Nu lipseau nici proiecțiile permanente cu delfini, păsări, din camera fetei, încărcată de cărțile necesare … prinderii de muște. Regia mai specula și imaginea din umbră a tatălui care intra în scenă întodeauna de pe WC. Spectacolul plictisea, nu avea ritm și motivări prin stupida sa teatralitate, nimeni nu râdea, și ce este mai grav nu comunica emoțional absolut nimic. De la Bufnița uriașă, până la măștile purtate de personaje în final, spectacolul sugera un posibil spital de bolnavi psihici, oameni sărmani, ce stârneau numai milă. Bieții actori se agitau mereu în cele trei camere mobile, construite de scenograful Radu Alexandru, și își rosteau strident majoritatea replicilor, țipetele fiind baza interpretării, în special în cazul mamei (Anca Maria Ghiță).
Și la acest spectacol au fost spectatori care au părăsit sala în timpul reprezentației. Este greu de imaginat că la Petroșani publicul invadează sala teatrului instituționalizat pentru a aplauda cu entuziasm, “Durata medie de viață a mașinilor de spălat”, un alt spectacol ce merita premiul … corcodușa de tinichea.
Joi 16 iunie
“O PREMIERĂ FURTUNOASĂ” comedie muzicală după I.L.Caragiale, concepția Octavian Sava și Cezar Ghioca, dialogul și versurile Octavian Sava, muzica Marius Țeicu – Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”
La data premierii acest spectacol comentat pe blog, avea ținută și umor de calitate. După numeroase reprezentații s-a degradat, și-a schimbat stilul. Actorii au introdus replicii cu intenții satirice față de actualitate, vulgare, iar prin gesturi și atitudini jocul majorității lor a alunecat pe panta exagerărilor vulgare. Aceasta este însă, soarta multor spectacole de comedie scăpate de sub controlul regiei și secretariatului literar al teatrului, în care actorii vor să se remarce în fața publicului cu orice preț și uită de formatul inițial al reprezentației.
Spectacole prezentate în țară la sediul teatrelor producătoare
“OPINIA PUBLICĂ” de AUREL BARANGA –
Teatrul Național “Radu Stanca” din Sibiu
Poate din lipsa unor piese actuale de interes, Teatrul Național “Radu Stanca” a inclus în repertoriu, neinspirat însă, o piesă de Aurel Baranga, scrisă în 1967. În “epoca de aur”, Aurel Baranga era o personalitate, un dramaturg care producea pe bandă rulantă texte. Întrebuința formula dramaturgiei clasice bulevardiere cu dibăcie pentru a demonstra că există “tovarăși” demni de toată stima, dar și unii “tovarăși” căzuți în păcatul imposturii care se pot corecta totuși, în fața omului nou al societății multilateral dezvoltate. Textele sale nu aveau necazuri cu cenzura timpului de tristă amintire și invadau repertoriile teatrelor. În același timp, Tudor Popescu, Dumitru Solomon, Iosif Naghiu sau Teodor Mazilu, construiau piese cu mult tâlc în raport cu realitatea socialistă, cu greu jucate. Pe nedrept acești dramaturgi sunt astăzi, trecuți în uitare. Naționalul din Sibiu s-a oprit însă, la “Opinia publică”, având un titlul ce ar putea interesa astăzi publicul. Textul este simplist ca acțiune, conflict și personaje. La un ziar socialist, un redactor onest ajunge să fie promovat în urma unei farse, anihilând intențiile imorale ale șefului său, tovarășul Cristinoiu, un demagog servil puterii, miniștrilor, etc. Printr-un spectator din sală, “opinia publică” îl sprijină pe redactorul cinstit. Cu intenția unor verdicte satirice, Aurel Baranga propunea mai multe finaluri. Chiar dacă situațiile acțiunii par apropiate de starea actuală din mass media aflată într-o gravă criză de credibilitate, constructul comic este derizoriu, nu poate rezista aspectelor hilare din presa privată de astăzi. Poate dacă textul ar fi fost adaptat de regizorul Theodor Cristian Popescu, ar fi câștigat un plus de umor. Transpunerea sa scenică rămânea doar corectă și putea inregistra mai mult succes … în “epoca de aur”. Regizorul nu a întreprins nici un efort de a prezenta în cheie satirică realitatea sinistră din anii tovarășilor. Proiecțiile de pe monitoarele așezate de o parte și alta a scenii, cu imaginii din telejurnalele postului public cu un program restrâns de câteva ceasuri, erau chiar laudative la adresa scriitorului și a anilor ’70. Nostalgicii puteau fi mulțumiți de acele evocări !
Spectacolul avea atmosferă și un farmec aparte doar prin decorul lui Dragoș Buhagiar. Niște schele ingenios concepute, desenau funcțional spațiile unei redacții moderne, active, apropiate de zilele noastre. Regizorul exploata propunerile decorului și imprima prin mișcarea interpreților, ritm spectacolului. Pentru îndrumarea jocului actorilor , regizorul nu a depus totuși, un mare efort. Personajele erau caricatural, grosier concepute, de pildă Otilia, Niculina și Maricica sau acoliții directorului ziarului. Actorul Nicu Mihoc era singurul care se detașa din distribuție, oferind constructul coerent al personajului Cristinoiu, cu mult haz arătându-i fariseismul.
“Opinia publică” era un spectacol realizat cu eforturi, dar neconvingător prin textul său vetust, dominat de clișee, nesemnificativ pentru realitatea zilelor noastre.
PREMIUL PENTRU CEL MAI BUN ACTOR ÎNTR-UN ROL SECUNDAR a revenit lui NICU MIHOC (directorul Cristinoiu)
PREMIUL PENTRU SCENOGRAFIE – DRAGOȘ BUHAGIAR pentru decorurile la “Opinia publică” și “O noapte furtunoasă” de la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași
“O NOAPTE FURTUNOASĂ” de I.L.CARAGIALE –Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași
Spectacolul regizat de Alexandru Dabija este comentat pe blog în urma turneului în Capitală al Naționalului din Iași. Rămâne o “comedie tristă” care uimește prin efecte vulgare inutile și prin lipsa exploatării comicului situațiilor și replicilor lui “Caragiale, contemporanul nostru”.
OBSERVAȚII GENERALE
Oferta de spectacole cu comedii românești originale a fost săracă și la această ediție a “festCO”. Continuă să domine repertoriile teatrelor, “bătrânii” Caragiale și Eugene Ionesco, și mai ales stilul teatrului absurd, un curent depășit cu trecerea deceniilor. Chiar dacă în festival funcționează de șase ediții și Concursul de dramaturgie românească, comedii noi, incitante nu s-au ivit.
Un alt aspect alarmant sesizat și în cadrul “festCO” este prestația regizorală. Tineri regizori cu intenți novatoare verosimile nu apar pe afișele comediei mioritice, iar colegii lor mai experimentați consideră că la teatrele din țară pot da frâu liber experimentelor teatrale, găunoase însă, și refuzate de public. Experimentele neculturale afectează și pe actorii din țară care își pierd profesionalismul elementar.
CRIZA REGIEI, ca și CRIZA DRAMATURGIEI sunt marile probleme ale teatruil nostru, pe lângă lipsurile financiare specifice realității.
Sperăm că Festivalul Comediei Românești nu v-a abandona totuși proiectul său generos, o calea de a descoperi personalități capabile să demonstreze că … românii au umor și spirit satiric, și pe scenă.
Întâmplarea a făcut ca Teatrul de Comedie să prezinte cel mai valoros spectacol – “Cântăreața cheală & Lecția”, datorat tot unui celebru dramaturg și unui regizor din plutonul de frunte al personalităților. Să sperăm că la ediția următoare, când este și “Anul Caragiale” lupta pentru recunoașterea valorilor să fie mai strânsă între teatre, în folosul Marelui Public care preferă comedia și are simțul umorului.
Stimați scriitori de comedii, mergeți mai des la teatru și observați cerințele publicului actual, când vă porniți să scrieți un text. Spectatorii vă așteaptă cu piese inspirate din actualitatea noastră … la fel de comică precum pe vremea lui Caragiale !
P.S. Ca la fiecare ediție, Teatrul de Comedie a acordat PREMIUL DE EXCELENȚĂ , de astă dată STELEI POPESCU, pentru activitatea în cadrul teatrului, ce a sărbătorit în iarnă 50 de ani de la înființare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu