“ VISUL UNEI NOPȚI DE VARĂ “ - TEATRUL MIC

SHAKESPEARE ȘI … “ VACANȚA MARE “

Programul de sală specifică , “Visul unei nopți de vară” după William Shakespeare,versiunea scenică Gelu Colceag, regia Gelu Colceag, urmând următoarele precizări : “compilația” mai multor traduceri și “pasaje adăugate” din “Shakespeare Sonete”, “Hamlet”, “Îmblânzirea Scorpiei”, “Mult zgomot pentru nimic”, “Cântarea Cântărilor” și “Balada lui Robin cel nebun”. Acest amalgam de fragmente și replici din diverse piese ale bătrânului Will și alte scrieri, pare a avea motivația că “Visul unei nopți de vară” este un text lamentabil și regizorul a vrut să îl dreagă. Scenariul rezultat spulberă însă, sensurile “Visului …”. Toți cercetătorii internaționali de marcă au remarcat în studiile lor, că această piesă a genialului Shakespeare, are drept temă fundamentală dragostea cu multiplele ei fațete – spirituală, fizică, pasională sau naivă. Shakespeare a plasat analiza acestui sentiment major existențial pe mai multe planuri pentru a îi argumenta manifestările diverse.

Piesa alege cu sens un plan al “visului” într-o lume fantastică, mitologică, în care cuplul Titania (Simona Mihăescu) și Oberon (Ștefan Lupu) domină zânele și elfii din pădurea care o stăpânesc autoritar. Un alt plan real propune prin lumea celor din Atena, fațete esențiale ale sentimentului iubirii. Într-un spectacol de astăzi, planurile pot fi imaginate teatral cu apropiere de lumea actuală, pentru că sentimental e veșnic și opera dramaturgului universală. Mai trebuie precizat că în planul real, clasicul autor introduce nuanța psihologică în analiza tematicii alese. Thezeu, ducele Atenei (Alexandru Gâtstrâmb) și Hypolita (Mihaela Rădescu), regina amazoanelor, aflați în conflict sentimental, sunt oameni maturi, de vază ai cetății, dar alături de ei, tinerii din cetate se confruntă cu alte conflicte, expuse de Will cu ironie la adresa naivității vârstei lor. Tinerii lui Shakespeare sunt Hermia (Irina Rădulescu), Helena (Ilinca Manolache), Lysander (Conrad Mericoffer) și Demetrius (Radu Iacoban). Shakespeare nu se oprește aici, și atacă și planul major al societății, cel al oamenilor simpli, meșteșugarii din cetate care se vor a fi remarcați de “șefi” la nunta lui Thezeu și Hypolitei, ca actori amatori. Prin textul atribuit a fi jucat de meșteșugarii actori amatori, Shakespeare strecoară și o parodie a temei prin tragedia iubirii dintre Pyram și Thisbe.

Regizorul a optat însă, pentru un scenariu original care distruge logica imbatabilă a planurilor acestei comedi. S-a inspirat, evident, doar din considerațiile lui Ion Marin Sadoveanu asupra piesei. Plasează în planul principal al conceptului său, grupul meșteșugarilor, în scopul de a spori comicul piesei. Îi amplifică prezența în acțiune și îl tratează teatral apropiindu-l de umorul grupului “Vacanța mare”, ce făcea cândva audiențe la un post tv. Parodia pe tema dragostei este aproape uitată, iar meștșugarii sunt preocupați să dea o lecție, să-i zicem satirică, despre … teatru, “semnele teatrale”, dar și pregătirea tehnicii vocale, a dicției actorilor. Tot ce întreprind prin scenariu și îndrumare regizorală meșteșugarii, actori amatori, are la bază simple exerciții de studiu ale studențiilor la actorie din institutul de profil, unde regizorul este rector. Numai că “exercițiile” în spectacol sunt stridente, vulgare, scoase din contextul piesei și distrug scopul pentru care Shakespeare a introdus în acțiune meșteșugarii. Titania rostește la un moment dat replica : “N-am văzut în viața mea o porcărie mai mare ca asta” și replica prinde sens pentru aspectul general al spectacolului! Intenția regizorală de a satiriza aspecte din viața teatrului, regizorul Alexandru Dabija a practicat-o rafinat, în spectacolul de succes de la Teatrul Odeon, “Pyramus & Thisbe 4 You”, inspirat de aceiași piesă. În spectacolul Teatrului Mic, interpretarea actorilor sub îndrumarea regizorului, face din meșteșugarii, denumiți simplist în traducerea pentru care s-a optat fără a li se specifica și meseria – Culea Fundulea (Ovidiu Niculescu), Petre Gutuie (Cristian Iacob), Francisc Flaut (Bogdan Talașman), Dudă Subțirelu (Vitalie Bantaș), Gogu Botișor (Cuzin Toma), Lică Ciubărică (Radu Zetu) -, posibili membrii ai “Vacanței mari”. Nu întâmplătoare este specificat de către Shakespeare că, de pildă, Subțirelul este croitor, Botișor - căldărar, Flaut – cârpaci de foale etc. Ocupația îi caracterizează în piesă, dar nu în spectacol. În echipa meșteșugarilor se regăsesc și personalități ale Teatrului Mic care încearcă să se ferească de tratarea vulgară a rolurilor. Cristian Iacob, de exemplu, este atent în definirea cu umor a tipologiei lui Gutuie. Dar, Bogdan Talașman în Francisc, căruia îi revine și rolul Thisbe, cerșește aplauze prin exagerări comice vulgare, de la fanii răposatei emisiuni tv. “Vacanța mare”.

Viziunea regizorală este incoerentă, întrebuințează linii de expresie teatrală opozante pentru departajarea planurilor propuse de Shakespeare. Alege ca argument de bază jocul dintre alb și negru, scenele cu meșteșugarii fiind colorate, ca singur accent al vieții reale. Reală este însă, și viața celorlanți din cetate care sunt implicați în conflicte amoroase, dar personajele devin prin imaginea regiei, păpuși fără de personalitate.

Tinerele cupluri de îndrăgostiți sunt un exemplu concludent, fiind tratate uniform. Liliana Cenean și Ștefan Caragiu adaptează scenografia la cerințele regiei. Creează imagini admirabile în sine însă, ne susținute de scriere, prin configirarea decorului etajat și găzduirea efectelor jocului umbrelor. Albul și negru domină scenografia. Planul fantastic al lui Oberon, Titania și Puck cel zis și Robin-Băiat-Bun, al zânelor și spiridușior, e marcat prin negru, ca fiind o lume malefică. În debutul reprezentației apar strident aceste personaje în costume negre purtând ochelari negrii, de parcă ar fi niște mafioți diabolici. Puck, spiridușul abil, devine un domn în negru, oboist de viață, prin care regia vrea să “filosofeze” asupra întâmplările din preajmă. În rolul lui Puck, Claudiu Istodor se remarcă totuși, fiind unul din puținii actori din distribuție care gândește sensul replicilor rostite cu fină ironie. Cu o ținută autoritară, misterioasă, apare Oberon interpretat de Ștefan Lupu. Timidă în exploatarea situațiilor prin care trece Titania este Simona Mihăescu. Regele și regina zânelor lui Shakespeare, sunt desemnate de regie doar ca personaje bizare, cu o detașare ilogică față de lumea fantastică de care sunt responsabili. Dansează și cântă – pentru că din spectacol nu lipsesc momentele de musical – Mirela Jlenescu, Simona Deaconescu, Alexandra Apetrei, Alexandru Iacob, Zory David, Șerban Gomol, Conrad Mericoffer, Andrei Seușan -, înveșmântați în costume negre, unele fetele amintind prin ținută de dansatoarele la bară, vor să fie “elfi”, spiritele pădurii. Cei din “regatul” lui Oberon, par a trăi în afara miezului conflictului care este sentimentul iubirii. Animă unele scene din spectacol, muzica lui Călin Grigoriu. Banală rămâne coregrafia concepută de Arcadie Rusu. Lumea “neagră” a lui Oberon și Titania, obligatoriu prin cerințele scrierii “colorată” de intervenția miraculoasă a meșteșugarului transformat în măgăruș, devine un plan al acțiunii rupt de sensul “Visului …”. Din vizualizarea scenică a acestui scenariu după piesa lui Shakespeare, nu lipsesc nici momente cu jocul umbrelor, excelent realizate tehnic, dar dintr-un alt domeniu de expresie teatrală, care nu pot contribui la coerența viziunii regizorale. De asemenea jocul luminilor, bine manevrat de Iulian Bălțătescu, devine adeseori, un fals efect vizual. Când crește intensitatea luminii din scenă, când scade, fără argumentare în situații.

Planul real al celor din Atena, este de asemenea, confuz imaginat scenic. Manipulatorii Atenei și celor din jurul cuplului pregătit de nuntă, sunt ducele Theseu și partenera sa Hypolita, regina amazoanelor. Importante pentru conflict fiind și cele două cupluri tinere. Albul domină culoarea acestei zone, în care absentează orice cizelare a relațiilor dintre cei care o reprezintă. Mihaela Rădescu reușește totuși, să susțină convingător caracterizarea Hypolitei, chiar dacă regia o pune în ipostaze neinspirate de “luptătoare”, ca într-un film de duzină. Actrița se remarcă prin rostirea nuanțată, cu frazare adecvată a fiecărei replici. Înțeleptul Theseu își pierde din rostul său pentru conflict prin interpretarea exterioară, minoră a actorului Alexandru Gâtstrâmb. Rostirea confuză, șoptită a textului se constată și în cazul multor tineri din distribuție. Sunt trecute ca personaje minore în conceptul regizoral, cuplurile tinerilor îndrăgostiți, uniformizate ca aspect general.

Se detașează și prin scenariu, doar Helena cea îndrăgostită de Demetrius, transformată de regie într-o … “femeie îndărădnică”, dar excelent interpretată de Ilinca Manolache. Prin gest, atitudine și impunerea în amănunt, semnificativ a cuvântului rostit, actrița construiește unul din puținele personaje al cărui rost convinge, și se reține ca actriță. Regia o transformă pe Hermia într-o ochelaristă dezorientată, cu farmec interpretată de Irina Rădulescu. Intențiile regiei de a transforma tinerii în niște palide păpuși se remarcă, mai ales în cazul actorilor Radu Iacoban (Demetrius) și Conrad Mericoffer (Lysander). Personajele lor nu au personalitate, devin figuranți într-un ansamblu. Sunt tineri actori apreciați în alte spectacole, dar acum, regia nu a știut să îi evidențieze.

S-ar putea ca spectatorii străini de cunoașterea limbii în care este jucată piesa, să fie cuceriți de imaginea generală a spectacolului. S-ar putea să îi atragă și pe cei care nu au auzit de Shakespeare, dar au fost fani ai decedatei emisiuni tv. “Vacanța mare”, și se pot amuza de giumbușcurile vulgare ale meșteșugarilor. “Visul unei nopți de vară” este însă, o piesă a unicului Shakespeare, o valoare a dramaturgiei, și devine pe scenă o poveste stupidă, o comedie grosieră, ce reduce sensurile scrierii de a analiza veșnicul sentiment al iubirii , rezumat în spectacol, doar la un erotism primitiv.