“ PROFESIUNEA DOAMNEI WARREN “ – TEATRUL MIC

SPECTACOL MEDIOCRU CU ACTORI STIMAȚI

         Este necesar a aminti câteva date esențiale despre George Bernard Show pentru a argumenta mediocritatea acestui spectacol. În 1925 primește Premiul Nobel “pentru opera sa care este marcată de idealism și umanitate, pentru satira sa stimulatoare plină de multe ori de o singulară frumusețe poetică”. Aceste observații sunt absente din spectacol. Admirator apropiat de Ibsen, dramaturgul de origine irlandeză, George Bernard Show, critic de artă și pamfletar politic, în piesele sale s-a îndreptat spre satiră. Repartizate pe categorii, în multe piese se resimte ambiguitatea sa politică, iar în cele devenite celebre, paradoxul este nota dominantă. Printre ele se află și “Profesiunea doamnei Warren”, scrisă în 1893 și integrată de autor categoriei, “piese neplăcute”.

 Atacă satiric cu finețe, racilele societății “banului”, a capitalismului primitiv, atac ce putea fi considerat “neplăcut” pentru epocă. Dacă în spectacol erau fructificate substanța și subtextul conflictului, piesa putea avea rezonanță și pentru actualitatea noastră. Doamna Warren (Maia Morgenstern) alături de Sir George Crofts (Dan Condurache) administrează în diverse orașe … bordeluri, de unde le provin fonduri substanțiale. Miezul tematic al conflictului cu sens moralizator este susținut prin dezbaterile dintre doamna respectivă și fiica ei , Vivie (Ilinca Manolache). Tenta moralizatoar satirică este completată și prin intervențiile reverendului Samuel (Sorin Medeleni) și a fiului său, Frank (Tudor Aaron Istodor). Nu lipsește din text nicio anume notă poetică sugerată prin Praed (Radu Gheorghe). Piesa este dificilă , dar actuală pentru societatea realității noastre.

“Profesiunea doamnei Warren” deține personaje complexe și multe paradoxuri conflictuale, și avea nevoie de o viziune regizorală solid construită pentru specularea intențiilor scrierii și asimilarea convingătoare a sensurilor replicii de către interpreți. Spectacolul de la Teatrul Mic, apelează la regizorul Claudiu Istodor. Acest actor de valoare al colectivului, mai întâi traduce piesa cu o inexplicabilă vulgaritate de limbaj. Apoi, Claudiu Istodor își atribuie rolul de regizor, viziunea sa fiind confuză. Forțează exagerat derularea acțiunii spre comedie vulgară, inspirată parcă de divertismentul tv. Regizorul confundă satira, categorie estetică din sfera comicului, cu o banală comedie  de situații, fiecare având însă,  suportul propriu al motivării exprimării scenice. Această confuzie regizorală, distruge substratul textului, rezultatul fiind un spectacol de comedie mediocru, strident în căutarea umorului.

Un sprijin putea afla regizorul în scenografia excelentă a Mariei Miu dacă îi folosea ofertele funcționale. Indică spațiile de joc prin decorul conceput ca o carte pe care o răsfoiește rezonerul Praed. Costumele în stilul epocii acțiunii, sunt pliate de Maria Miu pe profilul personajelor. Axat pe latura unui comic simplist, conceptul regizoral apelează la numeroase gaguri penibile și lasă la voia întâmplării intrpretarea personajelor, fără o îndrumare atentă. Fiecare actor joacă așa cum crede de cuviință. Avarul și imoralul Sir George Crofts este transformat de Dan Condurache într-un circar bătrân. O vrea pe Vivie de soție ca un libidinos, doar pentru farmecul ei , nu și pentru a își păstra avutul oneros obținut din colaborarea în afacerea bordelurilor cu mama sa. Firește, spectatorii fani ai divertismentului tv, aplaudă comicăriile actorului desprinse parcă din “În puii mei !”, ce distrug substratul personajului. Păcat pentru pentru prestația lui Dan Condurache prețuit pentru evoluțiile anterioare din alte roluri. 

Tudor Aaron Istodor îl prezintă superficial pe Frank Gardner, tânărul îndrăgostit, se pare, de Vivie , preocupat de dorința înavuțirii. Regia nu a știut să speculeze cu acest tânăr actor apreciat, ambiguitatea caracterului lui Frank. De pildă, fără suport dramatic în motivare, devine momentul sărutului dintre Frank și mama lui Vivie, doamna Warren. Regia nu speculează nici paradoxul dramaturgului, că Vivie și Frank este posibil a avea drept mamă pe doamna Warren, și sunt de fapt, frate și soră. Un om preocupat de frumos și artă, un rezoner al situațiilor la care asistă, Praed, revine lui Radu Gheorghe. Chiar dacă la premieră, actorul era răcit, răgușit, interpretul reușea să sugereze, apreciabil rostul personajului, să-i infiltreze și nuanța poetică dorită de George Bernard Show. Cu atenție creionează portretul reverendului impostor, Sorin Medeleni și dă credibilitate ambiguității manifestate în relațiile cu cei din familia vecină a doamnei Warren.

Personajele pilon ale piesei sunt doamna Warren și fiica sa Vivie, care descoperă profesia mamei, de unde provin și banii acordați educației sale. Cu vasta sa experiență scenică, Maia Morgenstern încearcă o definire pe cont propiu a doamnei Warren. Ipocrizia acestei femei o trarează însă, afectat, exterior, mai ales când vrea să își arate dragostea față de fiica sa, căreia îi dorește totuși, un alt destin și a investit în pregătirea ei. În multe scene, stridența afectării e defavorabilă consistenței partiturii. Prin lipsa îndrumării regizorale, Maia Morgenstern face din doamna Warren … două personaje. Unul ar fi o femeie egoistă, exuberantă, fără caracter, imorală, când actrița manifestă manierism în interpretare. Pe acest demers acceptat și de regie, amintim și de un moment fără rost al … dansului doamnei Warren, efect regizoral inutil. 

Maia Morgenstern este însă, o mare actriță cum a dovedit în timp, și o demonstrează și în compunerea … celeilalte laturi a personajului, în scena destăinuirii către fiică a cauzelor dramatice din trecutul mamei care au determinat-o să opteze pentru profesia ce le aduce bani, acum. Trăiește interior durerea confesiunii, cât și grija față de destinul fiicei prețuite, dar și pragmatismul ce i s-a infiltrat ca scop existențial. Este excelentă actrița în această scenă care rămâne singura de referință din spectacol pentru sensurile tematice ale scrierii. Acel dialog dintre mamă și fiică, tratat tragicomic, datorită interpretelor, rămâne un moment unic, emoțional al acestei reprezentații confuz “tradusă” regizoral scenic. În Vivie, tânăra actriță, Ilinca Manolache reușește să păstreze coerență pentru dezvoltarea personajului care treptat cunoaște adevărul despre lumea familiei sale. Pune în evidență ambiția moștenită de la mamă, dar și demnitatea prin care Vivie vrea să își urmeze drumul în viață, prin muncă și moralitate. Nu uită nici de sugerarea tristeții interioare determinată de singurătatea unui suflet tânăr cu părinții absenți din preajmă. Ilinca Manolache, o tânără actriță specială, este remarcabilă în acest rol dificil, încărcat de paradoxuri, înfăptuit la nuanță pentru relaționare în acțiune, și cu sensibilitate acordată de solicitarea unor situații.

“Profesiunea doamnei Warren” reunește în distribuție actori de valoare, beneficiază de o scenografie inspirată, dar nu și de un regizor pe măsura lor. Este un spectacol banal care defavorizează dramaturgia piesei și argumentează, din nou, criza regiei, ce determină ca actori stimați să încerce a o salva, fiindu-le străină  profesia.

P.S. Premiera a fost onorată printre spectatori de Magda Popovici, interpreta lui Vivie și Constantin Codrescu interpretul lui Sir George Gardner, care în 1975, alături de inegalabila Olga Tudorache în doamna Warren, realizau un spectacol de neuitat.