“ÎN ADÂNCURI” – TEATRUL MAGHIAR DE STAT / CLUJ NAPOCA (FNT)

UN RAR SPECTACOL CU SUFLET PENTRU SUFLET

         

Rar, foarte rar îți e dat să întâlnești un astfel de spectacol “manifest” despre o lume aflată în pragul prăbușirii. Spectacolul compune cu multe sensuri un “album” cu imaginile oamenilor fără speranțe, cu destine frânte de societatea în care trăiesc și i-a împins la marginea ei. Consistența piesei lui Maxim Gorki jucată în urmă cu decenii și sub titlul “Azilul de noapte”, în valorosul spectacol regizat de Liviu Ciulei, primește, acum o altă față. Regizorul Yuri Kordonsky scormonește în străfundurile piesei și scoate la iveală actualitatea ei. Rezultatul este un memorabil spectacol care lasă publicul fără suflare. Reprezentației nu i se poate atribui că ar fi “modernă” sau practică genul de teatru realist, e numai suflet, sinceritate și adevăr. Nu mai sunt personaje principale și secundare, nu mai poți atribui considerații diferite pentru un actor sau altul. Yuri Kordonsky construiește o echipă cu actorii de excepție care aparțin Teatrului Maghiar de Stat din Cluj Napoca. Fiecare actor realizează performanță în interpretarea rolului atribuit fiind în relație permanentă cu partenerii și își dăruiește talentul pentru un spectacol colectiv.

        

Oameni fără adăpost, se întâlnesc în “azilul” pus la dispoziție de Kostiliov și Vasilisca.  Cu imaginație debordantă, Dragoș Buhagiar sugerează acest “azil” în spiritul piesei și viziunii regizorale, drept o mansardă fără acoperiș concret, din bârne și scări, cu paturi suprapuse lângă un perete protejat de vânt cu o folie de plastic care fâlfie mereu, o cadă prăpădită, ziare mototolite în mai tot locul și multe obiecte, amintiri poate din trecutul spulberat al celor ajuși aici. În față, pe o laterală, o sobă de fier cu un burlan care străpunge tavanul, scoate în permanență fum de la focul roșu din interior, trimitere simbolică la zbuciumul oamenilor din preajmă. Costumele cu aceiași minuție realizate ca și decorul, definesc profilul acestor oameni lipsiți de șansă, cu un trecut apus, împinși în pragul morții de societate. Scenografia lui Dragoș Buhagiar, bogată în sensuri, servește perfect concepția de excepție, a regizorului Yuri Kordonsky.

        

Într-o atmosferă impresinantă, apăsătoare, întunecată – poate prea întunecată scenic, în ritm tensionant, alert, Yuri Kordonsky propune să privești cu atenție oamenii prăbușiți în nefericire, prezenți mereu în diversele planuri ale spațiului de joc până în profunzimea sa, în care fiecare se zbate mereu pentru viață; unii așteaptă miracolul salvării de la Dumnezeu, de la credință, alții se luptă violent pentru supraviețuire primitivă. În fiecare loc al mansardei se petrece concomitent ceva, chiar și sus pe grinzile rămase din acoperiș. În acești oameni împinși de o societate dezaxată pe treapta de jos a existenței, orice spectator își poate regăsi nemulțumirile tăinuite. Yuri Kordonsky nu forțează o adaptare a piesei, aplică numai trimiteri spre actualitate; de pildă, Tătarul este un musulman care intervine prin rugăciune la Dumnezeul său, devenind opusul lui Luka purtătorul de cruci, Vaska are o înfățișare prin costum și aranjarea părului ca a unui “băiat de băiat” de astăzi, regizorul mai intervine și cu o scenă a “amintirii” unei alte lumi, efectuată prin jocul de-a personajele din “Anna Karenina”, excelent motivată de profilul visător și sensibil al unora din oamenii lui Gorki. Realismul ajuns la naturalism prin cultul detaliului în manifestări, mișcare scenică și imagine, taie respirația publicului.

Regizorul îmbină armonios fiecare detaliu pentru a pune pe tavă spectatorilor interiorul și expresia exterioară a sufletelor unor ființe umane ajunse în prăpastia degradării din care ar vrea să scape. Încăierările violente între oamenii lipsiți de orizont, dorințele spălării, la propriu și la figurat, de păcate și moartea unor personaje ca final al izbăvirii, se întrepătrund mereu fiind segmente dintr-o viață reală. Discret se amplifică tensiunea și emoția prin intervenții muzicale și accente sonore, fie cu acordeonul lui Bubnov invalidului în cărucior, , fie prin rugăciunile Tătarului, fie prin sunetul care marchează scenele și în special prin finalul primei părți susținut din off de un superb cor bărbătesc. Muzica intervine în forță, la sfârșitul reprezentației prin interpretarea excepțională a unui cântec de către Satin alătui de o parte din visătorii săi colegi de azil. Este un moment tulburător, cheie pentru pilda spectacolului în care se anunță sinuciderea Actorului. Scene de neuitat sunt și moartea chinuitei Anna, moartea violentă a lui Kostiliov sau cea a Natașei care voit se opărește cu apă fierbinte ori dispariția lui Luka purtător în spate ca bagaj al unei cruci a izbăvirii, dar și o alta a credinței la piept.

       

  Regizorul Yuri Kordonsky, scenograful Dragoș Buhagiar provoacă actorii să dăruiască publicului adevărate, profunde clipe de viață, sincer trăite ca avertisment că trebuie să salvăm dezastrul în care poate ajunge societatea și astăzi. Jos pălăria în fața acestor artiști de valoare – ORBAN ATTILA (Kostiliov), KEZDI IMOLA (Vasilisa), IMRE EVA (Natașa), VIOLA GABOR (Vaska Pepel), FARCAS LORAND (Andrei Kleșci), LACZO JULIA (Anna), PETHO ANIKO (Nastia), KERESZTES SANDOR (Bubnov), SZUCS ERVIN (Baronul), BACS MIKLOS (Satin), DIMENY ARON (Actorul), BOGDAN ZSOLT (Luka) și ARUS PETER (Tătarul). Am citat în ordinea distribuției pe acești artiști minunați care s-au unit pentru un “spectacil colectiv”. Ei au făcut ca replica rostită în limba maghiară, mai puțin cunoscută publicului din Capitală, să nu mai aibă nevoie de urmărirea traducerii proiectate în română sau engleză, pentru că personajele lor trăiau situațiile mai presus chiar de cuvinte.

         “In adâncuri” rămâne “o piatră prețioasă” în arhiva “teatrului adevărat”, oglindă a vieții. Nu este un eveniment teatral, ci o operă de artă a existenței de secole a teatrului creator de emoție și provocare la gând, indiferent de timp istoric și curente artistice.

P.S. Marți, 24 octombrie în Festival s-au mai prezentat “Kimberly” (Teatrul de Comedie), “Rug” (Teatrul Națiomal “Radu Stanca” Sibiu), “Improvizația de la Versailles sau Casa maimuțelor” (Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Getgely” Timișoara), “Jurnalul lui Robinson Crusoe” (Teatrul Odeon), “Incendii” (Teatrul “Bulandra”), “Cafeneaua Pirandello” (Teatrul “Regina Maria” Oradea) și “Babel” (producător LINOTIP în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București).