“PEER GYNT” / “CARMINA BURANA” – OPERA NAȚIONALĂ BUCUREȘTI

SPECTACOL FĂRĂ … REGIZOR

         Acest spectacol - coupe cuprinde creații de referință pentru stilul muzical modern, ieșit din tiparele clasice ale operei – “Peer Gynt” (1876) de Edvard Grieg și “Carmina Burana” (1937) de Carl Orff. Fiecare compoziție își are specificul său, libret cu acțiune nu deține, dar compozitorii se inspiră din opere literare importante pentru a servi muzical idei cu profil filozofic despre existența umană. Astfel de creații muzicale celebre pentru un spectacol de operă și balet au nevoie astăzi și de fantezia unei viziuni regizorale pentru ilustrarea scenică. Din păcate, acestui spectacol - coupe îi lipsește … regizorul care să provoace dialogul între muzică și expunere scenică emoționantă.

“PEER GYNT” … DE ASCULTAT CU OCHII ÎNCHIȘI. Norvegia deține în palmaresul său cultural, două personalități cu valoare universală: compozitorul Edward Grieg (1843 – 1907) și dramaturgul Henrik Ibsen (1828 – 1906). Piesă de referință pentru dramaturgie – “Peer Gynt” aparține celui considerat o personalitate pentru construcția teatrului modern; piesa dezvoltă, cu tentă filosofică, tema conflictelor de identitate existențiale. Edward Grieg a fost cucerit de piesă, a compus 23 de scene muzicale din care a selectat opt pentru două suite muzicale prezente și în acest spectacol. Selecția compozitorului nu urmărește firul acțiunii din piesă, se rezumă la evocări melodice, majoritatea dublate de recitarea unor monologuri susținute de personajul Peer Gynt, completate prin aria lui Solveig, iubirea eroului, interpretată de o solistă vocală. “Peer Gynt” de Edward Grieg propune ascultării un poem muzical cu inserții vorbite. 

        

 Astăzi, în mileniul trei, modernitatea acestei compoziții solicită pentru o scenă de operă, intervenția modernă a unui regizor inspirat în a completa muzica prin imagine scenică în mișcare. Spectacolul nu beneficiază însă, de un regizor, doar de o scenografie vetustă și doi interpreți stând pe scenă pentru a ilustra vocal muzica. Fundalul scenei arată imaginea statică a unei păduri uscate, aflate în ceață și luminată divers, uneori prin detașarea unui dreptunghi sau anulată abstract printr-un X galben strident. În centrul scenei se află o bancă și o haină așezată la margine, se indică astfel locul care găzduiește personajul Peer Gynt, cititor de pe un pupitru al textului. Acest decor total neinspirat aparține scenografiei italianului Mario De Carlo, îndrumător și al efectelor luminoase care îi dă lui Peer Gynt un costum negru, întâlnit la tinerii de astăzi pe stradă și lui Solveig, o ținută obișnuită pentru concerte. 

         Orchestra e … personajul principal care execută partitura sub îndrumarea dirijorului Tiberiu Soare, corect, dar fără strălucirea nuanțelor. Ion Caramitru, maestru în arta recitării cuvântului, exploatează sensurile multiple deținute de evocările lui Peer Gynt, dar muzica îi acoperă uneori, citirea nuanțată a textului. Peer Gynt vine, pleacă din scenă, iar revine, rostul său de “miez” al muzicii nu e exploatat prin absența regiei. Soprana Veronica Anușca interpretează vocal remarcabil “cântecul” lui Solveig într-o limbă majoritar necunoscută multora, fără traducerea aferetă, proiectată la un spectacol de operă. 

         “Peer Gynt” este de fapt, un “concert – spectacol”, lipsit de o elementară vizualizare scenică în exploatarea muzicii și generoasei sale tematici.

“CARMINA BURANA” … DEMONSTRAȚIE DE FORȚĂ A BALETULUI. 

Compozitorul german Carl Orff concepe o operă originală, apropiată de cantată – oratoriu cu momente corale, intervenții solistice și predominant, cele dansate. Sursa de inspirație pentru compozitor au fost texte vechi medievale, descoperite în biblioteca mânăstirii Benediktbeuren din țara natală, texte cu o poezie specială; aceste texte stau la baza unui așa zis “libret” fără acțiune și conflict, cu tentă descriptivă. Tematic, “libretul” e apropiat de “Peer Gynt” și expune lupta omului cu destinul, cu încercarea de a îl înfrânge prin identitate, în centru demersului muzical fiind “Fortuna” (Destinul). Compoziția lui Carl Orff deține la origini patru secțiuni – “Destinul”, “Primăvara și bucuria vieții”, “Taverna” (locul poftelor omenești) și “Dragostea”, sentimentul major al vieții cu etapele sale. 

         “Carmina Burana” este o altă compoziție ofertantă pentru o vizualizare scenică modernă, dar și acestui spectacol îi lipsește …  regizorul. Italianul Davide Bombana conduce admirabil evoluția baletului și concepe excelent coregrafic secvențe, dar în spectacol mai intervin corurile de adulți și copii, intervin soliști cu “arii”, ansamblul reprezentării avea însă, nevoie de un regizor pentru a impune atmosfera generală solicitată de compoziția muzicală pe stilul cantatei.

         Mario De Carlo concepe un decor banal; schelele din lateralele scenei, îngrădesc spațiul de joc al baletului, un fundal se ridică și coboară în multe momente, e colorat uneori, dar prezența și manipularea sa nu e sugestiv raportată la secvența muzicală și mișcarea din scenă; coriștii îmbrăcați uniform în roșu, plasați pe schele, vor sta drepți pe tot parcursul spectacolului. Corul de copii intervine pentru o scenă, din lateralele scenei și membrii săi poartă uniforme albe; soliștii vin în costume ca pentru un concert, execută static partiturile ce le revin, cu excepția celui care e înveșmântat să amintească de … o pasăre dintr-o poveste pentru cei mici. Costumele scenografului Mario De Carlo, atribuite și baletului cu accesorii cu tentă metaforică, sunt lipsite de consistență expresivă pentru a sublinia credibil sensul intervențiilor în diferitele etape ale compoziției. Absența proiectării traducerii textelor cântate de soliști în special, ca și scenografia, aduc confuzie percepției sensurilor tematice nuanțate, cu motive muzicale sensibile, repetate în muzica lui Carl Orff. 

         Reușita deplină a acestui spectacol, este întâlnirea cu un ansamblu de balet de înaltă clasă, cum destul de rar s-a manifestat în ultima vreme. Davide Bombana a cizelat ansamblu de balet, a lucrat migălos pentru execuțiile tehnice, iar rezultatul este un ansamblu viguros, cu forță expresivă, cu linie plastică sincronică perfectă. Coregrafic, Davide Bombana concepe uneori momente explozive, conturează ca imagine subtilitatea muzicii, o dublează vizual cu emoții. 

         Acest ansamblu cu tineri minunați, s-a adaptat cu profesionalism solicitărilor dansului contemporan în care funcționează și elemente din cel clasic; tinerii interpreți reușesc să “vorbească” prin trupurile lor, despre pasiune, dragoste, furie, să … “traducă” scenic expresiv temele muzicale. Majorității celor din ansamblu, îi revin și interpretarea unor momente în cupluri solo – Cristina Dijmaru, Robert Enache, Marina Gaspar, Bogdan Cănilă, Rin Okuno, Valentin Stoica și în cupluri – Lorena Negrea, Oscar Ward, Ada Gonzalez, Egoitz Segura, Marina Gaspar, Marco Corcella, Rachel Gil, Alexandre Plesis; toți execută ireproșabil, cu sentiment în relație, fiecare apariție în cuplu. Raluca Jercea este cea care întrupează personajul simbolic Fortuna, rezumat la apariții sporadice, neexploatate coregrafic.

         Maestrul de cor Daniel Jinga conduce remarcabil numeroasele intervenții ale corului și aceleași cuvinte de laudă se pot adresa și copiilor, conduși de maestrul corului pentru copii, Smaranda Morgovan; corurile servesc apreciabil muzica.

         Soliștii – Veronica Anușca (soprană), Valentin Racoveanu (tenor) și Iordache Basalic (bariton), interpretează fără reproș partirurile, dar intervențiile lor nu au strălucire din lipsa unui concept regizoral.

         “Peer Gynt” și “Carmina Burana”, alcătuiesc un spectacol - coupe, apropiat de un concert, cu momente ilustrative în ultima parte, realizate admirabil de ansamblu de balet. Absența unui concept regizoral care să exploateze sensurile tematice ale celor două compoziții prin accente sugestive de ilustrare scenică, dezavantajează acest spectacol.

.