“ ÎNSEMNĂRILE UNUI NEBUN “ – ArCuB

ÎNTÂLNIRE CU UN ACTOR DE VALOARE

         Actorul Marius Manole demonstrează din nou, că este vârf de lance al valorilor tinerei generații de interpreți. Devotat scenei, mereu activ, harul său special uimește, atât în spectacolele Naționalului bucureștean, cât și în numeroase proiecte ale teatrului independent unde activează mereu. După “Năpasta”, unde realizează pe prima scenă a țării un rol remarcabil într-un spectacol memorabil regizat de Radu Afrim (spectacol comentat pe blog), se încumetă pentru a prezenta un monolog de o oră și treizeci de minute; atacă o scriere celebră, nuvela “Însemnările unui nebun” de Gogol sub îndrumarea regizorului Felix Alexa.

         Nuvela “Însemnările unui nebun” rămâne o scriere de referință a prozatorului și dramaturgului N.V.Gogol. Scriitorul, angajat ca funcționar pentru a își procura banii traiului zilnic, a fost marcat în toată opera sa de anxietatea provocată de societatea secolului XIX din Rusia, ironic expusă sub diverse forme. Publicată în 1835, nuvela este jurnalul personal a patru luni din viața unui funcționar din Saknt Petersburg. Trimite “ordonanțe” și ascute creioanele șefului, fiind doar, element de manevră al birocrației sistemului. Nu poate înțelege și accepta modul de funcționare al societății din jur care îi oprimă personalitatea. Se refugiază într-o lume de vis, caută autoritate prin imaginarea că ar fi regele Spaniei. Funcționarul Poprișcin nu este bolnav psihic, nu e un nebun, încearcă să trăiască liber în lumea sa imaginară ca refugiu din nebunia societății. Sensurile majore ale nuvelei lui Gogol sunt actuale, cu ton satiric la adresa unei societăți bolnave de birocrația determinată de dictatura puterii.

         Regizorul Felix Alexa alege un drum teatral simplist pentru lectura vizuală scenic a nuvelei adaptate pe două trepte de ilustrare. Prima prezintă un funcționar sensibil și naiv, deranjat și plictisit de solicitările șefului, dar îndrăgostit de o doamnă din lumea bună. Poprișcin visează și analizează constatările curente, imaginând și relația între cățelușul iubitei cu un alt patruped. Cu fin umor construiește situațiile dintre vis și realitate, Marius Manole. În a doua treaptă, regizorul forțează dezvoltarea personajului, plasat într-un ospiciu în cămașă de forță. Și de astă dată, Marius Manole este excelent, păstrând subtextul suferinței lui Poprișcin, sensibilitatea sa interioară, normalitatea tristeții personale. Viziunea regizorală frânge însă, intențiile major satirice ale scrierii. Refugiul funcționarului într-o altă lume de vis unde ar vrea să fie și autoritar ca un rege, se transformă vizual în manifestări patologice de bolnav psihic și se uită astfel, că delirul lui Poprișcin se datorează efectelor societății asupra existenței sale. Funcționarul nu este un nebun patologic, ci un produs al răului social. Prin cele două trepte ale adaptării, conceptul regizoral propune de fapt, două personaje. Mai întâi un îndrăgostit înfrânt în dragoste și  nemulțumit de serviciul său, apoi un nebun, un bolnav, care visează salvarea într-un univers poetic. Funcționarul lui Gogol nu este un caz particular de nebunie, ci rezultatul nebuniei unei societăți, aspect esențial ce lipsește viziunii regizorale. Marius Manole asimilează solicitările regiei, fiind remarcabil însă,  prin modul în care păstrează coerent judecata și sensibilitatea interioară a personajului.

         Pentru a anima atmosfera, regizorul introduce un nou personaj, realizat de violonistul și compozitorul, Alexander Bălănescu. Acesta susține permanent un dialog original cu funcționarul. Îi revin sporadic unele replici ale celor din relatările lui Poprișcin despre cei din preajmă, dar mereu subliniază prin motive muzicale, stările prin care trece funcționarul. Exagerat însă, fructifică regia sonor, acompaniamentul muzical. De asemenea, nuanțele rostirii replicilor de către Marius Manole, se estompează prin atribuirea interpretului a unui microfon delicat de tip Headworn, purtat pe cap. Decorul de ținută suprarealistă prin cei doi pereți pictați așezați în unghi, realizat de Diana Ruxandra Ion, sprijină linia regizorală de a sublinia nebunia funcționarului.

         Spectacolul rămâne un recital impresionant susținut de Marius Manole, despre nebunia unui om, dar conceptul regizoral bogat în efecte exterioare, îndepărtează reprezentarea scenică de substratul major al nuvelei, de cauzele ce îl provoacă pe Poprișcin la refugierea în visul care ajunge la delir.