“ MILITARUL FANFARON “ – TEATRUL MASCA

EXPLOZIE DE ENERGIE ÎN NUMELE IUBIRII

         Teatrul Masca din cartierul Militari, deține un modern și elegant spațiu teatral ilustrat reportorial original pe linia personalității sale ca teatru de gest, pantomimă și expresie corporală drept suport principal al comunicării către spectatori. Regizorul Mihai Mălaimare propune o premieră cu o adaptare după Plaut, “Militarul Fanfaron”. Rezultatul este un spectacol exploziv datorat unei echipe tinere de actori care ilustrează savuros prin mișcare, gest, pantomimă, dans și muzică, avatarurile iubirii sugerate de latinul Plaut, părintele comediei preclasice. Prin tratarea teatrală a numeroaselor farse din piesa lui Plaut, adaptarea modernă, imprimă o notă actuală conflictelor.

         Vizualizarea acțiunii încâlcite, plină de surprize, este excelentă. Regizorul află un suport substanțial în scenografia Sandei Mitache. Pentru că lupta pentru iubire are două extreme – bine și rău -, cum își dorește și conceptul regizoral, domină imaginea culorea albă cu accente negre. Decorul cu două case vecine, cu uși batabile, în care se dezvoltă nebunia farselor, este de un alb imaculat. Discrete accente de desen în negru sugerează motive antice. Costumele merg pe același stil, sunt albe, elegante, cu fine trimiteri spre vremea lui Plaut și amănunte pentru a sprijini caracterizarea tipologiilor diverse din acțiune. Scenografia Sandei Mitache, inventivă în desen și raportată discret la originea textului, este admirabilă. Regizorul Mihai Mălaimare o speculează minunat, cu bine cunoscuta sa fantezie urmărind conștiincios ca mișcarea interpreților să dea la nuanța gestului sens poveștii de iubire. Folosește dibaci coragrafia Ileanei Mirela Simniceanu pentru momentele de dans, pe cele de acrobație ale lui Ioan Albu, exploatează muzica lui Gabriel Basarabescu și pregătirea Haricleei Bădescu pentru canto a interpreților. Spectacolul prin contribuția ireproșabilă a celor menționați, este la un pas de a deveni un musical autentic. Intervin o sumedenie de momente surpriză, pline de farmec, precum cele muzicale cu umbrele sau cercuri. Tot spectacolul este marcat de o mișcare continuă , ritmată, degajând umor, bună dispoziție.

         Treisprezece actori, majoritatea tineri, se adaptează solicitărilor regiei, cu o debordantă energie. În roluri principale sau secundare, fiecare susține prin expresia corporală manipulată inventiv, definirea personajului atribuit, participă în forță la relaționarea cu cei din jur pentru desenul farselor ce curg în cascadă. Numele lor merită a fi reținute pentru aparițiile viitoare în alte spectacole, ei dovedind plăcere și capacități de excepție pentru a se exprima scenic original prin atitudini corporale, prin mișcare, dans, pantomimă chiar, în funcție de situații și cerința replicii. Destul de rar se întâlnesc actori capabili să parcurgă ireproșabil acest drum greu al expresiei scenice, dar cei de la Teatrul Masca se dovedesc a fi bine pregătiți pentru adaptarea la acest gen ce solicită  efort. Tinerețea lor, dar și “instrucția” regizorului dau un rezultat spectaculos. Un singur aspect rămâne mai puțin speculat în unele cazuri, cel al rostirii replicii. Unii îmbină admirabil gestul cu replica, alții, în special actrițele, alunecă pe panta stridenței vocale. Aurel Sandu în Palaestrio, sclavul șiret ce manevrează farsele , remarcabil speculează rostul cuvântului prin care manipulează situațiile. Minunat este în grăsuțul și prostovanul sclav, Sceledrus, Sebastian Ghiță. Își compune expresii și atitudini de un umor irezistibil, dictate de replică și situații, Valentin Mihalache în Pyrgopolinices, soldatul fanfaron. Compoziția unui bătrânel naiv, Periplectomenus, o înfăptuiește încântător, Cosmin Crețu. Este remarcabilă Ada Dumitru în Milphidippa prin exuberanța atitudinilor ce duc la caracterizarea sclavei provocatoare, dar intențiile se pierd uneori în gălăgia din jur. Cristinei Panait îi revine partitura dificilă a Philocomasiei, fata îndrăgostită ce este la un pas să își piardă iubitul și intră în jocul farselor transformându-se inventiv într-o soră geamănă a eroinei. Actriță definește în esență personajul, dar uneori recită țipând replica. Maleabilă în diversitatea expresiilor se dovedește  și Iulia Dumitru în curtezana Acroteleutia, dar are scăpări stridente în rostirea replicii. În rolul de plan secund al unei cântărețe, Haricleea Bădescu găsește accente comice admirabile și prin specularea sensurilor cuvântului. Desenează atractiv profilul lui Pleusicles, Robert Poiană. Scot din anonimatul planului secund partiturile , contribuind activ la animația farselor – Alexandru Floroiu, Mihai Hurduc, George Pupăză și Antonio Tadeus Mincă. În ciuda exagerărilor vocale ale unora, care în timp pot fi domolite, întreaga echipă de interpreți demonstrează știința expresiei corporale , a gestului cu scop atent gândit pentru a definii multiple tipologii.

         “Militarul fanfaron” este în principal un spectacol cuceritor prin mișcarea imaginii dezvoltată de o echipă mobilă, capabilă de performanțe în stilul teatral particular specific personalității Teatrului Masca. Inspirat, Mihai Mălaimare a reușit să impună în peisajul nostru teatral acest gen și să pregătească actorii pentru a îi da consistență și credibilitate.