O ECHIPĂ TÂNĂRĂ ȘI UN SPECTACOL REMARCABIL
Stagiunea
în Capitală, s-a lansat de fapt, la început de septembrie la “UnTeatru”, un teatru independent care
funcționează din iulie 2010 într-un spațiu modest din spatele Palatului CEC. A
reușit totuși, să se impună atât prin repertoriu, cât și prin spectacole
ireproșabile. Tineri actori și colegii lor de generație regizorii, Andrei și
Andreea Grosu au oferit spectacole originale într-o sală de tip clasic, cu
aproximativ 50 de locuri, demonstrând că dacă vrei poți reuși să cucerești
stima publicului. În cadrul Festivalului Național de Teatru , selecționerul
unic, Alice Georgescu a ales spectacolul “Un tramvai numit dorință “ de la
“UnTeatru” (comentat pe blog). Intențiile de originalitate ale acestui teatru
independent sunt evidente și prin actuala premieră , “Scrisoare către
Casandra”.
Textul
aparține dramaturgului contemporan portughez, Pedro Eiras, are o amploare
tematică deosebit de actuală, ingenios dezvoltată doar prin două personaje, un
cuplu de tineri îndrăgostiți, Vera și Jose. Alegerea repertorială este
însemnată, putem spune chiar unicat în peisajul nostru teatral. Un soldat aflat
pe un câmp de luptă, poate în Irack sau Afganistan, trimite o ultimă epistolă
către iubita sa dintr-o țară pașnică. Ea, Vera are informații doar de la
televizor despre războiul unde iubitul ei este soldat. Totul se rezumă la
scrisoarea sa, dibaci concepută dramatic de dramaturg, bogată în multiple
sensuri despre violență, război, comunicare, însingurare și naivitatea
tinereții. Scrierea nu exagerează prin nimic pentru a condamna dramatic cu
precizie războiul, oferă doar o profundă analiză psihologică a relației dintre
doi oameni care pot cădea victime unui grav fenomen ce macină lumea noastră.
Conceptul scrierii este provocator, dar foarte dificil, rezumându-se la o singură
scrisoare, repetat expusă și completată numai prin replici particulare ale
celor care corespondează, iar Vera caută subtextul fiecărei fraze.
Regizoral
Andrei și Andreea Grosu au ales calea aparent realistă a prezentării dialogului
imaginar dintre cei doi îndrăgostiți. Au urmărit și analizat ca fini psihologi
relația dintre personajele aflate într-o situație extremă. Au dezvoltă
admirabil relația pe mai multe planuri dictate și de dramaturg, bine definite.
Decorul lui Vladimir Turturică le-a sprijinit pe deplin conceptul. Cum Jose
este pe front în deșert, iar Vera acasă, spațiul de joc propus are o “podea” de
nisip, iar cadrul este o bucătărie în albastru amintind de valurile mării
sugerate prin sonorizare și fiecare element din decor este speculat regizoral.
Meritul colaborării deosebite dintre regie și scenografie prinde viață pentru
public prin interpretarea fără de cusur a actorilor Cristina Casian și Liviu
Pintileasa , “argumente” conduse de regie cu pricepere.
Cristina
Casian , de la absolvirea UNATC în 2007, nu mai uimește pe nimeni prin
aparițiile în teatrul independent. Amintim începurul său în “Amalia respiră
adânc” la Teatrul Act și “Trei femei înalte” la UnTeatru. Și de astă dată este
impresionantă în Vera. Conform viziunii regizorale și scrierii, apare mai întâi
ca o adolescentă îndrăgostită în amintirile despre relația sa cu Jose, cu
farmec sugerate de relația dintre cei doi. Vera dezvoltă scrierea că ar avea
intuițiile Casandrei, prevede viitorul și minciuna. Actrița servește strălucit
adaptarea la personaj, amplifică gradat temerea față de pericolul minciunii, de
la sentimentul unei posibile trădări în dragoste, până la descoperirea posibilei
minciuni căreia îi cade victimă iubitul pe câmpul de luptă. Vera transmite mai
întâi că războiul îi este străin și televiziunile îi relatează informații fără
conținut, ca apoi din repetata lectură a epistolei, să constate într-un monolog
final – excelent trăit la nuanță de interpretă - drama reală a unui război ce
i-a distrus dragostea.
Liviu
Pintileasa, actor al Teatrului “Maria Filotti” din Brăila, reușește să
descifreze profunzimea rolului. Jose este un tânăr naiv ajuns pe câmpul de
luptă, situație ce îl afectează, îl împinge spre degradarea inconștientă spre nebunie
pentru că nu poate înțelege nimic din jurul său. Actorului îi revin în amintiri
și interpretări sporadice a unor personaje argument, și trece rapid, cu finețe
de la o situație la alta. În debutul reprezentației “lecturează” scrisoarea
spre iubita sa, ca apoi să îi amplifice sensurile. Se dovedește a fi prin
interpretarea acestui rol dificil o personalitate a tinerei sale generații.
“Scrisoare
către Casandra”, o scriere cu subtile
trimiteri spre realitatea curentă, este o dovadă că tinerii, chiar și în
ciuda unor condiții modeste își pot afirma talentul. Rămâne acest spectacol o
nouă reușită a celor care prețuiesc profesia aleasă și știu să își impună harul
și luptă pentru afirmare într-o societate ce ignoră cultura.
Doamna Ileana Lucaciu, ma bucur ca sunteti un om onest cu toate ca apartineti unei tagme atat de prefacute si de plina de relatii...de orice gen ar fi acelea...nota de obiectivitate care va caracterizeaza, imi ofera mie, tanara actrita cu toate ca premiata nebagata cu adevarat in seama nici macar de cei care m-au premiat, SPERANTA ca intr-adevar sunt pe un drum bun si ca iese soarele mult mai puternic dupa 100 de ani de nor cenusiu si gros...stiu ca scriu ca-ntr-o epistola, dar cine trebuie sa inteleaga, SIMTE!!! Cu stima. Raluca Vermesan
RăspundețiȘtergereP.S. XXL cu mine nu se va mai juca! Dar va multumesc...ca ma pastrati asa de vie in gand si in scris!!!