“JOCUL DE-A VACANȚA” – TEATRUL ODEON / Sala STUDIO

UN JOC …  COPILĂRESC DE TABĂRĂ

         Într-o oră cât durează acest spectacol zis “neconvențional”, se prezintă un rezumat greu de înțeles, încropit după “Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian. Prima piesă a prețuitului dramaturg apărută în 1938, o comedie romantică, regizorii Andrei și Andreea Grosu o aleg drept pretext pentru un experiment.

        

Textul lui Sebastian este “adaptat” de regizori pentru a servi o temă inventată de dânșii, un joc "de-a adevăr sau provocare” petrecut într-un loc care găzduiește șase “persoane” din generații diferite. Se pomenește că locul ar fi pensiunea Weber și “persoanele” poartă nume din piesa lui Sebastian, numai că personajele dramaturgului … dispar. Cele șase “persoane” rămase din textul inițial par a fi izolate într-un loc de tratament pentru boli psihice sau fie niște copii într-o tabără care scăpați de supraveghere, se joacă imitând pe oamenii mari. “Adaptarea” începe cu o scenă prelucrată din finalul piesei care se repetă și la sfârșitul reprezentației pentru a susține tema viziunii regizorale a jocului “de-a adevăr sau provocare”. Rezultatul este un spectacol pe o acțiune scenică încropită la nimereală, ilogică care amintește de primele exerciții de actorie din primul an de studiu.

        

Andrei și Andreea Grosu sunt un cuplu regizoral cu o personalitate confirmată în mișcarea teatrală prin o sumedenie de spectacole remarcabile în teatru independent “Unteatru” și chiar în teatre instituționalizate; sunt căutători de formule noi teatrale apreciabile. De astă dată, ca și în cazul spectacolului cu “Pescărușul” de Cehov, tot de la Teatrul Odeon, căutările eșuează și distrug intențiile piesei lui Sebastian. Dramaturgul cu pricepere construiește caracterele diferite ale personajelor, oameni cu idealuri neîmplinite, refugiați într-un loc departe de lumea unde trăiesc zilnic modest, iar vacanța speră să le aducă liniște; conflictul provocat în jurul lui Ștefan Valeriu este cu finețe ambalat de dramaturg în notă poetică. Regizorii Andrei și Andreea Grosu transformă forțat piesa într-o demonstrație a stărilor de nervozitate a unor persoane, adunate laolaltă, nu se înțelege de ce și de către cine. Acțiunea nu se mai dezvoltă prin personaje, ci prin “persoane” ciudate care în jocul lor de copii se transformă în alte “persoane” – călătorii, mecanicul, etc -, amintind de cele din piesa lui Sebastian. Marea majoritate a spectatorilor cunosc “Jocul de-a vacanța”, mereu prezent în repertoriile teatrelor și chiar dacă nu o cunosc, nu reușesc să înțeleagă ce se petrece pe scenă.

        

Publicul este plasat de o parte și alta a spațiului de joc, transformat într-o punte cu bârne de lem, de scenograful Vladimir Turturică; două șezlonguri, taburete și o galeată, mobilează acest drum al jocului “de-a adevăr sau provocare”. Toți cei șase actori din distribuție sunt obligați de regie a fi mereu prezenți pe puntea care ar vrea să amintească de visul călătoriilor personajului lui Sebastian, Bogoiu, pe un vas.

Distribuția acestei foste “comedii romantice”, cuprinde actori admirabili care acum se chinuie să se adapteze propunerii regizorale; actorilor le sunt însă, atribuite de către regizori scheme false de personaje. Nicoleta Lefter se luptă cu rolul nou al Corinei, transformată într-o femeie isterică, mereu agitată care țipă, folosește și o portavoce; relațiile fostului personaj Corina cu cei de la pensiunea Weber sunt anulate. Nicoleta Lefter încearcă să susțină relația de dragoste ivită între Corina și Ștefan Valeriu, în scurte momente din unele scene. Ștefan Valeriu este un alt personaj central în piesa lui Sebastian, acum fiind transformat într-o persoană care declanșează teroarea pe punte; actorul Andi Vasluianu încearcă și reușește în general, să salveze personajul Ștefan de ridicolul impus de regie. Andi Vasluianu se ferește abil de exagerări în interpretare și subliniază sensibil relația lui Ștefan cu Corina. O importanță deosebită îi acordă regia lui Bogoiu, funcționarul modest, devent un ciudat comandant de vapor; Gelu Nițu se remarcă în unele momente prin apropierea de esența visătorului Bogoiu, în ciuda agitației excesive de pe punte impusă de regie. Doamna cu pretenții, atrasă de Ștefan, “madame Vintilă” cum o numește Sebastian, nu mai punctează umorul unor situații; Elvira Deacu izbutește să sugereze totuși, tristețea interioară a doamnei Vintilă refugiată pe “puntea viselor”. Rostul Maiorului e aproape anulat de regie, iar Constantin Cojocaru schițează prin expresii portretul unui vârstnic resemnat și execută conștiincios și transformarea într-un călător. Înzestratul tânăr actor Vlad Bîrzan interpretează pe Jeff, adolescentul din piesa lui Sebastian, îndrăgostit de Corina. Actorul susține relațiile cu personajele mereu prezente pe punte, chiar dacă îndrumarea regiei nu îi oferă un mare sprijin. Regizorii Andrei și Andreea Grosu au avut la dispoziție actori rearcabili, dar nu au știut să îi folisească și le-au oferit “schelete” de personaje nemotivat desenate.

         Experimentele regizorale invadează insistent teatrele nostre și adeseori, Marele Public le refuză. “Jocul de-a vacanța” este un astfel de experiment școlăresc posibil să nu atragă pentru o oră public.