sâmbătă, 8 noiembrie 2014

“ PARALLEL “ – GroundFloor Group din Cluj (FNT)

VEȘNICA PRETENȚIE DE A FI ORIGINAL …


         Proiectul colectiv produs de GroundFloor Group la Fabrica de Pensule din Cluj a stârnit numeroase dezbateri pornite și de la selecționerii pentru Premiile UNITER 2014 care îl considerau drept “cel mai bun spectacol al stagiunii”. Au obțimut apoi, din partea juriului final, Premiul pentru debut  Lucia Mărneanu - una din cele două interprete și Leta Popescu – unul din cei doi regizori. Ciudată premiere când și "bodoki – halmenkata" cum se semnează cealaltă interpretă, ca și Sinko Ferenc, celălalt regizor și autor al decorului, al coregrafiei, al conceptului reprezentației, era evident că au depus același efort creator în colectiv.


         Spectacolul dura aproximativ o oră. Mai mult de jumătate din timpul său, două persoane, ca niște adevărate sportive, executau în paralel, diverse exerciții. Renunțau după un timp la costumul sportiv, rămâneau în chiloți și executau exerciții cu mingi de fotbal. În fundal, erau plasate două pișoare ca la un WC al bărbaților, ce vor deveni … parteneri pentru un moment al persoanelor respective. Una dintre ele va desprinde pișoarul și îl va purta ca o cască pe cap, etc. La vedere, cele două persoane își vor lega apoi, sânii cu scoci și vor îmbrăca veșminte diferite. Una dintre persoane sugera a fi bărbat, cealaltă o posibilă femeie. În fața unor microfoane, așezate firește în paralel , vor susține în limba engleză fiecare monologuri “filosofice” despre indentitatea sexuală. Se vroia a fi un accent  satiric la adresa feminismului care masca de fapt, problemele statutului femeii în raport cu bărbații. Totul era ambalat în muzică originală, mai interveneau în scena finală și niște songuri, la baza interpretării fiind însă, mișcarea corporală. Spectacolul era o făcătură cu pretenții de originalitate, care mai amuza spre sfârșit pe unii spectatori când apărea replica.


         Intenții de a revoluționa convenția teatrală există de când lumea. Majoritatea au eșuat. “Parallel” poate aminti, de pildă, de Fernando Arrabal, personalitate suport a suprarealismului. Se dorea “o experiență teatrală fără prejudecăți”, de “teatrul din cioburile oglinzii” de prin anii ’60. Din păcate, efortul evident al celor două interprete nu reușea să transmită convingător o provocare sau emoție. Nu comunica nimic, reprezentația era pornită din dorința de a șoca prin efecte surpriză. Cândva porcul era tăiat pe scenă din dorința de inovație teatrală, altădată mirosurile deveneau mijloc teatral, acum … facem fitness teatral ca să purtăm un pișoar pe cap. Sunt diverse încercări penibile de a ... revoluționa teatrul !
         Premiile de debut rămân însă, nedrept distribuite pentru că toată echipa a făcut eforturi mari să prezinte acest demers novator jalnic. Între cele două interprete: Lucia Mărneanu și "bodoki - halmenkata" nu existau diferențe, decât sub raportul înălțimii. Sârguincios ambele executau mișcarea impusă de regie, trăiau chiar intens situațiile absurde derulate în paralel.
         “Parallel” nu dovedea consistență, rigoare în intenția experimentului original. Unele din “inovațiile” folosite se dovedeau și  împrumuturi din alte experimente apuse.

P.S. SÂMBĂTĂ, 1 NOIEMBRIE În FNT au mai fost oferite la secțiunea “Maeștri” spectacolele “IVANOV” ( pe scrierea lui Cehov, spectacolul lui Andrei Șerban de la Teatrul “Bulandra”), “ANIVERSARE” (piesă de Thomas Vinterberg și Mogens Rukov, regia Vlad Massaci, Teatrul “Nottara”), alături de “MAZL – TOV AND JUSTICE FOR ALL” (text și regie Andrei Munteanu, Teatrul Evreiesc de Stat), “CABARET”  și “HOP (și noi) în FNT” (premianții Galei Tânărului Actor , ultima ediție de la Costinești) – spectacole comentate pe acest blog și “Cinci ore cu Mario” (Unteatru)


DUMINICĂ, 2 NOIEMBRIE În ultima zi a FNT au fost prezentate la secțiunea “Maeștri”, “CĂSĂTORIA” (piesa lui Gogol în regia lui Yuri Kordonsky, Teatrul “Bulandra”), “REVIZORUL” (piesa lui Gogol în regia Horațiu Mălăele, Teatrul de Comedie), alături de “RINOCERII” ( piesa lui Eugene Ionesco în regia lui Robert Wilson, Teatrul Național “Marin Sorescu” din Craiova), “PARALLEL”, “MAZL – TOV AND JUSTICE FOR ALL”, “ȘASE DIN 49” ( de Gyorgy Spiro, regia Alexandru Maftei, Teatrul de Artă), “HOP (și noi) în FNT”  – spectacole comentate și “Cinci ore cu Mario” (Unteatru), “Acasă, în miezul verii” (piesă de Tracy Letts, regia Claudiu Goga, Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași).

3 comentarii:

  1. Nu am știut niciodată că oamenii încă mai au puteri și fac ca lucrurile să se întâmple așa. Sunt John Luna din Albania. Soțul meu m-a lăsat pe mine și pe copilul meu pentru o altă fată în urmă cu trei ani, de atunci viața mea a fost plină de dureri, tristețe și traume pentru că el a fost prima mea iubire și suntem împreună de ani de zile și nu ne-am putea imagina viața fără el . Am văzut câteva mărturii despre un mare jucător de vrăji DR DAWNACUNA și despre cum ajută oamenii din întreaga lume, că poate aduce înapoi iubitul în câteva zile, inițial am râs și am spus că nu mă interesează, ci datorită dragostei pe care o am pentru omul meu l-am consultat pe marele jucător de vrăji și, spre marea mea surpriză, după două zile, soțul meu m-a sunat pentru prima dată după trei ani, că îmi lipsește și că îi pare atât de rău pentru fiecare lucru prin care m-a făcut să treacă, încât mă vrea înapoi, ne vom petrece viața împreună și promit să nu ne mai părăsim nici eu, nici copilul meu. Încă nu-mi pot crede ochilor, pentru că este extrem de incredibil, este prea bun pentru a fi adevărat. Tot ce pot să spun este să vă mulțumesc DR DAWNACUNA pentru că mi-ați adus soțul la mine și la copilul meu și pentru oricine ar putea avea nevoie de ajutorul acestui mare jucător de vrăji, vă rog să-mi permiteți să trimit mailul aici: {dawnacuna314@gmail.com}
    WhatsApp: +2348032246310

    RăspundețiȘtergere