“ ZEUL MĂCELULUI “ – TEATRUL “ NOTTARA “

PLICTISEALĂ CU SPORADICE MOMENTE COMICE

         Repertoriul stagiunii în curs de derulare al teatrelor instituționalizate din Capitală se află în grea suferință. Numărul premierelor a scăzut . Criza financiară ar putea fi considerată principala cauză. Ciudat rămâne însă, că în această situație de dificultate financiară, selecția repertorială pentru un număr mic de proiecte este haotic întreprinsă. Un exemplu ar fi și piesa “Acasă la tata” de Mimi Brănescu, care din 2009 figurează cu succes și astăzi pe afișul Teatrului Act, dar și Teatrul de Comedie o include în repertoriul actual. Un alt exemplu este o piesă de Yasmina Reza; din 2010 se joacă și în prezent la Teatrul de Comedie, sub titlul “Doamne … ce măcel!” , iar de curând se prezintă și la Teatrul “Nottara” sub denumirea “Zeul măcelului”. Penibilă gândirea repertorială de a alege o piesă, ce se joacă la un alt teatru din Capitală !

         Dramaturgul contemporan francez, Yasmina Reza a înregistrat cu piesele sale popularitate pe mai multe meridiane, firește, și la noi. Piesa “Artă” considerată cea mai importantă din scrierile sale, figurează la Teatrul “Bulandra” din 2010 și spectacolul este remarcabil. La Teatrul “Nottara”, doar în urmă cu un an, era înscrisă în repertoriu piesa “Omul hazardului”. Același teatru din lipsă de inspirație pentru structura reportorială, alege acum ,“Zeul măcelului”, de parcă dramaturgia contemporană s-ar rezuma numai la Yasmina Reza.

         “Zeul măcelului” este o comedie modestă sub aspectul construcției conflictului. La familia Houllie vine familia Reille să lămurească păruiala dintre odrasle cuplurilor respective. De la discuțiile despre incidentul dintre cei doi copii, încet se trece la dezvăluiri despre intimitatea fiecărei familii, măcinată de probleme interne cu efect și asupra odraslelor. Textul este mai apropiat de teatrul psihologic, intimist, dar Teatrul “Nottara” îi acordă  drept spațiu de reprezentare sala mare “Horia Lovinescu”. E  drept, sala mică, atelier, “George Constantin” este în renovare. Pe scena mare, simplist apar, atât decorul, cât și costumele concepute de scenografii Liliana Cenean și Ștefan Caragiu. Vizualizarea sub aspect scenografic nu contribuie pe scena mare la atmosfera solicitată de confruntarea între cele două familii.

         Regizorul Claudiu Goga lansează banal reprezentația. Discuțiile dintre cei patru sunt terne, lipsite de substrat. Se povestește scenic neatractiv o situație conflictuală. Stând în fotolii, personajele discută monoton mai mult de jumătate de oră, motivul întâlnirii. Regizorul forțează apoi, cu notă comică, neînțelegerile particulare existente în fiecare familie. Se neglijează de viziunea regizorală , elementul esențial al unui spectacol, îndrumarea actorilor . Veronique Houllie pare o persoană cu majore pretenții intelectuale, dar și o gospodină obișnuită, iar Luminița Erga încearcă să îi definească linia caracterială. Sugerează uneori și criza lipsei de comunicare cu soțul, Michel. Interpretarea actriței este doar corectă, regia nu o îndrumă spre specularea subtextului replicii subtil concepută de dramaturg. Un comerciant minor și un soț blazat este Michel Houllie, și Alexandru Jitea îl desenează linear, fără nuanță în relații. 

Annette și Alain sunt oaspeții familiei Houllie, iar viziunea regizorală încearcă să dea un impuls comic reprezentației prin intervenția lor în acțiune, folosind capacitățiile actorilor distribuiți. Exagerează însă, în construcția teatrală a intervențiilor acestor personaje. Alain Houllie, dramaturgul vrea să fie un avocat preocupat de afacerile personale, dependent de telefonul mobil, dar puțin interesat de familia sa. Adrian Văncică exploatează însă,  nuanțat datele personajului și îi dă un profil credibil în relațiile cu cei din jur. Rigidă, artificială aparent, este Annette, consilier cu funcție importantă, dar o femeie nefericită în viața de familie, care își caută refugiul în alcool. Cerasela Iosifescu își gândește personal evoluția personajului și realizează o compoziție remarcabilă în special în scenele dificile de beție. Actrița dezvoltă cu firesc rolul femeii nervoase că trebuie să aplaneze conflictul iscat de fiul ei, dar și duplicitatea interioară a lui Annette nemulțumită de lipsa comunicării cu soțul, ce o împinge la beție. Accentele regizorale dorite a fi comice prin îndrumarea mișcării în scenă, dezavantajează însă, substanța interpretării, de la momentele de început în care Annette vomită, până spre final. Regia citește la suprafață textul, lipsește analiza psihologiei fiecărui personaj.

 Actorii încearcă singular și reușesc parțial pentru ansamblul general al spectacolului, să dea consistență personajelor, dar lipsesc relațiile dintre ele, elementul esențial al frământărilor fiecărui cuplu.Textul are și o tensiune în creștere de la o scenă la alta, absentă în spectacolul ce se vrea a fi o comedie, dar e plictisitor condus scenic. Accentele comice sunt forțat impuse de regie în raport cu scrierea, iar ritmul reprezentației e uniform.