luni, 21 noiembrie 2016

“NO MAN’S LAND” – TEATRUL NAȚIONAL “I.L.CARAGIALE” (Sala STUDIO)

SCENA, “ECRANUL” UNUI IMPRESIONANT SPECTACOL
        
  Înscrierea în repertoriul Naționalului bucureștean a acestui titlu este o inițiativă curajoasă, dar totodată și posibil riscantă. Rezultatul e însă, o reușită deplină care uimește prin spectaculozitate și emoția transmisă de acest spectacol original “No Man’s Land” după filmul celebru realizat ca scenariu și regie de Danis Tanovic. Născut în Bosnia-Herțegovina, are o carieră fulminantă când în 2001 obține la Festivalul de la Cannes premiul pentru scenariul filmului și apoi 42 de distincții la diferite festivaluri, inclusiv Premiul Oscar pentru Cel mai bun Film Străin. Transpunerea pe scena unui teatru a scenariului unui film celebru, e foarte riscantă. Regizorul bulgar Alexander Morfov adaptează inteligent scenariul condiției convenției teatrale cu sprijinul colaboratorului său, scenograful Nikola Toromanov. Atât în Bulgaria, cât și dincolo de granițele țării lor, cei doi au realizat spectacole apreciate, distinse cu premii. Naționalul din Capitală, le datorează “Vizita bătrânei doamne” și “Furtuna”. De data asta, regizorul și scenograful s-au întrecut pe sine prin alegerea transpunerii scenice a unui film, opțiune pornită din dorința de a trage un semnal de alarmă asupra unei teme fierbinți a momentului actual, cum omul simplu poate fi captiv al unui război aberant.
      
Adaptarea teatrală, ca și filmul i-au drept pretext evenimentele din ’90 petrecute în fosta Republică Iugoslavă a Bosniei și Herțegovinei, războiul sângeros dintre bosniaci și sârbi, pornit în numele unui naționalism denaturat, când pentru a aplana conflictul au intervenit și Națiunile Unite. Mii de oameni nevinovați au căzut victime, crimelor de război. Spectacolul nu e însă, o evocare a acestei tragedii din istoria contemporană care devine doar, pretextul atenționării asupra pericolului pentru omul obișnuit a unui război în numele naționalismului.

Trei oameni simpli – Cera, Ciki și Nino -, sunt soldați “pioni” pe câmpul de luptă, prinși captivi pe tărâmul nimănui al tranșeelor. Adolescentul Nino este sârb, iar cei doi sunt bosniaci. În “ceața” războiului dintre cele două tabere, soldații se confruntă cu o situație limită, Cera rănit se trezește la viață așezat pe o mină, iar ridicarea sa poate produce o explozie devastatoare în jur, nu numai moartea sa. În acest moment extrem, cei trei solicită cu disperare ajutorul sârbilor, bosniacilor și celor de la Națiunile Unite pentru trimiterea unui genist să dezamorseze mina. Discuțiile dintre acești oameni simpli, de vârste și naționalități diferite, se poartă în replici marcate de un umor amar. Ele provoacă râsul publicului care încremenește apoi, în fața tragediei acestor oameni. Spectacolul este o tragicomedie despre o situație limită. Omul obișnuit se poate întâlni cu un astfel de caz astăzi, când situația geopolitică a lumii e amenințată de războaie, în numele naționalismului și religiei.


 Cuvintele sunt puține pentru a comenta interptetarea excelentă a actorilor Mihai Călin (Cera), Richard Bovnoczki (Ciki) și Ciprian Nicula (Nino). Două ceasuri cât durează reprezentația, Cera stă imobilizat pe suportul dramatic al acțiunii, mina, iar Mihai Călin trăiește sincer, intens situația limită a personajului, punctând momentele cu nuanțe comicotragice. Ciki prin Richard Bovnoczki este cel care impune tensiune conflictului, iar actorul o face cu mare artă, sensibil, în manifestările unui om ajuns la limita răbdării acceptării situației extreme în care se află. După lansarea în spectacolul Naționalului “O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopți”, tânărul actor Ciprian Nicula își confirmă din nou, valoarea în rolul adolescentului Nino. Nu replica banală îi e sprijin esențial în interpretare, ci profunda înțelegere a personajului. Ciprian Nicula se transpune cu suflet în Nino din primul până în ultimul moment al acțiunii. Fără rezerve se poate spune că Mihai Călin, Richard Bovnoczki și Ciprian Nicula realizează adevărate creații în personaje simbol al omului simplu, capturat în mrejele războiului.
      
   Performanța celor trei actori nu se putea realiza fără o viziune regizorală coerentă, solid argumentată prin imagine teatrală. Regizorul Alexander Morfov conduce admirabil derularea acțiunii, conflictul situației extreme, pe linia suspansului și creșterii tensiunii în fiecare secvență. Tehnica scenei, plasarea luminii (lighting design Chris Jaeger) și accentelor sonore sau muzicale (ilustrația muzicală Alexander Morfov) sunt meritoriu folosite de regizor, nu ca efecte derizorii, ci pentru a da strălucire emoțională situației.

Decorul “teritoriului nimănui” cu tranșeele de luptă este excelent conceput pe mai multe planuri de Nikola Toromanov. Surprinzător se petrec scene-argument pe diverse niveluri, din prim planul scenei până în fundal la nivel superior, cu acțiuni plasate prin montajul alert, datorat regizorului. Reușita vizualizării teatrale se completează și prin costumele cu pricepere create de Andrada Chiriac. Imaginea generală, spectaculoasă a transpunerii filmului în convenție teatrală, convinge de originalitate, firește și prin interpretarea celor peste douăzeci de actorilor minunați din distribuție. În afara celor trei eroi – Cera, Ciki și Nino, acțiunea se animă prin membrii celor două tabere, sârbi și bosniaci, alături de reprezentanții Națiunilor Unite și presei care urmărește ca de obicei știrea senzațională. Marcelo S. Cobzariu (Rambo / Generalul Schwartz), Rareș Florin Stoica (Sergentul Marchand), Mihai Munteniță (Căpitanul Dubois), Ionuț Toader (Pierre, soldat UNPROFOR), Andrei Atabay (Georges, soldat UNPROFOR), Denis Hanganu (Mile, ofițer sârb), Vitalie Bichir (Bosko, soldat sârb), Eduard Adam (Celo, ofițer bosniac), Mădălin Mandin (Emir, soldat bosniac), Adrian Iosif Pop (Mirza, soldat bosniac), George Piștereanu (Sergentul Muller, genist), Alexandra Sălceanu / Aylin Cadîr (reporter CNN), Fulvia Folosea (Martha), Nicolae Dumitru, Ionuț Nicolae, Aurel Ungureanu, Silviu Negulete (Soldați / Reporteri) sunt majoritate tineri actori și toți se implică activ, cu dăruire pentru a interpreta personaje-argument în cheie tragicomică. Efortul lor merită pe deplin aplauze. Teatrul Național “I.L.Caragiale” demonstrează astfel, dorința de revitalizare a echipei de actori prin tineri de talent, dăruiți scenei.

          “No Man’s Land” marchează, în sfârșit, un eveniment pentru stagiunea de toamnă. O temă foarte actuală, preluată dintr-un film, prinde neașteptat viață scenică prin o echipă deosebită – regizor, scenograf și actori - care o prezintă teatral impresionant, atractiv. Este un spectacol al emoțiilor, provocării și surprinde cum se îmbracă o tragedie actuală într-un comic amar.

Un comentariu: