marți, 6 august 2013

“ RAPORT DE ȚARĂ “ – DIGI 24 TV


O EXCEPȚIE ÎN MIZERIA PROGRAMELOR TV
         Cum teatrele au tras oblonul fiind în concediu, ne oprim din nou la televiziuni. E drept, în Capitală câteva teatre independente activează, precum Godot Café Teatru, Teatrul în culise, UnTeatru sau Teatrul Mignon care cu hărnicie are program și la … Vama Veche. În concediu sau rămași acasă, mulți privesc la televizor în ideea de a se informa în special de la televiziunile de nișă Antena 3, România Tv, Realitatea Tv sau B1 Tv. Mascarada de așa zise informații te dezgustă. Pot afla despre ultimele crime și accidente rutiere sau despre ce mai face la pârnaie Gigi Becali. Am descoperit totuși, o altă televiziune de nișă informativă, DIGI 24, o raritate pentru domeniul informativ echidistant , corect. Programele sale originale includ buletine informative complexe, bogate în știri externe, informații culturale (!!) și dedică emisiuni speciale culturii. Este singura televiziune consistentă în programul informațional, cum este și singura care a acordat atenția cuvenită regionalizării printr-un serial început în martie, RAPORT DE ȚARĂ. Un maraton riguros conceput profesional și vizual tehnic prin munca dăruită a peste o sută de jurnaliști adevărați și trei sute de tehnicieni, a oferit prezentarea județelor actuale ale țării cu punctele sale istorice, culturale, cu realizările prezente, cu starea socială actuală. Totul s-a înfăptuit  și prin sprijinul posturilor regionale pe care le deține această televiziune de excepție. Moderatorii principali ai acestei dezbateri necesare despre țara în care trăim au fost excelenți, Sanda Nicola, Cosmin Prelipceanu și Dan Suciu, personalități de marcă în mass media. Pare absurd, dar trebuie să atragem atenția, că de fapt, puțini români își cunosc țara, iar acest serial le-a oferit prilejul de a descoperi o imagine bogată în informații despre plaiurile mioritice. Emisiunea ne-a convins de valorile lor, de necesitatea de a le cunoaște măcar ca turiști veniți la fața locului. Fără nici o undă de parti-pris politic a oferit o largă paletă de informații necesare și pentru stimații noștri politicieni care pun la cale regionalizarea țării, strict necesară la început de mileniu, care însă, nu își cunosc țara, decât “baronatele” ce i-a trimis în Parlament și dictează legi sau ordonanțe după interese politice. Realizatorii “Raportului de țară” au parcurs peste 50.000 km pentru a prezenta starea reală a țării și fireasca necesitate a reorganizării sale după criterii eficiente. DIGI 24 ar trebui să înmâneze pentru documentare casetele cu această emisiune serial celor aproximativ 600 de parlamentari (!!) care habar nu au de necesitățile legii regionalizării, ci doar de interesele personale.
         “Raport de țară” a fost un “serial” admirabil, strict necesar pentru a descoperi calitățile plaiurilor mioritice, valorile sale, dar și necazurile prezente. Nimic nu era plictisitor sau irita preferințele politice ale telespectatorului. Pentru un astfel de program amplu și strict necesar, trebuia să aibă iniativă televiziunea publică pentru care plătim lunar obligatoriu o taxă , dar zvârle banii  pentru cea mai jalnică emisiune de așa zis divertisment “Vara pe val”. Iată cum un canal tânăr de televiziune, dă o lecție profesională unui mamut anchilozat, numit post public național.
         Ce facem totuși, cu televiziunea publică și obligativitatea taxei alocate ? A ajuns la coada audienței, iar televiziuni de nișă o depășesc, multe din ele fiind la rândul lor, maestre în manipularea informației cu miros dizgrațios. Consilul Național al Audiovizualului (CNA) ce face ? Pe “autoritarii” săi membrii , tot noi, contribuabilii îi plătim cu salarii de top !! Au ajuns în CAN pe criterii politice prin recomandarea partidelor, ca și cei din Consiliul de administrare al televiziunii publice. Intoxicarea, manipularea fără rușine a populației de către marea majoritate a televiziunilor a avut drept rezultat succesul electoral al unor partide. Efectul a început să se facă simțit pe pielea electoratului manevrat, în primul rând, prin avalanșa de taxe ce apar zilnic și se prăbușește pe veniturile sale sărace. Este rezultat al votului cetățenilor și cu ajutorul mass media tv protejate de CAN.
         Programele tv  trebuie să informeze, să stimuleze o elementară educație privitorului, chiar și prin filmele difuzate de canalele generaliste , dar sunt mizerabile. Să sperăm că DIGI 24 își va păstra coloana vertebrală de canal informativ, educațional și cultural, afirmată. E drept, acest post nu poate fi recepționat de cât de abonații majoritari însă, care dețin abonamentul la cablu RDS.

P.S. Ne permitem o sugestie pentru DIGI 24 să realizeze o astfel de emisiune informativă despre Constituție, că și această lege principală a oricărui stat de drept, se află la noi, în procesul de revizuire … politică. Nici despre Constituție cetățenii nu știu mai nimic.
                                                                      

4 comentarii:

  1. Nu avem nevoie de nici o regionalizare politico-administrativă. PUNCT!
    Iar "regiunile de dezvoltare" există deja şi... nu sunt puse în funcţiune la turaţia maximă.
    Trustul RCS-RDS (deci şi programele Digi transmise) este unul cu acţionariat unguresc aşa că sunt transparente şi interesele pentru anumite subiecte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ... mda: pe cale de consecinta, de la „actionariat” se trage profesionalismul evocat in postare?! grav, foarte grav; noi cu ai nostri (Vantu & Felix/Varanul) stam cam asa:

      (1) Uzina Crizei Continue

      MOTO:
      se demitizează
      Eroii, se demontează
      Modelele, se depersonalizează
      Oamenii - cu program, strategie și...
      complicități! Urmează
      Statuile? Și Trecutul
      (îndepărtat)! Ne trag în continuare
      pe sfori, aceiași; și de când tot fac
      asta - pe față sau pe (la) spate - ne
      încurcă, încalecă, încâlcesc, încaieră; sforile
      unora s-au subțiat, rupt ori numai
      înnodat între ele; pe unele le-au
      scăpat din mână ori din vedere, le-au
      alunecat printre degete - dar le
      recuperează în intrigă și (le) țes în
      continuare: nu contează
      calitatea, rafinamentul, grosimea, culoarea,
      elasticitatea, asprimea, densitatea; iută,
      mătase, lână - la un loc, în război... Imaginați-vă
      că după mai multe utilizări ne vor
      cârpi, apoi ne vor destrăma
      și ne vor face
      ghem... Apoi iarăși și iarăși...

      Puterea a IV-a conduce
      România. Mare deznădejde
      în toate a-fronturile mele: mă suflă
      vântul din toate părțile; în rafale: Realitatea
      mă bombardează, Antenele
      îmi receptează frecvența parțial, Adevărul
      meu este altul, Libertatea
      mea este ocupată, Cuvântul
      nu-mi mai aparține, Cotidianul
      meu este sumbru, România
      nu mai este liberă, în Ziua de azi
      nu mai cred, Jurnalul
      național nu mă inspiră, Evenimentul
      zilei mă bulversează, Financiarul
      mă îngrozește, Sportul
      recomandat este să-mi iau câmpii ori să-i bat...
      De pe urma Ziarului

      am repercursiuni nefaste: „Nu sunteți liberi,
      nene!” Pe frontul celălalt – oștile
      regulate substituie
      ostașii, justificat: „cum să lucreze
      salariaţii, cărora le dau să mănânce, împotriva
      intereselor mele? Asta-i
      noaptea minţii!” „Multă
      prostime, … trebuie

      să-i degajăm.”
      „Poporul ăsta
      s-a tâmpit de-a dreptul.” Știusem
      asta, de multă vreme:

      - de când (își) tot pun țara
      la cale toți mogulii,
      - de când vorbesc doar între
      ei toți analiștii-strategi,
      - de când DanDiaconescuDirect își face
      popor (re)animat în 3D,
      - de când se fofilează hărțuite prin tranșee primele trei
      puteri – învinse, complicitate și resemnate
      dealtfel (uneori chiar mai ațipesc pe patul
      de pușcă al dușmanului…),
      - cam de când „s-a terminat
      cu glumele de genul independenţă
      editorială!”
      - Cam dintotdeauna!

      Puterea a V-a, prostimea
      aceea multă, spectatoare,
      tot visează încă să le pună la zid! La zidul
      Realității – pe toate celelalte
      puteri – să citească Buletinul
      nostru de Criză. Zilnic:
      3. doar din teorie mai face
      parte pretenția că „sărăcia poate fi
      un bun comun, al tuturor” căci cei care-o
      distribuie la nesfârșit sunt bogați
      și sunt capitaliști – pentru sine
      1. să dispară statul – ca verb
      12. să ne asumăm ce comentăm
      2. suntem tot mai flămânzi, tot mai
      goi; dezbinați, discreditați,
      vlăguiți, frustrați și depresivi
      8. recuperarea poporului nostru
      7. cel investit să gândescă pentru
      binele comun dar nu și să trăiască în
      numele nostru – să dea socoteală
      10. să ne mai unim
      cu Tara – prezentul continuu
      4. se depersonalizează Oamenii –
      cu program, strategie și...
      complicități
      11. Criza noastră-i consecința
      huzurului
      5. mila publică
      internațională nu trebuie
      să ia locul dreptului
      cetățenesc
      9. nu se pot amăgi
      într-atât încât să creadă că
      pot îngropa poporul și
      vor guverna în continuare
      6. tigani devin cei
      osândiți de neamul lor
      la saracie. Eu? Ce mai fac
      eu? Tot în avanpost… – inspir… expir… :

      Ștergere
    2. (2) Varanii de la SPA

      (draft:) adulmecă în centrifugă, măsoară și numără
      penumbrele prelinse care se zbat și scapără
      deasupra vârtejului. Devorează… Călăii îmbuibați

      cu expertiză și lasou întind mreje pentru ceilalți
      alienați suburbani răzvrătiți în pâcle
      mâloase spontane. Subnutriții
      se-ncaieră în vâltoarea curentului atârnați 70%

      din 588 reprezentanți: imperiilor refutabile
      ale mileniului contemporan li se opun aceste clone
      primitive conservate două milenii
      în prostie (subcultură umanoidă vegatativă

      manipulată). Pe ultima sută de metri
      nu se lasă pradă năzii: grevele
      se propagă; zvâcnirea vampirilor cutremură
      și răscoală rozătoarele amețite – înțepenite
      în tot cuprinsul patriei. În jacuzzi

      balaurii fac spume la guri: mutanții comunitari
      asistați din toate provinciile (popor pasiv de hibrizi
      tulburați de aur și petrol), smeriții cu valoare
      monumentală (protejați și omologați
      de toate epocile apuse) – sporesc
      prostia omenească, dau cu bota
      -n baltă și refuză ®evoluția economică

      mondială cu îndărătnicie întru prosperitatea
      norodului. Dar cum să se pricopsească Puterea a V-a
      după trădare? La jugul propriei robii – mai bine stăpânul
      sărăciei fatale decât ofrandă pe altarul parșivel
      al îmbuibaților aleși cu buchete de crini…

      Osândă sau blestem? Pe un ochi de apă crepuscular plutește
      abandonată în derivă corabia cu Noe și 30%
      efectiv în moarte clinică. Șah la Lescu…

      Ștergere
    3. de ceva vreme „cercetez” si eu digi 24 tv si-s absolut mirata ca exista si rezista STILUL rafinat, disciplinat, profesionist, echidistant in media romaneasca.
      textele postate mai sus au cel putin o „incidenta” comuna cu postul tv: fac parte din volumul „raport de tara. poezii pentru majoritatea”...

      Ștergere